Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1158/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1158/
Ședința publică din 18 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de pârâții: () și, împotriva deciziei civile nr.55/A din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat, potrivit chitanțelor de achitare a taxei judiciare de timbru de aflate la dosar.
Curtea constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2009, în încheierea de le această dată fiind consemnate susținerile părților, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând constată următoarele:
Costată că, prin cerere formulată la data de 26.04.2006, reclamantul, cetățean italian, rezident în România, în contradictoriu cu pârâții: și, a solicitat instanței constatarea simulației prin interpunere de persoane a contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr.1774/ 23.02.1993; 10843/26.11.1993 și 588/20.02.1997; desființarea actelor amintite și, drept consecință constatarea faptului că este proprietarul imobilelor care fac obiectul acestora.
În motivare, se arată că, în toamna anului 1991, cunoscut-o pe pârâta, intrând în relații de prietenie cu aceasta, până în anul 2002 când s-au căsătorit, din relația lor rezultând și un copil născut la 4.07.1994, în perioada concubinajului.
În anul 1992, venit în România, cunoscându-i și pe pârâții și, organizând o petrecere intitulată "nuntă",prilej cu care, le-a înmânat o sumă de bani în scopul achiziționării unui apartament, pentru sine, deoarece urma să plece cu, în ia.
În toamna anului 1992, s-a mai achiziționat un alt apartament, cu suma de 8.500 DM pe numele acelorași pârâți, conform acordului de voință anterior.
Ultimul imobil, situat din comuna, dobândit în anul 1997, fost cumpărat tot sub numele lui, deși hotarârea de achiziționare a luat-o împreună cu pârâta, pe atunci, concubina sa, deoarece reclamantul avea interdicție legală referitoare la dobândirea terenurilor, însă la imobil, personal, a făcut multe îmbunătățiri, iar în prezent, își are sediul firma pe care el o administrează.
Părțile au convenit ca adevăratul dobânditor al proprietăților să fie reclamantul, la acea dată, legea română nepermițând străinilor deținerea de imobile în proprietate.
În dovedirea existenței mijloacelor bănești, reclamantul pretinde că, în perioada 1990-1991, a fost angajat în ia, realizând un venit de aproximativ 3000 DM/lună, iar în anul 1992 închiriat în ia un restaurant pe perioada de 10 ani, contra sumei de 60.000 DM.
Se adaugă faptul că acordul dintre părți constituie contractul secret, potrivit art.942 Cod civil, fiind suficientă simpla manifestare de voință pentru valabilitatea contractului, potrivit art.1995 Cod civil. Reclamantul, ca terț poate,deci, să utilizeze, pentru a dovedi existența contractului secret, orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, chiar dacă valoarea contractului depășește suma de 250 lei.
De aceea, solicită recunoașterea efectelor înțelegerii secrete dintre părți, așa încât, să i se constate calitatea de proprietar al imobilelor, potrivit disp.art.111 Cod procedură civilă și art.1175 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta recunoaște că l-a cunoscut pe reclamant în anul 1992, în ia, dată de la care au intrat în relații de concubinaj, iar în luna februarie 1992, împreună cu acesta și o rudă a acestuia, au cumpărat un local, contribuția sa fiind de 10.000 DM.
Ulterior, s-a retras din afacere iar la puțin timp, localul a fost închis de poliție, creditul luat de reclamant pentru cumpărarea restaurantului nefiind achitat nici până în prezent.
Pârâta precizează că, după ce a rămas însărcinată, relațiile sale cu pârâtul s-au răcit, iar în anul 1993, reclamantul a fost cercetat pentru infracțiunea de tâlhărie, arestat în noiembrie 1994 și liberat la 15.09.1996. După acest moment,reclamantul i-a cerut să vină în România, pentru a lua legătura cu o persoană din C, în scopul recuperării bijuteriilor obținute prin infracțiune și vândute acesteia, pentru a le restitui păgubitului, în scopul ușurării situației.
Astfel, la sosirea în țară, a aflat de la tatăl acesteia că a cumpărat, în scopul investirii veniturilor, un apartament, achiziției la care, nici ea, nici reclamantul nu au vreo contribuție.
În plus, înainte de a fi arestat, reclamantul a avut un accident de circulație, fiind nevoit să achite daune substanțiale, respectiv o mașină și două garaje, iar pentru faptul că s-a aflat în stare de ebrietate, asigurările nu l-au despăgubit.
