Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1229/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1229/2009

Ședința publică de la 23 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop

- - - grefier

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 301/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba În dosarul nr-.

dezbaterilor și consemnările părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 16.11.2009care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

În deliberare se constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta "" AIs olicitând, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să fie obligată pârâta să recunoască reclamantului grupa I de muncă pentru activitatea desfășurată ca subinginer principal, în perioada 8.11.1982 - 01.04.2001;

- să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului, în baza sentinței, după rămânerea definitivă a acesteia.

În motivarea acțiunii sale a arătat că a fost angajat la societatea pârâtă ( anterior Întreprinderea de Produse ) pe postul de subinginer principal și că activitatea și-a desfășurat-o pe perioada în litigiu, în condiții deosebit de grele în secțiile I, II și III în aceleași condiții cu restul muncitorilor.

A mai arătat că potrivit Deciziei nr.54/13.06.2005, salariații prevăzuți în anexa A se încadrează în locuri de muncă, grupa I de muncă, în procent de 100%.

În drept, a invocat Ordinul nr.50/1990 și Ordinul nr.125/1990 al

Prin întâmpinarea formulată de pârâtă - prin lichidator judiciar - s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantului întrucât pentru perioada 6.11.1982-1.09.1990, în care acesta lucrat ca subinginer la Secția ME, atelier II, acesta a beneficiat de grupa I de muncă, înscrise în carnetul de muncă al acestuia, iar pentru perioada 1.09.1990-1.10.1996, cât a lucrat ca subinginer la Biroul plan producție și protecția muncii și perioada 1.10.1996-1.01.2001, cât a lucrat ca subinginer la biroul personal ( Protecția muncii) acesta a beneficiat de grupa II de muncă.

În consecință, pârâta a apreciat că pretențiile reclamantului sunt nejustificate deoarece societatea pârâtă a acordat reclamantului grupele de muncă I și II, cu respectarea Ordinului nr.50/1990, Ordinului nr.125/1990 și Deciziei nr.54/16.06.2005.

Prin sentința civilă nr.301/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC "" SA, prin lichidator judiciar .

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul a lucrat la societatea pârâtă începând cu 8.11.1982 ca și subinginer, dată de la care până la încetarea raporturilor de muncă și-a desfășurat activitatea în cadrul secțiilor I, II și III, conform adeverinței nr.581/27.10.1982.

În aplicarea ordinului 50/1990, Ordinului nr.125/1990 și a Deciziei nr.54/2005, pârâta a stabilit împreună cu sindicatele locuri de muncă din cadrul unității ce se încadrează în grupe de muncă, precum și meseriile ce se încadrează în grupe de muncă. Așa cum rezultă din documentele depuse de societate la dosar, coroborate cu depoziția martorului audiat în cauză, reclamantul a fost cuprins în grupa I de muncă, pe perioada 6.11.1982-1.09.1990, în care acesta lucrat ca subinginer la Secția ME, atelier II, iar pentru activitatea desfășurată pentru perioada 1.09.1990-1.10.1996, cât a lucrat ca subinginer la Biroul plan producție și protecția muncii și perioada 1.10.1996-1.01.2001, cât a lucrat ca subinginer la biroul personal ( Protecția muncii) acesta a beneficiat de grupa II de muncă.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că pretențiile reclamantului sunt nejustificate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură Civilă, a arătat că sentința este rezultatul unei aplicări greșite a legii și a unei interpretări eronate a probelor administrate în cauză.

În probațiune, recurentul a depus înscrisuri noi cu care să dovedească temeinicia susținerilor sale (12-211).

Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

De asemenea, potrivit art. 6 din același act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II -a cel puțin 70% din programul de lucru.

Potrivit pct. 15 din Ordinul S nr.50/1990 "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Sociale."

În speță, din copia carnetului de muncă (3-11 din dosarul de fond) reiese că recurentul reclamant a desfășurat activitatea ca subinginer în perioada 6.11.1982-21.09.2005 la Întreprinderea de Produse A I, ca și subinginer.

În perioada 6.11.1982-1.09.1990 acesta a fost încadrat la Secția ME, atelierul II, beneficiind de grupa I de muncă, înscrisă în caretul de muncă.

Ulterior, acesta și-a desfășurat activitatea în intervalul 1.09.1990-1.10.1996, la Biroul plan, producție și protecția muncii iar în intervalul 1.10.1996-1.04.2001, la Biroul Personal, protecția muncii, perioade în care activitatea desfășurată a fost încadrată în grupa II de muncă.

Aceste mențiuni din carnetul de muncă nu au fost c0mbătute prin alte mijloace de probă deoarece înscrisurile noi depuse în recurs nu au fost de natură să dovedească susținerile reclamantului recurent.

Trimiterea făcută de recurent la proba testimonială administrată în cauză nu este relevantă sub acest aspect deoarece cele declarate de martor nu vin în contradicție cu mențiunile din carnetul de muncă. În plus, actele normative incidente (Ordinele nr.50/1990 și nr.125/1990) prevăd expres ca mijloc de probă a perioadei de activitate desfășurată în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupele I și II,carnetul de muncă.

Vor fi înlăturate de asemenea criticile recurentului privind lipsa de rol activ a Tribunalului Alba, față de faptul că în primă instanță au fost administrate atât proba cu înscrisuri, cât și cea testimonială, situația de fapt fiind pe deplin lămurită.

Față de cele ce preced, se constată că soluția primei instanțe reflectă o interpretare și aplicare corectă a normelor legale, raportat la starea de fapt reținută temeinic din probele administrate.

În conformitate cu art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999, Curtea va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 301/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba În dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored. / /4 ex.

Jud. fond.-/

Președinte:Manuela Stoica
Judecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1229/2009. Curtea de Apel Alba Iulia