Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 356/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 356
Ședința publică de la 24 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
GREFIER:
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de și -, împotriva deciziei civile nr.192 din 14.05.2008 a Curții de APEL IAȘI; cauza având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea - asistată de av. care îl reprezintă și pe contestatorul, iar pentru intimata SC " " SA I răspunde av. -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al treilea termen de judecată.
Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul părților.
-. arată că, deși instanța s-a pronunțat în recursul formulat de intimata din această cauză, au fost formulate motive de contestație în anulare pe care le consideră justificate și nimic nu împiedică ca instanța de recurs să revadă cauza și să observe că din eroare s-a ajuns la pronunțarea unei soluții care nu are aplicare chiar în cauza ce-i privește pe contestatorii și -. Dar, cere a se observa că la formularea acțiunii a fost învestită instanța cu trei capete de cerere, și anume: obligarea de a se prezenta la notar, constatarea prețului ce trebuia plătit pentru apartament și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. În situația în care instanța de fond a rezolvat un singur capăt de cerere și anume prin admiterea lui, respectiv acela de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, și au rămas fără obiect, după expresia folosită chiar de către instanța de fond, ca urmare a neanalizării de către instanță a celorlalte capete de cerere, atunci contestatorii nu aveau nici un interes să formuleze apel pentru că aceștia au obținut ceea ce era mai important. Critica din apelul formulat de către partea adversă, nu a privit modul în care instanța de fond a soluționat decât aspectul vizând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, deoarece capătul de cerere privind obligarea de a se prezenta la notar a rămas nesoluționat. Dacă curtea va considera ca nu mai sunt aplicabile niște dispoziții legale, că, chiar dacă exista o hotărâre care îi obliga să vândă, dacă în baza acestei dispoziții legale era cazul să se observe că mai există un capăt de cerere nerezolvat și ca urmare să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să se pronunțe și asupra acestui capăt de cerere. Acesta constituie o prim motiv pentru că nu a fost supus controlului. Mai susține, de asemenea, faptul că nu s-a observat și o altă situație, poziția părților pe tot parcursul judecății și anume aceea că intimata a fost de acord cu vânzarea apartamentului, a fost la un moment dat de acord și cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic numai că, de data aceasta susținea că nu sunt de acord cu prețul conform nr.61/1990 și Legii nr.85/1992; deci, numai cu acest lucru nu au fost de acord, dar în permanență au fost de acord cu încheierea actului de vânzare-cumpărare. Atât timp cât societatea-intimată a fost de acord cu încheierea actului de vânzare-cumpărare, instanța trebuia să vadă dacă trebuia plătit un preț sau altul. Mai sunt și alte erori strecurate în modul de soluționare a recursului. a se observa faptul că în anul 1995, nici într-un caz instanța nu ar fi reținut că DL 61/1990 și 85/1992 au intrat în desuetudine și nu mai sunt aplicabile. Se referă la anul 1995, pentru că la nivelul acestui an este formulată prima cerere de vânzare-cumpărare pe care contestatorii au depus- În anii 1995, 1997, 1999 au mai fost formulate de către contestatori și alte cereri de vânzare-cumpărare care se află depuse la dosar. Dacă această societate ar fi respectat la acea dată aceste dispoziții legale care permit vânzarea-cumpărarea nu s-ar fi ajuns la acest litigiu, ca după 10-12 ani, contestatorii să fie nevoiți a se adresa instanței de judecată. Au fost făcute numeroase demersuri din partea cabinetului de avocatură și personal de către contestatori, la care intimata nu a răspuns. Și totuși, din anul 1995, 1997, 1999, refuzul societății a dus la această situație, ca o instanță de judecată să dispună că acele dispoziții legale nu sunt aplicabile, pentru că nu s-a observat primul capăt de cerere privind vânzarea-cumpărarea, răspunsul intimatei la interogatoriu, înregistrările demersurilor cu număr la societate, notificările făcute de către contestatori. Pentru că instanțele nu au observat acest lucru, s-a ajuns la soluția de admitere greșită a cererii de recurs. La fel, din eroare, nu s-a observat la acel moment faptul că nu mai era posibilă o altă soluție, deși la dosar exista o hotărâre care obliga societatea-intimată să vândă în baza unor dispoziții legale și nu s-a observat acest lucru; pentru că, dacă exista o hotărâre irevocabilă anterioară care stabilea că trebuia să se vândă apartamentul în baza unor dispoziții legale, nu se poate susține că timp de doi ani acele dispoziții legale nu se aplică și să se ignore valabilitatea acelei hotărâri judecătorești. Aceste erori amintite de către contestatori au condus la o soluție greșită pronunțată în recurs și, ca urmare, cere admiterea contestației în anulare, retractarea acelei decizii pronunțate în recurs și rejudecând cauza să se respingă recursul, cu acordarea cheltuielilor de judecată în fazele anterioare.
-.- cere a se dispune respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă, urmare a neîncadrării motivelor invocate în dispozițiile art.318 al.1 Cod procedură civilă. Se referă la faptul că, motivele invocate de către contestatori, nu reprezintă evidențierea unor greșeli materiale, ci motive de netemeinicie și nelegalitate a deciziei pronunțate în recurs. Aspectele invocate și susținute se referă la critici ce nu pot fi invocate pe calea unei contestații în anulare, care este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Noțiunea de greșeală materială săvârșită de instanța de recurs este unitar definită în practica judiciară și în doctrina de specialitate și privește acele erori formale, evidente, săvârșite de instanța de recurs prin confundarea unor elemente importante ale dosarului. Pe această cale se urmărește repararea unor neregularități evidente privind actele de procedură, și nu a unor pretinse erori de fond în legătură cu aprecierea probelor și cu modul în care instanța de recurs stabilit situația de fapt. Ceea ce se solicită de către contestatori vizează o analiză a unor aspecte de netemeinicie a deciziei pronunțate în recurs, aspectele nefiind posibil a fi cercetate pe calea unei contestații în anulare. Nici motivele de față, susținute, nu sunt întemeiate, societatea intimată pretinzând faptul că nu a existat nici un acord din partea acesteia. Acțiunea introductivă a avut trei capete de cerere. Societatea-intimată nu a fost de acord cu prețul și nu a existat niciodată un acord între părți în acest sens. Capătul doi al cererii, devenit subsidiar viza obligarea pârâtei de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare la prețul legal, prețul indicat fiind cel stabilit conform dispozițiilor 61/1990 și Legii 85/1992. Societatea a fost de acord cu vânzarea bunului, dar la valoarea sa de circulație, cu care contestatorii nu au fost de acord. Instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect, iar reclamanții nu au atacat hotărârea cu apel. Instanța de recurs, sesizată doar cu recursul societății nu putea să schimbe sentința de fond cu privire la acea parte a ei care nu fusese apelată. Dincolo de chestiunea sesizării instanței de recurs, acordul cu privire la vânzarea de circulație oricum nu putea duce la admiterea celui de-al doilea capăt inițial al cererii, în condițiile în care acel capăt viza un preț legal contestat de societate. Respingerea în recurs a capătului de cerere privind constatarea prețului legal nu putea duce decât la menținerea soluției privind respingerea capătului de cerere ce viza obligarea prezentării intimatei la notar pentru vânzarea bunului la același preț legal. Analiza acestui motiv de contestație impune soluția neprimirii lui. De asemenea, susține faptul că, la dosar nu se află nici o cerere, ca fiind din 1995, 1997 sau 1999, formulată de către contestatori privind vânzarea-cumpărarea apartamentului. Așa fiind, nici sub acest aspect, critica nu poate fi primită. Mai arată că, instanța de recurs a analizat și aspectul privitor la sentința civilă 3670/2005, în condițiile în care aceasta era vizată de cel de-al doilea motiv de recurs al intimatei-pârâte. Societatea a criticat, în recurs, sentința de fond și decizia pronunțată în apel, în considerarea faptului că sentința civilă din 2005 nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește prețul apartamentului. Dispozitivul acelei hotărâri nu cuprinde nici o prevedere cu privire la prețul la care urma a avea loc vânzarea și de aceea, numai aspectele reținute prin dispozitiv dobândesc putere între părți. Ca urmare, a fost formulată o altă acțiune cu privire la preț. În mod corect, instanța a ajuns la concluzia că nu există contrarietate între hotărâri. Mai arată că, în anul 1995, când se pretinde formularea primei cereri de vânzare-cumpărare societatea era privatizată, bunul făcând parte din patrimoniul acesteia, iar statul nu mai avea dreptul de a dispune cu privire la patrimoniul său și într-o atare situație, orice instanță nu se putea pronunța decât în sensul respingerii cererii reclamanților. Pentru motivele arătate, cere respingerea contestației în anulare, cu acordarea cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanța nr.31/12.06.2008, reprezentând onorariu avocat.
-. în replică, ca urmare a celor susținute de către intimată referitoare la împrejurarea că la dosar nu se află depuse cererile reclamanților din 1995, 1997 și 1999, pretinde că a depus la dosar dovada cu numărul de înregistrare al acestor cereri formulate de către contestatori privind vânzarea-cumpărarea acestui apartament. În acest sens, poate fi consultat dosarul în care a fost pronunțată hotărârea prin care s-a dispus obligarea intimatei-pârâte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Ca urmare, cere atașarea acelui dosar, nr.22613/2004, pentru a se verifica cererile formulate de reclamanți privind vânzarea-cumpărarea apartamentului.
Se respinge cererea formulată de către reclamanți privind atașarea dosarului nr.22613/2004, în raport cu obiectul cauzei de față, contestație în anulare; înscrisurile existente fiind suficiente în soluționarea cauzei.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față.
Prin sentința civilă nr. 3833 din 12.04.2007 a Judecătoriei Iași s-a dispus:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții - și, ambii din I,-, --10,. 2,. 1, împotriva pârâtei SA, cu sediul în I,-, și în consecință:
Constată că prețul legal de vânzare al apartamentului din I,-, --10,. 2,. 1, stabilit în temeiul dispozițiilor Decretului Lege nr. 61/1990 și ale Legii 85/1992, stabilit prin expertiză și însușit de către reclamanți este de 4618 RON.
Admite cererea completatoare a acțiunii formulată de către reclamanți și, în consecință, dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru spațiul de locuit situat în I,-, --10,. 2,. 1, județul
Respinge cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii inițiale precum și cel de-al treilea capăt de cerere al acțiunii inițiale, formulate de către reclamanți, ca rămase fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, se rețin în esență următoarele:
Prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă
examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost admisă acțiunea reclamanților întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/1992, prin care societatea pârâtă a fost obligată să încheie cu reclamanții contract de vânzare - cumpărare cu privire la apartamentul din litigiu.
Drept urmare, prețul la care urmează a fi vândut apartamentul respectiv trebuie să fie calculat în baza dispozițiilor Legii nr. 85/1992 și ale Decretului - lege nr. 61/1990, preț ce fost stabilit de către expertul ce a efectuat o expertiză în cauză la suma de 4618 RON.
Față de aceste considerente, instanța urmează a admite în parte acțiunea, cu consecința constatării că prețul legal la care trebuie vândut apartamentul din litigiu este în cuantum de 4618 RON, va admite cererea completatoare și va respinge, ca rămase fără obiect, celelalte două capete de cerere ale acțiunii inițiale formulate de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta " "
Prin decizia civilă nr. 873 din 05 decembrie 2007 Tribunalul Iași respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC." " cu sediul în I,-, împotriva sentinței civile nr. 3833/ 12.04.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Respinge cererea intimaților vizând plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține următoarele:
Reclamanții - intimați - și au investit instanța de fond cu o acțiune având ca obiect; să se constate că prețul legal de vânzare a apartamentului în litigiu este de 3279,75 lei Ron, (stabilit în baza dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/ 1990 și legii 85/1992) să fie obligată pârâta să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului în litigiu, obligarea pârâtei la daune cominatorii; ulterior printr-o cerere completatoare au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului și numai în subsidiar să se admită al doilea și al treilea capăt de cerere.
Pârâta-apelantă, prin cererea de apel formulată, recunoaște că potrivit dispozițiilor legale are obligația de a vinde apartamentul intimaților, susținând că a fost și este de acord cu vânzarea imobilului, dar critica prețul stabilit prin Decretul-lege nr. 61/1990 și legea nr. 85/1992 considerând că este derizoriu, solicitând ca, prețul imobilului să fie stabilit la valoarea de piață a acestuia.
Cererea apelantei este neîntemeiată, întrucât dispozițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale legii nr. 85/ 1992 care prevăd dreptul locatarului de a dobândi prin cumpărare locuința ce o ocupă (dacă nu este de intervenție) impun în mod corelativ și o obligație corespunzătoare din partea proprietarului de a vinde și orice alte susțineri legate de modul de înstrăinare - cum ar fi că prețul stabilit este derizoriu - apar ca un adaos la lege și vor fi înlăturate.
Existând acordul valabil pentru înstrăinarea locuințelor, locatarii au dobândit vocația cumpărării acestora, iar refuzul unității proprietare, respective, pârâta apelantă - de a înstrăina în condițiile legii și în condițiile în care există și o hotărâre definitivă și irevocabilă (sentința civilă nr. 3670/ 2005) prin care pârâta a fost obligată să încheie contractul de vânzare - cumpărare - imobilul către reclamanți; care au vocația dată de lege este nejustificat.
În consecință, față de considerentele reținute, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de pârâta - apelantă împotriva hotărârii atacate pe care o păstrează ca legală și temeinică.
Referitor la cererea intimaților vizând cheltuielile de judecată, aceasta urmează a fi respinsă ca nedovedită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs " " S,
Prin decizia civilă nr. 192 din 14 mai 2008 Curții de APEL IAȘI se admite recursul formulat de pârâta " " I împotriva deciziei civile nr. 873 din 5 decembrie 2007 a Tribunalului Iași, pe care o modifică în tot.
Admite apelul formulat de pârâta " " I împotriva sentinței civile nr. 3833 din 12.04.2007 Judecătoriei Iași pe care o schimbă în parte.
Respinge și capetele din acțiune vizând constatarea prețului legal de vânzare a apartamentului și pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de act de vânzare-cumpărare a aceluiași apartament.
restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:
Obiectul litigiului de față este să oblige pârâta să încheie contractul de vânzare-cumpărare la prețul stabilit în baza Decretului-Lege nr. 61/1990 și a Legii nr. 85/1992.
Într-adevăr prin hotărârea rămasă irevocabilă recurenta-pârâtă a fost obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Această hotărâre are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, nu și asupra prețului de vânzare care nu a fost obiect al litigiului. Este de principiu că autoritatea de lucru judecat privește numai obiectul dedus judecății, ceea ce înseamnă că nu poate fi invocată în această speță, care are alt obiect și cauză, respectiv stabilirea prețului de vânzare, ce nu a făcut obiectul primei judecăți.
Criticile formulate sub acest aspect sunt fondate.
Și pe fondul litigiului criticile sunt fondate.
Astfel, societatea recurentă a fost constituită în anul 1992, prin divizarea ""
În patrimoniul preluat prin divizare a fost inclus și blocul DA-10 situat în I,-.
În urma privatizării societatea are capital integral privat o dată cu privatizarea societății comerciale și preluarea de către stat a contravalorii acestui bun ce face parte din patrimoniul recurentei, statul nu mai are dreptul de a dispune cu privire la patrimoniul recurentei.
În consecință, deși apartamentul în discuție a fost construit inițial din fonduri de stat, contribuția statului a fost răscumpărată la acest apartament prin prețul plătit de acționari către stat, astfel încât la momentul judecării cauzei nu mai are relevanță din ce fonduri a fost construit apartamentul.
În aceste condiții, Decretul -lege nr. 61/1990 nu-și mai găsește incidența în speță, atâta timp cât bunul a ieșit din patrimoniul statului, dispozițiile acestuia căzând în desuetitudine parțial, deoarece aplicabilitatea lui a fost restrânsă prin schimbarea contextului social-economic ce a existat la data adoptării acestui act normativ.
În aceste condiții în mod greșit au stabilit instanțele incidența în cauză a Decretului -lege nr. 61/1990 cu privire la stabilirea prețului de vânzare-cumpărare a apartamentului.
A menține soluția dată de instanța de fond înseamnă o deposedare a recurentei de un bun imobil ce era în patrimoniul privat, contra unei sume derizorii față de valoarea reală a prețului de vânzare a apartamentului pe piața liberă, adică s-a încălcat în mod flagrant dreptul la respectarea dreptului de proprietate al recurentei, ceea ce contravine art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, a libertăților fundamentale ale omului.
Deoarece în cauză nu sunt incidente dispozițiile Decretului-Lege nr. 61/1990 urmează ca și capetele de acțiune vizând constatarea prețului legal de vânzare a apartamentului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, să fie respinse.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare și - pentru următoarele motive:
-instanța de recurs din eroare a modificat sentința primei instanțe, dar nu a dat efecte complete soluției la care a ajuns cu privire la cererea de pronunțare hotărâri care să țină loc de act de vânzare -cumpărare.
Nu s-a observat de către instanța de recurs că în ambele căi de atac formulate, SA a fost de acord cu admiterea acțiunii în ceea ce privește capătul al doilea de cerere, respectiv cererea de obligare a ei de a se prezenta la notar, în vederea perfectării vânzării la prețul de circulație al imobilului.
Respingând acțiunea reclamanților și - în totalitate, instanța de recurs nu a observat poziția procesuală a părților și efectele noilor soluții cu privire la soluționarea capetelor de cerere pe care inițial instanța de fond le-a constatat ca fiind rămase fără obiect, ca urmare a admiterii cererii de constatare a prețului legal și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare -cumpărare.
Astfel, reclamanții au susținut în principal capetele de cerere referitoare la stabilirea prețului și la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare -cumpărare.
În subsidiar au solicitat obligarea pârâtei la a se prezenta la notar și daune cominatorii până la executarea acestei obligații.
Dacă capetele de cerere susținute în principal au fost respinse în recurs, instanța de recurs trebuia să verifice și să dispună cu privire la celelalte capete de cerere susținute în subsidiar, respinse inițial ca rămase fără obiect, urmare a admiterii cererilor principale.
Soluția rămânerii fără obiect nu putea fi păstrată față de respingerea în recurs a celor două capete de cerere per care inițial instanța le-a considerat admisibile.
Soluția care se impunea în cazul admiterii recursului era să se constate că celelalte două capete de cerere susținute în subsidiar, nu au fost soluționate pe fondul lor să se trimită cauza la rejudecare doar cu privire la aceste capete de cerere la Judecătoria Iași.
Susțin contestatorii că doar o eroare materială ar fi putut determina instanța de recurs să ignore existența cererilor subsidiare care nu fuseseră soluționate datorită soluționării favorabile a cererilor principale.
2.Din eroare instanța de recurs nu a observat faptul că cererile de cumpărare a acestui apartament în litigiu au fost depuse de contestatori încă din anul 1995, ceea ce demonstrează faptul că și-au exprimat cu mult timp în urmă voința de a cumpăra conform dispozițiilor legii 85/1992.
3.Din eroare instanța de recurs nu a observat faptul că prin sentința civilă nr. 3670/4.04.2005 -definitivă și irevocabilă - s-a reținut cu autoritate de lucru judecat aplicarea în ceea ce privește cumpărarea apartamentului de către contestatori a dispozițiilor Legii 85/1992 și ale Decretului 61/1990, situație în care nu se mai poate modifica prin noi hotărâri judecătorești, oricare ar fi argumentele actuale ale părților.
Contestația în anulare nu este fondată.
Contestatorii au invocat eroarea materială în care s-a aflat instanța de recurs, când respingând capetele de cerere vizând stabilirea prețului legal de vânzare a apartamentului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare -cumpărare a aceluiași apartament, a păstrat soluția respingerii ca rămase fără obiect a celorlalte două capete de acțiune formulate în subsidiar.
Se impunea în opinia contestatorilor ca instanța de recurs să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe pentru a soluționa pe fond capetele de acțiune vizând obligarea pârâtei de a se prezenta la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare -cumpărare și obligarea la daune cominatorii până la executarea obligației.
Susțin de asemenea contestatorii că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială atunci când nu a observat că cererile de cumpărare a apartamentului au fost depuse de contestatori încă din anul 1995, ceea ce trebuie valorificat în sensul că aceștia și-au exprimat voința de a cumpăra imobilul în condițiile Legii 85/1995 și nu a avut în vedere împrejurarea că prin sentința civilă nr. 3670/4.04.2005 s-a reținut cu autoritate de lucru judecat aplicarea în ceea ce privește cumpărarea apartamentului de către contestatori.
Este cert că susținerea temeiului de fapt al contestației atrage ca temei de drept disp. art. 318 teza 1 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 318 Cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv, pentru situațiile de la art. 318 Cod procedură civilă greșelilor materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs.
Drept urmare este exclus ca pe această cale să se poată remedia greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Or, contestatorii au invocat în mod evident eventuale greșeli de judecată.
Aceasta deoarece contestatorii au invocat greșita soluție a instanței de recurs, deoarece aceasta nu a trimis cauza spre rejudecare și aprecierea probelor atunci când au susținut că instanța de recurs nu a dat eficiență datei când contestatorii și-au exprimat voința de a cumpăra și sentința civilă nr. 3670/4.05.2006.
Cum motivele contestației în anulare vizează eventualele greșeli de judecată ale instanței de recurs și nu greșeli materiale în sensul stabilit prin disp. art. 318 Cod procedură civilă, contestația în anulare va fi respinsă.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de și - împotriva deciziei civile nr.192 din 14 mai 2008 Curții de APEL IAȘI, pe care o menține.
Obligă contestatorii să plătească intimatei SC SA I suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
10.10.2008
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Adriana Elena AndronicJudecători:Adriana Elena Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta
