Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 370/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2508/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.370
Ședința publică de la 23.02.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant G, împotriva deciziei civile nr. 245 din 18.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și cu intimații chemați în garanție PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL și HERĂSTRĂU NORD
are ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul reclamant - G personal, avocatul, în calitate de reprezentant al intimaților pârâți și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 170.698/2008, eliberată de Baroul București (fila 21 dosar), lipsind intimații chemați în garanție Primăria Municipiului B prin Primarul General și Herăstrău Nord
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul reclamant, în susținerea motivelor de recurs, solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, constând în adresa nr. 539 din 18.03.2005, ce emană de la Herăstrău Nord, pe care o depune la dosar.
Avocatul intimaților pârâți, având cuvântul asupra cererii formulate, arată că nu se opune la administrarea înscrisului invocat de partea adversă.
Curtea, în urma deliberării, în temeiul dispozițiilor art.305 din Codul d e procedură civilă, încuviințează pentru recurentul reclamant proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată și administrată la acest termen.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul reclamant - G solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele considerente:
Prin probatoriul administrat în cauză, consideră că a făcut dovada calității sale procesual active, precum și a interesului în promovarea unei astfel de acțiuni, conferite de principiile dreptului civil.
Hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere că, la momentul emiterii deciziei nr. 1434/11.07.1989 a fostului Consiliu Popular al Municipiului B, intimații pârâți și nu erau proprietari, întrucât nu au respectat relațiile juridice consemnate prin clauzele contractului de împrumut, încheiat în baza Legii nr. 4/1973.
Nu poate fi reținută motivarea instanței de apel referitoare la dreptul de proprietate al intimaților față de prevederile art. 54 din Legea nr. 4/1973, unde se menționează: clauza privind rezilierea contractelor pentru neplata ratelor de 6 luni consecutive, este pact comisoriu, de ultim grad, în raport de care, contractul de construire și de împrumut sunt reziliate de drept, fără nici o formalitate, contracte ce reprezintă titluri executorii.
Depune la dosar concluzii scrise.
Avocatul intimaților pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
În mod corect cele două instanțe au reținut că recurentul reclamant nu deține un drept real asupra apartamentului, contractul de vânzare cumpărare încheiat de acesta în baza Legii nr. 112/1995 fiind anulat prin hotărâre definitivă și irevocabilă, ce nu poate face obiectul vreunei analize. În acest moment, recurentul nu mai are nici măcar calitatea de detentor abuziv al apartamentului, având doar simpla calitate de terț, neavând nici drept și nici interes să formuleze o asemenea acțiune.
În mod corect instanța de apel a constatat că nu este vorba de un motiv de nulitate absolută, întrucât, pretinsa neplată a unor rate restante nu ar fi putut constitui motiv de nulitate a contractului de construire, iar, pe de altă parte, această chestiune nici nu este incidentă în speța de față, având în vedere că apartamentul a trecut în proprietatea statului în baza deciziei nr. 1434/1989, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, titlu care a fost declarat nul și nevalabil de către instanțele judecătorești, iar soluția este definitivă și irevocabilă.
Nici un moment nu a fost declanșată vreo procedură de reziliere a contractelor de împrumut și construire și nu a intervenit executarea silită asupra locuinței, astfel încât, invocarea acestor prevederi legale în cadrul acțiunii de față este străină total de această cauză.
Depune la dosar concluzii scrise.
Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 3570 lei, potrivit chitanței nr. -/2.12.2008, pe care o depune la dosar. De asemenea, solicită ca acest cuantum să nu fie redus potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, având în vedere că poziția recurentului, care își exercită drepturile procesuale cu rea credință.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr- la data de 23.04.2007, reclamantul - Gas olicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții și să anuleze calitatea de proprietari a pârâților supra apartamentului nr. 66, situat în Blocul "Dunărea 1",. C, etaj. 4,-, sectorul 1, B și odată cu cererea de chemare în judecată, reclamantul a chemat în garanție Municipiul B prin Primarul General și Herăstrău Nord, solicitând obligarea acestora la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea de piață a apartamentului în discuție sau asigurarea unei locuințe similare cu cea anterior ocupată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că apartamentul a fost preluat de către stat în anul 1989 pentru neplata ratelor restante la. pârâții părăsind ilegal țara în anul 1988, și că acest apartament a făcut obiectul unor numeroase proceduri judiciare, finalizate cu decizia civilă nr. 460/28.02.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, decizie care este confuză, întrucât apartamentul a fost revândut de câteva ori în cursul intervalului mai-august 1995, de către pârâți.
