Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2431/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2431/R/2008
Ședința publică din 15 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Traian Dârjan
JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Silvia Nicorici Carmen Maria
- -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C- și recursul declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.229/A din 24 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta S, și pe pârâții, - PRIN LICHIDATOR și JUNIOR, având ca obiect acțiune în constatare -constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, avocat, din Baroul Cluj, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt legal timbrate.
Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitate celorlalte părți să se prezinte la dezbateri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al Mun. C-N, consilier juridic, pârâtul recurent u, asistat de avocat, care o reprezintă și pe pârâta recurentă, și pârâtul intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Instanța, având în vedere că la prima strigare a cauzei s-a prezentat reprezentantul reclamantei intimate, avocat, lasă cauza la a treia strigare, pentru a da posibilitate acestuia și celorlalte părți să se prezinte la dezbateri.
La a treia strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, avocat, reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al Mun. C-N, consilier juridic, pârâtul recurent u, asistat de avocat, care o reprezintă și pe pârâta recurentă, și pârâtul intimat, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul pârâților recurenți și u depune la dosar copii după două centralizatoare cu valorile de circulație ale apartamentelor situate în blocuri de locuințe în diferite zone ale Municipiului C-N precum și un tabel cu valorile de circulație ale apartamentelor din Mun. C-N în luna sept. 2004, din care, câte un exemplar se înmânează reprezentantului reclamantei intimate și reprezentantei pârâtului recurent Consiliul Local al Mun. C-
Reprezentantul reclamantei intimate susține că valoarea de circulație a imobilului, înseamnă prețul de vânzare al imobilului pe o piață liberă. Precizează că toate cele trei apartamente în litigiu, erau grevate de o interdicție de înstrăinare, astfel că, aceste apartamente nu se puteau vinde la valoarea unui apartament liber de orice sarcină. Solicită instanței să țină cont de prețul stabilit în baza Legii nr.112/1995, respectiv prețul indicat în contractul de vânzare -cumpărare. Solicită în probațiune efectuarea unei expertize pentru aflarea valorii reale a prețului celor trei apartamente în litigiu, care în momentul încheierii contractului de vânzare- cumpărare nu puteau fi înstrăinate.
Instanța pune în discuția părților prezente, proba cu expertiza solicitată de reprezentantul reclamantei intimate.
Reprezentantul pârâților recurenți și u arată că proba cu expertiza este inadmisibilă în calea de atac a recursului și precizează că înscrisurile pe care le-a depus azi la dosar, au fost depuse la solicitarea instanței, doar pentru lămurirea acesteia, însă părțile de comun acord, prin act autentic au convenit că valoarea imobilelor este peste 100.000 lei noi (1.000.000.000 lei vechi) și în opinia sa, Curtea a dispus această probă cu înscrisuri, pentru a se edifica dacă ceea ce au convenit părțile este real.
Reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al Mun. C-N, arată că achiesează la poziția reprezentantului pârâților recurenți și u și solicită respingerea probei cu expertiza solicitată de reprezentantul reclamantei intimate. De asemenea, arată că solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare în primă instanță la Tribunalul Cluj.
Instanța, în temeiul art. 305 pr.civ. respinge cererea în probațiune privind efectuarea unui raport de expertiză pentru stabilirea valorii de circulație a imobilelor în litigiu.
Reprezentantul reclamantei intimate, reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al Mun. C-N și reprezentantul pârâților recurenți și u arată că nu au de formulat alte cereri în probațiune sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri în probațiune sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul pârâților recurenți și u arată că pune aceleași concluzii ca la termenul de judecată din data de 20 oct. 2008, iar acum se va referi doar la aspectul ce ține de procedură. Solicită admiterea recursului formulat de pârâții și u, să se constate că prezentul litigiu are o valoare de peste 100.000 lei noi (1.000.000.000 lei vechi), și să se dispună casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Cluj.
Reprezentantul reclamantei intimate arată că susține în totalitate concluziile puse la termenul de judecată din data de 20 oct. 2008, și arată că potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum rezultă și din hotărârile a căror copii le-a depus la dosarul cauzei, prețul imobilului este cel indicat în contractul de vânzare- cumpărare. Solicită respingerea recursurilor pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al Mun. C-N solicită admiterea recursului formulat de acest pârât, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Cluj și arată că nu se opune admiterii recursului declarat de pârâții și u.
Reprezentantul pârâților recurenți și u arată că în măsura în care recursul pârâților și u ar fi admis, concluziile puse de reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al Mun. C-N, sunt pertinente, iar în ipoteza în care instanța va respinge recursul pârâților și u, singura soluție este casarea hotărârii atacate, respectiv fie casarea hotărârii atacate pentru rejudecare, fie casarea hotărârii atacate pentru recalificarea căii de atac, cu toate consecințele care decurg de aici.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2042 din 12 martie 2007 a Judecătoriei Cluj -N, s-a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantei - "S " C-N, invocată de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, și.
S-a admis acțiunea precizată și extinsă, intentată de reclamanta - "S " C-N, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, SC SA C-N prin lichidator SC C-N, respectiv, și soția -, (fostă ) și în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC SA C-N și și soția cu privire la.nr.4 situat în C-N, b-dul 21 1989 nr.75.
S-a constatat nulitatea absolută contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC SA C-N și numita -, cu privire la.nr.3 din imobilul situat în C-N, b-dul 21 1989, nr.75.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC SA C-N și numita, cu privire la.nr.1 din imobilul situat în C-N, b-dul 21 1989, nr.75.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.35272 din 14.08.1997, pârâtul Consiliul local al municipiului C-N prin SC SA C-N, a înstrăinat.nr.4 situat în C-N, b-dul 21 1989, nr.75, în favoarea pârâților și soția, înscris în CF nr.1283 C-N, nr.top 4916/1/2/2/IV. Același vânzător, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.34204 din 7.04.1997 i-a înstrăinat numitei.nr.3 situat în C-N, b-dul 21 1989, nr.75, înscris în CF nr.1283 C-N, nr.top 4916/1/2/2/III, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr.35032 din 16.07.1997 i-a vândut numitei.nr.1 situat în C-N, b-dul 21 1989, nr.75, înscris în CF nr.1283 C-N, nr.top 4916/1/2/2/
Numita a decedat la data de 4.03.2001, moștenitorul ei fiind pârâtul u -; la rândul ei, numita a decedat la data de 3.04.2000, iar moștenitoarea ei este pârâta (fostă ).
Din CF nr.1283 C-N, nr.top 4916, rezultă că imobilul corp. I casă din cărămidă cu un local pentru prăvălie, 8 camere, 3 bucătării și dependințe, precum și imobilul corp.II casă din cărămidă cu 8 camere, 5 bucătării, dependințe, curte și grădină, figurează ca proprietar tabular Internatul de fete -
În baza Decretului nr.175/1948, asupra imobilului s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român. Ulterior, în baza Ordinului nr.553/1956, s-a înscris dreptul de folosință asupra imobilului în favoarea Sfatului Popular al orașului C, după care au fost parcelate atât terenul, cât și construcția.
- "S " s-a adresat Comisiei Speciale de, cu cererea nr.6428/28.02.2003, prin care a solicitat restituirea imobilului înscris în CF nr.1283 C-
Prima instanță a repins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu motivarea că prin adresa nr.4/2005 emisă de romano-catolic, s-a certificat că reclamanta este aceea care a înființat, deținut, condus și administrat Internatul de fete romano-catolic, cu sediul în C-N,-, în prezent b-dul 21 1989. Din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că Internatul de fete romano-catolic s-a aflat în administrarea Parohiei -e "S ".
În temeiul Legii nr.112/1995, puteau fi vândute chiriașilor, numai imobilele cu destinația de locuințe ce au aparținut foștilor proprietari persoane fizice, or imobilul în litigiu a constituit proprietatea unei persoane juridice, astfel că nu intră sub incidența dispozițiilor acestui act normativ.
Conform art.6 alin.(2) din OUG nr.94/2000, actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Or contractele de vânzare-cumpărare atacate au fost încheiate cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
B-credință invocată de Consiliul local al municipiului C-N, nu a fost reținută față de prevederile exprese ale Legii nr.112/1995, care se referă la posibilitatea vânzării imobilelor cu destinația de locuințe preluate de la foștii proprietari persoane fizice, prevederi a căror necunoaștere pe de o parte nu poate fi invocată, iar pe de altă parte din cartea funciară a imobilului rezultă că fostul proprietar este o persoană juridică.
Prin decizia civilă nr.229/A din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de pârâții, u - și Consiliul local al municipiului C-N, împotriva sentinței civile nr.2042 din 12.03.2007 a Judecătoriei Cluj -N, pe care a menținut-o în totul.
Au fost obligați apelanții în solidar să îi plătească intimatei - "S " C-N, cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 5.000 lei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.6 alin.(2) din OUG nr.94/2000, actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Conform art.1 din același act normativ, fac obiectul actului normativ, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 1989, altele decât lăcașele de cult.
Întrucât obiectul actului normativ îl constituie imobilele preluate abuziv, cu sau fără titlu, nu poate fi primită susținerea apelanților potrivit căreia nulitatea actelor juridice de înstrăinare încheiate pentru imobilele ce fac obiectul ordonanței, intervine numai în situația în care imobilele au fost preluate fără titlu de către stat. Apartamentele nu intră sub incidența Legii nr.112/1995, întrucât obiectul acesteia l-au constituit numai imobilele cu destinația de locuință ce au aparținut persoanelor fizice. De asemenea, apartamentele în litigiu nu puteau fi restituite în natură foștilor proprietari, față de prevederile art.9 din Legea nr.112/1995 și prin urmare nici nu puteau fi vândute chiriașilor.
Totodată, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, au fost lezate și dispozițiile de drept comun referitoare la validitatea convențiilor, cum sunt cele prevăzute de art.948 pct.3, art.962 și art.963 din Codul civil, care au caracter imperativ. Odată ce la încheierea contractelor nu era posibilă vânzarea imobilelor de genul celui în litigiu, acestea erau în afara circuitului civil.
