Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 460/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 460/2009
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan
Judecător - -
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Fundația împotriva deciziei civile nr. 145/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 30 octombrie 2009 care face parte integrantă din prezenta decizie, împreună cu încheierea de amânare a pronunțării din 06 2009.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 5574/2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr- a fost admisă excepția lipsei capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a pârâtei Fundația de.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta Fundația Sibiu și în consecință:
S-a constatat că nu există nicio legătură de patrimoniu sau personalitate între Fundația Sibiu și fosta Fundația de iar Fundația Sibiu nu este continuatoarea în drepturi a fostei Fundații de.
A fost anulată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Fundația de.
Pârâta Fundația a fost obligată să plătească reclamanților 19,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit certificatului emis la 14 iunie 1928, Fundația " de " din Sibiu a fost înregistrată în registrul principal sub nr. 1944/1924 și trecută în registrul persoanelor juridice sub nr. 14/1924. (fila 90-95).
-//-
Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 399/14.04.1950, Fundația a fost dizolvată, întregul său patrimoniu revenind fostului S Popular al Municipiului Sibiu, care l-a și preluat efectiv, conform adreselor din 4.07.1950 și 20.06.1950 emise de această din urmă instituție, comunicate Sibiu, la sesizarea Bisericii
Fundația s-a înființat cu avizul Parohiei e Sibiu, în baza actului de constituire autentificat sub nr. 2186/3.11.1999, iar prin sentința civilă nr. 113/2000 a Tribunalului Sibiu (17) această fundație a dobândit personalitate juridică, dispunându-se înscrierea acesteia în Registrul persoanelor juridice. (filele 33-35 din dosarul de față, fila 17 din primul dosar de fond).
Conform statutului său, această fundație are scopul "de a recupera patrimoniul fostei Fundații, înființată la 1 ianuarie 1917, și a-l utiliza în scop educațional în domeniul învățământului" (filele 26-31 ale dosarului).
Ulterior, prin act adițional Fundația și-a schimbat denumirea în (fila 25).
Instanța a reținut că în cauză pârâta Fundația nu a prezentat dovezi din care să rezulte că este aceeași persoană cu Fundația de înregistrată în Registrul persoanelor juridice în anul 1924, în sensul art. 3 alin. 1 lit. c din Legea 10/2001 republicată.
Noua Fundație s-a înființat doar în anul 1999, la aproape 10 ani față de data de 22.12.1989, iar împrejurarea că a fost înființată și este condusă de ă A în scopul "de a recupera patrimoniul fostei fundații " ", înființată la 1 ianuarie 1917, și a-l utiliza în scop educațional în domeniul învățământului" nu sunt suficiente pentru a dovedi că este aceeași persoana juridică cu Fundația de, dizolvată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 399/14.04.1950.
Conform art. 81, cu aplicarea art. 53 pct. IV, 25 și 26 din Legea 21/1924 în vigoare la momentul dizolvării fostei Fundații, aceasta și-a pierdut personalitatea juridică prin decizia puterii executive la acea dată ( hotărârea Consiliului de Miniștri) care a dispus dizolvarea ei.
Considerentele deciziei civile nr. 4157/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se statuează că Fundația are calitate procesuală în acel proces, nu prezintă putere de lucru judecat în raport de obiectul acțiunii de față, instanța supremă având în vedere cadrul procesual din acel litigiu având obiect un imobil în proprietatea tabulară a Fundației și nicidecum calitatea acesteia de continuatoare a fostei Fundații de, în sensul art. 3 alin. 1 lit. c din Legea 10/2001.
Față de cele arătate mai sus, reținându-se că pârâta Fundația nu are nicio legătură de patrimoniu cu fosta Fundație de, și nu este continuatoarea în
-//-
drepturi a acesteia din urmă, s-a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Fundația, așa cum s-a formulat și s-a precizat ulterior.
În ce privește pârâta Fundația DE, întrucât aceasta nu mai are în prezent personalitate juridică, în baza art. 41 și 161.civ. s-a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a acestei pârâte și în consecință acțiunea în contradictoriu cu aceasta s-a anulat.
Prin decizia civilă nr. 145/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost respins apelul formulat de Fundația împotriva sentinței civile a primei instanțe.
În considerentele deciziei s-a reținut că soluția pronunțată de prima instanță se bazează pe o stare de fapt corect reținută, iar din punct de vedere al legalității, este de asemenea corectă. Dizolvarea unei persoane juridice, are ca efect încetarea definitivă a acesteia, după lichidarea patrimoniului său. Înființarea ulterioară a unei alte persoane juridice, cu aceeași denumire și cu același obiectiv nu poate face să renască persoana juridică anterior desființată așa încât nici problema identității între cele 2 fundații din speță nu s-ar putea pune. Fundația nou înființată este o altă persoană juridică. Pe de altă parte în domeniul persoanelor juridice, ca urmare a consecințelor dizolvării, nu se poate pune o problemă asemănătoare "succesiunii" care există numai în legătură cu persoanele fizice (evident nefiind aici vorba de succesorul cu titlu particular). De aceea, în principiu, este firesc ca în materia persoanelor juridice să nu se poată vorbi de un succesor sau continuator al unei persoane juridice dizolvate. Cu toate acestea Legea nr. 10/2001, în art. 3, exprimând condiția referitoare la persoana îndreptățită în sensul că " dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată" se pare că lasă posibilitatea unei astfel de recunoașteri.
