Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.482/

Ședința publică din 11 mai 2009

PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă

JUDECĂTOR 2: Cristian Pup

JUDECĂTOR 3: Maria Petria

GREFIER:

S- luat în examinare recursul declarat de Societatea de Radio Difuziune - Teritorial d e Radio T împotriva deciziei civile nr.109/A/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Philip și intervenienta,având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă Societatea de Radio Difuziune - Teritorial d e Radio T, avocat, iar pentru pârâtul intimat Philip și intervenienta intimată, se prezintă avocat -.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termen legal și este legal timbrată cu suma de 100 lei taxă judiciară de timbru și 1 leu timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantei recurente Societatea de Radio Difuziune - Teritorial d e Radio T, avocat, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului reclamantei și modificarea în parte a sentinței primei instanțe și respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâți, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtului intimat Philip și a intervenientei intimate, avocat -. solicită respingerea recursului, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată inițial la udecătoria Timișoara sub nr. 14419/2004, iar ulterior ca efect al casării cu rejudecare, sub nr. 7075/RJ/2006, reclamanta Societatea de Radio Difuziune - Teritorial d e Radio Tac hemat în judecată pe pârâtul Philip, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să recunoască i favoarea reclamantei un drept se servitute de trecere cu piciorul și auto la construcții proprietatea reclamantei înscrisă în CF nr. 6030 T, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susținut în motivare că imobilul din- este compus dintr-un corp de clădire compact format din două clădiri alipite care au acces din strada ( - este proprietarul terenului, iar titulara acțiunii are doar un drept de superficie asupra terenului de sub corpul de clădire aflat în proprietatea sa în suprafață de 162 mp. Totodată - mai arată că până acum pârâtul a permis accesul reclamantei prin casa scărilor comună cele două clădiri cu intrare din strada C spre corpul de clădire proprietatea sa,dar în prezent interzis acest acces, astfel că a fost nevoită să introducă acțiunea supusă analizei.

In drept a invocat prevederile art. 616 și următoarele pr.civ. Decretul-Lege nr. 115/1938 și Legea nr. 7/1996.

- a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că reclamanta are deja un drept de servitute în favoarea sa pentru același imobil. Pe cale reconvențională, a solicitat stabilirea liniei de hotar dintre construcția aflată în proprietatea pârâtului și cea aflată în proprietatea reclamantei, pentru a separa complet cele două proprietăți, obligarea reclamantei la efectuarea lucrărilor necesare pentru realizarea limitei dintre cele două proprietăți, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea întâmpinării și a cererii reconvenționale pârâtul arată că accesul în corpul de clădire al reclamantei se face prin mai multe intrări, printre care două înspre strada A și trei intrări dinspre strada C, că în favoarea reclamantei a fost recunoscut pentru același imobil un drept de superficie, înscris în CF nr. 20427 T, arătând că nu se justifică instituirea unei servituti de trecere cu automobilul, atâta timp cât reclamanta are la dispoziție ieșire la calea publică de pe un drum care îi este accesibil.

La termenul de judecată din data de 13.12.2004, a formulat cererea de intervenție în interesul pârâtului, solicitând admiterea cererii reconvenționale, stabilirea liniei de hotar dintre construcția intervenientei și a pârâtului pe de-o parte și construcția reclamantei, pentru a separa complet cele două proprietăți, obligarea reclamantei la efectuarea lucrărilor necesare pentru realizarea limitei dintre proprietăți, cu cheltuieli de judecată.

Sentința Civilă nr.6843/2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara in Dosarul nr. 14419/2004, în care a fost admisă acțiunea principală și au fost respinse cererile incidentale ale proprietarilor fondului aservit, a fost casată prin Decizia Civilă nr.34/A/2006 a Tribunalului Timiș. iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată instanței inițial sesizată. apreciindu-se că in mod greșit procesul a fost tranșat fără ca cererea reconvențională și intervenția accesorie să fie judecate in fond.

Rejudecând cauza, prima instanță de fond a pronunțat Sentința Civilă nr. 9297/09.10.2006, prin care a admis acțiunea reclamantei Societatea de Radio și Difuziune - Teritorial d e Radio T, în contradictoriu cu pârâtul Phillips și intervenienta; a stabilit un drept de servitute de trecere "cu piciorul și auto" pe terenul proprietatea pârâtului, înscris în CF 6030 T nr. top 9660 în favoarea fondului dominant aflat în proprietatea reclamantei, înscris în CF -/S T, nr. top 9660/S, conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de către expertul tehnic și a dispus înscrierea în cele două cărți funciare a cuvenitelor mențiuni. Prin aceeași hotărâre judecătorească a fost respinsă cererea reconvențională și cererea de intervenție formulată de către intervenienta și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3007,1 RON, cu titlul de cheltuieli de judecata.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel in termen legal paratul reclamant reconventional Phillips si intervenienta.

