Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 175/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 175/2009
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamantul G împotriva deciziei civile nr.390 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu pârâta intimată DIRECTIA DE MUNCA,SOLIDARITATE SOCIALA SI FAMILIE SIBIU.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 20 martie 2009 și 27 martie 2009, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Prin sentința civilă nr. 2814/21.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr- a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, iar pe fond, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta Direcția de muncă, Solidaritate Socială și Familie Sibiu; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat să se constate că beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 118/1990, așa cum erau acestea prevăzute anterior modificărilor aduse prin OUG 41/1997, OUG 14/1999 și Legea nr. 189/2000, întrucât a fost persecutat politic în perioada 1979-1989, însă deși s-a adresat comisiei pentru recunoașterea acestei calități, cererile sale au fost respinse.
Ulterior, s-a adresat instanțelor pentru recunoașterea acestui drept, acțiunile fiind admise prin hotărâri succesive, însă de la momentul adresării la comisie și până la momentul recunoașterii calității sale, Decretul Lege nr. 118/1990 a suferit modificări, în sensul diminuării drepturilor persoanelor persecutate politic, fiind afectate însă doar persoanele care s-au adresat ulterior comisiei.
Reclamantul a apreciat că hotărârile de recunoaștere a calității sale de persoană persecutată politic au efecte declarative, nu constitutive, astfel că trebuie să beneficieze de drepturile prev. de Decretul Lege nr. 118/1990 așa cum erau prevăzute la momentul sesizării comisiei, respectiv anterior modificărilor aduse prin OUG 41/1997, OUG 14/1999 și Legea nr. 189/2000, comisia fiind în culpă pentru că nu a recunoscut calitatea și nu a acordat la termen drepturile legale cuvenite.
Pronunțându-se mai întâi asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Sibiu, instanța de fond a constatat că prin cererea formulată reclamantul nu solicită să se constate că nu a putut să își exercite profesia fiind urmărit de organele de represiune din motive politice, împrejurare stabilită deja prin decizia civilă nr.1532/2001 a Tribunalului Sibiu și prin sentința civilă nr.459/2006 a Judecătoriei Sibiu, ci solicită să se constate drepturile de care trebuie să beneficieze urmare a recunoașterii calității sale de persecutat politic, sunt cele prevăzute anterior modificărilor aduse prin OUG 41/1997, OUG 14/1999, OUG 214/2000 și Legea 189/2000.
În consecință, prezenta acțiune cu are același obiect cu cele formulate anterior de către reclamant, motiv pentru care a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.
Pe fond, instanța a constatat următoarele:
Analizând acțiunile judecătorești anterior enumerate, prin prisma prevederilor Decretului-Lege 118/1990, se constată că inițial acest act normativ prevedea la art.1:
"Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a)a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;
b)a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune:
c)a fost internată în spitale de psihiatrie;
d)a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e)a fost strămutată într-o altă localitate.
Fiecare an de detenție sau internare pentru situațiile de la alin.1 se consideră ca vechime în munca de un an și șase luni.
prevăzute la alin.1 lit.d) și e) constituie vechime în muncă dacă persoanele în cauză nu fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională.
Se consideră vechime în muncă și perioada în care persoana aflată în una din situațiile prevăzute la alin.1 nu s-a putut încadra ca urmare a unei invalidități de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situație sau ulterior, dacă dovedește că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuția la care a fost supusă.
prevăzute în prezentul articol constituie și vechime neîntreruptă în muncă și în aceeași unitate și intră în calculul acestor vechimi."
În articolele următoare erau stabilite și alte drepturi pentru persoanele care se încadrau în ipotezele de la articolul 1.
Potrivit art.5 pentru stabilirea situațiilor prevăzute la art.1 s-a prevăzut constituirea unei comisii la nivelul fiecărui județ precum și în municipiul B, comisie care se pronunță asupra cererii prin hotărâre motivată, iar hotărârea respectivă era atacabilă în termen de 15 zile la tribunal.
Reclamantul a formulat cerere de recunoaștere a calității sale, cerere care a fost însă respinsă prin hotărârea nr.316/31.01.1994 a Comisiei județene de aplicare a 118/1990, reținându-se că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.1 din DL 118/1990. Contestației formulată de reclamant a fost respinsă prin sentința civilă nr.193/1996 a Tribunalului Sibiu (dosar nr.349/1994), sentința rămânând irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia civilă nr.1503/1996 a Curții de Apel Alba Iulia (dosar nr.1501/1996).
Totodată, prin cererea înregistrată la data de 6.05.2005 pe rolul Tribunalului Sibiu (dosar nr.1806/2005), reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr.562/29.03.2005 emisă de Comisia de aplicare a DL 118/1990, însă la termenul de judecată din data de 18.05.2005 reclamantul a renunțat la judecarea acțiunii în contencios privind anularea deciziei nr.562/2005, instanța luând act de această renunțare la judecată.
Aceste două contestații vizau astfel drepturile prevăzute la art.1 din 118/1990 și au urmat procedura prevăzută inițial la art.5, iar ulterior la art.8.
Or, astfel cum s-a arătat, una dintre contestații a fost respinsă de către instanță prin hotărâre definitivă, iar la cea de a doua contestație a renunțat reclamantul, hotărârile comisiei fiind astfel menținute.
Pe de altă parte, reclamantul a promovat și două acțiuni în constatare:
Prima acțiune a fost înregistrată la data de 27.05.1999 pe rolul Judecătoriei Sibiu (număr dosar 4314/1999), reclamantul solicitând să se constate că în perioada 22 mai 1986-22 decembrie 1989 nu a putut să-și exercite profesia fiind urmărit de către organele de represiune din motive politice.
Această acțiune a fost admisă prin decizia civilă nr.1532/2001 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în apel, și s-a constatat că reclamantul, în perioada 22.05.1986-22.12.1989 nu a putu să-și exercite profesia fiind urmărit de organele de represiune din motive politice, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea 118/1990 cu modificările la zi.
Prin decizia civilă nr.505/2002 a Curții de Apel Alba Iulias -a respins ca nefondat recursul declarat de Direcția și Solidarității Sociale Sibiu împotriva deciziei nr.1532/2001 a Tribunalului Sibiu, reținându-se că cererea reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art.9 din DL 118/1990 și că acesta nu a susținut că s-a aflat în situația reglementată de art.1 lit.b din DL 118/1990.
A doua acțiune a fost înregistrată la data de 20.04.2005, în cadrul dosarului nr.1806/2005 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu (27), reclamantul solicitând să se constate că în perioada 21.05.1979-22.12.1989 nu a putut să-și exercite profesia fiind persecutat de organele de represiune politice.
Urmare a renunțării la judecată cu privire la acțiunea în contencios administrativ, prin sentința civilă nr.923/C/2005, Tribunalul Sibiua admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sibiu, care prin sentința civilă nr.459/2006, a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamantul, în perioada 21.06.1979-22.05.1986 nu a putut să-și exercite profesia fiind urmărit de organele de represiune din motive politice, cu acordarea drepturilor prevăzute de DL 118/1990 rep.
Din considerentele sentinței rezultă că acțiunea a fost admisă în temeiul art.9 din DL 118/1990.
Această ultimă hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă urmare a respingerii apelului și recursului prin decizia civilă nr.361/2006 a Tribunalului Sibiu și respectiv decizia civilă nr.648/2006 a Curții de Apel Alba Iulia.
În considerentele acestei din urmă decizii s-a arătat că situația a cărei constatare a fost solicitată instanței se circumscrie dispozițiilor art.9 din DL nr.118/1990 în forma aflată în vigoare la momentul promovării acțiunii.
S-a mai arătat că nu se poate deține temeinicia susținerilor reclamantului sub aspectul stabilirii domiciliului și nici aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.1 alin.1 lit.d din DL 118/1990.
În consecință, în cauză au existat două ipoteze distincte:
Cu privire art.1 din DL 118/1990 nu există hotărâri judecătorești care să recunoască încadrarea reclamantului în ipotezele prevăzute de acest articol.
Cu privire la art.9 din DL 118/1990 prin două hotărâri judecătorești succesive s-a recunoscut că în perioada 21.06.1979-22.12.1989 reclamantul nu a putut să-și exercite profesia fiind urmărit de organele de represiune din motive politice, cu acordarea drepturilor prevăzute de DL 118/1990 rep.
Or, prima acțiune în constatare (referitoare așadar la aplicarea art.9) a fost înregistrată la data de 27.05.1999 când DL fusese republicat în temeiul art III din OUG 41/1997, iar art.9 prevedea"Persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-și exercite profesia sau, după caz, ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în munca pe perioada în care s-auaflat în atare situație".
Așadar, aceste persoane beneficiază doar de vechimea în muncă indicată la acest articol, iar nu de toate drepturile prevăzute pentru persoanele prevăzute la articolul 1.
Acest text legal a fost menținut, cu aceeași formulare și cu ocazia modificărilor ulterioare a DL 118/1990.
În consecință, s-a constatat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, întrucât reclamantului nu i s-a recunoscut calitatea de persecutat politic în mod generic, ci doar încadrarea sa în ipoteza prevăzută la art.9 din DL 118/19990, or astfel cum arată pârâta (împrejurare necontestată de către reclamant),reclamantului i s-a recunoscut deja vechimea în muncă, astfel că a beneficiat de dreptul prevăzut pentru această ipoteză.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal, reclamantul G, susținând că în mod incorect cererile sale au fost respinse, deoarece nu este relevantă data formulării primei acțiuni în constatare, ci data primei cereri adresate comisiei pentru acordarea drepturilor, iar acțiunea în constatare are efect declarativ de la data depunerii cererii privind stabilirea drepturilor.
Prin decizia civilă nr. 390/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Sibiu - Secția civilă a respins ca nefondat apelul reclamantului G și a menținut sentința civilă nr. 2814/2008 a Judecătoriei Sibiu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că apelantul vizează extinderea efectelor reparatorii ale DL nr.118/1990, în raport cu situația sa reală, de persecutat politic, recunoscută prin sentință rămasă irevocabilă. Aceasta însă nu este posibilă, căci ar însemna să fie înlocuită autoritatea legislativă prin cea judecătorească, ceea ce nu se poate. Au fost recunoscute apelantului toate drepturile de care acesta putea beneficia, raportat la data de la care acesta a depus cerere în acest sens, mai mult fiind imposibil în tăcerea legii. Cum apelantul nu a putut face dovada că se încadrează într-una sau mai multe dintre situațiile prevăzute de art.1 din DL, este evident că nu se pot obține nici efectele ce decurg din aceste situații, care implică reparație.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal și motivat, reclamantul G, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței pronunțate de Judecătoria Sibiu, cu consecința admiterii acțiunii în constatare așa cum a fost formulată.
În expunerea motivelor de recurs, reclamantul a susținut că în mod greșit Tribunalul a reținut că i-au fost recunoscute toate drepturile de care ar fi putut beneficia, raportat la data la care a formulat cerere în acest sens, deoarece s-a adresat comisiei încă din anul 1994, în scopul de a beneficia de prevederile acestui decret anterior modificării lui.
Cererea sa a fost respinsă, însă ulterior au fost admise acțiunile promovate în instanță și s-a constatat calitatea sa de urmărit de organele de represiune din motive politice, hotărârile judecătorești prevăzând acordarea drepturilor prevăzute de Decretul Lege 118/1990 cu modificările la zi.
Reclamantul a susținut că drepturile stabilite prin cele două hotărâri judecătorești sunt retroactive, datorită specificului declarativ al acțiunilor sale, efectele întinzându-se până la data cererii sale adresat comisiei.
Recurentul a mai arătat că a depus la dosar înscrisuri cu caracter strict secret, din care rezultă că a fost persecutat politic.
A apreciat că este discriminat raportat la alte persoane care beneficiază de toate drepturile prev. de Decretul Lege nr. 118/1990, iar în această modalitate sunt încălcate prevederile OG nr. 137/2000 cu modificările ulterioare privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
la prezumții simple, conform art. 1203.civ. recurentul a considerat că este evident faptul că întreruperile din carnetul de muncă echivalau cu arestări și rețineri pentru cercetări de către fost securitate, iar din actele anexate și din depozițiile martorilor audiați în dosarele atașate a rezultat cu certitudine interesul fostei securități în ceea ce îl privește, concretizat în arestări și rețineri pentru cercetări administrative.
În drept au fost invocate prevederile art. 242 al. 2.pr.civ. art. 299-316.pr.civ. art. 304 pct. 9.pr.civ. DL 118/1990 cu modificările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcția de muncă, Solidaritate Socială și Familie Sibiua solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, arătând că în fapt se solicită retroactivitatea legii civile, precum și aplicarea legii mai favorabile, aceasta din urmă fiind specifică dreptului penal.
S-a precizat în cuprinsul întâmpinării că recurentul nu a putu dovedi că a fost reținut sau arestat de fostele organe de securitate, astfel că nu poate beneficia de indemnizația și sporul de vechime care se acordă numai persoanelor care s-au aflat în una sau mai multe dintre situațiile reglementate expres și limitativ de art. 1 din decret.
În drept, au fost invocate prevederile Decretului nr. 118/1990, art. 115 și urm. pr.civ.
În recurs au fost depuse la dosar înscrisuri.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9.pr.civ. dar și prin raportare la prevederile art. 306 al. 2.pr.civ. Curtea constată că recursul reclamantului G este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect primele instanțe au stabilit că Decretul Lege nr. 118/1990 reglementează două situații distincte:
Art. 1 se referă la drepturile persoanelor care, după data de 06 martie 1945, pe motive politice: au executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; au fost private de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; au fost internate în spitale de psihiatrie; au avut stabilit domiciliu obligatoriu; au fost strămutate într-o altă localitate.
Aceste persoane beneficiază, potrivit Decretului Lege nr. 118/1990, de recunoașterea vechimii în muncă corespunzător perioadelor respective, acestea fiind luate în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, art. 3 și urm. din actul normativ menționat instituind și dreptul la o indemnizație calculată în funcție de criteriile descrise, precum și alte beneficii în favoarea persoanelor care se încadrează în situațiile enumerate.
Pe de altă parte,art. 9din Decretul Lege nr. 118/1990 prevedea că persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să își exercite profesia sau, după caz, ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în atare situație.
Acțiunile promovate de reclamant au fost întemeiate pe aceste din urmă prevederi legale, aspect constatat prin decizia civilă nr. 1532/2001 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă prin decizia civilă nr. 505/2002 a Curții de Apel Alba Iulia, respectiv prin sentința civilă nr. 459/2006 a Judecătoriei Sibiu, irevocabilă prin decizia civilă nr. 648/2006 a Curții de Apel Alba Iulia.
În ambele cazuri s-a reținut că solicitările reclamantului se circumscriu prevederilorart. 9 din Decretul Lege nr. 118/1990,în forma aflată în vigoare la data promovărilor acțiunilor, acesta fiind în imposibilitate de a-și exercita profesia în perioada 22.05.1986-22.12.1989, respectiv 21.06.1979-22.05.1986.
Or, persoanele aflate în situația reglementată de art. 9 din Decretul Lege nr. 118/1990 beneficiază doar de vechimea în muncă indicată de text, nu de toate drepturile prevăzute pentru persoanele aflate în situațiile enumerate limitativ de art. 1.
În speță, recurentul reclamant nu a făcut dovada încadrării sale în vreuna din ipotezele menționate la art. 1 din Decretul Lege nr. 118/1990 și de altfel, pe calea acțiunii deduse judecății, nici nu a solicitat să se constate că face parte din categoriile de persoane indicate de acest text.
Această calitate nu a fost recunoscută recurentului nici printr-o altă hotărâre judecătorească, iar prin hotărârea nr. 316/31.01.1994 a Comisiei județene de aplicare a Decretului Lege nr. 118/1990 a fost respinsă cererea sa de recunoaștere a calității sale, reținându-se că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.1 din actul normativ. Contestația formulată de recurent împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin sentința civilă nr. 193/1996 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1503/1996 a Curții de Apel Alba Iulia.
Or, în lipsa recunoașterii acestei calități, recurentul nu poate beneficia de drepturile instituite de lege în favoarea acestor categorii de persoane, ci doar de dreptul prevăzut de art. 9 - vechimea în muncă aferentă perioadei în care s-a aflat în imposibilitate de a-și exercita profesia.
În consecință, în mod corect primele instanțe au stabilit că modificările succesive ale Decretului Lege nr. 118/1990 nu influențează situația reclamantului, deoarece prin acțiunea formulată acesta nu a solicitat să se constate că se încadrează în situațiile reglementate de art.1 din decret și nu a făcut dovada, printr-o altă hotărâre judecătorească, că îi sunt aplicabile aceste dispoziții pentru a beneficia de drepturile reglementate de lege.
Nu se poate considera că reclamantul se află într-o situație discriminatorie, cum a invocat în cuprinsul motivelor de recurs, deoarece existența discriminării presupune aplicarea unui tratament diferențiat persoanelor aflate în situații identice.
Or, după cum s-a arătat, nefăcând dovada încadrării în situațiile reglementate de art.1 din Decretul Lege nr. 118/1990, nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu raportat la persoanele care au obținut drepturile respective ca urmare a recunoașterii calității lor, conform prev. art. 1 din actul menționat.
Pentru toate considerentele expuse, constatând că sunt nefondate criticile aduse de recurent hotărârilor atacate, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat în cauză.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, acestea nu vor fi acordate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr.390/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 Aprilie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Tehnored.
2ex/15.05.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Daniela Mărginean