În speță, cum corect a reținut prima instanță, nu se poate constata identitatea dintre cele 2 persoane și nici calitatea apelantei de continuatoare a fostei fundații dizolvate, pentru considerentele deja expuse, dar și pe considerentul că scopul și obiectivele celor 2 fundații nu sunt identice, fundația apelantă având ca scop principal recuperarea patrimoniului fundației dizolvate, obiectiv și scop, care, logic, nu aveau cum să se regăsească în fundația anterioară, înainte de dizolvare.
În ceea ce privește considerentele unor hotărâri judecătorești anterioare, chestiunile legate de stabilirea calității procesuale active sunt diferite de obiectul acțiunii de față, așa încât nu se pune problema unei autorități de lucru judecat. În acele litigii instanțele nu au fost sesizate cu o acțiune având același obiect cu prezenta, iar rezolvarea excepției calității procesuale, presupunea analiza altor elemente decât cele care prezintă relevanță în cauza de față, așa încât prima instanță a apreciat corect că nu este ținută de aprecierile din hotărârile respective.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Fundația solicitând desființarea acesteia pentru
-//-
nelegalitate și respingerea acțiunii reclamanților cu cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de recurs se arată că hotărârile celor două instanțe sunt nelegale deoarece nu au ținut cont de împrejurări clare de fapt ce dovedesc lipsa de temei a acțiunii reclamanților și strânsa legătură între fundația înființată în 1917 și recurenta.
Apreciază considerentele hotărârii atacate ca fiind contradictorii deoarece pe de o parte se afirmă că dizolvarea unei persoane juridice are ca efect încetarea definitivă a acesteia după lichidarea patrimoniului său și nu se mai poate vorbi de un succesor sau continuator al unei persoane juridice dizolvate iar pe de altă parte reține că Legea 10/2001 se pare că lasă posibilitatea unei astfel de recunoașteri.
Consideră că în cauză a dovedit că este continuatoarea fundației desființate în anul 1917, deci succesoarea în drepturi a vechii fundații.
Arată că la dosarul din primul ciclu procesual (fl. 41-57) se află adresa Președintelui Tribunalului Sibiu nr. 496 din 14.06.1928, Statutul fundației înființată atunci, procesul verbal al ședinței CA din Sibiu din 03.03.1944 și bilanțul din 31.03.1945, însă instanța nu le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii atacate.
Susține că prin Hotărârea nr. 399 din 14.04.1950 a Consiliului de Miniștri fundația a fost dizolvată fără însă a se respecta disp. art. 26 din Legea nr. 21/1924, respectiv, neexistând în speță niciun caz urgent, nu se punea problema desfășurării de către fundație a vreunei activități împotriva bunelor moravuri, ordinii publice și siguranței statului, lichidarea persoanei juridice nefiind făcută în conformitate cu legea.
Consideră că este indiscutabilă legătura dintre cele două fundații, datorată scopului și obiectivelor identice, fondatorului identic în persoana Parohiei e Sibiu, demersurilor în vederea recuperării unui patrimoniu afectat în mod permanent și irevocabil realizării unui scop de interes general.
Instanța de apel nu a apreciat în mod corect această stare de fapt dar a interpretat eronat și dispoziții ale unor hotărâri irevocabile care susțin cele afirmate de recurentă, respectiv decizia nr. 4157/2006 a ICCJ care stabilește în mod irevocabil că recurenta este succesoare în drepturi a fundației din 1917. În același sens dispune și Tribunalul Sibiu prin sentința nr. 1610/2006 în dosar nr- prin care se admite contestația în anulare formulată de fundația recurentă.
Mai arată că unul din judecătorii ce au făcut parte din completul ce a pronunțat hotărârea recurată s-a mai pronunțat asupra acestui litigiu în primul ciclu procesual, respectiv prin decizia civilă nr. 292/2007 din dosar nr-.
Concluzionând, susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
-//-
În drept invocă disp. art. 299 și urm. art. 304 pct. 7 și 8 Cod pr. civ.
Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.
Verificând decizia prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Considerentele unei hotărâri judecătorești pot fi apreciate ca fiind contradictorii atunci când din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora. Această situație nu se regăsește însă în cuprinsul deciziei recurate. Instanța de apel nu face decât să constate că în materia persoanelor juridice nu se poate vorbi de un succesor sau un continuator al unei persoane juridice dizolvate dar că Legea 10/2001 dă posibilitatea recunoașterii prin hotărâre judecătorească a identității între persoana juridică îndreptățită și cea desființată. În continuare, instanța de apel face aprecieri asupra faptului că în speță nu se poate constata identitatea dintre cele două persoane.
Curtea apreciază că față de cele reținute nu se poate reține existența unor considerente contradictorii în sensul celor arătate mai sus astfel că motivul de recurs invocat de recurentă sub acest aspect este nefondat.
