Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 265/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 265
Sedința publică din 18 martie 2009
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții G și și pârâta împotriva Deciziei civile nr. 762 /11. 11. 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Primăria,având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat reclamanții recurenți personal și asistați de avocat și pârâta recurentă prin avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamanților recurenți cât și reprezentantul pârâtei recurente au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 17, 5 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0, 3 lei, aferente celor două recursuri promovate în prezenta cauză.
Totodată, reprezentantul pârâtei recurente a depus și chitanța nr. -/26.02.2007, ce atestă achitarea onorariului avocațial.
Reprezentantul pârâtei recurente a solicitat amânarea cauzei pentru a i se comunica motivele de recurs, neavând posibilitatea de a depune întâmpinare.
Reprezentantul reclamanților recurenți a comunicat un exemplar din motivele de recurs reprezentantului pârâtei recurente.
Reprezentantul pârâtei recurente a învederat instanței că nu mai insistă în admiterea cererii de amânare.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, s-a acordat cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentantul reclamanților recurenți, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului promovat de reclamanți, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare și respingerea recursului pârâtei recurente, învederând că, în prezenta cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 184 Cod procedură civilă potrivit cărora " Când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de Instanța civilă prin orice mijloace de dovadă", și făcând precizarea că în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile Unite prin Decizia nr. XV/21.11.2005, prin care a stabilit că " în toate cazurile în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața Instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 Cod procedură civilă, în celelalte cazuri acțiunea aparține părților", fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei recurente, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului pârâtei și respingerea recursului reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.762/11.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanții G și împotriva sentinței civile nr.6472/19.05.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului, jud.T și.
Prin această decizie, tribunalul a confirmat și menținut soluția dată în prima instanță de judecătorie, care a respins acțiunea reclamanților care a vizat constatarea falsului în ceea ce privește actul emis de Primăria cu nr.5661/22.06.2003, anularea acestui act și radierea din CF 4034 a înscrierilor efectuate în Cf pe baza actului constatat fals.
Instanța de fond a reținut că, potrivit mențiunilor din CF 4034, asupra imobilului cu nr.cad.133, reprezentând intravilan și casa cu nr.108 precum și încă o casă cu parter și etaj, cu nr.107, în suprafață totală de 1780 mp are ca proprietari pe reclamanții G și asupra suprafeței de 475/1780 mp și casa cu nr.107, în timp ce pârâta deține 1350/1780 mp împreună cu construcția de la nr.108.
S-a mai constatat că prin adresa nr.5661/22.06.2004 comunicată Judecătoriei Timișoara în dosarul nr.2470/2003, pentru termenul de judecată din 15 septembrie 2004, Primăria orașului a revenit la adresa eliberată anterior sub nr.804/22.03.2004, destinatarul fiind domnul G, cu domiciliul în nr.107, în vederea corectării suprafeței care aparține doamnei, de la 250/1780 mp la suprafața de 1305/1780 mp, în conformitate cu CF 4034 nr.top.133, eliberat de Biroul de Cf din cadrul Judecătoriei Timișoara la data de 22 iunie 2004.
Reclamanții, prin avocatul lor, au indicat că temeiul juridic al acțiunii lor de constatare a falsului este art.184 pr.civ. În acest context, s-a arătat că potrivit acestui text, atunci când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta la instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.
În acest context, judecătoria a reținut că adresa incriminată de reclamanți, cu nr.5661/22.06.2004 a Primăriei orașului reprezintă un înscris comunicat Judecătoriei Timișoara într-un dosar aflat pe rolul acestei instanțe, reprezentând un mijloc de probă.
În cazul în care în fața instanței care soluționează o cauză în care a fost administrată proba cu un înscris autentic se contestă acest înscris, atunci se declanșează procedura falsului în cadrul căreia înscrisul defăimat se înaintează procurorului, pentru ca acesta să facă cercetări și să sesizeze instanța penală, dacă constată săvârșirea unei infracțiuni. În cazul în care instanța penală nu poate fi sesizată, fie pentru că autorul falsului uaf ost identificat, fie pentru că acțiunea s-a stins ori s-a prescris, falsul se va cerceta pe cale incidentală, de către instanța civilă.