Cumpărătorii nu pot pretinde că au fost de bună-credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, în accepțiunea pe care dispozițiile art.1898 civ.o conferă acestei noțiuni, atât timp cât din prevederile art.1 și art.25 din Legea nr.112/1995 rezultă fără dubiu că imobilele ce au aparținut cultelor religioase nu fac obiectul legii, nu pot fi retrocedate foștilor proprietari și nu pot fi vândute chiriașilor în baza acestui act normativ.
În mod temeinic și legal a reținut prima instanță că pârâții-cumpărători nu pot invoca buna-credință. În condițiile în care imobilul nu putea fi înstrăinat în baza Legii nr.112/1995 și nici a Legii nr.85/1992, sancționând cu nulitatea absolută vânzarea imobilelor preluate de stat, apelanții nu pot susține că în momentul înstrăinării, au avut reprezentarea că Statul Român le putea transmite proprietatea.
Reaua-credință a cumpărătorilor rezultă din însăși conținutul legii, care nu permite vânzarea imobilelor de genul celor în discuție și nu este necesară nici o dovadă suplimentară. Legile de restituire a propietăților preluate abuziv, ocrotesc buna-credință, cu condiția ca aceasta să existe.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții Consiliul local al municipiului C-N, precum și și u -.
În recursul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului C-N, s-a solicitat modificarea deciziei atacate și admiterea apelului în contra sentinței care să fie schimbată în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, pârâtul a susținut că decizia atacată este nelegală, deoarece imobilul în care sunt situate apartamentele în litigiu, nu era exceptat de la vânzare, față de prevederile art.10 alin.1 și 2 din Legea nr.112/1995. Prin urmare, nu au fost încălcate prevederi imperative ale legii la data înstrăinării acestor apartamente.
Nu a fost contestată valabilitatea titlului Statului Român, în termenul prevăzut expres de lege pentru introducerea unei astfel de acțiuni, situație în care titlul s-a consolidat. La data înstrăinării apartamentelor, Statul Român avea un titlu de proprietate valabil asupra acestora, dobânditope legis, situație în care a încheiat contractele de vânzare-cumpărare cu subdobânditori de bună-credință.
Regimul nulităților fiind cuprins în texte de natură imperativă, în speță nu sunt îndeplinite niciuna dintre condițiile de nulitate invocate.
În privința bunei-credințe, Curtea Constituțională a statuat că în conflictul de interese legitime dintre proprietar și subdobânditorul de bună-credință, a fost preferat acesta din urmă. A fi dobânditor de bună-credință înseamnă ca în momentul cumpărării, dobânditorul să fie convins că a contractat cuverus dominus. B-credință există atunci când cumpărătorul a depus diligențe minime pentru cunoașterea situației juridice a imobilului ce urmează să fie înstrăinat. Simpla înscriere în cartea funciară, valorează titlu, în sensul că acela care este înscris, este prezumat a fi proprietarul imobilului.
Proba relei-credințe, cade în sarcina celui care o invocă, ceea ce nu s-a dovedit.
Pentru a se da eficiență principiuluitempus regit actum, actele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea legilor în vigoare la acea dată, trebuie să rămână valabile.
În recursul declarat de pârâții și u -, s-a solicitat să se constate că litigiul are un obiect în valoare de peste 100.000 lei și în consecință, casarea deciziei atacate, admiterea în totalitate a apelului în sensul că instanța competentă să judece litigiul în primă instanță este Tribunalul Cluj, anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea dosarului la instanța competentă, Tribunalul Cluj, spre rejudecare.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, rejudecarea cauzei, admiterea în totalitate a apelului, schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei-intimate și obligarea pârâților (?) în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în apel și în recurs.
În motivarea recursului lor, pârâții au susținut că la data înregistrării acțiunii la Judecătoria Cluj -N, potrivit art.2 pct.1 lit.b) pr.civ. tribunalele judecau în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect avea o valoare de peste 1 miliard lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară.
La termenul din 29 noiembrie 2007, pârâții au precizat că la momentul promovării acțiunii, apartamentele 1 și 3 deținute de recurenți, aveau valoarea de 1.000.000.000 lei, respectiv 1.500.000.000 lei, iar reprezentantul reclamantei a confirmat susținerile acestora, situație în care tribunalul a recalificat în apel, calea de atac declarată de pârâți.
Pârâții au mai criticat decizia tribunalului pe motiv că în mod greșit a apreciat ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, bazându-se numai pe o simplă adresă emisă de -.
În mod eronat tribunalul a aplicat principiul tempusregit actum, deoarece la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, nu era în vigoare OUG nr.94/2000.
Pentru a putea fi cumpărate de către chiriași în temeiul art.1 și 25 din Legea nr.112/1995, imobilele trebuiau să îndeplinească două condiții și anume: să aibă destinația de locuință și să fie trecute în proprietatea statului, iar acolo unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem. Legalitatea contractelor de vânzare-cumpărare, rezultă din îndeplinirea condițiilor impuse de legiuitor: calitatea de chiriaș, destinația de locuință și nerestituirea imobilului către foștii proprietari.
Imobilele în litigiu erau în circuitul civil, deoarece statul avea un drept de proprietate asupra acestora și putea dispune de ele, iar Legea nr.112/1995 s-a preocupat de reglementarea situației locative a chiriașilor din imobilele cu destinație de locuință, trecute în proprietatea statului.
B-credință a pârâților nu poate fi pusă la îndoială, deoarece la încheierea actelor juridice atacate, nu exista un demers judiciar sau administrativ, din care să rezulte că dreptul de proprietate al statului era contestat; nu există niciun element care să ducă la concluzia că art.9 din Legea nr.112/1995 ar fi aplicabil; nu există nici un element care să ducă la concluzia că imobilele nu ar fi fost în circuitul civil; nu era în vigoare o altă lege care să reglementeze situația juridică așa cum a înțeles legiuitorul din anul 1995 s-o rezolve, prin vânzarea imobilelor cu destinația de locuință, trecute în proprietatea statului.
Nu a existat niciun text imperativ care să interzică înstrăinarea imobilelor în litigiu, cu excepția art.10 alin.(1) din Legea nr.112/1995, care nu este aplicabil în speță.
Intimata - "S " C-N prin întâmpinare depusă la dosar 29-34, a solicitat respingerea recursurilor și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul-recurent Consiliul local al municipiului C-N a depus și concluzii scrise la dosar 59-62.
Examinând recursurile prin prisma motivelor formulate, în opinia majoritară, curtea reține următoarele:
1.) În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a soluționării cauzei în primă instanță de către judecătorie, curtea reține că prin acțiunea înregistrată la data de 24.09.2004 la Judecătoria Cluj -N, reclamanta - "S " C-N a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N, privind înstrăinarea spațiilor comerciale și apartamentelor siutate în imobilul din C-N, b-dul 21 1989, nr.75. Reclamanta nu a precizat valoarea obiectului cererii, conform art.112 alin.(1) pct.3 pr.civ.
La al doilea termen de judecată, din 22.11.2004, reclamanta și-a extins acțiunea față de pârâții SC SA C-N prin lichidator -, și soția, și și a precizat că solicită anularea a trei contracte de vânzare-cumpărare încheiate între pârâți, în temeiul Legii nr.112/1995, cu privire la apartamentele nr.1, nr.3 și nr.4, situate în C-N, b-dul 21 1989, nr.75 pentru prețul de 14.978.846 lei, 4.374.249 lei și respectiv 12.180.571 lei. Reclamanta nu a indicat valoarea de circulație a apartamentelor.
Întrucât pârâta decedase la data de 3.04.2000, reclamanta și-a extins acțiunea față de succesoarea ei,; deoarece pârâta a decedat la rândul ei, reclamanta și-a extins acțiunea față de succesorul acesteia, u -.
Așa fiind, judecătoria s-a considerat competentă să judece acțiunea.
În apel, la termenul din 4.10.2007, reprezentantul pârâtei a susținut că valoarea apartamentului nr.1, depășește valoarea de 1 miliard lei, iar pârâtul uad eclarat că valoarea apartamentului nr.3 nu depășește 1 miliard lei. La termenul din 29.11.2007, reprezentantul pârâților a declarat că valoarea de circulație a apartamentului nr.3, era de 1,5 miliarde lei la data introducerii acțiunii. La termenul din 24.04.2008, tribunalul a reținut că valoarea obiectului litigiului la momentul promovării acțiunii, depășea 100.000 lei pentru fiecare apartament.
Potrivit art.2 lit.b) pr.civ. în vigoare la data înregistrării acțiunii, tribunalele judecau în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei.
Stabilirea competenței materiale sub aspectul procesual, se determină în funcție de obiectul, natura sau valoarea cauzei.
Competența materială este reglementată prin norme imperative, fiind de ordine publică, astfel că necompetența absolută poate fi invocată în orice stare a procesului și de către oricare parte, inclusiv de instanță din oficiu.
Fiecare din apartamentele în litigiu, sunt compuse dintr-o singură cameră și dependințe, așa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare și din copiile extraselor de carte funciară existente la dosar.
Reprezentantul pârâților-recurenți a depus la dosar 77, un centralizator privind valorile de circulație ale apartamentelor situate în zona centrală a municipiului C-N, din care reiese că un apartament cu o cameră valorează între 30.000-40.000 euro.
În privința "valorii obiectului", care trebuie luată în considerare, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.5198/15.06.2005, a stabilit următoarele: "cum acțiunea reclamantului nu este în revendicare imobiliară, întrucât nu se pot contesta legăturile ce există între acțiunea în nulitate și contract, și cum prin nulitate se urmărește sancționarea actului juridic cu lipsirea lui de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, înseamnă că la stabilirea instanței competente să soluționeze acțiunea, are relevanță exclusivă doar cunatumul prețului stipulat în actul a cărui nulitate se cere în justiție, iar nu alte evaluări străine contractului".
În speță, nu s-a stabilit de la început cu certitudine valoarea fiecărui apartament în litigiu, iar practica instanțelor judecătorești nu este unitară în ceea ce privește valoarea obiectului litigiului, în cazul în care se solicită constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, respectiv dacă se ia în considerare prețul prevăzut în contract sau valoarea apartamentului, în cea de-a doua ipoteză dacă ține seama de valoarea apartamentului de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, sau de la data introducerii acțiunii.
Așa fiind, în baza art.137 alin. (1), art.1 pct.1, art.158 și art.159 pr.civ. în opinia majoritară, curtea a apreciat că nu este întemeiată excepția necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea acțiunii introductive de instanță.
2.) În privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii introductive de instanță, în aceeași opinie majoritară, curtea reține că în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.94/2000, numita - A I, a solicitat restituirea imobilului situat în C-N, b-dul 21 1989, nr.75 (fostă - - nr.80), înscris în CF nr.1283 C, nr.top 4916.
Din coala cărții funciare nr.1283 C-N, nr.top 4916, rezultă că asupra imobilului înscris sub, a fost proprietar tabular Internatul de fete - C, de la care a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.175/1948.
Acțiunea extinsă și precizată, a fost intentată împotriva pârâților, de către reclamanta - "S " C-
- C-N a comunicat judecătoriei 91, că - "S " C-N a înființat, deținut, condus și administrat Internatul de fete romano-catolic din C-N,-, dar această adresă este întocmităpro cauza, iar din rapoartele financiare finale pe anii 1941 și 1942 117 și 119 dos.judecătorie, reiese că Școala Populară - de "", s-a aflat subadministrareaparohiei -e "S ".
Așadar, chiar din actele depuse de reclamantă, la dosar, rezultă că imobilul în litigiu a fost doaradministratde către - "S " C-N, dar proprietar asupra lui a fost așa cum figura întabulat în cartea funciară, Internatul de fete -
Pentru ca reclamanta să își justifice calitatea procesuală activălegitimatio ad causam, procedura civilă pretinde să existe identitate între persoana reclamantei și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, or după cum am constatat, reclamanta este - "S " C-N, iar titularul dreptului întabulat în cartea funciară este Internatul de fete romano- catolic C- Înainte de preluarea imobilului de către stat, reclamanta a săvârșit cu privire la acesta, numai acte de administrare, iar nu de dispoziție.
Prin urmare, rezultă că reclamanta - "S " C-N, nu are calitate procesuală activă în cauză.
Sancțiunea lipsei calității procesuale active, este aceea a respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Nu este întemeiată susținerea intimatei că lipsa calității procesuale active a reclamantei nu ar fi fost invocată în fața primei instanțe, care de altfel, s-a și pronunțat expres asupra ei în dispozitivul sentinței, în sensul respingeriii ei, și nici că ar fi vorba de un motiv (o critică) neformulat în apel, situație în care el nu poate fi formulat direct în recurs, "omisso medio".
Excepția lipsei calității procesuale active constituie o excepție de fond, dirimantă și absolută, astfel că ea poate fi ridicată în orice stare a pricinii, inclusiv direct în recurs, și de către oricare dintre părțile interesate, precum și de instanță din oficiu.
Acestea sunt considerentele pentru care în opinia majoritară a curții, prima instanță trebuia să admită excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în temeiul art.137 alin.1 pr.civ. și în consecință, să respingă acțiunea.
Dar întrucât prima instanță în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a judecat acțiunea pe fond, pronunțând o soluție nelegală ce a fost menținută de instanța de apel, în baza art.304 pct. 9 coroborat cu art.312 alin.(1), (2) și (3) pr.civ. curtea, în opinia majoritară, urmează să admită recursurile pârâților împotriva deciziei tribunalului, pe care o va modifica în totalitate și rejudecând cauza, va admite apelurile pârâților în contra sentinței judecătoriei, care va fi schimbată în totalitate, în sensul că va respinge acțiunea civilă, extinsă și precizată, intentată de reclamantă împotriva pârâților, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, pentru lipsa calității procesuale active.
Deși recurenții și u - au solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, iar recursul a fost admis, nu li se vor acorda cheltuieli de judecată pentru motivul că nu au dovedit ocazionarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cu majoritate de voturi, recursurile declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și de și - împotriva deciziei civile nr.229/A din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică și rejudecând, admite apelurile pârâților, - și Consiliul local al municipiului C-N împotriva sentinței civile nr.2042 din 12 martie 2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, pe care o schimbă în totalitate, în sensul că respinge acțiunea civilă precizată și extinsă, intentată de reclamanta - "S " C-N, împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N, SC SA C-N prin lichidator, -, -, (fostă ), având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - -
Red.DT:18.12.2008
Dact.CA:06.01.2009 - 3 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
OPINIE SEPARATĂ
Opinia separată vizează soluția de admitere a recursurilor formulate de pârâții Consiliul Local C-N, și u, a casării în întregime a deciziei civile nr. 229/A/24.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj și rejudecând pe fond, admiterea apelurilor pârâților Consiliul Local C-N, și u, cu consecința anulării sentinței civile nr. 2042/12.03.2007 a Judecătoriei Cluj -N, dosar nr- (nr. în format vechi 14533/2004), și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Civil C, motivat pe următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 2042/12.03.2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâții Consiliul Local al municipiului C-N, și; s-a admis acțiunea precizată și extinsă formulată de reclamanta - -., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, SC SA C-N prin lichidator SC - SA C-N - prin lichidator, și, u, moștenitor al lui, decedată și, fostă, moștenitoare după decedată, și, în consecință, s-a constatat nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți cu privire la apartamentele nr. 1, 3 și 4 din imobilul situat în C-N, B-dul 21 1989 nr. 75.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei nu este întemeiată, întrucât, deși în cartea funciară proprietar tabular al imobilului în litigiu nu este reclamanta, ci Internatul de romano-catolic, totuși, nu i se poate nega reclamantei această calitate, câtă vreme Internatul de romano-catolic se afla în administrarea Parohiei -e -..
Întrucât imobilul în litigiu nu a constituit proprietatea unei persoane fizice, conform art. 1 din Legea nr. 112/1995, nu putea face obiectul acestei legi, astfel încât în conformitate cu art. 1 și art. 6 alin. 2 din nr.OUG 94/2000 se impune constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriași.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pârâții, u și Consiliul Local al municipiului C-N, invocând în motivarea apelurilor faptul că instanța de fond nu a ținut seama de prevederile art. 10 alin. 1 și 2 din Legea nr. 112/1995, de prevederile Legii nr. 112/1995 coroborate cu dispozițiile nr.OUG 184/2002 și de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 229/A/24.04.2008, pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondate apelurile pârâților, cu motivarea că apartamentele vândute prin contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, dat fiind dispozițiile art. 1 și art. 25 din această lege, astfel încât, în mod legal, în temeiul art. 6 alin. 2 din nr.OUG 94/2000 și art. 948 pct. 3. civ. coroborat cu art. 963. civ. prima instanță a constatat nulitatea absolută a acestor contracte de vânzare-cumpărare. Cumpărătorii nu pot invoca buna-credință la cumpărarea acestor apartamente, câtă vreme reaua lor credință rezultă din însuși conținutul legii, din care rezultă cu claritate că Legea nr. 112/1995 nu permitea vânzarea imobilelor de genul celor în discuție.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N, și pârâții și u.
Prin propriul recurs, pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N, a solicitat admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea propriului recurs, pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N, a invocat nelegalitatea deciziei recurate, pe motiv că aceasta nu ține seama de prevederile art. 10 alin. 1 și 2 din Legea nr. 112/1995, care prevede în mod expres situațiile în care imobilele cu destinația de locuință sunt exceptate de la vânzare, imobilul în litigiu neaflându-se în nici una din aceste situații.
Ca atare, nu se poate reține încălcarea unor prevederi imperative ale legii la data înstrăinării imobilului în litigiu, și câtă vreme vânzarea a avut loc în 1997, este imposibil a se susține că nu s-au respectat prevederile nr.OUG 94/2000.
Din coroborarea Legii nr. 112/1995 cu nr.OUG 184/2002, rezultă faptul că imobilul în litigiu nu era exceptat de la vânzare.
S-a mai invocat de către acest recurent faptul că nu s-a contestat în termen legal valabilitatea titlului Statului Român, astfel încât acesta s-a consolidat pe cale de consecință.
Este inadmisibilă anularea contractelor de vânzare-cumpărare câtă vreme la data înstrăinării imobilului, Statul Român avea un titlu de proprietate valabil asupra acestuia, astfel că fiind dobânditor ope legis al dreptului de proprietate și având un titlu valabil, public și necontestat, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu un cumpărător de bună-credință.
Cumpărătorii au fost de bună-credință, fiind convinși că au contractat cu unverus dominus, depunând diligențe minime pentru a cunoaște situația juridică a imobilului, în condițiile în care dreptul de proprietate al vânzătorului Statul Român, era înscris în cartea funciară, fiind opozabilerga omnes, iar în cartea funciară nu era notat nici un proces în legătură cu imobilul respectiv sau vreo interdicție de înstrăinare, întrucât reclamanta a invocat reaua-credință, cădea în sarcina acesteia să facă proba relei-credințe.
Numai prin menținerea ca valabile a contractelor de vânzare-cumpărare se poate da eficiență principiuluitempus regit actum.
Recurenții și au invocat în motivarea recursului prevederile art. 304 pct. 3 și art. 304 pct. 9.pr.civ. solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului pârâților în sensul de a se constata că instanța competentă să judece acest litigiu în prima instanță este Tribunalul Cluj, cu consecința anulării hotărârii primei instanțe și a trimiterii dosarului spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj; în subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, rejudecarea cauzei, admiterea în totalitate a apelului, schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În motivarea recursului s-a arătat că în anul 2004 când a fost promovată cererea introductivă de instanță, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a și b pr.civ. tribunalele judecau în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, în speță, valoarea apartamentelor 1 și 3 fiind de 1 miliard lei vechi, respectiv de 1,5 miliarde lei vechi, valoare indicată de pârâți la termenul de judecată din 29.11.2007 și necontestată de reprezentantul reclamantei.
Raportat la această valoare, în temeiul art. 2821alin. 1.pr.civ. coroborat cu art. 282, tribunalul a recalificat calea de atac din recurs în apel.
În mod greșit instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, câtă vreme aceasta nu era proprietară de carte funciară, fiind irelevant faptul că Internatul de -catolic se afla în administrarea Parohiei -catolice -., respectiv că, acest internat, așa cum rezultă din adresa nr. 4/2005 a ui romano-catolic a fost înființat, deținut, condus și administrat de reclamantă.
Această adresă este subiectivă, este interesată direct sau indirect în speță, emitentul ei face parte din aceeași structură cu reclamanta și nu este legal investită cu autoritatea de a atesta, confirma sau aviza în sensul confirmării sau infirmării unui drept de proprietate.
În baza principiuluitempus regit actumnu pot fi invocate dispozițiile art. 6 alin. 2 din nr.OUG 984/2000, care nu era în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate se solicită, în 1997, pentru că altfel ar însemna că nr.OUG 94/2000 ar retroactiva. Nu poate fi primită nici argumentația instanței de apel în sensul că apartamentele nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 1 și art. 25 din lege, această interpretare fiind limitativă, câtă vreme intră sub incidența Legii nr. 112/1995, toate imobilele care îndeplinesc două condiții și anume au destinația de locuință și au fost trecute în proprietatea statului.
Faptul că apartamentele din imobilul în litigiu nu puteau fi restituite foștilor proprietari în temeiul art. 1 din Legea nr. 112/1995, nu împiedică, ca în temeiul art. 9 din aceeași lege, chiriașii să poată opta pentru cumpărarea apartamentelor trecute în proprietatea statului, un argument în plus în acest sens constituindu-l absența unei decizii de restituire.
Este greșită trimiterea instanței de apel la dispozițiile art. 948 pct. 3, art. 962 și art. 963. civ. câtă vreme obiectul contractelor atacate era determinat, referindu-se la apartamentele în care locuiau antecesorii pârâților recurenți, cu titlu de chirie.
În plus, imobilele erau în circuitul civil, statul având un drept de proprietate asupra acestora, și putând dispune de ele.
B-credință a cumpărătorilor nu poate fi pusă la îndoială, deoarece la data încheierii actelor juridice atacate nu exista nici un demers judiciar sau administrativ din care să rezulte că dreptul de proprietate al statului este contestat, nu există nici un element care să ducă la concluzia că art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu ar fi aplicabil, nu există nici un element care să ducă la concluzia că imobilele nu ar fi fost în circuitul civil și nu era în vigoare nici o altă lege care să reglementeze situația locativă, așa cum a înțeles legiuitorul din 1995 să o rezolve, prin vânzarea imobilelor cu destinația de locuință, trecute în proprietatea statului.
În plus, nu există nici un text imperativ care să interzică înstrăinarea imobilelor din litigiu, cu excepția art. 10 din Legea nr. 112/1995, dar care nu este aplicabil în speță.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a solicitat respingerea tuturor recursurilor, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj -N se impune a fi respinsă, întrucât practica judiciară este unanimă în a aprecia că în cazul acțiunilor având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, fondate pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, competența materială se stabilește în raport cu prețul prevăzut în contract; motivul de recurs referitor la respingerea ca neîntemeiată, de către instanța de apel, a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, trebuie respins ca inadmisibil, pentru că nu a fost suspus dezbaterii în fața instanței de apel, intrând deci sub incidența excepțieiomisso medio; în mod legal, în baza art. 1 din Legea nr. 112/1995 și art. 6 alin. 2 din nr.OUG 94/2000 s-a dispus constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, pârâții neputând invoca buna lor credință, câtă vreme reaua lor credință decurge din însuși conținutul legii, din care rezultă cu claritate că nu era permisă vânzarea imobilelor de genul celor în discuție.
Recursurile sunt fondate, sub aspectul motivului referitor la necompetența materială a instanței în soluționarea pricinii în primă instanță.
Art. 112 proc. civ. obligă reclamantul să menționeze în cuprinsul cererii de chemare în judecată obiectul cererii și valoarea acestuia, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință, necesitatea determinării de către reclamant a valorii obiectului cererii introductive de instanță fiind justificată pe considerentul că raportat la această valoarea urmează să se stabilească care este instanța competentă material să soluționeze în primă instanță respectiva cerere de chemare în judecată.
Competența materială este una absolută, de ordine publică, părțile neputând deroga de la dispozițiile procedurale care reglementează competența materială a instanțelor.
În speță, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea a trei contracte de vânzare cumpărare încheiate de pârâți cu privire la apartamente situate în imobilul din C-N, B-dul 21 1989 nr. 75, imobil asupra căruia reclamanta emite pretenții de proprietate, respectiv, a contractului de vânzare cumpărare nr. 35272/14.08.1997, încheiat de pârâtul cu privire la apartamentul nr. 4 din imobilul sus menționat (fila 16-17 dosar fond), a contractului de vânzare cumpărare nr. 34204/07.04.1997 încheiat de antecesoarea recurentului u, pentru apartamentul nr. 3 ( 18-19,. 41 dosar fond) a contractului de vânzare cumpărare nr. 35032/16.07.1997, încheiat de antecesoarea recurentei, pentru apartamentul nr. 1 ( 20-21,. 42 dosar fond).
Prin urmare, valoarea obiectului cererii introductive de instanță este dată de valoarea fiecăruia dintre apartamentele ce au format obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror anulare se solicită.
Instanța Supremă a statuat în mai multe decizii de speță că în astfel de litigii trebuie luată în considerare valoarea reală de circulație a imobilelor ce formează obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate se solicită, în acest sens fiind și dispozițiile art. 112 alin. 1 pct. 3C. proc. civ. care, atunci când vorbește despre valoarea obiectului cererii, precizează că aceasta trebuie indicată "după prețuirea reclamantului", iar nu după valoarea indicată în actul supus cenzurii instanței.
În fața instanței de apel, la termenul de judecată din 04.10.2007, părților li s-a pus în vedere să indice valoarea fiecărui apartament, iar la termenul de judecată din data de 29.11.2007 reprezentantul pârâților și uap recizat că valoarea de circulație a apartamentului, proprietatea lui, la data promovării cererii introductive de instanță, era de 1,5 miliarde lei vechi, iar valoarea apartamentului lui u, tot la data promovării cererii, era de 1 miliard lei vechi ( 26,38 dosar apel), reprezentanții părților adverse, prezenți în instanță la acel termen de judecată, achiesând tacit la această valoare, achiesare dedusă din faptul că nu au formulat obiecțiuni vis-a-vis de aceste valori, nu au indicat o altă valoare, și nici nu au solicitat efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii reale a respectivelor apartamente.
În fața instanței de recurs s-au pus părților în vedere să prezinte de la Camera Notarilor Publici o dovadă cu valoarea reală de circulație a apartamentelor în litigiu, prin raportare la valorile reale de circulație a imobilelor situate în zona centrală a municipiului C-N, având în vedere că apartamentele în litigiu se situează în aceeași și zonă.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert la solicitarea Camerei Notarilor Publici C, rezultă faptul că în anul 2004 - cererea introductivă de instanță fiind promovată la 24.09.2004 -, valoarea unei camere în zona centrală era de minim 30.000 Euro și de maxim 40.000 Euro, la data de 24.09.2004 cursul valutar pentru paritatea leu-Euro fiind de 41.133 lei/Euro ( 77-79 dosar recurs).
Fiecare din apartamentele în litigiu este compus din o cameră și dependințe, astfel încât, valoarea de circulație reală a fiecărui apartament se situa între 30.000 Euro și 40.000 Euro, adică între 1.233.990.000 lei și 1.645.320.000 lei.
În consecință, la data promovării cererii introductive de instanță valoarea obiectului cererii, distinct, pentru fiecare din apartamentele ce formau obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate s-a solicitat, depășea suma de 1 miliard lei vechi, astfel încât, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenea în mod evident Tribunalului Civil
La data de 24.09.2004, când a fost promovată cererea introductivă de instanță, era în vigoare textul Codului d e Procedură Civilă actualizat până la data de 14.09.2004, prin OUG nr. 59/2001, OUG nr. 58/2003, Legea nr. 195/2004 și OUG nr. 65/2004, conform art. 2 alin. 1 lit. proc. civ. tribunalele judecând în primă instanță cerere în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei vechi.
Este știut faptul că determinarea instanței competente material să soluționeze o cauză în primă instanță se raportează la data introducerii cererii de chemare în judecată, prin urmare, în speță, stabilirea instanței competente material să soluționeze litigiul în primă instanță trebuie raportată la data de 24.09.2004, dată la care competența materială în primă instanță revenea Tribunalului Cluj, iar nu Judecătoriei Cluj -
Așa fiind, constatându-se că atât Tribunalul Cluj, cât și Judecătoria Cluj -N au soluționat cauza cu încălcarea normelor de ordine publică referitoare la competența instanțelor, în temeiul art. 304 pct. 3 proc. civ. raportat la art. 297 alin. 2 proc. civ. opinăm în sensul că se impunea admiterea recursurilor formulate de pârâții Consiliul Local C-N, și u, casarea în întregime a deciziei civile nr. 229/A/24.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj și rejudecând pe fond, admiterea apelurilor pârâților Consiliul Local C-N, și u, cu consecința anulării sentinței civile nr. 2042/12.03.2007 a Judecătoriei Cluj -N, dosar nr- (nr. în format vechi 14533/2004), și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Civil
JUDECĂTOR
---
Red. opinie separată
Dact. MM
16.12.2008
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Silvia Nicorici Carmen Maria
