Speta Legea 10/2001. Decizia 256/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 256/A/2009
Ședința publică din 9 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Marta Vitos
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare apelul declarat de către pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-, împotriva sentinței civile nr. 317 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și reclamanta intimată, și G, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, avocat, care depune împuternicire avocațială, fila 13 din dosar, reprezentanta pârâților intimați, și G, avocat, care depune împuternicire avocațială, la dosar-fila 14, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că apelul este la primul termen de judecată și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Se constată că la data de 8 octombrie 2009, s-au depus la dosar motivele de apel, un exemplar comunicându-se cu părțile prezente.
Reprezentanții părților arată că nu doresc acordarea unui termen pentru studierea motivelor de apel, însă solicită lăsarea cauzei la a doua strigare.
Pentru a da posibilitatea părților de a studia motivele de apel, se lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, avocat, care depune împuternicire avocațială, fila 13 din dosar, reprezentanta pârâților intimați, și G, avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar-fila 14, lipsă fiind părțile din proces.
Reprezentanta pârâților intimați depune la dosar extrase CF nr. - C-N, CF nr. - colectivă C-N și CF nr. - C- și arată că nu are cereri sau excepții de formulat.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu are cereri de formulat.
Curtea constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, având în vedere că întregul imobil este întăbulat pe Statul Român, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților intimați, și G, solicită respingerea apelului, având în vedere că întregul imobil este liber, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 317 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul în nume propriu și în calitatea de moștenitor al reclamantei, decedată în cursul procesului, împotriva pârâților Primarul municipiului C-N, G și în consecință:
S-a anulat dispoziția nr. 325/1.02.2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului C-N cu privire la imobilul situat în C-N, str. 42 jud.
S-a dispus restituirea în natură a întregului imobil situat în C-N, P-ța - -, nr. 42, jud. C constând în prezent din casă cu 6 apartamente cu teren aferent în suprafață de 220 mp. înscrisă în Cartea Funciară colectivă nr. -, având nr. topo 660/1, nr. serial, compusă din: apartamentul nr. 1 la subsol compus din: 1 birou, 1 antreu, l wc, cu suprafața utilă de 23,40 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1/1, nr. serial cu părți indivize comune în cotă de 6,66/100 înscrise în CF colectivă nr. -; apartamentul nr. 2 la parter, compus din: spațiu comercial, magazie, wc, cu suprafața utilă de 55,05 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1/II, nr. serial, cu părți indivize comune în cotă de 15,60/100 înscrise în cf colectivă nr. -C-N; apartamentul nr. 3 la parter compus din: 3 camere, 1 bucătărie, 1 alimente, pivniță (boxă), cu suprafață utilă de 92,99 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1/III, nr. serial, cu părți indivize comune în cotă de 26,34/100 înscrise în CF colectivă nr. - C-N; apartamentul nr. 4, la etaj compus din: 1 cameră, 1 wc, 1 pivniță (boxă), cu suprafața utilă de 32,95 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1/TV, nr. serial, cu părți indivize comune în cotă de 9,33/100 înscrise în CF colectivă nr. -C-N; apartamentul nr. 5 la etaj compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 antreu, 1 baie, 1 alimente, pivniță (boxă), cu suprafața utilă de 95,02 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1/V, nr. serial, cu părți indivize comune în cotă de 26,93/100 înscrise în CF colectivă nr. - C-N; apartamentul nr. 6 la etaj compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 wc, pivniță (boxă) cu suprafața utilă de 53,41 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1/VI, nr. serial, cu părți indivize comune în cotă de 15,14/100 înscrise în CF colectivă nr.- C-N și teren curte în suprafață de 50 mp. înscris în Cartea Funciară nr. 5175 C-N, având nr. topo. 660/2 nr. serial în favoarea lui în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei în cota de 40/100 parte, în cotă de 20/100 parte, G și, în calitate de moștenitori legali ai defunctei, cota totală de 20/100 parte, în calitate de fiu al defunctului cota de 20/100, cotele de proprietate ale moștenitorilor persoanelor îndreptățite fiind stabilite de comun acord potrivit actului intitulat "Convenție" încheiat între în nume propriu și în calitate de legatar universal al defunctei, și pârâții, G, atât în nume propriu cât și în calitate de mandatar al pârâtei, și autentificat sub nr. 492/11.03.2009 de "".