În această ordine de idei, judecătoria a mai reținut că textul de lege indicat se referă la procedura de cercetare a înscrisului, care constituie un mijloc de probă pentru instanța civilă care soluționează fondul litigiului dintre părți, și nu la cercetarea unui fals de către o instanță civilă, în mod direct, pe calea unei acțiuni principale având ca obiect constatarea unui fals intelectual și anularea actului fals, așa cum eronat au susținut reclamanții și astfel, acțiunea acestora a fost respinsă.
Sentința judecătoriei a fost atacată cu apel d e către reclamanți, care au cerut desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea constatării falsului, susținând că falsul poate fi cercetat prin orice mijloc de probă și oricând și de aceea, judecătoria a respins în mod greșit cererea de efectuare a unei expertize topografice, care ar fi condus la stabilirea adevărului în cauză.
De asemenea, apelanții au susținut că administrarea acestei probe ar fi permis să se constate temeinicia cererii de rectificare a cărții funciare, în ceea ce privește dreptul de proprietate înscris în beneficiul pârâtei, cu privire la terenul menționat în adeverința despre care se pretinde că reprezintă un fals, teren evidențiat în CF 4034, nr.top.133.
Tribunalul a respins acest apel, cu argumentul că instanța de fond a interpretat corect disp.art.184 pr.civ. acest text neavând menirea de a reglementa o cerere procedurală cu care instanța să poată fi sesizată în mod distinct, acele proceduri fiind guvernate distinct de disp.art.82-84.pr.civ. art.49-66.pr.civ. respectiv art.112-120.pr.civ. în cadrul dispozițiilor generale de procedură referitoare la cererile introductive și la cele incidentale.
Articolul 184.pr.civ. este inclus la capitolul și secțiunea referitoare la administrarea dovezilor, rezultând că cererile întemeiate pe acest articol pot fi formulate doar în cadrul unor procese pre-existente, pentru contestarea unor înscrisuri prezentate în probațiune și nicidecum în mod distinct. Aceasta deoarece, prin definiție, cererile de chemare în judecată au ca obiect stabilirea unui drept în contradictoriu cu persoana pârâtă, nicidecum constatarea unor stări de fapt, cum este cazul falsului la care fac referire reclamanții. Pentru acest motiv, art.111 pr.civ. permite introducerea acțiunilor doar pentru realizarea unor drepturi ori constatarea existenței sau inexistenței acestora și nu a unor stări de fapt. Raportat la disp.art.111 pr.civ. cererea reclamanților apare ca inadmisibilă deoarece a fost introdusă pe cale principală, având ca obiect constatarea caracterului fals al unii înscris folosit ca mijloc de probă, iar nu în cadrul procedurii falsului, care vizează administrarea probatoriului în cadrul unor acțiuni în realizarea sau constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Pe baza acestei argumentări, tribunalul a înlăturat susținerile apelanților-reclamanți potrivit cu care cererile de constatare a falsului ar putea fi introduse oricând și pe orice cale, precum și cele referitoare la posibilitatea introducerii în orice moment a unei acțiuni de rectificare CF, în condițiile în care prezenta cerere nu a fost întemeiată pe dispozițiile 115/1938 ori ale legii nr.7/1996, ci exclusiv pe disp.art.184 pr.civ. și nici nu a făcut referire la o rectificare de carte funciară, iar radierea din CF 4034 a dreptului de proprietate al pârâtei a fost solicitată exclusiv ca și o consecință a constatării caracterului fals al adeverinței eliberate de Primăria sub nr.5661/22.06.2003.
Tribunalul a mai reținut că în aceeași măsură apar ca nefondate și susținerile apelanților referitoare la necesitatea administrării unei expertize topografice, dat fiind faptul că această probă nu apare ca pertinentă și concludentă, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, identificat potrivit celor descrise mai sus.
În privința cheltuielilor de judecată cuvenite intimatei-pârâte, ca urmare a respingerii apelului reclamanților, tribunalul, în interpretarea art.274 alin.3 pr.civ. a apreciat că suma totală de 2.000 lei dovedită de pârâta-intimată cu chitanțele depuse la dosar apare nejustificată, raportat la volumul de muncă al avocatului (limitat la formularea unei întâmpinări în cauză) precum și la valoarea obiectului pricinii (un teren de 1.305 mp aflat în intravilanul unei localități din mediul rural), astfel că a redus aceste cheltuieli, apreciind că pot fi puse pe seama apelanților-reclamanți doar acele cheltuieli care se justifică pe baza culpei lor procesuale, astfel că aceștia au fost obligați să plătească intimatei-pârâte doar 500 lei cheltuieli de judecată în apel, din totalul de 2.000 lei cheltuiți de acesta cu plata avocatului.
Împotriva cestei decizii au declarat apel atât pârâta, cât și reclamanții.
Recursul pârâtei a fost întemeiat pe disp.art.304 pct.9 pr.civ. aceasta susținând că tribunalul a interpretat și aplicat eronat art.274 alin.3 pr.civ. diminuând în mod nejustificat cuantumul onorariului de avocat în apel și prejudiciind pe pârâtă, care a plătit avocatului său în mod efectiv suma de 2.000 lei, cu titlu de onorariu (potrivit chitanțelor existente la dosar) și în plus, înfrânge disp.art.30 rap.la art.94 alin.2 și 3 din --republicată pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în sensul că nimeni nu poate stânjeni și cenzura contractul dintre un avocat și clientul său, în condițiile în care onorariul avocatului se stabilește exclusiv prin negociere directă cu clientul.
Pe de altă parte, reclamanții au invocat la rândul lor incidența disp.art.304 pct.9 rap.la art.304 pct.5 pr.civ. susținând că decizia tribunalului se bazează pe o interpretare greșită a disp.art.184 pr.civ. și pe ignorarea jurisprudenței ÎCCJ,casare prin decizia nr.XV din 21.11.2005 a secțiilor Unite a statuat că în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat numai în cazurile prev. de art.45 alin.1 pr.civ. în timp ce în toate celelalte cazuri, acțiunea aparține numai părților.
Bazat pe aceste interpretări, recurenții-reclamanți au susținut că sunt îndreptățiți să promoveze și să se întemeieze în mod direct pe disp.art.184 pr.civ. pentru constatarea și apoi declararea falsului unui act.
Curtea, analizând recursul reclamanților, din perspectiva motivelor de fapt și de drept invocate de aceștia, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind aplicabile disp.art.304 pct.5 și 9.pr.civ.
În acest sens, curtea va constata că tribunalul a interpretat corect disp.art.184 pr.civ. care stipulează că atunci când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta la instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.
Interpretarea corectă a acestui text a fost dată atât de către judecătorie, cât și de instanța de apel, în contextul în care art.184 pr.civ. nu are menirea de a reglementa o cerere procedurală cu care instanța să poată fi sesizată în mod direct și distinct, acele proceduri fiind guvernate distinct de disp.art.82-84.pr.civ. art.49-66.pr.civ. respectiv art.112-120.pr.civ. în cadrul dispozițiilor generale de procedură referitoare la cererile introductive și la cele incidentale.
Articolul 184.pr.civ. este inclus la capitolul și secțiunea referitoare la administrarea dovezilor, rezultând că cererile întemeiate pe acest articol pot fi formulate doar în cadrul unor procese pre-existente, pentru contestarea unor înscrisuri prezentate în probațiune și nicidecum în mod distinct. Aceasta deoarece, prin definiție, cererile de chemare în judecată au ca obiect stabilirea unui drept în contradictoriu cu persoana pârâtă, nicidecum constatarea unor stări de fapt, cum este cazul falsului la care fac referire reclamanții. Pentru acest motiv, art.111 pr.civ. permite introducerea acțiunilor doar pentru realizarea unor drepturi ori constatarea existenței sau inexistenței acestora și nu a unor stări de fapt. Raportat la disp.art.111 pr.civ. cererea reclamanților apare ca inadmisibilă deoarece a fost introdusă pe cale principală, având ca obiect constatarea caracterului fals al unii înscris folosit ca mijloc de probă, iar nu în cadrul procedurii falsului, care vizează administrarea probatoriului în cadrul unor acțiuni în realizarea sau constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
De altfel, chiar și decizia nr.XV din 21.11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care fac referire recurenți-reclamanți înșiși se referă la o acțiune penală, inițiată dar mai apoi stinsă din varii motive și care a condus la imposibilitatea constatării falsului pe cale directă, în cadrul procedurii penale (fie pentru că s-a dat neînceperea urmării penale, fie scoaterea de sub urmărire penală), care poate fi urmată de o inițiativă civilă, dar care presupune în mod obligatoriu ca procedura descrisă anterior să se fi epuizat.
Pe de altă parte însă, curtea va mai constata că recursul pârâtei este întemeiat, în raport cu disp.art.299 rap.la art.312 pr.civ. întrucât sunt incidente disp.art.304 cpt.9 pr.civ. determinată de interpretarea eronată a textului art.274 alin.3 pr.civ. care se referă la micșorarea onorariilor avocaților și nu la micșorarea cuantumului cheltuielilor de judecată care urmează a fi acordate părților litigante.
În cazul particular, pârâta-intimată a negociat și plătit avocatului ei suma de 2.000 lei cu titlu de onorariu avocat, pentru prestația profesională a acestuia din urmă în apel, plata sumei fiind dovedită cu chitanțele depuse la dosarul cauzei. Or, această sumă fiind deja plătită de către parte avocatului ei, cu titlu, de onorariu, trebuie rambursată integral părții, în ipoteza în care aceasta obține câștig de cauză, cum este și cazul recurentei-pârâte. O diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate pârâtului-intimat creează acestuia un prejudiciu pecuniar nejustificat întrucât textul art.274 alin.3 pr.civ. nu se referă la diminuarea cheltuielilor de judecată ce trebuie recuperate de parte, ci se referă la diminuarea onorariului, ori acest lucru ar fi trebuie realizat eventual în prealabil de către instanța de judecată și numai în mod absolut justificat, cu observarea art.27 alin.2, a art.30 și urm. rap. la art.94 alin.2 și 3 din 51/1995-republicată pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap. la art.304 pct.9 pr.civ. va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de reclamanții G și împotriva deciziei civile nr.762/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și va admite recursul declarat de pârâta împotriva aceleiași decizii, pe care o va modifica în parte, în sensul că va obliga reclamanții-apelanți să plătească intimatei cheltuielile de judecată din apel în mod integral, în cuantum total de 2.000 lei, respectiv o diferență de 1.500 lei. Va menține restul deciziei recurate.
În temeiul prev. art.274 pr.civ. va obliga totodată pe recurenții-reclamanți și să plătească recurentei-pârâte și suma de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de reclamanții G și împotriva Deciziei civile nr. 762 /11. 11. 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Admite recursul declarat de pârâta împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă reclamanții apelanți să - i plătească intimatei cheltuieli de judecată din apel, în mod integral, în cuantum total de 2.000 lei, respectiv o diferență de 1.500 lei.
Menține în rest decizia recurată.
Obligă recurenții - reclamanți G și să plătească recurentei - pârâte și suma de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED. P/01.04.2009
DACT.B/2EX/02.04.2009
INST.APEL- - - Tribunalul Timiș
INST.FOND- - Judecătoria Timișoara
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Erica