După eliberare, reclamantul nu a mai obținut venituri, în afara indemnizației de șomaj, iar după al doilea accident de circulație comis, i-a fost anulat permisul de conducere, potrivit legislației e, un nou permis de conducere putând fi obținut după 10 ani, cu interzicerea corelativă, a unor drepturi civile, între care, cel de a fi administrator sau asociat al unei firme, așa încât, nu a mai putut realiza venituri în acest stat.
De aceea, în anul 1998, reclamantul s-a stabilit în România, iar la insistențele pârâtei, i-a pus reclamantului la dispoziție o clădire pentru a deschide un restaurant.
La acel moment, reclamantul datoria 131.896,76DM, împrumut; 200DM-asigurare de viață; 325DM-alocație pentru un copil din altă căsătorie și 1.000DM lunar-eșalonări la amenzi și alte datorii.
Drept urmare, reclamantul a venit în România fără bani și fără mașină, iar pârâta a rămas în ia, achitând toate datoriile acestuia către stat, bănci și obligația de întreținere, trimițându-i bani, alimente, îmbrăcăminte.
Totodată, i-a achitat ratele creditului contractant de către reclamant pentru achiziționarea unei locuințe în ia, după stabilirea în România, pentru ca aceasta să nu fie pierdută în favoarea băncii.
În aceste condiții, arată pârâta reclamantul nu avea mijloace materiale spre a mai dobândi și cele trei imobile pentru care a formulat acțiunea de față, de altfel, neexistând nicio înțelegere secretă, cu părinții săi, ceilalți doi pârâți, cum se pretinde prin acesta.
În dovedire, s-au administrat probe cu acte, interogatorii, martori, în urma examinării cărora, prin sentința civilă nr.127 din 22.01.2007, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, a fost admisă acțiunea, constatându-se simulate actele de vânzare-cumpărare autentificate sub numerele: 1774/ 23.02.1993; 10843/26.11.1993 și 588/20.02.1997, dispunându-se desființarea lor și s-a constatat că reclamantul este proprietarul imobilelor.
În motivare, s-a reținut că reclamantul, împreună cu, au convenit să cumpere mai multe imobile în România, însă, deoarece reclamantul era cetățean străin și locuia în ia, nu putea achiziționeze bunurile pe numele său, așa încât, i-au mandatat, verbal, pe părinții primei, pentru a cumpăra imobilele, trimițându-le bani în acest scop.
Astfel, actele au fost încheiate printr-un acord simulativ, prin care în actele publice apăreau ca adevărați cumpărători socrii reclamantului, respectiv părinții pârâtei.
Instanța a constatat că actele de vânzare-cumpărare au fost simulate prin interpunere de persoane, nereflectând adevărul, așa încât, a dispus desființarea actelor publice și constatarea faptului că adevărații proprietari ai bunurilor imobile dobândite sunt reclamantul și pârâta, deoarece aceștia au achitat, împreună, contravaloarea imobilelor, devenind proprietari.
Împotriva sentinței, în termen, au declarat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că, cu greșita interpretare și aplicare a legii, instanța a încuviințat proba cu martori, în dovedirea actului secret, neexistând nici măcar un început de dovadă scrisă în acest sens, pentru a se justifica completarea, așa cum o cer disp.art.1191 și urm.Cod civil.
Numai după ce, în mod greșit, instanța a apreciat proba testimonială ca fiind admisibilă, în baza art.1998 Cod civil, apelanții, la rândul lor, în contraprobă, au propus proba cu martori.
Cât privește starea de fapt, greșit a fost admisă acțiunea în simulație, împotriva probatoriului administrat, apreciindu-se greșit existența unui acord cu privire la achiziționarea unor imobile în România, pentru reclamant, însă pe numele părinților lui, deși nu a existat o asemenea înțelegere.
Cu aceeași greșită apreciere a probelor, s-a stabilit că, la data dobândirii bunurilor, între părți ar fi existat relații care ar fi făcut imposibilă preconstituirea de înscrisuri doveditoare ale actului secret, câtă vreme,apelanta avea domiciliul separat față de reclamant și, în același timp, ambele părți erau căsătorite, reclamantul divorțând în anul 1993, iar apelanta în anul 1999.
Reclamantul nu a fost niciodată acționar al unei societăți comerciale în ia, fiind predispus la fapte infracționale, arestat de trei ori, înperioada octombrie 1993-noiembrie 1995, iar după 1995, nu a mai avut un loc de muncă stabil, ci a trăit din ajutorul de șomaj, așa încât, nu avea posibilități materiale pentru a cumpăra imobile în România.
