Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 214/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 214/
Ședința publică din 04 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții -, împotriva deciziei civile nr. 11 din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții- reclamanți și, asistați de avocat, care răspunde și pentru recurenții - reclamanți, și în baza împuternicirii avocațiale nr.133/2008, emisă de Baroul A- Cabinet individual și intimata- pârâtă COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR prin consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimații- pârâți, PRIMĂRIA PITEȘTI, COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR A,MUNICIPIUL PITEȘTI- PRIN PRIMAR și intimatul- chemat în garanție .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Părțile prezente, având cuvântul susțin că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții - reclamanți, analizează pe larg motivele de recurs, așa cum au fost formulate în scris și invocă ca temei de drept. art. 304 pct.9 și pct. 6 Cod procedură civilă.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul admiterii apelului reclamanților, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată privitor la capele 1,2 și 3 și respingerea cererii reconvenționale.
Solicită cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.
Reprezentanta intimate - pârâte COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, având cuvântul susține că actele ce i-au fost eliberate pe numele autorului, consideră că au fost emise în mod corect. Susține întâmpinarea depusă la instanța de apel.
Lasă la aprecierea instanței modul de soluționare recursului.
După dezbateri s-au prezentat domnii avocați și -. care au depus la dosar împuternicirile avocațiale și note de susțineri, solicitând respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 21.04.2005, sub nr.4316/2005, reclamanții -, și au chemat în judecată pe pârâții, Primăria P, Comisia Județeana de Fond Funciar A, Municipiul P - Prin Primar solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că sunt proprietarii terenurilor în suprafață de 525 mp și, respectiv, 882 mp, situate în P, str. -, să constate nulitatea titlului de proprietate nr.-/2001 emis pe numele pârâților, persoane fizice, înțelegând să îl cheme în garanție pe vânzătorul.
În motivare reclamanții au arătat că terenurile în litigiu fac parte dintr-o suprafață mai mare pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate numitului G, în anul 1996. Au mai precizat că, în urma partajării bunurilor rămase la decesul acestuia, unul dintre moștenitori, în lotul căruia a revenit imobilul în cauză, a înstrăinat suprafața de 2590 mp către soții și, aceștia donând, la rândul lor, această suprafață fiului lor, chematul în garanție. Din această suprafață reclamanții au achiziționat 525 mp, iar reclamanții 882 mp, la momentul solicitării eliberării certificatului de urbanism, Primăria P comunicându-le că terenurile în litigiu se suprapun cu cel menționat în titlul de proprietate emis pe numele lui, apreciind că, astfel, le este negat dreptul de proprietate. Referitor la nulitatea acestui din urmă titlu precizează reclamanții că nu a fost proprietara terenului litigios, astfel că emiterea titlului pe numele acesteia s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 18/1991.
Pârâta Primăria Municipiului Paf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților.
Pârâtul persoană fizică a formulat, la rândul său, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, cu motivarea că imobilul - teren în suprafață de 5 ha, aparținând autoarei sale, a fost preluat în mod abuziv de către stat în anul 1953, iar, odată cu apariția legilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în anul 1991, aceasta împreună cu soțul său au formulat cerere de reconstituire, care a fost soluționată în mod nefavorabil prin Hotărârea nr. 105/1991 a Comisiei Județene Împotriva acestei hotărâri au formulat plângere care a fost admisă în parte prin sentința civilă nr. 5936/1999 a Judecătoriei Pitești, apreciind pârâtul că reclamanții sunt cei care îi încalcă dreptul de proprietate. A mai precizat pârâtul că, în baza sentinței sus menționate, i-a fost eliberat, în anul 2001, titlu de proprietate nr. - pentru suprafața de 3, 450 ha teren situat în P, cartier. Cu toate acestea și în ciuda a numeroase solicitări și memorii adresate autorităților locale și centrale, nu a reușit să intre în posesia terenului în cauză, depunând toate demersurile necesare pentru a afla care sunt moștenitorii numitului G, una dintre persoanele pentru care se reconstituise dreptul de proprietate pe terenul său, iar faptul că reclamanții au cumpărat de la un neproprietar, care a fost notificat de Primăria despre reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altei persoane, nu îi poate disculpa pe aceștia de lipsa de diligență în aflarea situației juridice a terenului pe care l-au achiziționat.
