Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 167/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 167/
Ședința publică din 07 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta AUTOMOBILE, cu sediul în,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.5 din data de 17.01.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns, la ambele strigări ale cauzei, avocat, pentru intimata-reclamantă, fără delegație la dosar, lipsind recurenta-pârâtă -"
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată necesar a lăsa cauza la oad oua strigare, având în vedere lipsa recurentei-pârâte.
La cea de-a doua strigare a cauzei, avocat, pentru intimata-reclamantă, solicită anularea recursului ca netimbrat, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, arată că aceasta în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, întrucât, având posesia imobilului, nu exista o altă cale prin care reclamanta să-și apere dreptul de proprietate dobândit în condițiile Legii nr.10/2001. Apreciază că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă vizează acest aspect, respectiv excepția de inadmisibilitate. Arată că pe rol se află o acțiune în realizare, prin care reclamanta a contestat Decizia nr.307, însă nu cunoaște care va fi finalitatea acestuia, dosarul fiind în prezent suspendat. Mai mult decât atât, cele două acțiuni nu au același obiect, întrucât intimata are deja titlu de proprietate. De asemenea, arată că prin hotărârea instanței de apel s-au analizat titlurile de proprietate ale părților și s-a reținut că imobilul a aparținut autorilor reclamantei. În ceea ce o privește pe recurenta-pârâtă, aceasta nu deține decât un certificat de atestare a dreptului de proprietate și nu a făcut dovada înregistrării sau primirii imobilelor cu vreun titlu de către stat. În ceea ce privește cererea reconvențională, arată că în mod corect a fost respinsă, întrucât pârâta nu a cerut anularea titlului de proprietate al reclamantei.
După strigarea cauzei și reținerea dosarului, în vederea deliberării, s-a prezentat consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă -, iar aceasta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei, cu chitanța nr.- din data de 29.04.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești, timbru judiciar de 0,15 lei și note scrise.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 29.10.2004, reclamanta a chemat în judecată pe parata " -", solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că reclamanta este proprietara imobilelor situate în orașul, compuse din casă din cărămidă demisol, parter și un etaj, precum și suprafața de 815. teren pe care aceasta este amplasată.
În motivare, reclamanta a arătat că imobilele menționate, situate în fosta comună, nr.41, Plasa, județul, au aparținut părinților săi, și, de la care au fost preluate abuziv, fără titlu, în anul 1949. După adoptarea Legii nr.10/2001, reclamanta a adresat notificările atât Primăriei, care folosise imobilul ca sediu, cât și pârâtei, ca urmare a faptului că primăria comunicase faptul că imobilele se aflau în patrimoniul său. Întrucât pârâta nu a răspuns în termen la notificare, reclamanta a acționat-o în justiție, în temeiul Legii nr.10/2001, cauza fiind în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe parcursul derulării procesului, reclamanta a aflat că imobilele au făcut parte din domeniul public al localității, figurând în nr.447/2002 și că, prin Hotărârea nr.16/19.03.2003, Consiliul Local a dispus trecerea imobilelor din domeniul public în domeniul privat al orașului. Astfel, reclamanta a revenit la notificarea adresată Primăriei, iar prin dispoziția de restituire nr.1/23.01.2004 Primarul Orașului a dispus să se restituie reclamantei în natură, începând cu data de 01.02.2004, imobilele casă și teren, acestea fiind predate efectiv cu procesele-verbale nr.3773/04.03.2004 și nr.9641/27.07.2004, acte în baza cărora reclamanta a procedat la înscrierea în cartea funciară.
S-a arătat că pârâta a scos la licitație mai multe bunuri imobile, printre care se află și " nr. 2" din B-dul - din, cu o suprafață construită de 194. și teren aferent de 811. imobile care sunt aceleași cu cele ale reclamantei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de faptul că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află acțiunea promovată de reclamantă în baza Legii nr.10/2001, respectiv cererea de restituire în natură a imobilului, iar această cerere are caracter subsidiar față de acțiunea în constatare ce formează obiectul prezentei cauze.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală, întrucât dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilelor este reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 03 nr.2030/1995, în a cărui situație anexă apar imobilele de peste 30 de ani. Dreptul de proprietate este opozabil prin înscrierea în cartea funciară a localității la nr.1940/14.06.2002. De altfel, prin nr.HG1177/1990 de înființare a societății pârâte, imobilul face parte din activul societății, iar în Situația analitică a mijloacelor fixe și circulante, imobilul apare în proprietate din 1959, fiind achitate la zi taxele și impozitele aferente.
Se susține că dispoziția de restituire nr.1/23.01.2004 este nelegală, având în vedere actele ce atestă dreptul de proprietate al pârâtei, recunoscut și de Primăria și lipsa transferului dreptului de proprietate din patrimoniul pârâtei în patrimoniul Primăriei. De asemenea, anexele Hotărârii nr.447/2002 nu sunt publicate, iar Primăria refuză să le comunice.
A mai arătat pârâta că s-a constatat că, pentru imobilul din, B-dul -, se regăsesc în evidența cadastrală două înregistrări, cea cu nr. cadastral 492/2000 pentru " -" și cea cu nr. cadastral 953/890+953/2004 pentru reclamanta, precum și două cărți funciare diferite pentru același imobil.
