Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2362/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2362/R/2009 | |
Ședința publică din 4 noiembrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor | --- - |
JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta | - - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții jr. -, -, împotriva deciziei civile nr. 270 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții, și G, având ca obiect acțiune în constatare.
Se constată depuse la dosar concluzii scrise din partea pârâților-intimați la data de 2 noiembrie și din partea reclamanților-recurenți la data de 4 noiembrie.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.8758/15.07.2008, pronunțată în dosarul civil nr- al Judecătoriei Cluj -N, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții -. -, -, și, în contradictoriu cu pârâții, și G și s-a constatat că înscrisul intitulat "act adițional la contractul de vânzare-cumpărare prin licitație a grajdului nr.5 de la., respectiv procesul-verbal nr.476/1991" este fals și s-a dispus desființarea acestuia.
Totodată, au fost obligați pârâții să achite reclamanților suma de 11,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din procesul-verbal nr.476/06.05.1991 încheiat de C-N, reiese că la data sus-menționată, cu ocazia licitației organizate pentru vânzarea grajdurilor de bovine, pârâții au cumpărat grajdul nr.5, cu tot ce este instalat pe el și cu cele aferente funcționării lui normale, pentru prețul de 200.000 lei, cei patru cumpărători precizând în mod expres suma pe care urmau s-o plătească fiecare dintre ei.
Din înscrisul de la fila 8 dosar, reiese că la aceeași dată s-a încheiat și un act adițional la procesul-verbal sus-menționat, act intitulat "act adiționl la contractul de vânzare-cumpărare prin licitație a grajdului nr.5 de la., respectiv procesul-verbal nr.476/1991", prin care părțile au adus mai multe precizări actului inițial, cu privire la cuantumul sumei pe care urma s-o plătească fiecare compărător, cu titlu de preț și respectiv cu privire la semnificația termenului "cu cele aferente funcționării lui normale" - folosit în actul inițial, stipulându-se că prin acest termen se înțelege:a).terenul limitrof grajdului lateral stânga și dreapta, câte 20. apoi 15. în spate pe toată lungimea și 15. în față pe toată lungimea,b).dreptul de folosință în comun a căilor de acces la ieșirea până la drumul public șic).dreptul de a instala fiecare separat contoare pentru înregistrarea consumului de energie electrică și apă potabilă.
Proba expertizei a fost încuviințată de instanță însă prin adresa nr.75/29.03.2006. Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cac omunicat că pentru efectuarea expertizei este necesar un exemplar original al actului contestat și în consecință, nu s-a putut efectua expertiza actului original contestat.
Analizând existența falsului invocat de reclamanți prin prisma probelor existente la dosarul cauzei, instanța a reținut în primul rând că deși nu s-a putut stabili cine anume a semnat actul adițional la rubrica "vânzător", s-a putut constata cu ochiul liber că numărul și forma semnăturilor de la rubrica "vânzător" de pe procesul-verbal nr.476/06.05.1991 nu coincide cu numărul și forma semnăturilor de la rubrica "vânzător" de pe actul adițional contestat; or, dacă cele două acte ar fi fost încheiate la aceeași dată și la un foarte scurt interval de timp, cum susțin pârâții, aceste diferențe vizibile nu ar fi trebuit să existe.
Pe de altă parte, din actele și lucrările dosarului reiese că la data de 20 iulie 1991, când reclamanții au cumpărat ferma zootehnică, pârâtul Gaa vut calitatea de președinte a comisiei de lichidare, calitate în care a semnat atât procesul-verbal de licitație din 20 iulie 1991, cât și lista de inventar ce constituie anexă la acesta, listă din cuprinsul căreia reiese că grajdul nr.5 nu a făcut parte dintre mijloacele fixe adjudecate de reclamanți, stipulându-se în mod expres că "grajdul nr. 5 fost vândut în scopul demolării și nu în scopul exploatării în starea actuală".
Instanța mai reținut că cele menționate în cuprinsul procesului-verbal de licitație din data de 20 iulie 1991 se coroborează în mod logic cu conținutul procesului-verbal de licitație din data de 06.05.1991, singura mențiune care contravine acestor două acte regăsindu-se în actul adițional contestat.
