Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1894/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1894/R/2009
Ședința publică din data de 9 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de Apel
JUDECĂTORI: Denisa Băldean, Valentin Mitea Dana Gîrbovan președintele Curții de APEL CLUJ
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul recurent ORDINUL MINORIȚILOR împotriva deciziei civile nr. 283/A/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- privind și pe pârâții intimați, MUNICIPIUL BMP RIN PRIMAR, PREFECTURA M, SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAREA LOCAL ȘI UTILITĂȚI, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 2 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar concluzii scrise aflate la filele 37-38 din dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1891/31.03.2008 a Judecătoriei Baia Mares -au respins excepțiile de prescripție, tardivitatea acțiunii precum și cea lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Municipiul BMr eprezentat prin Primar. S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Ordinul Minoriților împotriva pârâților, Prefectura M, Municipiul BMr eprezentat prin Primar și Serviciul Public Administrarea Local și Utilități. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 328/1997 încheiat între pârâții și în calitate de cumpărători, pe de o parte și pârâta SC " " RA în prezent în calitate de vânzător, pe de altă parte, cu privire la imobilul din B M--4. 4 înscris în CF 9359 B M, nr. top 434. S-a dispus anularea Ordinului Prefectului nr. 2083/1998 prin care li s-a atribuit pârâților și terenul din 9359 B M nr. top. 434. S-a dispus repunerea părților în situația anterioară în prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
În considerentele sentinței s-a reținut că proprietar tabular al imobilului înscris în CF 405 B M nr. top 434, în natură casă de locuit pe- și 4 cu curte intravilan în suprafață de 660 stânjeni a fost Ordinul Minoriților ( 65 din dosarul nr. 1111/2006). Prin sentința civilă nr. 89/29.IX. 1952, pronunțată de Tribunalul Popular al orașului B M în dosarul nr. 1322/1952 s-a admis cererea formulată de Secția Financiară a orașului B M, s-a constatat că imobilul cuprins în CF 405 BMp roprietatea Ordinului Călugărilor Minoriți este un imobil fără stăpân și, ca atare, urmează să fie intrat în proprietatea Statului ( 71 din dosarul 1111/2006). În baza acestei sentințe imobilul din CF 405 B M, nr. top 434 fost înscris pe Statul Român, fiind dus într-o coală nouă, cu nr. 9359 B M ( 38 din dosarul 1111/2006). După trecerea imobilului în proprietatea statului, fosta BMî ncheie cu pârâta contractul de închiriere nr. 32805/14.VI 1983 ) 68 din dosarul 1111/2006), iar apoi între succesoarea -ului respectiv B M și pârâții și se încheie în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995 contractul de vânzare-cumpărare nr. 328/23 septembrie 1997 ( 48) cu privire la locuința compusă din 1 cameră de locuit și dependințe situat în B M-. 3.1, contract în baza căruia apoi pârâții se întabulează în CF 9359 B M ( 8 din dosarul 1111/2006), iar apoi au obținut Ordinul Prefectului nr. 2083/1998 asupra terenului.
Excepția calității procesuale active a reclamantei a fost soluționată irevocabil prin deciziile mai sus amintite, astfel că în rejudecare nu se mai pune problema analizei acestei excepții.
Problemele care s-au pus au fost: 1) - dacă imobilul a fost trecut în mod valabil în proprietatea Statului și 2)- dacă în mod corect s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea dispozițiilor legale.
Așa cum s-a mai arătat trecerea imobilului în proprietatea Statului Român s-a făcut în baza sentinței civile nr. 89/29.IX.1952 a fostului Tribunal Popular al orașului B M în baza Legii 111/1951, constatându-se ca fiind bun fără stăpân.