Este de necontestat faptul că Fundația este înregistrată în registrul persoanelor juridice sub nr. 14 din 1924, că a fost înființată de ă, că statutul acesteia prevede administrarea averii lăsate moștenire de von în scopuri educaționale, că existența acesteia este evidențiată și de alte acte ale dosarului (procesul verbal al ședinței CA din Sibiu din 03.03.1944 și bilanțul din 31.03.1945) dar și că în patrimoniul acesteia se regăsește și imobilul din Sibiu nr. 1.
În prezentul litigiu nu s-a pus în discuție existența, patrimoniul sau fondatorii fundației dizolvate astfel că împrejurarea că instanța de apel nu a făcut referire expresă la fiecare din înscrisurile care atestă existența fundației desființate nu prezintă relevanță și nu poate fi de natură să justifice admiterea prezentului recurs.
Totodată se impune a se observa că în dosarul de față instanțele nu au fost sesizate cu nelegalitatea actului din 1950 prin care s-a dispus dizolvarea Fundației astfel că este inadmisibilă analizarea în recursul de față a nerespectării la acea dată a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 21/1924.
Prin decizia civilă nr. 4157/2006 ICCJ a făcut aprecieri formale asupra calității procesuale active ale Fundației, respectiv a reținut că persoana care a formulat contestația în anulare îndeplinește cerința referitoare la calitatea de parte în raport cu fundația citată în procesul finalizat prin hotărârea a cărei anulare se cere, anume cu Fundația și că în raport de elementele de fapt ale procesului nu se poate imputa contestatoarei neîndeplinirea dispozițiilor prev. de art. 317 alin 1 teza finală Cod pr. civ. În condițiile în care, prin hotărârea menționată, ICCJ nu a statuat pe fond asupra chestiunii existenței unei legături de patrimoniu și
-//-
de personalitate între cele două fundații, cele constate de instanța de recurs prin decizia 4157/2006 nu se pot impune cu putere de lucru judecat litigiului de față, susținerile formulate de recurentă sub acest aspect fiind nefondate.
Recurenta afirmă că este continuatoarea fundației desființată în 1917 fără a indica temeiul juridic care îi permite să reclame calitatea de succesoare a fundației dizolvate. Din perspectiva temeiului legal în baza căruia trebuie verificate susținerile fundației recurente, instanța de apel reținut în mod corect faptul că legislația în materia persoanelor juridice nu oferă cadrul legal care să dea posibilitatea ca înființarea ulterioară a unei persoane juridice, cu aceeași denumire și același obiectiv să ducă la renașterea persoanei juridice anterior desființate, astfel că nu se poate vorbi de identitate între cele două.
În materia Legii 10/2001, persoana juridică care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii pentru un imobil preluat abuziv trebuia să îndeplinească două condiții pentru a putea beneficia de prevederile acestei legi: să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989 iar prin hotărâre judecătorească să se fi constatat că este aceeași persoană juridică cu cea desființată. Niciuna din aceste cerințe nu s-a dovedit a fi îndeplinită de recurentă.
În acest context dar având în vedere că din statutul actualei fundații rezidă alte scopuri și obiective decât ale fundației desființate iar acest statut nu afirmă intenția clară de a relua activitatea vechii fundații, Curtea apreciază că soluția instanțelor de fond de admitere a acțiunii reclamanților este una legală.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod pr. civ. vizează situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecății sau înțelesul acestuia, instanța de apel a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.
Acest motiv de recurs nu-și găsește însă aplicabilitatea în speța de față deoarece instanțele nu au fost investite cu analizarea niciunui act juridic căreia să i se poată interpreta diferit natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic așa cum susține recurenta.
Prin decizia civilă nr. 299/2007 pronunțată într-un prim ciclu procesual instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la fondul litigiului ci doar asupra respingerii acțiunii de către prima instanță în baza prevederilor art. 111 Cod pr. civ. și a făcut aplicarea disp. art. 297 Cod pr. civ.
În condițiile în care prin acea decizie nu s-a analizat fondul cauzei așa cum s-a făcut prin decizia recurată în acest dosar, nu se poate reține cu privire la judecătorul care a făcut parte din completul ce a pronunțat cele două hotărâri în cicluri procesuale diferite nicio situație de incompatibilitate din cele prevăzute de Codul d e procedură civilă.
Față de cele reținute anterior, nu se poate constata că instanțele de apel și de fond au pronunțat hotărâri nelegale. Curtea apreciază că nu pot fi reținute ca fondate motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 și 8 Cod pr. civ. invocate de recurentă și niciunul din celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr. civ. astfel că în temeiul art. 312 Cod pr. civ. recursul
-//-
(continuarea deciziei civile 460/2009 dată în dosar -)
pârâtei va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 Cod pr. civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat justificat cu înscrisurile depuse la dosar (fl. 29-30).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Fundația împotriva deciziei civile nr. 145/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.11.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. 6 ex/17.12.2009
- Gh.,
-
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela Florentina Cojan
