Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 304/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(420/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 304
Ședința publică de la 14 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de apelanții-reclamanți, - G, și de, împotriva sentinței civile nr.4 din 5.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și PRIMĂRIA SECTORULUI3
are ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 7.05.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 14.05.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București -Secția a IV-a Civilă la data de 21.11.2008, reclamanții, G, și au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului B și Primăria Sectorului 3 B, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caducitatea Decretului de expropriere nr.130/29.05.1989 pentru suprafața de teren intravilan de 347 (377) mp, categoria curți-construcții situat în B, sector 3,--14, urmare a nerealizării utilității publice și, pe cale de consecință, recunoașterea drepturilor ce derivă din calitatea de proprietari asupra acestui teren.
În motivarea acțiunii, reclamantele și au arătat, în esență, că sunt proprietarele imobilului situat în B, sector 3,-, acesta fiind dobândit prin moștenire, în baza certificatelor de moștenitor nr.151/1956 și nr.81/1998, de la autorii G și, acesta din urmă dobândind împreună cu, prin cumpărare de la G, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2962/1926.
Ceilalți reclamanți au susținut că sunt proprietarii imobilului situat în B, sector 3,-, imobilul fiind dobândit prin moștenire, conform certificatului de moștenitor nr.1421/25.10.1985, de la autoarea, aceasta din urmă dobândind prin moștenire de la, care la rândul său dobândise imobilul prin cumpărare de la
S-a menționat că imobilele au făcut obiectul Decretului nr.130/29.05.1989, poziția 223/430, fiind expropriate și demolate în vederea construirii unui ansamblu de locuințe, ansamblu care nu a mai fost construit în cei 18 ani care au trecut de la data exproprierii, cauza de utilitate publică nefiind îndeplinită, la fel cum nici dreapta și prealabila despăgubire nu s-a realizat.
Reclamanții au menționat că au efectuat o serie de demersuri la Primăria Municipiului B, cât și la Primăria sector 3 pentru restituirea imobilului în litigiu, aceste demersuri rămânând practic fără nici un rezultat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.112 Cod procedură civilă, Decretul nr.130/1989, Legea nr.33/1994, Constituția României.
La termenul de judecată din data de 05.01.2009 reclamanții au precizat că cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.33/1994 și nu pe cele ale Legii nr.10/2001, nefiind formulată notificare în baza Legii nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.4/05.01.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea formulată de reclamanții, G, și, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului B și Primăria Sectorului 3
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 5.01.2009, că prin prezenta acțiune, reclamanții urmăresc restituirea unui imobil intrat în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr.130/29.05.1989 și pentru care nu a fost realizat scopul de utilitate publică avut în vedere la momentul exproprierii.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994.
Prin Decizia dată în interesul legii nr.53/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele de judecată, s-a stabilit că "Dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că:
Aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001".
La pronunțarea acestei decizii în interesul legii s-au avut în vedere, în principal, caracterul special al Legii nr.10/2001.
Această reglementare cu caracter special din Legea nr.10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii în echivalent.
În această privință, s-au avut in vedere dispozitiile art.11 alin.(1) din această lege, care prevad că "imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale", specificând că "dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualiza cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare".
Dispozițiile din celelalte alineate ale art.11 și următoarele din Legea nr.10/2001 asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire, respectiv, a măsurilor reparatorii în echivalent, constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a dispozițiilor acestei legi.
Ca urmare, câtă vreme Legea nr.10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum și de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr.33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general față de Legea nr.10/2001, se constată că dispozițiile art.35 ale acestei din urmă legi nu sunt aplicabile acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
În consecință, cum reclamanții și-au întemeiat cererea de constatare a calității de proprietari și de stabilire a drepturilor ce decurg din această calitate pe dispozițiile art.35 din Legea nr.10/2001, arătând că nu au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii acesteia, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței primei instanțe au formulat cerere de apel la data de 11.02.2009, reclamanții, G, și, prin care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte;
Încă de la începuturile anilor 1990, reclamanții precizează că au depus cerere pentru restituirea imobilului în litigiu, cerere care nu a primit nici un răspuns și care a fost arhivată de instituțiile statului-adresele nr.14378/27.02.2007 și nr.38996/15.09.2008.
Prin modul în care prima instanță a soluționat cererea dedusă judecății, practic refuză dreptul la accesul liber la justiție, refuzând judecarea cauzei, cu consecințele ce derivă din această situație.