Prin Decizia Civila nr.300/A din 16.04.2007 pronuntata in dosar nr-, Tribunalul Taa dmis apelul declarat de paratul Phillips si intervenienta impotriva Sentinței Civile nr. 9297/09.10.2006 pronuntata de Judecatoria T in dosar nr.7075/RJ/2006, a desfiintat in tot sentinta apelata si a trimis cauza spre rejudecare judecatoriei

Cauza a fost inregistrata la aceasta instanta sub nr.11876/325/07.08.2007.

La fila 11 dosar, reclamanta a depus completare de actiune, prin care a aratat ca intelege sa cheme in judecata, ca si parata pe numita, pentru opozabilitate.

In fapt, de situatia ca numita a devenit, prin succesiune coproprietara asupra imobilului ca face obiectul prezentului dosar, situat in T,-, reclamanta a aratat ca se impune introducerea acesteia in cauza, ca si parata.

In vederea solutionarii cauzei, si avand in vedere indrumarile instantei de control, instanta a administrat proba cu expertiza specialitatea constructii, la fila 19 dosar fiind depus de catre exp., raportul de expertiza tehnica judiciara suplimentara.

Prin sentința civilă nr.5879/06.05.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, s-a luat act de renunțarea la judecarea cauzei civile formulata de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune - Teritorial d e Radio T, in contradictoriu cu paratii PHILIPS si.

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul Philips, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta și, în consecință:

S-a stabilit linia de hotar dintre clădirea proprietatea paratilor, înscrisă în CF nr. 6030 T nr.top.9660 și clădirea proprietatea reclamantei, înscrisă în CF nr. -/S T nr.top.9660/S conform Raportului de expertiză tehnică judiciară suplimentară depus la dosar la 27.12.2007 de expertul, raport care face parte din sentință;

A fost obligată reclamanta să execute toate lucrările arătate în raportul de expertiză menționat la pct.7.1, 7.2, 7.3 și 7.4 pe cheltuiala sa, lucrari constand in:1.Inchiderea, prin zidire, a tuturor usilor dintre casa scarilor ( care din constructie, apartin paratului Phillips), si cladirea reclamantei, respectiv, acelei dinspre str.A, astfel:-inchiderea usii fostei cabine pentru portar (situata in casa scarilor la parter, imediat linga usa de accees la aceasta) si deschiderea unei usi noi in locul ferestrei acestei cabine, dinspre str.C;- inchiderea prin zidire a usilor de la demisol, parter si etaj, dinspre casa scarilor si cladirea reclamantei;-inchiderea prin zidire si cu pereti de tip usor (de tip glasvand sau panou) a spațiului in care se afla actuala scara exterioara dinspre curtea imobilului (str.A), spre parterul casei reclamantei, la limita dinspre curtea interioara si aceasta scara, lucrare prin care se realizeaza o noua casa a scarilor pentru reclamanta si pentru o folosinta exclusiva a acesteia, prin care se va realiza atat accesul de la parter spre etajul casei reclamantei, cat si spre podul de deasupra acesteia (aceasta scara ar putea servi si pentru accesul spre o eventuala mansardare ulterioara a casei reclamantei);

2. Deschiderea unei usi de acces spre demisol, dinspre str.C, prin largirea pe verticala a actualei ferestre din acel loc de pe fațada casei reclamantei si prin care s-ar asigura accesul spre intreg demisol

3. Construirea unei rampe de acces si a unui podest, spre fereastra parterului (pana la nivelul pardoselii parterului), situata pe fatada casei noi dinspre str.C si cu pornire din dreptul actualului loc de acces spre imobil (str.C nr.24), pastrandu-se atat actualul acces, prin domeniul public, cat si poarta de acces, spre ambele imobile (poarta si accesul spre imobila ramanand comune), prin aceasta usa se va asigura accesul separat spre toate incaperile de la parter, respectiv, prin casa scarilor ce se amenajeaza si spre etaj

4. Inchiderea actualei case a scarilor, dinspre curtea interioara (spre str.A), cu zid despartitor si pereti de tip usor, separandu-se astfel curtea imobilului de casa noua, proprietatea reclamantei; in spatiul astfel inchis se poate amenaja o scara de acces de la parter spre etaj, respectiv de la etaj spre pod (mansarda); prin aceasta lucrare nu se afecteaza in vreun fel structura de rezistenta a celor doua imobile si nici aspectul fatadei sau modul de folosire a spatiilor de la etajul studioului de Radio

A fost obligată reclamanta să plătească paratilor suma de 8.537 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată in toate gradele de jurisdictie (onorarii avocațiale, onorarii de experți, taxe de timbru).

