Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 475/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.475/R/2008
Ședința publică din 26 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Țuluș
JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții și, precum și recursul pârtâtului Consiliul Local al municipiului C-N împotriva deciziei civile nr. 579 din 19 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați, și, având ca obiect acțiune în constatare.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 februarie 2008, încheiere ce face parte integrală din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2022/2007, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, a fost respinsă acțiunea formulata de către reclamantul si continuata de către moștenitorii -, împotriva pârâților Statul R prin CONSILIUL LOCAL C N, si, având ca obiect constatare nulitate absoluta contract de vinzare-cumparare si rectificare CF, ca nefondata.
Au fost obligați reclamanții la 500 RON cheltuieli de judecata in favoarea pârâților, si.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut din probele administrate, următoarele:
Potrivit extrasului CF 26522 C, proprietar tabular asupra apartamentului nr.25 situat în loc.C-N,-.IV.2, compus din 4 camere 1 cămara alim. l baie, l antreu, 1 WC, 1 balcon in suprafață de 87,70 mp. parti indivize comune 1,41/100 in CF co1.26497 pe parcela din CF 2445, inscris pe nr.top.23092/S/XXV, este numitul, cu titlu de construire, ca bun propriu.
Prin Decizia nr.244 din 05.08.1988 a Comitetului executiv al Consiliului popular al Județului C, apartamentul proprietatea personala a numitului a trecut in proprietatea Statului R, în baza Decretului nr.223/1974.
Imobilul a fost preluat de către GIGCL C în baza procesului verbal de preluare, inregistrat sub nr.1 114/29.09.1988.
Prin procesul verbal de predare primire din data de 12 iunie 1990, s-a procedat la predarea primirea imobilului situat in C N,-.25, intre si ÎNTREPRINDEREA DE II REPARATII SI ADMINISTRARE LOCATIVA C-
Din cuprinsul cărtii funciare rezulta ca, Statul R nu si-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului astfel incit la data apariției Legii nr.1 12/1995, proprietar tabular asupra acestui apartament era numitul.
Prin contractul de inchiriere inregistrat sub nr.- din 27.09.1990
fostul Cai nchiriat piritei, apartamentul nr.25 situat in C N-.
După apariția Legii nr.112/1995 si după expirarea termenului prevăzut
de art.14 din lege, pârâta a depus cerere inregistrata la Consiliul local al municipiului C-, Comisia de aplicarea a Legii nr.112/1995 sub nr.3257/15.1996 prin care a solicitat cumpărarea apartamentului nr.25 situat in C-N-, asupra căruia deține contract de inchiriere.
Prin contractul de vinzare cumparare nr.30725 din data de 30.10.1996, SC SA C N, a vândut pârâtei, în temeiul Legii nr.112/ 1995, apartamentul nr.25 situat in loc. C N- jud.C, pentru prețul de 15.389.834 lei.
La data de 20 oct.1992, numitului i s-a aprobat cererea de repatriere.
In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a Legii nr.112/1995, numitul, prin cererea inregistrata la Consiliul local al municipului C-N sub nr.83/27.03.19968f.33) a solicitat restituirea în natura (sau despăgubiri) a imobilului apartament nr.25 situat in loc. C N,-, inscris in CF 26522 C-N, nr.top.23092/S/XXV.
Prin cerere numitul, a mentionat ca imobilul a fost preluat de către Statul R in temeiul Legii nr.223/1974, iar prin răspunsurile ce poarta nr.214.218 din 6.11.1991 a Ministerului Economiei si Finantelor si nr.15. 642/403 din 14.09.1992 a Consiliului local al municipiului C-N, i-au fost refuzate cererile pentru acordarea de despagubiri.
Prin Hotarirea nr.252 din 27.11.1996 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr.112/1995, piritei i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 16.404.921 lei pentru imobilul apartament nr.25 situat în loc. C N,-.
Prin acțiunea civila inregistrata la Tribunalul Cluj sub nr.7185/1998, numitul a solicitat, in contradictoriu cu pârâtii Statul R prin Consiliul local al municipiului C-N, reprezentat de SC SA C-N, si ca prin hotarirea ce se va pronunța sa se constate nulitatea absoluta a deciziei nr.244/1988 a Comitetului executiv al Consiliului popular al județului C si anularea contractului de vinzare cumparare.
Prin sentința civila nr.2/8 de Tribunalul Cluj în dosar actiunea reclamantului absolute a deciziei nr.244/ 1998.
S-a luat act de renuntarea reclamantului la judecata de SC SA C-N si si pentru anularea contractului de vânzare cumparare.
Hotarirea judecătoreasca data de prima instanța a rămas irevocabila prin decizia civila nr. 1373/19.04.2000, pronuntata de fosta C Suprema de Justiție în Dosar nr.4241 /1999..
Prin decizia mai sus amintita, instanta de recurs a reținut ca trecerea in proprietate a Statului R s-a făcut cu titlu, cu respectarea cerințelor impuse de art.4 din Decretul nr.223/1974.
S-a mai reținut ca reclamantul a uzat de dispozițiile Legii nr.H2/1995, prin hotarirea nr.252/1996 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr.l12/1995, acordându-i-se despăgubirile legale pentru apartament in suma de 16.404.921 lei.
In data de 2 iulie 2001, prin notificarea inregistrata la Primăria municipiului C-N - Comisia de aplicare a Legii nr.l0/2001 sub nr.l024, numitul a solicitat restituirea in natura a apartamentului nr.25 situat in C-N, str.- - 3, preluat in mod abuziv prin Decizia fostului comitet Executiv al Consiliului Popular al județului C, în temeiul Legii nr.223/1974.
Menționează in cerere ca s-a adresat instanțelor de judecata din România care i -au respins acțiunea.
Pe cale de consecința arata ca despăgubirea proprietarului tabular respectiva solicitantului este obligatorie, pentru aca acesta sa poată achiziționa un alt apartament cu 4 camere in C-
Prin interogator, pârâta arata ca a primit apartamentul din litigiu prin repartiție de la locul de munca. Anterior perfectării contractului de vinzare cumparare nu a făcut nici un demers pentru a afla daca apartamentul a făcut obiectul cererii de restituire formulata in temeiul Legii nr.112/1995 de către foștii proprietari.
Prin interogator, pârâtul Consiliul local al municipiului C N, arata ca cererea de revendicare formulata de către numitul a fost soluționată prin emiterea hotaririi nr.252/27.11.1996. Arata ca, prin contractul de vinzare cumparare nr.-.10.1996, apartamentul a fost vindut pârâtei.
Din cele enunțate si din cuprinsul cererii de chemare in judecata, instanta retine ca reclamantul, decedat pe parcursul judecării procesului a solicitat instanței de judecata constatarea nulitătii absolute a contractului de vinzare cumparare incheiat intre SC SA C N si pârâta cu privire la aprtamentul nr.25, preluat de la reclamant de Statul R in temeiul Legii nr.223/ 1974.
Art.1 din Legea nr.1 12/1995, prevede ca obiectul reglementarii legii îi constituie imobilele cu destinație de locuința trecute in proprietatea statului cu titlu, iar art.1 alin.2 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr.1 12/1995 stabilite prin HG nr.11/1997, defineste imobilul trecut la stat cu titlu ca fiind acela preluat" cu respectarea legilor si decretelor in vigoare la data respectiva" printre care enumera si Decr.nr.223/1974, pentru ca art.1 alin.4 sa conchidă ca locuințele preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare la data respectiva, sunt considerat ca fiind trecute fara titlu in posesia acestuia si nu intra sub incidența Legii nr.112/1974.
Din probatoriul administrat in dosarul cauzei, rezulta ca, printr-o hotarire judecătoreasca rămas a irevocabila s-a statuat ca imobilul proprietate a numitului a fost preluat de către Statul R cu titlu si cu respecatrea cerințelor impuse de art.4 din Decretul nr.223/ 1974.
In aceste conditii, locuinta in litigiu, preluata de statul R cu titlu, putea face obiect al vinzarii in favoarea chiriașului.
Trebuie totodată menționat ca vinzarea cumpărarea apartamentului nr.25 situat în loc. C N,-, s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/ 1974. Astfel, titularul contractului de inchiriere a formulat o cererea de vinzare a locuintei, dupa expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.14 din Legea nr.112/ 1995.
Pe de alta parte, proprietarul tabular al locuinței din litigiu, nu era indreptatit la restituirea in natura a acesteia, având in vedere ca, la apariția Legii nr.112/1995 acesta nu era titular al unui contract de inchiriere asupra apartamentului.
Pe de alta parte, apartamentul nu era liber ci era ocupat de către piriat in baza unui contract de inchiriere legal emis.
Potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.10 /2001 "actele juridice de instrainare, inclusiv cele făcu te in cadrul procesului de privatizare, avind ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna credinta.
Raportat la textel de lege mai sus mentionate, precum si din intreaga economie a Legii nr. 10/2001, instanța a reținut ca, imobilul din litigiu a fost preluat abuziv de stat, conform art.2 lit.g din legea mai sus mentionata, chiar daca preluarea s-a făcut prin decizia organului administrativ competent in baza Decr.nr.223/1974, deci cu titlu valabil.De altfel in acest sens sau pronunțat si insatntele judecătorești investite cu soluționarea acțiunii civile in anularea Deciziei nr.244/1988.
Astfel fiind, art.18 lit.d din Legea nr.10/2001 statuează ca masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent si daca imobilul a fost înstrainat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, cum este cazul în speța.
Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6.03.1945-22.12.1989 enunța principiile care stau la baza acestei reglementari intre care principiul restituirii in natura in tot sau in parte a imobilelor preluate abuziv si respectiv principiul restituirii prin echivalent, daca restituirea in natura nu este posibila sau persoana indreptatita optează in situațiile prevăzute de lege pentru aceasta modalitate.
Referitor la imobilele ce cad sub incidența menționatei legi denumite generic imobilele preluate in mod abuziv" din economia textelor de lege enunțate rezulta ca ele sunt atât cele preluate cu titlu valabil cât si cele preluate fara titlu valabil.
Rezulta așadar ca și în cazul imobilelor preluate în perioada 6.03.1995-22.12.1989 cu titlu valabil, Legea nr.10/2001 considera respectiva preluare ca fiind făcuta in mod abuziv si da dreptul fostului proprietar, conform art. 18 din lege numai la masuri reparatorii prin echivalent in situația expres enunțată de text intre care si aceea cind imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
In acest context, textul art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001 a statuat ca, numai actele juridice de instrainare, având ca obiect imobile preluare fara titlu valabil sunt lovite de nulitate absoluta, ceea ce duce la concluzia ca, actele de vinzare cumparare asupra imobilelor preluate cu titlu valabil nu suporta o astfel de sanctiune.
In aceste condiții nu se mai pune in discuție buna sau reaua credința a cumpărătorului sau a vânzatorului în perfectarea contractului de vinzare cumparare.
In aceasta situatie, asa cum s-a mai precizat, fostul proprietar nu este indreptatit a solicita nulitatea contractului de vinzare cumparare, ci are dreptul doar la despagubiri, acordate in condițiile legii.
De altfel, în temeiul Legii nr.112/1995, reclamanta a primit despăgubiri pentru apartamentul ce a fost preluat de către Statul R in temeiul Decr.nr.223/1974, despagubiri pe care le-a acceptat, prin neatacarea hotaririi la instanțele judecătorești competente.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, monica, și iar prin decizia civilă 579/19.10.2007 a Tribunalului Cluj, s-a admis apelul, s-a schimbat în totalitate sentința civilă 7022/9.03.2007 a Judecătoriei Cluj -N în sensul admiterii acțiunii reclamanților împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul local C-N, și și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.30725/30.10.1996 încheiat între Consiliul local C-N prin SC SA în calitate de vânzător și pârâta și defunctul în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în C-N,-,.II,.25 înscris în CF 26522 C cu nr.top 23092/S/XXV și s-a dispus rectificarea de CF individuală 26522 C și CF colectivă 26497 C prin restabilirea situației anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat mai sus. S-a înlăturat obligația de plată a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată stabilită în sarcina reclamanților. Au fost obligați pârâții în solidar să achite reclamanților suma de 50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:
In baza probelor administrate, prima instanta a stabilit o stare de fapt corecta, respectiv ca imobilul in litigiu a constituit proprietatea tabulara a defunctului, fiind preluat de Statul R prin decizia nr.244/05.08.1988 a Comitetului executiv al Consiliului popular al judetului C, in temeiul dispozitiilor Legii nr.223/1974, fara ca statul sa-si inscrie in CF dreptul de proprietate. Dupa aparitia Legii nr.112/ 1995, prin cererea inregistrata sun nr.83/27.03.1996 defunctul a solicitat restituirea in natura (sau despagubiri) a imobilului, iar prin hotararea nr.252/27.11.1996 a Comisiei judetene pentru aplicarea Legii nr.112/1995 au fost acordate despagubiri in suma de 16.404.921 lei, in favoarea mandatarei defunctului, reclamanta. Prin contractul de vanzare cumparare nr.30725/30.10.2006 Consiliul local C-N a vandut imobilul in litigiu paratei si sotului sau, defunctul.
Prin sentinta civila nr.2/1999 a Tribunalului Clujs -a respins actiunea formulata de defunctul, in contradictoriu cu Statul R prin Consiliul local C-N, SC SA, si, pentru constatarea nulitatii absolute a deciziei nr.244/1988 si revendicare si s-a luat act de renuntarea la judecata in ceea ce priveste cererea pentru anularea contractului de vanzare cumparare.
Sentinta a devenit irevocabila prin decizia nr.1373/2000 a Curtii Supreme de Justitie - Sectia Civila, prin care s-a respins recursul reclamantului, iar din considerentele acestei decizii rezulta ca s-a avut in vedere doar imprejurarea ca reclamantului i-a fost comunicata decizia nr.244/1988, insa nu a atacat-o, in conformitate cu dispozitiile art. 1 din Legea nr. 1/1967, astfel incat trecerea in proprietatea statului s-a facut cu titlu.
Desi a stabilit o stare de fapt corecta, prima instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor legale incidente in cauza si nu a tinut cont de jurisprudenta CEDO privind art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamantale.
Astfel, instanta de fond a retinut ca prin hotatarile judecatoresti mentionate mai sus s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca imobilul in litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, desi obiectul actiunii solutionate prin aceste hotarari l-a constituit constatarea nulitatii absolute a deciziei nr.244/1988, iar instantele judecatoresti s-au limitat sa constate ca defunctul nu a atacat aceasta decizie, dupa ce i-a fost comunicata.
Prin aceste hotarari nu s-a cercetat valabilitate a titlului statului, raportat la dispozitiile art.6 alin.1 si 3 din Legea nr.213/1998, care erau in vigoare la acea data, deci tinand cont de respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii de catre stat.
Pe de alta parte, potrivit art.47 din Legea nr.10/2001 "persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora pana la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natura sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi". In conditiile în care defunctul a formulat notificare in temeiul dispozitiilor Legii nr.l0/2001, solicitand restituirea în natura a imobilului in litigiu, acesta este indreptatit sa puna în discutie valabilitatea titlului statului.
Astfel, tribunalul a considerat întemeiate argumentele apelantilor privind nevalabilitatea titlului statului, avand in vedere ca jurisprudenta constanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a statuat nevalabilitatea preluarii imobilelor in temeiul dispozitiilor Decretului nr.223/1974, în raport cu prevederile art.2 alin.(I) lit.g) din Legea nr.l0/2001 privind regimul juridic al, unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cu prevederile art.41 și 135 din Constituția României și ale art.l din Protocolul nr.l adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr.30/ 1994. Instanta suprema a retinut ca fiind evident ca, în conditiile în care Decretul nr.223/1974 prevede a imperativ obligatia de instrainare catre stat, fara a exista posibilitatea legala de instrainare catre un tert, nu se poate sustine ca în cazul în care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a instrainat locuinta sa catre stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia.
Totodata, tribunalul a constatat ca potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.l0/2001" persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil isi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării", astfel incat defunctul nu si-a pierdut niciodata calitatea de proprietar al imobilului in litigiu.
In consecinta, avand in vedere ca imobilul in litigiu a fost preluat de Statul R fara un titlu valabil, tribunalul a considerat ca acesta nu putea fi instrainat, atat timp cat conform art.l si 9 din Legea nr.112/1995 instrainarea catre chiriasi putea avea ca obiect doar imobile preluate cu titlu.
Este real ca la data instrainarii interpretarea data notiunii de "titlu" al statului era diferita de interpretarea data in prezent, insa, asa cum s-a retinut de catre Ca E uropeana a Drepturilor Omului in cauza Paduraru impotriva Romaniei acest climat de incertitudine juridica generala (constand in stabilirea prin acte normative a intinderii notiunii de " titlu", nu inainte de vanzarea imobilelor fostilor proprietari, asa cum ar fi fost de dorit, ci in timpul derularii procesului de vanzare) constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului, care nu are o baza legala si nici nu este justificata de un interes general. Totodata, s-a retinut ca statul nu si-a indeplinit obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si cu coerenta in chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vanzarea imobilelor preluate in perioada 1945-1989, fapt care conduce la imposibilitatea proprietarilor de exercitare efectiva a dreptului lor de proprietate garantat de art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie, fiind încalcat astfel" justul echilibru" ce trebuie sa existe intre cerintele interesului public si imperativele protejarii dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale.
Pe de alta parte, tribunalul a considerat ca paratii nu se pot prevala de buna credinta la incheierea contractului de vanzare cumparare, avand in vedere ca la o simpla consultare a cartii funciare aveau posibilitatea sa constate ca imobilul in litigiu este intabulat pe numele defunctului. Totodata, parata a declarat in cadrul interogatoriului luat ca anterior incheierii contractului nu a facut nici un demers pentru a afla daca apartamentul in litigiu a facut obiectul unei cereri de restituire, in conditiile in care cererea defunctului se afla pe rolul Comisiei judetene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
de cele ce preced, tribunalul a considerat ca apelul formulat este fondat, urmand ca în baza art.296 proc.civ. sa il admita si sa schimbe în totalitate sentinta atacata, în sensul admiterii actiunii formulata de reclamanti impotriva paratilor STATUL R prin CONSILIUL LOCAL C N, si.
In consecinta, în baza art 5 alin.2 din Legea nr.10/2001 tribunalul a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr.30725 din 30.10.1996, incheiat intre Consiliului local C-N, prin SC SA, in calitate de vanzator si parata si defunctul, in calitate de cumparatori, avand ca obiect imobilul situat in C-N-,.II,.25, inscris in CF ind. 26522 C cu nr.topo. 23092/S/XXV.
In baza art.34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus rectificarea CF ind.26522 C si CF col. 26497 C, prin restabilirea situatiei anterioare incheierii contractului de vanzare cumparare mentionat mai sus.
Totodata, tribunalul a inlaturat obligatia de plata a sumei de 500 lei cheltuieli de judecata, stabilita in sarcina reclamantilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, solicitând modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea sub următoarele aspecte:
Astfel se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii raportat la dispozițiile art.2 din Legea 10/2001, la obiectuld edus judecății și la sentința civilă 7/1998 - dosar 7185/1998 a Tribunalului Cluj.
Recurenții susțin că sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului dobândit prin cumpărare cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995 fiind cumpărători de bună credință întrucât la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare erau chiriași ai statului, titular al dreptului de proprietate și nu au fost notificați de reclamanți cu privire la eventuala revendicare a imobilului.
Se mai susține că antecesorul reclamanților dacă dorea avea posibilitatea de a-i notifica în ce privește intenția de retrocedare, cu atât mai mult, susțin recurenții, cu cât în dosar civil 7185/1998 a Tribunalului Cluj au renunțat la judecată față de ei pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Se mai susține că nici măcar cererea de restituire în baza Legii 112/1995 nu a fost notată în cartea funciară, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.45 alin.2 din Legea 10/2001, dispoziții care statuează că actele de înstrăinare încheiate cu bună credință sunt și rămân valabile.
Recurentii invocă dispozițiile art.45 alin.2 din Legea 10/2001 și art.46.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 care prevăd că, acele înstrăinări efectuate în temeiul Legii 112/1995 cu modificările ulterioare și cu deplină respectare a condițiilor legii până la apariția Legii 213/1998 au beneficiul deplin al protecției Legii 10/2001 în sensul că sunt recunoscute și conservate efectele acestor acte. Însă, susțin recurenții înstrăinările intervenite după introducerea normei care permite cenzura de către instanțele judecătorești a valabilității titlului (art.6 din Legea 213/1998) menținerea sau după caz, anularea actului translativ de proprietate este condiționată de dovedirea bunei-credințe a dobânditorului la momentul înstrăinării.
Or, susțin recurenții, buna credință se prezumă, reaua credință trebuie dovedită de reclamanți conform principiului activ incumbit probativ.
Cum, prezumția instituită în favoarea lor prin efectul art.1899 alin.2 civ. (susțin recurenții) nu a fost răsturnată de reclamanți, sunt întrunite cerințele art.304 pct. 9 și 312 pr.civ. motiv pentru care recurenții solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului reclamanților.
Împotriva hotărârii instanței de apel, a mai declarat recurs și pârâtul Consiliul local al municipiului C-N solicitând modificarea hotărârii in sensul respingerii apelului reclamanților.
Criticile aduse de acest pârât, hotărârea instanței de apel, vizează nelegalitatea în condițiile art.304 pct. 9 pr.civ. sub următoarele aspecte:
Se susține astfel greșita interpretare și aplicare a legii, câtă vreme Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin lege în condițiile art.2 și 4 din Decretul 223/1974.
Se mai susține că Decretul 223/1974 prevedea și calea de atac la îndemâna persoanelor îndreptățite să se plângă împotriva măsurii de trecere în proprietatea statului a bunului preluat, exercitarea acestui drept fiind condiționată de comunicarea actului administrativ, fapt dovedit prin adresa nr.11145/1.10.1998 a fostului.
Recurentul mai învederează dispozițiile sentinței civile 2/8.01.1999 a Judecătoriei Cluj, dosar 7185/1998, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia 51/1999 a Curții de APEL CLUJ și decizia 1373/1999 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - dosar 4241/1994, prin care s-a statuat că trecerea imobilului din litigiu în proprietatea Statului s-a făcut cu titlu și cu respectarea cerințelor impuse de art.4 din Decretul 223/1974.
Ca atare, susține recurentul, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare imobilul situat din punct de vedere administrativ în C,-, cădea sub incidența Legii 112/1995 iar dreptul de proprietate era al vânzătorului, Statul Român - chiar dacă acesta nu era înscris în cartea funciară.
În aceeași idee, recurentul susține că la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare proprietar al imobilului era Statul Român, iar reclamanții nu au notificat nici statul și nici proprietarul subsecvent în legătură cu o eventuală intenție de revendicare.
Or, susține recurentul, imobilul din litigiu fiind preluat cu titlu valabil de Statul Român, fiind înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.50 din Legea 10/2001.
Intimații, și prin întâmpinarea depusă, fl.13-24 s-au opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art.304 pct. 9 pr.civ. curtea de apel reține că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Imobilul din litigiu situat în C-N,-,.25 a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului 223/5.08.1988 a fostului Comitet executiv al Consiliului popular al județului
Potrivit art.6 din Legea 213/1998 cu privire la proprietatea publică, statul este proprietar asupra bunurilor dobândite în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 numai în măsura în care acestea au fost preluate în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a legilor în vigoare la data preluării lor cât și a tratatelor internaționale la care România era parte.
Or, în ceea ce privește Decretul nr.223/1974, acesta (în ce privește reglementarea situației unor bunuri) contravenea principiilor cu privire la proprietate, înscrise în Constituția din 1965 sub imperiul căreia a fost adoptat cât și reglementărilor internaționale la care România a aderat.
De asemenea, prevederile actului normativ menționat erau contrare legilor în vigoare în materie de proprietate, respectiv art. 480-481 civ.
Ca atare, imobilul din litigiu nu a intrat în proprietatea Statului în baza unui titlu valabil, Decretul nr.223/1974 fiind contrar atât Constituției în vigoare la acea dată, cât și dispozițiilor art.481civ. potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În atare situație, nu se poate reține că vânzarea apartamentului către pârâți s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii 12/1995 care reglementează situația juridică a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea Statului cu titlu (art.1 din Legea 112/1995).
Ca atare, încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor Legii 112/1995, are ca efect lipsirea actului juridic de efectele în vederea cărora a fost încheiat, fiind astfel operantă sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Cum nulitatea operează atât pentru trecut cu efect retroactiv (ex tunc) cât și pentru viitor (ex munc) este incident principiul restabilirii situației anterioare prin restituirea bunului imobil în natură fostului proprietar.
Aceste aspecte au fost analizate de instanța de apel în mod corect și legal raportat și la practica CEDO în ce privește încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană Drepturilor Omului.
Invocarea bunei credințe la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare este lipsită de suport juridic câtă vreme asupra imobilului din litigiu în CF nr.26522 C nr.top 23092/S/XXV figura ca proprietar tabular - bun propriu cu titltu de construire fila 36 dos.instanței de fond în 11618/2006.
Or, în această situație, cumpărătorii aveau obligația de a depune minime diligențe pentru a cunoaște situația juridică a imobilului cumpărat cu atât mai mult cu cât contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la 30.10.1996 (contractul nr.30725) când încă nu fusese soluționată cererea reclamantului depusă în temeiul art.14 din Legea 112/1995.
Hotărârea nr.252 a Comisiei Județenen pentru aplicarea Legii 112/1995 a fost emisă abia la 27.11.1996 aproape la o lună după încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Or, această situație rezultată din actele de la dosar, face inoperantă buna credință de care se prevalează pârâții.
Față de cele expuse, instanța reține că nu sunt întrunite cerințele art.304 pct. 9 pr.civ. motiv pentru care recursurile pârâților și a Consiliului local al municipiului C-N urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele, -, - și cel declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL C-N împotriva deciziei civile nr.579 din 19 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./PE/CA
25.03.2008 - 3 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Andrea ȚulușJudecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
