Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 192/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 192
Ședința publică de la 14 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Adriana Andronic
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de pârâta - " " SA I, împotriva deciziei civile nr.873 din 05 decembrie 2007 Tribunalului Iași; cauza având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. - pentru recurenta - SA I și av. pentru intimații și -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată.
Av.- depune la dosar decizia nr.807 din 14.11.2007 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, cât și listarea de pe site-ul Curții de APEL IAȘIa soluției dată în recurs, la data de 16.04.2008; hotărâre despre care a făcut vorbire în cererea de recurs. Nu are cereri de formulat.
Av. declară că nu solicită termen.
Nefiind formulate cereri și constatându-se recursul în stare de judecată, se dă cuvântul părților.
Av.- solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și să se constate că în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.85/1992 coroborate cu ale Decretului-Lege nr.61/1990, în ceea ce privește modul de stabilire a prețului de vânzare a acestui apartament. Societatea recurentă a fost de acord cu vânzarea apartamentului în litigiu, însă în discuție este doar prețul; intimații pretinzând un preț la nivelul Legii nr.85/1992, iar societatea recurentă pretinzând un preț la nivelul celui stabilit prin expertiză, de 91.052,90 lei (RON). Deci, susține faptul că, între părți stabilirea prețului trebuie să se facă la valoarea de circulație determinată prin expertiză, urmare a faptului că Legea nr.85/1992 și Decretul-Lege nr.61/1990 sunt parțial căzute în desuetudine, așa cum de altfel s-a reținut și într-un caz similar, pentru care a depus hotărârea pronunțată la dosarul cauzei. Legea nr.85/1992 și Decretul-Lege nr.61/1990 s-au adoptat la momentul în care nu existau unități privatizate, la momentul în care toate apartamentele erau construite din fondurile de stat pentru că nu existau alte fonduri, dar între timp acest context social-economic s-a schimbat radical, la modul că în anii 1995 când s-au făcut privatizările prin diverse metode, cum este și cazul societății recurente, adică peste 150 de persoane fizice au plătit statului o sumă colosală la acel moment pentru contractele de privatizare, au dobândit întreg patrimoniul social, inclusiv aceste apartamente, deși implicit au răscumpărat din greu contribuția statului la aceste bunuri. Or, în aceste condiții, de la momentul la care în România au intervenit privatizările masive, Decretul-Lege nr.61/1990 și-a restrâns aplicabilitatea la acele entități la care statul mai era acționar majoritar, astfel încât să se continue principiul subvenționării cumpărării acestor bunuri din fondurile publice ale statului și nu din fondurile private ale acționarilor. După anul 1995 și cu atât mai mult în anul 2007, este practic vorba de o cădere parțială în desuetudine a Decretului-Lege nr.61/1990, a cărui aplicabilitate a fost restrânsă prin schimbarea contextului social-economic ce existase la data adoptării acestui act normativ. În speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.85/1992 coroborate cu ale Decretului-Lege nr.61/1990 în ceea ce privește modul de stabilire a prețului. Pentru considerente expuse, apreciază că la acest moment vânzările trebuie efectuate numai la valoarea de circulație, care reprezintă adevărata valoare a bunului și asigură o adevărată compensare. În ceea ce privește hotărârea în obligația de a face, apreciază că acea sentință nu a stabilit nici un fel de preț. Deci nu este aplicabilă Legea nr.85/1992 și Decretul-Lege nr.61/1990, motiv pentru care cere admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul stabilirii prețului la valoarea de 91.052,90 lei. Celelalte motive de recurs, cere să fie avute în vedere astfel cum au fost redactate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Av. arată că își susține apărările formulate prin întâmpinare. Precizează că situațiile sunt diferite, față de cele ce se motivează prin hotărârea depusă la dosar de către recurentă la acest termen, care nu poate fi avută în vedere. Oricum, nu