Dacă procesul-verbal de licitație nr.476/06.05.1991 și actul adițional contestat s-ar fi încheiat într-adevăr în aceeași zi și în același loc, nu se justifică diferențele de ordin redacțional existente între acestea, respectiv caracterele diferite utilizate la redactarea celor două înscrisuri și, mai ales intitularea actului adițional contestat ca fiind "act adițional la contractul de vânzare-cumpărare prin licitație a grajdului nr. 5", în loc de "act adițional la procesul-verbal nr.4766/06 mai 1991", în condițiile în care actul inițial se numea simplu "proces-verbal", iar nu "contract de vânzare-cumpărare prin licitație".
Potrivit dispozițiilor art.184 Cod procedură civilă, instanța a admis acțiunea și constatat că actul adițional este fals.
Prin decizia civilă nr. 270/A/24.04.2009 fost admis apelul declarat de pârâții, G, împotriva sentinței civile nr.8758/15.07.2008, pronunțată în dosarul civil nr- al Judecătoriei Cluj -N, care fost schimbată în sensul respingerii acțiunii civile formulate de către reclamanții jr. -, -, și, împotriva pârâților menționați anterior.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că probațiunea pentru constatarea unui înscris ca fiind fals este extrem de vastă, legiuitorul folosind sintagma "orice mijloace de dovadă".
Este adevărat că, de regulă, în practica judiciară proba administrată în mod obișnuit este cea a expertizei criminalistice a scrisului, însă în speța de față o asemenea probă nu a putut fi realizată, deoarece actul în discuție nu se regăsește în original la nici una dintre părți și nici în urma exercitării rolului activ al instanței și demersurilor făcute la Arhivele Naționale, Direcția Județeană C, Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară C-N și Administrației Finanțelor Publice C-N nu au avut rezultat, neputându-se pune la dispoziția instanței originalul actului defăimat ca fals.
Într-o atare situație, tribunalul, prevalându-se de dispozițiile art.292 alin.1, coroborat cu art.295 alin.2 Cod procedură civilă, a dispus din oficiu suplimentarea probațiunii testimoniale, fiind audiată martora, în calitate de fostă președintă a și semnatară a actului în discuție, în calitate de președintă a comisiei de licitație a
În ceea ce privește numărul de semnături existente pe actul pretins fals și procesul-verbal de licitație, tribunalul nu a putut ajunge la o concluzie clară analizând aceste înscrisuri, deoarece însumând semnăturile existente pe cel de-al doilea act arătat, respectiv procesul-verbal de licitație, sunt șapte sau opt semnături, imprecizie determinată, pe de o parte, de faptul că actul este prezentat în copie și de faptul că instanța cu mijlocele de care dispune nu poate stabili cu certitudine cui aparțin, raportat la cele opt semnături clare existente pe actul pretins fals.
Prezumția referitoare la faptul că grajdul nr.5 a fost vândut în scopul demolării și nu în scopul exploatării în starea actuală, mențiune inserată în actul încheiat ulterior de către reclamanți, nu este relevantă, deoarece nu poate duce automat la concluzia că terenul aferent nu a fost înstrăinat.
De asemenea, diferențele de ordin redacțional sub aspectul caracterelor mașinilor de scris folosite și titulatura diferită a actelor încheiate, nu sunt suficiente pentru a crea convingerea instanței în ceea ce privește falsitatea actului, în condițiile în care nu se coroborează cu alte probe solide.
Instanța de apel a socotit declarația testimonială administrată ca fiind lămuritoare. Martora a participat la licitație în calitate de președintă a comisiei de licitație, deoarece președintele titular, G era incompatibil, dorind să participe în calitate de cumpărător la acea licitație.
Cu ocazia licitației, atât comisia, cât și licitanții, care au fost pârâții din prezenta cauză s-au deplasat la fața locului pentru a vizualiza obiectul licitației, ocazie cu care s-a discutat și despre terenul aferent care urma să se vândă, deoarece grajdul avea și un badog de viței unde ieșeau animalele afară, fiind considerată și aceea suprafață ca fiind aferentă grajdului. Nu s-au stabilit limitele terenului în mod concret la acel moment, dar "s-a stabilit că se vinde grajdul cu terenul din față și din spate, unde erau acele împrejmuiri cu badogul de viței".
