Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 45/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 45/2010-

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Viorel Pantea

- -

- JUDECĂTOR 2: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 3: Felicia Toader

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civi declarat de recurenta reclamantă - COM SRL, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL, cu sediul în O, nr.1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 213/A din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 546 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 15,5 lei achitată prin factura nr. -/12.01.2010 emisă de Oficiul Poștal nr. 1 O și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 11.01.2010 întâmpinare din partea intimatului pârât, după care:

Față de împrejurarea că partea intimată a solicitat soluționarea litigiului de față și în lipsa părților, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la judecarea prezentei căi de atac.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

rin sentința civilă nr. 5462/17.09.2008 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a admis în parte acțiunea precizată de reclamanta - COM SRL, împotriva pârâtului CONSILIUL LOCAL O, constatându-se dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor constând în hală de producție, un garaj și o clădire cu destinația de birouri, situată în O, str. -, zona II, pe nr. topo 7800/4 O din CF nr. 10605 O, cu titlu de construire.

Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere din acțiunea formulată, având ca obiect notarea construcției în cartea funciară, constatarea dobândirii de către reclamantă a unui drept de superficie asupra terenului de sub construcție și a celui aferent construcției, precum și întabularea acestui drept de superficie în cartea funciară, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit susținerilor reclamantei, în anul 1992, în urma unei înțelegeri cu Primăria O, reclamanta a procedat la edificarea unei hale de producție în O, str. -, zona II, construcția fiind finalizată și amplasată pe nr. top. 8244 din CF 7668 O, după cum a reținut reclamanta.

În scopul stabilirii exacte a situării construcțiilor respective, s-a solicitat, s-a încuviințat și efectuat în cauză, o expertiză topografică, de către dl. expert, care a fost corectată de două ori, concluziile și schița finale fiind depuse la dosar.

S-a constatat că edificatele aparținând reclamantei, anume hală de producție, garaj și birou, sunt situate pe nr. top. 7800/4, înscris în CF nr. 10605 și pe nr. top. 7800/3 din CF nr. 10604 O, terenuri aflate în imediata vecinătate a numărului cadastral indicat inițial, 8244 din CF 7668

De asemenea, s-a reținut că în raport de concluziile raportului de expertiză, reclamanta a formulat precizare de acțiune, solicitând a se constata că a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de construire, asupra următoarelor edificate: o hală de producție, un garaj și o clădire de birouri, aflate pe nr. top. 7800/4 O, menținând și restul capetelor de cerere, cu precizarea, că dreptul de superficie să se întindă asupra topograficelor 7800/4, precum și asupra 7800/3, în suprafață de 472 mp.

Potrivit art. 492 Cod civil, proprietarul terenului este proprietar și al construcției edificate pe acel teren, până nu se dovedește din contra. Or, reclamanta a făcut această dovadă, prin actele de la dosar.

S-a reținut ca pârâtul nu a contestat faptul că reclamanta ar fi construit acele edificate, iar acțiunea în constatare reglementată de art. 111 Cod procedură civilă, este perfect admisibilă în cauză,

Judecătoria a subliniat că nu a existat autorizația de construire, însă inexistența contractului de construire, a procesului verbal de predare-primire, ori lipsa acestei autorizații de construcție, pot avea consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă, conform Legii nr. 50/1991, modificată, putând antrena eventual o răspundere și o sancțiune contravențională a constructorilor, dar lipsa acestor documente, nu duce la inadmisibilitatea acțiunii în constatare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor edificate de ea.

În raport de cele reținute, baza art. 111 cod procedură civilă, prima instanță a admis acțiunea în constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor indicate în precizarea de acțiune, pe terenul proprietatea Municipiului

Cu privire la capătul de cerere privind notarea construcției în cartea funciară, instanța l-a respins ca nefondat, apreciind că notarea unei construcții în cartea funciară, se face în concordanță cu prevederile Legii nr.7/1996 actualizată, iar art. 56 ind.1 din acest act normativ prevede obligativitatea existenței autorizației de construire, în baza căreia se va elibera certificatul de la primăria localității unde s-a edificat imobilul.

Prima instanță a mai reținut că dispozițiile Legii nr.50/1991 actualizată, prevăd în mod expres că "construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară".

În ce privește constatarea dobândirii dreptului de superficie asupra terenului de sub și aferent construcțiilor, instanța de fond respins și această cerere ca nefondată, considerând că dreptul de superficie este o creație a practicii juridice și a literaturii, nu este reglementat de lege și rezultă din interpretarea prevederilor art. 492 Cod civil, iar în speță, nu poate fi vorba de o constituire a dreptului de superficie în temeiul legii sau prin uzucapiune, deoarece titlu nu există.

