Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1624/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1798/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1624
Ședința publică de la 25 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea recursului formulat de recurenții - reclamanți - -, DOARĂ -, împotriva deciziei civile nr.445/A din 27.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă )., intimații - pârâți, MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, SC - SA și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
are ca obiect - revendicare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2009 fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 25 noiembrie 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6073/28.06.2002, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins ca nefondată acțiunea reclamanților:, și împotriva pârâților:, Municipiul B prin Primarul General, SC "" SA, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care se solicita să se constate nulitatea absolută a titlului statului, nulitatea contractului de vânzare - cumpărare având ca obiect imobilul din- încheiat între SC "" SA și pârâții persoane fizice, precum și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate reclamanților imobilul din-, compus din construcție și teren de 135 mp.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că imobilul a fost preluat de stat cu titlu deoarece Constituția din 1948 permitea naționalizarea imobilelor iar măsura naționalizării a fost conformă cu Decretul nr.92/1950, iar în ceea ce privește nulitatea contractului de vânzare - cumpărare s-a reținut că nu este întemeiată susținerea fraudei la lege, fiind respectate dispozițiile Legii nr.112/1995, iar părțile contractante au fost de bună-credință.
Prin decizia civilă nr.1616/18.09.2003, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.6073/2002 a Judecătoriei Sectorului 1
Instanța de apel a apreciat, spre deosebire de instanța de fond, conform art.6 din Legea nr.213/1998, că preluarea imobilului în litigiu în proprietatea statului s-a realizat fără titlu valabil, deoarece Decretul nr.92/1950 a fost contrar Constituției din 1948.
Tribunalul a apreciat că nu devine admisibil primul capăt de cerere deoarece din punct de vedere juridic nu există sinonimie între nevalabilitatea titlului statului și nulitatea absolută a titlului statului, în căderea instanței fiind potrivit art.6 din Legea nr.213/1998 doar posibilitatea constatării valabilității ori nevalabilității titlului statului pentru concordanța (neconcordanța) sa cu Constituția atunci în vigoare și Tratatele internaționale la care România era parte.
Deși titlul statului nu a fost unul valabil, ceea ce atrage aparent nevalabilitatea contractului de vânzare - cumpărare în baza Legii nr.112/1005, care a reglementat posibilitatea cumpărării de către chiriași a locuințelor preluate cu titlu valabil, contractul de vânzare - cumpărare încheiat între SC "" SA și pârâții (nr-) este unul valabil datorită incidenței dispozițiilor art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, care conferă bunei credințe aptitudinea de a salva contractul de efectul distructiv al nulității.
S-a avut în vedere faptul că pârâții au cumpărat în anul 1997, deci anterior adoptării Legii nr.213/1998 care a consacrat competența instanțelor de analizare valabilității titlului statului, ceea ce înseamnă că la data cumpărării acești pârâți aveau reprezentarea că Decretul nr.92/1950 reprezintă însuși titlul de proprietate al statului, eroare întărită de autoritatea unui act legislativ, respectiv Legea nr.112/1995.
În condițiile în care s-a reținut buna-credință a pârâților cumpărători, dovedită de răspunsurile acestora la interogatoriu, și actele premergătoare vânzării depuse la instanța de apel, nu se pune problema fraudei la lege deoarece este exclusă conivența frauduloasă a părților contractante.
Prin decizia civilă nr.1076/17.06.2008, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul formulat de recurentele - reclamante, și, împotriva deciziei civile nr.1616/18.09.2003 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza la Tribunalul București pentru rejudecarea apelului.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că recurentele - reclamante au criticat în motivele de recurs numai modalitatea de soluționare a capetelor de cerere privind acțiunea în revendicare, acțiunea în constatarea nulității contractelor de vânzare - cumpărare, declarându-se de acord cu constatarea instanței de apel, în ceea ce privește lipsa titlului valabil asupra imobilului preluat de stat (fila 4 din motivele de recurs).
Așa fiind, acest aspect reținut de către tribunal a intrat în puterea lucrului judecat, constatând că imobilul a fost preluat abuziv, ceea ce dă dreptul reclamanților la repararea prejudiciului cauzat prin preluarea fără titlu a bunului proprietatea autorilor lor.
Faptul că instanța de apel a menținut soluția de respingere a celorlalte capete de cerere, inclusiv a capătului de cerere în revendicare, deși a constatat preluarea abuzivă a imobilului, duce la o motivare contradictorie și o aplicare greșită a legii, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului cauzei, devenind incidente dispozițiile art.312 alin.3 Cod procedură civilă.
Tribunalul a apreciat că instanța trebuia să aibă în vedere faptul că reclamanții au făcut demersuri pentru recuperarea imobilului, atât în baza Legii nr.112/1995, așa cum rezultă din documentul aflat la fila 67 din dosarul tribunalului, cât și în baza Legii nr.10/2001, solicitând restituirea imobilului, conform documentului aflat la fila 31 din dosarul judecătoriei.
Astfel, deși reclamanții au depus diligențe pentru restituirea bunului de către stat, în baza legilor speciale, autoritățile administrative nu au răspuns solicitărilor acestora, ceea ce i-a determinat să formuleze o acțiune pe calea dreptului comun, solicitând restituirea imobilului de la stat, precum și de la persoanele fizice de la care îl dețin.
Analizarea pe fond a acțiunii în revendicare, în raport de constatarea tribunalului cu privire la preluarea abuzivă a imobilului ce are autoritate de lucru judecat, trebuie efectuată în virtutea asigurării accesului la justiție al reclamanților potrivit art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Acțiunea în constatarea nulității titlului obținut de pârâții trebuia apreciată prin prisma faptului că la data cumpărării imobilului, aceștia aveau cunoștință de faptul că foștii proprietari formulaseră cerere de restituire în natură a imobilului în litigiu, potrivit documentului aflat la fila 67 din dosarul tribunalului.
Ceea ce trebuie reținut în speță, este faptul că aprecierea tribunalului cu privire la preluarea fără titlu, are incidență asupra capătului de cerere privind revendicarea imobilului situat în-, sector 1,
Atâta timp cât prin preluarea fără titlu a imobilului s-a realizat o încălcare a dreptului de proprietate "fără a primi o dreaptă și prealabilă despăgubire" în raport de dispozițiile art.481 cod civil și fără a se institui o măsură de reparație în raport de legile speciale de restituire, trebuie stabilit care este remediul juridic pentru încălcarea drepturilor reclamanților.
După casare cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 13.07.2008, iar prin decizia civilă nr.445/27.03.2009 această instanță a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr.6073/2002 a Judecătoriei Sectorului 1
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 194 - 22 decembrie 1989, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001, fiind așadar supus reglementărilor acestei legi.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că prin decizia nr.1076 pronunțată la data de 17.06.2008 de către Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, se reține: "constatarea tribunalului cu privire la preluarea abuzivă a imobilului (ce) are putere de lucru judecat -."
Așadar, acest capăt de cerere nu se mai impune a fi analizat, atât din perspectiva dispozițiilor Legii nr.10/2001 și Legea nr.- care stabilesc natura juridică de bunuri preluate abuziv pentru toate imobilele preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, inclusiv pentru cele preluate în baza Decretului nr.92/1950, cât și din perspectiva deciziei civile amintite, dispozițiile și considerentele, în măsura în care au condus la dezlegarea unor probleme de drept fiind obligatorii potrivit art.315 Cod procedură civilă.
Chiar și în ipoteza în care ele nu ar fi fost analizate de instanțe, constatarea nulității absolute a titlului statului nu își mai găsește interesul, imobilul fiind declarat ca preluat abuziv în puterea legilor speciale de restituire potrivit art.2 pct.1 lit.a) din Legea nr.10/2001, republicată.
În ceea ce privește criticile privind încheierea cu rea-credință a contractelor de vânzare - cumpărare în baza Legii nr.112/1995, tribunalul a reținut că în dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 legiuitorul a prevăzut expres așadar salvarea de la nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către foștii chiriași în baza Legii nr.112/1995.
La data 10.08.1997 când au încheiat pârâții și contractul de vânzare-cumpărare nr-, aparența dreptului de proprietate opera în favoarea statului, care se comporta ca adevărat proprietar.
Este adevărat că reclamanții au formulat cerere de restituire a bunului în baza Legii nr.112/1995, dar din niciuna dintre probele administrate nu a rezultat că pârâții puteau afla prin minime diligențe că titlul de proprietate al statului este contestat.
Astfel, pârâții nu au fost în nici un fel informați cu privire la faptul că se solicită restituirea în natură, o astfel de mențiune nu este făcută nici de către unitatea vânzătoare căreia, potrivit legii, îi revenea obligația de a face aceste verificări.
O măsură care reprezintă o ingerința în dreptul de proprietate trebuie să asigure un just echilibru între cerințele de interes general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului.
de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art.1 din Protocolul nr.1 și în a doua teză care trebuie citită în conformitate cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană de bunul său.
Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă persoanele îndreptățite la restituire să suporte o sarcina disproporționată, trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională.
În acest sens este de observat că la momentul ingerinței (19.05.1997) nu existau dispoziții legale care să reglementeze dreptul de despăgubire al proprietarilor cărora le-au fost vândute pe nedrept de către stat locuințele către chiriași.
Instanța a apreciat că nici prevederile articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenția și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu pot fi reținute în cauza de față pentru a determina temeinicia acțiunii în revendicare, întrucât reclamanții nu au justificat existența unui bun actual (cu referire la cele două apartamente) în sensul Articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru a se ridica problema vreunei atingeri aduse acestuia care să atragă incidența textului din Convenție menționat.
Astfel, Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate. Solicitarea de a se restitui un bun preluat anterior de stat (în anul 1950, dată la care Statul Român nu era semnatar al Convenției), nu intră sub protecția Articolului nr.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Convenția nu garantează dreptul de a dobândi sau redobândi un anumit bun. Aprecierea reclamanților că dreptul lor de proprietate există și solicitarea ca titlul lor să fie comparat cu cele ale pârâților nu sunt suficiente pentru a reține existența unui bun actual. Noțiunea autonomă de bun care circumscrie domeniul de aplicare al Articolului nr.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune ca reclamanții să aibă cel puțin o speranță legitimă cu privire la valoarea patrimonială respectivă. Or, în cauza de față, reclamanții nu au nici măcar o asemenea speranță. De altfel, în jurisprudența sa în cauzele împotriva României, în situații similare Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că solicitarea de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă (Cauza Poenaru României cererea nr.51864/99 decizia Curții de inadmisibilitate din 13.11.2001).
Dimpotrivă, în cauza de față se poate aprecia că la acest moment este justificată legitimă a chiriașilor-cumpărători de a se bucura de acest bun în condițiile în care titlurile lor de proprietate nu au fost desființate, ci din contră s-au consolidat prin împlinirea termenului legal în care se putea invoca nulitatea - art.45 din Legea nr.10/2001 (situație asemănătoare cu cea în care acțiunea în anulare a fost promovată cu respectarea termenului legal, dar a fost respinsă - în acest sens cauza Raicu României în care Curtea a constatat încălcarea art.1 din Protocolul 1 la Convenție, urmare a admiterii acțiunii în revendicare ulterior respingerii acțiunii în anulare a titlului chiriașilor-cumpărători, cu consecința condamnării Statului Român).
Instituirea unor termene pentru apărarea dreptului de proprietate, ca și ocrotirea drepturilor concrete și efective ale persoanelor care au dobândit de la stat imobilele naționalizate de fostele regimuri comuniste nu este contrară spiritului practicii CEDO (cauza Pincova și Pinc contra Cehia).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate.
De asemenea, tribunalul a reținut că reclamanții au formulat cerere de restituire în baza Legii nr.10/2001, încă nesoluționată.
Statul și-a exercitat prerogativa dispoziției cu privire la imobilele preluate în perioada 1945 -1989, stabilind pe cale legislativă că toate preluăriIe din această perioadă, indiferent dacă au avut loc cu titlu valabil sau fără, au caracter abuziv și, pe cale de consecință, în măsura în care respectivele imobile se mai aflau încă în patrimoniul persoanelor amintite în alineatul precedent, a decis restituirea acestora în natură persoanelor îndreptățite.
În ce privește imobilele înstrăinate de stat, dreptul de a solicita despăgubiri este, pentru proprietarii imobilelor preluate fără titlu valabil, o alternativă față de exercitarea mijloacelor juridice de apărare a dreptului lor de proprietate, de care prin ipoteză nu au fost niciodată lipsiți, în acest sens fiind și art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001.
În speță, reținând imposibilitatea restituirii în natură rezultată în urma comparării titlurilor de proprietate, tribunalul a avut în vedere ca alternativă, prevăzută de art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, respectiv restituirea prin echivalent.
Tot cu referire la cauza Raicu împotriva României, tribunalul a reținut că s-a apreciat de către Curtea că foștii proprietari pot fi despăgubiți fie în natură, fie în echivalent, în ipoteza în care se constată imposibilitatea restituirii în natură, raționament însușit și de către Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr.33/2008 privind soluționarea neunitară a excepției de inadmisibilitate a acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art.480 Cod civil, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Prin Decizia nr.33/09.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că: "Trebuie reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art.480 din Codul civil. Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedere regula electa una și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO (Cauza Brumărescu contra României 1997 ).
Decizia nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, a fost publicată ulterior pronunțării deciziei de casare nr.1076/17.06.2008 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă.
În raport de cele reținute, tribunalul a respins ca nefondate și criticile privind criteriile de comparare a celor două titluri de proprietate exhibate de părți și potrivit cărora titlul exhibat de reclamanți este mai bine caracterizat, acordând preferabilitate titlului de proprietate invocat în apărare de către pârâți, astfel cum a reținut și instanța de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă pentru următoarele motive:
- instanța de apel trebuia să rețină că reclamantele au depus diligențe pentru recuperarea în natură a imobilului în litigiu, solicitând acest lucru atât prin cererea de restituire formulată în baza Legii nr.112/1995 cât și prin notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001;
- instanța de apel a soluționat greșit capătul de acțiune având ca obiect revendicarea imobilului, aplicând greșit atât dispozițiile Legii nr.112/1995, cât și practica CEDO. Atâta vreme cât s-a reținut cu putere de lucru judecat că statul a preluat fără titlu imobilul în litigiu, vânzarea pe care acesta a făcut-o către chiriașii cumpărători este lovită de nulitate iar titlul pârâților nu poate fi preferabil titlului reclamantelor care provine de la adevăratul proprietar. Accesul reclamantelor la calea dreptului comun nu este paralizată prin intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001;
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat de către intimați în baza Legii nr.112/1995 a fost încheiat cu fraudarea dispozițiilor acestei legi iar nulitatea titlului statului atrage după sine și nulitatea actului subsecvent încheiat de terți cu statul;
- pârâții persoane fizice nu au dat dovadă de bună-credință la momentul cumpărării imobilului în litigiu, întrucât cu minime diligențe ar fi putut să știe că foștii proprietari au depus cerere de restituire în natură a imobilului. Cunoscând că imobilul a trecut în proprietatea statului prin naționalizare și cunoscând și dispozițiile Legii nr.112/1995 pârâții persoane fizice trebuiau să verifice dacă foștii proprietari au formulat cerere de restituire în natură a imobilului;
- instanța de apel a încălcat și dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 care recunosc calitatea de proprietari persoanelor care au fost deposedate abuziv de către stat de drept lor de proprietate asupra imobilelor. Deci legiuitorul nu consacră un nou drept de proprietate, ci recunoaște explicit și retroactiv existența vechiului drept de proprietate în patrimoniul persoanelor abuziv deposedate.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va găsi întemeiat recursul pentru următoarele considerente:
Recurentele au formulat motive de recurs față de respingerea ambelor capete de acțiune: constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare nr- încheiat pentru imobilul în litigiu în baza Legii nr.112/1995 și revendicarea acestui imobil din mâinile pârâților.
Reținând că s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia nr.1076/2008 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă că imobilul a fost preluat fără titlu valabil de către stat și analizând prioritar motivele vizând nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr-, Curtea constată că în mod greșit instanțele au respins acest capăt de acțiune.
Prin cererea formulată în temeiul Legii nr.112/1995 de către reclamante la data de 26.07.1996 (cerere înregistrată la Comisia de Aplicare a Legii nr.112/1995 din cadrul Primăriei Sector 1 B, sub nr.2720/1996) s-a solicitat retrocedarea în natură a imobilului din-. S-a subliniat în cerere că se solicită "restituirea fizică și nu valorică" a imobilului.
Comisia de Aplicare a Legii nr.112/1995 din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bac omunicat cererea de restituire în natură către SC "" SA - Serviciul care pentru respectarea dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995 ar fi trebuit să blocheze vânzarea imobilului către pârâții - intimați și.
Cu toate acestea, încălcând dispozițiile art.9 din Legea nr.112/1995 și dispozițiile HG nr.11/1997 la data de 20.08.1997 SC "" SA și intimații au încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr-.
Intimații sunt considerați de către instanța de recurs ca fiind de rea-credință la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare (20.08.1997) în litigiu întrucât cunoșteau că imobilul pe care-l cumpărau trecuse în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950 (HG nr.11/1997 prevedea Decretul nr.92/1950 ca fiind o preluare fără titlu valabil de către stat) și ca atare, cu minime diligențe pe care le datorează orice cumpărător de bună-credință puteau să afle că reclamanții solicitaseră restituirea în natură a imobilului.
Intimații - pârâți ar fi trebuit să aștepte ca statul să soluționeze cererea de restituire în natură a imobilului, formulată de reclamante, și numai în cazul în care aceasta ar fi fost respinsă să fi cumpărat imobilul pe care-l ocupau cu chirie, aceasta fiind singura modalitate de respectare a dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995.
În consecință, Curtea apreciază că existența cererii de restituire în natură formulată în baza Legii nr.112/1995 era suficientă pentru a determina Statul român reprezentat de Municipiul B prin Primarul General și SC "" SA să nu încheie contractul de vânzare - cumpărare în litigiu.
Ca atare, Curtea consideră că în cauză în baza art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 contractul de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 nr- este nul, neputându-se reține buna - credință a chiriașilor cumpărători.
Față de această soluție dată capătului de acțiune având ca obiect nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr-, Curtea nu mai are de analizat motivele de recurs care vizează revendicarea întrucât nu se mai poate pune în discuție compararea titlurilor de proprietate ale părților, atâta vreme cât intimații - pârâți nu mai pot invoca (ca efect al nulității) titlul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Curtea constatând că recurentele au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilului, că acest drept de proprietate potrivit dispozițiilor art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 nu a ieșit niciodată din patrimoniul lor, că statul nu a avut un titlu legal de preluare a imobilului și că pârâții - intimați nu mai au titlu asupra imobilului va admite și capătul de acțiune având ca obiect revendicarea imobilului din-, sector 1
În consecință, față de considerentele de mai sus, Curtea va admite recursul, va modifica decizia recurată, va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite acțiunea, va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr- și va obliga pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantelor imobilul situat în-, sector 1
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentele - reclamante - -, DOARĂ -, împotriva deciziei civile nr.445/A din 27.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă )., intimații - pârâți, MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, SC "" SA și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul formulat de reclamante împotriva sentinței civile nr.6073/28.06.2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite acțiunea.
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr-.
Obligă pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantelor imobilul situat în-, sector 1
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - ---
GREFIER
Red.
.
2 ex./25.03.2010
TB-4 -;
Jud.1 -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
