Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 461/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 461/2009
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina vicepreședinte
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 151/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 06 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr.3116/2008, pronunțată de Judecătoria Hunedoara, s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și și s-a stabilit linia de hotar dintre imobilele înscrise în 2747 H, nr. top 2086/2/22 și în 2747/1 H, nr. top 2064/22/N proprietatea reclamantei, pe de-o parte, și imobilele înscrise în 3070 nr. top 2086/2/2/1 și 4980 H, nr. top 2064/22/M- proprietatea pârâților, pe de altă parte, pe aliniamentul trasat potrivit completării la raportul de contraexpertiză (fila 522 - 524), între punctele A - 26 - 27.
Pârâții au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și folosință suprafața de 15 mp pe care o ocupă fără drept, să-și ridice construcțiile (chioșc și anexa) de pe terenul reclamantei, în caz de refuz, reclamanta fiind autorizată să demoleze aceste construcții, pe cheltuiala pârâților.
Au fost, de asemenea obligați să plătească reclamantei câte 184,36 lei fiecare, cheltuieli de judecată.
-//-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietara imobilelor înscrise în 2747 H nr. top. 2086 /2/2/2 - casă și curte în suprafață de 410 mp și în 2747/1 nr. top. 2064/22/N- teren intravilan în suprafață de 98,38 mp, situate administrativ în H, str. -, nr. 25A.
Aceste imobile se învecinează cu imobilul proprietatea pârâților înscris în 3070 H nr. top. 2086/2/2/1 - casă și curte în suprafață de 478 mp, situat în H, str. -, nr. 25.
Din probatoriu testimonial administrat, instanța de fond a reținut că între proprietățile părților nu a existat o linie de hotar delimitată pe teren prin semne exterioare.
Din cuprinsul nr. 2747, rezultă că în anul 2001, prin încheierea nr. 1914/2001, a fost notat un front la stradă de 14 ml, în baza unor declarații autentificate date de numiții: - fost proprietar al unei parcele din str. - și - arhitect care a efectuat parcelarea terenului situat pe str. - din
Astfel această parcelare s-a făcut în anul 1936 prin formarea a 8 parcele din care 7 cu o lățime 14 liniari - front la stradă, printre care și parcela proprietatea reclamantei, și ultima cu o lățime de 15 liniari.
Pârâții au formulat acțiune prin care au solicitat constatarea nulității absolute a înscrierii în Carte Funciară a frontului la stradă de 14 liniari, însă prin sentința civilă nr. 2332/2007 a Judecătoriei Hunedoaraa fost respinsă acțiunea reclamanților, fiind respins și apelul formulat de aceștia.
Imobilele în litigiu au fost identificate prin mai multe expertize și contraexpertize. Potrivit planului de amplasament și delimitare a imobilelor proprietatea părților, imobilul proprietatea reclamantei înscris în 2747 H nr. top. 2086 /2/2/2 are o suprafață tabulară de 410 pătrați și o suprafață reală de 417 pătrați, iar prin stabilirea liniei de hotar pentru un front de 14 ml, suprafața reclamantei se mărește la 432 mp, deci cu 15 pătrați, ocupați în prezent de pârâți.
S-a reținut că prin raportul la contraexpertiză, astfel cum a fost completat, s-a stabilit că traseul acestei linii de hotar, stabilită în funcție de frontul stradal, traversează anexa pârâților, căminul de vizitare a conductelor subterane și chioșcul pârâților.
Față de dispozițiile art. 584. civ. și art. 480. civ. prima instanță a apreciat că, în speță, se justifică atât grănițuirea, deoarece semnele exterioare care delimitează proprietățile nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească și sunt contestate de reclamantă, cât și revendicarea, întrucât reclamanta este proprietară asupra terenului în suprafață de 15 mp ocupat de pârâți.
S-a considerat întemeiat și capătul de cerere privind ridicarea acestor construcții, întrucât pe terenul proprietatea reclamantei, pârâții au ridicate construcții, respectiv parte dintr-un chioșc și anexă.
Așa fiind, acțiunea s-a considerat întemeiată și a fost admisă ca atare, conform dispozitivului.
-//-
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, și, solicitând schimbarea ei în sensul stabilirii liniei de graniță pe linia de hotar existentă în prezent, confirmată de experți.
În motivarea apelului s-a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, deoarece nu este reală afirmația martorului, reținută de instanță, că nu există o linie de hotar între cele două proprietăți, delimitată pe teren prin semne exterioare. Linia de hotar existentă de peste 50 de ani, propusă și de experți, este linia de contact dintre construcțiile vechi, edificate în calcar pe cele două proprietăți, în urmă cu peste 50 de ani, continuate spre stradă cu limita gardului de beton și limita chioșcului construit pe proprietatea pârâților. Această linie dreaptă este perpendiculară pe axa străzii, spre deosebire de linia de hotar stabilită de instanță, care este oblică față de axa străzii. Atât casa pârâților, cât și gardul și chioșcul au fost construite conform autorizațiilor de construcție, în timp ce pentru casa reclamantei nu există o astfel de autorizație;
În mod greșit a reținut prima instanță că frontul stradal al proprietății reclamantei trebuie să fie de 14 ml deoarece pe de o parte notarea în cartea funciară în anul 2001 acestui front stradal de către reclamantă nu le este opozabilă, lucru reținut de altfel și în decizia nr. 43/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și cum reiese și din disp. art. 32 din Legea nr. 7/1996.
Pe de altă parte, declarațiile autentificate în anul 1957 ale numiților și - potrivit cărora proprietățile din zonă au rezultat prin parcelare în anii 1936 sau 1937 când s-au format 8 parcele, 7 cu front stradal de 14 printre care și parcela reclamantei și ultima cu front stradal de 15, care este parcela pârâților, reținute de instanță ca valabile - nu corespund realității, întrucât conform extraselor CF de la dosar, proprietățile din strada G - s-au construit începând cu anul 1938, prin dezmembrări și acte de vânzare-cumpărare, și nu anii 1936-1937.
Atât în expertiza, cât și în raportul de contraexpertiză este stabilită aceeași linie de hotar, ca singura posibilă, care este actuala linie de hotar impusă de instanță la cererea reprezentantei reclamantei, variantă aleasă de prima instanță, nu reprezintă punctul de vedere al experților, așa cum este menționat de aceștia;
În anul 2001, în CF 2747 s-a notat de către reclamantă front la stradă 14 ml, notare care este cu totul neobișnuită, nu reprezintă un drept real și nu respectă prevederile art. 26 din Legea nr. 7/1996. Potrivit notării, proprietatea reclamantei trebuia să fie dreptunghiulară, așa cum sunt celelalte proprietăți din strada G -, ori linia de hotar stabilită de instanță face ca proprietatea reclamantei să aibă forma unui patrulater neregulat, cu frontul stradal de 14 ml și latura opusă de 13 ml.
Nu se justifică mărirea suprafeței reclamantei cu 15 mp. Suprafața proprietății reclamantei înscrisă în CF este de 410 mp, iar în realitate este de 417 mp. Reclamanta nu deține titlu de proprietate care să justifice revendicarea de la pârâți a unei suprafețe de teren.
-//-
Prin decizia civilă nr. 151/A/2009, Tribunalul Hunedoaraa admis ca fondat apelul pârâților, a schimbat în parte sentința atacată și a stabilit linia de graniță între imobilul proprietatea reclamantei, înscris în CF 2747 H, nr.top 2086/2/2/2 și imobilul proprietatea pârâților înscris în CF nr. 3070 H, nr. top 2086/2/2/1, pe linia care trece prin punctele 5-37-38-51-55-26 din raportul de contraexpertiză tehnică topografică întocmit de experții, și,
Au fost respinse capetele de acțiune privind revendicarea și demolarea construcțiilor, iar pârâții au fost obligați să plătească reclamantei 9,65 lei cheltuieli de judecată la fond, compensându-le în rest.
Reclamanta-intimată a fost obligată să plătească pârâților-apelanți suma de 504,15 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această, instanța de apel a reținut că varianta de grănițuire aleasă de prima instanță este cea care stabilește linia e graniță în funcție de frontul stradal de 14 ml, notat în anul 2001 în cartea funciară nr. 2747 proprietății reclamantei. Această notare nu le este opozabilă pârâților, astfel cum s-a reținut și în considerentele deciziei civile nr. 43/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă. Art. 32 din Legea nr. 7/1996 prevede că "efectul de opozabilitate al înscrierilor în cartea funciară este inoperant cu referire la suprafața terenurilor, destinația, categoria de folosință, valoarea sau alte asemenea aspecte". În raportul de contraexpertiză se arată că cererea de notare nu se putea face fără o documentație tehnică-topografică, a unui plan de situație, cu situația la zi a imobilului privind suprafețele și fronturile stradale și a unor procese-verbale de vecinătate.
Ca urmare, instanța de apel a considerat că se impune stabilirea liniei de graniță în funcție de existența unor semne exterioare.
Deși declarațiile martorilor audiați în cauză sunt contradictorii cu privire la împrejurarea că a existat sau nu un gard între proprietățile părților, s-a reținut că există semne exterioare pentru delimitarea liniei de graniță. Unul dintre acestea îl constituie linia de contact dintre anexele părților, alipite în calcar și edificate astfel în urmă cu 40-50 de ani.
Construcțiile în calcar se amplasează pe linia de graniță, iar expertul a explicat că ambele părți au susținut zidul despărțitor al celor două anexe este limita de proprietate și că linia de graniță este dreaptă.
În afară de linia de contact dintre cele două anexe în calcar, expertul a menționat în expertiza și alte elemente faptice pentru stabilirea liniei de graniță, și anume: stâlpii de gard existenți la fațadă (strada -), construcția anexă în proprietatea reclamantei, care are în punctul B, capătul de gard din plăci încastrat în zidăria chioșcului pe o lungime de 2, expertul arătând că prin construirea chioșcului, la strada - s-au conservat cei doi stâlpi de gard, precum și un panou de gard din plăci de beton
Din toate aceste semne de hotar, s-a apreciat că varianta de grănițuire ce se impune este cea stabilită la fel atât de expertul,
-//-
cât și de experții, și în raportul de contraexpertiză, și anume pe traseul existent de 40-50 de ani, care este pe linia de contact dintre anexele vechi edificate în calcar, continuată spre stradă cu limita gardului. Aceasta este o linie dreaptă perpendiculară pe axa străzii, așa cum este și a celorlalte imobile învecinate, și nu cum a stabilit-o prima instanță, care este o linie oblică față de axa străzii.
Această linie de graniță a fost admisă de antecesorii părților de peste 50 de ani, așa cum însăși reclamanta a recunoscut în fața expertului, unde se arată că antecesorii ei au admis încălcarea proprietății pentru buna înțelegere, atât pentru anexa edificată în 1957, cât și pentru chioșcul edificat în anul 1992.
Această limită (linia A-B după expertiza ), respectiv linia ce trece prin punctele 5-37-38-51-55-26 după raportul de contraexpertiză) este limita predată de foștii proprietari pârâților la data cumpărării de către aceștia a imobilului în anul 2003, la fel cu anexele (chioșcul edificat în anul 1992 și anexa gospodărească edificată în anul 1957). Prin urmare, antecesorii reclamantei, dacă erau nemulțumiți, aveau posibilitatea de a înainta atunci acțiune împotriva antecesorilor pârâților, ceea ce însă nu au făcut, acceptând edificarea anexei și a chioșcului pe locul unde sunt amplasate.
Concluzionând, instanța de apel a considerat că se impune stabilirea liniei de graniță pe terenul menționat în raportul de contraexpertiză și nu pe traseul din completarea raportului de expertiză și care nu a fost însușit de experți (fila 510).
În această variantă, ambele părți au suprafețe chiar mai mari decât cele din cartea funciară. Astfel, reclamanta are în CF 410 mp teren, iar în realitate deține 417 mp, în timp ce pârâții au în CF 478 mp, dar în realitate dețin 492 mp teren, așa cum rezultă din raportul de contraexpertiză (fila 369).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului pârâților și menținerii sentinței primei instanțe.
În expunerea motivelor, recurenta susține că hotărârea instanței de apel este nelegală, față de dispozițiile art. 1171, 1173 Cod civ. coroborat cu art. 183. proc. civ. art. 31 și 33 și urm. Din Legea 7/1996, art. 81 pct. 27 și art. 30 din Decretul Lege 115/1938.
Aceasta arată că instanța de apel a ignorat actele autentificate care au stat la baza notării frontului la stradă, precum și demersurile și sesizările antecesorilor reclamanților cu privire la linia de graniță.
Se susține, de asemenea, că rapoartele de expertiză au fost interpretate discreționar, fiind în acest fel, favorizați pârâții.
Recurenta arată că varianta de grănițuire care ține seama de frontul la stradă de 14 ml este cea corectă, fiind susținută de toate actele și probele dosarului. Aceasta face referire la probele testimoniale administrate, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită apreciere a acestora.
-//-
În privința declarațiilor autentificate, din 1957, recurenta arată că instanța de apel trebuia să le aibă în vedere, fiind date tocmai pentru a constitui mijloc de probă privind frontul la stradă.
Se mai susține că în mod corect s-a notat frontul la stradă, dar instanța de apel nu dat eficiență dispozițiilor art. 81 pct. 27 din Legea 115/1938, recurenta nefăcând decât să noteze în CF o stare de fapt.
Se mai critică faptul că instanța de apel a reținut acordul antecesorilor recurentei cu linia de graniță stabilită de instanța de fond de peste 50 de ani, întrucât din probele de la dosar rezultă că între aceștia și vecini au existat neînțelegeri, față de amplasarea chioșcului și edificarea de către pârâți a gardului.
Un ultim motiv de recurs vizează greșita reținere de către instanța de apel a împrejurării că linia de graniță stabilită de instanța de fond este oblică, întrucât din completarea la raportul de expertiză rezultă că această linie este dreaptă.
În drept se invocă art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
Recursul este legal timbrat (fl. 16).
Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată (fl. 7-11).
Verificând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate,Curteareține următoarele:
Recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1171, 1173 Cod civ. coroborate cu art. 183. proc. civ. întrucât nu a dat eficiență declarațiilor autentificate date de și, cu privire la lungimea frontului la stradă a imobilului recurentei.
Conform art. 1171 Cod civ. actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a încheiat.
Articolul 1173 Cod civ. consacră actului autentic opozabilitatea erga omnes a celor constatate, înscrisul bucurându-se de o prezumție de autenticitate și validitate.
Art. 183. proc. civ. la care face referire recurenta, vizează procedura falsului, care poate fi folosită în cazul înscrisurilor autentice, în privința constatărilor personale ale agentului instrumentator.
Curtea constată că cele două înscrisuri autentice sunt două declarații date în 1957 de numiții și, în fața notariatului de Stat H, prin care aceștia arată că știu că imobilul antecesorilor recurentei are un front la stradă de 14 ml, în urma parcelării din 1936 sau 1937 (fl. 39, 41 - dos. fond).
Este de observat, în primul rând, că cele două înscrisuri nu cuprind constatările personale ale notarului, ci sunt susțineri ale susnumiților cu privire la o stare de fapt. Ca atare, aceste mențiuni nu fac dovada până la înscrierea în fals, și, de altfel, cele două declarații nu au fost contestate de pârâți, în condițiile art. 180 și urm. proc. civ, pentru a fi incidente dispozițiile ce reglementează procedura falsului. -//-
Ceea ce a reținut instanța de apel a fost împrejurarea că notarea în CF a frontului la stradă al imobilului recurentei, pe baza celor două declarații, nu este opozabilă pârâților, față de dispozițiile art. 32 din Legea 7/1996.
Pe de altă parte, se constată că recurenta înțelege să folosească aceste înscrisuri autentificate ca mijloace de probă.
Art. 169 alin 1. proc. civ. stabilește că administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, în concordanță cu principiul nemijlocirii care guvernează procesul civil. Ca urmare, pentru ca declarațiile unor persoane să constituie mijloc de probă, este necesar ca acestea să fie date în fața instanței. Cele două înscrisuri de care se prevalează recurenta sunt declarații extrajudiciare, care nu au valoare probatorie.
Sub alte aspect, trebuie reținut că prin sentința civilă nr. 2332/2007 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 43/A/2008 a Tribunalului Hunedoara, s-a respins acțiunea formulată de, și în contradictoriu cu pentru constatarea nulității încheierii de notare a frontului la stradă al imobilului pârâtei (recurentă în cauza de față).
Considerentele pentru care a fost respinsă o asemenea acțiune au vizat lipsa interesului familiei, întrucât această notare nu este opozabilă proprietarilor imobilelor învecinate și nu poate face dovada întinderii imobilului, întrucât procedura înscrierii în CF este una necontencioasă.
Aceleași argumente le-a avut în vedere și instanța de apel în cauza de față, considerând că, față de disp. art. 32 din Legea 7/1996, notarea frontului la stradă nu este opozabilă intimaților pârâți.
În aceste condiții, nu se poate reține ca fondate criticile recurentei vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1171 și 1173 Cod civ. coroborate cu art. 183. proc. civ.
Nici prevederile art. 31, 33 și urm. din Legea 7/1996 nu sunt incidente, așa cum greșit susține recurenta, deoarece, pe de-o parte, aceasta nu a făcut dovada că deține vreun titlu care să justifice frontul de 14 ml la stradă, iar pe de altă parte, art. 33 și urm. din Legea 7/1996 vizează acțiunea în rectificare, fiind străine de obiectul cauzei care privește stabilirea liniei de graniță între imobilele părților.
De asemenea, nici art. 30 și art. 81 pct. 27 din Decretul Lege 115/1938 nu sunt aplicabile, câtă vreme, așa cum recunoaște și recurenta, pe baza celor două declarații autentificate, s-a notat o stare de fapt, inopozabilă proprietarilor imobilelor învecinate, și nu drepturi personale, fapte sau raporturi juridice în legătură cu drepturile înscrise în CF.
Pe cale de consecință, nici criticile vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 31, 33 și urm. din Legea 7/1996 și respectiv, art. 30 și art. 81 pct. 27 din Decretul Lege 115/1938, nu sunt fondate.
În privința celorlalte motive de recurs, vizând aprecierea declarațiilor martorilor audiați și modalitatea de stabilire a liniei de graniță, în raport cu expertizele, contraexpertizele efectuate și celelalte probe
-//-
(continuarea deciziei civile 461/2009 dată în dosar -)
administrate de instanțele de fond, Curtea constată că toate aceste critici vizează starea de fapt, aprecierea probelor și temeinicia deciziei instanței de apel. Ca urmare a abrogării pct. 10 și 11 din art. 304. proc. civ. prin Legea 219/2005, motivele de netemeinicie nu mai pot fi cenzurate de instanța de recurs, așa încât, și sub acest aspect, motivele recurentei sunt nefondate.
Pentru toate aceste considerente, constatând că criticile invocate de reclamantă nu sunt circumscrise niciunui motiv de recurs prev. de art. 304. proc. civ. Curtea reține ca nefondat recursul de față, urmând ca, în baza art. 312. proc. civ. să-l respingă.
În baza art. 274. proc. civ. recurenta va fi obligată să plătească intimaților suma de 400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului ales (fl. 20).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 151/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Obligă recurenta să plătească intimaților, și suma de 400 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.11.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. 6 ex/08.12.2009
-,
-
Președinte:Mihaela Florentina CojanJudecători:Mihaela Florentina Cojan, Daniela Mărginean, Cristina
