Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1790/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1790/2009-

Ședința publică din 08 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător

- - - judecător

R - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S M cu sediul în S M, P-ța. 25 Octombrie, Intrarea M, nr. 1, jud. S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă din S M,-, jud. S M și intimatul pârât STATUL ROMÂN prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, cu sediul în S M, P-ța. -, nr.3-5, jud. S M, împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 03.07.2009 dată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, privind decizia civilă nr. 147/Ap din 10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar -, având ca obiect revizuire - acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că prin registratura instanței la data de 03.12.2009 intimata reclamantă a depus întâmpinare, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.7269/04.12.2008 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Satu Marea admis excepția tardivității introducerii cererii de revizuire și excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului Primarul Municipiului S M, excepții invocate de intimata și în consecință a respins în principiu și în fond cererea de revizuire formulată de revizuientul PRIMARUL MUNICIPIULUI S M în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, în reprezentarea Statului Român, privind Sentința civilă nr.5474/25.10.2004 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.7691/2003 și a menținut în totalitate sentința civilă nr.5474/25.10.2004 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.7691/2003. Totodată, revizuentul a fost obligat să achite intimatei suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că revizuentul în contradictoriu cu intimații a solicitat revizuirea sentinței civile nr.5474/25.10.2004 a Judecătoriei Satu Mare pronunțată în dosar nr.7691/2003 privind-o pe și pe cale de consecință schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii de sistarea indiviziunii în urma admiterii cererii de revizuire.

În fața instanței de fond intimata a invocat două excepții, respectiv excepția tardivității depunerii cererii de revizuire și excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului.

Având în vedere disp.art.137 ind.1 Cod procedură civilă, instanța de fond a pus în discuția părților excepțiile invocate.

Cu privire la prima excepție a tardivității depunerii cererii de revizuire, s-a reținut că sentința civilă nr.5474/25.10.2008 a cărei revizuire a solicitat revizuentul a fost pronunțată la 25.10.2004. Conform art.324 al.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.322 pct.6 Cod procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se socotește de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică. Cum termenul de o lună, socotit de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului, parte în procesul finalizat prin hotărârea atacată, s-a împlinit la 14.11.2004 și cererea de revizuire a fost înregistrată de revizuent la 10.09.2008, instanța de fond a apreciat că cererea este depusă tardiv, cu termenul depășit de o lună. Așa cum a menționat în concluzii scrise revizuentul că se impunea citarea în calitate de pârât a Municipiului SMp rin primar, este de menționat că ar fi trebuit acest lucru să fie stabilit în cadrul acelui dosar de fond, dar dacă era așa de interesat, atunci ar fi trebuit să promoveze cererea de revizuire în termen, având în vedere faptul că legiuitorul a stabilit un termen, respectiv o lună în acest sens.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului, instanța de fond a reținut că revizuirea unei hotărâri judecătorești poate fi cerută numai de părțile între care a avut loc judecata, iar nu și de persoane care nu au și nici nu au avut această calitate. Calitatea procesuală este una dintre condițiile esențiale de exercitarea acțiunii civile, oricare ar fi forma de manifestare a acesteia, în speță cererea de revizuire fiind formulată de către o persoană care nu a fost parte în procesul finalizat, prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Procesul civil fiind un proces al intereselor private și de aceea hotărârea prin care se finalizează judecata are putere relativă de lucru judecat, fiind opozabilă, ca regulă, numai părților în proces. Drept consecință, numai părțile între care s-a stabilit cadrul procesual și care figurează în hotărâre au calitatea de a exercita calea de atac ordinară sau extraordinară împotriva hotărârii (Decizia civilă a Înaltei curți de Casație și Justiție nr.7903/2005).

Instanța de fond a mai reținut că, dacă revizuentul a considerat că statul nu a fost apărat în acel dosar în mod adecvat de entitatea de care avea calitatea procesuală pasivă în virtutea legii în cauză având în vedere disp.art.322 pct.6 Cod procedură civilă trebuia să respecte termenul de o lună a cererii de revizuire de a obține hotărârea instanței de fond ca să se încadreze în acel termen de o lună de a promova o astfel de cerere.

Considerente pentru care instanța de fond, având în vedere disp.art.137 Cod procedură civilă, art.323 ind.1 Cod procedură civilă, art.322 ind.3 Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă, a admis excepția tardivității introducerii cererii de revizuire și excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului Primarul Municipiului S M, excepții invocate de intimata și în urma admiterii excepțiilor a respins în principiu și în fond cererea de revizuire formulată de revizuent în contradictoriu cu intimații, conform dispozitivului sentinței atacate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul PRIMARUL MUNICIPIULUI SMs olicitând admiterea apelului și desființarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.

A criticat hotărârea apelată prin prisma dispozițiilor art.297 alin.1 Cod procedură civilă, deoarece instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza, fără a intra în cercetarea fondului.

A considerat că se impunea respingerea excepției tardivității cererii de revizuire având în vedere următoarele:

În dosarul inițial cu nr.7691/2003 al Judecătoriei Satu Mare, având ca obiect sistarea indiviziunii a avut calitate de pârât Statul Român reprezentat prin MFP.

Având în vedere faptul că sistarea indiviziunii privea terenul situat în S M,-, înscris în CF. nr.3031 S M, sub nr. top 13113/4, a considerat că Statul Român nu a putut fi apărat de MFP în prezenta cauză, deoarece, în virtutea disp.art.36 alin.1 din Legea 18/1991 - terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietate municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art.26. Se impunea citarea în calitate de pârât a Municipiului SMp rin primar. În opinia apelantului, instanța de judecată de atunci ar fi trebuit să stabilească cadrul procesual corect, în sensul de a stabili cine are calitate de pârât, fapt ce nu s-a întâmplat.

Drept urmare, nefiind citați în cauză, au fost sesizați de cetățenii din zonă și pe cale de consecință, au solicitat comunicarea sentinței atacate cu revizuire, prin adresa cu nr.34328/29.08.2008. Au ridicat copia sentinței în data de 09.09.2008 și au înregistrat cererea de revizuire în data de 11.09.2008, deci în termenul legal.

În susținerea faptului că nu putea fi primită excepția lipsei calității procesuale active a apelantului, a arătat că la data promovării acțiunii respective, reclamantul de atunci a înțeles a chema în judecată, în calitate de pârât, MFP și nu Municipiul SMp rin Primar, care era la acea oră proprietar ope legis asupra terenului în litigiu, raportat la prev.art.36 alin.1 din Lg.nr.18/1991.

A menționat că instanța de atunci, din neglijență sau din alte motive, nu a pus în discuție stabilirea corectă a cadrului procesual, prin chemarea în judecată a proprietarului. De altfel, Municipiul S M nu putea fi apărat în instanță de MEF și nici de DGFP S

Astfel, a considerat că i s-a creat un prejudiciu, neputând formula apărări în cauză, deoarece nu a fost chemat în judecată. Datorită faptului că nu a fost apărat deloc, consideră că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la respectarea bunurilor, drepturi fundamentale garantate de disp.art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, respectiv, de art.1 din primul Protocol adițional la Convenție.

Lipsa de apărare implică neacordarea asistenței juridice necesare într-un proces, indiferent de motivul pentru care apărarea nu s-a realizat.

Cu referire la cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond intimatei, a arătat că acestea i se par nejustificate, deoarece întâmpinarea nu a fost formulată de către avocat, care, de altfel, s-a prezentat o singură dată la dezbateri și pentru o singură prezență în fața instanței de fond, suma de 5000 lei i se pare exagerat de

A solicitat reducerea acestor cheltuieli la o sumă decentă, raportat la volumul mic de muncă al reprezentantului intimatei.

În drept, au fost invocate disp.art.282 și următorii Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În ceea ce privește cadrul procesual al litigiului ce a format obiectul dosarului nr.7691/2003 al Judecătoriei Satu Mare, a arătat că, în mod greșit, apelantul a invocat titlul de proprietar al terenului în litigiu, întemeiat pe disp.art.36 alin.1 din Legea 18/1991, republicată. Dispoziția legală precitată dispune trecerea în proprietatea municipiilor numai a "terenurilor aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor", însă probele administrate în cauză nu fac dovada că terenul în litigiu ar fi fost în administrarea municipiului S M, acesta aparținând domeniului privat al statului, proprietar tabular înscris în CF. nr.3031 S M, sub nr. top 13131/4.

Cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire a arătat că sentința civilă nr.5474, obiect al revizuirii, a fost pronunțată de Judecătoria Satu Mare la 25.10.2004, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la 10.09.2008.

Motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.6 Cod procedură civilă - invocat de apelantul - revizuent prin cererea formulată - poate fi valorificat, conform art.324 alin.1 pct.5 din același cod, în termenul de o lună socotit de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică. Cum termenul legal, socotit de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului s-a împlinit la 14.11.2004, cererea de revizuire înregistrată la 10.09.2008 este tardiv introdusă.

Referitor la calitatea procesuală pasivă de care se prevalează apelantul - revizuent, a arătat următoarele:

Critica apelantului, cum că Statul Român trebuia să fi fost apărat "în mod adecvat" de Municipiul S M, este nefondată, întrucât, potrivit art.25 din Decr.31/1954, statul participă, ca subiect de drepturi și obligații, în raporturile în care este parte, prin MFP. De altfel, prin alegațiile sale, în legătură cu cadrul procesul al litigiului - obiect al dos.nr.7691/2004 al Judecătoriei Satu Mare și calitatea procesuală pasivă a municipiului S M, apelantul este incoerent și inconsecvent, până la se contrazice: pe de o parte, se prevalează de calitatea procesuală de parte (întemeiată pe un pretins drept de proprietate asupra terenului în litigiu), iar, pe de altă parte, de aceea de reprezentant al părții litigante.

În drept, s-a invocat art.298 Cod procedură civilă raportat la art.115 și următorii Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 147/Ap din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de apelantul PRIMARUL MUNICIPIULUI S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr.1, împotriva sentinței civile nr.7269/04.12.2008 a Judecătoriei Satu Mare, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în S M,-, jud.S M, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP S M, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Instanța de fond, în mod corect, a soluționat excepțiile, atât excepția lipsei calității procesuale active a apelantului - revizuent, cât și a tardivității cererii de revizuire formulată de acesta.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului - revizuent, tribunalul, în consens cu instanța de fond, a considerat că Primarul municipiului S M nu are calitate procesuală activă de a formula cererea de revizuire îndreptată împotriva sentinței civile nr.5474/25.10.2004 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.7691/2003, având în vedere că nu a avut calitate de parte în acel dosar. Or, revizuirea poate fi formulată doar de acele părți care au participat la procesul soluționat printr-o hotărâre împotriva căreia se formulează cererea de revizuire.

Temeiul de drept invocat al cererii de revizuire îl constituie dispozițiile articolului 322 pct.6 Cod procedură civilă, conform cărora "dacă statul ori alte persoane juridice de drept public ori de utilitate publicănu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere".

În baza acestui text de lege, calitatea de a formula o astfel de cerere au persoanele arătate de text și numai dacă au participat la judecată în calitate de părți.

Din considerentele și dispozitivul sentinței a cărei revizuire s-a solicitat, nr.5474/2004 a Judecătoriei Satu Mare, calitate de parte a avut Statul Român reprezentat prin MFP, astfel încât statul ar avea calitate de a formula pe temeiul de drept invocat o astfel de cerere de revizuire. În cadrul procesului desfășurat în cadrul dosarului nr.7691/2003 al Judecătoriei Satu Mare, calitate de pârât a avut statul reprezentat prin MFP, conform disp.art.4 pct.8 din HG nr.7380/2003 privind organizarea și funcționarea MEF (în vigoare la data pronunțării sentinței) raportat și la disp.art.25 din Decretul nr.31/1954, care prevede că statul este persoană juridică și în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu sau ca subiect de drepturi și obligații el participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor în afară de cazul când legea stabilește alte organe în acest scop.

Din motivele de apel formulate a rezultat că apelantul se consideră mai mult ca fiind proprietarul terenurilor din litigiu și în această calitate a formulat apelul, invocând în acest sens disp.art.36 alin.1 din Legea nr.18/1991, considerând că în baza acestui text de lege se impunea citarea în calitate de pârât a Municipiului SMp rin Primar și nu în calitate de reprezentant al statului.

Cu privire la excepția tardivității, instanța de fond în mod corect a considerat că a fost formulată cererea de revizuire cu depășirea termenului legal prevăzut de art.324 alin.5 Cod procedură civilă și în mod corect nu a luat în considerare comunicarea făcută apelantului în baza adresei nr.34328/29.08.2008 raportat la data de 09.09.2008, când a ridicat copia sentinței a cărei revizuire se solicită.

Cu privire la cheltuielile de judecată acordate intimatei în cuantum de 5000 lei, tribunalul a considerat că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea disp.art.274 Cod procedură civilă, aceste cheltuieli au fost justificate de către intimată în baza împuternicirii avocațiale emisă de Cabinete Asociate &, neexistând o cerere din partea revizuentului pentru reducerea acestor cheltuieli.

Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza disp.art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul declarat ca nefondat.

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale a deciziei civile 147/Ap din 10.06.209 dată în camera de consiliu din 03 iulie 2009 în dosar nr- de Tribunalul Satu Mare, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimata, domiciliată în S M,-, jud. S

S-a dispus îndreptarea dispozitivului deciziei civile nr. 147/Ap din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, în sensul că, aliniatul II din dispozitiv va avea următorul cuprins " Obligă apelantul Primarul Municipiului S M, să plătească intimatei, cheltuieli de judecată în sumă de 5000 lei."

Restul dispozițiilor au rămas neschimbate.

Pentru a hotărî în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță, intimata, domiciliată în S M,-, jud. S M, a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 147/Ap din 10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în sensul obligării apelantului la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 5000 lei.

Având în vedere cererea intimatei, cât și dispozițiile art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, constatând că, în cadrul concluziilor de fond consemnate în încheierea ședinței publice din 3 iunie 2009, reprezentanta intimatei a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 lei, în baza împuternicirii avocațiale, de la fila 23 din dosar.

Împotriva acestei încheieri, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului S M, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, încheierea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece în mod greșit s-a dispus obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei, cu toate că la dosar nu s-a depus chitanță care să justifice acordarea acestei sume.

Astfel, recurentul susține că, numai chitanța eliberată de avocat atestă plata și respectiv încasarea onorariului, în acest sens fiind și jurisprudența CEDO (cauza Croitoru contra România și cauza Iacob contra România).

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față.

Verificând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 sub aspectul tuturor nulităților prev. de art. 306 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7269/4.12.2008 Judecătoria Satu Mare admițând excepția de tardivitate a cererii de revizuire și excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului Primarul municipiului S M, a respins în principiu și în fond cererea de revizuire formulată de către acesta, împotriva sentinței civile nr.5474/25.10.2004 a Judecătoriei Satu Mare.

Prin decizia civilă nr. 147/10.06.2009 Tribunalul Satu Marea respins apelul declarat de revizuent împotriva sentinței civile de mai sus, fără cheltuieli de judecată, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare.

Prin cererea înregistrată la 30.06.2009, petenta a solicitat instanței de apel să dispună îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 147/2009, în sensul obligării apelantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 lei, ocazionate în apel, cerere admisă de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 281 alin. (1) Cod procedură civilă, prin încheierea dată în camera de consiliu din 03 iulie 2009, atacată cu prezentul recurs.

Potrivit art. 281 alin. (1) Cod procedură civilă, " sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Textul de lege evocat mai sus se referă numai la greșeli materiale nu și la cele de fond sau la omisiuni, astfel că dispozițiile sale nu-și găsesc aplicarea în cazul în care instanța omite să treacă în dispozitivul hotărârii acele dispoziții care decurg în mod logic și juridic din faptul respingerii unei căi de atac (cum este cazul în speță), dar care au fost omise la darea soluției, cum susține petenta, și anume obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În cazul în care, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii, conform art. 281 indice 2 Cod procedură civilă, cerere care se soluționează cu citarea părților, prin hotărâre separată.

În cauză însă, nu este vorba de omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra capătului de cerere vizând acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece, atât în minuta olografă cât și în dispozitivul hotărârii pronunțate, s-a făcut mențiunea "Fără cheltuieli de judecată", ceea ce înseamnă că acest capăt de cerere a făcut obiectul analizării instanței de apel.

Rezultă deci că, procedura prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă, care a constituit temeiul de drept al cererii formulate de petentă, nu poate fi folosită pentru remedierea greșelilor de judecată, oricât de evidente ar fi acestea, greșeli care puteau fi îndreptate doar prin declararea căii de atac a recursului, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, cu privire la onorariul de avocat, chitanța eliberată de către acesta, prin care se atestă plata și încasarea onorariului, constituie actul justificativ care stă la baza stabilirii și acordării cheltuielilor de judecată, act care nu se regăsește însă în dosarul instanței de apel.

Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 al. (1) coroborat cu art. 304 pct.9 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul civil de față, va modifica încheierea atacată în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alin.1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul introdus de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S M cu sediul în S M, P-ța. 25 Octombrie, Intrarea M, nr. 1, jud. S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă din S M,-, jud. S M și intimatul pârât STATUL ROMÂN prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, cu sediul în S M, P-ța. -, nr.3-5, jud. S M, împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale a deciziei civile nr. 147/2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, dată în camera de consiliu din 03 iulie 2009 de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 08.12.2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - R - - -

Red.dec. - /16.12.2009

Jud.încheiere: -

Dact./21.12.2009

Ex.2

3 com./07.01.2010

1. recurentul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S M cu sediul în S M, P-ța. 25 Octombrie, Intrarea M, nr. 1, jud. S M,

2. intimata reclamantă din S,-, jud. S M

3. intimatul pârât STATUL ROMÂN prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, cu sediul în S M, P-ța. -, nr.3-5, jud. S M,

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1790/2009. Curtea de Apel Oradea