Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 45/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 45/2010

Ședința publică de la 04 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru

JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru

Judecător - - - președinte secție

Grefier -

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 432/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatorii și, avocat pentru intimații pârâți lipsă și.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus "întâmpinare" din partea contestatorilor, împreună cu înscrisuri.

Se înmânează un exemplar din înscrisul intitulat "întâmpinare" mandatarei intimaților, care depune împuternicire avocațială.

Se depune în fața instanței, de către contestatori, diferența de taxă judiciară de timbru de 10 lei pentru capătul privind suspendarea.

Instanța, față de temeiul de drept invocat în contestație, art. 318 Cod pr. civ. solicită contestatorilor să indice care este motivul de recurs invocat de aceștia și neanalizat de instanța de recurs, întrucât în cuprinsul contestației în anulare se aduc critici hotărârii instanței de apel. Totodată, solicită acestora să arate dacă-și mențin cererea în probațiune privind cercetarea la fața locului.

Ambii contestatori susțin că instanța de recurs nu a analizat în mod corect probele, față de înscrisurile depuse la dosar, arătând că-și mențin și cererea în probațiune de cercetare la fața locului, pentru a se constata demolarea gardului în discuție de către reclamanți, deși erau în proces și au dovedit existența lui cu fotografii.

Mandatara intimaților solicită respingerea cererii în probațiune ca inadmisibilă, raportat la cadrul procesual. Disp. art. 318 Cod pr. civ. sunt expres și limitative prevăzute, iar hotărârea poate fi analizată doar sub aspectul legalității.

Instanța deliberând, dat fiind stadiul procesual și calea de atac aleasă, constată cererea în probațiune formulată de contestatori ca nepertinentă și nerelevantă cauzei, astfel că o respinge.

-//-

Părțile arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, punând în discuție atât admisibilitatea contestației în anulare cât și fondul cauzei.

Contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare, respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond. Cu cheltuieli de judecată pentru întâmpinare. Consideră admisibilă contestația în anulare.

În completare, contestatorul solicită instanței a avea în vedere tranzacția.

Mandatara intimaților și solicită respingerea contestației în anulare, ca totalmente inadmisibilă. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță.

Arată că există contradicție între motivele contestației în anulare și temeiul invocat pentru aceasta, că prin motivele contestației în anulare se aduc critici hotărârii pronunțate de Tribunalul Sibiu, în apel, hotărâre ce nu poate fi atacată cu această cale extraordinară de atac. Mai arată că instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs, și-a argumentat temeinic hotărârea, procedând la judecarea pe fond a cauzei., calea de atac promovată de contestatori este un recurs la recurs, inadmisibil.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare de față;

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA sub dosar nr- contestatorii și au solicitat în contradictoriu cu intimații și admiterea contestației, anularea deciziei civile nr. 432/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- și pe cale de consecință reluarea judecății în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. S-a solicitat și suspendarea executării hotărârii contestate.

În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, contestatorii au susținut că tribunalul nu a ținut cont de dispozițiile art. 1012 Cod procedură civilă, pronunțând o hotărâre nelegală. Astfel, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a făcut o analiză temeinică și completă a tranzacției dintre părți, a termenului stipulat în tranzacție, ignorând astfel dispozițiile art. 1012 Cod civil.

În consecință, se apreciază că prin hotărârile Tribunalul Sibiu și Curții de APEL ALBA IULIA contestatorilor li s-a confiscat un bun, sunt expropriați și le este încălcat dreptul de proprietate și posesie asupra terenului pe care intimații l-au acaparat.

Contestatorii au depus și un înscris intitulat "întâmpinare" prin care nu se aduc și alte critici deciziei pronunțate de către instanța de recurs.

Intimații nu au depus întâmpinare în prezenta cauză.

-//-

Curtea, analizând contestația în anulare de față reține următoarele:

Potrivit art. 318 Cod procedură civilă - invocat de către contestatori - hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În contestația în anulare de față contestatorii nu indică care este greșeala materială sau motivul de recurs care nu a fost analizat de către instanța de recurs.

Mai mult, toate criticile formulate de către contestatori vizează decizia pronunțata de către instanța de apel.

În ceea ce privește pretinsele greșelile făcute de către instanța de apel, se reține că pentru contestația în anulare specială, întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, se cere ca și condiție de admisibilitate să se atace o hotărâre a instanței de recurs și nu a celei de apel, eventualele greșeli comise de instanța de apel putând fi îndreptate pe calea recursului.

La solicitarea instanței, de a indica care este motivul de recurs invocat de aceștia și neanalizat de instanța de recurs, contestatorii au susținut că instanța de recurs nu a analizat în mod corect probele, față de înscrisurile depuse la dosar.

Greșita analizare sau interpretare a probelor de către instanța de recurs nu reprezintă o greșeală materială ci o greșeală de judecată.

Sunt greșeli materiale, în sensul art. 318 Cod procedură civilă, respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării în instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs, anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru.

Prin urmare, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare speciale erorile de interpretare a probelor ce fac decizia netemeinică.

În ceea ce privește cel de-al doilea caz în care se poate formula prezenta cale extraordinară de atac, respectiv existența unor motive de recurs omise a fi analizate de către instanța de recurs, se constată că toate criticile aduse deciziei pronunțate de instanța de apel au fost analizate de către instanța de recurs, astfel că și acest motiv este neîntemeiat, deși contestatorii nu au indicat în concret vreun motiv de recurs neanalizat de către instanța de recurs.

Față de cele menționate, constatând că nu este incident în cauză nici unul din motivele pentru care se poate promova contestația în anulare, Curtea va dispune respingerea contestației în anulare formulată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 432/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

Raportat la soluția pronunțată se constată că nu se mai impune nici suspendarea executării deciziei atacate, motiv pentru care și acest petit va fi respins.

-//-

(continuarea deciziei civile 45/2010 dată în dosar -)

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, contestatorii fiind căzuți în pretenții, instanța va dispune obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimați cu acest proces constând în onorariul avocațial.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 432/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

Obligă contestatorii să plătească intimaților și suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red./Tehn.

6 ex/01.03.2010

- -, -,

Președinte:Monica Maria Cismaru
Judecători:Monica Maria Cismaru, Carla Maria Cojocaru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 45/2010. Curtea de Apel Alba Iulia