Conform art. 6 alin. 2 din 213/1998 valabilitatea titlului impune concordanța lui cu legile în vigoare la data preluării. Prevederile decretului 111/1951 au nesocotit caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, deoarece reglementau trecerea în proprietatea statului a bunurilor fără stăpân, iar conform instrucțiunilor 1529/2.IV.1963 erau fără stăpân bunurile în legătură cu care titularul lor, necunoscut sau absent, nu a primit nici un act de administrare timp de un an. Acest decret a fost neconstituțional în raport cu Constituția din 1948, care, în art. 8 consacră principiul recunoașterii și garantării proprietății particulare. Hotărârea pronunțată în temeiul Decretului 111/1951, se apreciază că nu constituie titlul valabil de dobândire a dreptului de proprietate de către stat. Pe de altă parte, în dispozitivul sentinței nr. 89/1952 nu există mențiunea că hotărârea s-a dat în contradictoriu cu vreuna din părți, astfel că această hotărâre nu îi este pozabilă reclamantei, nu i s-a comunicat, practic nu a rămas definitivă.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că imobilul a fost preluat de stat fără a exista un titlu valabil.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți se apreciază că fiind vorba de un imobil aparținând unui cult religios,preluat în perioada stabilită de lege în mod abuziv i se aplică dispozițiile art. 6 alin.3 din OUG 184/2002, prin care persoanelor îndreptățite li se acordă posibilitatea să solicite constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Din examinarea cuprinsului contractului de vânzare - cumpărare nr. 328/1997 încheiat cu fosta B M, actuala B M și pârâții și rezultă că vânzarea s-a făcut în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Condițiile prevăzute de această lege nu sunt îndeplinite întrucât nu este vorba de un imobil preluat de la persoane fizice ci de la un cult religios. Potrivit art. 1 din 112/1995 beneficiază de măsuri reparatorii prevăzute de această lege numai foștii proprietari, persoane fizice ai imobilelor cu destinație de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, iar art. 25 din aceeași lege stabilește apariția de reglementări speciale pentru alte categorii de imobile decât cele care fac obiectul Legii nr.112/1995, aici intrând și cele care au aparținut cultelor religioase.
Potrivit dispozițiilor art. 1899 alin. 2 cod civil buna credință la încheierea convenției se prezumă. În speță însă, fiind încălcate normele imperative legale, aceasta nu mai poate fi folosită pentru ca actul de vânzare - cumpărare să poată fi considerat valid potrivit dispozițiilor art. 64 din 10/2001. Așa fiind, s-a apreciat că acțiunea reclamantei este fondată și a fost admisă, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 328/1997.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții: și și pârâtul Municipiul BMp rin Primar.
Prin decizia civilă nr.283/A din 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis apelul declarat de pârâți sentința fiind schimbată în parte în sensul că s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de către reclamantul Ordinul Minoriților, în contradictoriu cu pârâții, Prefectura M, Municipiul B M, Serviciul Public Administrarea Local și Utilități.
Reclamantul a fost obligat la plata către pârâții și a sumei de 1550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-au menținut dispozițiile primei instanțe privind soluționarea excepțiilor.
S-a respins apelul declarat de către pârâtul Municipiul B
Reclamantul Ordinul Minoriților a fost obligat la plata către apelanții -pârâți și a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că cu toate că ambii apelanți în cuprinsul motivelor de apel au adus o argumentare mai mult sau mai puțin amplă care privește lipsa capacității de folosință a reclamantului, lipsa calității sale procesuale active sau lipsa interesului, discuțiile privitoare la aceste excepții sunt de prisos în condițiile în care Curtea de APEL CLUJ, ca instanță de recurs, cu majoritare de voturi, a tranșat în mod irevocabil aceste aspecte litigioase, constatând că reclamanta are capacitate procesuală de folosință, că are calitate procesuală activă și deci și interes în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute.
Referitor la excepția prescripției, s-a reținut că susținerile apelantului Municipiul BMc um că aplicabile sunt termenele prevăzute de Legea 10/2001 nu au suport în speță deoarece reclamantul acționează în instanță ca persoană juridică aparținând unui cult religios, i se recunoaște de către instanța de recurs capacitatea de folosință și calitatea procesuală activă tocmai în considerarea activității sale specifice cultului religios de care aparține și, mai mult decât atât, în cuprinsul acțiunii sale reclamantul invocă în drept dispozițiile OUG 94/2000. Or potrivit art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauze de nulitate, dreptul la acțiune prevăzut la art. 41alin. 2 din OUG 94/2000 se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Raportat la data înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Baia Mare - 20 ianuarie 2006 - s-a constatat că acțiunea este introdusă în termen, excepția prescripției fiind respinsă.
Cât privește fondul cauzei, s-a reținut că art. 8 din Legea 10/2001 exclude de la aplicabilitatea acestei legi bunurile aparținând cultelor religioase.
Reglementarea acestora se face printr-un alt act normativ special și anume OUG 94/2000.
Potrivit art. 6 alin.2 din OUG 94/2000 ( într-o reglementare anterioară art. 41alin.2) sunt lovite de nulitate absolută actele de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul respectivei ordonanțe de urgență, încheiate cu încălcarea unor norme imperative.
Prima instanță a reținut că s-a produs o astfel de încălcare, câtă vreme vânzarea s-a făcut în temeiul Legii 112/1995, iar această lege reglementează doar situația bunurilor aparținând unor persoane fizice, deci doar cu privire la acestea fiind posibilă înstrăinarea către chiriași.
Tribunalul a apreciat că nu există o normă imperativă încălcată prin încheierea contractului atacat. Nomele imperative se clasifică în norme onerative și norme prohibitive. Cele onerative impun o anumită conduită, cele prohibitive interzic expres o anumită conduită.
Art. 1 din Legea 112/1995 prevede că foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinație de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice după 6 martie 1945 cu titlu și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la 22 decembrie 1989 beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege.
Art. 25 din Legea nr. 112/1995 prevede că situația juridică a altor imobile decât cele care fac obiectul Legii 112/1995 va fi reglementată prin legi speciale.
Nici una dintre aceste norme nu este imperativă ci doar stabilește obiectul de reglementare a legii.
Rezultă că nu există o normă imperativă încălcată prin încheierea contractului, ci se poate susține cel mult că acel contract s-a încheiat în lipsa unei norme speciale care să permită vânzarea către chiriași. Or lipsa normei nu poate echivala cu încălcarea normei imperative.
Neexistând o normă imperativă încălcată nu sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. 2 din OUG 94/2000, aplicabile fiind dispozițiile de drept comun neinvocate însă de către reclamant drept temei al nulității.
Chiar privite lucrurile din perspectiva dreptului comun ca și cauză de nulitate absolută s-ar putea eventual reține cauza ilicită, dar pentru aceasta trebuie dovedită reaua credință a ambelor părți contractante.
Dacă s-ar putea presupune eventual o rea credință din partea vânzătorului, care, persoană juridică fiind, beneficiind de cunoștințele de specialitate ale consilierilor săi juridici abilitați în interpretarea corectă a normelor, vinde intenționat un bun pe care cunoaște că nu îl poate înstrăina în temeiul Legii 112/1995, nu putem spune același lucru despre cumpărători. Aceștia, verificând evidența tabulară actuală, puteau să constate că bunul este întabulat pe Statul Român, că nu există cereri de restituire pentru acest bun, că bunul nu este scos din circuitul civil, fiind încredințați că încheie contractul de vânzare-cumpărare cu adevăratul proprietar al bunului vândut.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul ORDINUL MINORIȚILOR solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii instanței de fond.
În motivarea recursului a arătat că contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți a fost perfectat în mod nelegal fiind lovit de nulitate absolută, întrucât la acest imobil nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.112/1995 deoarece prin art.1 din această lege se reglementează procedura de restituire a imobilelor cu destinația de locuințe care au aparținut persoanelor fizice foști proprietari ori acest imobil înainte de a fi preluat de către Statul Român a format proprietatea tabulară a Ordinului Minoriților, nu avea destinația de casă de locuit ci era internat și cantină.
Art.25 din Legea nr.112/1995 prevede ca prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie, indiferent de destinația lor inițială. În baza legii 112/1995 primăriile nu puteau să vândă bunurile imobile ce au aparținut unor persoane juridice indiferent că este persoană juridică de drept public sau privat.
Consideră că buna credință nu se poate reține deoarece chiriașii, respectiv pârâții au știut că nu au fost niciodată proprietari ai acestor imobile și imobilele nu au aparținut unor persoane fizice, astfel că nu a existat vreun temei legal pentru a încheia convenția, aceasta fiind încheiată cu fraudarea legii.
Pârâții și, prin concluzii scrise de la 32-35, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat, Curtea deliberând reține următoarele:
Potrivit art. 6 alin.2 din OUG 94/2000 ( într-o reglementare anterioară art. 41alin.2) sunt lovite de nulitate absolută actele de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul respectivei ordonanțe de urgență, încheiate cu încălcarea unor norme imperative.
Din acest punct de vedere, constatarea instanței de apel privind valabilitatea deplină a contractelor de vânzare-cumpărare, fără verificarea conformității lor cu dispozițiile Legii nr.112/1995, întrucât aceasta lege nu ar cuprinde dispoziții imperative este lipsită de temei legal.
Contactul de vânzare -cumpărare atacat a fost încheiat în temeiul art. 9 din Legea 112/1995, ce prevede următoarele: " chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau în rate a prețului".
Această prevedere trebuie însă circumscrisă obiectului de reglementare a legii, definit in art. 1 al legii, și anume procedura de restituire a imobilelor cu destinația delocuințe care au aparținut persoanelor fizice. Domeniul de aplicabilitate al legii fiind așadar clar delimitat, nu se putea trece dincolo de acesta pentru a se justifica legalitatea unui contract încheiat între un fost chiriaș și stat.
În acest sens, susținerile instanței de apel potrivit cărora încheierea contactului nu a încălcat nici o normă imperativă este nefondată. Norma instituită prin dispozițiile legale menționată - art. 1 coroborat cu art. 9 din legea 112/1995- reglementează un domeniu de interes general, și nicidecum unul privat, având deci caracterul unei norme de ordine publică. Or, interpretarea per a contrario a normelor indicate conduce la concluzia că era interzisă vânzarea locuințelor care nu au fost preluate de la persoanele fizice, printre acestea aflându-se, în mod cert, și cele preluate de stat de la unitățile de cult, în baza unor acte normative speciale, cum este și cazul în speță.
Ca urmare, sancțiunea aplicabilă actelor juridice, încheiate cu nesocotirea legii, este nulitatea absolută.
Această sancțiune nu poate fi înlăturată prin efectul bunei-credințe a cumpărătorilor, singura care poate fi pusă în discuție. Este evident că vânzătoarea a nesocotit, cu știință, interdicția de înstrăinare. Spre deosebire de ipoteza subdobânditorului cu titlu oneros, care invocă buna sa credință chiar împotriva proprietarului originar, în speță buna-credință nu poate înlătura, în lipsa unei dispoziții legale exprese, sancțiunea nulității absolute, mai ales că nu se poate vorbi despre o eroare comună și invincibilă.
În ceea ce privește reaua-credință a pârâtei cumpărătoare, aceasta rezidă din aceea că, urmărind să încheie un contract de vânzare-cumpărare, avea obligația de a cunoaște care este situația juridică a imobilului, fiind de neconceput ca, în calitate de cumpărător al unui bun important, cum este un apartament, să nu efectueze un minim de diligențe pentru a afla situația reală a imobilului. Dacă ar fi făcut aceste minime diligențe ar fi aflat că imobilul nu se circumscrie sferei de aplicabilitate a Legii 112/1995, fiind preluat de stat de la un ordin religios, nu de la o persoana fizică, ceea ce înseamnă că nu au avut ab initio nici un drept la cumpărarea acestuia.
Curtea nu poate reține nici apărările intimatei referitoare la lipsa calității procesuale active a recurentei, acest aspect fiind tranșat cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1600/R/2007 a Curții de APEL CLUJ.
În consecință, pentru ansamblul considerentelor mai sus arătate, constatând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în cauză, în temeiul art. 304 pct 9.pr.civilă raportat la art. 312.pr.civilă, va admite recursul formulat de recurenta ORDINUL MINORIȚILOR BMî mpotriva deciziei civile nr. 283/A din 13.11.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în totalitate în sensul că va respinge apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr.1891/31.03.2008 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o va menține în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta ORDINUL MINORIȚILOR BMî mpotriva deciziei civile nr. 283/A din 13.11.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr.1891/31.03.2008 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o menține în totalitate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. /dact.
9 ex./09.11.2009
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Valentin Mitea Dana Gîrbovan