La rămânerea irevocabilă a prezentei s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară cu titlu drept lege în favoarea coproprietarilor în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei în cota de 40/100 parte, în cotă de 20/100 parte, G și cota totală de 20/100 parte, cota de 20/100: asupra imobilelor constând în casă cu 6 apartamente cu teren aferent în suprafață de 220 mp înscris în Cartea Funciară colectivă nr. - C-N având nr. topo. 660/1, Cartea Funciară individuală nr. - C-N pe apartamentele 1, 3-6 având nr. topo. 660/1/1, 660/1/III, 660/1/IV, 660/1/V, 660/1/VI și Cartea Funciară individuală nr. - C-N a apartamentului nr. 2 având nr. topo 660/1/II, precum și asupra imobilului constând în teren în suprafață de 50 mp înscris în Cartea Funciară nr. 5175 C-N având nr. topo. 660/2.
S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului împotriva pârâtului Consiliul Județean- Comisia Județeană C de aplicare a Legii nr. 112/1995.
S-a respins ca lipsită de obiect cererea reconvențională.
S-a respins ca lipsită de obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului C-N cu privire la petitul de anulare a Hotărârii nr. 227/1996.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că rin p. Sentința civilă nr. 5909/2008 pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr- s-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul împotriva pârâților, în calitatea de fiu al numitului, în calitate de fiică a defunctei, G în calitate de fiu al defunctei și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Județean C și s-a constata nulitatea absolută a Hotărârii nr. 227/1996 emisă de Comisia Județeană de aplocare a Legii nr. 112/1995 C, pârâții fiind obligați în solidar să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 630 lei și 17.100 Ft sau echivalentul în lei la data plății. Sentința civilă nr. 5909/2008 a rămas irevocabilă prin respingerea ca nefundat a apelului declarat de pârâți prin Decizia civilă nr. 615/A/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-.
Prin soluționarea capătului de cerere disjuns cererea reconvențională formulată de pârâții, și Gar ămas fără obiect.
De asemenea, prin anularea Hotărârii nr. 227/1996 emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 întregul imobil, liber a rămas la dispoziția Primarului Municipiului C-N pentru a fi restituit la Legea nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că a data naționalizării, respectiv luna mai anul 1959, dreptul de proprietate asupra imob ilului situat în C-N, P-ța - -, nr. 42, jud. C înscris inițial în CF nr. 5175 - C-N, nr. topo 660, nr.ser., costând în Casa din cărămidă acoperită cu țiglă, compusă: subsol din: 1 magazie și dependințe, la parter din: 2 localuri pentru prăvălii, 3 camere, 2 bucătării și dependințe, la etaj din: 5 camere, 2 bucătării, dependințe și curte, (având destinație de locuințe și1două spații comerciale), și teren aferent în suprafață de 75 stp, aparținea conform înscrierilor constitutive de drepturi din foaia de proprietate a Cărții Funciare următorilor proprietari tabulari în cote egale de câte 1/5 parte fiecare: casat., proprietar tabular de sub,; Irma căsăt proprietar tabular de sub,; căsăt proprietar tabular de sub, 1; roprietar tabular de sub, 2; căsăt, proprietar tabular de sub,; dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în CF prin încheierea de CF nr. 302/1939 cu titlu de drept de moștenire asupra cotei de 1/2 din imobil după defunctul, și prin încheierea de CF nr. 2574/1939 cu titlu drept donație asupra cotei de1/2 a proprietarei tabulare ( căsăt. ).
Imobilul a fost preluat de către Statul R în baza Decretului 92/1950, dreptul de proprietate al Statului Român fiind înscris în cartea funciară sub 5 prin încheierea de CF nr. 5745/29.09.1959 dată în baza decretului nr. 92/1950 cu titlu de drept naționalizare. Ulterior acestei date, imobilul a fost împărțit faptic de către Statul Român în 6 apartamente, încheindu-se contracte de închiriere pentru acestea.
La apariția Legii nr. 112/1995 pârâtă, sora reclamantului, care locuia în calitate de chiriaș într-un apartament din imobil, vărul reclamantului, defunctul care ocupa un alt spațiu din imobil, tot în calitate de chiriaș, precum și verișoara acestuia, defuncta care nu domicilia în imobil au înaintat cereri pentru măsuri reparatorii la Legea nr. 112/1995. Cererile acestora au fost soluționate prin emiterea Hotărârii nr. 227/1996.
Întrucât reclamanții și, în prezent decedată, sunt cetățeni născuți în România, nu intrau sub incidența Legii nr. 112/1995.
Prin Hotărârea nr. 227/27.11.1996 emisă de Comisia Județeană de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995 s-a restituit în favoarea numiților, și, ultimii doi fiind în prezent decedați, în natură cota de 3/4 din întregul imobil situat în - - nr. 42, și li s-au acordat și despăgubiri în sumă de 14.602.097 lei, pentru apartamentele care nu făceau obiectul restituirii în natură.
Ul terior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege care viza în egală măsură și cetățenii străini, reclamantul împreună cu sora sa pârâta reclamanta în calitate de moștenitori legali ai proprietarilor tabulari, respectiv Jolanda, au notificat unitatea deținătoare, Primăria Mun. C-N, prin notificarea nr. 190/22.06.2001 înregistrată prin BEJ la Primăria C-N sub nr. 36328/3/452 din 25.06.2001, solicitând restituirea în natură a întregului imobil situat din punct de vedere administrativ în mun. C-N, P-ța -l, nr. 42, înscris inițial în CF 5175. Totodată pârâți și, au depus notificarea nr. 99/11.07.2001, înregistrată prin intermediul BEJ la Primăria C sub nr. 40777/3/452 din 13.07.2001, solicitând restituirea cotei de 1/3 parte, precum și pârâtul care a depus notificarea nr.578 înregistrată prin BEJ - la Primăria C-N sub nr. 10622/3/452 din 15.02.2002 solicitând restituirea cotei de 1/5 din imobil.
Prin Dispoziția de restituire nr. 325/01.02.2006 emisă de pârâtul Primarul Municipiului C-N s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 1, cu nr. topo. 660/1/1, cu cota indiviză de 6,66/100 parte și apartamentul nr. 6, cu nr. topo. 660/1/VI, cu cota indiviză de 15,60/100 parte înscrie în Cartea Funciară colectivă - și în Cartea Funciară individuală nr. -, apartamentul nr. 2, înscrise în Cartea Funciară colectivă - și în Cartea Funciară individuală nr. - transcris ulterior în Cartea Funciară nr. - cu nr. topo 660/1/ II precum și cota de 19/50 parte din teren cu nr. topo 660/2, înscris în Cartea Funciară nr. 5175 din imobilul situat în P-ța - -, nr. 42, reclamanților, și pârâților, și G.
Deși în cursul procedurii administrative părților nu li s-a constatat calitatea de moștenitori ai proprietarilor de CF, prin întâmpinare, pârâtul Primarul municipiului C-N a contestat calitatea acestora de moștenitori după Irma și. Deși, reclamanților nu li se poate înrăutăți situația în propria cale de atac, întrucât prin Dispoziția atacată li s-a recunoscut această calitate, tribunalul a procedat totuși și la analiza calității de moștenitori ai părților.
Conform certificatului de moștenitor nr. 45 din 3.07.2000 eliberat de BNP, după defuncta, născută, decedată la 26.04.2. au calitatea de moștenitori în cotă de parte și în cotă de parte în calitate de fii.
Conform certificatului de calitate moștenitor nr. 17 din 10.03.2003 eliberat de BNP defuncta decedată la 12 iulie 1974, au calitatea de moștenitori G, nepot de fiică, nepoată de fiică în cotă de parte, și, nepot de fiu, în cotă de parte. a decedat la 16.10.1999, iar potrivit certificatului de moștenitor nr.40/2000 eliberat de BNP are ca moștenitori pe și
Reclamanta este fiica lui, născută la 22 iunie 1893 care a fost, fiica lui și.
Conform mențiunilor din cartea funciară nr. 5175 C imobilul cu nr. top. 660 fost dobândit de cei 5 proprietari în cotă de parte prin moștenire, în baza aceluiași certificat de moștenitor, cealaltă J prin donație, proprietarele fiind surori, respectiv fiicele lui și. Astfel, potrivit certificatului de deces al numitei, fostă acesta a fost fiica lui și: apoi, conform certificatului de deces al numitei, decedată la 21.01.1968 aceasta a fost fiica lui și. La rândul său, Irma identic cu a decedat la 27.04.1950, fiind, de asemenea, fiica lui și. Singurele deosebiri cu privire la prenumele unora dintre părți sunt legate de traducerea acestora în limba maghiară, fapt atesta și adeverința depusă eliberată de Institutul de și Istorie " "- Filiala C-
Rezultând că foștii proprietari de CF au avut antecesori comuni, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 de cotele moștenitorilor care nu au formulat notificare beneficiază moștenitorii care au formulat o asemenea notificare. În aceste condiții reclamanții nici nu trebuiau să dovedească că - și Irma nu au avut urmași, în lipsa dovezii contrare a pârâtului Primarul municipiului C-N că nu există notificări din partea altor moștenitori de cotele celor două proprietare beneficiază moștenitorii care au formulat notificare.
Reclamanta a decedat la data de 28.01.2006, fapt atestat de certificatul de deces nr. 32981/2006 eliberat de Serviciul de Stare civilă din Budapesta- sectorul II, reclamantul în calitate de legatar universal înțelegând să continue acțiunea și în numele acesteia.
Prin actul intitulat "Convenție" încheiat între reclamantul în nume propriu și în calitate de legatar universal al defunctei, și pârâții, G, atât în nume propriu cât și în calitate de mandatar al pârâtei, autentificat sub nr. 492/11.03.2009 de ", părțile, în vederea justei soluționări a acțiunii civile ce face obiectul prezentului dosar au convenit: Art. 1 Părțile convin ca obiect al notificărilor făcute pe baza Legii 10/2001 îl constituie întreg imobilul situat din punct de vedere administrativ în C N, P-ța - -, nr. 42, jud. C costând în prezent în casă cu 6 apartamente cu teren aferent în suprafață de 220 mp. înscrisă în Cartea Funciară colectivă nr. -, având nr. topo 660/1, nr. serial. compusă din: - apartamentul nr. 1 la subsol compus din: 1 birou, 1 antreu, l wc, cu suprafața utilă de 23,40 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1/1, nr. serial, cu părți indivize comune în cotă de 6,66/100 înscrise în CF colectivă nr. -; -. C: -apartamentul nr. 2 la parter, compus din: spațiu comercial, magazie, wc, cu suprafața utilă de 05 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1VII, serial, cu părți indivize comune în cotă de 15,60/100 înscrise în cf colectivă nr. -; -apartamentul nr. 3 la parter compus din: 3 camere, 1 bucătărie, 1 alimente, pivniță ă), cu suprafață utilă de 92,99 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1VIII, nr. serial, cu părți indivize comune în cotă de 26,34/100; în CF colectivă nr. - C-N; - apartamentul nr. 4, la etaj compus din: 1 cameră, 1 wc, 1 pivniță (boxă), cu suprafața utilă dt 2,95 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1VW, serial, cu părți indivize comune în cotă de 9,33/100 înscrise în CF colectivă nr. - C-; - apartamentul nr. 5 la etaj compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 antreu, 1 baie, 1, alimente, pivniță (boxă), cu suprafața utilă de 95,02 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. 127 î52 C-N având nr. topo 660/l/V, nr. serial, cu părți indivize comune în cotă de26,93/100 înscrise în CF colectivă nr. - C-N; - apartamentul nr. 6 la etaj compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 wc, pivniță (boxă) cu suprafața utilă de 53,41 mp. înscris în Cartea Funciară individuală nr. - C-N având nr. topo 660/1/VI, nr. serial, cu părți indivize comune în cotă de 15,14/100 înscrise în CF colectivă nr.- C-N; și teren în suprafață de 50 mp. înscris în Cartea Funciară nr. 5175 C-N, având nr.topo. 660/2 nr. serial. Art 2. Părțile de comun acord convin asupra cotelor pe care solicită a le fi restituite în natură în baza Legii 10/2001 a imobilul individualizat la art. 1, respectiv a Sentinței care se va pronunța de către Tribunalul Cluj Secția civilă în dos. în format unic -, a dispoziției Primarului care se va elibera la rămânerea definitivă și irevocabilă a acestei hotărâri precum și la întocmirea documentațiilor și întăbularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate a părților, astfel: ui în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei îi va reveni cota de 40% din imobil; numitei în va reveni cota de 20% din imobil; lui G și le va reveni împreună cota totală de 20% din imobil; îi va reveni cota de 20% din imobil. Art. 3 - Părțile declară că nu se vor opune admiterii acțiunii înaintate de reclamantul și defuncta, Tribunalului Cluj Secția Civilă, înregistrată sub dos. nr. vechi 2356/2006, având dos. nr. nou în format unic -, acțiunea urmând a fi precizată conform noii situații ivite după Sentința civilă nr. 5909/2008 a Judecătoriei Cluj -N, precum și conform prezentei convenții.
Pârâții, reclamanții reconvenționali în dosarul de mai sus, respectiv, G și au renunțat pe această cale la acțiunea reconvențională formulată în acest dosar.
Conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 unt îndreptățite, în înțelesul rezentei p. legi la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent ersoanele p. fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. De prevederile acestei legi beneficiind conform art. 4 din aceeași lege și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanei îndreptățite ar conform art. 4 alin. (4) de cotele moștenitorilor legi sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzuta la cap. III profită ceilalți moștenitori, ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Având în vedere că în cauză au depus notificare reclamantul, defuncta, precum și pârâții persoane fizice, precum și faptul că imobilul este liber, nici unul dintre cele 6 apartamente nefiind vândut, tribunalul a apreciat că acțiunea precizată formulată de reclamant este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul municipiului C-N, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul menținerii sentinței ca temeinică și legală.
În motivarea apelului a arătat că în urma verificărilor efectuate în evidențele primăriei, figurează înscrise ca fiind proprietate de stat apartamentele cu nr. 1, 2 (spațiu comercial) și 6, apartamente care pot face obiectul restituirii în natură și terenul aferent acestora. În ceea ce privește apartamentele cu nr. 3, 4 și 5 acestea nu se regăsesc înscrise în evidențele Consiliului local al municipiului C-N, motiv pentru care nu pot face obiectul restituirii în natură, instanța de fond reținând în mod greșit că întregul imobil liber a rămas la dispoziția pârâtului Primarul municipiului C-N pentru a fi restituit la Legea nr. 10/2001.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează.
Apelantul susține că apartamentele cu nr. 3, 4 și 5 nu se regăsesc înscrise în evidențele Consiliului local al municipiului C-N, motiv pentru care nu pot face obiectul restituirii în natură, instanța de fond reținând în mod greșit că întregul imobil liber a rămas la dispoziția pârâtului Primarul municipiului C-N pentru a fi restituit la Legea nr. 10/2001.
Curtea reține că afirmația nu poate fi primită deoarece ceea ce are relevanță nu sunt evidențele Consiliului local al municipiului C-N și faptul că imobilul este sau nu înscris în aceste evidențe, ci relevante sunt extrasele de carte funciară din care reiese că aceste apartamente, respectiv cu nr. 3, 4 și 5, sunt în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului local al municipiului C-N, potrivit extrasului cf -, din data de 17 aprilie 2009, depus în apel, unde sunt evidențiate cu nr. top 660/1/III-V tocmai apartamentele 3-5.
O copie a acestei cărți funciare nr. - a fost depusă și la fondul cauzei (fila 3 vol. II dosar fond), fiind depus și un extras cf similar celui depus în apel (fila 158 dosar fond).
Așa fiind, reiese că apelantul nici nu a făcut dovada încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare cu privire la aceste apartamente, prin urmare rezultă că afirmația sa din apel nu a fost dovedită.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv și nerestituite se restituie în natură, apoi art. 9 din aceași lege dispune că restituire se face indiferent în posesia cui se află în prezent iar rt. 21 alin. 1 al aceluiași act normativ prevede că imobilele preluate în mod abuziv, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o autoritate a administrației publice locale vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N împotriva sentinței civile nr. 317 din 19 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C- împotriva sentinței civile nr. 317 din 19 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - --- - - -
de, dactilografiat de
În 8 ex. la data de 23.10.2009
Judecător fond -, Tribunalul Cluj
Președinte:Carmen Marta VitosJudecători:Carmen Marta Vitos, Ioan Daniel Chiș