Dimpotrivă, din probele administrate, rezulta că apelanții aveau destule posibilități materiale în acest sens.
În ceea ce privește legalitatea hotărârii, instanța greșit a considerat drept admisibilă acțiunea, simulația presupunând existența, concomitent, între aceleași părți, a două contracte: unul public, aparent, prin care se creează o anumită aparență juridică, care nu corespunde realității și un act secret, care corespunde voinței reale a părților și prin care se anihilează actul public. Actul secret putea fi dovedit numai printr-un înscris care constată convenția
Se susține că instanța nu a identificat terțul față de care părțile ar fi urmărit ca operațiunea juridică să fie ascunsă, reclamantul având posibilitatea să încheie acte autentice pe teritoriul României.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.180/21.06.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosar nr-, a fost admis apelul pârâților, cu schimbarea sentinței de la fond, în sensul că a fost respinsă acțiunea, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
instanței de fond potrivit căreia, pârâta este coproprietară a bunurilor imobile, nu are suport juridic, deoarece reclamantul, nici prin cererea de chemare în judecată și nici ulterior, nu a formulat o cerere în acest sens.
Pronunțarea unei hotărâri de desființare a contractelor autentice, numai în contradictoriu cu una dintre părți ar fi inopozabilă celeilalte, fiind imposibil de executat sub toate aspectele și de neconceput, în raport de consecințele create, deoarece contractele ar fi valabile în raport cu un cumpărător și nule în raport cu celălalt cumpărător și vânzători. Contractele ar fi nule și valabile, în funcție de cumpărătorul care a fost chemat în judecată, datorită efectelor relative ale hotărârii civile.
De aceea, hotărârea nu ar avea niciun efect pentru reclamant și ar reprezenta un act care, prin ambiguitatea lui, ar fi o sursă de posibile prejudicii viitoare.
Instanța arată că, potrivit art.47 Cod.pr.civ. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună și dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză, așa cum este și cazul pârâților în această speță.
Însă, prin modul în care a procedat, reclamantul a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care nu ar produce niciun efect. În procesul având ca obiect anularea unor contracte, terțul reclamant avea obligația să cheme în judecată, în calitate de pârâți, pe toți contractanții (sau ii acestora), iar nu numai pe unii dintre ei.
În acest caz, coparticiparea procesuală pasivă este obligatorie, iar ignorarea acestui aspect conduce la respingerea acțiunii pentru lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii.
Nu se poate aprecia că instanța a încălcat accesul reclamantului-intimat la justiție, deoarece constatarea neîndeplinirii de către reclamantul-intimat a unei condiții de exercitare a acțiunii civile nu are semnificația dată de aceasta.
În faza apelului, lărgirea cadrului procesual este restrictivă, iar în limitele permise, nu ar fi fost eficientă, iar la fond, în faza judecării, instanța putea să pună în discuția părților necesitatea lărgirii cadrului procesual, cu condiția ca reclamantul să nu fi fost reprezentat de avocat.
Instanța de apel a reținut că, datorită consecințelor inadmisibile pe care le-ar putea produce desființarea contractelor, numai în raport de una dintre părțile lor, acțiunea nu poate fi primită și nu se poate reține că s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, deoarece excepția coparticipării procesuale nu este obiect al procesului, ci un mijloc de apărare, considerând că s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, adică asupra sentinței atacate și nu a încălcat dispozițiile art. 296 pr.civ.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art.304 pct.6 și 9 Cod pr.civilă, în sinteză, după cum urmează:
- instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut de către apelanți, în sensul că a admis apelul și a schimbat sentința de la fond, motivând că acțiunea ar fi inadmisibilă, datorită lipsei coparticipării procesuale, cu toate că apelanții nu au invocat acest motiv de apel și nu s-au apărat în acest mod nici la fond.
Se susține că motivarea tribunalului, în sensul că această excepție este un mijloc de apărare, nu putea fi invocată direct în apel.
- instanța de apel a dat o interpretare neadaptată speței, dispozițiilor art.47 Cod pr.civilă. omițând să dea eficiență precizării făcute de către apelanți, în sensul că pârâții și sunt ii pârâtei.
Totodată, nu era obligatorie introducerea în cauză a vânzătorilor din actele litigioase, neexistând un interes al acestora și al reclamantului, nefiind afectat dreptul acestora.
- soluția a fost pronunțată cu nesocotirea principiului disponibilității, deoarece reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, încât acesta nu trebuia sancționat. În plus, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
- totodată, modificarea soluției fondului, pe baza unei excepții, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii, este greșită, aceasta nefiind aplicabilă în speța dedusă judecății.
Pe de altă parte, se susține că nu ar fi coproprietara bunurilor în litigiu, așa încât, motivarea este străină de natura pricinii.
Prin decizia civilă nr.543/R/26.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosar nr- a fost admis recursul declarat de reclamant, fiind casate, atât decizia, cât și sentința și cauza trimisă, spre rejudecare, la prima instanță de fond.
Pentru a se pronunța astfel, curtea a reținut că, într-adevăr, nici pe parcursul judecății procesului, atât la instanța de fond, și nici în cuprinsul motivelor de apel formulate de intimații-pârâți, aceștia nu au invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Cu toate că tribunalul a menționat că această excepție este un mijloc de apărare, curtea reține că această excepție, dacă ar fi fost reală, ar face parte din motivele de apel, care pot fi invocate în orice fază a judecării procesului și chiar direct în fața instanței de recurs, fiind vorba de motive de ordine publică, așa încât, invocarea acesteia în apel este legală.
La fel, nefondat a fost găsit cel de-al patrulea motiv de recurs, cu motivarea că acțiunea a fost soluționată pe excepție, ci nu pe fond, situație în care, statuările în drept, cum ar fi cea referitoare la faptul că pârâta nu ar fi coproprietară a bunurilor care fac obiectul acțiunii, nu pot avea nicio consecință juridică.
În schimb, motivele doi și trei, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, s-au constata a fi fondate.
Instanța de apel a schimbat în totalitate soluția pronunțată de instanța de fond, pe considerentul că era absolut obligatorie introducerea în proces a tuturor părților, care au încheiat contractele de vânzare-cumpărare, deoarece desființarea acestor acte nu ar produce efecte juridice față de toate părțile contractante, așa încât, procesul civil nu ar avea, practic, niciun efect.
Soluția pronunțată îl privează pe recurent de dreptul la un proces echitabil și rezonabil, potrivit art.6 din CEDO.
Instanța era obligată, în virtutea rolului activ, să pună în discuție introducerea tuturor părților în proces pentru a lărgi cadrul procesual, având în vedere că acțiunea în simulație produce efecte diferite față de părți și față de terți, situație în care, era absolut obligatoriu ca procesul să se judece în contradictoriu cu toate părțile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani sub nr-, la data de 29.01.2008 reclamantul depunând cererea de precizare prin care solicită citarea în cauză, în calitate de pârâți a numiților: G, și, vânzători din actele de vânzare-cumpărare în litigiu, precizând și faptul că singurii i ai autoarei, decedată pe parcursul procesului, sunt pârâtul și.
Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa calității sale procesual pasive. Astfel, arată că a înstrăinat apartamentul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui simulație se solicită, către pârâții: și, act încheiat la notariat.
Prin sentința civilă nr.2305/16.09.2008, Judecătoria Drăgășani, admis acțiunea și s-a constatat simulația prin interpunere de persoane, a contractelor în litigiu, cu desființarea lor, constatându-se faptului că reclamantul este proprietarul bunurilor imobile pentru care s-au încheiat.
În motivare, s-a reținut că, în perioada conviețuirii cu pârâta, reclamantul realiza venituri în ia, având în administrare mai multe societăți comerciale, la care a lucrat și pârâta, stabilindu-se în România în anul 1997, unde a înființat o societate comercială cu sediul în comuna, județul
Astfel, împreună cu pârâta, au convenit să cumpere, cu veniturile ce le realizau, mai multe imobile în România, iar pentru că reclamantul nu putea să achiziționeze aceste bunuri, fiind cetățean străin, au fost mandatați părinții pârâtei să le cumpere, cu banii trimiși de către soți.
Instanța de fond reține că actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate printr-un acord simulativ, prin care, în actele publice apăreau ca adevărați cumpărători socrii reclamantului și părinții pârâtei, respectiv și, care, conform înțelegerii secrete dintre părți au înțeles că actele juridice se încheiau în numele și pentru reclamant și pârâta.
Drept urmare, s-a constatat că actele de vânzare-cumpărare încheiate au fost simulate prin interpunere de persoană și, deoarece nu reflectă adevărul, s-a dispus desființarea acestora, constatându-se că reclamantul a dobândit aceste imobile, în timpul conviețuirii cu pârâta, care nu a formulat nicio cerere în cauză, situație în care instanța nu a putut reține partea acesteia de contribuție.