S-a mai constatat că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei convenție, un act de concesiune sau un testament, care să-i permită constituirea acestui drept de superficie, cu atât mai mult cu cât pârâtul - proprietar al terenului, nu a recunoscut nici existența vreunei înțelegeri și s-a opus admiterii acțiunii formulate.

Nu au acordate cheltuieli de judecată în cauză, considerând ca acestea sunt justificate.

Împotriva acestei sentința, în termen legal, reclamanta - Com SRL Oad eclarat apel.

Prin decizia civilă nr. 213/A din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelanta - COM SRL, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL O, împotriva sentinței civile numărul 546 din 17.09.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel reținut următoarele aspecte:

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor apelate cât și din oficiu, instanța în baza art. 296. disp. Lg. 50/1991 va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - Com SRL O, împotriva sentinței nr. 5462/17.09.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, pentru următoarele considerente:

Criticile aduse sentințe apelate au fost apreciate de instanță ca fiind nefondate, deoarece dispozițiile art. 56 ind.1 din Legea nr.50/91, prevăd că "dreptul de proprietate dobândit prin construire se va putea înscrie în cartea funciară pe baza unui certificat eliberat de primăria localității unde este situat imobilul, prin care se atestă, când este cazul, faptul că proprietarul a edificat construcțiile în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii, precum și a unei documentații cadastrale", rezultând astfel obligativitatea existenței autorizației de construire, în baza căreia se va elibera acel certificat de la primăria localității unde s-a edificat imobilul.

Prevederile Legii nr.50/1991 actualizată, mai prevăd în mod expres că "construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară". Reclamanta, așa cum a reținut instanța de fond, se află exact în situația reglementată de aceste texte legale.

Referitor la dobândirea dreptului de superficie asupra terenului aferent construcțiilor, tribunalul a reținut că în privința dreptului de superficie, este de remarcat că acest drept nu este definit în legislația noastră, dar existența sa este unanim acceptată, apreciindu-se că se întemeiază pe prevederile art. 492 Cod civil.
Astfel, potrivit prevederilor art. 492 Cod civil, "orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra".
Prin urmare, în favoarea proprietarului terenului funcționează prezumția că este și proprietarul supra-edificatelor, dar prezumția poate fi răsturnată, făcându-se dovada contrarie.
Referitor la regimul juridic al dreptului de superficie și ICCJ, a reținut că dreptul de superficie este un drept real, pe care o persoana, proprietar asupra construcțiilor a altor lucrări sau plantații, îl are pe suprafața de teren care aparține altei persoane, teren asupra căruia superficialul un drept de folosință.
Astfel, dreptul superficie are caracter imobiliar și perpetuu prin natura sa,existența acestuia, fiind dependentă de caracterul definitiv al construcției, plantației sau lucrării ce grevează terenul pe care se află.
Cu privire la temeiul nașterii dreptului de superficie, s-a reținut că, constatarea dreptului de superficie pe teren, nu se poate naște decât fie în baza legii, fie în baza convenției dintre proprietarul terenului și proprietarul construcției

Tribunalul analizând pelul declarat, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care are valoare egală cu textul Convenției, și ținând cont de practica judiciară internă majoritară, tribunalul a reținut că reclamanta apelanta, are incontestabil "un bun" în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind proprietara construcțiilor, edificate pe terenul intimatei, fără ca acesta sa fie înscris în cartea funciară.

Dacă referitor la acest "bun", contrar voinței proprietarului, instanța ar fi constatat existența unui drept de superficie, acest fapt ar constitui în mod evident o "ingerință" în sensul frazei întâi a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Situația nu ar putea fi analizată doar ca o atingere adusă folosinței terenului ci trebuie analizată ca o lipsire de proprietate, pentru simplul motiv că dacă s-ar constata în favoarea reclamantei apelante, dreptul de folosință asupra terenului pe toată perioada existenței supra-edificatelor, care pretind că ar exista pe terenul proprietatea intimatei, s-ar aduce o atingere chiar substanței dreptului de proprietate (dreptul de superficie având particularitatea, față de alte desmembrăminte ale dreptului de proprietate, de a fi un drept perpetuu.
Tribunalul a mai reținut că pentru ca o astfel de privare să fie în acord totuși cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui "să fie prevăzută de lege", "să urmărească un scop legitim" iar ingerința în dreptul de proprietate ar trebui să răspundă criteriului proporționalității (a se vedea în acest sens paragrafele 78 din Hotărârea pronunțată de CEDO în Cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 414/2000).

În prezenta cauză, s-a constatat că dreptul pretins de reclamanta apelantă, nu are la bază niciuna dintre cauzele care pot duce la naștere dreptului de superficie, respectiv legea, existența unui titlu sau uzucapiune, ceea ce înseamnă că ingerința nu este prevăzută de lege.

Apelanta nu a făcut dovada existenței vreunei convenție, unui act de concesiune sau un testament, nu au putut preciza decât că dreptul ei s-ar fi născut ca urmare a edificării cu bună-credință a construcțiilor pe terenul intimatei, pentru ca ulterior să se solicite hotărâre judecătorească, un drept de superficie.

În raport de cele reținute, tribunalul a respins apelul declarat ca neîntemeiat, nefiind acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamanta-recurentă - COM SRL O, solicitând casarea deciziei atacate și modificarea hotărârii în sensul schimbării în parte a sentinței instanței de fond, de a admite și capetele de cerere privind notarea construcțiilor în cartea funciară, constatarea unui drept de superficie asupra terenului de sub construcție și a celui aferent construcției, precum și întabularea dreptului de superficie în cartea funciară.

În motivarea recursului se arată că din moment ce instanța de fond a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcției în cauză, dând eficiență juridică unei stări de fapt, în mod just se impunea și admiterea celorlalte capete de cerere accesorii ca și o consecință a faptului că reclamanta are deschis rol fiscal pentru aceste construcții, dar și pentru a nu perpetua o stare de incertitudine cu privire la proprietarul tabular al construcțiilor.

În ceea ce privește autorizația de construcție, lipsa acesteia nu mai poate avea consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă conform Legii nr. 50/1991, câtă vreme s-a acceptat o stare de fapt ca urmare a impunerii fiscale și nici în plan contravențional, fapta fiind prescrisă.

În fine, lipsa titlului nu poate constitui motiv de respingere a cererii de instituire a dreptului de superficie, jurisprudența și literatura juridică lărgind cadrul modalităților de constituire a acestuia, acceptând în acest sens și convenția tacită, materializată prin pasivitatea manifestată de proprietarul terenului pe toată perioada de construcție.

În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

Intimatul Consiliul Local O-Administrația Imobiliară, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, notarea construcțiilor și a dreptului de superficie nefiind posibile în lipsa autorizației de construcție și a înțelegerii între constructor și proprietarul terenului.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat a se constata dreptul de proprietate al acesteia asupra construcțiilor reprezentând hală de producție, garaj și clădire cu destinație de birouri, edificate pe terenul proprietatea pârâtei Consiliul Local O, și totodată a se dispune notarea în cartea funciară a construcției, precum și a dreptului de superficie asupra terenului de sub construcție și a celui aferent construcției.

Dacă problema admisibilității unei astfel de acțiuni prin prisma dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă (acțiunea în constatare) a generat soluții diferite în practica juridică și literatura de specialitate, pe fond, cererea reclamantei era neîntemeiată în lipsa autorizației de construcție și mai ales a unei înțelegeri intervenite între constructor și proprietarul terenului.

Întrucât însă hotărârea instanței de fond nu a fost atacată de pârâtă, Curtea nu are posibilitatea să o modifice, întrucât ar crea o situație mai grea reclamantei în propria cale de atac, ceea ce contravine dispozițiilor art. 2961Cod procedură civilă.

Referitor la capetele de cerere accesorii, în mod corect au fost respinse de instanța de fond, nefiind întrunite cerințele pentru notarea construcțiilor în cartea funciară, respectiv pentru constituirea și întabularea dreptului de superficie, mai precis cele prevăzute de Legea nr. 7/1996 (certificatul prin care se atestă de primăria locală faptul că edificatele au fost ridicate în conformitate cu autorizația și construire, respectiv cu documentația cadastrală), respectiv lipsa titlului sau a vreunei înțelegeri intervenite între constructor și proprietarul terenului (în cazul dreptului de superficie).

Față de considerentele ce preced, Curtea apreciază ca nefondat recursul, și pe cale de consecință urmează să-l respingă în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 296 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată nefiind solicitate de intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil declarat de recurenta reclamantă - COM SRL, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL, cu sediul în O, nr.1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 213/A din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecător fond -

- judecători apel -

- redactat hotărâre - judecător - 19.01.2010

- dactilografiat grefier - 21.01.2010 -4 ex.

-

-comunicat 22.01.2010 - 2 ex.

- - COM SRL, cu sediul în O,-, județul

- CONSILIUL LOCAL, cu sediul în O, nr.1, județul

Președinte:Viorel Pantea
Judecători:Viorel Pantea, Doina Măduța, Felicia Toader

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 45/2010. Curtea de Apel Oradea