Apelul este întemeiat pentru considerentele ce urmează;
Concluzia finala a primei instante a fost, in esenta, aceea de a solutiona cauza de fata in temeiul unei exceptii procesuale- excepției inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii acesteia, ca inadmisibilă-in considerarea ideii ca, in mod formal, reclamanții și-au întemeiat cererea de constatare a calității de proprietari și de stabilire a drepturilor ce decurg din această calitate, pe dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994(retinand totodata si ca reclamantii nu au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001).
Curtea nu poate valida un asemenea punct de vedere, cat timp acesta nu se fundamenteaza pe considerente de fapt si de drept in masura sa sustina exigentele dispozitiilor de drept intern si international relative la apararea concreta si efectiva a dreptului de proprietate.
Circumstantele particulare ale cauzei, necontestate, retinute corect de prima instanta, releva ca demersul judiciar al reclamantilor, s-a configurat prin afirmarea si sustinerea unei pretentii concrete referitoare la un pretins drept fundamental de proprietate-să se constate caducitatea Decretului de expropriere nr.130/29.05.1989 pentru suprafața de teren intravilan de 347 (377) mp, categoria curți-construcții situat în B, sector 3,--14, urmare a nerealizării utilității publice și, pe cale de consecință, recunoașterea drepturilor ce derivă din calitatea de proprietari asupra acestui teren, temeiul juridic expres al cererii de chemare in judecata fiind reprezentat de dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994.
Din aceasta persectiva si retinand consideratiile primei instante de judecata, Curtea a analizat in concret in ce masura aplicarea principiului general de drept specialia generalibus derogant, a raspuns exigentelor sistemului de garantii instituit prin art.6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, atunci cand a analizat pretentia reclamantilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cuprinsul mai multor decizii- Cauza Lupaș împotriva României, Cauza Beian, împotriva României, Cauza Lungoci impotriva Romaniei, Cauza Caracas impotriva Romaniei etc.-a statuat cu valoare de principiu căart.6 paragraful 1 din Conventie garantează fiecărei persoane, dreptul ca o instanță de judecată să cunoască orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, respectiv, ca restricțiile aplicate sa nu restranga accesul deschis acestei persoane, în așa fel încât sau până la punctul ca dreptul să fie atins în substanța sa intrinseca.
În același sens, s-a statuat cărestricțiile nu se armonizează cu art.6 alin.1, decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Pentru a raspunde unor astfel de exigente, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a preocupat sa verifice, "in lumina ansamblului circumstantelor cauzei", daca gradul de acces oferit de legislatia nationala din Romania, este suficient pentru a asigura persoanei in cauza "dreptul la un tribunal, avand in vedere principiul suprematiei dreptului intr-o societate democratica".
A constatat ca accesul la un tribunal, dar numai pentru a se declara inadmisibila procedura judiciara initiata de reclamant, prin jocul dispozitiilor legale care au reglementat o anumita institutie de drept-autoritatea de lucru judecat, inadmisibilitatea etc. ori au schimbat competentei instantelor de judecata in timpul derularii procesului, ori au generat incertitudine jurisprudentiala etc. nu este de natura sa respecte imperativelor art.6 paragraful 1 din Convenție( Cauza Lungoci, Cauza Caracaș, Cauza și, Cauza Zamfirescu, Cauza Crisan, Cauza Beian).
În cazul acestor reclamanți s-a reținut că au fost lipsiți de posibilitatea clară și concretă de a avea acces la o instanță care să statueze asupra contestației lor referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil.
În Cauza Canciovici împotriva României s-a reținut explicit că refuzul curții de apel respective de a se pronunța asupra temeiniciei cererii reclamantului-in această cauză, procedura in fata ultimei instante nu a implicat o apreciere directa si integrala asupra drepturilor cu caracter civil- este contrar dreptului de acces la instanță, astfel cum acesta este garantat de art.21 din Constituție, art.3 din Codul Civil, art.6 alin.1 din Convenție.
Legea nr. 10/2001, în accepțiunea de lege specială care are ca obiect de reglementare regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru a raspunde exigentelor principiilor enumerate in paragrafele anterioare, din perspectiva unei reglementari distincte care sa inlocuiasca o alta actiune civila, desemnata in limbaj juridic prin atributul "de drept comun", trebuie să respecte implicit condiția ca dispozitiile sale sa fie clare, precise, previzibile, accesibile, atat sub aspectul dispozitiilor de procedura-care confera si dreptul de acces la instanta de judecata, cat si sub aspectul dispozitiilor de fond(de drept substantial).
Aplicarea in practica a dispozitiilor legii speciale a generat o jurisprudenta neunitara la nivelul instantelor de judecata, situatie constatata chiar si de instanta de contencios european, atunci cand a avut de analizat situatii concrete de incalcare a dreptului de acces la instanta(cauzele prezentate anterior), respectiv, de incalcare a dreptului de proprietate, in mai multe cauze similare sau identice cauzei pendinte( Cauzele, etc).
Aceasta situatie de fapt a obligat instanta suprema sa intervina printr-o noua decizie in interesul legii-decizia nr.33 din 09.06.2008-asupra chestiunii admisibilitatii actiunii in revendicare avand ca obiect imobilele preluate in mod abuziv in perioada 06.03.1945-22.12.1989, actiuni formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, stabilind, in principiu, ca nu poate exista optiune intre aplicarea legii speciale si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, in considerarea regulii de drept specialia generalibus derogant, cu mentiunea explicita facuta in cuprinsul motivarii deciziei susmentionate ca "adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca art.6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectiva; faptul ca aceasta cale speciala este sau nu una efectiva poate fi constatat printr-o analiza in concet a fiecarei cauze".
Aceasta statuare a instantei supreme este in acord cu exigentele art.6 alin.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului redate in paragrafele anterioare, care consacra ideea analizarii oricarei pretentii relative la drepturile sau libertatile fundamentale ale omului, din perspectiva unor drepturi concrete si efective,nu teoretice si iluzorii.
În aceste condiții, a restricționa sau chiar a bloca definitiv accesul la justiție al unor persoane fizice care invocă si sustin, pentru consideratiile expuse in cuprisul cererii de chemare in judecata, un pretins drept de proprietate, parte a patrimoniului lor, înseamnă o nesocotire a principiilor fundamentale ale Convenției Europeană a Drepturilor Omului, principiul preempțiunii dreptului într-un stat de drept, principiul legalității, principiul nediscriminării, principiul așteptării legitime etc. respectiv o încălcare serioasă a angajamentului statelor semnatare ale Conventiei de a conferii conținut real și concret exercițiului dreptului de acces la un tribunal.
In acelasi sens, sunt si dispoziile de drept intern, respectiv, dispozitiile art. 21 din Constituția României, conform carora orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept, si prevederile art. 20 alin. 2 din Constituție,dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Din această perspectivă de drept intern si international, aprecierea Curții este în sensul că, a admite excepția inadmisibilității acțiunii de drept comun a reclamantilor, ar însemna ca acestora să li se nesocotească dreptul concret și efectiv de a se adresa instanței de judecată pentru soluționarea pe fond a litigiului dedus judecatii.
Pentru ipoteza cauzei pendinte nu poate fi neglijat nici faptul ca inscrisurile administrate în cauză -adresa nr. 38996/15.09.2008, cererea nr.4783/12.03.1991-au dovedit demersul concret al reclamanților din cursul anului 1991 pentru retrocedarea imobilului in litigiu, imobil situat în B, sector 3,-.
Reținând că, în raport de prevederile înscrise în art. 295 din Codul d procedură civilă, obiect al apelului nu-l poate forma decât chestiunea admisibilității acțiunii promovată de reclamanti, că reclamantii trebuie să beneficieze de dreptul de acces la judecată, situație care nu poate fi conciliată, pentru considerentele deja arătate, cu admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, în aplicarea art. 6 alin. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 297 Codul d procedură civilă, curtea apreciază că se impune, desființarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți, domiciliată în B,-, - 12,.3,.42, sector 3, domiciliată în B, nr.50,.2,.51, sector 6, G, domiciliat în B, Intrarea nr.3,.1, sector 1, domiciliată în B,-, - 16,.A,.4,.19, sector 3 și, domiciliată în B, -.-.G nr.6,.A,.2,.9, sector 1, împotriva sentinței civile nr.4/05.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, sector 5 și PRIMĂRIA SECTORULUI 3 B, cu sediul în B,--4, sector 3.
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - MARI -
GREFIER
-
Red.
./
9 ex./29.06.2009
TB-4 -
Președinte:Rodica SusanuJudecători:Rodica Susanu, Ilie