Prin sentința civilă nr.9206/11.06.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr-, s-a disjuns cererea de chemare în garanție de cererea principală; s-a respins cererea principală, formulată de reclamantul - G în contradictoriu cu pârâții și, ca neîntemeiată, și s-a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de pârâți, fiind obligat reclamantul să plătească acestora suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâții au obținut dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 66 situat în Blocul "Dunărea 1",. C, etaj. 4,-, sectorul 1, B, prin cererea de construire nr. 828/10.07.1979 și Decizia nr. 612/1979 a Consiliului Popular al Sectorului 1 B, apartamentul fiindu-le restituit prin Dispoziția nr.6724/08.11.2006 emisă de Primarul General al Municipiului B, reclamantul solicitând anularea calității de proprietar a pârâților, prin exprimarea ambiguă, intenționând cel mai probabil să solicite să se constate de către instanță, nulitatea absolută a titlului de proprietate.
Instanța a reținut că acest titlu de proprietate este reprezentat de contractul de construire, reclamantul nefiind în măsură să arate care sunt motivele care ar conduce la nulitatea absolută, iar susținerile reclamantului referitoare la plecarea din țară a pârâților în cursul anului 1988 și preluarea de către stat a apartamentului, au făcut obiectul analizei de către alte instanțe judecătorești.
În ce privește nulitatea absolută a contractului de construire, a reținut instanța că reclamantul nu a putut indica nici un element de natură să afecteze validitatea actului originar prin care pârâții au obținut dreptul de proprietate asupra apartamentului, sarcina probei revenind, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, reclamantului și întrucât acesta nu și-a dovedit pretențiile, cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul - G, solicitând admiterea apelului, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, desființarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare și anularea obligației sale de a plăti suma de 2.000 RON.
În motivarea cererii de apel, a arătat că hotărârea este ambiguă și nefondată, instanța omițând să ia în considerație faptul că odată cu cererea de chemare în judecată a depus și contractul de construire nr. 828/1979, contractul de împrumut nr. 13/1979, titlu de proprietate nr. 3227/1980, decizia nr. 1434/1989 emisă de Consiliul Popular al Municipiului B, dispoziția de plată nr. 2578/1989, decizia civilă nr. 102/1994 a Curții de APEL BUCUREȘTI decizia civilă nr. 1478/1996 a Curții Supreme de Justiție, dispoziția nr. 1436/1996 emisă de Primarul General al Municipiului B, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1968/04.12.1996.
A mai arătat că instanța de fond nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau conform art. 1 alin.1 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, precum și dispozițiile art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă.
A arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. a din Legea nr.10/2001, din documentele prezentate la instanța de fond rezultând că familia nu își achitase creditul, fiind restantă cu încă 56 de rate, motiv pentru care nu putea beneficia de calitatea de proprietară.
A mai arătat că nu este adevărat că apartamentul a făcut obiectul analizei altor instanțe judecătorești, întrucât aceste instanțe au analizat superficial și doar contractul de construire și în nici un caz celelalte documente prezentate.
Apelantul a arătat și că prin hotărârea atacată, instanța de fond a dovedit în mod evident că nu s-a putut bucura de garanțiile art. 21 pct. 3 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului privind un proces echitabil, acesta neputând să își permită angajarea unui apărător.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 21 pct. 3 din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, art. 295, 296, 298 și 218 Cod procedură civilă.