Ulterior, au încheiat procesul-verbal nr.476/04.05.1991, stabilindu-se prețul pentru fiecare cumpărător în parte, raportat la porțiunea de grajd achiziționată, însă când s-a pus problema plății prețului, unul dintre licitanți, respectiv numitul neavând banii suficienți, ceilalți licitanți s-au oferit să achite aceștia banii, cumpărând o porțiune mai mare din grajd, situație în care s-a încheiat actul contestat, în aceeași zi.
Martora a mai relatat că nu este în măsură să arate cui aparțin semnăturile aplicate pe cele două acte, recunoscându-și doar propria semnătură și să precizeze diferența de caractere între cele două înscrisuri, acestea fiind redactate de către o contabilă.
Tribunalul a considerat această declarație testimonială ca fiind suficientă pentru aflarea adevărului, ne mai insistând în audierea celei de-a doua martore, în calitate de secretară a.
Din cele arătate anterior, rezultă fără dubii că actul pretins fals a fost încheiat în aceeași zi, împrejurare în care nu se mai pune problema antedatării acestuia și că obiectul licitației l-a constituit atât grajdul, cât și terenul aferent, necesitatea redactării celui de-al doilea înscris fiind determinată de precizarea modificării porțiunilor de grajd cumpărate de fiecare licitant în parte și a suprafeței de teren care se cumpără.
În ceea ce privește acest din urmă aspect, martora a făcut o remarcă, și anume: "terenul urmează construcția", chestiune care are un fundament legal, respectiv dispozițiile art.28 alin.1 coroborat cu alin.4 din Legea nr.18/1991, în formă inițială.
Conform aliniatului 1 "construcțiile agrozootehnice ce au aparținut cooperativei de producție desființate, precum și terenurile de sub acestea ca și cele necesare utilizării lor normale devin proprietatea membrilor asociațiilor de tip privat, cu personalitate juridică dacă se vor înființa", iar potrivit aliniatului 4 "în cazul în care nu s-au constituit asemenea asociații, bunurile și animalele prevăzute la aliniatul 1 se vor vinde prin licitație publică persoanelor fizice sau juridice fac excepție bovinele și ovinele, precum și plantațiile de vii și pomi, care vor fi atribuite foștilor cooperatori".
În concluzie, tribunalul constatând că actul în discuție este datat în mod corect și reflectă realitatea în ceea ce privește înstrăinarea terenului, a admis apelul, a schimbat soluția atacată, în sensul respingerii acțiunii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal reclamanții jr, u, solicitând modificarea deciziei pronunțate în apel, ca fiind vădit nelegală.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că le-au fost încălcat flagrant dreptul la apărare și s- încălcat fățiș principiul imparțialității instanței.
Reclamanții au arătat că, completul de judecată și-a manifestat resentimentele față de aceștia, atitudinea vădit diferențiată instanței pe parcursul celor două termene nu putut fi înțeleasă dacă era vorba de resentimente față de judecătorul de fond sau față de apărătorul reclamanților pe care completul l- hărțuit tot timpul.
Instanța de apel a abordat cauza ab inițio de pe poziția că soluția primei instanțe este greșită, și în consecință s-a străduit să-și exercite rolul activ, căutând unilateral premise probatorii apte de conduce la desființarea ei.
În sensul acestei preocupări, tribunalul descoperit necesitatea de a audia martorele și, din oficiu, deși în memoriul de apel nu s- solicitat suplimentarea probațiunii. Audierea acestor martore a fost solicitată de către reclamanți pentru preciza de s- întâmplat cu arhiva în vederea identificării unui original al actului adițional incriminat prin prezenta acțiune, dar administrarea probei nu a fost posibilă datorită refuzului pârâților de indica domiciliul martorelor. În apel deși nu s-a cerut audierea acestora, după încuviințarea măsurii de către tribunal din oficiu pârâții au indicat adresa martorelor.
Reclamanții au arătat că președintele completului și apelantul i-au adresat martorei întrebări sugestive, care conțineau și răspunsul, iar în momentul în care li s-a acordat cuvântul reclamanților pentru a pune întrebări, președintele completului adresa aceste întrebări în mod discersionat și sugestiv, iar răspunsurile erau consemnate tot distorsionat. Martora a spus și neadevăruri în vădită contradicție cu actele de la dosar pe care președintele completului le- consemnat în concordanță cu propria viziune asupra stării de fapt.
Apărătorul reclamanților arătat că mai are cinci întrebări, moment în care președintele completului i-a replicat să formuleze ultima întrebare și acesta consemnat ca în încheierea de ședință să fie consemnate celelalte patru întrebări despre care reclamanții nu știu dacă s-au consemnat sau nu.
După audierea martorei, completul de judecată nu a mai audiat și martora, deși reclamanții au stăruit în necesitatea de fi audiată și această martoră, însă cererea reclamanților a fost respinsă.
Reclamanții apreciază că audierea martorei era o măsură procesuală câștigată cauzei și instanța nu putea să renunțe la administrarea ei fără o motivare temeinică, astfel că reclamanților li s- încălcat fățiș dreptul la apărare.
În al doilea rând, reclamanții au arătat că în mod greșit instanța de apel a ajuns la concluzia că actul adițional a fost întocmit la aceeași dată ca și procesul verbal de licitație din 6 mai 1991.
Reclamanții au arătat că instanța de apel a supralicitat valoarea probatorie a depoziției martorei, neobservând că aceasta era interesată în cauză, deoarece în calitate de semnatară a actului adițional este coautoare la infracțiunea de fals și înșelăciune și colegă de serviciu cu pârâtul.
Tribunalul nu a observat că terenul nu a făcut obiectul licitației, deoarece la acea dată nu se conturase interpretarea corectă a sintagmei "terenul aferent construcțiilor" din cuprinsul art. 28 Legea nr. 18/1991 și nu s-a clarificat această sintagmă în ziua de 6 mai 1991, data licitației, nici a doua zi și nici în următoarea perioadă de timp.
Recurenții au susținut că la 20 iulie 1991 au cumpărat întreaga fermă zootehnică, inclusiv terenul pe care erau amplasate construcțiile zootehnice ale grajdului 5 cumpărat de G și consorțiul său. La acea dată actul adițional datat în fals 6 mai 1991 nu era conceput, iar și ceilalți pârâți au luat hotărârea de a nu mai demola grajdul 5 și, prin urmare de a nu mai acapara vreun teren din jurul lui.
Recurenții mai arată că dacă în 20 iulie 1991 ar fi existat "actul adițional" pretins a fi redactat în 6 mai 1991, pârâtul G (cumpărător al grajdului nr. 5) nu ar fi acceptat să vândă la licitație întregul teren în suprafață de 58.000 mp (în perimetrul căruia se afla și amplasamentul grajdului 5). Gaf ost de acord să scoată la licitație întreaga fermă, inclusiv terenul pe care se edificase grajdul nr. 5, deoarece îl adjudecase la prețul derizoriu de 200.000 lei în scop de demolare.
Adresa din 20.12.1991 trimisă de sub semnătura lui și a contabilei șefe confirma odată în plus că întregul teren s-a vândut reclamanților, făcându-se referire la expertiza efectuată de expertul, din care reiese care este perimetrul terenului adjudecat de reclamanți.
Recurenții au arătat că tribunalul îmbrățișat punctul de vedere exprimat de pârâți, ignorând în totalitate aspectele din criticile mai sus formulate, în plus se ignoră și prev. art. 184, 182 alin. 2 și 174 Cod proc.civ. în raport de care refuzul părților de a depune originalul actului adițional incriminat ca fals trebuie interpretat ca o cunoaștere implicită a pârâților, că susținerile reclamanților sunt reale.
În al treilea rând, reclamanții au arătat că disp. art. 28 alin. 1 și 4 din Legea nr. 18/1991 nu le erau aplicabile adjudecatarilor și consorțiului câtă vreme au cumpărat grajdul 5 în scop de demolare și terenul nu a format obiectul licitației din 6 mai 1991. or, adjudecatarii s-au răzgândit abia în 1993, după înstrăinarea întregului teren pe care era amplasată ferma zootehnică și nu mai puteau invoca beneficiul reglementării cuprinse în art.28 alin. 1 și 4 din Legea nr. 18/1991.
Prin întâmpinare, pârâții, și G au solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece motivele invocate sunt străine de realitate și reprezintă simple speculații ale reclamanților.
Nu poate fi reținut că s- încălcat dreptul la apărare, deoarece reclamanții au arătat inițial că propun și proba cu martori, apoi au renunțat la administrarea acesteia. Avocatul reclamanților recurenți invocă faptul că a fost încălcat principiul imparțialității instanței, însă aceste afirmații sunt jignitoare la adresa instanței, care administrat din oficiu probe testimoniale.
În ceea ce privește audierea martorei, pârâții intimați arată că ei cât și avocatul reclamanților au pus separat întrebări martorei, iar apoi instanța întrebat părțile dacă mai doresc să pună întrebări, moment în care avocatul reclamanților a arătat că mai are de pus o singură întrebare, iar după ce s- consemnat răspunsul și după ce martora a semnat declarația, apărătorul reclamanților precizat că ar mai putea să pregătească alte 5 întrebări.
Apoi, instanța întrebat părțile dacă nu mai au de propus alte probe, întrucât nici reclamanții și nici pârâții nu au mai propus, s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
În opinia pârâților, prin prezentul recurs se încearcă doar tergiversarea soluționării litigiului între părți.
Analizând decizia recurată prin prima motivelor de recurs invocate, curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs vizează faptul că reclamanților li s-a încălcat dreptul la apărare de către instanța de apel și a fost încălcat vădit principiul imparțialității instanței.
În ședința publică din 14.01.2009 reprezentantul reclamanților a solicitat amânarea judecării apelului declarat de pârâți, însă această cerere a fost respinsă legal, deoarece cererea de amânare nu era însoțită de înscrisuri care s- justifice. Reprezentantul reclamanților a solicitat amânarea deoarece pentru acel termen trebuie să asigure apărarea în dosar nr. 1967/P/2008 și dosar -, dar nu a depus copii de pe împuternicirile din acele dosare și nici dovada că acele dosare aveau termen, pentru 14.01.2009, așa încât corect a fost respinsă cererea de apărare întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 156 al. 1.Pr.Civ. deoarece nu s-au prezentat părțile și nu s- solicitat judecarea cauzei în lipsă, a fost suspendată cauza, ulterior repusă pe rol.
La următorul termen de judecată, 27.02.2009, s-au formulat cereri în probațiune de către reclamanți, care au solicitat în probațiune administrarea unui supliment de interogatoriu și administrarea unei expertize topografice pentru a se verifica care grajd s-a demolat. Apoi apărătorul reclamanților a cerut instanței să proroge pronunțarea asupra cererii în probațiune vizând efectuarea unei expertize topografice, până la următorul termen, cerere care a fost admisă de către instanța de apel.
-și rolul activ, potrivit art. 129.Pr.Civ. instanța a pus în discuție completarea probațiunii și audierea martorelor și președinta comisiei de licitație a CAP și secretara aceleiași comisii. Apărătorul reclamanților nu s-a opus administrării acestei probe, după cum rezultă din încheiere. Prin urmare susținerea că instanța de apel a căutat unilateral premize probatorii pentru a conduce la desființarea hotărârii instanței de fond nu poate fi primită. În mod corect instanța a dispus completarea probațiunii deoarece are obligația de a afla adevărul judiciar. Prin exercitarea rolului activ instanța nu a încălcat cele două principii ale procesului civil: al contradictorialității și disponibilității fiind astfel respectate drepturile procesuale ale părților. Reprezentantul reclamanților cunoștea că martora a fost colegă la cu pârâtul G, dar nu s-a opus audierii și nu a invocat subiectivitatea martorei. Necesitatea completării probațiunii cu depoziții testimoniale a rezultat ca urmare a faptului că nu s-a putut depune înscrisul defăimat, ca fiind fals.
Reclamanții au susținut că au insistat în audierea celei de-a doua martoră încuviințată, însă cercetând încheierea din 10.04. 2009 curtea constată că într-adevăr tribunalul a revenit asupra audierii martorei dar, reprezentantul reclamanților nu s-a opus și nu a mai solicitat administrarea altor probe. Susținerile că nu se putea renunța la audierea celei de-a doua martoră deoarece era o probă câștigată cauzei, trebuiau invocate în fața instanței de apel, ceea ce nu s-a întâmplat, după cum rezultă din încheierea cercetată.
Prin urmare nu poate fi primită critica că reclamanților li s-a încălcat dreptul la apărare. Împrejurarea că martora a fost numită de tribunal în considerente "doamna " nu este o dovadă a parțialității tribunalului, ci un mod civilizat de a se referi la o persoană.
La termenul de judecată din 10.04.2009 când a fost audiată martora s-a consemnat în încheierea de ședință că după ce s-a încuvințat ultima întrebare și reprezentantul reclamanților că nu mai are întrebări, ulterior a arătat că a mai avut cinci întrebări, dar nu a formulat aceste întrebări pentru a fi consemnate și a se putea aprecia relevanța acestora.
Curtea constată că nu au fost încălcat dreptul la apărare al reclamanților, iar împrejurarea că s-au administrat probe de către instanță din oficiu nu poate fi considerată o încălcare a principiului imparțialității deoarece judecătorii trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a afla adevărul, potrivit art. 129 al. 5.Pr.Civ.
Recursul este o cale extraordinară de atac în prezenta reglementare și permite casarea sau modificarea deciziei pronunțată în apel numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, pct. 10 și 11 din art. 304.Pr.Civ. au fost abrogate.
În al doilea motiv de recurs, deși s-a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 184,180, 182 al.2 174.Pr.Civ. dar nu s-au dezvoltat care au fost greșelile în aplicarea acestor texte legale. În dezvoltarea acestui motiv de recurs criticile recurenților s-au axat pe depoziția martorei, care în opinia acestora a fost supralicitată și trebuia înlăturată deoarece provine de la o persoană interesată. Hotărârea instanței de apel este criticată sub aspectul stabilirii stării de fapt rezultată din probele administrate. Criticile converg în sensul că hotărârea instanței de apel se bazează pe o greșeală gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a depoziției martorei. Or, instanța de apel este suverană în a stabili starea de fapt.
Dispozițiile art. 184.Pr.Civ. permit ca în situația în care nu este caz de judecată penală falsul să fie cercetat de instanța civilă prin orice mijloace de dovadă. Deoarece înscrisul defăimat ca fiind fals nu a putut fi prezentat deși s-au făcut demersuri, din oficiu, de către instanța de apel și nu s-a putut administra expertiza grafică, care era cea mai relevantă este firesc să se administreze toate mijloacele probatorii pentru aflarea adevărului. Pentru a defăima un înscris ca fiind fals este insuficient ca hotărârea să se bazeze numai pe prezumții. Împrejurarea că pârâții nu au prezentat actul adițional nu poate fi sancționată potrivit art. 174.Pr.Civ. deoarece nu s-a dovedit că pârâții au ascuns sau distrus înscrisul incriminat. Fiind vorba de un act adițional la un proces verbal de licitație, acesta trebuia să se găsească în arhiva unității vânzătoare, nu numai în posesia pârâților, dar cu toate demersurile făcute de instanță nu s-a putut intra în posesia acestuia.Depoziția martorei a fost administrata cu respectarea dispozițiilor legale în materie, dar ea nu a fost proba unică care a format convingerea instanței că actul adițional este fals.
Faptul că, în 20 iulie 1991 reclamanții au cumpărat întreaga fermă zootehnică, nu înseamnă că actul adițional era fals pentru că a fost achiziționat cu 200 000 lei. Reclamanții au achitat 11 500 000 lei însă au cumpărat 6 grajduri, un, laborator lapte, moară cu ciocane etc. și raportându-ne numai la grajdurile achiziționate se poate constata că valoarea unuia, mai mică de 200 000 lei, echivalentă cu valoarea grajdului înstrăinat pârâților.
Recurenții invocă faptul că pârâților adjudecatari ai grajdului nr. 5 nu li se aplică dispozițiile art. 28 al.1 și 4. 18/1991 deoarece acesta a fost dobândit în scop de demolare, însă această alegație nu poate fi primită deoarece chiar în procesul verbal încheiat în 06.05.1991 se menționează în al. 1 teza finală că " grajdul nr. 5 se vinde în întregime cu ce este instalat și sau neinstalat pe el și cu cele aferentefuncționării lui normale. Mențiunea că grajdul se vinde pentru a fi demolat nu este inserată nici în procesul verbal de licitație nici în actul adițional la acesta, iar dispozițiile art. 28.18/1991 se aplică actelor juridice încheiate în perioada în care legea este în vigoare.
Având în vedere considerentele mai sus reținute, curtea în temeiul art. 312.Pr.Civ. va respinge ca nefondat recursul reclamanților, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 3o4 pct. 5 și 9.Pr.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții jr. -, -, împotriva deciziei civile nr. 270/A din 24 aprilie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta
- - - - - - -
GREFIER
TARȚA
Red. dact. GC
11 ex/14.11.2009
Jud.apel:-,
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta
