Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 184/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 184/A/2009
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
Grefier -
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamantul și pârâta prin Sucursala H împotriva sentinței civile nr. 129/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru apelantul reclamant, avocat cu împuternicire avocațială pentru apelanta pârâtă, lipsă fiind apelantul reclamant și consilier juridic pentru apelanta pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul pârâtei este nemotivat și nu s-au depus înscrisuri noi.
Instanța, având în vedere că reclamantul a declarat atât apel cât și recurs împotriva hotărârii primei instanțe, având în vedere principiul unicității căii de atac, obiectul acțiunii de față și temeiul de drept, pune în discuție calificarea căii de atac în prezenta cauză, apelul sau recursul. Acordă cuvântul părților asupra acestui aspect.
Avocat pentru apelantul reclamat, susține că potrivit art. 282 ind. 1, raportat la obiectul acțiunii - pretenții civile peste 5 mld. lei, calea de atac în prezenta cauză este cea a recursului. Acțiunea reclamantului este întemeiată pe Legea 33/1994, despăgubiri derivând din această lege, iar acțiunea era de competența tribunalului nu a judecătoriei care s-a investit prin cererea de chemare în judecată. Mai arată că din petitul acțiunii, ce are două capete de cerere - una subsidiară privind folosul de tras, valoarea pretențiilor este peste 5 mld lei, astfel că în cauză calea de atac este recursul.
Avocat pentru apelanta pârâtă, arată că pricina trebuie judecată raportat la excepția de necompetență materială invocată, care era prioritară celei a inadmisibilității. Față de recurs, arată că a fost declarat de reclamant având în vedere calea dată de instanța de fond, fiind invocată tardivitatea acestuia raportat la data comunicării hotărârii de fond. Referitor la calificarea căii de atac, consideră că pricina se află în calea de atac a apelului - 282 ind. 1 Cod pr. civ. per a contrario peste 1 mld. lei dar supuse apelului.
Instanța deliberând, față de obiectul și temeiul acțiunii, precum și împrejurarea că acțiunea principală, nu cea accesorie, este cea care dă calea de atac, având în vedere unicitatea căii de atac ca și principiu al procesului civil, constată prezenta cauză în calea de atac a apelului, astfel că motivele de recurs vor fi analizate în cadrul motivelor de apel ca și critică adusă hotărârii de fond. Pe de altă parte, și în raport de valoarea pretențiilor solicitate de către reclamant, calea de atac este tot apelul raportat la prevederile art. 282 Cod procedură civilă.
Mandatarul apelantului reclamant depune în fața instanței răspuns la întâmpinare, împuternicirile avocațiale în original (2), trei contracte de asistență juridică, certificat de calitate de moștenitor, practică judiciară, copie minută, extras site-ul Tribunalului Hunedoara și note de ședință. Înmânează actele și părții prezente.
Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul apelantului reclamant avocat, solicită admiterea apelului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare cu îndrumările necesare. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță.
Susține că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pe excepția de inadmisibilitate și de necompetență materială, achiesând la concluziile colegei în sensul că instanța nu s-a pronunțat pe toate excepțiile invocate. Mai arată că în cauză nu sunt aplicabile disp. cap. VII din Legea 247/2005 întrucât acțiunea reclamantului este întemeiată pe Legea 33/1994, nu pe Legea 10/2001, neputând fi ignorat faptul că exproprierea s-a făcut pentru utilitate publică. Învederează hotărârile depuse la acest termen, pronunțate de același judecător în spețe și stare de fapt similare, soluții contradictorii.
Față de apelul pârâtei, solicită a constata nulitatea acestuia, sau a constata decăderea din termenul de motivare, întrucât lipsesc motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.
Mandatara apelantei pârâte avocat, solicită admiterea apelului declarat. Solicită instanței a face aplicarea art. 292 Cod pr. civ. și a proceda la analizarea apelului prin prisma celor invocate la fond. Fără cheltuieli de judecată
Față de apelul părții, solicită respingerea acestuia. Arată că în motivarea în drept a cererii reclamantul face referire atât la Legea 33/1994 cât și la art. 480 și 481 Cod civ. Pe Legea 33/1994 acțiunea este inadmisibilă pentru că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă, imperativă, prevăzută de legiuitor, iar pe acest aspect reclamantul nu are calitate procesuală activă. Mai arată că susținerile părții nu au fost dovedite.
În replică, mandatarul apelantului reclamant arată că cel care trebuia să facă procedura prealabilă este expropriatorul, starea acestuia de pasivitate timp de 7 ani fiind evidentă. Învederează decizia 235 ICCJ ce dă dreptul expropriatului să se adreseze instanței în astfel de situații. Mai arată că reclamantul a cerut să se constate că este proprietar al terenului expropriat, fiind făcută dovada calității cu certificat.
În replică, mandatara apelantei pârâte arată că a făcut demersurile necesare și a notificat pe toți cei despre care avea cunoștință că ar avea vreun drept de proprietate în acea zonă, listele cu aceștia fiind afișate la sediul Primăriei din în cursul anului 2005 și 2006. Acțiunea reclamantului poate fi calificată cel mult o acțiune în revendicare, nicidecum una întemeiată pe Legea 33/1994.
Mandatarul apelantului reclamant arată că reclamantul nu are nicio notificare de care face vorbire partea, nefiind notificat în acest sens.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr. 129/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 formulată de reclamantul împotriva pârâților SC SA B și SC SA H și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Hațeg.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că terenurile ce fac obiectul acțiunii au fost preluate abuziv de stat încă din anul 1987, fiind ocupate de apele lacului de acumulare edificat în zonă din anul 1990. Așadar imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român în perioada regimului comunist, astfel că situația sa juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001 și nicidecum de Legea nr. 33/1994 care nu poate retroactiva în sensul de a soluționa situațiile exproprierilor petrecute mai înainte de intrarea sa în vigoare.
De altfel, instanța supremă a tranșat modul de soluționare a unor astfel de cauze, pronunțând decizia nr. LIII/2007 și, de dată mai recentă, Decizia nr. XXXIII/2008, statuând în interesul legii că acțiunile având ca obiect imobilele expropriate al căror regim este reglementat de Legea nr. 10/2001 sunt inadmisibile în condițiile Legii nr. 33/2008.
Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că raportat la circumstanțele speciale ale cauzei, în considerarea art. 480-482 Cod civil, a principiilor constituționale ale protejării și garantării dreptului de proprietate, a practicii CEDO în materie și a practicii instanței supreme, că în cauză există o neconcordanță între legile interne imobiliare adoptate de legiuitor după intrarea în vigoare a Legii nr. 30/1994, care garantează dreptul de proprietate și îl consfințește ca drept fundamental.
În consecință, fiind în litigiu o proprietate imobiliară revendicată în condițiile dreptului comun și având în vedere dispozițiile art. 13 coroborat cu art. 158 și 159 Cod procedură civilă, instanța a declinat competența de soluționare a acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 480 și 482 cod civil în favoarea Judecătoriei Hațeg.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta SC SA
În apelul declarat reclamantul solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar pe fond solicită admiterea acțiunii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 33/1994.
În dezvoltarea motivelor de apel reclamantul susține că sentința este esențialmente greșită deoarece instanța trece sub tăcere faptul că prin HG nr. 392/2002 s-a produs faptul juridic al exproprierii și al declarării utilității publice pentru terenul în litigiu, însă pârâtul expropriator nu a întreprins demersurile legale prevăzute în această situație.
În mod greșit instanța a apreciat această stare de fapt ca o preluare abuzivă prin acte abuzive și anterioare anului 1989 ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001, ignorând faptul juridic al exproprierii pentru utilitate publică - HG nr. 392/2002.
Deciziile nr. LIII/2007 și XXXIII/2008 sunt eronat invocate în cauză deoarece nu există o situație asimilabilă sau identică celei prevăzute în Legea nr. 10/2001.
Este apoi criticat faptul că sentința a fost pronunțată cu două căi de atac, ceea ce este evident greșit și inadmisibil.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat și recurs sub aspectul soluției de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoare Judecătorie H, reclamantul apreciind greșită această soluție având în vedere că instanța a fost investită prin intermediul cererii de chemare în judecată cu o acțiunea întemeiată pe Legea nr. 33/1994, astfel că competența aparține tribunalului și nu judecătoriei în temeiul art. 21 alin.1 din legea menționată.
În apelul declarat de pârâta SC SA se solicită admiterea apelului, casarea sentinței și rejudecând cauza respingerea acțiunii formulate de reclamant doar ca inadmisibilă.
Apelul nu este motivat.
Apelantul intimat depus "răspuns la întâmpinare" prin care se solicită respingerea excepției anulării recursului pe temeiul lipsei mandatului deoarece această lipsă a fost suplinită, iar recursul nu este tardiv deoarece a fost expediat prin fax la 5 zile de la data la care sentința a fost comunicată cu partea.
Pe fondul cauzei se susține că reclamantul și-a dovedit calitatea, interesul și dreptul, motiv pentru care susținerile intimatei urmează a fi înlăturate.
Ulterior apelantul reclamant depune note scrise prin care solicită respingerea cererii de apel formulată de pârâtă întrucât cererea de apel este semnată de o persoană fără calitate procesuală, respectiv sucursala, și este nemotivat.
CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse, reține următoarele:
Excepțiile invocate de către apelantul reclamant sunt neîntemeiate după cum urmează:
Faptul că apelul declarat de pârâta SC SA este nemotivat nu este motiv de respingere a acestuia, art. 292 Cod procedură civilă prevăzând că în această situație instanța de apel se va pronunța numai pe baza celor invocate la prima instanță.
În ceea ce privește anularea aceluiași apel pe motiv că este semnat de sucursală, deci o persoană fără capacitate de exercițiu, instanța reține că potrivit art. 41 alin.2 Cod procedură civilă sucursala poate sta în proces în calitate de pârâtă întrucât are organe proprii de conducere, și deci poate declara apel împotriva hotărârilor pronunțate în cauza în care are calitate de parte.
Vor fi respinse și excepțiile invocate de apelanta pârâtă întrucât potrivit art. 69 alin.2 Cod procedură civilă avocatul care a reprezentat o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate să exercite orice cale de atac împotriva hotărârii date.
Cum dl. avocat a asistat reclamantul la judecarea cauzei în fața tribunalului, acesta putea, chiar și în lipsa unui mandat în acest sens, să declare calea de atac împotriva sentinței pronunțate.
Pe de altă parte, dat fiind contractele de asistență depuse la dosar, este evident că reclamantul a ratificat aceste acte făcute în numele său, astfel că excepția invocată este neîntemeiată.
Excepția tardivității declarării recursului, față de cele consemnate în practicaua sentinței, referitoare la unicitatea căii de atac, instanța urmând să analizeze această critică în cadrul căii de atac a apelului, va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea formulată de reclamantul instanța a fost investită cu judecarea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, precum și ale art. 480-482 Cod civil.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a precizat (fila 40 dosar de fond) că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 1-4, art. 21, art. 25-28, art. 30 și art. 38 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 129 alin.6 Cod procedură civilă "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".
În acest sens, instanța trebuie să clarifice obiectul acțiunii și temeiul de drept al acesteia, întrucât aceste aspecte determină consecințe asupra competenței, cadrului procesual, normelor care guvernează procesul, dispozițiile art. 129 alin.4 și 5 Cod procedură civilă instituind și o obligație a judecătorului în acest sens, acesta trebuind să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, prin aplicarea corectă a legii.
Pe de altă parte, rolul activ al judecătorului nu poate fi înțeles în sensul că permite judecătorului să treacă peste manifestarea de voință a părților, deoarece unul dintre principiile care guvernează procesul civil este și cel al disponibilității potrivit căruia partea poate dispune de soarta procesului.
Judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât în baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării. Reclamantul este cel care determină întinderea obiectului judecății și persoana sau persoanele cu care se confruntă în instanță.
Totodată o acțiune nu poate avea două cauze.
După ce reclamantul a precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, indicând și hotărârea de guvern prin care s-a făcut declararea utilității publice, instanța nu mai putea aprecia că acțiunea este fundamentată pe dispozițiile dreptului comun, deoarece încălca principiul disponibilității, iar instanța nu a fost sesizată cu o acțiune de drept comun.
Prin urmare, instanța și-a depășit limitele sesizării atunci când s-a pronunțat și pe acțiunea de drept comun, independent de aspectul că este lipsit de orice temei de drept ca instanța să atribuie unei acțiuni două calificări.
Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat, instanța trebuia mai întâi să stabilească cu ce acțiune este sesizată și să se pronunțe numai asupra acesteia, fără a extinde obiectul sau cauza acțiunii.
Pe de altă parte, este fundamental greșită soluția instanței în ceea ce privește stabilirea a două căi de atac pentru aceeași hotărâre.
Soluția pronunțată de către instanța de judecată poate fi atacată doar cu o cale de atac, dată de lege, calea fiind dată de obiectul principal al acțiunii. Prin urmare, dacă instanța a fost sesizată cu mai multe capete de acțiune dintre care unele ar atrage calea de atac al apelului și altele calea de atac a recursului, capătul principal de acțiune este cel care va da calea de atac, indiferent dacă ulterior se va ataca soluția dată cu privire la capătul principal sau secundar.
Aceasta deoarece dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează o dată cu exercitarea lui. Prin urmare, nimănui nu-i este îngăduit a uza de două ori de una și aceeași cale de atac, sau de a ataca aceeași hotărâre cu două căi distincte de atac.
Având în vedere că instanța de fond nu a clarificat cu exactitate cu ce anume a înțeles că este sesizată, pronunțându-se pe două acțiuni total diferite ca și temei de drept, instanța de apel nu este în măsură să verifice dacă soluția pronunțată este legală și temeinică, mai ales că în ceea ce privește acțiunea întemeiată pe Legea nr. 33/1994 instanța nu a făcut verificări cu privire la aplicabilitatea în cauză a HG nr. 392/2002, act normativ ulterior apariției Legii nr. 10/2001 și față de care este incidentă Legea nr. 33/1994, motiv pentru care în temeiul art. 297 Cod procedură civilă va admite apelurile formulate de către părți, va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
În rejudecare, instanța se va pronunța numai asupra acțiunii cu care a fost investită de către reclamant, în limitele determinate de temeiul acțiunii. Dacă temeiul acțiunii va rămâne nemodificat, instanța va verifica dacă și în ce măsură HG nr. 392/2002 se referă și la terenurile ce fac obiectul acțiunii și dacă acestea sunt proprietatea reclamantului.
Apelantul reclamant a solicitat cheltuieli de judecată, însă față de soluția pronunțată instanța nu le va acorda la acest moment urmând a fi avute în vedere de instanța fondului, în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
(continuarea deciziei civile nr. 184/A/19.11.2009)
******
DECIDE
Admite apelurile declarate de reclamantul și de pârâta prin Sucursala H împotriva sentinței civile nr. 129/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă.
Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Tribunalul Hunedoara.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - |
Red./15.12.2009
5 ex
Judecător fond:
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Carla Maria Cojocaru
