Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 71/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 71/A/2009
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de către reclamantul - și continuat de moștenitorii acestuia, și împotriva sentinței civile nr.152/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului B prin Primar.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din 20 martie 2009 și 27 martie 2009, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față reține:
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamantul -, a chemat în judecată Primăria municipiului B-Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001 solicitând anularea dispoziției nr.1997/2008 și reconstituirea dreptului său de proprietate în natură prin acordarea suprafeței de 392 mp și 1018 mp.
În motivarea acțiunii s-a arătat că suprafețele de teren solicitate sunt libere și pot fi acordate în natură, că dispoziția nu ține seama de sentința civilă nr.2588/2006 a Tribunalului Hunedoara care a obligat Primarul la emiterea acesteia și că a depozitat pe suprafața de 392 mp care ar reprezenta o parte din suprafața echivalentă care i se cuvine materiale deoarece pârâtul i-a promis acordarea lui.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că terenurile nu sunt libere fiind parțial ocupate de o platformă betonată și parțial având destinație de servitute de trecere pentru cetățenii din vecinătate.
Prin sentința civilă nr.152/2008 Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea reclamantului reținând că prin sentința 2588/2006 a Tribunalului Hunedoaras -a admis acțiunea reclamantului împotriva Primăriei Municipiului B prin Primar, s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 pentru imobilul expropriat prin Decretul nr.104/1981 situat în intravilanul municipiului B, în suprafață de 1410 mp identificat în CF 1013 B, top163/b/1 - 165/1și a fost obligat Primarul municipiului să emită o
a/1
dispoziție de soluționare a notificării reclamantului.
În considerentele hotărârii respective, cu referire la sentința nr.52/2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoaras -a reținut că imobilul teren ce a aparținut reclamantului a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil - prin Decretul nr.104/1981, cu despăgubiri, că a fost utilizat integral pentru scopul exproprierii și că nu poate fi restituit în natură fiind ocupat de construcții și de stații de sistematizare.
Tribunalul a făcut aplicarea art.1, 2, 7, 9, 11 din Legea nr.10/2001 cu modificările și completările aduse prin Legea nr.247/2005, potrivit cărora dacă nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, persoanele îndreptățite beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent.
În apelul declarat de Primarul municipiului B împotriva acestei sentințe prin decizia civilă nr.7/A/14.02.2007 soluția a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamantului însă prin decizia civilă nr.6040/2007 a s-a admis recursul și a fost modificată decizia Curții de APEL ALBA IULIA în sensul că a fost respins apelul Primarului municipiului B împotriva sa.
După ce sentința a devenit irevocabilă reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1410 mp teren compusă din 392 mp aflați în fața casei sale iar diferența tot în fața casei sale, conform schiței topografice din contraexpertiză nr.top.163/b/1 - 165/1
Așa cum s-a menționat, în considerentele sentinței civile nr.2588/2006 a Tribunalului Hunedoara se reține imposibilitatea restituirii în natură a terenului, același înțeles al considerentelor fiind reluat și în decizia civilă nr.6040/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr-.
la care face referire reclamantul s-a efectuat în dosarul nr.6656/2000 al Tribunalului Hunedoara (atașat prezentului dosar) iar prin sentința civilă nr.52/2002 a Tribunalului Hunedoara pronunțată în respectivul dosar i s-a restituit inițial reclamantului o suprafață totală de 325 mp teren (100+225 mp) însă respectiva sentință a fost desființată în apel, soluția din apel fiind menținută în recurs.
În căile de atac s-a reținut că suprafața propusă a fi restituită nu este liberă fiind afectată de servitute de trecere și platformă betonată, loc de joacă pentru copii (fila 80 verso dosar apel 1993/2002, fila 33 dosar 2151/2003 ICCJ).
Din întâmpinarea depusă de pârâtă rezultă că anterior emiterii dispoziției nr.1997/2008 Comisia internă constituită în baza Legii nr.10/2001 a analizat solicitarea reclamantului constatând imposibilitatea restituirii în natură propunându-se acordarea de despăgubiri reclamantului.
Tribunalul a apreciat că la emiterea dispoziției nr.1997/2008, Primarul municipiului Bar espectat dispozițiile sentinței civile nr.2588/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara iar în probațiunea administrată în dosarele atașate (nr.6656/2000 și nr.3947/2005) la care se referă și reclamantul rezultă că terenul nu este liber, astfel că acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, continuat de moștenitorii acestuia:, și, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii sale.
În expunerea motivelor de apel se arată că instanța de fond a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, respingând acțiunea fără a lămuri starea de fapt și în consecință se bazează pe motive contradictorii.
Arată că este posibilă restituirea prin echivalent a imobilului și că nu a solicitat restituirea în natură a terenului expropriat așa cum reține și motivează prima instanță.
Instanța nu s-a lămurit nici în legătură cu suprafețele din intravilan, libere ce-i pot fi restituite în natură. Sub acest aspect arată că suprafața de 392 mp este liberă, și-a depozitat materiale pe ea fiindu-i promisă că îi va fi restituită iar prima instanță nu a lămurit de ce nu-i poate fi restituită efectiv.
Și cealaltă suprafață se află în continuarea casei sale însă primăria a închiriat-o unei persoane particulare străine.
Precizează că nu renunță la reconstituirea în natură prin echivalent a dreptului său de proprietate pentru că aceasta este posibilă și prioritar legală.
Consideră că hotărârea este nelegală întrucât s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii 10/2001 care prevede ca fiind prioritară restituirea în natură prin echivalent.
Menționează că susținerile sale în sensul că suprafețele sunt libere și-i pot fi restituite se bazează pe acte și expertiza efectuată în cauză și că prin felul de a proceda pârâtul îi îngrădește nejustificat dreptul de proprietate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta intimată arată că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură deoarece este ocupat de o platformă betonată, de un teren de joacă pentru copii și de stradă și că Primăria B nu deține alte bunuri sau servicii disponibile pentru a fi atribuite în compensare.
Verificând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că apelul este nefondat.
Criticile potrivit cărora prima instanță nu și-a manifestat rolul activ, nu a lămurit starea de fapt, nu a intrat în cercetarea fondului și expune în sentință motive contradictorii, nu poate fi primită.
Este adevărat că nemulțumirea reclamantului vizează faptul că Primăria nu i-a restituit în natură terenurile pe care le solicită și că acesta nu solicită restituirea în natură a terenului expropriat.
Instanța nu a reținut greșit în ce constau solicitările reclamantului însă, în condițiile în care motivarea acțiunii acesta susține nerespectarea de către primărie a sentinței civile nr.2588/2006 a Tribunalului Hunedoara, în mod corect, atunci când analizează cererea reclamantului, se raportează și la cuprinsul considerentelor și dispozitivului acestei hotărâri și a celorlalte de care reclamantul a înțeles să se prevaleze.
Dealtfel, considerentele pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția sunt clare în sensul că din acestea rezultă motivele pentru care s-a considerat că cele două suprafețe solicitate a fi acordate în echivalent nu pot fi restituite, nefiind libere.
Cu privire la starea de fapt Curtea reține că într-adevăr, suprafața de 392 mp solicitată de reclamant nu este liberă, fiind ocupată de platformă betonată (parcare) și de o parte a străzii, așa cum rezultă din raportul de contraexpertiză (25,31 dosar fond).
În ceea ce privește cealaltă suprafață, de 1018 mp este în prezent proprietate a Statului român, dar folosită de familia, este îngrădită și formează curtea casei acestuia pe ea fiind construit și un garaj ce aparține aceleiași familii, fapt care rezultă din susținerile pârâtei coroborate cu înscrisurile depuse de acesta la dosarul instanței de apel (39-43).
Dealtfel, cu privire la această suprafață, chiar reclamantul, prin apelul formulat admite că nu este liberă atunci când afirmă că a fost închiriată unei persoane particulare străine. Față de această susținere a reclamantului care se coroborează cu apărările expuse de pârâta intimată în întâmpinare și în concluziile scrise, Curtea constată că dispoziția contestată este legală și temeinică, restituirea în echivalent a terenurilor arătate de reclamant nefiind posibilă.
Desigur, Legea 10/2001, care instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, consacră și principiul restituirii în natură prin echivalent ca fiind prioritar acordării de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri.
Însă, în condițiile în care nu există posibilitatea faptică de acordare a unor bunuri imobile în compensare, nu se poate susține încălcarea Legii 10/2001, prevederilor acesteia care se referă la atribuirea de bunuri prin compensare putându-li-se da eficiență doar atunci când se identifică imobile ori bunuri libere, care pot fi acordate în compensare, ceea ce nu este cazul în speță.
Față de starea de fapt corect reținută în cuprinsul dispoziției atacate cât și a sentinței apelate, nu se poate reține nici o îngrădire a dreptului de proprietate al reclamantului atâta timp cât acesta, în temeiul Legii 10/2001 va beneficia de despăgubiri bănești corespunzătoare valorii imobilelor expropriate.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul reclamantului.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâta intimată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul - și continuat de moștenitorii, și împotriva sentinței civile nr.152/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 03 Aprilie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.6ex/7.05.2009
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Daniela Mărginean
