Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 210/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 210
Ședința publică din data de 6 martie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâții domiciliat în S,-, jud.P și - decedată pe parcursul procesului, cu ultimul domiciliu în in S,-, jud.P, împotriva deciziei civile nr.377 pronunțată la data de 24 iunie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în S,-,. 27.AB,.2,.8, jud.P, domiciliat în S,-, jud.P și intervenienta, domiciliată în S,-, jud.
Recurs timbrat cu 24,00 lei taxă judiciară de timbru, prin anularea chitanțelor nr.-/2009 și nr.-/2009 și cu timbre judiciare de 0,30 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-pârât, intimații-reclamanți și HG reprezentați de avocat din Baroul Prahova, lipsind recurenta-pârâtă și intimata-intervenientă.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-pârât învederează instanței că recurenta a decedat, de pe urma acesteia rămânând ca moștenitor numai el în calitate de frate, în condițiile în care defuncta nu a avut copii iar soțul acesteia a decedat înaintea ei. Depune copia certificatului de deces al defunctei și certificatul de moștenitor nr.15 din 24.02.2009.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți, învederează instanței că are cunoștință de împrejurarea că a decedat recurenta și că soțul acesteia a decedat înaintea ei.
Având pe rând cuvântul, recurentul și avocat pentru intimații-reclamanți, arată că nu mai au alte cereri iar curtea ia act de aceste declarații, de împrejurarea potrivit căreia recurenta a decedat, de pe urma acesteia rămânând ca moștenitor numai el în calitate de frate, defuncta neavând copii, soțul decedând anterior, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-pârât dezvoltă oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, susținând în esență că decizia este criticabilă sub următoarele aspecte: imobilul în litigiu a fost edificat în anii 1967-1968 de defuncții
-2-
și, iar datorită relațiilor de rudenie dintre aceștia și fam. au acceptat ca aceștia din urmă să supraetajeze apartamentul deja existent, fapt realizat între anii 1976-1977. Așa cum rezultă din planurile imobilului, parterul are ieșire pe latura de est, unde se află camera în litigiu, fapt ce exclude aprecierea ambelor instanțe că aceasta ar fi proprietatea reclamanților-intimați. Nu există niciun act din care să rezulte că fam. ar fi renunțat la această ieșire.
Instanțele au interpretat greșit probele administrate, în condițiile în care autorizația de construcție a fost acordată pentru construirea unui apartament prin supraetajarea celui existent, în memoriul tehnic ce a stat la baza emiterii autorizației fiind făcută mențiunea că la parter se realizează o cameră pentru apartamentul deja existent, fiind acces separat pentru locuința de la etaj.
În mod cert, camera de la parter, denumită "de zi" face parte din apartamentul de la parter și este proprietatea pârâților, reclamanții nedepunând niciun act din care să rezulte că ei sunt proprietarii acesteia.
Mai mult, de la data edificării acestei camere și până la data formulării acțiunii, intimații-reclamanți nu și-au manifestat în niciun fel calitatea de proprietari.
În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei și a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Depune concluzii scrise.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimații-reclamanți, solicită a se constata nulitatea recursului, având în vedere că nu s-au indicat motivele de nelegalitate a hotărârii.
În subsidiar, solicită a respinge recursul ca nefondat.
În esență arată că este vorba despre casa edificată de împreună cu soțul său. în anul 1996 înstrăinează parterul împreună cu o încăpere denumită cameră de zi, către fratele său. În anul 1976 s-a procedat la extinderea acestui imobil de către intimați, conform înscrisurilor existente la dosar.
Reaua-credință a vânzătoarei constă în aceea că aceasta cunoștea cine a edificat camera de zi, aici nelocuind niciodată recurentul.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sinaia sub nr.349/310/06.03.2007, reclamanții și HG au chemat în judecată pe pârâții și solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr.995/04.09.1996 încheiat între pârâți, privind încăperea denumită "camera de zi" situată în imobilul din S,- și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii acestei încăperi, pe care au edificat-o începând cu anul 1975 în baza unei autorizații de construcție și a memoriilor tehnice depuse la dosar, însă pârâții, cu rea-credință au încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin încălcarea dreptului lor de proprietate cu privire la această încăpere, urmărindu-se fraudarea legii în acest sens.
-3-
Pârâții, prin întâmpinare au solicitat respingerea acțiunii întrucât camera în litigiu nu este proprietatea reclamanților.
La data de 14.09.2007, instanța, având în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr.995/2006 a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenientă a numitei față de care reclamanții și-au modificat acțiunea.
Pe de altă parte, prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.1273/310/06.08.2007 la Judecătoria Sinaia reclamantul -pârâtul din prezenta cauză, a chemat în judecată pe pârâta solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.995/1996 și repunerea părților în situația anterioară, motivând că pârâta i-a vândut o parte din imobilul situat în S-, inclusiv o cameră de zi care aparține reclamanților, fiind revendicată de aceștia într-un alt dosar, împrejurare pe care nu a cunoscut-o, fapt ce atrage anularea contractului.
La data de 23.08.2007 pârâta a formulat precizări prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de pârât în condițiile în care camera în litigiu nu este proprietatea sa.
La data de 22.10.2007 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că încăperea în litigiu este proprietatea reclamanților deși aceștia au edificat-o în mod nelegal, fără respectarea lucrărilor de consolidare la construcție, stabilită prin decizia nr.238 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Prin încheierea din 02.11.2007 instanța, având în vedere că între aceleași părți existau două dosare cu același obiect și aceiași cauză, a dispus conexarea dosarului 1273/2007 la prezenta cauză.
La data de 30.11.2007 intervenienta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a prescripției dreptului la acțiune.
Judecătoria Sinaia prin sentința civilă nr.1470/07.12.2007 a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prescripției dreptului la acțiune cât și acțiunea modificată, conexată formulată de pârâtul împotriva pârâtei, în contracdictoriu cu intervenienta și reclamanții din prezenta cauză și a fost admisă acțiunea modificată formulată de reclamanți împotriva pârâților și a intervenientei, constatându-se nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.995/1996 în ceea ce privește camera de zi situată la parterul construcției din S,-, identificată prin expertiza tehnică întocmită de ing., pârâții și intervenienta fiind obligați la cheltuieli de judecată în sumă de 1512,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit actelor din dosar, pârâta și soțul acesteia, decedat la 19.03.1992 au deținut în proprietate imobilul situat în S- având un teren de 472 mp. indiviz din 579,25 mp. și o casă, imobil pe care pârâta, după decesul soțului său, l-a înstrăinat pârâtului și intervenientei prin contractul de vânzare-cumpărare nr.995/1996, însă și reclamanții dețin din acest imobil restul terenului de 100 mp. indiviz din 579,25 mp. și o construcție edificată conform autorizației nr.13/18.03.1976.
S-a mai reținut din expertiza tehnică efectuată în cauză, declarațiile martorilor audiați și autorizația nr.13/1976, că reclamanții au fost cei care au edificat
-4-
o construcție extindere cu parter și supraetajare aflată în stadiul de roșu, din care face parte și încăperea în litigiu ce a fost inclusă în contractul de vânzare-cumpărare nr.995/1996 cu rea-credință de către părțile contractante, care știau că aceasta a fost edificată de reclamanți și datorită litigiilor și neînțelegerilor anterioare, iar pârâta a recunoscut această situație.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții și intervenienta, solicitând schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii reclamanților, arătând că în mod eronat s-a reținut că încăperea în litigiu a fost edificată de reclamanți deși în autorizația de construcție și memoriul tehnic nu există nicio mențiune cu privire la această încăpere, ci la o extindere a imobilului (casa scării și etajul) reclamanții needificând decât pereții de sprijin ai scării de acces și nu o cameră iar interogatoriul de la fila 68 este nul juridic datorită lipsei semnăturilor grefierului de ședință și a pârâtului.
Au mai arătat că declarațiile martorilor audiați în cauză nu atestă edificarea încăperii de către reclamanți și nici expertiza connstrucții care confirmă nerealizarea memoriului tehnic conform autorizației iar prin admiterea acțiunii nu mai are acces la parterul clădirii, în condițiile în care prin această încăpere se realizează accesul în imobil, dând naștere în viitor la alte litigii între părți.
Tribunalul Prahova prin decizia nr.377/24.06.2008 a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-pârâți și și de intervenienta împotriva sentinței civile nr.1470/07.12.2007 pronunțată de Judecătoria Sinaia în contradictoriu cu intimații reclamanți și HG, cu obligarea apelanților la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prin contractul de vânzare-cumpăre autentificat sub nr.995/04.09.1996, pârâta a vândut pârâtului, căsătorit cu intervenienta, imobilul situat în S-, compus dintr-un teren de 472 mp. indiviz din 579,25 mp. împreună cu parterul locuinței, având o cameră de zi, două dormitoare, bucătărie, baie, oficiu, cameră, vestibul, în suprafață construită de 95,27 mp. un beci și garaj.
Conform titlului de proprietate nr.-/2002, memoriilor tehnice nr.1432/2006, 721/1976, devizelor depuse la dosar, certificatului nr.22/1976, autorizației de construcție nr.13/1976 și schițelor de plan, începând cu anul 1975 reclamanții au edificat o extindere pe latura de este aconstrucției situate în S- și o supraetajare prin edificarea unui etaj, acces separat la etaj și o cameră la parter, fiindu-le constituit dreptul de proprietate asupra unei parcele de teren de 100 mp. situat la aceeași adresă, în urma aplicării legilor fondului funciar.
La data de 19.03.1992 a decedat, de pe urma căruia a rămas ca unică moștenitoare legală pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare și legatar universal, masa succesorală fiind compusă din dreptul indiviz de din imobilul situat în -, restul dreptului indiviz de din acest imobil reprezentând cota de bun comun a soției supraviețuitoare, conform certificatului de moștenitor nr.1212/1992.
Martorii audiați în cauză au declarat că încăperea în litigiu a fost edificată de reclamanți cu acordul defunctului pe cheltuiala lor, cu
-5-
materiale proprii, situație ce rezultă și din înscrisurile depuse la dosar respectiv memoriile tehnice, devizele, autorizația de construcție nr.13/1976 și titlul de proprietate nr.-/2002.
Atâta timp câ încăperea-cameră de zi în litigiu situată în S- este una și aceiași cu camera de la parter, descrisă în autorizația de construcție nr.13/1976 și cu camera de la parter descrisă în contractul de vânzare-cumpăprare nr.995/1996, înseamnă că această cameră a fost edificată de reclamanți pe cheltuiala lor în exclusivitate, făcând parte din extinderea executată de aceștia în perioada 1975-1976 și nu este proprietatea pârâtei, ceea ce înseamnă că aceasta nu putea să înstrăineze pârâtului și intervenientei încăperea respectivă asupra căreia nu avea niciun drept de proprietate, astfel încât contractul de vânzare-cumpărare nr.995/1996 este lovit de nulitate absolută parțială cu privire la această cameră, fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale în materia vânzării, încălcându-se dreptul de proprietate al reclamanților prin fraudareea intereselor acestora, urmârindu-se un scop ilicit prin deposedarea lor de această încăpere.
În ceea ce privește susținerile apelanților că declarațiile martorilor audiați în cauză nu atestă edificarea încăperii de către reclamanți și nici expertiza construcții întocmită de expert, care confirmă nerealizarea memoriului tehnic conform autorizației, că prin admiterea acțiunii nu mai au acces la parterul clădirii, în condițiile în care prin această încăpere se realizează accesul în imobil dând naștere în viitor la alte litigii între părți, instanța de apel a reținut că nu au relevanță în cauză, deoarece, pe de o parte declarațiile martorilor se analizează în strînsă legătură cu actele și expertiza construcții efectuată în cauză și nici decum singular, separat iar pe de altă parte, în speță, se pune în discuție dreptul de proprietate asupra încăperii în litigiu și nu accesul părților la imobilele proprietatea lor și existența unor neînțelegeri pe viitor între părții.
Împrejurarea că la edificarea extinderii reclamanții nu ar fi respectat documentația, nu instituie în favoarea apelanților un drept de proprietate asupra încăperii în litigiu, ci constituie o stare de fapt ce pune în discuție nerespectarea unor acte administrative și nu dreptul de proprietate asupra încăperii în litigiu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și -decedată pe parcursul procesului la 11.02.2009, unicul moștenitor al acesteia fiind apelantul-pârât, conform certificatului de moștenitor nr.15/24.02.2009.
Prin recursul formulat s-a solicitat modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
1. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au încălcat disp. art.129 pct.5 cod pr.civilă în sensul că, nedovedindu-și rolul activ a interpretat în mod greșit actele dosarului, pronunțând o soluție nedreaptă.
Ambele instanțe nu au verificat și nici nu au lămurit împrejurările în care reclamanții au reușit să efectueze supraetajarea imobilului situat în S-. Imobilul în litigiu -parter a fost construit în anii 1967-1968 de către și, decedați și dat fiind relațiile de rudenie dintre fam. și fam. la cererea insistentă a fam. proprietarii imobilului respectiv
-6-
fam. a acceptat ca fam. să-și construiască un apartament prin supraetajarea celui existent, fapt realizat în anii 1976-1977.
Parterul are ieșire pe latura de est, acolo unde se află camera în litigiu și este proprietatea apelanților-pârâți întrucât la dosar nu există niciun act din care să rezulte că fam. ar fi renunțat la această ieșire, sau din partea relamanților că aceștia ar fi fost de acord ca fam. să aibă ieșire prin camera proprietatea acestora.
În mod greșit au fost apreciate de către instanțe mențiunile din autorizația de construcție și memoriul tehnic în favoarea reclamanților deși din aceste mențiuni rezultă fără niciun dubiu că autorizația de construcție a fost dată pentru construirea unui apartament prin supraetajarea celui existent fără nicio mențiune cu privire la camera de la parter.
2. Instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra susținerilor pârâților prin care arătau că prin admiterea acțiunii reclamanților li se blochează accesul la parterul imobilului, fapt care ar duce la încălcarea dreptului lor de proprietate.
3. Instanța a făcut o apreciere greșită a autorizației de construcție nr.13/1976 și a raportului de expertiză întocmit de către expert, în baza cărora a reținut că încăperea din litigiu a făcut obiectul autorizației și că face parte din extinderea executată de reclamanți.
În realitate aurotizația nr.13/1976 a fost dată numai pentru supraetajarea imobilului existent și nu pentru extinderea celui existent.
În ședința publică de astăzi, intimații prin apărător, invocă excepția nulității recursului pe motiv că nu s-au indicat motivele de nelegalitate a hotărârii.
Curtea, în temeiul disp. art.137 cod pr.civilă, analizând această excepție, constă că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă întrucât instanța aplicând disp. art.306 alin.3 cod pr.civilă încadrează susținerile recurenților în disp. art.304 pct.7 și 9 cod pr.civilă.
Instanța, analizând prezentul recurs constată că este nefondat și urmează a fi respins întrucât soluțiile pronunțate de ambele instanțe sunt legale.
Mai întâi urmează a se analiza temeinicia susținerilor recurenților-pârâți în raport de poziția lor procesuală adoptată pe parcursul soluționării cauzei, față de acțiunea reclamanților prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.995/04.09.1996 încheiat între pârâții-recurenți privind încăperea-camera de zi din imobilul situat în S,-.
Astfel, prin acțiunea conexă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr- recurentul în calitate de reclamant, a chemat în judecată pe recurenta în calitate de pârâtă, pentru a se dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, autentificat sub nr.995/04.9.1996, unul din motivele invocate fiind și acela că "o cameră de la parter care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare este revendicată de către și HG, care pretind că ar fi proprietatea acestora".
Pârâta prin întâmpinartea formulată sub formă de "precizări", arătat că este de acord cu anularea contractului de vânzare-cumpărare
-7-
încheiat cu reclamantul, autentificat sub nr.995/1996 întrucât faptele invocate în cererea de chemare în judecată sunt reale.
Așadar, ambii recurenți au recunoscut că pretențiile reclamanților și cu HG privire la încăperea-camera de zi cuprinsă în imobilul ce a făcut obiectul contractului, sunt întemeiate.
În plus, temeinicia susținerilor reclamanților cu privire la dreptul de proprietate ce-l au asupra încăperii-camera de zi, rezultă din actele dosarului, respectriv titlul de proprietate nr.-/18.12.2002 prin care li s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului de 100 mp. indiviz din 579,25 mp. autorizația de construire nr.13/19.03.1976 prin care reclamanților li s-a autorizat edificarea unei locuințe la etajul imobilului precum și extinderea construcției existente în zona parterului pe latura de est, conform certificatului de aliniere nr.22/1976 eliberat de Comitetrul Executiv al Consiliului Popular al orașului S și schița de plan anexă - filele 10-12 dosar fond.
În raport de aceste acte reținute de ambele instanțe, sunt neîntemeiate susținerile recurenților că instanța de apel ar fi interpretat greșit autorizația de construire din care ar rezulta că a fost autorizată numai supraetajarea nu și extinderea de la parter și că reclamanții nu sunt proprietarii spațiului din litigiu, dimpotrivă sunt acte doveditoare ale dreptului de proprietate al reclamanților asupra încăperii din litigiu.
Este neîntemeiată și susținerea recurenților că instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra motivului de apel prin care arătau că în cazul admiterii acțiunii reclamanților, pârâților li se blochează accesul la parterul imobilului, dimpotrivă instanța de apel a analizat această susținere din apel și a reținut că este neîntemeiată cu motivarea că în speță se pune în discuție dreptul de proprietate supra încăperii în litigiu și nu accesul părților la imobilele proprietatea lor și existența unor neînțelegeri pe viitor între părți.
Acest considerent al instanței de apel este temeinici întrucât pârâții-recurenți nu au investit instanța de fond cu o astfel de cerere.
Reținându-se că în cauză nu este incident niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 cod pr.civilă, urmează a fi respins recursul ca nefondat iar potrivuit disp. art.274 cod pr.civilă va fi obligat recurentul să plătească intimnaților-reclamanți 1000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții domiciliat în S,-, jud.P și - decedată pe parcursul procesului, cu ultimul domiciliu în S,-, jud.P, moștenitor fiind recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.377 pronunțată la data de 24 iunie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în S,-,. 27.AB,. 2,. 8, județul P, domiciliat în S,
-8-
str.-, nr.20, jud.P și intervenienta, domiciliată în S,-, jud.
Obligă recurentul să plătească intimaților-reclamanți și HG, 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae
- - C - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red.NG /tehnored.VM
2 ex./26.03.2009
f- Judecătoria Sinaia
a- Tribunalul Prahova
, -
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae
