Anulare act. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 43/2010

Ședința publică de la 04 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru

JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru

Judecător - -- președinte secție

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 189/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este netimbrat și nu s-a depus întâmpinare.

Instanța lasă cauza la a doua strigare.

La reluarea cauzei și a doua strigare se prezintă recurentul reclamant asistat de avocat, lipsă fiind intimata pârâtă Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este netimbrat și s-a depus întâmpinare din partea intimatei A, prin registratura instanței la orele 925.

Mandatarul recurentului reclamant depune în fața instanței împuternicire avocațială, taxă judiciară de timbru de 6 lei, timbru judiciar de 0,15 lei, și primește un exemplar in întâmpinare. Arată că nu are cereri de formulat.

Instanța, constată că acțiunea reclamantului este formulată împotriva unei decizii emisă de o asociație ce funcționează în baza Ordonanței 26/2000 și care stabilește anumite proceduri și căi de atac. Drept urmare, solicită mandatarului recurentului să arate care era calea legală de atac în prezenta cauză, apelul sau recursul în fața tribunalului, având în vedere că potrivit Ordonanței 26/2000 hotărârea pronunțată în fond se atacă cu recurs. Sub acest aspect instanța de recurs invocă, în temeiul art. 306 alin. 2 cod pr. civilă, ca motiv de ordine publică, competența Tribunalului care a judecat cauza în complet de apeluri, motivul de recurs fiind prev. de art. 304 pct. 3 cod pr. civilă.

Mandatarul recurentului reclamant susține că prezenta cauză se atacă cu apel și recurs, având două grade de jurisdicție, și în mod corect tribunalul a procedat la judecarea apelului.

La solicitarea instanței, arată că este aplicabilă Ordonanța 26/2000 dar, potrivit Statutului decizia poate fi contestată la instanța competentă.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Mandatarul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii contestației formulate de reclamant. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță.

Pe fondul recursului, arată că acesta este admisibil întrucât decizia contestată la Judecătoria Alba Iulia este o hotărâre pronunțată de, pe care o consideră nelegală, și asupra căreia planează incertitudine cu privire la întrunirea cvorumului - învederează procesul verbal din 21.06.2007 și prevederile statutului legat de acest aspect. Mai arată că motivele de excludere din asociație nu se pot interpreta, iar instanța nu a avut în vedere prevederile art. 6 alin 4 din statut. În subsidiar, solicită reducerea sancțiunii.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Alba Iulia sub dosar nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A VÂNĂTORILOR și PESCARILOR SPORTIVI Aas olicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- anularea deciziei nr. 2 din data de 21.06.2007, prin care adunarea generală a Aa respins contestația reclamantului împotriva hotărârii de excludere luată de Consiliul la data de 29.03.2007.

- pronunțarea unei sentințe, prin care reclamantului să îi fie înlocuită măsura dispusă prin decizia a cărei anulare o solicită, în principal cu măsura prevăzută de art. 11 pct.1 lit. a, iar în subsidiar cu măsura prev. de art. 11 pct. 1 lit. b din Statutul respectiv avertismentul scris, sau suspendarea dreptului de exercitare a vânătorii pe timp limitat de până la un an.

Prin sentința civilă nr. 3996/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr- s-a respins contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi A, cu sediul în A

Pentru a pronunța soluția de respingere instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 2/21.06.2007 a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Aaf ost respinsă contestația pe care reclamantul în prezenta cauză a formulat-o împotriva hotărârii de excludere luată de Consiliul prin care s-a luat măsura excluderii din asociație, decizie adoptată în temeiul art. 11 al.2 și art. 15 lit. f din Statutul

Luarea măsurii de excludere a reclamantului a fost determinată de faptul că acesta a încălcat actele normative în domeniul cinegetic prin exercitarea la data de 05.02.2007 fără autorizație, urmată de împușcarea unui, prin decizia nr. 2/2007 a A, contestate de reclamant, luându-se act că acesta din urmă are calitatea de inculpat în dosarul penal nr- aflat pe rolul Judecătoriei Câmpeni.

Prin sentința penală nr. 243/30.10.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpeni rămasă definitivă prin decizia penală nr. 268/2008 a Curții de APEL ALBA IULIA a fost achitat inculpatul, reclamant în prezenta cauză, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. pen. rap. la art. 10 lit. b ind. 1 Cod proc.pen. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 42 al.1 lit. a ind. 1, al.2 lit. a din Legea nr. 407/2006 și i-a fost aplicată o amendă administrativă în sumă de 1000 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 05.02.2007, împreună cu alți trei inculpați a participat la o vânătoare, desfășurată fără autorizație și în afara perioadei în care este permisă vânătoarea la această specie, și care a avut ca finalitate uciderea unui de câmp.

Din punct de vedere procedural, decizia prin care pârâta a hotărât excluderea din asociație a reclamantului a fost adoptată conform prevederilor statutare, respectiv ale art. 11 al. 2 și al. 8, în sensul că a fost luată de Adunarea generală a asociației, cu votul majorității membrilor săi prezenți, în ședința din 21.06.2007, astfel cum atestă procesul verbal depus în cauză la filele 18-20.

Deși în temeiul art. 11 al.8, reclamantul a fost convocat prin adresa nr. 303/14.06.2007 pentru a-și susține contestația împotriva măsurii dispusă împotriva sa, adresă expediată cu borderoul de expediere a corespondenței din 18.06.2007 (fl. 22), acesta nu a dat curs invitației, astfel încât, conform prevederilor statutare, sancțiunea excluderii din asociație prev. de art. 11 al.2 lit. a din Statutul, a fost adoptată în lipsă.

Legat de temeinicia măsurii disciplinare aplicate reclamantului, instanța a reținut că, deși instanța penală a reținut că fapta acestuia nu constituie infracțiune de braconaj, neavând gradul de pericol social al unei infracțiuni, constituie o încălcare gravă a obligațiilor pe care reclamantul le are în calitatea s- de membru al A, acelea de a respecta dispozițiile legale referitoare la domeniul cinegetic, iar participarea la o vânătoare neautorizată, în afara perioadei legale, în urma căreia a rezultat și un prejudiciu material, a justificat măsura disciplinară a excluderii din asociație și implicit pierderea calității de vânător de către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs recalificat apel d e Tribunalul Alba, pe care l-a respins prin Decizia 189/A/2009.

Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul a fost exclus din rândul membrilor AJVPS A prin Decizia nr. 2 din 21.06.2007 pentru încălcarea gravă actelor normative din domeniul cinegetic constând în exercitarea vânătorii în data de 5.02.2007 fără autorizație, urmate de împușcarea unui pe fondul de vânătoare nr. 8.

Din punct de vedere procedural decizia prin care pârâta a hotărât excluderea din asociație a reclamantului a fost adoptată conform prevederilor statutare, respectiv art. 11 al. 2 și 8 în sensul că a fost luată de Adunarea Generală a asociației, cu votul majorității membrilor săi prezenți, în ședința din 21.06.2007 astfel cum atestă procesul - verbal depus la filele 18-20.

Faptul că reclamantul a fost achitat prin Sentința penală nr. 243/30.10.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpeni rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 268/2008 a Curții de Apel Alba și i-a fost aplicată o amendă cu caracter administrativ nu impune înlocuirea măsurii de excludere cu cea de avertisment având în vedere încălcarea gravă a actelor normative din domeniul cinegetic, având în vedere și profilul socio-moral al reclamantului care are antecedente penale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a solicitat modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și admiterii contestației așa cum a fost formulată.

În expunerea de motive s-a arătat că decizia este netemeinică și nelegală întrucât excluderea din asociație și pierderea calității de vânător este în legătură indisolubilă cu soluția condamnării sau achitării persoanei cercetate pentru infracțiunea de braconaj. Potrivit art. 11 pct. 3 din statutul AJVPS sancțiunea excluderii din asociație rămâne definitivă în cazul infracțiunii de braconaj confirmată de organele de cercetare penală sau de instanțele de judecată.

Instanța de apel s-a limitat a prelua motivele instanței de fond, astfel că soluția pronunțată în apel nu reprezintă rezultatul unei devoluări în fond a cauzei, în privința verificării modului în care instanța inferioară a stabilit starea de fapt și cum a transpu-o în drept.

În drept s-au invocat disp. art. 299 cod pr. civilă.

Intimata Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Aad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, instanțele de fond reținând în mod corect faptul că recurentul a fost exclus din rândul membrilor AJVPS A prin Decizia 2/21.06.2007 pentru încălcarea gravă a actelor normative din domeniul cinegetic, constând în exercitarea vânătorii în data de 5.02.2007 fără autorizație, urmate de împușcarea unui pe fondul de vânătoare nr. 8.

Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate precum și din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod pr. civilă, sub aspectul competenței materiale a Curții de APEL ALBA IULIA sesizată cu judecarea recursului, după o prealabilă punere în discuție contradictorie a părților a acestei excepții, se constată că Tribunalul a pronunțat o decizie vădit nelegală și cu esențială încălcare a legii.

Potrivit art. 304 pct. 3 cod pr. civilă hotărârea este nelegală,când aceasta s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe și cu trimitere la pct. 1 din același articol.

Potrivit art. 2 pct. 3 cod pr. civilă, Tribunalele judecă ca instanță de recurs, recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu o contestație prin care a solicitat anularea deciziei nr. 2/21.06.2007 prin care adunarea generală a AJVPS Aar espins contestația reclamantului împotriva hotărârii de excludere luată de Consiliul AJVPS la data de 29.03.2007.

Potrivit art. 3 din Decizia 2/2007 această decizie poate fi contestată în termen de 15 zile de la înștiințare la Judecătoria Alba Iulia, în baza prevederilor legale cu privire la asociații și fundații.

Potrivit art. 23 alin. 1 din OG 23/2000, aplicabilă speței, otărârile luate de adunarea generală în limitele legii, ale actului constitutiv și ale statutului sunt obligatorii chiar și pentru membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă.

Art. 23 alin. 2 prevede că hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoștință despre hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz.

În fine, ultimul alineat al acestui articol prevede că cererea de anulare se soluționează în Camera de Consiliu, iar hotărârea instanței este supusă numai recursului.

În aceste condiții sentința civilă nr. 3996/2008 era supusă numai recursului, iar Tribunalul trebuia să soluționeze această cale de atac, în compunerea legală, potrivit art. 2 pct. 3 Cod pr. civilă, indiferent de faptul că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu drept de apel. De altfel, chiar reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței Judecătoriei, pe care Tribunalul l-a recalificat apel la termenul din 22.05.2009 (25), invocând în drept prev. art. 282 indice 1 cod pr. civilă. Această recalificare este greșită, întrucât nu se pot aplica dispozițiile legii generale atâta timp cât există prevederi exprese, în ceea ce privește calea de atac, în legea specială, conform principiuluispecialia generalibus derogant. Este surprinzător faptul că nici Judecătoria și nici Tribunalul nu au motivat în drept hotărârile lor, pentru că dacă ar fi căutat temeiul de drept al acțiunii ar fi sesizat prevederile legii speciale.

Față de aceste considerente, fără a intra în cercetarea fondului pe motivele invocate de recurent, recursul se privește a fi întemeiat, urmând ca în baza art. 312 alin. 2 și 6 coroborat cu art. 304 pct. 3 cod pr. civilă, să casează hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei Tribunalului Alba, ca instanță de recurs.

-//-

(continuarea deciziei civile nr. 43/2010 dată în dosar nr-)

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 189/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.

Casează decizia atacată și trimite cauza Tribunalului Alba pentru judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3996/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red./Tehn.

4 ex/19.02.2010

-,

Președinte:Monica Maria Cismaru
Judecători:Monica Maria Cismaru, Carla Maria Cojocaru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Alba Iulia