S-a motivat, în drept,că în cauză s-a încheiat o formă specială de simulație, relativă la persoana careîncheie, în realitate, contractul, astfel o persoană dorește să ascundă calitatea sa de parte contractuală și a întocmit actul printr-o persoană interpusă care, în aparență, face actul pe numele său.
Se adaugă faptul că, din materialul probator administrat, nu s-a reținut faptul că socrii reclamantului au avut posibilități materiale pentru dobândirea acestor imobile.
Pe de altă parte, părțile au încheiat o convenția lor verbal, anterioară actului aparent, dată fiind imposibilitatea morală, prevăzută de art.1191 alin.3 Cod civil, de a preconstitui un înscris.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții: și (), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia cu schimbarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
În apelul declarat de () se susține că instanța a dat o interpretare greșită, atât acțiunii formulate, cât și probatoriului administrat în cauză, solicitând admiterea apelului și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Astfel, reclamantul nu a dovedit existența unei simulații cu privire la contractele încheiate, în raport cu probele administrate, sarcina probei simulației revenind reclamantului, potrivit dispozițiilor art.1169 Cod civil, care prevăd că cel face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească.
prin interpunere de persoane presupune existența unui act aparent, încheiat între anumite persoane, însoțit de un contract secret, încheiat între aceleași persoane, prin care se arată adevăratul beneficiar al contractului aparent, altă persoană decât cea care apare în actul public, ambele părți urmărind ca efectele contractului să se producă față de o altă persoană, căreia i se asigură anonimatul.
Față de cele arătate anterior, vânzătorii nu l-au cunoscut pe reclamant și nu au avut cunoștință că acesta ar fi beneficiarul contractelor încheiate.
Drept urmare, nefiind îndeplinită condiția arătată anterior, nu poate fi vorba de simulație, potrivit deciziei nr.4451 din 26.05.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, atunci când, prin simulație se urmărește un scop ilicit, cum ar fi evitarea aplicării unor legi, ocolirea prevederilor prohibitive referitoare la dobândirea de terenuri de către persoane străine, contractul secret este unul ilicit și sancționat cu nulitatea.
În al doilea motiv de apel se susține că instanța face afirmații nedovedite cu probatoriul administrat, preluând ca atare afirmațiile reclamantuluiși ignorându-se probele cu care apelanta a făcut dovada că în perioada 25.09.1991 1999 fost căsătorită cu, căsătorie din care a rezultat fiul acestora, ci nu din relația de concubinaj cu reclamantul, după cum, eronat se reține și că apelanta a avut un domiciliu comun cu reclamantul, deși din acte rezultă că, până la data de 6.08.1998, a locuit împreună cu soțul său, în alt oraș, cu reclamantul locuind o perioadă foarte scurtă de timp, după divorțul acestuia.
În lipsa oricărei probe, instanța a stabilit că reclamantul a desfășurat activități comerciale, în cadrul unor societăți, în ia, în realitate, fiind muncitor, așa cum rezultă din declarația făcută de acesta, cu prilejul solicitării unui credit, în ia (fila 117 dosar), dar și din și din sentința de condamnare penală, neobținând venituri decât pentru întreținerea proprie, iar apoi, condamnat penal și încarcerat pentru infracțiunea de promovare a prostituției, proxenetism și trafic de persoane, așa cum rezultă din hotărârea penală.
Apelanta susține că reclamantul a folosit acte preconstituite, măsluite, fapt constatat de către traducător (fila 115 dosar), instanța acordând o valoare probatorie acestor acte.
Cu privire la sumele de bani cu care au fost achiziționate imobilele, reclamantul nu a făcut dovada posesiei acestor bani, nedepunând nicio declarație vamală și nici alte acte doveditoare, încercând să facă această dovadă cu martori, respectiv concubina fratelui acestuia și un prieten de pahar.
Apelanta susține că este cea care, în ia i-a achitat toate datoriile, motiv pentru care, a și fost a fost obligat să-i restituie banii, prin hotărâre judecătorească.
În dovedirea apelului se depune hotărârea de stabilire a execuției penale împotriva reclamantului (filele 116-117) precum și alte înscrisuri (118-121 dosar).
Apelantul-pârât solicită respingerea acțiunii formulată de reclamant, cu acordarea cheltuielilor de judecată, criticând soluția, pentru greșita stabilire a situației de fapt, neținându-se cont de faptul căel însuși avea, la data dobândirii bunurilor în litigiu, o situație materială foarte bună, până în anul 1990 lucrând în străinătate, pe transport internațional de mărfuri, deținea avere imobiliară și două autoturisme, iar cu banii obținuți, acesta a început să cumpere imobile, fără ajutorul fiicei sale sau al reclamantului.
În 1998, fiica apelantului și reclamantul au revenit în țară, comunicân-du-i acestuia că doresc să înființeze o societate comercială, și solicitând un spațiu unde să locuiască reclamantul, care rămânea în România, ca și un spațiu unde să funcționeze firma, motiv pentru care s-a încheiat contractul de comodat pentru spațiul comercial din comuna.După, însă, ce aflat de la fiica sa, cine este reclamantul, ce a făcut în ia și cum a cheltuit banii acesteia, relațiile dintre cei doi au încetat brusc, iar apelantul l-a dat afară din casă pe reclamant.
În motivul doi de apel se susține că acțiunea în simulație formulată de reclamant trebuia respinsă, întrucât acesta nu a dovedit și nici nu avea cum să dovedească că ar fi avut posibilități materiale care să-i permită achiziționarea de bunuri imobile în România. Între reclamant și fiica apelantului, pe de o parte, și între apelant și soția acestuia, pe de altă parte, nu a existat nicio convenție, scrisă sau verbală, în privința achiziționării imobilelor în litigiu.
Prin decizia civilă nr.55/A/3.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosar nr- au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că se impune stabilirea faptului, dacă, în cauză, operează instituția juridică a simulației actelor juridice prin interpunere de persoane, în sensul art.1175 Cod civil, ori a mandatului fără reprezentare (prte-nom), definindu-se cele două tipuri de contracte.
Se susține că probele administrate la dosar evidențiază fără echivoc că reclamantul și pârâta au achiziționat imobile în perioada în care erau împreună, aportul adus la dobândirea lor fiind o chestiune ulterioară de rezolvat, cei doi realizând venituri atât în ia, cât și în România, desfășurând împreună diverse activități comerciale.
Se menționează că raporturile dintre reclamant și pârâta trebuie examinate anterior sau concomitent încheierii actelor de vânzare-cumpărare, iar divorțul intervenit ulterior și reședința stabilită în două state diferite, nu constituie elemente care să înlăture caracterul de bun coachizit al celor trei imobile cumpărate în perioada de concubinaj.
Drept urmare, prima instanță a statuat corect că imobilele au caracter indiviz, iar adevărații cumpărători ai acestor bunuri sunt reclamantul și fosta sa soție, pârâta, cele trei acte juridice fiind încheiate prin interpunere de persoane, în baza mandatului fără reprezentare.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, motivându-l prin două memorii separate, depuse în interiorul termenului prev.de art.303 Cod pr.civ. criticând-o pentru nelegalitate, pentru motive încadrate în cele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, în sinteză, după cum urmează:
Cu cuprinderea de motive străine și lipsit de motive pertinente, instanța a pronunțat soluția sa, nepunând în discuția părților calificarea raporturilor părților drept un mandat fără reprezentare, caz în care ar fi putut ca pârâții să facă apărări asupra acestui mandat în sensul că reclamantul nu invocă motivul pentru care era necesară o astfel de reprezentare, el aflându-se în România numai în anul primei achiziții.
Pe de altă parte, se pretinde că un astfel de mandat ar fi urmărit ascunderea adevăratului proprietar, dat fiind că, în privința acestuia, funcționa o interdicție legală de dobândire cu titlu de proprietar a bunurilor aparținând fondului funciar.
Instanța nu a analizat această chestiune și, deși a constatat că bunul este coachizit al reclamantului, alături de pârâta, a menținut soluția judecătoriei, potrivit căreia proprietar este numai reclamantul.
Cu ignorarea dispozițiilor legale în materia simulației, deși nu s-a analizat existența vreunei cauze a încheierii unei astfel de simulații în ceea ce privește cele două apartamente, reclamantul susținând că și în privința lor opera o interdicție legală, a dat eficiență și legitimitate pretinsei cumpărări de către acesta a unui teren în comuna, evingând, cu sprijinul instanței, legea care interzicea acest lucru.
În măsura în care se ajungea la concluzia că ar fi existat un act secret, trebuia să se observe că, prin el, se urmărea fraudarea legii, deci era un act nul absolut.
În realitate, un asemenea act secret nu a existat, după stabilirea reclamantului în România, acesta neîncercând vreun demers pentru a fi recunoscut drept proprietar, ci, dimpotrivă, a încheiat un contract de comodat cu adevăratul proprietar pentru imobilul din comuna.
Spre a se ajunge la concluzia existenței unui act secret, instanța a ignorat să ia în considerare apărările făcute de către pârâți, nu a observat că vânzătorii nu l-au cunoscut pe reclamant, nu au contractat cu acesta, au fost reținute ca dovedite situații despre care reclamantul le-a afirmat, dar nu le-a probat.
Dimpotrivă, pârâții sunt cei ce au dovedit că reclamantul a fost cercetat penal, obligat la plata numeroase despăgubiri, urmărit în acest sens de autoritățile străine, așa încât, nu poate dovedi că ar fi deținut mijloace financiare cu care să achiziționeze bunurile.
O altă critică vizează modul în care au fost interpretate raporturile juridice ale părților în sensul că ar fi fost posibilă dovedirea existenței convenției secrete în lipsa unui înscris sau a unui început de dovadă scrisă, datorită unei relații speciale între acestea.
În realitate, deși la început au existat relații bune între acestea, asemenea relații nici nu au apărut de la bun început, nici nu au durat pe întreaga derulare a pretinsului contract de mandat, așa încât, nu e poate pretinde că reclamantul putea face dovada cu orice mijloc de probă a contractului de mandat în care era parte.
Curtea, examinând criticile aduse, constată recursul ca fiind fondat pentru cele ce se vor arăta.
Cât privește nepunerea în discuția părților, a calificării simulației drept un contract de mandat cu reprezentare, o asemenea greșeală instanța nu a săvârșit, în sensul că aceasta nu a aplicat o altă instituție decât cea pretinsă de către reclamant.
Faptul că reclamantul nu a utilizat termenii de specialitate, ci, doar, a arătat care a fost cauza pretinsei încheieri a unui act secret, nu este de natura a atrage schimbarea termenilor in care instanța a fost sesizată, aceasta, doar, dând citire raporturilor de fapt, în terminologia specifică.
Cât privește, însă, soluționarea fondului pricinii:
Deși tribunalul reține, foarte pe scurt, că prin apelurile lor pârâții au arătat că reclamantul nu avea venituri cu care să poată pretinde că ar fi suportat costurile achiziționării celor trei imobile, instanța nu tratează această chestiune, ci se ocupă numai de calificarea juridică a raporturilor, așa cum sunt ele pretinse de reclamant, în ceea ce privește aportul la dobândire, considerând-ul probat, fără a arăta prin ce, ca aparținând acestuia, alături de pârâta, amândoi realizând venituri în ia și în România, prin diverse activități comerciale.
Pe de altă parte, deși apelanții au invocat, în mod, expres, intenția de fraudare a legii și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a unei astfel de convenții pe care reclamantul pretinde că ar fi încheiat-o, instanța nu tratează regimul juridic al acestei convenții prin prisma legilor aplicabile pe teritoriul român, așa cum cer dispozițiile art.966 cod civil după cum, nici susținerea potrivit căreia pârâtul a încercat să evingă urmărirea pentru prejudiciile create în ia asupra eventualelor sale venituri și alte elemente de patrimoniu (proprietăți).
În asemenea condiții, se observă că instanța nu a intrat în cercetarea fondului, neexaminând, prin propriile simțuri, probatoriul cauzei, în sensul de a arăta din care asemenea probe rezultă că reclamantul a dobândit venituri necesare și suficiente celor trei achiziții de o valoare destul de importantă, nici existența unei convenții de coachiziție, alături de pârâta, pentru a se susține că aceasta ar fi fost autoarea unor asemenea mijloace financiare în timpul concubinajului despre care nu se arată în ce perioadă s-a desfășurat.
Or, dacă în situația soților, legiuitorul instituie o prezumție de comunitate care, evident poate fi și dărâmată, în privința concubinilor, este absolut necesară verificarea mijloacelor fiecăruia și, respectiv, a contribuțiilor efective la dobândirea bunului pretins indiviz.
Totodată, într-adevăr, între considerente și dispozitiv există contradictorialitate, atunci când, deși pretinde a fi stabilită deopotrivă și contribuția pârâtei la dobândirea acelorași bunuri, prin dispozitiv este declarat numai reclamantul ca proprietar, cu motivarea că această pârâtă nu a formulat o cerere în acest sens.
Este evident, câtă vreme, însuși reclamantul a pretins că bunurile sunt coachizite cu aceasta, instanța i-a acordat mai mult decât acesta a cerut, calitatea de coproprietar putând fi constată de către instanță, numai la cererea unuia dintre aceștia, nefiind necesară o cerere, din partea celui căruia ea se opune, în același sens.
Astfel, instanța trebuia să cerceteze și să aplice raporturilor părților regulile de drept prin prisma probatoriului cauzei, chestiune pe care însă nu a făcut-o, rezumându-se a arăta că starea de fapt este stabilită.
Nu se răspunde în ce măsură, între părți, raporturi bune au existat, pe întreaga derulare a contractului de mandat, câtă vreme, se pretinde că, la un moment dat, ar fi intervenit neînțelegeri care, în mod evident, nu puteau justifica existența și derularea unui contract cu mandat fără reprezentare, în formă nescrisă.
Nestabilind aceste chestiuni, instanța în mod greșit a încuviințat probatoriul testimonial în privința actului secret, cel puțin parțial, legiuitorul înțelegând să protejeze numai situațiile în care, datorită relațiilor de prietenie, respect, colegialitate deosebită, un astfel de contract secret nu poate fi consemnat printr-un înscris.
Toate acestea nu au făcut obiect al cercetării judecătorești în apel, tribunalul expediind, prin motivarea succintă, rezolvarea raporturilor reale ale părților.
Mai mult, într-adevăr, hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legii.
Astfel, tribunalul reține că reclamantul a încercat, prin încheierea contractului de mandat, evingerea legislației române în ceea ce privește deținerea de terenuri de către o persoană de o altă cetățenie.
În măsura în care o asemenea intenție de fraudare a legii a existat, contractul de mandat era unul nul absolut, reclamantul neputând invoca propria turpitudine și instanța judecătorească neputându-l sprijini în realizarea scopului interzis de lege.
O astfel de convenție poate, cel mult da, între părți, izvor unei obligații de restituire a ceea ce s-a primit în temeiul ei, iar nu realizarea însuși scopului ilicit pe care reclamantul și l-a propus.
De asemenea, deși apelanții, e drept, într-o exprimare deficitară, pretind că nu exista nici un motiv pentru care contractele vizând apartamentele ar fi fost necesar a fi simulate în privința adevăratului dobânditor, ceea ce echivalează cu o invocare a lipsei cauzei juridice a unui asemenea contract secret, respectiv, neîndeplinirea cerinței prev.de art.966 Cod civil, tribunalul nu analizează raporturile pretinse, sub acest aspect, necercetând fondul, cu privire la condițiile de valabilitate a pretinsului act secret, respectiv dacă prin el nu se urmărea obținerea unui rezultat ilicit sau contrar ordinii publice, cum ar fi situația golirii patrimoniului reclamantului de bunuri susceptibile de urmărire, de către autoritățile e, ori dacă a existat un motiv determinat al unei asemenea ascunderi a identității adevăratului dobânditor.
Cum, însă, asupra acestor chestiuni tribunalul nu s-a pronunțat, ele ținând de fondul cauzei, urmează a se observa că soluționarea lor pentru prima dată în instanța de recurs, nu numai că ar necesita examinarea probatoriului în privința stabilirii situației de fapt sub aspectul existenței și duratei unor raporturi între părți ce ar fi făcut eventual imposibilă preconstituirea actului secret, ca și asupra existenței veniturilor necesare susținerii derulării unei astfel de învoieli (venituri cu care reclamantul pretinde că a venit în țară și pe care recurenții pretind că acesta nu le putea avea, dată fiind situația judiciară a sa, dar și venituri ulterioare, pretins realizate în țară, cum ar fi balanța dividendelor anuale încasate de către reclamant, acesta pretinzând că le-a realizat din activitatea comercială desfășurată pe teritoriul românesc).
De asemenea, se impune cercetarea eventualei intenții de fraudare a legii române sau a eventualilor creditori, între care, statul, de către reclamant, așa cum pretind recurenții, chestiune care iarăși ține de cercetarea în fond a raporturilor părților și de posibilitatea invocării de către ele a unui astfel de act secret.
De aceea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, urmează ca recursul să fie admis, decizia casată și cauza trimisă, spre rejudecare, aceluiași tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de pârâții: () și, împotriva deciziei civile nr.55/A/3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind: reclamantul, intervenienta prin ii G, și, prin ii, scu și.
Casează decizia și trimite cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Pentru judecător
, aflat în CO, semnăm noi,
Președintele Curții de Apel Pitești,
,
Grefier,
Red./CPI
/4 ex./14.07.2009
Jud.apel;
;
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