Cu privire la excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în mod corect au fost acestea respinse de instanță, față de calificarea dată acțiunii, de constatare a nulității absolute. În raport cu acest obiect, acțiunea nu este inadmisibilă, reclamantul neavând posesia imobilului, astfel încât nu are la îndemână acțiunea în realizare, și având în vedere că solicită constatarea nulității titlului de proprietate al intimaților pârâți, având interes în formularea unei astfel de acțiuni, are și calitate procesuală activă.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate de apelant și față de probele administrate în cauză, Tribunalul l-a găsit neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, apelantul reclamant a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate invocat de pârâții intimați, constând în contractul de construire nr.828/4/10.07.1979, motivat de faptul că aceștia nu au achitat ratele împrumutului obținut prin contractul de împrumut nr.13/-/10.07.1979, împrumut contractat pentru construirea apartamentului cu două camere în blocul Dunărea 1,. C, etaj 4,. 66, situat în-, sector 1,
În mod corect a reținut însă instanța de fond că motivul invocat de apelantul reclamant nu este de natură să atragă nulitatea absolută a contractului de construire. Astfel, neplata ratelor contractului de împrumut este un aspect ce vizează faza executării contractului și nu condițiile de valabilitate ale încheierii acestuia. Neexecutarea obligațiilor contractuale de către una din părțile contractante poate atrage numai rezilierea sau rezoluțiunea contractului, în nici un caz nu poate constitui motiv de nevalabilitate a acestuia.
În consecință, este neîntemeiată critica apelantului în sensul că în mod greșit nu ar fi ținut cont instanța de fond de înscrisurile pe care le-a depus odată cu cererea de chemare în judecată.
De asemenea, nu se poate reține nici critica referitoare la faptul că în mod greșit a reținut instanța că preluarea apartamentului de către stat a făcut obiectul analizei de către alte instanțe judecătorești. Chiar dacă apelantul apreciază că acele instanțe au analizat cu superficialitate numai contractul de construire, nu și celelalte acte care consideră el că ar fi trebuit analizate, și că astfel soluțiile definitive și irevocabile pronunțate ar fi greșite, pentru că de fapt preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu valabil, temeinicia și legalitatea acelor hotărâri judecătorești nu mai poate fi pusă în discuție, acestea bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
Neîntemeiate sunt și criticile referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, și în raport cu soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, în mod corect s-a stabilit că reclamantul este partea care a căzut în pretenții. Mai mult, în aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod Procedură Civilă, instanța chiar a dispus reducerea onorariului de avocat, pe care l-a considerat nepotrivit de mare.
Asupra cererii de acordare a sumei de 5000 RON cu titlul de despăgubiri morale, tribunalul nu a pronunțat, având în vedere că este o cerere nouă, formulată o dată cu cererea de apel, iar în raport cu dispozițiile art. 294 Cod Procedură Civilă asemenea cereri noi sunt inadmisibile în apel.
În consecință, constatând că nu poate fi reținută nici una din criticile aduse sentinței, tribunalul, în baza art. 296 Cod Procedură Civilă, a respins apelul ca nefondat, prin decizia civilă nr.245A/18.02.2008.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamantul-apelant - Gap romovat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, deoarece la momentul emiterii deciziei civile nr.1434/11.07.1989 a fostului Consiliul Popular al Municipiul B, pârâții nu erau proprietari asupra imobilului, pentru că nu respectaseră clauzele contractului de împrumut nr.13/-/10.07.1979, încheiat în baza Legii nr.4/1973, omis de instanțe. Neexecutarea acestui contract atrăgea executarea silită și evacuarea. Intimații au vândut imobilul de mai multe ori, în perioada mai-august 1995.
Greșit s-a consemnat prezența domnului avocat, pentru intimați, când de fapt, au fost reprezentați de avocat.
Primul motiv de recurs, întemeiat pe art.304 pct.5 Cod procedură civilă și art.52 alin.1 și 3 partea a II-a Constituția României, a vizat lipsa de rol activ a magistraților din apel care i-au atribuit abuziv, nerespectarea art.1169 cod civil privitor la dovada inexistenței dreptului de proprietate al intimaților. Instanțele au omis clauzele 2 și 3 ale contractului de împrumut. Contractul de construire, în clauzele 4 și 5, făcea trimitere la contractul de împrumut și Legea nr.4/1973 și ca atare nu constituia titlu pentru intimați, instituindu-se și o ipotecă la pct.A, până la achitarea integrală a creditului acordat. Aceste acte dovedesc că recurentul și-a îndeplinit obligația de probă conform art.1170 Cod civil în vreme ce în cauză sunt incidente prevederile art.105 Cod procedură civilă, art.21 alin.3 Constituție, dar și art.6 Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu privire la un proces echitabil.
C de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art.304 pct.7 Cod procedură civilă, vizează nedumerirea retorică a recurentului, cu privire la omisiunea analizării actelor (pe care recurentul le-a enumerat) care atestă obligațiile incumbând intimaților.
Recurentul a invocat și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea naturii cauzei de inexistență a dreptului de proprietate. Astfel, raportat la clauza 3 contractului de împrumut, pe care a enunțat-o, Statul a devenit proprietar, deoarece a achitat ratele restante ale intimaților.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, nr.HG498/2003, în lumina art.108 alin.2 din Constituție, la art.1 pct.3 lit.b, subliniază faptul că preluările de imobil pentru datorii. izvorâte din contractele de creditare, ca urmare a neplății ratelor aferente creditului, respectiv de către debitor din vina acestuia, nu se încadrează în categoria preluărilor abuzive. Așadar, intimații nu puteau fi proprietari în baza contractului de construire și nici nu se poate aprecia că li s-ar fi preluat abuziv, imobilul, nefiind îndeplinită condiția art.3 pct.1 din Legea nr.10/2001.
În final, a invocat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, referitor la lipsa de temeinicie a hotărârii, deoarece a interpretat aberant în sensul echivalării unui contract de construire cu existența dreptului de proprietate, contrar legii nr.4/1973 care stipulează dreptul de proprietate și titlul executoriu al contractului de împrumut. Tribunalul trece în tăcere, decizia nr.1478/1996 a Curții Supreme de Justiție care a casat decizia nr.102/1994 a Curții de APEL BUCUREȘTI, care a recunoscut cu încălcarea principiului separării puterilor în stat și a art.1 Cod civil privind retroactivitatea, dreptul de proprietate al intimaților. Conform art.311 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, o hotărâre casată nu are nici o putere, iar actele de vânzare-cumpărare efectuate de intimați și succesori, au fost desființate de drept.
În mod tendențios, avocatul a precizat în întâmpinare, că decizia nr.1478/1996 a Curții Supreme de Justiție, nu are autoritate de lucru judecat, fiind incriminată de însuși Comitetul pentru Drepturile Omului. Domnul avocat își exercită profesia în contradicție cu Legea nr.51 republicată și cu Codul d eontologic, dumnealui inducând în eroare pe . Comisar de la Geneva, ascunzând nerespectarea clauzelor contractului de împrumut, de construire și ale titlului de proprietate, în contradicție cu Legea nr.4/1973 și Decretul nr.182/1977. A realizat însă, recurentul un raport către . Comisar, pentru a-i recomanda să fie mai circumspect, pe viitor.
Toate aceste aspecte au fost neglijate de instanțe, aducându-i-se o vătămare intereselor sale legale, conform principiilor dreptului comun.
Și ca un corolar, a fost obligat și la plata de cheltuieli de judecată de 1.000 RON, solicitând anularea lor, pentru considerentele menționate.
A solicitat în consecință, admiterea recursului, casarea deciziei sau trimiterea cauzei spre rejudecare.
Și-a întemeiat recursul, pe prevederile art.304 pct.5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, art.129 alin.5 Cod procedură civilă, art.311 al.1 și 2 Cod procedură civilă, art.1169, 1170 Cod civil, art.21 al.3, art.52 al.1 și 3 Constituție și Legea nr.4/1973 și Legea nr.10/2001 art.3 pct.1 lit.
A depus în susținerea cererii, mai multe înscrisuri: comunicare, sentința civilă nr.281/16.02.2007 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, memoriul adresat .ui Comisar, adresă a Herăstrău Nord nr.539/18.03.2005.
A timbrat în mod corespunzător, recursul, potrivit art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art. 3 din nr.OG32/1995.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare conform art. 308 alin.2 Cod procedură civilă, însă prin concluziile verbale au invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și de interes în promovarea acțiunii.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 Cod procedură civilă și ale art.299 Cod procedură civilă.
