Expropriere. Speță. Decizia 278/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 278/A/2009 | |
Ședința publică din 4 noiembrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Traian Dârjan | - - |
JUDECĂTOR 2: Tania Antoaneta Nistor | --- - |
GREFIER: | - - |
S-au luat în examinare apelurile declarate de pârâtul MUNICIPIUL C-N PRIN PRIMAR și, respectiv de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 247 din 22 aprilie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ, în dosarul nr-, privind și pe reclamantele și, precum și pe PARCCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect expropriere.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reclamanta-intimată aistată de avocat, care o reprezintă și pe reclamanta-intimată, reprezentantul și reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantelor-intimate depune la dosar chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial.
La întrebarea instanței, reprezentantul reclamantelor-intimate arată că obiectul cauzei îl constituie obținerea unei sume de bani cu titlu de despăgubire pentru terenul înscris în CF - nr. top 10928/8 C, ce a fost expropriat în fapt pentru cauză de utilitate publică, fără a se urma procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994. Arată că temeiurile juridice sunt cele invocate în acțiunea introductivă.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ susține apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât prima instanță nu a cercetat fondul în întregime. În speță nu poate fi vorba despre o expropriere având în vedere că nu s-a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, astfel că despăgubirile solicitate de reclamante reprezintă daune pentru nefolosința terenului. Cu toate că au fost invocate prevederile art. 44 alin. 3 din Constituția României și prevederile art. 481 Cod civil, starea de fapt invocată de reclamante nu poate fi asimilată unei exproprieri. Arată de asemenea că se impune și analizarea cuantumului despăgubirilor pe care îl consideră exagerat. Cu privire la apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului C-N pune concluzii în sensul admiterii acestuia.
Reprezentantul reclamantelor-intimate susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea celor două apeluri ca fiind nefondate, și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței depuse la dosar. Consideră că starea de fapt din speță este similară cazurilor de expropriere deoarece reclamantele, chiar dacă sunt proprietarele terenului restituit în baza Legii 10/2001, ele sunt private în mod perpetuu de exercitarea acestui drept, întrucât terenul chiar de la momentul restituirii avea destinația de alei și spații verzi, iar statul în loc să procedeze imediat la expropriere, s-a limitat în impune restricții exagerate în exercitarea dreptului de proprietate. Practic dreptul de proprietate al reclamantelor-intimate a fost anihilat deoarece pe terenul respectiv nu pot construi, nu-l pot îngrădi, nu-l pot vinde, nu-i pot schimba destinația, nu-l pot amenaja după bunul plac, nu pot beneficia de eventualele fructe, nu pot interzice accesul persoanelor străine pe acest teren, singurul drept pe care-l pot exercita este "dreptul de promenadă". Privarea de dreptul de proprietate în mod perpetuu echivalează cu privarea dreptului de proprietate, și toate atributele acestuia sunt teoretice și iluzorii.
Cu privire la motivul de recurs privind omisiunea instanței de fond de a soluționa primul capăt de cerere, consideră că acest motiv de apel nu poate fi reținut întrucât în cuprinsul considerentelor instanța de fond a făcut referire la acesta, fiind omis doar din cuprinsul dispozitivului. Astfel că, partea care se considera vătămată de această omisiune, avea posibilitatea de a formula o cerere de completare a dispozitivului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 247 din 22 aprilie 2009 Tribunalului Cluja fost admisă cererea formulată de reclamantele și, împotriva pârâtului Municipiul C-N, prin primar, și în consecință, a fost obligat pârâtul Municipiul C-N, prin primar să le plătească reclamantelor suma de 907.700 RON cu titlul de despăgubiri și să le plătească reclamantelor și cheltuieli de judecată în sumă de 2810 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că reclamantele sunt coproprietare asupra terenului în suprafață de 248 mp dreptul lor fiind înscris în Cf nr. - C nr. top 10929/8, dreptul fiindu-le recunoscut în calitatea lor de moștenitoare a fostei proprietare tabulare, conform deciziei civile nr. 967/05.02.2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-.
Din considerentele acestei decizii rezultă că, prin decizia civilă 839/A/03.11.2005 sa Curții de APEL CLUJ s-a dispus restituirea în natură către reclamante a terenului având destinația de alei și spații verzi, iar la 15.02.2008 a fost întocmit protocolul de predare - primire terenului. Potrivit certificatului de urbanism nr. 2510/30.05.2008 terenul se află în perimetrul de protecție a valorilor istorice și arhitectural - urbanistice, fiind interzisă orice schimbare a destinației actuale.
Dreptul de proprietate al reclamantelor a fost recunoscut în condițiile prescrise de Legea nr. 10/2001, lege care consacră principiul reparației pentru imobilele preluate abuziv, fie prin restituirea în natură, fie prin acordarea de despăgubiri.
Instanța reține că dreptul de proprietate al reclamantelor a fost dobândit asupra unui bun, față de care nu își pot exercita toate atributele dreptului de proprietate. oricărui drept de a dispune de teren reprezintă o expropriere tacită și faptică, incompatibil cu dreptul recunoscut de art. 1 pct. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 480.civil și art. 44 Constituție.
Că este așa rezultă și din faptul necontestat de pârât în sensul că, în perioada în care litigiul privind restituirea în natură a terenului se afla pe rol, Consiliul local C- a aprobat amplasarea pe acest teren a unui monument.
Prin expertiza efectuată în cauză terenul a fost evaluat la suma de 907.700 RON, sumă cu care pârâtul nu a fost de acord.
Legea nr. 10/2001 prevede ca posibilitate reparatorie și despăgubirea pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură.
În situația dată este evident că restituirea în natură către reclamante terenului este un act pur formal și care nu aduce o reparație reală, reclamantelor, motiv pentru care instanța a admis acțiunea și obligat pârâtul să le plătească reclamantelor 907.700 RON cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel Municipiul C-N reprezentat prin Primar și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.
În motivele de apel, pârâtul Municipiul C-N solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii pentru următoarele considerente:
Restituirea terenului în favoarea intimatelor reclamante nu este un act pur formal, acestea au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în baza deciziei civile nr. 967/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și au fost puse în posesie cu acest teren în data de 15.02.2008. În Protocolul d predare primire s- menționat că destinația terenului este spațiu, iar intimatele au semnat acest protocol fără obiecțiuni.
Art. 44 din Constituție consacră principiul ocrotirii și garantării dreptului de proprietate, dar acesta nu este un drept absolut, putând fi limitat prin lege. Dreptul la un mediu sănătos este și el un drept ocrotit de Constituție, un drept fundamentat al omului, iar una din sarcinile aferente dreptului de proprietate se referă tocmai la respectarea tuturor sarcinilor privind protecția mediului.
Art. 480.civil reglementează dreptul de proprietate care conferă titularului îndreptățirea de a se bucura și dispune de un lucru în limitele prevăzute de lege. Limitarea exercițiului dreptului de proprietate potrivit disp. art. 71 din OUG 195/2005 are o justificare morală și socială.
Art. 1 protocolul 1 cu referire la respectarea bunurilor personale, consacră dreptul fiecărei persoane de respectarea bunurilor sale, însă în alin. 2 din acest articol se arată că aceste dispoziții nu aduc atingere dreptului statului de adopta legi pe care le consideră necesare pentru reglementarea folosinței bunurilor conform interesului general.
Instanța de fond se raportează la interesul persoanei în reglementarea dreptului de proprietate, dar omite să observe că și dreptul la un mediu sănătos reprezintă un drept fundamental al omului.
Se mai menționează că art. 23 din Legea nr. 33/1994 stabilește în sarcina instanței de judecată, obligația de a verifica ulterior declarării utilității publice dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru se hotărî exproprierea și de stabili cuantumul despăgubirilor, ceea ce nu s- întâmplat în prezenta acțiune.
În ce privește cuantumul despăgubirilor stabilit prin raportul de expertiză, acesta este cu mult peste valoarea terenurilor din zonă, iar problema obținerii unei autorizații de construcții nu poate intra în discuție.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, pârâtul apelant a apreciat că onorarul avocatului raportat la complexitatea cauzei este exagerat de mare, motiv pentru care în subsidiar solicită reducerea acestuia sau exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.
II. În motivele de apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJa solicitat desființarea sentinței civile și admiterea apelului pentru următoarele considerente:
Prima critică pe care o invocă parchetul este aceea că în prezenta cauză nu este vorba de o expropriere deși s-au invocat disp. art. 44 alin. 3 Constituție și art. 481.civil. De fapt reclamanta nu invocat prev. Legii nr. 33/1994 și nu s-a parcurs procedura legală de expropriere începând cu declararea utilității publice.
În al doilea rând se arată că dacă prezenta cauză nu s- judecat potrivit Legii nr. 33/1994, nu mai este nevoie de participarea procurorului, deoarece acesta participă numai în cauze civile care au ca obiect exproprierea potrivit Legii nr. 33/1994.
În al treilea rând a fost criticat cuantumul despăgubirilor acordare reclamanților, care apare ca fiind exagerat.
Art. 1 din protocolul 1 CEDO stipulează că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între interesele comunității și apărării imperativelor dreptului fundamentale ale individului, or, principiul proporționalității nu este respectat în condițiile în care pentru 248 mp reclamantelor li s-a stabilit o despăgubire de 250 Euro.
Prin întâmpinare reclamantele intimate și
au solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.
Imobilul nu a fost supus unei proceduri de expropriere prev. de Legea nr. 33/1994, însă fost expropriat în fapt, noțiune care nu este străină jurisprudenței naționale, dar nici doctrinei și jurisprudenței franceze.
Chiar dacă nu ne aflăm într-un caz de expropriere propriu-zisă prezența procurorului se impune și în această cauză, iar raportat la cuantumul despăgubirilor, reclamanta arată că valoarea imobilului a fost corect stabilită, deoarece promovarea acțiunii s- făcut în 16 iunie 2008, când piața imobiliară era în plină ascensiune.
În ceea ce privește apelul introdus de Municipiul C-N, acesta este nefondat, apărările formulate de pârâți sunt forțate și absurde, în condițiile în care reclamanta solicitat restituirea terenului în naatură liber de orice sarcini. Demersurile reclamantei nu vin în contradicție cu dreptul la un mediu sănătos cum susține pârâtul.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor și onorariului avocațial, reclamanta apreciază că acestea au fost corect stabilite prin raportul de expertiză, iar potrivit art. 247 Cod proc.civ., partea care cade în pretenții, trebuie să fie obligată la cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluționarea acesteia.
În ședința publică din 4.12.2009 reprezentanta parchetului invocat nesoluționarea fondului cauzei, deoarece instanța de fond s- pronunțat numai pe un petit din cele două cu care a fost investită, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând sentința apelată, raportat la motivele de apel invocate, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată în 16 iulie 2008, reclamantele și au solicitat să se constate că au fost expropriate în fapt pentru cauză de utilitate publică de terenul în suprafață de 248 mp situat în C-N,- și să fie obligat Municipiul C-N la plata sumei de 900.650 RON ( echivalentul a 250.000 Euro) cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea faptică.
În drept, au fost invocate disp. art. 44 Constituție, art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art. 7, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 44 și art. 9 din Legea nr.10/2001 și art. 480 și 481.civil. Reclamantele au mai arătat că prezenta acțiune este scutitul de taxă judiciară de timbru, invocând disp. art. 15 din Legea nr. 146/1997 și disp. art. 38 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentința civilă nr. 247/2009, instanța de fond deși admis în întregime acțiunea reclamantelor, s- pronunțat numai pe al doilea petit de obligarea pârâtului la despăgubiri, neanalizând și primul petit de constatarea exproprierii asupra terenului de 248 mp.
Din starea de fapt reținută, rezultă că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 248 mp în baza Legii nr.10/2001, și acestea au fost puse în posesia terenului prin protocolul de predare-preluarea imobilului nr. 685/45 emis în 15.02.2008.
Prin urmare, reclamantele dețin în momentul de față imobilul în litigiu, având toate atribuitele dreptului de proprietate, folosință, posesie și dispoziție asupra bunului.
Reclamantele au arătat că prin certificatul de urbanism nr. 2510/30.05.2008 li s- interzis schimbarea folosinței actuale de spațiu imobilului, motiv pentru care au apreciat că nu pot uza de proprietatea lor, deoarece nu le-a fost restituit un imobil liber de orice sarcini și în consecință nu este respectat dreptul de proprietate al acestora.
Instanța de fond, investită cu o astfel de acțiune trebuia să clarifice dacă acțiunea cu care a fost investită se încadrează în dispozițiile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, situație în care trebiua să verifice dacă s-au respectat condițiile legale de expropreire și stabilirea cuantumului despăgubirilor, sau trebuia să verifice dacă această acțiune este o acțiune în despăgubiri pentru restrângerea atributului folosinței imobilului în litigiu.
În cazul de față, instanța nu s- pronunțat dacă este incidentă sau nu o expropriere faptică imobilului, ci a acordat numai despăgubiri pentru terenul de 248 mp.
Prin urmare, acordându-se despăgubiri pe terenul de 248 mp, deși, potrivit situației de carte funciară reclamantele sunt și proprietare asupra acestui teren, curtea constată că în lipsa pronunțării asupra exproprierii faptice, reclamantele au fost indemnizate de două ori pentru același imobil. Rămân în continuare proprietare asupra imobilului dobândit în Legea nr.10/2001 și li s-au acordat și despăgubiri bănești pentru același teren, ceea ce este inadmisibil.
Nepronunțându-se asupra exproprierii faptice a terenului, instanța de fond nu soluționat fondul cauzei, deoarece eventualele despăgubiri ar fi putut fi acordate, numai dacă se constata că imobilul a fost expropriat de Statul Român.
Susținerea reclamantelor, care apreciază că, corect a fost aplicată procedura de expropriere prev. de art. 23 din Legea nr. 33/1994, lege care nici măcar nu a fost invocată de reclamante nu poate fi primită.
După cum a fost formulată această acțiune, reclamantele solicită despăgubiri pentru restrângerea atributului folosinței terenului, însă nici această chestiune nu a fost lămurită de instanța de fond, care avea obligația să califice acțiunea formulată de reclamante. În această ipoteză, prezența procurorului nu era necesară, deoarece la acțiunile privind dreptul de proprietate prezența procurorului nu este prevăzută expres de lege.
Așadar, curtea constată că nu s- soluționat fondul cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 297 Cod proc.civ. va admite apelurile pârâtului Municipiul C-N prin Primar și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 247 din 22 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o va desființa și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe TRIBUNALUL CLUJ.
Cu ocazia rejudecării, tribunalul va califica acțiunea formulată de reclamante, potrivit dispozițiilor legale invocate de acestea și se va pronunța asupra tuturor petitelor cu care fost investită, administrând probele care se impun, ținând seama și de criticile formulate în apelurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de pârâtul Municipiul C-N prin Primar și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 247 din 22 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe TRIBUNALUL CLUJ.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red. dact. GC
8 ex/7.12.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Tania Antoaneta Nistor