Referitor la nulitatea titlului său de proprietate, în principiu, pentru aceleași motive pârâtul a solicitat respingerea cererii.
Sub aspect reconvențional acesta a solicitat obligarea reclamanților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile de 525 mp și, respectiv, 882 mp, cu motivarea că aceștia au achiziționat de la o persoană al cărei titlu nu este valabil fiind mai bine caracterizat titlul său de proprietate.
Pentru termenul din data de 11.05.2006 pârâta - reclamantă a formulat întâmpinare prin care invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția insuficientei timbrări, iar pe fond respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale pentru aceleași motive invocate prin întâmpinarea formulată de către pârâtul.
La termenul de judecată din data de 28.09.2006 a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, Comisia Locală de Fond Funciar, iar la termenul din data de 9.11.2006 au fost respinse excepțiile inadmisibilității, excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și excepția nulității încheierilor de ședință, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului P fiind unită cu fondul cauzei.
La termenul din 7.12.2006 au fost respinsă excepția insuficientei timbrări a cererii reconvenționale și încuviințate probele cu înscrisuri, interogatoriu și expertiza de specialitate topografie.
Prin sentința civilă nr.2773/10.05.2007, Judecătoria Piteștia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului
S-a respins acțiunea principală formulată de către reclamanții - și, și -, în contradictoriu cu pârâții, Municipiul P - prin primar, Primăria P, Comisia Locală de Fond Funciar, Comisia Județeană de Fond Funciar
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți și.
Au fost obligați reclamanții-pârâți să lase în deplină proprietate și liniștită posesie pârâților-reclamanți, suprafața de teren de 525 mp situată în P, str. - N, județul A, cu următoarele vecinătăți: N -, E - G, S - drum acces; V -, precum și suprafața de 882 mp situată în P, str. - N, județul A, cu următoarele vecinătăți: N - G și; S - și; V - pădure Ocol Silvic P și E - drum acces.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de către reclamanții - și, și - în contradictoriu cu chematul în garanție,
A fost obligat chematul în garanție să plătească reclamanților-pârâți - și suma de 26.200 RON, actualizată în raport de rata inflației la data efectivă a plății, iar reclamanților-pârâți și -, suma de 30.000 RON actualizată în raport de rata inflației la data efectivă a plății.
Au fost obligați reclamanții-pârâți să plătească pârâților-reclamanți suma de 5611 RON, cheltuieli de judecată.
A fost obligat chematul în garanție să plătească reclamanților-pârâți - și suma de 2767 RON și reclamanților-pârâți și suma de 3319 RON, cheltuieli de judecată.
Întrucât acțiunea în revendicare analizează tocmai titlurile de proprietate ale părților, instanța a analizat cu prioritate cererea reconvențională.
S-a reținut că în situația în care părțile au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, titluri ce provin de la autori diferiți, este obligatorie cercetarea acestora și pronunțarea unei hotărâri în favoarea părții care a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este mai preferabil.
În prezenta cauză instanța a reținut că, potrivit interogatoriului, reclamanții - pârâți se află în posesia terenurilor revendicate, iar potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenurile dobândite de către aceștia, de 525 mp și, respectiv, 882 mp, fac parte din suprafața de 10446 mp ce a făcut obiectul titlului de proprietate nr.87492/29.05.1996 emis numitului G, dar și din suprafața de 2,95 ha. din titlul de proprietate nr. -/2001 emis pe numele pârâților - reclamanți.
În ceea ce privește titlurile de proprietate ale părților, pentru reclamanții - pârâți acestea sunt reprezentate de contractele de vânzare cumpărare nr.1677/2004 și 7189/2004 încheiate cu chematul în garanție pentru terenuri, care provin, printr-un șir de transmisiuni succesive, de la numitul G căruia i s-a eliberat, în baza Legii nr.18/1991, titlu de proprietate cu nr.87492 la data de 29.05.1996, iar pentru pârâții - reclamanți de titlul de proprietate nr.-/2001 emis pe numele autoarei acestora și al lor, în calitate de moștenitori.
Comparând titlurile de proprietate, instanța a apreciat că titlul pârâților - reclamanți este mai favorabil.
S-a reținut că la dosarul cauzei nu există nici un înscris din care să rezulte existența, în patrimoniul lui G, a dreptului de proprietate pentru aceste terenuri, anterior lui 1990.
Conform răspunsului la interogatoriul administrat Comisiei Locale de Fond Funciar, actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.87492, pe numele G, au fost cererea de înscriere în CAP și registrul agricol din 1959 - 1963, însă potrivit art.6 alin.1 ind.2 din lege, consemnările efectuate între anii 1945 și 1990 în registrele agricole și cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate, astfel că, în conformitate cu alin. 1 ind. 4 din lege orice probă dovedind dreptul de proprietate al foștilor proprietari, în speță al autorilor pârâților - reclamanți, poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeași forță arătată de către deținătorul actual al terenului sau de către terți, tăgăduind dreptul de proprietate, ceea ce reclamanții - pârâți nu au produs.
Cum la dosar nu există dovada că G ar fi deținut, în proprietate, suprafața de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în 1996, cu atât mai mult acesta nu o putea transmite în proprietate moștenitorilor săi, ulterior aceștia, soților, soții fiului lor și, apoi, acesta reclamanților - pârâți.
Față de aceste considerente, s-a constatat că titlul pârâților - reclamanți, care provine de la adevăratul proprietar și este mai vechi, este mai preferabil titlurilor reclamanților - pârâți din 2004, care nu emană de la adevăratul proprietar și au și o dată ulterioară celui din 2001.
Ca urmare, în temeiul art.480 Cod civil, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, instanța a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanții-pârâți să lase în deplină proprietate și liniștită posesie pârâților-reclamanți, suprafața de teren de 525 mp situată în P, str.- N, județul A, cu următoarele vecinătăți: N -, E - G, S - drum acces; V -, precum și suprafața de 882 mp situată în P, str. - N, județul A, cu următoarele vecinătăți: N - G și; S - și; V - pădure Ocol Silvic P și E - drum acces.
Pentru considerentele expuse, în baza art.111 Cod procedură civilă, art. 6 din Legea nr.1/2000 modificată și republicată, a respins acțiunea principală sub toate capetele de cerere.
Față de soluția pronunțată în cauză, în conformitate cu dispozițiile art.1337 și urm. Cod civil, dar și cu prevederile clauzelor contractuale, s-a admis și cererea de chemare în garanție.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, reclamanții - pârâți au fost obligați să plătească pârâților-reclamanți suma de 5611 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr.2773/10.05.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești au declarat apel reclamanții și care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prima critică are în vedere faptul că respingerea acțiunii nu a fost motivată nici în fapt și nici în drept, fiind astfel încălcate prevederile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, conform cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
A doua critică privește respingerea greșită a capătului de cerere prin care apelanții reclamanți au solicitat să se constate că sunt proprietarii suprafețelor de teren de 525 mp și respectiv 882 mp. prevăzute în acțiune.
Precizează că au formulat acțiunea având în vedere că posedă terenurile litigioase,iar pârâții le contestă dreptul de proprietate ceea ce-i împiedică să le folosească conform destinației pentru care le-au cumpărat,neputând să-și construiască locuință.
Arată că nu au avut la dispoziție decât calea acțiunii în constatare, întemeiată pe prevederile art.111 Cod procedură civilă, iar nu calea unei acțiuni în revendicare așa cum pretind pârâții.
Susțin că au dovedit prin probele ce s-au administrat în cauză că terenul face parte dintr-o suprafață mai mare pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate lui G în condițiile Legii nr.18/1991, fiindu-i eliberat titlul de proprietate nr.87492/1996.
Menționează că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4580/22.10.1996, moștenitorul defunctului G, G, a vândut soților și Bardu terenul în suprafață de 2590 mp.
Totodată, prin contractul de donație autentificat sub nr. 2894/23.10.2000, aceștia din urmă au donat fiului lor, suprafața de 2590 mp. iar din această suprafață atât reclamanții și au cumpărat 525 mp. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1677/21.09.2004, cât și reclamanții și au cumpărat suprafața de 882 mp. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.7189/09.12.2004.
Susțin că li s-au eliberat certificate de urbanism, iar în cuprinsul acestora s-a făcut mențiunea că terenurile lor se suprapun cu cele menționate în titlul de proprietate nr.-/25.09.2001eliberat pe numele autoarei
A treia critică privește modul de soluționare al capătului de cerere prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate eliberat pârâților.
Cum pârâții nu au depus acte doveditoare necesare,cererea lor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul autoarei lor, a fost respinsă, iar împotriva acestei soluții nu s-a formulat contestație.
Precizează că titlul emis pe numele autoarei încalcă astfel prevederile art.2 din Legea nr.1/2000, conform cărora adeverințele de reconstituire, procesele verbale de punere în posesie și titlurile de proprietate emise anterior intrării în vigoare a legii menționate rămân valabile fără altă confirmare.
A patra critică are în vedere modul în care s-a soluționat cererea reconvențională.
Instanța de fond nu a ținut seama de buna-credință a apelanților-reclamanți la achiziționarea terenurilor, iar pârâții nu i-au notificat cu privire la solicitările lor de reconstituire a dreptului de proprietate.
Ultima critică are în vedere soluționarea cererii de chemare în garanție cu privire la care se susține că instanța a pronunțat o soluție greșită acordând ceea ce nu s-a cerut.
Precizează că prin cererea de chemare în garanție au solicitat numai obligarea vânzătorului să sprijine apărările lor în proces conform art.1336 pct.1 Cod procedură civilă, pentru a nu putea apoi invoca excepția procesului rău condus.
Arată că nu au solicitat ca instanța să-l oblige pe chematul în garanție să le restituie prețurile plătite, actualizate cu rata inflației.
În termen legal intimata Comisia Locală de Fond Funciar a formulat întâmpinare la data de 04.10.2007, lăsând la aprecierea instanței modul de soluționare al litigiului.
La rândul său, intimatul - pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr.2773/10.05.2007.
În ceea ce privește primul motiv de apel precizează că instanța de fond a analizat întregul material probator, iar hotărârea este motivată.
În argumentarea apărărilor precizează că și a doua critică este neîntemeiată, iar prin concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză a rezultat că terenurile deținute de apelanții reclamanți fac parte din suprafața de 3,45 ha menționată în titlul de proprietate nr.-/2001 emis pe numele său și al surorii sale.
Totodată s-a solicitat a se înlătura și a treia critică, atâta timp cât autoarea sa a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991 și până la emiterea titlului de proprietate a parcurs toate etapele prevăzute de legislația în vigoare.
Cum instanța a analizat în mod corect valabilitatea titlurilor de proprietate, consideră că a patra critică este eronată și făcută cu rea credință, atâta timp cât titlurile părților care provin de la autori diferiți au fost comparate în raport de drepturile autorilor de la care provin și s-a dat câștig de cauză celui care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.11/24.01.2008, a respins apelul ca nefondat reținând următoarele:
Prima critică adusă hotărârii pronunțată de Judecătoria Pitești este neîntemeiată, întrucât situația de fapt a fost prezentată în mod riguros în sentința civilă atacată, iar instanța de fond a făcut corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale aplicabile în speță, dispoziții pe care le-a menționat expres în motivare.
Având în vedere că instanța de fond a fost învestită atât cu cereri principale, cât și cu cereri incidentale și accesorii, s-a constatat că fiecare dintre acestea au fost analizate în motivarea hotărârii.
Nici cea de a doua critică nu este întemeiată având în vedere că instanța a analizat atât acțiunea în constatare formulată de reclamanții-pârâți, cât și cererea reconvențională privind revendicarea ce a fost formulată de pârâții-reclamanți.
Acțiunea principală nu a fost respinsă ca inadmisibilă, fiind analizată ca o acțiune provocatorie și respinsă ca urmare a analizării materialului probator administrat în cauză, din care a rezultat că terenul în suprafață de 3,45 ha ce se află în posesia apelanților-reclamanți se regăsesc și în titlul de proprietate nr.-/2001 ce a fost emis pe numele pârâților- reclamanți.
În această cauză, acțiunea în constatare a fost promovată de posesorii imobilelor care au arătat că le este necesară o hotărâre judecătorească prin care dreptul lor de proprietate să fie recunoscut, atâta timp cât el este contestat de pârâți.
Din probele administrate nu a rezultat pericolul contestării sau încălcării dreptului de proprietate al reclamanților pârâți din partea pârâților reclamanți.
Mai mult, aceștia din urmă au făcut dovada că titlul lor de proprietate este preferabil titlurilor reclamanților pârâți, iar instanța de fond a analizat acest aspect în urma comparării titlurilor părților.
Această comparare a titlului de proprietate s-a făcut în raport de parcurgerea procedurii speciale reglementată de Legea nr.18/1991, dându-se relevanță dreptului autorilor pârâților-reclamanți, care au invocat un act primar de proprietate - actul dotal din anul 1946, prin care autoarea lor a dobândit în proprietate suprafața de 5 ha teren, din care potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză face parte și imobilul din litigiu.
În mod corect instanța a reținut și forța juridică a actelor ce au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate pe numele autorului G, reținând că simplele mențiuni în registrele agricole nu au decât o valoare declarativă cu privire la proprietate, spre deosebire de actul primar ce a fost depus în dovedire de pârâții reclamanți.
Nici cea de a treia critică nu este întemeiată având în vedere că instanța de fond a analizat în mod corect validitatea titlului de proprietate emis pe numele pârâților reclamanți.
Atâta timp cât s-a constatat că titlul de proprietate nr.-/25.09.2001 emis pârâților reclamanți și pe numele autoarei a respectat dispozițiile Legii nr.18/1991, fiind încheiat în limitele acestor prevederi legale, nu se putea face aplicarea disp.art.III din Legea nr.16:.997.
Și criticile formulate de apelanții-reclamanți în ceea ce privește faptul că terenul ce a făcut obiectul titlului de proprietate nr. -/25.09.2001 s-a aflat până la acea dată la dispoziția Comisiei de Fond Funciar, care putea să-l folosească pentru reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlului pe numele lui G, s-au reținut a fi neîntemeiate.
În acest sens, în mod corect instanța de fond a analizat dispozițiile art.6 alin.1 ind.1 din Legea nr.1/2000, potrivit cărora titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii nr.18/1991 și existența liberă a vechilor amplasamente, fac dovada absolută a proprietății, obligând comisiile de fond funciar să procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
La rândul ei, și a patra critică s-a reținut că este neîntemeiată, având în vedere că în urma analizei titlurilor de proprietate ale părților în cadrul acțiunii în revendicare cu care instanța a fost învestită prin cererea reconvențională s-a constatat că titlul de proprietate emis pe numele pârâților reclamanți este preferabil titlului emis pe numele autorului G.
În construcția juridică a teoriei aparenței și în analiza bunei credințe trebuie avute în vedere cele două laturi pe care le presupune situația de fapt: latura obiectivă, aparența fiind dată de informațiile existente și obiectivate în forma fizică la care există acces la un moment dat și latura subiectivă, intelectuală, aparența fiind dată de reprezentarea și cunoașterea informațională a situației de fapt, obiectivată în cadrul membrilor colectivității.
În raport de modul de soluționare a situației de fapt existentă în speță s-a constatat că invocarea bunei credințe trebuie să se raporteze la existența sau nu a erorii comune și implicit la dobândirea sau nu a dreptului de proprietate.
Credința comunității există ca o latură subiectivă obiectivată a situației de fapt și este de ajuns ca un singur individ din colectivitate să conteste, prin mijloace legale dreptul vânzătorului pentru ca în situația de fapt să se integreze o informație ce ar putea determina reaua credință a dobânditorului.
Or, în cauză nu se poate reține buna credință a reclamanților pârâți, iar lipsa lor de diligență rezultă din interogatoriile administrate acestora.
Pe de altă parte vânzătorul a fost notificat de către Primăria comunei despre faptul că pentru imobilul situat în mun. P, cartier, jud. A, a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitorilor autoarei.
Odată cu admiterea cererii de chemare în garanție nu s-a pronunțat o dispoziție prin care să fie eliberat pârâtul de propria obligație în raport cu reclamantul. Reclamantul a beneficiat de posibilitatea valorificării pretențiilor proprii față de chematul în garanție ce a fost obligat direct către cel dintâi, având în vedere natura raporturilor juridice dintre părți.
În dreptul procesual civil, noțiunea de garanție are o accepțiune mai largă decât în dreptul material, având în vedere disp. art.60 alin.1 Cod procedură civilă, fiind o simplă facultate, iar nu o obligație pentru părți în cazurile anume arătate de lege. Dacă nu alegea calea incidentală, garantată, garantul se expunea riscului de a nu putea să-și valorifice ulterior pretențiile împotriva garantului.
Cum reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în garanție pe disp.art.1336 și urm. Cod civil, în mod corect instanța de fond făcând aplicarea acestor dispoziții a admis cererea de chemare în garanție.
Astfel, instanța a avut în vedere finalitatea cererii de chemare în garanție care este diferită de cea din acțiunea principală și a urmărit rezolvarea în cadrul aceluiași proces a raportului juridic dintre reclamant și chematul în garanție.
La baza chemării în garanție stă analiza căderii în pretenții și nu simpla opozabilitate, astfel încât în mod corect instanța de fond soluționat și capetele de cerere accesorii și incidentale din cauză.
Față de cele ce preced, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în baza disp.art.296 Cod procedură civilă apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen legal, reclamanții criticând-o pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- ambele instanțe au pornit în soluționarea cauzei de la analiza prioritară a cererii reconvenționale ce a avut ca obiect acțiunea în revendicare, apreciindu-se că analiza comparativă a titlurilor de proprietate ale părților este suficientă în a soluționa și acțiunea principală prin care se solicitase și constatarea nulității titlului de proprietate emis pârâților, referitor la care instanțele au reținut că este preferabil deoarece este emis în baza unui act dotal din 1946;
- analiza efectuată de instanțele anterioare este greșită în condițiile în care s-a reținut că validarea dreptului de proprietate pentru fiecare din părți s-a făcut anterior apariției Legii nr.1/2000, astfel că art.6 al.1 și 2 din Legea nr.1/2000 nu este aplicabil în cauză;
- dacă în ceea ce-l privește pe G reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe cale administrativă, în baza Legii nr.18/1991, fiind pus în posesie pe terenul intravilan aflat la dispoziția Comisiei Locale, în ceea ce-i privește pe pârâți reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut pe cale administrativă, aceștia judecându-se în contradictoriu doar cu comisia județeană, iar refuzul comisiei locale de a-i pune în posesie s-a datorat faptului că actul dotal din 1946, invocat de pârâți, nu definește cu precizie amplasamentul terenului, aspect ce rezultă din expertiza tehnică efectuată într-o altă cauză;
- dacă în ceea ce-l privește pe G Legea nr.18/1991 se aplică în forma sa inițială, în ceea ce-i privește pe pârâți aceeași lege se aplică în forma republicată în baza Legii nr.16:.997, deci anterior apariției Legii nr.1/2000, astfel că titlul de proprietate emis antecesorului reclamanților pârâți este în deplină concordanță cu art.23 al.2 din Legea nr.18/1991 și, ca atare, acest titlu este valabil potrivit art.2 din Legea nr.16:.997 și art.2 din Legea nr.1/2000;
- mai mult, dispozițiile art.6 din Legea nr.1/2000, pe lângă faptul că nu sunt aplicabile în cauză, se referă la obligativitatea comisiilor de a proceda la validarea cererii de reconstituire, formulată în baza Legii nr.1/2000, în măsura în care vechile amplasamente solicitate sunt libere, ceea ce nu era cazul în speță, unde există o serioasă îndoială asupra amplasamentului definit de actul dotal din 1946;
- în aceste condiții, eliberarea unui al doilea titlu de proprietate, în 2001, în beneficiul pârâților, pentru același teren pentru care se emisese un alt titlu legal în 1996 antecesorului reclamanților, este de natură să atragă nulitatea titlului ulterior în baza art.III al.2 din Legea nr.16:.997, modificată și completată prin Legea nr.247/2005, iar din interpretarea acestor dispoziții rezultă că titlul emis antecesorului reclamanților nu poate fi constatat nul, întrucât vechiul amplasament al acestuia era ocupat de blocuri;
- dacă instanțele realizau o comparare a titlurilor părților prin prisma acestor dispoziții legale ar fi ajuns la concluzia că titlul reclamanților este preferabil, numai că o astfel de analiză nu există, ci în compararea titlurilor instanțele s-au oprit la titlul emis pârâților, limitându-se să afirme că acesta ar avea la bază actul dotal și ar fi preferabil, fără a analiza modalitatea de emitere a acestuia, iar contractele invocate de către reclamanți nu pot defini un drept de proprietate comparabil, deoarece nu provin de la adevăratul proprietar, ceea ce este greșit;
- instanțele anterioare au aplicat greșit și dispozițiile art.1898 cod civil deoarece, astfel cum au arătat reclamanții, aceștia sunt dobânditori de bună credință, iar actele prezentate de vânzător întruneau însușirile legale pentru transmiterea proprietății, instanța de apel reținând greșit reaua credință a reclamanților, deși buna credință se prezumă, iar pârâții nu au făcut dovezi privind reaua credință a reclamanților;
- referitor la cererea de chemare în garanție tribunalul a dat și ceea ce nu s-a cerut și a aplicat greșit legea deoarece nu a observat care a fost temeiul legal al acesteia, respectiv 1336 al.1 Cod civil și nu art.1336 Cod civil, iar potrivit cererii și temeiului de drept invocat, chematul în garanție trebuia să sprijine apărările în proces ale reclamanților, pentru a nu se putea invoca ulterior excepția procesului rău condus;
- greșit s-au pronunțat instanțele în sensul obligării chematului în garanție la plata unor sume de bani, necerute de către reclamanți care, dacă ar fi înțeles să formuleze astfel de pretenții, răspunderea chematului în garanție pentru evicțiune ar fi fost mult mai complexă, respectiv preț actualizat, cheltuieli de judecată, daune interese, astfel că, prin soluția pronunțată, reclamanții au fost prejudiciați cel puțin sub aspectul sporului de valoare;
- ca atare, deși au dat ceea ce nu s-a cerut, instanțele nu au aplicat corect legea, deoarece potrivit art.1341 Cod civil reclamanții nu trebuiau obligați deloc la plata cheltuielilor de judecată, acestea căzând în sarcina chematului în garanție.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâții reclamanți și au solicitat respingerea ca nefondat a recursului arătând, în esență, că reconstituirea dreptului de proprietate pentru autoarea pârâților s-a făcut în baza Legii nr.18/1991, în forma inițială, dispozițiile art.6 din Legea nr.1/2000 se referă la cererile formulate în baza Legii nr.18/1991, la momentul formulării cererii de către autoarea lor, vechiul amplasament al terenului era liber, iar titlul de proprietate emis numitului G nu este unul valabil, fiind lovit de nulitate absolută.
S-a arătat că din compararea drepturilor autorilor de la care provin titlurile de proprietate, are câștig de cauză cel care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, iar în cauză nu s-a făcut dovada că, în patrimoniul lui G, a existat și dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.
S-a mai arătat că nu se poate reține buna credință a reclamanților, față de lipsa de diligență a acestora la dobândirea imobilului, astfel cum rezultă din răspunsurile acestora la interogatoriu, precum și faptul că cererea de chemare în garanție a fost soluționată corect față de finalitatea acesteia, instanța având în vedere analiza căderii în pretenții și natura cererii, iar nu simpla opozabilitate față de chematul în garanție.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă este nefondat pentru că, deși reclamanții au solicitat chemarea în garanție a vânzătorului doar pentru a le sprijini apărările în proces, ca parte a obligației sale de a le asigura liniștita posesie, instanța de fond a calificat această cerere ca fiind întemeiată pe dispozițiile art.1336 și următoarele Cod civil și a pus în vedere, prin încheierea din 16.02.2006, reclamanților să timbreze cererea de chemare în garanție raportat la valoarea terenului din cele două contracte, respectiv de 1492 lei și timbru fiscal reclamanții și cu 1644 lei și timbru judiciar reclamanților, iar aceștia nu au făcut obiecție, achitând aceste sume prin chitanțele aflate la filele 200 și 201 din dosar.
Mai mult, instanța de fond, prin încheierea din 09.11.2006 a analizat și a respins, între altele, și excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în garanție în judecată, referindu-se la fiecare capăt de cerere din acțiune, inclusiv la cererea de chemare în garanție.
În aceste condiții și având în vedere și soluția instanței de fond, în mod corect a reținut instanța de apel că, în dreptul procesual civil, noțiunea de garanție are o accepțiune mai largă decât în dreptul material, potrivit art.60 al.1 Cod procedură civilă, iar instanța de fond a avut în vedere finalitatea cererii de chemare în garanție, care este diferită de cea formulată în cererea principală, precum și facultatea oferită de lege reclamanților.
Ca atare, determinant în admiterea cererii de chemare în garanție potrivit calificării dată de instanța de fond, a fost admiterea cererii reconvenționale și căderea în pretenții a reclamanților pârâți în acțiunea în revendicare a terenului dobândit de aceștia de la chematul în garanție, precum și facultatea oferită de lege reclamanților de a chema în garanție o altă persoană, în cazul în care ar cădea în pretenții.
Trebuie reținut că, potrivit art.63 al.1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție se judecă o dată cu cererea principală.
Față de aceste considerente și de calificarea dată cererii de instanță nu se poate reține că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut sau că legea a fost aplicată greșit în soluționarea cererii de chemare în garanție.
Referitor la acest ultim aspect, al aplicării greșite în cauză a dispozițiilor art.1341 Cod civil, trebuie reținut că după calificarea dată de instanța de fond cererii de chemare în garanție, ca fiind întemeiată pe dispozițiile art.1336 și următoarele Cod civil, reclamanții nu și-au completat această cerere în privința cuantumului despăgubirilor solicitate.
Și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat în condițiile în care, față de considerentele reținute de instanța de fond, decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii.
Criticile formulate sub acest motiv de recurs sunt nefondate pentru că instanța de apel, a cărei decizie a fost atacată cu recurs, a făcut o corectă comparare a titlurilor de proprietate ale părților, constatând că este preferabil titlul ce provine de la autorul al cărui drept este preferabil.
Or, dacă în cauză s-a constatat, odată cu stabilirea situației de fapt ce nu poate fi cenzurată în recurs, că terenul în litigiu face parte din cel ce a aparținut, anterior cooperativizării, autoarei pârâților reclamanți, potrivit actului dotal din 1946, pus în teren prin expertiza tehnică efectuată în cauză, atunci acest titlu este preferabil.
Această comparare a titlurilor de proprietate a avut în vedere și procedura specială reglementată de Legea nr.18/1991.
Referitor la acest aspect trebuie reținut că dispozițiile art.6 al.1 din Legea nr.1/2000 au fost aplicate corect în cauza de față de către instanța de apel, în condițiile în care acestea se referă la cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în baza Legii nr.18/1991.
Mai mult, dacă potrivit situației de fapt stabilită în cauză, la momentul formulării cererii de reconstituire de către autoarea pârâților, terenul în litigiu era liber, iar la emiterea titlului de proprietate s-au respectat dispozițiile Legii nr.18/1991, atunci nu-i sunt aplicabile acestuia dispozițiile art.III din Legea nr.16:.997.
În aceste condiții, toate celelalte susțineri privind nevaliditatea titlului de proprietate al autoarei pârâților reclamanți sunt nefondate.
Chiar dacă titlul de proprietate emis autoarei pârâților a fost emis mai târziu, esențial este faptul că cererea de reconstituire s-a făcut în termen și că s-a respectat procedura specială prevăzută de lege, precum și faptul că la momentul formulării cererii de reconstituire terenul în litigiu, cuprins în cel solicitat, era liber.
Tot nefondată este și critica privind aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art.1898 Cod civil, în condițiile în care, potrivit situației de fapt stabilită în cauză și care nu poate fi cenzurată în recurs, reaua credință a reclamanților, manifestată prin lipsa lor de diligență la încheierea contractelor, a fost dovedită în cauză.
În consecință, Curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții -, și, împotriva deciziei civile nr.11 din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie 2008, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/20.06.2008.
Jud.apel:.
-.
Jud.fond:.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