Odată cu întâmpinarea, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat anularea cărții funciare nr.3232/05.08.2004 a localității, deschisă de reclamantă, pentru următoarele motive: cum s-a arătat, în prezent pentru același imobil există două înregistrări în evidența cadastrală, precum și două cărți funciare. Modificarea conținutului unui drept real imobiliar în baza unui act translativ sau constitutiv se face prin rectificarea cărții funciare conform unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Pe de altă parte, pârâta consideră a avea un preferențial, în calitate de proprietar contestat de reclamantă și dobânditor anterior. În aceste sens, conform art.34 din Legea nr.7/1996, cuprinsul cărților funciare se consideră exact în folosul acelei persoane care a dobândit un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul, iar potrivit art.27 din aceeași lege, înregistrările în cartea funciară devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii; ordinea înregistrării determină rangul înscrierii.
La termenul de judecată din data de 21.01.2005, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe considerentul caracterului subsidiar al acțiunii în constatare.
Prin sentința civilă nr.758/17.02.2006, Judecătoria Piteștia respins acțiunea principală, cât și pe cea reconvențională.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Întrucât imobilele asupra cărora ambele părți pretind un drept de proprietate se suprapun, dreptul pretins poate fi rezolvat prin compararea titlurilor prezentate de părți, urmând apoi a se stabili care dintre acestea poate fi avut în vedere cu prioritate la pronunțarea hotărârii.
Ca atare, prima instanță a constatat că reclamanta nu a prezentat vreun titlu valabil (act primar) din care să rezulte că este proprietara imobilului în discuție, iar dispoziția de restituire exhibată de reclamantă nu poate fi opusă pârâtei din moment ce aceasta deținea certificat de atestare a dreptului de proprietate cu dată anterioară.
S-a mai reținut că prin raportul de expertiză topo întocmit în cauză a fost identificat terenul ce face obiectul dispoziției de restituire în natură, respectiv fostul sediu al Primăriei ( nr.1), în timp ce procesele-verbale de punere în posesie subsecvente indică un alt teren. Din din anul 1948 rezultat că autorii acesteia au deținut 145 ha. 5000. și 12 parcele, dintre care una de 8000. curți, fără să fie indicate vecinătățile, iar aceasta nu a depus la dosar nici un act din care să rezulte suprafața terenului preluat abuziv, vecinătățile acestuia și faptul că pe acesta se găsește o construcție, pentru stabilirea identității dintre imobilul preluat de stat și cel restituit în natură.
S-a reținut că cererea principală are ca obiect " nr.2" și terenul aferent, care a fost folosită ca sediu pentru Primărie, deși în contractul de închiriere dintre pârâtă și Primărie, nr.623/1997, aceasta a fost menționată ca " nr. 1", situație față de care dispoziția de restituire, ce face trimitere la fostul sediu al Primăriei ( nr.1) nu concordă cu cele două procese-verbale de punere în posesie subsecvente, care indică prin vecinătăți terenul aferent nr.2. Dispoziția de restituire face trimitere la Hotărârea nr.16/19.03.2003, prin care unele imobile au fost trecute din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, iar prin adresa nr.13457/28.11.2003 Primăria a solicitat pârâtei să procedeze la consolidarea structurii de rezistență la nr.2, iar impozitele pentru anul 2004 au fost stabilite în sarcina pârâtei, care le-a și plătit.
Dincolo de aceste neconcordanțe, instanța a reținut faptul că dreptul de proprietate al reclamantei-pârâte, constituit prin Dispoziția de restituire nr.1/23.01.2004 emisă de Primăria și procesele-verbale de punere în posesie nr.3773/04.03.2004, respectiv nr.9641/27.07.2004, a fost înscris în cartea funciară a localității la data de 15.03.2004, respectiv 05.08.2004 (8), deci ulterior datei de 14.06.2002, la care pârâta-reclamantă a procedat la înscrierea dreptului de proprietate conferit de certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr.2030/13.06.1995 emis de Ministerul Industriilor (21).
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, instanța a constatat că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Au fost reținute dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.7/1996, conform cărora, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia, constând în radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară. Prevederile legale citate nu se referă la anularea, ci la rectificarea cuprinsului cărții funciare, adică doar a unor mențiuni referitoare la operațiuni care pot face obiectul înscrierii.
S-a reținut că, și dacă s-ar califica cererea ca având ca obiect radierea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei-pârâte, instanța a apreciat că nu are aplicabilitate nici unul dintre cazurile prevăzute de art.34 din Legea nr.7/1996, conform căruia se poate dispune rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
S-a reținut că deși pentru același imobil trebuie să existe o singură carte funciară, acest motiv nu poate determina, prin el însuși, radierea dreptului înscris, atâta vreme cât titlul în baza căruia acesta a fost înscris nu a fost desființat, iar conform art.25 din lege, ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor, aspect pe care și instanța l-a avut în vedere pentru soluționarea cererii principale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta, în dezvoltarea motivelor de apel, a susținut că hotărârea este dată cu încălcarea art.129 Cod procedură civilă. Astfel, instanța, constatând că probele sunt contradictorii sau că situația de fapt este neclară, avea obligația să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe și chiar să dispună administrarea acestora din oficiu.
S-a mai criticat soluția instanței de fond deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legilor nr.10/2001 și nr.213/1998, aceasta aplicând greșit prevederile legale și făcând o greșită apreciere a probelor administrate în cauză.
S-a mai arătat că instanța de fond, în loc să procedeze la compararea titlurilor prezentate de părți și apoi să stabilească care dintre acestea poate fi avut în vedere cu prioritate la pronunțarea hotărârii, a preferat să invoce o neconcordanță și contradicție dintre acestea, ajungând în final să concluzioneze că reclamanta nu deține act primar cu care să dovedească proprietatea asupra imobilelor în chestiune.
Au mai fost invocate dispozițiile art.23 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005, conform cărora dispoziția de restituire în natură a imobilului face dovada proprietății asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu după îndeplinirea formalității de publicitate imobiliară. Aceasta înseamnă că după intabularea în cartea funciară această dispoziție reprezintă titlul de proprietate ce poate fi invocat de către persoane îndreptățite în orice acțiune petitorie.
S-a susținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 811 este un act administrativ emis de Ministerul Industriei, care nu poate să aibă valoarea unui titlu de proprietate, pe de o parte, pentru că imobilul fiind preluat abuziv, fără titlu, statul nu dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra lui, iar pe de altă parte, pentru că statul nu-și poate constitui un drept de proprietate printr-un act administrativ, așa cum în mod constant au statuat instanțele judecătorești prin hotărârile pronunțate în astfel de cazuri.
În ce privește construcția, reclamanta a arătat că Legea nr.15/1990 nu poate constitui un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra acestui imobil deoarece, nefiind titularul dreptului de proprietate al acestei construcții, statul nu putea să dea ceea ce nu avea în patrimoniul său.
În motivarea apelului său, pârâta a susținut că în prezent există două înregistrări cadastrale și două cărți funciare diferite pentru același imobil, aspect care nu se poate regăsi în prevederile Legii nr.7/1996.
S-a invocat faptul că înscrierea pârâtei are preferențial, dat de ordinea înregistrărilor, aspect pe care prima instanță l-a avut în vedere pentru respingerea cererii principale.
S-a susținut că în mod corect instanța a apreciat că lipsește titlul primar al autoarei reclamantei, neputându-se stabili identitatea între imobilul solicitat și cel ce a făcut obiectul dispoziției de restituire nr.1/2004, care nu poate fi opusă pârâtei ce deținea la data emiterii dispoziției certificat de atestare a dreptului de proprietate.
De asemenea, s-a arătat că înscrierea reclamantei-intimate în cartea funciară nu este valabilă, atâta timp cât prima instanță a constatat că înscrierea pârâtei pentru același imobil este valabilă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.33 și art.34 din Legea nr.7/1996, impunându-se rectificarea prin radiere a cărții funciare deschisă de reclamantă având nr.3232/05.08.2004 și a documentației cadastrale, motivarea primei instanțe fiind contradictorie sub acest aspect.
Așadar, s-a susținut că deși instanța a calificat corect cererea pârâtei ca având drept obiect rectificarea, respectiv radierea din cartea funciară a înscrierii reclamantei, se impunea dispunerea radierii de vreme ce înscrierea nu mai era concordantă cu situația reală actuală a imobilului. Se susține că înscrierea reclamantei în cartea funciară nu este valabilă atâta timp cât prima instanță a constatat că înscrierea pârâtei pentru același imobil este valabilă.
Prin decizia civilă nr.796/30.11.2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, a fost admis apelul formulat de reclamantă, a fost schimbată sentința, în sensul că a fost admisă acțiunea și s-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului situat în,-, compus din suprafața de 811. teren situat în orașul (aferent fostului sediu al Primăriei ) și identificat prin vecinătăți prin procesele-verbale din 03.03.2004 și respectiv din 27.07.2004 emise de Primăria orașului, precum și pentru construcția în suprafață de 194. situată pe terenul menționat (denumită nr.2 ), imobile cuprinse și descrise în dispoziția de restituire nr.1/23.01.2004 emisă de Primarul Orașului. A fost menținută în rest sentința în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale și respins ca nefondat apelul declarat de pârâta " -"
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că reclamanta justifică promovarea acțiunii pe considerentul că pârâta, cu rea-credință a scos la vânzare imobilele în litigiu, situație dovedită cu publicația de vânzare.
S-a reținut că în dovedirea dreptului său de proprietate reclamanta a depus la dosarul cauzei și dispoziția de restituire nr.1/2004, procesele-verbale de punere în posesie și dovada intabulării în cartea funciară, iar pârâta a invocat în apărare actul său de proprietate constând în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - 3 nr.2030/1995 și dovada intabulării în cartea funciară.
S-a mai reținut că imobilele în litigiu au aparținut autorilor reclamantei în cauză până în 1949, ele trecând în mod abuziv în proprietatea statului, fără titlu valabil. Primăria orașului a recunoscut că nu deține nici un document din care să rezulte modalitatea de preluare a imobilelor.
Au fost reținute prevederile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, conform cărora bunurile preluate de stat, fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Drept urmare, beneficiind de prevederile legii speciale (Legea nr.10/2001), reclamanta a obținut dispoziția de restituire a imobilelor în litigiu, care constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție și care reprezintă titlu executoriu după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară pentru opozabilitate față de terți.
S-a reținut că la baza retrocedării a stat faptul probat că proprietarii inițiali, deși nu mai aveau folosința bunurilor preluate în mod abuziv, totuși nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra lor, întrucât statul nu i-a deposedat în baza unui titlu. Întrucât statul nu a dobândit proprietatea cu titlu valabil, nu putea nici să-l transmită în proprietatea unei societăți comerciale în baza Legii nr.15/1950 și nr.HG834/1991 prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Instanța a reținut că înscrisul comunicat la Arhivele Statului a din anul 1948 reprezintă ultima evidență funciară formulată anterior abuzurilor fostului regim comunist din care rezultă că autorii săi au deținut teren cu destinația de curți și construcțiile imobile situate în orașul nr.41, precum și înscrisul (depus în recurs) intitulat proces-verbal din 1949 (47-48).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs " -", susținând că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În motivare, s-a arătat că în baza nr.HG834/1991 a fost înaintată Ministerului Industriei documentația topografică realizată ca urmare a identificării limitelor aparținând bunurilor imobile, printre care și din B-dul - de lângă.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate confirmă faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr.15/1990 obiectivele societății comerciale cu capital de stat, printre care și din prezenta cauză, făceau parte din patrimoniul recurentei.
S-a arătat că prin nr.47/1999 s-a menționat abuziv în lista de inventar a domeniului public imobilul în litigiu, din raportul de expertiză rezultând că prin hotărârea menționată mai sus orașul și-a însușit inventarul declarat al bunurilor, cu toate că la data respectivă existau contracte de închiriere între recurentă, în calitate de proprietar și primărie, în calitate de chiriaș.
S-a susținut că dispoziția nr.1/2004 este rezultatul unui lanț de nelegalități ale administrației locale, bunul nefăcând niciodată parte din domeniul public și din patrimoniul societății comerciale.
S-a arătat că recurenta figurează în evidențele Primăriei ca proprietară a imobilului, pentru care a plătit impozite și taxe la aceeași autoritate locală, inclusiv în anii 2005 -2006.
De asemenea, s-a arătat că Primăria recunoaște că nu deține acte doveditoare ale dreptului de proprietate pentru imobilul în cauză și totuși în 2004 a dispus restituirea acestuia prin dispoziția nr.1/2004.
Totodată, s-a susținut că la data includerii în domeniul public a imobilului era în vigoare contractul de închiriere nr.63/1997 între Primăria și recurentă.
S-a reiterat aspectul legat de dubla înregistrare în cartea funciară și de rangul preferențial al înregistrării recurentei, solicitându-se să se constate că înscrierea de către reclamantă în cartea funciară nu este concordantă cu situația reală a imobilului și dreptul de proprietate al recurentei este opozabilă reclamantei.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia civilă nr.273/R/25.04.2007, pronunțată în dosarul nr-, a admis recursul, a casat decizia nr.796/30.11.2006 și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, reținându-se că este întemeiată critica de nelegalitate, instanța de apel soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei. Astfel, deși instanța era obligată să arate motivele de fapt și de drept pentru care se impunea respingerea apelului pârâtei-reclamante, apel prin care se invocau aceleași dispoziții ale art.33 și art.34 din Legea nr.7/1996, în ce privește calificarea cererii reconvenționale, în considerentele deciziei recurate apelul pârâtei nu a fost analizat, menționându-se numai că va fi respins ca nefondat.
A reținut totodată instanța de recurs că față de soluția greșită sub acest aspect a instanței de apel nu se mai impune analiza celorlalte critici invocate în recurs.
În rejudecare, față de mențiunile deciziei de casare și de prevederile art.315 Cod procedură civilă, instanța a constatat că este investită cu rejudecarea apelului declarat de pârâta-reclamantă " -", în ceea ce privește cererea de radiere din cartea funciară a mențiunilor relative la dreptul de proprietate al reclamantei-pârâte, cerere în strânsă legătură cu soluția dată cererii principale și care extinde analiza si asupra acesteia, deși soluția pronunțată de instanța de apel anterior casării deciziei de către instanța de recurs nu a format obiectul analizei instanței de recurs, astfel că aceste chestiuni au intrat în autoritatea de lucru judecat relativă, casarea având ca temei nesoluționarea cererii de apel formulat de către pârâta-reclamantă.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.238 din 05 iulie 2007, admis apelul formulat de reclamanta, a schimbat sentința, în sensul s-a admis acțiunea și s-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului teren de 811. situat în și identificat conform proceselor-verbale din 03.03.2004 și 27.07.2004 emise de Primăria și pentru construcția în suprafață de 194. - 2 la care se referă dispoziția nr.1/2004 a Primarului Orașului.
A menținut în rest sentința în privința soluției cererii reconvenționale.
A respins apelul declarat de pârâta " -"
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut că în ceea ce privește identitatea dintre imobilul preluat de către stat fără titlu valabil, aflat în patrimoniul pârâtei și imobilul deținut de către autorii reclamantei în anul 1948, conform, s-a constatat că în conformitate cu raportul de expertiză tehnică (întocmit la prima instanță - 139) a rezultat că autorii reclamantei au deținut o suprafață totală de 145 ha. în 12 parcele, fără a se preciza amplasamentul acestora.
Pentru identificarea imobilului preluat de către stat s-a impus și analizarea procesului-verbal din anul 1949, în care se precizează că deținea în, în anul 1949, o clădire din zid, cu țiglă, cu subsol, parter și etaj, 10 camere la parter și 13 camere la etaj, un grajd, magazii, cocina de porci, cotețe, o moară cu casă și magazie, încă o clădire la 500 de metri de locuință, 2 puțuri etc.
De asemenea, din formularul de evaluare și inventariere a patrimoniului a rezultat că aceasta reprezintă Moșia plasa, județul.
Totodată, din răspunsul dat de Primăria la prima instanță a rezultat că imobilul în discuție a fost preluat de către stat în mod abuziv, fără forme legale, în perioada 1948-1949.
Cu privire la neconcordanțele semnalate între contractele de închiriere și dispoziția de restituire, s-a reținut că în contractul de închiriere nr.63/1997 este menționată nr.1, locatar fiind Primăria, fără a se specifica faptul că respectiva urma să reprezinte și sediul Primăriei.
Prin sentința civilă nr.21/28.02.2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, definitivă prin decizia civilă nr.451/A/11.11.2005, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a dispus restituirea în natură a nr.1 din și teren de 2000. către și -.
Așadar, pentru nr.1 din s-a dispus restituirea către foștii proprietari în contradictoriu cu pârâta-reclamantă din cauza de față. Ambele imobile, atât nr.1, cât și nr.2, sunt menționate în inventarul întocmit de către pârâta-reclamantă, astfel că față de mențiunile deciziei civile nr.451/A/2005 nu se poate reține că nu a putut fi identificat imobilul, atâta vreme cât nr.1 menționată în contractul de închiriere a fost restituită, în contractul de închiriere nu se arăta că această a reprezentat sediul primăriei, iar în dispoziția de restituire (procese-verbale din 03.03.2004 și 27.07.2004 ce însoțesc dispoziția) nu se specifică numărul, ci se arată numai vecinătățile terenului, care sunt de natură să identifice nr.2.
Astfel, cele două imobile sunt distincte, nr.2 restituită prin dispoziția nr.1/2004, chiar dacă poartă mențiunea fost sediu al primăriei, este identificată prin vecinătăți, iar în contractul de închiriere nu se menționează vecinătăți ale imobilului închiriat pentru a se determina exact acest imobil și scopul pentru care a fost închiriat.
Totodată, s-a reținut că textul art.29 din Legea nr.10/2001 are în vedere imobile preluate de către stat în mod abuziv, dar cu justificarea unui titlu, nu preluări de fapt, care determină aplicarea art.2 alin.2 din aceeași lege, în sensul că persoanele de la care au fost preluate imobilele păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea dispoziției de restituire în natură.
Pe de altă parte, simpla reținere a bunului în patrimoniul societății începând cu anul 1958 nu reprezintă titlu de proprietate, pentru a se putea aprecia asupra valabilității acestuia. Astfel, statul nu-și poate constitui titlu de proprietate prin act administrativ cu consecința trecerii bunului în patrimoniul unei societăți comerciale la care statul a fost acționar.
În ce privește faptul că în prezent există două înregistrări cadastrale și două cărți funciare diferite pentru același imobil, înscrierea pârâtei având preferențial dat de ordinea înregistrărilor, instanța a constatat că nu se poate dispune rectificarea, respectiv radierea din cartea funciară a înscrierii reclamantei față de soluția dată apelului reclamantei.
Astfel, potrivit art.33 alin.1 din Legea nr.7/1996, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia, constând în radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
Conform art.34 din același act normativ, se poate cere de către orice persoană rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
În cazul de față a rezultat că nu se regăsește nici o ipoteza în care să se dispună rectificarea înscrierilor din cartea funciară, cele două cereri, principală și reconvențională, excluzându-se reciproc.
În această situație nu are relevanță nici ordinea înscrierilor în cartea funciară, mențiunile din aceasta neavând efect constitutiv de drepturi pentru a atrage respingerea cererii principale cu consecința radierii dreptului reclamantei din registrul de publicitate imobiliară.
Împotriva deciziei civile nr.238/05 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, a formulat în termen recurs pârâta " -", criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, invocând interpretarea eronată a actului juridic dedus judecății, cât și aplicarea greșită a legii.
Motivând recursul, pârâta, după prezentarea situației de fapt, susține că hotărârea este nelegală întrucât n-au fost respectate dispozițiile art.315 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.273/R/25 aprilie 2007 s-a admis recursul pârâtei, s-a casat decizia instanței de apel și s-a trimis cauza spre rejudecare, întrucât procesul a fost soluționat fără a se cerceta fondul cauzei.
Instanța de apel menține ca autoritate de lucru judecat aspectele legate de cererea principală, respectiv soluția dată acestei cereri și se pronunță numai pe aspectele ce vizau soluția în ce privește cererea reconvențională.
Reține greșit instanța de apel, că acestea au fost statuările deciziei de casare pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, așa încât nu a mai analizat apărările pârâtei.
În celelalte critici pârâta face referiri cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art.111 cod civil în speța de față, cât și la nerespectarea dispozițiilor Legii nr.213/1998 sau ale Legii nr.7/1996.
Prin decizia civilă nr. 496/R/10 octombrie 2007 Curtea de APEL PITEȘTI, admis recursul pârâtei a casat decizia civilă nr.238/05 iulie 2007 tribunalului si a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond reținând în motivare că, prin decizia civilă nr.273/R/25 aprilie 2007, Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul pârâtei "", a casat decizia civilă nr.796/30 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, pe care a trimis-o spre rejudecare aceluiași tribunal. Curtea a reținut că "față de soluția ce se va pronunța ca urmare a soluționării greșite a cauzei de către instanța de apel, care nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, analiza celorlalte critici invocate în recurs nu mai este necesară", urmând ca acestea să fie avute în vedere de către instanța de apel la rejudecarea cauzei. Hotărârea a fost casată în întregul ei, nu parțial. Ori instanța de apel greșit a considerat că nu se mai impune a fi analizate criticile, apreciind că aceste "chestiuni" au intrat în autoritatea de lucru judecat relativă.
Potrivit dispozițiilor art.315 (3) Cod procedură civilă, "după casare, instanța de fond va judeca, din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței cărei hotărâre a fost casată".
Primind dosarul spre rejudecare, Tribunalul Argeș prin decizia civilă nr.5 din 17.01.2008 a admis apelul reclamantei, schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea și a constatat că reclamanta este proprietara imobilului teren de 811 mp situat în și identificat conform proceselor verbale din 03.03.2004 și 27.07.2004 ambele emise de Primăria și pentru construcția în suprafață de 194 mp- 2, la care se referă Dispoziția nr. 1/2004 a Primarului Orașului.
A menținut în rest sentința în ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale.
A respins apelul pârâtei SC - SA.
În motivarea deciziei, tribunalul constatat că apelul formulat de reclamantă este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziția de Restituire nr. 1/23.01.2004 emisă de Primarul Orașului, s-a dispus restituirea în natură începând cu 01.02.2004 a imobilului casă situat în fosta comună nr.41, plasa județul împreună cu terenul aferent - fostul sediu al Primăriei Orașului situat în- județul A către, imobilul restituit nefiind grevat de sarcini(fila 7-8 dosar fond). Din înscrisurile coroborate ale dosarului rezultă că imobilele în litigiu au aparținut autorilor reclamantei până în anul 1949 când au trecut abuziv în proprietatea statului, fără un titlu valabil aspect ce rezultă si din adresa nr. 11700/26.11.2002 a Primăriei care recunoaște că nu deține acte din care să rezulte modalitatea de preluare a imobilelor în litigiu.
În ce privește identitatea intre imobilul preluat de către stat fără titlu valabil, aflat in patrimoniul paratei și imobilul deținut de către autorii reclamantei in anul 1948, conform, s-a constatat că, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert la prima instanță rezultă că autorii reclamantei au deținut o suprafață totala de 145 ha in 12 parcele fără a se preciza amplasamentul acestor parcele. Pentru a se identifica imobilul ce face obiectul judecății, s-a impus a fi analizat și procesul verbal din anul 1949 depus in dosarul de apel,act în care se precizează că deținea în, in anul 1949, o clădire din zid, cu țiglă cu subsol, parter si etaj 10 camere la parter si 13 camere la etaj, un grajd, magazii, cocina de porci, cotețe, o moara cu casa și magazie, încă o clădire la 500 de metri de locuința, 2 puțuri etc. Tot astfel, din formularul de evaluare si inventariere a patrimoniului rezulta ca aceasta reprezintă Moșia plasa, județul.
În conformitate cu sentința civila nr. 21/28.02.2005 pronunțata de Tribunalul Argeș, definitiva prin decizia civila nr. 451/A/11.11.2005 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a dispus restituirea în natura a nr. 1 din si teren de 2000 mp, către și -.
Prin urmare, pentru nr. 1 din, s-a dispus restituirea către foștii proprietari in contradictoriu cu parata reclamanta din cauza de față. Ambele imobile, atât nr. 1 cat si nr. 2 sunt menționate în inventarul întocmit de către pârâta reclamantă - 98, astfel că față de mențiunile deciziei civile nr. 451/A/2005 nu se poate reține că nu a putut fi identificat imobilul, devreme ce nr. 1 menționată în contractul de închiriere a fost restituita în plus, în contractul de închiriere nu se arată că aceasta a reprezentat sediul primăriei iar în dispoziția de restituire (procese verbale din 03.03.2004 si 27.07.2004 ce însoțesc dispoziția) nu se specifica numărul ci se arata numai amplasamentul terenului, element de natura sa identifice nr. 2.
Cele doua imobile sunt prin urmare distincte, nr. 2 fiind restituită prin dispoziția nr. 1/2004, în care se menționează că reprezintă fost sediu al primăriei, situat în- județul A putând fi identificata prin acest amplasament.
Prevederile art. 29 din nr. 10/2001 se referă la imobile preluate de către stat în mod abuziv, dar cu justificarea unui titlu, nu preluări de fapt, care determina aplicarea art. 2 alin. 2 din nr. 10/2001, în sensul că persoanele de la care au fost preluate imobilele păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercita după primirea dispoziției de restituire în natura.
Potrivit prevederilor art. 6 alin.2 din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Reclamanta, beneficiind de prevederile legii speciale în materie respectiv Legea nr. 10/2001 a obținut dispoziția de restituire imobilelor în litigiu, care constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție și care reprezintă titlu executoriu după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară pentru opozabilitate față de terți
a avut la bază faptul că proprietarii inițiali chiar dacă nu mai aveau folosința bunurilor preluate în mod abuziv, nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra lor, întrucât statul nu i-a deposedat în baza unui titlu așa încât nu putea nici să- transmită în proprietatea unei societăți comerciale în baza Legii nr..15/1950 și HG nr. 834/1991 prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Prin urmare tribunalul, a constatat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului ei de proprietate actual și astfel greșit a respins acțiunea, așa încât pentru considerentele arătate în temeiul art. 296. procedură civilă a admis apelul reclamantei, pe cale de consecință a schimbat sentința și a admis acțiunea precizată, în sensul că a constatat că reclamanta este proprietara imobilului teren de 811 mp situat în, identificat conform proceselor verbale din 03.03.2004 si 27.07.2004, ambele emise de Primăria, la care se referă Dispoziția de Restituire nr.1/2004 emisă de Primarul Orașului.
În ceea ce privește apelul pârâtei, verificând actele și lucrările dosarului, precum și sentința civilă apelată prin prisma criticilor formulate de aceasta tribunalul a constatat că apelul este nefondat.
Astfel, prin cererea reconvențională depusă la fila 14 dosarului SC SA a solicitat anularea cărții funciare nr.3232/05.08.2004 a localității deschise de și a documentației cadastrale nr. 953/890/953 întocmite în scopul publicității imobiliare aspect cu privire la care tribunalul, în soluționarea apelului pârâtei, a constatat că, potrivit prevederilor art. 33 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia, constând în radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară iar potrivit prevederilor art. 34 din același act normativ se poate cere de către orice persoana rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
În speța dedusă judecății, tribunalul a constatat că nu se regăsește nici una din ipotezele menționate de textul de lege sus indicat, în temeiul căreia să se dispună rectificarea înscrierilor din cartea funciară, iar ordinea înscrierilor în cartea funciara, nu are relevantă devreme ce aceasta nu are efect constitutiv de drepturi pentru a atrage consecința respingerii cererii principale si radierea dreptului reclamantei din registrul de publicitate imobiliara.
Prin motivele de recurs depuse la 20.02.2007 - motive pe care Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia civilă nr.273/R/25 aprilie 2007 le trimite urmare a deciziei de casare tribunalului pentru a le analiza - (motive ce au fost reluate la data de 02.08.2007 prin criticile de recurs formulate de aceeași apelantă ) pârâta apelantă SC - SA a susținut constant că este proprietară a imobilului restituit către reclamantă, că acest imobil face parte din patrimoniul său încă din 1959 si că ulterior a dobândit dreptul de proprietate prin efectul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Cu toate acestea trebuie observat că art.7 din HG nr. 1172/02.22.1990 vorbește de preluarea activului si pasivului unităților de stat care își încetează activitatea, de către societățile comerciale infinitate preluare ce nu presupune dobândirea în mod automat a proprietății, tot astfel faptul că bunul imobil preluat a fost inclus de apelantă prin fapta proprie în patrimoniul său nu presupune că a dobândit un drept de proprietate asupra bunului si că acest drept nu mai poate fi contestat.
În plus prin HCL nr. 47/17.11.1999 Consiliul Local a menționat în lista de inventar a domeniului public si acest imobil, apelanta susținând că această includere în lista de inventar este abuzivă, susținere nedovedită.
La analizarea actelor de proprietate de care se prevalează părțile respectiv Dispoziția nr. 1/23.01.2004 emisă reclamantei si Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 2030/1995 emisă apelantei - pârâte tribunalul a avut în vedere, astfel cum s-a arătat, că imobilul în litigiu aparținut părinților reclamantei, figurând înscris în Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din Comuna Plasa județul A întocmit în ianuarie 1948.
Din declarațiile autentificate sub nr. 6357 si 6358/17 octombrie 2002 depuse la filele 74 si 75 dosar fond rezultă că, soții si - autorii reclamantei - au deținut în un imobil, anexe gospodărești si terenul aferent acestora, imobil din care în perioada 1948-1949 familia a fost luată de jandarmi si dusă la Pitești, ocazie cu care le-au fost luate bunurile din gospodărie, ei trăind ulterior din mila unor persoane.
S-a menționat în aceste declarații că există în prezent, până în luna august 2000 ea reprezentând sediul Primăriei Orașului, care si-a mutat sediul într-o clădire nouă, astfel încât dând eficientă actelor care au stat la baza emiterii dispoziției reclamantei, tribunalul în raport de considerentele arătate și văzând prevederile art. 296. procedură civilă a respins apelul pârâtei SC - SA.
Împotriva acestei decizii în termen legal a formulat recurs pârâta AUTOMOBILE SA, susținând că este nelegală pentru că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății și că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motive prev. de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestor motive de recurs pârâta reiterează sistematic aspectele invocate atât prin cererea reconvențională, cât și apărările formulate în cauză, în susținerea acesteia și combaterea acțiunii principale, susținând în esență că cererea cu care a fost investită instanța este de constatare a dreptului de proprietate ceea ce presupune compararea celor două titluri, pe de o parte certificatul de atestare dreptului de proprietate seria 03 nr.2030/1995 în a cărui Situație anexă apare imobilul "" de peste 30 de ani, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni și înscris în Cartea funciară localității la nr.1940/2002 și dispoziția de restituire nr.1 din 21.01.2004, pe care a considerat-o nelegală.
Nu s-a avut în vedere că certificatul de atestare a dreptului de proprietate devenit opozabil terților conform art.712 Cod procedură civilă și art.1802 Cod civil, iar prin intabularea dreptului de proprietate, certificatul a devenit opozabil erga omnes în condițiile Legii nr.7/1996.
De asemenea, în conformitate cu art.111 Cod procedură civilă, când partea poate solicita sau realiza dreptul de proprietate printr-o cerere în realizarea dreptului, atunci cererea în constatare are un caracter subsidiar sau este inadmisibilă.
Se susține că prevederile Legii nr.213/1998 nu au fost respectate și că potrivit Legii nr.7/1996 nu pot exista două cărți funciare deschise pentru același imobil.
Se arată că cererea acesteia corect calificată are ca obiect rectificarea în cartea funciară a înscrierii reclamantei conform art.34 din Legea nr.7/1996 și instanța poate dispune radierea înscrierii din cartea funciară, constatând că nu este valabilă și nu mai este în concordanță cu situația reală, actuală a imobilului.
În susținerea recursului pârâta a invocat faptul că pe rolul Curții de APEL PITEȘTIa existat o acțiune în revendicare primăriei asupra altui imobil proprietatea acesteia, evidențiat în Anexa 2 la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, respectiv Baza Sportivă, soluționată definitiv și irevocabil în sensul că, " - SA deține un titlu valabil, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate, titlu ce a fost transcris la 22.06.1995, fiind opozabil erga omnes".
S-a solicitat a se constata că decizia dată de tribunal în apel este nelegală și drept consecință să se admită recursul și să se modifice hotărârea în sensul menținerii ca temeinică și legală a sentinței civile nr.758 din 17.02.2006 pronunțată de Judecătoria Pitești, sub aspectul netemeiniciei cererii principale și admiterii cererii reconvenționale, pentru motivele prezentate.
Examinând decizia recurată, sub aspectul motivelor de recurs invocate, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Motivul de recurs încadrat în art.304 pct.8 Cod procedură civilă este nefondat și urmează a fi respins, întrucât nu se confirmă faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Rezultă că instanța de apel, în rejudecare, a interpretat corect actul juridic dedus judecății, respectiv acțiunea în constatare formulată de către reclamantă, cât și acțiunea în anularea cărții funciare nr.3232 din 5.08.2004 din cererea reconvențională formulată de către pârâtă.
De fapt, dezvoltarea acestui motiv de recurs de către recurenta-pârâtă vizează interpretarea dată probelor de către instanța de apel, situație ce constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs prev. de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Al doilea motiv de recurs încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, care vizează nelegalitatea hotărârii, atât sub aspectul admiterii greșite a acțiunii formulată de către reclamantă, cât și sub aspectul respingerii greșite a cererii reconvenționale formulată de către aceasta este nefondat și urmează a fi respins.
În ceea ce privește soluția dată de către tribunal în apel referitor la acțiunea principală, ce avut ca obiect acțiunea în constatare întemeiată pe disp. art.111 Cod procedură civilă, Curtea constată, în raport cu situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat în cauză, că este dată cu interpretarea și aplicarea corectă dispozițiilor legale.
Susținerile recurentei, în sensul că, acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă, întrucât pe rolul instanței există o acțiune în realizare, este neîntemeiată în raport cu faptul că reclamanta a dovedit că a formulat această acțiune pentru a contracara acțiunea de înstrăinare a imobilelor ce a format obiectul dispoziției de restituire nr.1/23.01.2004 emisă de Primarul Orașului, acțiune declanșată de către recurentă, în condițiile în care s-a dovedit că reclamanta este în posesia imobilelor retrocedate.
Se constată de asemeni că, la instanța de fond recurenta-pârâtă a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe disp. art.111 Cod procedură civilă, instanța pronunțându-se prin încheierea din 21 ianuarie 2005, în sensul respingerii acestei excepții pe considerentul că, acțiunea în constatare are caracter subsidiar față de acțiunea în realizare.
Această încheiere a intrat în autoritatea de lucru judecat întrucât nu a fost apelată de către pârâtă.
Din cuprinsul cererii de apel formulată de către recurenta-pârâtă rezultă că, a fost atacată numai sentința civilă nr.758 din 17.02.2006 a Judecătoriei Pitești, în ceea ce privește soluționarea greșită a cererii reconvenționale prin care s-a solicitat anularea ( rectificarea ) cărții funciare nr.3232 din 5.08.2004 ( 3 - 6 dosar nr.10775/2004 ).
Referitor la susținerile recurentei în sensul că, soluția ar fi fost dată cu încălcarea prevederilor Legii nr.213/1998, fără a se arăta în concret temeiul de drept încălcat, Curtea constată că sunt de asemeni nefondate și urmează a fi respinse, având în vedere situația de fapt reținută de pe baza probelor administrate în cauză.
Astfel, s-a stabilit că imobilele ce formează obiectul acțiunii principale au fost preluate fără titlu de la autorii reclamantei, situație în care acestea nu au intrat niciodată în proprietatea statului, nefiind vorba despre o expropriere pentru a beneficia de despăgubiri, fiind retrocedate prin decizia nr.1 din 23.01.2004.
Prin urmare, reclamanta beneficiind de prevederile Legii speciale nr.10/2001 prin dispoziția sus menționată, care reprezintă titlu executoriu și fiind transcrisă în cartea funciară sub nr.3232 din 5.08.2004 a localității, în mod corect tribunalul a constatat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate și a respins acțiunea.
Și critica formulată de recurentă sub aspectul nelegalității soluției pronunțate în cererea reconvențională este nefondată și urmează a fi respinsă.
În mod corect a reținut tribunalul că nu se impune schimbarea soluției instanței de fond prin care s-a respins cererea reconvențională, aplicând și interpretând corespunzător disp. art.33 și 34 din Legea nr.7/1996.
Este adevărat că, pentru același imobil trebuie să existe o singură carte funciară, în care se pot înscrie drepturi reale aparținând unor titulari diferiți, însă acest aspect nu poate determina prin el însuși radierea dreptului înscris, cât timp titlul de proprietate în baza căruia acesta a fost înscris nu a fost desființat.
Referitor la susținerile recurentei în sensul că, cererea acesteia corect calificată are ca obiect rectificarea în cartea funciară a înscrierii reclamantei cu imobilele din litigiu, pe considerentul că nu este valabilă și nu mai este în concordanță cu situația reală și actuală a imobilelor și că trebuia admisă se constată că nu are nici un suport probatoriu și legal.
Sub acest aspect în mod corect a procedat tribunalul în rejudecare și a statuat că nu sunt îndeplinite condițiile art.34 din Legea nr.7/1996, pentru a se dispune rectificarea înscrierii din cartea funciară, potrivit solicitării recurentei.
Văzând dispozițiile art.34 din legea sus menționată, rezultă că nu se regăsește nici o ipoteză în care să se dispună rectificarea înscrierilor din cartea funciară, cele două cereri, principală și reconvențională, excluzându-se reciproc.
Practica judiciară invocată de către recurentă în cauză, nu este de natură a conduce la modificarea soluției pronunțate în apel pentru considerentele expuse anterior.
Ca urmare, se constată că soluția pronunțată în apel este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, nefiind întemeiate criticile formulate în cauză.
Văzând dispozițiile art.312 al.1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de pârâta AUTOMOBILE, împotriva deciziei civile nr.5 din data de 17.01.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.05.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex/30.05.2008
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase
