Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 278/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 278/2009
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina vicepreședinte
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către reclamantul împotriva deciziei civile nr.335/A din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil cu nr.unic - având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu pârâții intimați STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AGENTIA DOMENIILOR STATULUI, COMUNA DE PRIN CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DE, -, -, și .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, la a doua strigare, reclamantul recurent asistat de avocat, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat, cauza fiind amânată de la termenul anterior la cererea recurentului și pentru îndeplinirea procedurii de citare cu intimata.
Se constată că la dosar s-a depus prin registratură întâmpinare din partea intimatului Consiliul local al comunei de.
Avocat pentru reclamantul recurent depune la dosar originalul taxei de timbru trimise prin fax la termenul anterior, și un set de înscrisuri care cuprinde cereri de retrocedare adresate Primăriei de de către intimați, precum și Titlurile de Proprietate eliberate acestora, înscrisuri de care înțelege să se folosească în probațiune.
Arată că, dacă instanța dispune, va depune exemplare din aceste înscrisuri pentru comunicare cu intimații, dar aceste înscrisuri le sunt cunoscute. Nu solicită termen pentru studiul întâmpinării.
Întrebată fiind care este situația cu terenul înscris la nr.topo.20-21 din CF 280/1 în care în anul 2005 apare înscris cu titlul de contract întreținere, avocat învederează că lui șis -a acordat o altă suprafață în compensare, întrucât această suprafață se afla sub Cabinetul Sanitar-Veterinar.
Învederează că reclamantul nu a considerat că trebuie să atace acest contract de întreținere întrucât o acțiune în revendicare ar fi fost inadmisibilă. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, în deliberare, constată că nu se mai impune comunicarea înscrisurilor cu celelalte părți și nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei pronunțate de Tribunalul Hunedoara în sensul admiterii apelului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
În continuare susține motivele de recurs invocate în scris arătând, în esență, că deși reclamantul are calitatea de concesionar dobândit în urma încheierii contractului de concesiune și a solicitat înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară a imobilului, în mod surprinzător ambele instanțe au reținut inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată. Susține că instanțele de apel și fond au interpretat greșit dispozițiile legale incidente, precum și probele administrate în cauză. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Notă: după dezbaterea cauzei se depune prin registratură, trimisă prin fax, întâmpinare din partea intimatului pentru Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.2841/2008 pronunțată de Judecătoria Deva în dosarul nr.- s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor-Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H, Agenția Domaniilor Statului, Comuna de reprezentată prin Primar și prin Consiliul local al comunei de, li, și.
OGPentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Prin acțiunea în constatare și în rectificare de carte funciară, reclamantul urmărește întabularea statului ca proprietar al imobilelor și notarea în CF a contractului de concesiune, interesul său fiind justificat de posibilitatea de a cumpăra aceste imobile în condiții avantajoase.
S-a arătat că, deși reclamantul nu a arătat expres, acțiunea este parțial formulată în numele Statului Român, acesta cerând să se constate că imobilele sunt în proprietatea privată a statului.
S-a motivat că terenul este întabulat pe alte persoane, încă dinainte de intrarea în vigoare a Legii 7/1996, având prin urmare efect constitutiv de drepturi, că nu s-au deschis cărți noi conform art.59 din Legea nr.7/1996, iar construcțiile nu sunt înscrise în CF, că nu s-a dovedit că terenul ar fi fost expropriat și nu se poate accepta că ar intra în proprietatea statului, chiar neexpropriat, ca urmare a aplicării prevederilor art.6 din Legea nr.213/1998.
Referitor la susținerea reclamantului, conform căreia, rap.la art.6 al.2 din Legea nr.213/1998, bunurile preluate de stat chiar fără titlu pot fi revendicate de foștii proprietari numai dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație, iar în speță terenul a făcut obiectul legilor fondului funciar, instanța de fond a arătat că reclamantul ignoră disp.art.17 din DL nr.115/1938, neputându-se vorbi despre "foști proprietari" ci de proprietari tabulari sau de succesorii lor care au devenit proprietari fără înscrierea dreptului în CF.
S-a arătat că nu este vorba despre o acțiune în revendicare a foștilor proprietari, ci despre o acțiune în constatarea dreptului statului, condiții în care art.6 alin.2 din Legea 213/1998 nu poate fi invocat pentru a se considera indirect că proprietarii și-au pierdut dreptul de a formula acțiuni în revendicare, cu consecința transferului dreptului de proprietate către Statul Român.
Raportat la condițiile de admisibilitate a acțiunii în constatare prev.de art.111 Cod procedură civilă, prima instanță a arătat că ar fi trebuit ca reclamantul că nu aibă la îndemână o acțiune în realizare, că statul și instituțiile prin intermediul cărora s-a încheiat contractul de concesiune, al cărui titular este reclamantul, n-au nici un interes să se opună admiterii acțiunii și să nu achieseze la pretențiile reclamantului.
S-a conchis că scopul reclamantului de a-și întabula contractul în CF nu poate fi atins pe calea unei acțiuni în constatare, care nu poate sta la baza unui transfer de drepturi, că reclamantul are la îndemână acțiunea în realizare contra statului sau/și la plata de despăgubiri, iar acțiunea în constatare împotriva proprietarilor tabulari sau/și a succesorilor lor este inadmisibilă.
Cu privire la acțiunea în rectificare, s-a arătat că nu sunt aplicabile prev.art.36 din Legea nr.7/1996, reclamantul tinzând să înlăture proprietarii tabulari înscriși în prezent și să înscrie ca proprietar Statul Român, persoană care și-a asumat obligații față de reclamant prin contractul de concesiune.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat apel în termen, motivat și legal timbrat prin care a solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată.
A motivat apelantul că prima instanță a ignorat atât prevederile legale în materie cât și cuprinsul actelor juridice de drept public depuse, care atestă regimul juridic al imobilului.
A invocat prev.art.1 din Legea nr.213/1998, art.136 al.3 din Constituție și art.4 al.5 și art.5 alin.1 din Legea nr.18/1991, susținând că imobilul, compus din construcțiile, în care funcționează dispensarul sanitar veterinar al comunei de și terenul aferent, a făcut parte din terenul public al statului, fiind inventariat cu acest regim juridic în cuprinsul următoarelor acte normative: HG nr.446/1999 (anexa 2 poziția 16), Ordinul nr.17/2002 al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Protocolul nr.800/2002 de predare-preluare a contractelor de concesionare și concesionării unor activități sanitare-veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietatea publică a statului și procesul verbal nr.-/2002 privind inventarul contractelor de concesionare a unor activități sanitare-veterinare de interes public național și a unor bunuri proprietate publică a statului.
A arătat că terenul în litigiu a intrat astfel în proprietatea statului, în baza unor dispoziții ale legii, nefiind necesară înscrierea în CF pentru dobândirea dreptului, condiții în care greșit s-a reținut la fond că operează prezumția relativă de proprietate în favoarea pârâților persoane publice.
Au mai fost invocate disp.HG nr.661/2004 și ale art.6 din Legea nr.213/1998 și art.297 alin.1 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.335/A/2008 a Tribunalului Hunedoaraa fost respins ca nefondat apelul introdus de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2841/2008 pronunțată de Judecătoria Deva.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Reclamantului i s-a concesionat de către Ministerul Agriculturii și Alimentației imobilul-clădire în suprafață desfășurată de 260 mp și terenul aferent în suprafață de 1938 mp, situat în de nr.31, pe o perioadă de 15 ani, începând din 01.09.1999, în vederea realizării de activități sanitar-veterinare, fiind avute în vedere dispozițiile Legii nr.219/1998 și ale HG nr.446/1999 (10-13 contractul de concesionare nr.398/01.09.1999).
După ce imobilul a fost predat Agențiilor Domeniilor Statului, reclamantul a încheiat cu noul administrator actul adițional la contractul inițial de concesionare.
E adevărat că, după ce prin HG nr.661/2004 s-a aprobat trecerea bunurilor din anexa 2 din domeniul public în ce privat al statului cu scopul vânzării către concesionari a bunurilor ce au făcut obiectul contractului de con cesiune, reclamantul justifică un real interes, dată fiind vocația sa la cumpărare, raportat de prev.OUG nr.89/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.387/2005.
În speță însă, statul nu și-a întabulat dreptul de proprietate în CF.
Astfel, din expertiza topografică întocmită de expert (filele 82-89)coroborat cu CF în extenso și cu extractele de CF aflate la 107-132 și 143-147 dosar fond, rezultă că terenul are coproprietari tabulari persoane fizice, cu consecințele conferite de DL nr.115/1938 și respectiv Comuna pentru o casă din lemn în CF nr.66, iar construcțiile în litigiu nu sunt notate.
Exproprierea invocată de reclamant nu a fost aprobată, fiind inacceptabil să se considere că deși nu există act de trecere în proprietatea statului, are acest statut în aplicarea art.6 din Legea nr.213/1998, proprietarii tabulari fiind considerați că nu și-au pierdut niciodată proprietatea.
În consecință, în mod corect a apreciat prima instanță că este inadmisibilă acțiunea în constatare, astfel cum a fost formulată de reclamant și că nu-și găsesc aplicabilitate nici dispozițiile art.36 din Legea nr.7/1996 în materia rectificării de CF, reclamantul neputând să pretindă a se înlătura proprietarii înscriși în CF și să se înscrie Statul Român ca proprietar, de la acesta urmând să cumpere imobilul raportat la contractul de concesiune a cărui titular este.
Reclamantul nu poate uza de prevederile constituționale referitoare la proprietatea publică, câtă vreme dacă s-ar da eficiență pretențiilor reclamantului s-ar încălca proprietatea privată a altor persoane-proprietari tabulari sau succesorii acestora.
Apoi, la fel de corect a reținut și motivat instanța fondului că pe calea acestei acțiuni nu se poate penaliza dreptul proprietarilor tabulari la formularea unor acțiuni în revendicare, doar pentru că nu au uzat de dispozițiile anumitor legi speciale de restituire.
Față de cele expuse, în temeiul art.296 Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat apelul de față.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând desființarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță pentru soluționarea pe fond a cauzei.
În expunerea criticilor a arătat că soluția de respingere a acțiunii este total greșită fiind rezultatul interpretării greșite a dispozițiilor legale incidente dar și a probelor administrate în cauză pentru următoarele:
1.Ambele instanțe de fond au aplicat greșit dispozițiile art.111 Cod procedură civilă. Deși au constatat interesul în promovarea acțiunii, ambele instanțe au considerat că singura cale procedurală pe care reclamantul o are la dispoziție ar fi o acțiune contractuală în realizare de drepturi. Ori, interesul în clarificarea regimului juridic este personal, iar notarea contractului de concesiune presupune în prealabil constatarea dreptului de proprietate al statului, astfel acțiunea este pe deplin admisibilă, iar motivele care au condus la respingerea acțiunii reprezintă chestiuni de fond.
2.S-au aplicat nelegal prevederile art.136 alin.5 din Constituția României și art.6 din Legea 213/1998 și, în totală contradicție cu probele aceleiași instanțe, s-a reținut că proprietarii tabulari au în continuare deschisă calea acțiunii în revendicare de drept comun.
Însă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâții sunt moștenitorii proprietarilor tabulari și au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, cereri rezolvate favorabil.
Lipsa unui titlu valabil de preluare nu exclude incidența Legii 18/1991 însă în considerarea regimului juridic al terenului în litigiu reconstituirea s-a făcut pe un alt amplasament, astfel nu se poate vorbi de încălcarea proprietății private.
Astfel, atâta timp cât au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile legii speciale, pârâții persoane fizice nu mai au deschisă calea acțiunii în revendicare de drept comun, nefiind posibilă o dublă reparație, concluzie ce se desprinde și din Decizia 33/2008 a ICCJ.
3.Instanțele au considerat inutil că verifice înscrisurile și actele normative ce atestă regimul de utilitate publică a imobilului și, față de obiectul acțiunii era esențial să fie analizate atât actele existente cât și dispozițiile legale pentru a se stabili regimul juridic al imobilului în litigiu și persoanele ce pot invoca drepturi valabil dobândite asupra imobilului.
Intimații Consiliul local al Comunei de și Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român au formulat întâmpinări prin care au solicitat admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.
La dosar s-au depus înscrisuri în copie, respectiv cereri de reconstituire a dreptului de proprietate și titluri de proprietate emise în baza Legii 18/1991.
Examinând hotărârea atacate prin prisma criticilor formulate Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele:
Reclamantul a investit instanța de judecată cu o acțiune în rectificare de carte funciară întemeiată în drept pe dispozițiile art.36 din Legea 7/1995 și pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, solicitând constatarea că imobilul în litigiu se află în proprietatea privată a Statului Român, că reclamantul are calitate de concesionar al imobilului și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate a statului român în cartea funciară și notarea contractului de concesiune.
În mod corect, acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată, a fost respinsă.
E de menționat că instanțele de fond, deși stabilesc starea de fapt și textele legale incidente, deci analizează fondul cauzei, în dispozitiv se respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Or, acțiunea astfel cum a fost formulată și întemeiată în drept este de neprimit, fiind vădit neîntemeiată.
Întrucât soluția de respingere este legală, nu se impune schimbarea sentinței sub acest aspect, iar considerentele vor fi complinite de cele ce succed.
Prin urmare, prima critică formulată este de neprimit.
Se impune precizarea că față de actuala configurație a art.304 Cod procedură civilă care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportarea la situația de fapt pe care aceasta o constată.
În consecință, întrucât criticile prin care se tinde la schimbarea situației de fapt nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, ele nu vor fi analizate, instanța de recurs urmând a verifica doar dacă, raportat la situația de fapt definitiv stabilită în etapa procesuală anterioară s-a aplicat corect sau nu legea.
Or, fiind stabilit că imobilul în litigiu este în prezent întabulat în mai multe cărți funciare iar proprietarii tabulari sunt persoane fizice (unele întabulate în anul 2006) deci în regim de carte funciară, corect acțiunea a fost respinsă.
Corect instanța de fond a reținut dispozițiile art.17 și 26 ale DL 115/1938 referitoare la efectele constitutive de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară și excepțiile de la acest principiu.
Dispozițiile art.32 din DL 115/1938 instituie regula potrivit căreia, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul este în folosul ei.
În speță, cum s-a arătat, imobilul fiind înscris în favoarea unor persoane fizice, se prezumă că dreptul de proprietate există în folosul lor.
Această prezumție poate fi contestată tot în condițiile legale, respectiv potrivit dispozițiilor DL 115/1938, deci pot fi radiate numai prin procedura de rectificare de CF prevăzută de art.34 din DL 115/1938.
În cauză această prezumție nu a fost răsturnată.
Dispozițiile legale invocate de reclamant din Legea 7/1995 au corespondent în DL 115/1938 prin dispozițiile art.37, articol ce are o redactare aproape identică cu cea din Legea cadastrului.
Aceste dispoziții se coroborează cu prevederile pct.1 și 2 ale art.34 din DL 115/1938.
Prevederile art.34 din DL 115/1938 reglementează situațiile în care se poate cere rectificarea înscrierilor de carte funciară, respectiv dacă înscrisul sat titlul în baza căruia s-a făcut nu au fost valabile, dacă prin înscriere dreptul a fost greșit calificat.
În situația în care se constată existența celor două cazuri de rectificare d ecarte funciară, este permisă intentarea acțiunii în rectificare și față de terțele persoane care au dobândit dreptul real cu bună credință și au titlu oneros, conform art.37 din DL 115/1938.
Or, reclamantul a invocat direct prevederile art.37 (36 din 7/1996) din DL 115/1938 fără a se invoca cele două cazuri de rectificare de carte funciară, aspect inadmisibil.
Oricum, în speță nici nu se pot susține cele două cazuri de rectificare d ecarte funciară, respectiv nulitatea titlului sau nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea proprietarilor tabulari actuali, persoane fizice.
Prin urmare, acțiunea formulată de către reclamant de a se constata proprietatea statului român asupra unui imobil întabulat în favoarea unor persoane fizice și a dispune înscrierea în favoarea statului român este vădit neîntemeiată și corect a fost respinsă.
Sunt fără relevanță în prezenta cauză susținerile recurentului în sensul că proprietarii tabulari au fost reîmproprietăriți în condițiile legii speciale, Legea 18/1991, atâta timp cât încheierile prin care și-au întabulat dreptul de proprietate în CF nu au fost anulate în condițiile art.26, respectiv 34 din DL 115/1938.
De altfel, reclamantul nici nu a solicitat anularea acestor încheieri (cum s-a arătat mai sus), ori atâta timp cât nu sunt anulate, ele continuă să-și producă efectele juridice care nu pot fi ignorate de nici o persoană, întrucât prin înscrierea în cartea funciară dreptul de proprietate devine opozabilorgo omnes.
Față de cele ce preced, critica recurentului formulată la punctul 2 este de neprimit. Corect instanțele de fond au reținut dispozițiile art.6 din Legea 213/1998 în favoarea proprietarilor tabulari, respectiv dispozițiile constituționale.
Nici ultima critică nu poate fi primită. În cauză, față de obiectul acțiunii, regimul de carte funciară și dispozițiile legale arătate mai sus, nu au relevanță juridică actele normative arătate de recurent.
Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat prezentul recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamantul împotriva deciziei civile nr.335/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 Iunie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red.
Dact. 2ex/18.06.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Mihaela Florentina CojanJudecători:Mihaela Florentina Cojan, Daniela Mărginean, Cristina
