Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1734/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1734/

Ședința publică din 19 noiembrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul procesual ales în B,--5, -. 1,. 29, sector 5, împotriva deciziei civile nr. 41 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă reclamanta recurentă asistată de avocat, lipsă fiind intimata pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și timbrat cu suma de 24 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar.

La solicitarea instanței reprezentantul recurentei arată că nu mai are de formulat cereri în probațiune.

Neformulându-se alte cereri în probațiune, instanța constată că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acestuia.

Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, apreciind că decizia atacată este nelegală fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, precizând că instanța de apel s-a pronunțat asupra aceea ce nu s-a solicitat. Totodată precizează că recurenta nu a avut cunoștință de procesul verbal de executare, întrucât acesta i-a fost comunicat la domiciliul, în timp ce ea se afla în Penitenciar, iar cheltuielile de judecată solicitate erau cheltuieli judiciare datorate statului.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.5642/30.07.2008 a Judecătoriei Sector 5 s- admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 5 B, invocată de pârâtă și s-a declinat în favoarea Judecătoriei Toplița, competența de soluționare a cauze.

Prin sentința civilă nr.926 din 27 noiembrie 2008 Judecătoriei Toplițas -a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC""SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.113/22.04.2003 a Tribunalului Harghita reclamanta a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și uz de fals, și a fost obligată la plata despăgubirilor civile către SC""SA în sumă de 4.488.228.377lei.

S-a reținut de către instanța de fond că la 19.09.2005 s-a încheiat contractul de executare silită pentru recuperarea debitului stabilit prin sentința penală.

S-a apreciat că nu este fondată cererea reclamantei de a se constata că a intervenit prescripția extinctivă referitor la dreptul de a cere executarea silită a despăgubirilor în litigiu astfel că s-a respins acțiunea formulată.

Prin decizia civilă 41 din 31.03.2009 a Tribunalului Harghitas -a admis apelul declarat de apelanta împotriva sentinței civile nr.926/2008 a Judecătoriei Toplița; s-a admis în parte acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta SC""SA și în consecință, în baza art.246 pr.civ. s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capetelor de cerere privind constatarea nulității titlului executoriu al deciziei penale nr.1143 din 26.02.2004 și ridicarea sechestrului asigurător înscris în CF asupra bunurilor mobile ale reclamantei; s-a constatat că reclamanta a achitat cheltuielile judiciare datorate Statului, în sumă de 655 lei, prin chitanța seria - nr.- din 24.06.2008 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, Trezoreria sector 5; s-au menținut dispozițiile sentinței atacate referitoare la respingerea cererii privind constatarea intervenirii prescripției extinctive a dreptului la executarea silită asupra despăgubirilor civile; fără cheltuieli de judecată.

In considerentele hotărârii judecătorești atacată s-a reținut că în conformitate cu art.405 pr.civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în 3 ani dacă legea nu prevede altfel, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

S-a apreciat că, cursul prescripției se întrerupe potrivit art.405 pct.2 alin.1 pr.civ. pa data depunerii cereri de executare însoțită de titlul executoriu chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent și începe să curgă un nou termen de prescripție.

S-a reținu că intimata SC""SA la 13.09.2005 a formulat o cerere de executare silită adresată BEJ de pe lângă Judecătoria Buftea județul I, care prin procesul verbal din 28.11.2005 a comunicat părților că executarea silită încetează din cauza lipsei bunurilor urmăribile potrivit art.371 pct.5 pr.civ.

Instanța de apel a considerat că prin depunerea cererii de executare însoțită de titlul executoriu este evidentă intenția creditoarei intimate de a își realiza dreptul.

S-a precizat că, cursul prescripției se întrerupe potrivit art.405 pct.2 alin.1 pr.civ. pe data îndeplinirii de către debitor înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute de titlul executor ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei, ori reclamanta a achitat în cursul executării silite cheltuielile datorate statului în sumă de 655 lei în data de 24.06.2008 solicitând ca instanța de apel să constate această împrejurare.

S-a considerat că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare care atrage sancțiunea anulării actului nu le poate fi invocat în cadrul contestației la executare formulată în condițiile prev. de art.399 și urm. pr.civ. și nu în cadrul procesual ales de reclamantă întemeiată pe prev. art.111C.pr.civ.

S-a luat act de renunțarea apelantei la judecarea petitelor privind constatarea nulității titlului executoriu al deciziei penale nr.1143 din 26.02.2004 și ridicarea sechestrului asigurător înscris în CF asupra bunurilor imobile ale reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului cu consecința admiterii excepției prescripției extinctive invocate.

In motivarea detaliată pe 10 pagini recurenta a făcut o prezentare cronologică detaliată a etapelor parcurse de la data de 27.05.2008 data introducerii acțiunii la instanța de fond și până la declararea recursului recurenta susține că instanța de apel în mod greșit a apreciat că nu operează excepția prescripției extinctive. Se arată că acțiunea de față nu este în realizare unui drept al reclamantei ci în neexistența dreptului intimatei de a mai cere executarea silită în viitor și acțiunea se bazează pe art.111 pr.civ.

Se susține că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății prin schimbarea naturii ori înțelesului lămuririi sau vădit îndoielnic al acestuia, reținând o altă stare de fapt.

Se arată că acțiunea formulată este o acțiune în constatare negativă provocatorie prin care solicită să se constate că a operat excepția prescripției extinctive.

Se susține că formularea unei contestații la executare ar fi fost respinsă ca prematură astfel încât au ales acest cadru procesual.

Examinând recursul dedus judecății prin prisma motivelor invocate și a prev. art.304 pct.8 pr.civ. se constată că este nefondat urmând a se respinge avându-se în vedere următoarele considerente:

Criticile aduse hotărârii atacate se referă la capătul de cerere referitor la excepția prescripției extinctive invocată de reclamanta recurentă și respinsă de instanța de fond și de instanța de apel.

In speța dedusă judecății se consideră demn de subliniat temeiul de drept invocat respectiv art.111 pr.civ. cadrul procesual fiind al unei acțiuni în constatare.

Chiar acest text de lege, art.111 pr.civ. prevede expres că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

In acest context se apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a textelor de lege aplicabile în speța dedusă judecății considerând că acțiune formulată este nefondată în contextul în care se invocă excepția prescripției extinctive vis a vis de o executare silită.

Este indiscutabil că există un titlu executoriu, și că la 19.09.2005 intimata a încheiat un contract de executare silită cu un birou executor judecătoresc.

Instanța apreciază că în speța dedusă judecății este aplicabil art.16 alin.1 lit.c din Decretul Lege 167 din 21 aprilie 1958, referitor la prescripția extinctivă care prevede că prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare. Așa fiind se constată că la data de 19 septembrie 2005 prin încheierea unui contract de executare silită prin Biroul de executare judecătorească, intimata a efectuat un act începător de executare ceea ce duce la respingerea cererii formulată de reclamanta de a se constata că a intervenit prescripția extinctivă a dreptului la executarea silită asupra despăgubirilor stabilite prin decizia penală 1143 din 26 februarie 2004, fapt constatat și de către instanța de fond și instanța de apel.

În ce privește prevederile art.405 ind.2 alin.1 din Codul d e procedură civilă, referitor la faptul că cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare însoțită de titlul executoriu chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent se constată că au fost aplicate în mod judicios și de către instanța de apel a cărei hotărâre o critică recurenta precum și de către instanța de fond, astfel încât criticile referitoare la respingerea petitului formulat de către reclamantă de a se constata, aplicându-se prevederile art.111 pr.civ. că a intervenit prescripția extinctivă se vor respinge ca nefondate.

Recurenta a invocat faptul că "dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei" precizând că toate actele efectuate de executorul judecătoresc sunt lovite de nulitate absolută, și susținând că intimata nu ar mai putea cere o eventuală executare silită.

Instanța apreciază că reclamanta a achitat cheltuielile judiciare datorate statului în sumă de 655 lei la data de 24 iunie 2008 printr-un act de voință voluntar iar legiuitorul a stabilit faptul că cursul prescripției se întrerupe în condițiile în care debitorul de bună voie face acte de executare a obligației stabilite prin titlu executoriu.

Instanța de apel prin decizia civilă 41 din 31 martie 2009 procedat la constatarea faptului că reclamanta a achitat cheltuielile judiciare datorate statului prin chitanța seria - nr.- din 24 iunie 2008 și a luat act de renunțarea reclamantei la petitele privind constarea nulității titlului executoriu a deciziei penale nr.1143 din 26 februarie 2004 și ridicarea sechestrului asigurator înscris în CF asupra bunurilor imobile ale reclamantei.

În ce privește criticile recurentei formulate în memoriul de recurs referitor la faptul că instanța de apel nu a făcut aplicarea prev.art.389 pr.civ. se constată că în mod judicios instanța de apel prin hotărârea atacată, s-a pronunțat în sensul că în speța dedusă judecății analizarea condițiilor prevăzute de legiuitor la art.389, 399.pr.civ. se poate face în cadrul unei contestații la executare și nu într-o acțiune în constatarea dreptului întemeiată pe prev.art.111 pr.civ.

Instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a considerat prin decizia atacată că o acțiune în constatare are un caracter subsidiar față de o acțiune în realizarea dreptului iar art.111 pr.civ. prevede expres faptul că "cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".

Ca urmare, se vor respinge criticile aduse hotărârii atacate considerând că în mod judicios s-a procedat la soluționarea litigiului dedus judecății prin stabilirea unei adecvate stării de fapt și de drept astfel încât recursul declarat se va respinge ca nefondat și se va menține hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul procesual ales în B,--5, -.1,.29, sector 5, împotriva deciziei civile nr.41 din 31 martie 2009 Tribunalului Harghita.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

4 exp./21.12.2009.

Jud.fond.

Jud.apel: -

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1734/2009. Curtea de Apel Tg Mures