Eroare judiciara. Speta. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 258/A/2009
Ședința publică din 9 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitoș
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
GREFIER: - -
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ - reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare apelul declarat de către reclamantul G împotriva Sentinței civile nr. 189 din 2 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâtul intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului apelant, avocat C cu împuternicire avocațială la dosar- fila 25, reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procuror, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Curtea constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantului apelant solicită admiterea apelului formulat, schimbarea hotărârii în totalitate a hotărârii și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul de a obliga Statul Român să-i plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat ca urmare a obligării la tratament medical, care este o măsură cu caracter restrictiv de libertate, prevăzut de art.113 Cod penal, fără cheltuieli de judecată.
Arată că daunele pe care le pretinde reclamantul chiar dacă au caracter patrimonial, nu sunt supuse prescripției, întrucât derivă din încălcarea unui drept personal nepatrimonial.
Cu privire la temeiul de drept al cererii, învederează instanței că acțiunea a fost precizată în baza art. 998 - 999.civil.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate. În mod corect a reținut instanța de fond că termenul de la care puteau fi solicitate despăgubirile curge de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 170/1991.
Totodată, reprezentanta Parchetului învederează faptul că în cauză este aplicabil termenul special de prescripție de 18 luni prev. de art. 506 alin. 2.pr.pen.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 189 din 2 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B și în consecință s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâtul Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice B, având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Nu poate fi reținută excepția inadmisibilității introducerii prezentei acțiuni, neputând fi împărtășite astfel apărările din întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul prin acțiunea formulată solicitând obligarea pârâtului la plata de despăgubiri cu titlu de daune morale, întemeindu-și acțiunea atât pe prevederile dispozițiilor art. 504.pr.penală, cât și pe prevederile art. 998-art. 999.civ.
Pe de altă parte însă, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost considerată întemeiată astfel că aceasta fost admisă în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1.pr.civ. și art. 3, raportat la dispozițiile art. 8 din Decretul 167/1954.
Astfel, potrivit prevederilor legale menționate, termenul de prescripție privind exercitarea dreptului la acțiune este de 3 ani, iar în situația în care se solicită repararea pagubei pricinuită printr-o faptă ilicită, în prezenta cauză fapta ilicită constând potrivit susținerilor reclamantului în luarea pe nedrept a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În cauza de față consecințele măsurii dispusă față de reclamant au fost cunoscute cu mult timp înaintea introducerii acțiunii, din datele care au putut fi furnizate în vederea soluționării cauzei reieșind faptul că acestea au fost cunoscute cel mai târziu la data luării la cunoștință a conținutului raportului de expertiză medico-legală psihiatrică la. " Minovici" B în cursul anului 1990, raport ce a stat la baza pronunțării sentinței penale 170/1991, prin care a fost admisă cererea reclamantului din prezenta cauză, privind încetarea măsurii de siguranță.
De asemenea este întrunită și condiția cunoașterii celui care ar trebui să răspundă de paguba pricinuită, respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, fapta pentru care se solicită repararea pagubei pricinuite vizând o măsură dispusă de un organ al statului.
Nu pot fi primite apărările reclamantului în sensul că dreptul la acțiune nu ar fi prescris în condițiile în care solicită obligarea la plata daunelor morale, reclamantul urmărind prin acțiunea formulată repararea unui prejudiciu de natură patrimonială.
Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate și la dispozițiile legale menționate, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de pârât și pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul, solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului Statul Român la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat ca urmare a obligării lui la tratament medical.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că instanța făcut confuzie între dauna materială ce derivă din atingerea adusă dreptului patrimonial și cea care derivă din atingerea adusă unui drept nepatrimonial.
În speță, termenul de prescripție de 3 ani pentru exercitarea dreptului la acțiune nu este aplicabil, întrucât în cauză prejudiciul moral a rezultat din vătămarea unui interes personal nepatrimonial cum ar fi onoarea și reputația.
Textul art. 504-506 pr.pen. se referă doar la repararea pagubei materiale, fără face nicio referire la repararea daunei morale, astfel încât termenul special de prescripție de 18 luni prev. de art. 506 alin. 2 Cod proc. pen. nu este aplicabil în cazul daunelor morale.
Instanța interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura acestuia când a statuat că reclamantul urmărește prin acțiunea formulată repararea unui prejudiciu de natură patrimonială.
Art. 998.civil pe care este întemeiată acțiunea se referă la orice prejudiciu atât la cel patrimonial, cât și la cel nepatrimonial.
În subsidiar, reclamantul arătat că nici în prezent sentința penală nr. 1149/1987 a Judecătoriei Cluj - prin care s-a dispus eronat față de reclamant instituirea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical în baza art. 113.penal nu este anulată. Prin decizia penală nr. 43/R/2008 Tribunalului Cluj s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 1149/1987 Judecătoriei Cluj -N, pe motiv că aceasta nu vizează fondul cauzei.
În cuprinsul aceleiași decizii penale se menționează că în măsura în care petentul se consideră lezat de măsura restrictivă de libertate ce a fost luată față de el, are la dispoziție procedura prev. de art. 504 alin. 3 proc.pen. față de această mențiune instanței reclamantul fiind în termenul de 18 luni de promovare acțiunii. Acest termen de 18 luni curge de la data ultimei expertize efectuate la data de 16.02.2007, care concluzionează că nu se impune luarea măsurii de siguranță obligării la tratament medical, prev. de art. 113.penal, față de reclamant.
Prin scriptul depus la data de 24.08.2009 ( 21), reclamantul a arătat că momentul în care cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, corespunde datei de 6.02.2008, iar acțiunea înregistrat-o la data de 23.04.2008, adică în termen.
Prin întâmpinarea formulată ( 24), pârâtul solicitat respingerea apelului.
Analizând sentința prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 1734/1981 a Judecătoriei Cluj -N, s- instituit măsura de siguranță a obligării la tratament medical în baza art. 113 penal, față de reclamant.
Prin sentința penală nr. 170/26.02.1991 a Judecătoriei Cluj -N s-a admis cererea petentului pentru încetarea măsurii de siguranță obligării la tratament medical.
La baza pronunțării acestei sentințe a stat un nou raport de expertiză medico-legală psihiatrică, în concluziile căruia se arată că starea petentului nu necesită măsuri de siguranță cu caracter medical.
În ipoteza în care reclamantul aprecia că între momentul rămânerii definitive a sentinței penale nr. 1734/1981 a Judecătoriei Cluj -N prin care s- instituit măsura de siguranță și momentul rămânerii definitive a sentinței penale nr. 170/1991 a Judecătoriei Cluj -N prin care s- dispus încetarea măsurii de siguranță, fost supus acestei măsuri în mod abuziv, avea posibilitatea ca în termen de 3 ani de la data cunoașterii conținutului raportului de expertiză medico-legală psihiatrică la IML B să solicite daune morale în temeiul art. 998. civil.
O acțiune întemeiată pe disp. art. 504.proc.pen. nu poate fi pusă în discuție, întrucât nu este incident nici unul din cazurile care dau dreptul la repararea pagubei.
În acest sens, se constată că, pe de o parte, prin sentința penală nr. 1734/1981 Judecătoriei Cluj -N reclamantul nu a fost condamnat, în cursul procesului penal nu a fost privat de libertate și nici nu i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, iar, pe de altă parte, această sentință este în ființă, prin sentința penală nr. 170/1991 Judecătoriei Cluj - dispunându-se doar încetarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical nu și revizuirea sentinței în baza căreia această măsură a fost dispusă. Dimpotrivă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 1734/1981 a Judecătoriei Cluj -N fost definitiv respinsă prin sentința penală nr. 1117/20.11.2007 Judecătoriei Cluj -N, definitivă prin decizia penală nr. 43/R/2008 a Tribunalului Cluj.
Prin urmare, singurul temei pe care reclamantul își putea întemeia acțiunea în acordarea daunelor morale era art. 998.civil, iar termenul înăuntrul căruia putea promova acțiunea era cel de 3 ani de la data la care cunoscut concluziile raportului de expertiză medico-legală în baza căreia în anul 1991, prin sentința penală nr. 170/1991 a Judecătoriei Cluj -N s-a dispus ridicarea măsurii de obligare la tratament medical.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 296 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 189 din 2 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. MV dact. GC
5 ex/20.10.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Marta Carmen VitoșJudecători:Marta Carmen Vitoș, Ioan Daniel Chiș
