Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 172/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 172/2009 -
Ședința publică din 3 februarie 2009
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- - - - JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul domiciliat în O,-, - 4,. 25, județul B în contradictoriu cu intimații reclamanți și domiciliați în O,-,. 1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 328 din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 6499 din 2 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul pârât - lipsă, avocat, în substituirea avocatei, în baza delegației de substituire din 2.02.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual și pentru intimații reclamanți și - ambii lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 10.11.2008 emisă de Baroul Bihor - Societate civilă de avocați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 9,5 lei, achitată prin chitanța nr. -/11.11.2008 emisă de Poșta Română - și timbru judiciar de 0,15 lei, după care:
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârilor pronunțate în apel și fond și trimiterea cauzei la judecătorie, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei tribunalului în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței primei instanțe și în consecință, respingerea acțiunii formulată de reclamanți, admiterea cererii inițiale a recurentului, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele. În ce privește cererea principală, arată că instanța de fond nu a motivat cererea formulată de recurent în dosarul conexat; referitor la acțiunea introdusă de reclamanți, apreciază că fiind împlinit termenul de 10 ani prevăzut de Legea nr. 112/1995, cererea acestora de constatare trebuia respinsă deoarece aveau posibilitatea de a cere realizarea dreptului lor. În fine, arată că nejustificat și fără o motivare concretă s-a respins cererea de evacuare formulată de recurent, în calitate de proprietar tabular al imobilului.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului, menținerea hotărârilor pronunțate în cauză și obligarea părții recurente la cheltuieli de judecată. Arată că acțiunea reclamanților de notare în cartea funciară a promisiunii sinalagmatice de vânzare - cumpărare, nu este întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, pentru a se pune în discuție inadmisibilitatea acesteia. Cererea are ca obiect constatarea promisiunii făcută de recurent, de vânzare a imobilului către intimați, ori în prezent recurentul este proprietarul bunului, interdicția instituită de Legea nr. 112/1995 a expirat, neexistând vreun temei de respingere a acțiunii. În ce privește revendicarea solicitată de pârât prin acțiunea din dosarul conexat, aceasta corect a fost respinsă, folosința de către intimați este licită, din actele de la dosar rezultă cedarea folosinței de către proprietar.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 6499 din 2 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtului; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților și în dosar nr. 6624/2006 al Judecătoriei Oradea; s-a constatat că între părți a luat naștere o promisiune sinalagmatică de vânzare - cumpărare, reclamanții având calitatea de promitenți cumpărători, iar pârâtul de promitent vânzător, în privința imobilului situat în O,-,. 3, dispunând notarea acesteia în nr. 69533 O, cu nr. top. 2091/2/3; a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților 1.109 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, instanța a arătat că la data de 14.11.1993, reclamanții au cumpărat de la pârât imobilul în litigiu și au plătit prețul.
La acea dată pârâtul nu era proprietar tabular, dar ulterior a cumpărat apartamentul de la. B, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 326/6.09.1996, întabulându-și dreptul în cartea funciară.
Actul încheiat de părți are valoarea unei promisiuni sinalagmatice de vânzare cumpărare și nu are relevanță faptul că printr-o hotărâre judecătorească anterioară s-a constatat nulitatea vânzării încheiate între părți, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Apărarea formulată de pârâtul, în sensul că, în realitate s-a încheiat un contract de împrumut, nu poate fi primită deoarece nu e dovedită prin probele care s-au administrat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii sale.
Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr. 328 din 20 mai 2008 pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondat apelul și a menținut în totalitate sentința primei instanțe, cu obligarea părții apelante să plătească părții intimate suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță în dosar nr. 5655/2006, reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâtul să se constate că între părți a luat naștere o promisiune de vânzare-cumpărare și să se dispună notarea acestei promisiuni în cartea funciară. Din probe rezultă într-adevăr că părțile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în O,-,. 3, înscris în nr. 69533 O, nr. top. 2091/1/3 și 2091/2/3. La acea dată pârâtul nu era proprietar, proprietatea aparținea Statului Român, el deținând imobilul în calitate de chiriaș.
Ulterior, pârâtul a cumpărat imobilul de la stat - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 326 încheiat la data de 6.09.1996 cu B - devenind proprietar tabular.
Într-adevăr dispozițiile Legii nr. 112/1995 interziceau înstrăinarea imobilelor dobândite în temeiul acestei legi, timp de 10 ani de la data cumpărării. Nimic însă nu împiedica părțile să încheie promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv să convină asupra obligației vânzătorului de a vinde și a cumpărătorului de a cumpăra după împlinirea termenului prevăzut de lege.
Că aceasta a fost intenția părților rezultă și din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, pârâtul în calitate de proprietar vânzător obligându-se ca la data apariției modalităților de transcriere a apartamentului, să facă actele necesare în vederea autentificării contractului, fără să mai pretindă sume de bani în contul prețului.
Deși actul este nul ca vânzare, prin prisma prevederilor Legii nr. 112/1995, el este perfect valabil ca promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, situație față de care instanța de apel a apreciat că în mod corect a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții cumpărători.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată în dosarul conexat nr. 6624/2006 de reclamantul, tribunalul constată că aceasta a fost în mod corect respinsă, instanța s-a pronunțat asupra ei așa cum rezultă atât din considerentele hotărârii, cât și din dispozitivul, situație față de care, se constată că motivul de apel constând în nepronunțarea instanței este neîntemeiat.
Contractul de împrumut încheiat între părți nu este de natură să conducă la o altă soluție în cauză, el s-a încheiat ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar cu martori nu se poate dovedi peste conținutul unui înscris.
Apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, Tribunalul Bihora respins apelul ca neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs pârâtul recurent, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecința respingerii cererii introductive, respectiv admiterii cererii conexate a pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că instanța de apel nu a avut în vedere la soluționarea cererii recurentului, faptul că acesta deține cu titlu de proprietate imobilul din speță, în timp ce intimații au doar un drept de creanță izvorât din clauzele promisiunii de vânzare - cumpărare, ceea ce nu este în măsură să lipsească de eficacitate dreptul de proprietate al recurentului.
Mai arată că instanța de apel nu a ținut cont nici de împrejurarea că în cursul anului 1996 s-a încheiat un contract de împrumut prin care recurentul în calitate de împrumutat, a garantat cu imobilul restituirea sumei de bani primită de la intimați.
În raport de acest fapt, apare ca neavenită și lipsită de logică încheierea unui astfel de contract, în condițiile în care în cursul anului 1993, între aceleași părți s-ar fi încheiat un contract de vânzare - cumpărare având ca obiect imobilul din speță.
Concluzia este aceea că din moment ce imobilul a fost acceptat de intimați ca și garanție a restituirii împrumutului în anul 1996, este clar că aceștia nu au înțeles să devină proprietari asupra imobilului în anul 1993, așa cum au interpretat situația instanțele de fond și apel.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații și au solicitat respingerea recursului ca nelegal și netemeinic.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect au reținut instanțele de apel și fond împrejurarea că interdicția de înstrăinare a imobilelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995 - pe o durată de 10 ani de la data cumpărării - nu împiedică părțile să încheie o promisiune de vânzare - cumpărare cu privire la aceste imobile, prin care să se oblige la perfectarea contractului în formă autentică, după împlinirea termenului prevăzut de lege.
În speță, părțile au încheiat o astfel de promisiune la data de 14.11.1993, convenind ca la data apariției modalităților de transcriere a apartamentului, să facă actele necesare în vederea autentificării contractului.
Mai mult de-atât, reclamanții au achitat întreg prețul imobilului, intrând totodată în posesia acestuia.
Faptul că ulterior între părți s-a încheiat și un contract de împrumut, nu schimbă cu nimic natura juridică a promisiunii de vânzare - cumpărare, iar susținerea că acesta din urmă ar fi un contract simulat, nu are nici un suport probator.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1, coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă să-l oblige pe recurent la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimaților, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 328 din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părților intimate suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.;în concept la 23.02.2009.
jud.fond.;jud.apel. -
dact.; 2 ex./24.02.2009.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel
