Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 470/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.470/2008-R
Ședința publică din 25 martie 2008
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenții reclamanți, - toți cu domiciliul în O, nr. 8, -. B,. 12, județul B și domiciliat în O, B-dul - cel M, nr. 104, - 27,. 32, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu sediul în O,-, - județul B, COMPANIA DE O cu sediul în O, str. -, nr. 3, județul B, PRIMĂRIA-DIRECȚIA IMOBILIARĂ O, cu sediul în O, nr. 1, județul B, și ambii cu domiciliul în O,-,. 10, județul B, împotriva deciziei civile nr. 544/A din 5 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost menținută în totalitate sentința civilă nr. 7875 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 697/R/2006, având ca obiect: acțiune în constatare.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 04 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 11 martie 2008, apoi pentru 18 martie 2008, apoi pentru 25 martie 2008, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7875/28.11.2006 pronunțată de Judecătoria Oradeaa fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâții și; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții și -- și în contradictoriu cu pârâții și, Canal și Primăria O - Direcția Imobiliară.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Primăria O - Direcția Imobiliară și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de pârâți privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanții au depus cerere conform Legii 112/1995 a cărei soluționare s-a suspendat administrativ datorită existenței pe rolul instanței a unui proces referitor la imobilele în litigiu, iar prin dispoziția nr.1176/2003 a Primarului Municipiului O li s-a comunicat acestora respingerea cererii de restituire astfel că, s-a apreciat că nu poate fi considerată ca și culpabilă atitudinea reclamanților care în toată această perioadă au așteptat finalizarea procedurii administrative astfel că, a fost respinsă această excepție.
S-a reținut că, pârâta B nu a fost parte la contractul de închiriere atacat și în consecință aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei, s-a reținut că prin dispoziția Primarului nr.1176/30.07.2003 s-a adus la cunoștința pârâților faptul că imobilul în litigiu a fost înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare nr.1046/1996 în favoarea pârâtului, urmând a se formula o ofertă de restituire prin echivalent.
Apreciind că, atâta vreme cât cererea nu este întemeiată pe legea specială, dispozițiile art.46,al.3 referitoare la buna credință a celor care au încheiat contractul, nu pot fi invocate, sens în care impunea dovedirea relei credințe a chiriașilor, aspecte nedovedite în cauză. În consecință, instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată acțiunea, dispunând respingerea acesteia precum și a cererii de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții apelanți, în termenul legal, solicitând admiterea apelului, modificarea în întregime a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
Prin decizia civilă nr.544/A din 05 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții din O, nr.8, -.3,.12, -- din O-, -27,.32, și, ambii din O, nr.8, -.3,.12 în contradictoriu cu intimații B din O, B-dul. - nr.108, -6, Canal din O str. - nr.3, Primăria Municipiului O - Direcția Imobiliară, și -, ambii din O-,.10, împotriva sentinței civile nr.7875/28.11.2006 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Critica adusă de apelanți în sensul că, imobilul din litigiu a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu, sens în care nu putea fi înstrăinat în favoarea chiriașilor în baza Legii 112/1995, s-a apreciat ca nefondată.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român conform sentinței civile nr.3280/1957 în baza Decretului 111/1951, act menționat ca fiind titlu prin HG20/1996 și 11/1997.
Eroarea invocată de apelanți privind adresa administrativă a imobilului preluat de nu prezintă relevanță întrucât în sentința civilă nr.3280/1957 care constată preluarea, se specifică în mod expres datele de identificare ale imobilului prin și nr. topografic, precum și persoana de la care a fost preluat, în speță antecesoarea reclamanților apelanți.
În consecință, s-a apreciat că imobilul în litigiu putea fi înstrăinat în condițiile Legii 112/1995, astfel că în mod corect a analizat instanța de fond valabilitatea acestui contract raportat la buna sau reaua credință a părților contractante.
În speță, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, reclamanții nu au făcut dovada relei credințe a părților contractante pentru a opera astfel nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat cu chiriașii și.
Deși apelanții au invocat împrejurarea că prin simpla studiere a cuprinsului cărții funciare, pârâții aveau posibilitatea să constate nevalabilitatea titlului Statului Român, aceste aspecte nu rezultă din actele dosarului, respectiv înscrisurile efectuate în
Potrivit înscrierilor din la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, imobilul era în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului 111/1952, putând fi înstrăinat chiriașilor conform Legii 112/1995, iar potrivit art.1898 din cod civil, buna credință se prezumă - sarcina probei căzând asupra celui ce invocă reaua credință.
Împotriva acestei decizii, în termen au declarat recurs reclamanții - recurenți, -, și, solicitând casarea hotărârii atacate, iar în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că, în cuprinsul minutei sentinței pronunțate în cadrul procedurii la Decretul 111/1951, declanșate față de dispărutul cu casa sa din strada - nu se trec datele de carte funciară ale acestui imobil, ci se trece numărul de carte funciară 3861 cu nr. top.93/1 și 6217/I adică parcelele antecesoarei recurentei de pe strada -.
Sentința este folosită de chiriașul cumpărător de la adresa respectivă, și soția, care se întabulă asupra casei respective, pe calea rectificării de carte funciară.
Aceeași sentință a fost folosită la întabularea și asupra casei de 8 apartamente de pe-, a antecesoarei recurenților, pârâții cumpărând cu rea credință apartamentul locuit de ei pe strada -.
Referitor la situația juridică a imobilului în litigiu se arată că acestuia nu-i erau aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea 112/1995 întrucât nu a fost preluat "cu titlu", Decretul nr.111/1951 neconstituind titlu legal, el fiind în contradicție cu Constituția din 1848.
De altfel nu a fost respectată nici procedura de aplicare a Decretului 111/1951, nefiind indicat nici un act constatator față de antecesoarea recurenților, din care să rezulte absența sau caracterul necunoscut al proprietarului.
În ceea ce îi privește pe pârâți, aceștia au fost de rea credință întrucât la data cumpărării, reclamanții recurenți aveau depusă o cerere de restituire a imobilului în natură, despre care cumpărătorii ar fi putut afla dacă ar fi depus o minimă diligență.
Mai mult, cumpărătorii nu au consultat nici cartea funciară, din cuprinsul acesteia rezultând că la data cumpărării, Statul Român nu era proprietar.
În drept invocă dispozițiile art. 304, pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimatele Primăria municipiului O, respectiv Compania de O, au solicitat a se constata în principal, lipsa calității procesuale pasive a acestora, iar în subsidiar respingerea acțiunii introductive.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimații și au solicitat respingerea în întregime a recursului ca nefondat.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Imobilul ce face obiectul litigiului a fost trecut în proprietatea statului în baza sentinței civile 3280/1957 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului O, temeiul juridic constituindu-l Decretul 111/1951 ce constituie titlu potrivit HG. 20/1996 și HG. 11/1997.
Este adevărat că în sentință se indică adresa administrativă a unui alt imobil, cel din O,-, însă este în mod evident o eroare fără relevanță, întrucât în cuprinsul hotărârii mai sus evocate se indică expres elementele de identificare ale imobilului preluat, respectiv datele de carte funciară, precum și persoana de la care s-a preluat imobilul, și anume antecesoarea reclamantelor.
Referitor la contractul de vânzare cumpărare atacat este de menționat faptul că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse de Legea 112/1995, inclusiv sub aspectul bunei credințe a cumpărătorilor.
Faptul că la data încheierii contractului în cartea funciară figurau ca proprietari numiții și nu poate fi reținut ca un element ce ar proba reaua credință a cumpărătorilor, câtă vreme s-a dovedit că înscrierea acestora s-a făcut din eroare, eroare remediată prin sentința civilă 485/2003 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a dispus restabilirea proprietății în favoarea Statului Român.
În ceea ce privește procedura de preluare a imobilului potrivit Decretului 111/1951, aceasta nu mai poate fi repusă în discuție, fiind supusă la vremea respectivă cenzurii unei instanțe judecătorești.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alineat 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, să-i oblige pe recurenți la 300 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanți, - toți cu domiciliul în O, nr. 8, -. B,. 12, județul B și domiciliat în O, B-dul - cel M, nr. 104, - 27,. 32, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu sediul în O,-, - județul B, COMPANIA DE O cu sediul în O, str. -, nr. 3, județul B, PRIMĂRIA - DIRECȚIA IMOBILIARĂ O, cu sediul în O, nr. 1, județul B, și ambii cu domiciliul în O,-,. 10, județul B, împotriva deciziei civile nr. 544 din 5 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă părțile recurente să plătească părților intimate și suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.- /04.04.2008
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./08.04.2008
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel
