Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1428/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1428/

Ședința publică din 23 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta, cu domiciliul în S,-, jud. M și pârâtul, cu domiciliul în S,-, jud. M, împotriva deciziei civile nr. 298 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 16 iunie 2009, când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 24 iunie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 1186 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. 2559/2005, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtul - și s-a admis, de asemenea, în parte cererea reconvențională formulată și precizată între aceleași părți, având ca obiect sistarea comunitate de bunuri și în consecință:

S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri:

- autoturism Isuzu, în valoare de 4000 euro; motocicletă în valoare de 2400 euro; autoturism Ford Fiesta în valoare de 800 euro; autoturism Ford Mondeo în valoare de 10.000 euro; mobilă de sufragerie în valoare de 5.000.000 lei; mașină de spălat vase în valoare de 5.000.000 lei; mașină de spălat rufe în valoare de 5.000.000 lei; 2. TV în valoare de 10.000.000 lei; cameră video în valoare de 15.000.000 lei; 2 mașini de cusut în valoare de 2.000.000 lei; cuptor cu microunde în valoare de 1.500.000 lei; congelator în valoare de 5.000.000 lei; 3. covoare în valoare de 6.000.000 lei; unelte electrocasnice în valoare de 8.000.000 lei și imobilul înscris în CF nr. 6548 S, nr. top 3579/5/1 și nr. top 3579/5/1, loc de casă și 750 mp teren cu una casă de locuit cu două camere, bucătărie, baie, antreu și pivniță, situată în S,-, cu valoare de circulație convenită de părți de 40.000 euro.

S-a luat act și s-au consfințit tranzacțiile părților, cu privire la bunurile mobile descrise anterior, intervenite la 15 iunie 2006 și respectiv 23 februarie 2007, aflate la filele 38 și 136 dosarul instanței de fond, tranzacții care fac parte din hotărârea atacată.

S-a mai constatat, prin sentința instanței de fond, caracterul de bun propriu cu privire la următoarele bunuri mobile: mobilă de bucătărie, canapea, corpuri suspendate, frigider, aragaz - în favoarea reclamantei și două aragaz, mașină de spălat și TV - în favoarea pârâtului.

S-a constatat că reclamanta - are o contribuție de 4/5 parte din valoarea imobilului înscris în CF 6548 S nr. top 3579, 3579/5/1.

S-a dispus sistarea comunității asupra imobilului prin atribuirea acestuia reclamantei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte de 4000 euro sau contravaloarea acestei sume în lei la data plății, către pârât, plata sultei urmând să fie efectuată în termen de 30 de zile de la devenirea irevocabilă a hotărârii.

S-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei - asupra aceluiași imobil în cotă de 1/1 parte, cu titlu de sistare comuni8tate de bunuri.

S-a luat act de renunțarea pârâtului reclamant-reconvențional - la judecata petitelor din cererea reconvențională privind sumele de bani din conturile de la BCR S și Banca Agricolă SA S pe numele reclamantei pârâtă-reconvențională și la renunțarea intervenientului în interes propriu, la judecata cererii de intervenție formulată în cauză.

S-au respins ca nefondate restul petitelor din acțiunea principală și cererea reconvențională privind evacuarea pârâtului din imobil, constatarea calității de bun propriu asupra cotei de 4/5 parte din imobil, constatarea calității de bun comun în cote de contribuție egală de câte parte asupra imobilului, cu calculul sultelor corespunzătoare, atribuirea imobilului pârâtului. S-au compensat cheltuielile de judecată ale părților.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către pârâtul - a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 298 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul - și reclamanta -.

Reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul obligării apelantului la plata cheltuielilor de judecată la instanța de apel, în baza art. 304 pct. 9 Codul d e Procedură Civilă, cu cheltuieli de judecată la instanța de recurs.

În motivarea recursului a arătat că decizia atacată este nelegală sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată la instanța de apel. A depus la dosarul instanței de apel dovada certificată a cheltuielilor de judecată efectuate și a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata acestor cheltuieli, dar cu toate acestea aceste cheltuieli nu au fost solicitate.

A invocat prev. art. 274 Codul d e Procedură Civilă.

Pârâtul a solicitat prin cererea de recurs admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și în parte a sentinței civile, în sensul că solicită instanței să se constate faptul că imobilul situat în S,- județul M, înscris în CF nr. 6548 S nr. top. 3579/1 și nr. top. 3579/5/1 este bun comun dobândit în timpul căsătoriei în cote-părți egale de, să i se atribuie în natură acest imobil, obligându-se să achite reclamantei sulta ce i se cuvine, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului a arătat că decizia pronunțată de Tribunalul Mureș este criticabilă prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 alin. 1 pct. 7 și 9 Codul d e Procedură Civilă. Ambele instanțe au aplicat greșit legea și au avut în vedere motive contradictorii și străine de pricină, admițând proba testimonială contra unui înscris autentic. Nu există nici o hotărâre judecătorească care să anuleze sau să constate nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare autentice, respectiv a contractelor autentificate prin încheierea de autentificare nr. 2849 din 13.08.1997 și 1253 din 14.04.1997, astfel încât aceste contracte se bucură de prezumția de legalitate. În cuprinsul contractului nu se face nici un moment referire la faptul că prețul s-ar fi plătit cu o altă ocazie ci în mod explicit se arată că singurul act care consfințește condițiile de plată a prețului este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2849/1997.

Este evident că din moment ce imobilul în litigiu a fost achiziționat la data de 14.04.1997, nu exista nici o posibilitate logică ca prețul acestui imobil să se fi achitat din prețul încasat de către reclamantă, ca urmare a vânzării de către aceasta a apartamentului proprietate personală situat în S, str. - -, apartament vândut la data de 13.08.1997, deci cu 4 luni după ce a fost cumpărat imobilul din aceeași localitate situat însă în-, jud.

Nici unul din martorii ce au fost audiați în cauză nu au relatat cu certitudine că sunt în cunoștință de cauză cu privire la sumele de bani deținute de el și fosta sa soție și nici nu aveau cum să facă acest lucru de vreme ce aceștia niciodată nu au participat la vreo discuție dintre el și fosta sa soție cu privire la modul în care înțelegeau să își gestioneze banii.

Susținerile lor conform cărora spațiul deținut de către reclamantă a avut destinația de locuință sunt dovedite prin CF nr. 720/C/I S, în care se arată că s-a schimbat destinația construcției din spațiu de locuit în spațiu prestări servicii. În aceste condiții instanța de apel este într-o gravă eroare când arată că reclamanta mai deține un imobil, însă nu este spațiu cu destinație de folosință și nu poate fi transformat, fiind în partea istorică a și astfel este îndreptățită la atribuirea imobilului în natură.

În drept, a invocat prev. art. 299 și urm. Codul d e Procedură Civilă.

Reclamanta a invocat întâmpinare la recursul pârâtului, solicitând respingerea ca nefundat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârilor, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, pe considerentul că motivele de recurs nu sunt dezvoltate în baza art. 304 Codul d e Procedură Civilă. Pârâtul nu a contestat modul de dobândire a cotei de 4/5 parte din imobil de către ea, respectiv că în principal prețul imobilului a fost achitat din prețul de vânzare al apartamentului situat în S,-, obținut în urma schimbului cu apartamentul situat în S,-, bun propriu al reclamantei, dobândit anterior încheierii căsătoriei. În acțiunea introductivă a descris pe larg obținerea acestui imobil, precum și prețul de achiziție al acestuia, iar recurentul niciodată nu le-a contestat și nu a propus nici o probă prin care să înlăture susținerile reclamantei.

Oricare dintre soți poate dovedi prin orice mijloc de probă și chiar împotriva și peste conținutul unui înscris că anumite bunuri nu sunt comune și că acestea sunt proprii chiar și față de al treilea - art. 5 din Decretul nr. 32/1954.

S-a administrat proba cu înscrisuri (filele 23-37).

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

Cu privire la recursul declarat de pârât, instanța de recurs reține că acesta este nefondat. Prima critică vizează simple erori materiale, care nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres prev. de art. 304 Codul d e Procedură Civilă, putând face obiectul unei cereri de îndreptare a erorilor materiale, potrivit art. 281 Codul d e Procedură Civilă.

Critica privind reținerea unei cote mai mari de contribuție la dobândirea imobilului în favoarea reclamantei este neîntemeiată.

Printr-o "precizare" depusă la dosarul de fond la data de 13.09.2006, reclamanta a arătat că valoarea ce a rămas de împărțit este constituită de cota de 1/5 părți din imobilul situat în S,-, jud. M, înscris în CF nr. 6548 S, nr. top. 3579/1, 3579/5/1, în sumă de 8000 euro, fiind de acord ca, în cazul în care se va dispune atribuirea imobilului către ea să îi plătească pârâtului suma de 4000 euro - parte din valoarea plătită în comun. A invocat în susținerea acestei precizări faptul că imobilul în litigiu a fost cumpărat cu suma rezultată din vânzarea unui apartament bun propriu al său, în mică măsură contribuind și pârâtul cu o sumă de bani (o cotă de 1/5).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2849/13 august 1997, reclamanta a înstrăinat, contra sumei de 20 milioane lei, imobilul proprietate personală situat în S, str. - nr. 26. 17 (fila 125 dosar de fond).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1253/14 aprilie 1997, părțile au cumpărat, în perioada căsătoriei, imobilul situat în S,-, contra sumei de 12 milioane lei, "pe care vânzătorii declară că l-au primit în întregime și nu mai au nici o pretenție de la cumpărători". Imobilul a fost întabulat în CF nr. 6548 S ca bun comun. (fila 123 dosar de fond).

Pârâtul a susținut că au cote egale de contribuție la dobândirea acestui imobil, reclamanta a susținut că are o cotă proprie de contribuție de 1/5 parte.

Pentru dovedirea faptului că suma obținută din vânzarea apartamentului bun propriu al reclamantei a fost utilizată pentru achitarea imobilului în litigiu s-a administrat proba testimonială. Martora a relatat că a durat un timp până când părțile s-au mutat în casa de pe str. -, fiindcă efectuau lucrări la locuință, timp în care au locuit la părinții pârâtului. A fost de față când soții discutau despre o modalitate de a face rost de bani pentru a achita prețul casei de pe str. - și o modalitate a fost aceea de a vinde apartamentul de pe strada -. În aceeași perioadă soții i-au cerut împrumut suma de 2000 mărci, pe care i-au restituit în toamnă, iar de acești bani au avut nevoie pentru a achita prețul casei de pe str. -. Înainte de a se muta în imobil reclamanta i-a spus că banii obținuți din vânzarea apartamentului au fost folosiți și ei pentru cumpărarea casei de pe str. -. De la ambele părți știa că atunci când efectuau lucrări la casa cumpărată pe str. -, pentru a se pute muta în ea, apartamentul de pe str. - era deja vândut.

Declarația martorei în mod corect a fost înlăturată, întrucât nu percepuse direct și nemijlocit starea de fapt pentru care fusese chemată ca martoră. (filele 208-210 dosar de fond).

Martora, audiată în fața instanței de apel, a declarat că are cunoștință că reclamanta a avut un apartament cu 2 camere primit de la părinții ei, pe str. -. După căsătoria părților au făcut un schimb de apartamente respectiv de pe str. - cu apartamentul de pe str. -. Acest din urmă apartament a fost vândut și banii au fost folosiți pentru cumpărarea casei, părțile neavând alți bani. Suma de bani rezultată din vânzarea apartamentului nu a fost suficientă pentru cumpărarea casei și întrucât mai aveau de achitat o diferență au rămas încă circa 4 ani să locuiască la socrii reclamantei, în perioada 1995-1999. Toate aceste aspecte le cunoaște de la reclamantă, fiind colegă de serviciu cu aceasta.

Toate aceste probe, coroborate, au format convingerea celor 2 instanțe că reclamanta a avut o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunului imobil, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu a produs contraprobe în combaterea acestui aspect și nici nu a contestat cele susținute de reclamantă prin precizarea de acțiune expusă mai sus.

Proba testimonială nu a fost încuviințată contra unui înscris autentic, ci pentru a se proba că banii obținuți din vânzarea apartamentului au fost folosiți la cumpărarea casei. Nu s-a contestat legalitatea celor două înscrisuri autentice. Într-adevăr, instanța de apel a reținut corect că în contractul care poartă data autentificării 13.08.1997 nu este menționată plata prețului la momentul încheierii contractului, ci doar plata prețului la o dată neprecizată, evident și logic anterior încheierii contractului. S-a probat indubitabil folosirea sumei obținute din vânzarea apartamentului la cumpărarea casei. Cum pârâtul nu a probat o altă cotă de contribuție, prezumția contribuției egale a părților a fost răsturnată prin probele administrate, reținându-se în mod judicios cota mai mare în favoarea reclamantei.

Mai mult, în temeiul art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, dovada că un bun este propriu se va putea face, între soți, prin orice mijloc de probă, oricare dintre soți putând dovedi, prin orice mijloc de probă, chiar împotriva sau peste conținutul unui înscris, aă anumite bunuri nu sunt comune, ci proprii, inclusiv că, în realitate, s-a plătit un preț mai mare decât cel indicat în înscris. Ca atare, nu este fondată critica privind încălcarea prevederilor art. 1191 cod civil în materie de admisibilitate a probei cu martori.

În consecință, instanța de fond și de apel au făcut o judicioasă aplicare a disp. art. 673 ind. 1 și urm. Codul d e Procedură Civilă, atât în ceea ce privește stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia, cât și stabilirea criteriilor de atribuire a bunului reclamantei, ținând seama de mărimea cotei-părți, de natura bunului, de domiciliul și ocupația părților, de faptul că reclamanta nu dispune de o altă locuință și are suma necesară achitării sultei pârâtului.

Toate cele reținute mai sus duc la concluzia că motivele de nelegalitate invocate de pârât nu există, hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a legii la starea de fapt corect reținută, fără ca instanța de apel să fi avut în vedere motive contradictorii și străine de pricină. În baza art. 312 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă, recursul declarat de pârât urmează a fi respins ca nefundat.

Recursul reclamantei urmează a fi admis, constatând că instanța de apel a omis să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în baza art. 274 Codul d e Procedură Civilă, deși aceasta solicitase prin întâmpinare (fila 19 dosar apel) și făcuse dovada achitării onorariului avocațial în cuantum de 4500 lei, cu chitanța nr. 45/15.10.2008 (fila 39 dosar apel). Astfel, în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă, se va admite recursul reclamantei, se va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că se va obliga pârâtul la plata acestei sume, menționate mai sus.

În baza art. 274 Codul d e Procedură Civilă, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei și cheltuielile de judecată avansate în recurs, în sumă de 3.000 lei, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul -, domiciliat în S,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 298 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Admite recursul declarat de reclamanta - împotriva aceleiași hotărâri.

Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că obligă pârâtul-apelant să plătească reclamantei-intimate suma de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Menține restul dispozițiilor din hotărârea atacată.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

red.

tehnored. BI/2ex

jud.fond:

jud.apel:;

-24.09.2009-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1428/2009. Curtea de Apel Tg Mures