Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1642/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1642/2009-R
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Galeș Maria JUDECĂTOR 2: Popa Aurora
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - judecător
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtă reclamantul domiciliat în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimata pârât INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI B,cu sediul în B, județul B, împotriva sentinței civile nr. 811/LM din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: acțiune în constatare.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 16 noiembrie 2009, când părțile au pus concluzii asupra recursului, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 18 noiembrie 2009, 20 noiembrie 2009, 23 noiembrie 2009, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.811/LM din 20 mai 2009, Tribunalul Bihora respins contestația formulată și precizată de contestatorul în contradictoriu cu INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI B,fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contestatorul a fost angajat al intimatei în temeiul contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată încheiat și înregistrat sub nr.5969/06.11.2006 în funcția de referent I (fila 28), iar la data de 24 iunie 2006 contestatorul și-a prezentat cererea de demisie, aceasta fiind înregistrată la secretariatul instituției sub nr.3093/24.06.2008. (fila 26).
Astfel, urmare a depunerii demisiei în data de 25 iunie 2008 angajatorul emite decizia nr.7/25.06.2008 prin care în temeiul art.79 din Codul muncii la data de 25.06.2008 încetează contractul de muncă al contestatorului.
La data de 25 iunie 2008 se înregistrează la secretariatul instituției sub nr.3154/25.06.2008 cererea de revocare a demisiei de către contestator așa cum rezultă din registrul depus în copie la dosar.
Prima instanță a mai reținut că, unul din drepturile fundamentale garantate de Constituție este libertatea la munca, iar in acest drept se include si posibilitatea angajatului de a înceta relațiile de munca atunci când dorește, încetarea contractului individual de munca din inițiativa salariatului reprezintă o consecința a principiului libertății muncii, consacrat de art. 41 alin.1 din Constituție, conform căruia "alegerea profesiei si a locului de munca sunt libere".
Decizia salariatului cu privire la încetarea activității sale este irevocabila, iar o eventuala retractarea este posibila numai cu acordul angajatorului-(Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr.2017/1983).
Tribunalul a reținut că, pentru ca încetarea contractului individual de munca sa fie considerata valabila, trebuie sa se împlinească un preaviz si demisia trebuie sa fie lipsita de vicii de consimțământ,situație în care, viciile de consimțământ sunt: eroarea, dolul (viclenia) si violenta. Voința de a demisiona viciata face ca actul de demisie sa fie lovit de nulitate.
S-a menționat ca demisia nu trebuie aprobata de angajator si nu este necesara nici emiterea unei dispoziții privind încetarea contractului. Desigur, in practica, angajatorul poate emite o decizie prin care angajatorul sa ia act de demisie.
Instanța de fond a reținut că, în speța de față, contractul de muncă al contestatorului a încetat la data renunțării totale la preaviz a intimatei la termenul respectiv,având în vedere că termenul de preaviz operează în favoarea angajatorului și cu toate că petentul a solicitat ulterior revenirea asupra deciziei, retractarea acesteia nu mai este posibilă întrucât angajatorul nu și-a exprimat acordul.
Contestatorul arată că în momentul în care și-a scris demisia, voința sa de a demisiona a fost viciată de starea de tensiune creată de primar.
Din probele administrate în cauză, respectiv vizionarea înregistrării audio vizuale cu ocazia interviului dat de primar la televiziunea locală B la emisiunea " " din data de 25 noiembrie 2008 și cele doua probe testimoniale, instanța de fond nu a reținut ca în speță să fie incident vreunul din viciile de consimțământ, respectiv violența la care face referire contestatorul.
este acel viciu de consimțământ care consta in amenințarea unei persoane cu un rău care ii produce o temere ce o determina sa încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Pentru a fi viciu de consimțământ, tribunalul a reținut că, violenta trebuie sa întrunească, cumulativ, următoarele doua condiții: sa fie determinanta pentru încheierea actului juridic și sa fie injusta (nelegitima, ilicita).
Instanța de fond a apreciat că, petentul nu a făcut dovada elementelor prevăzute imperativ de dispozițiile art.955 Cod civil, ce se refera la vicierea, in vreun fel, a consimțământului său la întocmirea actului de demisie și nici actul emis în urma demisiei sale (decizia nr.7/25.06.2008), nu are un caracter ilicit, iar afirmația contestatorului că ar fi fost constrâns să-și semneze demisia altfel i se va desface contractul de muncă nu justifică actul în sine și nu are valorarea unei violențe morale,întrucât ambele acțiuni, atât ale angajatului (demisia) cât și eventuala punere în practică a respectivei "amenințării" (desfacerea contractului de muncă) au aceeași finalitate respectiv încetarea raporturilor de muncă dintre părți.
Prima instanță a constatat că nu este incidentă în speță nici tacita reconducțiune, întrucât contestatorul de la data prezentării demisiei nu a mai prestat munca în instituție, fără ca angajatorul să se opună.
În lumina acestor considerente, prima instanță a respins capetele de cerere prin care se solicită să se constate că între angajatorul Primarul Municipiului B și contestator există un contract de muncă valabil, legal încheiat și care nu a încetat întrucât demisia sa a fost revocată, să fie obligat angajatorul la plata drepturilor bănești cu începere de la data de 25 iunie 2008 și până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și anularea deciziei nr.7/25.06.2008 emisă de Primăria Municipiului B.
În ce privește cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata daunelor morale, instanța de fond a reținut că simplul fapt al afirmării existenței unei daune morale nu este suficient pentru conturarea acestor daune si acordarea lor.
De altfel în Monitorul Oficial nr. 763/12 noiembrie 2007, fost publicata Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. XL (40) din 7 mai 2007, decizie care statuează că acordarea de daune morale este admisibila numai in măsura in care in cuprinsul contractului colectiv de munca sau contractul individual de munca au fost incluse clauze exprese in acest sens.
Pentru aceste considerente si raportat la faptul ca cererile anterioare ale contestatorului au fost respinse, instanța de fond a respins și acest capăt de cerere.
Instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și în consecință modificarea hotărârii atacate în baza art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe, în sumă de 1000 ei, onorariu avocațial.
În motivarea recursului critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond în mod greșit i-a respins contestația, înlăturând în totalitate probele administrate, respectiv depozițiile martorilor audiați cu care a făcut dovada susținerilor sale în sensul că la aceeași dată și-a prezentat dar și-a și retras demisia, demisie care a fost depusă sub constrângere și amenințare.
Astfel, arată în esență că, din depozițiile celor doi martori, propuși de recurent rezultă că a fost constrâns să-și dea demisia, că toți 3 au fost convocați în biroul Primarului Municipiului B în data de 24.06.2008, în jurul orei 10 și sub constrângerea și amenințarea cu venirea organelor de poliție și parchet, li s-a întins o coală de hârtie pe care i s-a cerut să-și dea demisia, iar mai târziu la ora 15.oo a revenit asupra demisiei printr-o altă cerere scrisă în care a arătat că și-a dat demisia sub presiunea primarului pe motiv de campanie electorală în favoarea candidatului care de fapt a pierdut alegerile în al doilea tur de scrutin din 2008.
Mai arată că a fost vizionată și o casetă audio-video, cu ocazia interviului dat de pârât la televiziunea locală în care acesta a recunoscut că a cerut demisia de onoare a unor angajați și că nu acceptă ca o persoană să beneficieze atât de pensie cât și de salariu.
Consideră că în mod greșit i-a fost respins și capătul de cerere pentru acordarea de daune morale deși prin atitudinea pârâtului i-a fost lezată onoarea și demnitatea, iar contractul colectiv de muncă invocat de instanță a fost încheiat în 2006, nefiind incidente dispozițiile Deciziei nr.40/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare, intimatul Primarul Municipiului Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât soluția instanței de fond este legală și temeinică, bazată pe analizarea corectă a probelor și a dispozițiilor legale.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod procedură civilă, instanța de recurs constată următoarele:
Criticile formulate de recurent sunt neântemeiate deoarece soluția instanței de fond este legală și temeinică bazată pe aprecierea corectă a stării de fapt și de drept în raport de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile.