Soluționând cu prioritate, excepțiile de fond, absolute și peremptorii invoce potrivit art.137 Cod procedură civilă, Curtea le apreciază ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
O altă condiție pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală(legitimatio ad causam)care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, "la speță", în raport de litigiul dedus judecății. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant(ă), respectiv pârât(ă), în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale reprezintă o importanță considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.
Întrucât Codul nu cuprinde o definiție a calității procesuale, în doctrină s-au conturat diferite concepții în legătură cu această noțiune.
Astfel, s-a considerat că în procesul civil calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa, ca parte, în procesul civil. Această justificare nu presupune cu necesitate existența unui drept subiectiv, rezultat al stabilirii unui anumit raport juridic de drept substanțial (în cazul calității procesuale active) și nici o obligație inclusă în conținutul unui raport juridic de drept substanțial (în cazul calității procesuale pasive).
Într-o altă opinie, prin calitate procesuală se înțelege îndreptățirea, respectiv obligația legală a unei persoane fizice sau juridice, de a figura într-un anumit proces în calitate de parte. Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății. Calitatea de reclamant într-un anumit proces poate aparține numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.
Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces.
De asemenea, prin calitatea procesuală se înțelege interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport - recunoscut de lege - de conexitate cu acel drept.
Acela care are un drept are și calitatea de a intenta o acțiune.
S-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Definiția a fost reconfirmată și în jurisprudența actuală.
Or, în cauză, recurentul reclamant a precizat că nulitatea absolută a contractului de construire ca urmare a neplății ratelor de împrumut, ar determina inexistența dreptului de proprietate al intimaților asupra imobilului, fapt ce ar reactiva vocația sa concretă la dobândirea imobilului, în baza Legii nr.112/1995 ca și chiriaș la intrarea în vigoare a legii. Cum în materie de nulitate absolută, sfera subiecților activi este una foarte largă, incluzând orice persoană ce ar putea să obțină un interes personal, concret, în urma constatării nulității și raportat la elementele anterior menționate, Curtea apreciază că ambele aceste excepții sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul declarat, examinând actele și lucrările cauzei, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs, întemeiat pe art.304 pct.5 Cod procedură civilă și art.52 al.1 și 3 partea a II-a din Constituția României, Curtea îl apreciază nefondat, deoarece:
Potrivit art.304 pct.5 Cod procedură civilă:"hotărârea unei instanțe poate fi modificată când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității deart. 105alin. 2".
În cauză, Curtea constată că instanța de apel nu a încălcat nici una dintre formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității deart.105al.2 Cod procedură civilă, deoarece a ajuns la concluzia nedovedirii inexistenței dreptului de proprietate, în baza probelor care au fost administrate, inclusiv în baza celor două contracte de împrumut și de construire, depuse la dosar. Ca atare, a ajuns la concluzia nerespectării de către recurent a obligației prevăzută de art.1169 Cod civil și art.1170 Cod civil, făcând referire doar la probele care pot fi administrate într-o cauză.
Rolul activ al magistratului nu poate să suplinească principiul disponibilității care guvernează procesul civil și care conform art.129 al.1 Cod procedură civilă, îi permite unei părți într-o cauză, să propună probele pe care le apreciază pertinente, concludente și utile. Împrejurarea că recurentul apreciază că probele pe care le-a administrat, sunt suficiente pentru a realiza dovada susținerilor sale, nu echivalează cu însăși concluzia caracterului suficient al acestora.
Instanța nu a obstrucționat în nici un caz, dreptul recurentului la un proces echitabil permițându-i să-și formuleze apărări, să invoce excepții și să propună probele pe care le aprecia necesare cauzei sau să formuleze concluzii în cauză. Ca atare, în cauză nu s-au încălcat prevederile art.21 al.3 Constituția României, art.6 din CEDO și nu art.6 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care privește dreptul fiecărui om de a i se recunoaște personalitatea juridică), cu privire la un proces echitabil (probabil recurentul a realizat o confuzie de reglementare) sau art.52 al.1 și 3 partea a II-a din Constituția României, prezenta cauză fiind o cale de recunoaștere a dreptului pretins sau a interesului legitim, anulare a actului și reparare a pagubei, în sensul dispozițiilor constituționale menționate. Judecarea cauzei în sens nefavorabil recurentului, nu echivalează cu comiterea unei erori judiciare, instanțele pronunțându-se în această cauză, în baza probelor administrate.
În mod greșit susține recurentul faptul că instanțele au omis clauzele 2 și 3 ale contractului de împrumut și cele enumerate 4 și 5 ale contractului de construire sau ipoteca instituită până la achitarea prețului, deoarece instanța de apel chiar a făcut trimitere la acestea, apreciindu-le ca fiind însă clauze care țin de faza executării contractului, neachitarea ratelor stabilite putând determina rezoluțiunea contractului și nu nevalabilitatea sa la momentul încheierii. Este și explicația pentru care se statua că neplata a șase rate consecutiv atrage executarea silită a locuinței. Or, executarea silită nu echivalează cu transferul dreptului de proprietate, pentru a aprecia că acest contract, unit cu cel de construire, reprezintă titlu de proprietate pentru stat. Un argument formal al acestei concluzii, este și acela că statul a considerat că a preluat imobilul, ca urmare, în principal, a plecării intimaților din țară, în baza Decretului nr.223/1974 și a Deciziei 1434/11.07.1989, considerentele acestei decizii administrative fiind în acest sens. De altfel, instanțele au reținut în cadrul situației de fapt, pe care se grefează controlul exclusiv de legalitate al Curții, conform art.304 al.1 Cod procedură civilă, că nu s-a dovedit nici o cauză de nulitate a contractului de construire - titlul de proprietate al intimaților. Nici Legea nr.4/1973 nu conține dispoziții de natură să înfrângă aceste concluzii anterioare, deoarece art.48 din lege stipulează că "Actul care dovedește dreptul de proprietate asupra locuinței construite sau cumpărate în condițiile prezentei legi și dreptul de folosință asupra terenului atribuit în aceleași condiții constituie titlu de proprietate, care se eliberează în forma prevăzută în anexă.
Titlul de proprietate asupra locuinței proprietate personală construite sau cumpărate în condițiile prezentei legi se dobândește având la bază: autorizația de construcție, contractul pentru construire sau vânzare, contractul de împrumut și procesul-verbal de predare-preluare sau de dare în folosință.
Titlul de folosință pe durata existenței construcției asupra terenului atribuit se dobândește pe baza deciziei de atribuire emisă individual sau în comun de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare.
Administrațiile financiare sau unitățile lor subordonate, care au fost împuternicite în acest scop, vor înregistra dreptul de proprietate asupra locuinței și dreptul de folosință asupra terenului atribuit pe baza actelor prevăzute la alin. 1 și 2 și vor elibera titlul de proprietate sau de folosință", ceea ce implică concluzia dobândirii dreptului de proprietate, la momentul edificării construcției, în vreme ce potrivit art.34 din același act normativ"În cazul nerestituirii la termenele stabilite a ratelor, Casa de Economii și Consemnațiuni va percepe o dobândă de 12% pe an asupra ratelor restante pentru creditele acordate.
În caz de neplată la scadență a șase rate sau a contravalorii a șase rate, Casa de Economii și Consemnațiuni va putea cere executarea silită asupra locuinței și evacuarea deținătorului", neplata ratelor neatrăgând transferul dreptului de proprietate, ci doar executarea silită asupra locuinței.
Ipoteca instituită conform art.30 din lege:"Împrumutul va fi garantat prin constituirea unei ipoteci asupra locuinței dobândite în condițiile prezentei legi. Înscrierea ipotecii se va dispune pe baza înscrisului constatator al contractului de împrumut, la cererea Casei de Economii și Consemnațiuni.
Până la rambursarea integrală a creditului, locuința dobândită în condițiile prezentei legi nu poate fi înstrăinată, demolată sau restructurată, decât cu autorizarea prealabilă a Casei de Economii și Consemnațiuni", reprezintă o garanție în cazul neexecutării contractului, neafectând valabilitatea contractului de construire, la momentul încheierii sale.
Așadar, acest motiv de recurs invocat nu este fondat.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", Curtea constată că este neîntemeiată susținerea în sensul că instanța de apel ar fi omis să analizeze probele enumerate, care atestă respectarea obligațiilor incumbând intimaților. Dimpotrivă, instanța de apel arată clar că este nefondată susținerea similară a recurentului, în ceea ce privește instanța de fond. De altfel, această critică se subsumează mai degrabă, vechiului motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.10 Cod procedură civilă: "când instanța nu s-a pronunțat asupra vreunui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii", care însă repunând în discuție, temeinicia hotărârii recurate, a fost abrogat prin Legea nr.219/2005.
Pentru considerentele menționate cu prilejul dezbaterii motivului de recurs prevăzut de art.304 cpt.5 Cod procedură civilă, Curtea constată că și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă privind "modificarea unei hotărâri, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia", este nefondat, deoarece în cauză, instanțele nu au interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Deși recurentul invocă dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, în sensul greșitei rețineri a existenței dreptului de proprietate al intimaților, aspect care nu constituie motiv de modificare a deciziei. Nu mai puțin, Curtea constată că tribunalul, ca de altfel și judecătoria, au interpretat corect clauzele contractuale de împrumut și construire, iar așa cum arătam și anterior, clauza trei a contractului de împrumut nu transferă dreptul de proprietate, ci doar instituie o garanție în caz de nerespectare a obligațiilor contractuale.
Plecând de la această premisă, este neîntemeiată și critica privitoare la incidența în cauză, a Legii nr.10/2001 și a nr.HG498/2003 art. 1 pct.3 lit.b, în lumina art.108 al.2 din Constituție, deoarece imobilul nu a fost preluat de stat pentru neplata datoriilor izvorâte din contractele de creditare, decât în subsidiar, ci, în principal, în baza Decretului nr.223/1974, care a și determinat neplata în continuare, a ratelor. Temeiul juridic principal al preluării este Decretul nr.223/1974, aplicabil ca urmare a plecării intimaților definitiv, din țară, iar trimiterea deciziei administrative la Decretul nr.182/1977, a reprezentat un efect al aplicării Decretului nr.223/1974 și al faptului plecării din țară. De altfel, acest aspect al preluării statului, în baza acestui decret, a fost stabilit în mod irevocabil prin sentința nr.1782/13.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 1 B, care evident, a avut în vedere întregul conținut al deciziei administrative de preluare, atunci când a stabilit temeiul preluării imobilului de către stat, ca fiind Decretul nr.223/1974. Împrejurarea că imobilul nu a fost preluat ca urmare a neplății ratelor, a fost stabilită în mod definitiv, chiar dacă, implicit, de instanța de apel ca instanță devolutivă a fondului, Curtea nemaiputând să modifice situația de fapt, în lipsa unor probe nou administrate în recurs, conform art.305 Cod procedură civilă, controlul Curții grefându-se pe situația de fapt stabilită de tribunal, care a statuat prin decizia sa, faptul că hotărârile judecătorești care au stabilit că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, se bucură de autoritatea de lucru judecat.
Ca atare, nu se poate aprecia în mod corect, că imobilul nu ar fi fost preluat abuziv, prin raportare la prevederile art.3 pct.1 din Legea nr.10/2001 și nr.HG250/2007.
Nu este fondat nici motivul de recurs prevăzut de art.304 cpt.9 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea a fost pronunțată în baza unui temei legal și nu s-au ignorat nici prevederile Legii nr.4/1973, atunci când s-a apreciat că titlul de proprietate al intimaților este dat de contractul de construire. Conform clauzelor acestui contract, beneficiarii lucrării de construire sunt intimații. Or, în cazul contractelor de construire, dreptul de proprietate se dobândește pe măsura edificării construcției, în lipsa unor prevederi speciale, cum este și cazul în speță. Clauza 4 din contractul de construire vizează începerea construirii, după contractarea împrumutului, acesta fiind sensul corect al sintagmei "încheierea contractului de împrumut" și nu rambursarea împrumutului, interpretare care nu s-ar corobora cu celelalte clauze contractuale, cum ar fi cea privind data terminării lucrării (1980), față de data epuizării contractului de împrumut (1995). Critica recurentului privind trecerea în tăcere, de tribunal, a deciziei 1478/1996 a Curții Supreme de Justiție, nu subzistă analizei, deoarece instanța a reținut că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, potrivit hotărârilor judecătorești anterioare. Este evident că s-a avut în vedere sentința civilă 1782/13.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 1 B, irevocabilă, hotărâre care se raportează în considerentele sale, și la decizia menționată a Curții Supreme de Justiție. Instanța de apel nu și-a motivat hotărârea pe decizia 102/1994 a Curții de APEL BUCUREȘTI, cum greșit invocă recurentul, astfel încât în cauză nu au fost ignorate nici prevederile art.311 al.1 și 2 Cod procedură civilă.
Constatarea nulității absolute în prezenta cauză reprezintă un obiect juridic distinct decât cel care a făcut obiectul cauzei soluționate prin decizia nr.1478/1996 a Curții Supreme de Justiție, astfel încât nu se poate invoca faptul că susținerea intimaților referitoare la inexistența autorității de lucru judecat, ar fi tendențioasă. În ceea ce privește Decretul nr.182/1977, acesta a fost constatat ca abrogat expres prin Legea nr.7/1998, ca fiind contrar Constituției sau noii ordini de drept. De altfel, acest decret, vizând recuperarea și regularizarea unor credite acordate în vederea construirii sau cumpărării de locuințe proprietate personală, era neconstituțional prin raportare și la prevederile constituționale în vigoare la momentul edictării sale - Constituția din 1965 care în art.36 stipula:"Dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege.
Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile și economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află, precum și bunurile de uz și confort personal". Ca atare, aprecierea nevalabilității titlului de proprietate al recurentei prin raportare la Decretul nr.182/1977, nu poate fi primită. De altfel, prin sentința civilă nr.1782/13.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 1 B, nedesființată prin vreo cale de atac ordinară sau extraordinară, s-a constatat că imobilul a fost preluat de către stat, în mod nevalabil, așa cum arătam. Or, decizia de preluare de către stat nr.1434/11.07.1989, s-a fundamentat pe Decretul nr.223/1974 și pe Decretul nr.182/1977.
Împrejurarea că în apel, pentru intimați a răspuns avocatul și nu avocatul, nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei pronunțate, ci eventual, o eroare materială strecurată în cuprinsul încheierii, care poate fi îndreptată pe calea specială a art.281 Cod procedură civilă.
Raportat la ansamblul acestor considerente, Curtea apreciază că în cauză, tribunalul nu a adus vreo vătămare intereselor legale ale recurentului, astfel cum acesta o invocă, în baza principiilor dreptului comun.
Având în vedere că apelul recurentului-reclamant a fost respins ca nefondat, în mod corect a fost obligat conform art.274 Cod procedură civilă, la plata de cheltuieli de judecată către partea adversă, tribunalul reducând chiar cuantumul acestora, conform art.274 pct.3 Cod procedură civilă.
În consecință, Curtea va respinge prezentul recurs ca fiind nefondat, potrivit art.312 Cod procedură civilă și îl va obliga pe recurent la plata de cheltuieli de judecată către partea adversă, în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariul avocat ales de intimat, ca urmare a muncii concrete a avocatului și a complexității concrete cauzei, nefiind fondată cerere de a nu se reduce onorariul, formulată de intimați, pentru că recurentul și-ar fi exercitat dreptul de recurs, abuziv, cu rea-credință, pentru și că acest fapt nu reprezintă un criteriu de evaluare, în sensul art.274 pct.3 Cod procedură civilă, ci eventual, dacă ar fi apreciat îndreptățit, ar reprezenta o cauză a antrenării răspunderii civile delictuale, conform art.723 al.2 Cod procedură civilă sau a antrenării răspunderii pecuniare a recurentului, conform art.1081 al.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.245A/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și cu intimații chemați în garanție PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL și HERĂSTRĂU NORD.
Obligă recurentul-reclamant la 500 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți, conform art.274 pct.3 Cod procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex./02.04.2009
- Secția a V-a Civ. -
-
Jud. Sectorului 1. - Secția Civ. -
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