este posibil să se rețină că dispoziții legale care nu au fost abrogate nu ar mai avea aplicare pentru că nimic nu s-a întâmplat care să demonstreze că nu-i posibilă aplicarea acestora. La dosarul cauzei, imediat după apariția Legii nr.85/1992, s-au depus cereri formulate de către intimați și adresate societății prin care au solicitat cumpărarea acestui apartament. Cererile sunt din anii 1995, 1997, 1999 și, chiar la un moment dat, s-a crezut că s-ar fi putut formula o cerere prin care să se stabilească prețul la nivelul anului la care s-a formulat cerere de cumpărare a apartamentului, însă după aceea s-a renunțat la această idee și s-a solicitat să se stabilească prețul la momentul la care s-a formulat acțiunea. Numai refuzul recurentei, refuz care a continuat de ani de zile a dus la inițierea unei asemenea acțiuni pentru că, dacă în momentul la care s-a formulat cererea s-ar fi respectat dispozițiile legale, la data aceea nu se putea pune problema că Legea nr.85/1992 era căzută în desuetudine. Intimații au o hotărâre judecătorească de obligare a recurentei să încheie actul autentic de vânzare-cumpărare în baza dispozițiilor Legii nr.85/1992 și care face referire la Decretul-Lege nr.61/1990. În unul din motivele de recurs formulate se pretinde că acea hotărâre în obligația de a face nu ar fi prevăzut în dispozitiv în mod expres aceste dispoziții legale, dar nu se poate rupe acel dispozitiv ca și cum nu ar avea nimic în spatele lui, ci trebuie urmărită și motivarea hotărârii, mai ales motivarea tribunalului cât și a curții, prin care se reține că doar în baza Legii nr.85/1992 și a Decretului-Lege nr.61/1990 se poate vinde acest apartament. Ca urmare, intimații având această hotărâre au invitat societatea recurentă la notar, dar a refuzat să se prezinte. Intimații au oferit și prețul, a fost efectuată și o expertiză extrajudiciară, însă refuzul recurentei i-a obligat la inițierea acțiunii de față, pentru ca o instanță de judecată să stabilească care este prețul și s-a stabilit în mod corect de către instanța de fond și în apel, că în baza Decretului-Lege nr.61/1990 prețul apartamentului este de 4618 lei potrivit expertizei efectuate și nu de 91.052,90 lei cât solicită recurenta ca fiind prețul de circulație a acestui imobil. Este vorba de un apartament cu o suprafață de 53. situat într-o zonă îndepărtată și din prefabricate, așa cum reiese din raportul de expertiză. Nu este decât o situație reparatorie pentru cei care la data apariției Legii nr.85/1992 aveau calitatea de chiriași și care au solicitat vânzarea-cumpărarea apartamentului construit din fondurile statului. Nu interesează aspectul privatizării. Recurenta are obligația încheierii actului. Nici un motiv din cele invocate prin cererea de recurs nu poate fi considerat ca fiind întemeiat. respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr.292 și factura 489/11.04.2008, reprezentând onorariu avocat.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 3833 din 12.04.2007 a Judecătoriei Iași s-a dispus:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții - și, ambii din I,-, --10,. 2,. 1, împotriva pârâtei SA, cu sediul în I,-, și în consecință:
Constată că prețul legal de vânzare al apartamentului din I,-, --10,. 2,. 1, stabilit în temeiul dispozițiilor Decretului Lege nr. 61/1990 și ale Legii 85/1992, stabilit prin expertiză și însușit de către reclamanți este de 4618 RON.
Admite cererea completatoare a acțiunii formulată de către reclamanți și, în consecință, dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru spațiul de locuit situat în I,-, --10,. 2,. 1, județul
Respinge cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii inițiale precum și cel de-al treilea capăt de cerere al acțiunii inițiale, formulate de către reclamanți, ca rămase fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, se rețin în esență următoarele:
Prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă
examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost admisă acțiunea reclamanților întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/1992, prin care societatea pârâtă a fost obligată să încheie cu reclamanții contract de vânzare - cumpărare cu privire la apartamentul din litigiu.
Drept urmare, prețul la care urmează a fi vândut apartamentul respectiv trebuie să fie calculat în baza dispozițiilor Legii nr. 85/1992 și ale Decretului - lege nr. 61/1990, preț ce fost stabilit de către expertul ce a efectuat o expertiză în cauză la suma de 4618 RON.
Față de aceste considerente, instanța urmează a admite în parte acțiunea, cu consecința constatării că prețul legal la care trebuie vândut apartamentul din litigiu este în cuantum de 4618 RON, va admite cererea completatoare și va respinge, ca rămase fără obiect, celelalte două capete de cerere ale acțiunii inițiale formulate de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta " "
Prin decizia civilă nr. 873 din 05 decembrie 2007 Tribunalul Iași respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta -." " cu sediul în I,-, împotriva sentinței civile nr. 3833/ 12.04.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Respinge cererea intimaților vizând plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține următoarele:
Reclamanții - intimați - și au investit instanța de fond cu o acțiune având ca obiect; să se constate că prețul legal de vânzare a apartamentului în litigiu este de 3279,75 lei Ron, (stabilit în baza dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/ 1990 și legii 85/1992) să fie obligată pârâta să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului în litigiu, obligarea pârâtei la daune cominatorii; ulterior printr-o cerere completatoare au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului și numai în subsidiar să se admită al doilea și al treilea capăt de cerere.
Pârâta-apelantă, prin cererea de apel formulată, recunoaște că potrivit dispozițiilor legale are obligația de a vinde apartamentul intimaților, susținând că a fost și este de acord cu vânzarea imobilului, dar critica prețul stabilit prin Decretul-lege nr. 61/1990 și legea nr. 85/1992 considerând că este derizoriu, solicitând ca, prețul imobilului să fie stabilit la valoarea de piață a acestuia.
Cererea apelantei este neîntemeiată, întrucât dispozițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale legii nr. 85/ 1992 care prevăd dreptul locatarului de a dobândi prin cumpărare locuința ce o ocupă (dacă nu este de intervenție) impun în mod corelativ și o obligație corespunzătoare din partea proprietarului de a vinde și orice alte susțineri legate de modul de înstrăinare - cum ar fi că prețul stabilit este derizoriu - apar ca un adaos la lege și vor fi înlăturate.
Existând acordul valabil pentru înstrăinarea locuințelor, locatarii au dobândit vocația cumpărării acestora, iar refuzul unității proprietare, respective, pârâta apelantă - de a înstrăina în condițiile legii și în condițiile în care există și o hotărâre definitivă și irevocabilă (sentința civilă nr. 3670/ 2005) prin care pârâta a fost obligată să încheie contractul de vânzare - cumpărare - imobilul către reclamanți; care au vocația dată de lege este nejustificat.
În consecință, față de considerentele reținute, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de pârâta - apelantă împotriva hotărârii atacate pe care o păstrează ca legală și temeinică.
Referitor la cererea intimaților vizând cheltuielile de judecată, aceasta urmează a fi respinsă ca nedovedită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs " " I pentru următoarele motive:
- instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-Lege nr. 61/1990.
Astfel, odată ce societatea " " Iaf ost privatizată integral și acționariatul a achitat un preț fixat de vânzător pentru a dobândi aceste acțiuni și pe cale de consecință proprietatea integrală a întregului patrimoniu social, exact așa cum era acesta la momentul cumpărării acțiunilor,prin aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 61/1990 este vorba despre subvenționarea prețului de către acționarii privați, iar statul nu mai poate controla patrimoniul societății.
În speță, este vorba despre o cădere parțială în desuetitudine a Decretului-Lege nr. 61/1990 a cărui aplicare a fost restrânsă prin schimbarea contextului social-economic ce existase la data adoptării acestui act normativ.
Instanța a interpretat greșit sentința civilă nr. 3670/04.04.2005 pronunțată anterior între părți.
Astfel, instanța a recunoscut autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri în mod greșit, deoarece în discuție nu a fost stabilirea prețului, ci doar obligarea recurentei să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Hotărârea pronunțată constituie o încălcare a dreptului recurentei de proprietate consacrat prin prevederile art. 44 și ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului.
Sentința de fond constituie o deposedare a recurentei de un bun imobil ce era în patrimoniul recurentei.
În consecință, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Decretului-Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992.
Recursul este fondat.
Obiectul litigiului de față este să oblige pârâta să încheie contractul de vânzare-cumpărare la prețul stabilit în baza Decretului-Lege nr. 61/1990 și a Legii nr. 85/1992.
Într-adevăr prin hotărârea rămasă irevocabilă recurenta-pârâtă a fost obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Această hotărâre are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, nu și asupra prețului de vânzare care nu a fost obiect al litigiului. Este de principiu că autoritatea de lucru judecat privește numai obiectul dedus judecății, ceea ce înseamnă că nu poate fi invocată în această speță, care are alt obiect și cauză, respectiv stabilirea prețului de vânzare, ce nu a făcut obiectul primei judecăți.
Criticile formulate sub acest aspect sunt fondate.
Și pe fondul litigiului criticile sunt fondate.
Astfel, societatea recurentă a fost constituită în anul 1992, prin divizarea ""
În patrimoniul preluat prin divizare a fost inclus și blocul DA-10 situat în I,-.
În urma privatizării societatea are capital integral privat o dată cu privatizarea societății comerciale și preluarea de către stat a contravalorii acestui bun ce face parte din patrimoniul recurentei, statul nu mai are dreptul de a dispune cu privire la patrimoniul recurentei.
În consecință, deși apartamentul în discuție a fost construit inițial din fonduri de stat, contribuția statului a fost răscumpărată la acest apartament prin prețul plătit de acționari către stat, astfel încât la momentul judecării cauzei nu mai are relevanță din ce fonduri a fost construit apartamentul.
În aceste condiții, Decretul-Lege nr. 61/1990 nu-și mai găsește incidența în speță, atâta timp cât bunul a ieșit din patrimoniul statului, dispozițiile acestuia căzând în desuetitudine parțial, deoarece aplicabilitatea lui a fost restrânsă prin schimbarea contextului social-economic ce a existat la data adoptării acestui act normativ.
În aceste condiții în mod greșit au stabilit instanțele incidența în cauză a Decretului-Lege nr. 61/1990 cu privire la stabilirea prețului de vânzare-cumpărare a apartamentului.
A menține soluția dată de instanța de fond înseamnă o deposedare a recurentei de un bun imobil ce era în patrimoniul privat, contra unei sume derizorii față de valoarea reală a prețului de vânzare a apartamentului pe piața liberă, adică s-a încălcat în mod flagrant dreptul la respectarea dreptului de proprietate al recurentei, ceea ce contravine art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, a libertăților fundamentale ale omului.
Deoarece în cauză nu sunt incidente dispozițiile Decretului-Lege nr. 61/1990 urmează ca și capetele de acțiune vizând constatarea prețului legal de vânzare a apartamentului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, să fie respinse.
Drept urmare se va admite recursul, în sensul și limitele dispozitivului care urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta " " I împotriva deciziei civile nr. 873 din 5 decembrie 2007 a Tribunalului Iași, pe care o modifică în tot.
Admite apelul formulat de pârâta " " I împotriva sentinței civile nr. 3833 din 12.04.2007 Judecătoriei Iași pe care o schimbă în parte.
Respinge și capetele din acțiune vizând constatarea prețului legal de vânzare a apartamentului și pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de act de vânzare-cumpărare a aceluiași apartament.
restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
17.06.2008
2 ex.-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Adriana Andronic