În speță, reclamantul a investit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se constate că între angajatorul Primarul Municipiului B și acesta există un contract de muncă valabil,legal încheiat și care nu a încetat întrucât demisia sa a fost revocată,să fie obligat angajatorul la plata drepturilor bănești cu începere de la data de 25 iunie 2008 și până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și să fie obligat angajatorul la plata daunelor morale în cuantumul precizat ulterior de 5000 lei.
Corect a apreciat instanța de fond ca neântemeiate aceste cereri în condițiile în care reclamantul și-a notificat demisia printr-o cerere scrisă înregistrată la angajator și nu a dovedit prin probele administrate vicierea consimțământului la întocmirea actului de demisie în vreuna din modalitățile prevăzute de art.953, 954, 955, 956 Cod civil, respectiv prin eroare, dol sau violență, retractarea demisiei nefiind posibilă ără acordul angajatorului.
Așa cum a reținut și prima instanță contestatorul recurent a fost angajat cu contract individual de muncă în cadrul Primăriei La data de 24.06.2008 și-a prezentat cererea de demisie înregistrată la secretariatul instituției iar ulterior a formulat o cerere de revocare a demisiei înregistrată a doua zi respectiv pe data de 25.06.2008 sub nr.3154 din acea dată.
Urmare a depunerii cererii de demisie intimatul a emis decizia nr.7/25.06.2008 prin care contractul de muncă al contestatorului a încetat în temeiul art.79 din Codul muncii, iar în data de 26.06.2008 i s-a răspuns acestuia la cererea de revocare că s-a luat act de demisie, angajatorul nefiind de acord cu revocarea demisiei.
Codul Muncii în art.79 definește demisia ca fiind "actul unilateral de voință a salariatului care printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă".
Este evident că demisia nu mai poate fi revocată după ajungerea ei la cunoștința angajatorului decât cu acordul expres sau tacit dar neechivoc al angajatorului, acord rezultând de pildă din neâmpiedicarea salariatului de a-și desfășura în continuare activitatea și după expirarea termenului de preaviz. fiind stipulat în favoarea angajatorului acesta poate renunța la beneficiul lui, ceea ce poate conduce la încetarea contractului de muncă la data prezentării demisiei. Ori în speță nu se poate vorbi de acordul tacit al angajatorului în condițiile în care de la data înregistrării demisiei contestatorul nu a mai prestat muncă.
Corect a apreciat instanța de fond că motivul invocat de contestator, referitor la vicierea, consimțământului său prin constrângerea sa la semnarea demisiei, prin amenințarea că altfel i se va desface contractul de muncă, nu justifică actul în sine și nu are valoarea unei violențe în sensul prevăzut de art.955, 956 Cod civil.
Este adevărat că cei doi martori audiați la cererea contestatorului, au declarat că atât lor cât și reclamantului le-a fost comunicată intenția noului primar de a nu mai lucra cu ei și le-a fost sugerată ideea demisiei ca alternativă la desfacerea contractului de muncă, însă, acest aspect nu poate duce la anularea actului demisiei întrucât ambele acțiuni,atât a angajatului -demisia- cât și a angajatorului -eventuala punere în practică a amenințării primarului cu desfacerea contractului de muncă- au aceiași finalitate, constând în încetarea raporturilor de muncă dintre părți.
Cum contestatorul nu a dovedit prejudiciului moral suferit, conform art.269 alin.1 Cod procedură civilă, și aceste pretenții privind daunele morale, au fost corect respinse ca neîntemeiate de instanță.
Față de cele ce preced, instanța în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul și în consecință va păstra în totalitate sentința ca fiind legală și temeinică, constatându-se că, partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul domiciliat în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimata pârât INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI B,cu sediul în B, județul B, împotriva sentinței civile nr. 811/LM din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red.concept decizie -
Data:9.12.2009
Jud.fond Fl./
Dact.
Data:9.12.2009
4 ex.
2 com.
Data:
Președinte:Galeș MariaJudecători:Galeș Maria, Popa Aurora, Bocșe Elena