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit extrasului de carte funciară nr. 6030 T, nr. cadastral 9660, imobilul compus din "casa cu 1 etaj și curte în suprafață de 648 mp, teren în-" se află în proprietatea pârâtului Philips în cotă de 1/2 parte din casă și 1/1 parte din teren și a paratei, în cotă de 1/2 parte din casă. Totodată se află instituit un drept de superficie asupra 162/648 mp teren în favoarea reclamantei Societatea Română de Radiodifuziune, prin Teritorial d e Radio

Asupra imobilului înscris în CF nr. -/S nr. cadastral 9660/S, compus din clădire S- E în- este înscris dreptul de proprietate al reclamantei Societatea Română de Radiodifuziune, prin Teritorial d e Radio

Prin cererea înregistrată la udecătoria Timișoara astfel cum a fost completata ulterior, reclamanta Societatea de Radio Difuziune - Teritorial d e Radio Tac hemat în judecată pe pârâtii Philip si, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să recunoască in favoarea reclamantei un drept se servitute de trecere cu piciorul și auto la construcții proprietatea reclamantei înscrisă în CF nr. 6030

In temeiul art.246 c, instanta de fond a lua act de renunțarea la judecată solicitata reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune - Teritorial d e Radio T prin scriptul nr.662/03.03.2008 depus la dosar.

Prin cererea reconventionala paratulPhilip, a solicitat stabilirea liniei de hotar dintre construcția aflată în proprietatea pârâtului și cea aflată în proprietatea reclamantei, pentru a separa complet cele două proprietăți, obligarea reclamantei la efectuarea lucrărilor necesare pentru realizarea limitei dintre cele două proprietăți, cu cheltuieli de judecată, pentru considerentul că accesul în corpul de clădire al reclamantei se face prin mai multe intrări, printre care două înspre strada A și trei intrări dinspre strada C, că în favoarea reclamantei a fost recunoscut pentru același imobil un drept de superficie, înscris în CF nr. 20427 T, arătând că nu se justifică instituirea unei servituti de trecere cu automobilul, atâta timp cât reclamanta are la dispoziție ieșire la calea publică de pe un drum care îi este accesibil.

Avand in vedere solicitarea paratului, instanta de fond a analizat continutul raportului de expertiza raportul de expertiza tehnica judiciara suplimentara specialitatea constructii efectuat in cauza de inginer exp..Dl expertul a propus modalitatea de separare completa a celor doua constructii, cu acordarea unei singure servituti de trecere, cu piciorul, de catre paratul Phillips, numai pe terenul acestuia, in favoarea reclamantei de Radio Astfel:7.1.Inchiderea, prin zidire, a tuturor usilor dintre casa scarilor ( care din constructie, apartin paratului Phillips), si cladirea reclamantei, respectiv, acelei dinspre str.A, astfel:

-inchiderea usii fostei cabine pentru portar (situata in casa scarilor la parter, imediat linga usa de accees la aceasta) si deschiderea unei usi noi in locul ferestrei acestei cabine, dinspre str.

- inchiderea prin zidire a usilor de la demisol, parter si etaj, dinspre casa scarilor si cladirea reclamantei

-inchiderea prin zidire si cu pereti de tip usor (de tip glasvand sau panou) a spatiului in care se afla actuala scara exterioara dinspre curtea imobilului (str.A), spre parterul casei reclamantei,la limita dinspre curtea interioara si aceasta scara, lucrare prin care se realizeaza o noua casa a scarilor pentru reclamanta si pentru o folosinta exclusiva a acesteia, prin care se va realiza atat accesul de la parter spre etajul casei reclamantei, cat si spre podul de deasupra acesteia (aceasta scara ar putea servi si pentru accesul spre o eventuala mansardare ulterioara a casei reclamantei);

7.2 Deschiderea unei usi de acces spre demisol, dinspre str.C, prin largirea pe verticala a actualei ferestre din acel loc de pe fatada casei reclamantei si prin care s-ar asigura accesul spre intreg demisol

7.3 Construirea unei rampe de acces si a unui podest, spre fereastra parterului (pana la nivelul pardoselii parterului), situata pe fatada casei noi dinspre str.C si cu pornire din dreptul actualului loc de acces spre imobil (str.C nr.24), pastrandu-se atat actualul acces, prin domeniul public, cat si poarta de acces, spre ambele imobile (poarta si accesul spre imobila ramanand comune), prin aceasta usa se va asigura accesul separat spre toate incaperile de la parter, respectiv, prin casa scarilor ce se amenajeaza si spre etaj

7.4 Inchiderea actualei case a scarilor, dinspre curtea interioara (spre str.A), cu zid despartitor si pereti de tip usor, separandu-se astfel curtea imobilului de casa noua, proprietatea reclamantei; in spatiul astfel inchis se poate amenaja o scara de acces de la parter spre etaj, respectiv de la etaj spre pod (mansarda); prin aceasta lucrare nu se afecteaza in vreun fel structura de rezistenta a celor doua imobile si nici aspectul fatadei sau modul de folosire a spatiilor de la etajul studioului de Radio

de cele mai sus mentionate s-a constatat ca raportul suplimentar de expertiză releva în mod clar că separarea completă a celor două clădiri și executarea lucrărilor necesare în acest scop sunt nu numai posibile, ci și absolut necesare folosirii normale a celor două clădiri de către proprietari diferiți și conservării valorii de circulație a acestora, valoarea construcției proprietatea paratilor fiind mult redusă datorită accesului comun dinspre str.C prin casa scărilor acesteia.

Pe de altă parte, lucrările necesare separării complete a celor două clădiri trebuie executate de reclamantă pe cheltuiala sa, deoarece ea este aceea care a schimbat configurația interioară a casei scărilor, creând uși și alte deschideri în zidurile construcției proprietatea paratilor, fiind firesc ca tot aceasta să le închidă.

In fine, raportul de expertiză ing. a relevat posibilitatea (necontestată de către reclamantă) ca accesul în clădirea reclamantei să fie făcut direct în acea clădire prin executarea unor lucrări relativ simple și prin folosirea intrării la subsol existente. Este obligația reclamantei să execute propriile lucrări de acces, obligație care este independentă de închiderea oricăror legături și accese între cele două clădiri.

Utilitățile, în parte, sunt separate, dar este, iarăși, obligația reclamantei să facă separarea acelor utilități care sunt comune încă.

Pentru aceste considerente, vazand si prev.art.480, art.584 civ. art.49 si urm c, instanta de fond a admis cererea reconventionala si cererea de interventie in interes propriu, potrivit dispozitivului, parte integranta din prezenta hotarare.

In temeiul art.274 c, instanța de fond a obligat reclamanta să plătească paraților suma de 8.537 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată in toate gradele de jurisdicție (onorarii avocațiale, onorarii de experți, taxe de timbru ).

Împotriva sentinței civile nr.5879/06.05.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- a declarat apel în termen legal reclamanta Societatea Română de Radio și Difuziune - Teritorial d e Radio T, care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reconvenționale, respectiv revizuirea metodei de împărțire a accesului in cele 2 clădiri și a separării in fapt a acestora, ținând cont si de reglementările urbanistice de detaliu, impuse de Primăria T, de cine a creat prejudiciul pârâților reclamanți reconvenționali și de conservarea destinației si utilității clădirii proprietatea reclamantei, considerând că raportul de expertiză tehnică, stabilind regimul de proprietate în raport de cartea funciară a celor două clădiri, a rămas parțial incomplet, prin răspunsul la obiecțiunile la expertiză afirmându-se generic că o separare în fapt a celor doua clădiri va necesita investiții mari din partea reclamantei si dând doar soluții generice în acest sens, instanța dispunând efectuarea unei expertize tehnice în construcții, realizat fără ca expertul să aibă in vedere că noul corp de construcție, proprietatea reclamantei, a fost gândit ca un tot unitar, fiind construit pe vremea vechiului regim, până de curând singurul proprietar al celor două imobile fiind Statul Român, destinația clădirii reclamantei fiind multivalentă, încorporând cel mai performant studio de înregistrări din Vestul țării, birouri și, la demisol, un buncăr pentru emisii speciale în caz de conflict armat și în caz de distrugere a studioului principal de radio, aflat pe str.- din T, apelantul arată că expertul constructor nu a ținut cont de aceste împrejurări si a tratat separarea clădirilor ca pe un lucru foarte facil, prin soluțiile propuse distrugând însăși destinația clădirii, exemplificând cu necesitatea trasării unui nou acces la demisol, prin fereastră, expertul omițând să menționeze că zidul este din beton armat, de peste 1 metru grosime, și că subsolul are rol de buncăr sau spațiu de refugiu si utilități speciale, iar scara ce urmează a fi efectuată, conform opiniei expertului, va ieși exact in mijlocul studioului de înregistrări, o altă greșeală fiind aceea a prezentării ca soluție a accesului la parterul înalt al clădirii construirea unei rampe cu scări, fără a avea la dispoziție un certificat de urbanism emis de serviciile specializate ale Primăriei T, clădirea aflându-se pe un bulevard principal al orașului, rampa propusă afectând fațada si imaginea originală a clădirii.

Prin decizia civilă nr.109/A/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respinge apelul declarat de reclamanta Societatea de Radio și Difuziune - Teritorial d e Radio T, împotriva sentinței civile nr.5879/06.05.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Phillips și intervenienta.

A fost obligă reclamanta apelantă să le plătească pârâților 1190 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, Judecătoria Timișoaraa reținut corect starea de fapt, luând act de renunțarea reclamantei Societatea Română de Radio și Difuziune - Teritorial d e Radio T, la judecarea acțiunii introductive de instanță, având ca obiect stabilirea unei servituți de trecere în favoarea imobilului construcție proprietatea reclamantei, pe imobilul proprietatea intimaților, admițând acțiunea reconvențională a pârâtului Phillips și cererea de intervenție în interes propriu formulată de și aderarea acesteia la cererea reconvențională, stabilind linia de hotar dintre imobilul construcție și teren proprietatea intimaților, înscris in CF nr.6030 T, nr.top 9660, și construcția proprietatea reclamantei, înscrisă în CF -/S T, nr.top9660/S, obligând reclamanta să execute, pe cheltuiala sa, toate lucrările menționate în raportul de expertiză, pentru separarea completă a celor două imobile, in contextul in care reclamanta nu a avut obiecțiuni si nu a contestat raportul de expertiză tehnică judiciară, efectuat de expertul, lucrările necesitate de separarea completă a celor două clădiri fiind puse pe seama reclamantei, întrucât aceasta a schimbat configurația interioară a casei scărilor, creând uși și alte deschideri în zidurile construcției intimaților, Judecătoria Timișoara dispunând practic revenirea imobilului intimaților la situația anterioară preluării lui abuzive de către stat, fiind astfel finalizată restituirea imobilului și redarea valorii economice reale, raportul de expertiză relevând posibilitatea ca accesul în clădirea reclamantei să se facă direct, prin executarea unor lucrări de complexitate redusă și prin folosirea intrării existente la subsol, clădirea reclamantei apelante fiind, de altfel, neîntrebuințată de mai mulți ani, intimații, în întâmpinarea depusă la apelul reclamantei, arătând că "buncărul este un subsol în care sunt depozitate în deplină dezordine tot felul de bunuri de mobilier și aparatură, descompletate, in parte distruse, vechi, uzate tehnic, moral și fizic și, în totalitate, anterioare anului 1989, iar a susține că aceste bunuri - a căror stare a fost constatată și fotografiată de expert - ar fi destinate unor împrejurări excepționale, că ar fi cele mai bune din vestul țării, etc. este o simplă divagație, fără suport real", cele învederare de intimați în întâmpinare și consemnate supra, nefiind combătute de reclamantă prin vreo probă propusă spre administrare în apel.

Reținând și că în pricină nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat, invocată de reclamanta-apelantă întrucât între pricina soluționată prin sentința civilă nr.8902/2002 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.25744/2001 și pricina de față nu există identitate de obiect, pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 cod civil, acțiunea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională Phillips și soluționată prin sentința civilă nr.8902/2002, vizând obligarea reclamantei la prestarea unei rente anuale in cuantum de 46.800 lei/mp, pentru suprafața de 162 mp, in timp ce acțiunea reconvențională a pârâtului reclamant reconvențional Phillips, soluționată prin sent.civ.nr.5879/2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara in dos.nr- are ca obiect stabilirea liniei de hotar dintre construcția aflată in proprietatea pârâtului si cea aflată în proprietatea reclamantei, pentru a separa complet cele două proprietăți, și obligarea reclamantei la efectuarea lucrărilor necesare.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Societatea de Radio și Difuziune - Teritorial d e Radio T, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului și modificarea în parte a sentinței atacate, având ca efect respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulate de pârâții și Phillips, solicitând și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

In dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin sentința anterioară, intimații au redevenit proprietarii imobilului, prin reconsiderarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului, iar recurenta este proprietara unei construcții anexe, ridicată pe terenul care în momentul de față este proprietatea pârâților, dar care a fost proprietatea Statului Român în momentul edificării ui de Radio

Se mai arată că întregul corp de clădire a fost gândit ca un tot unitar, respectiv construcția nouă, precum și clădirea ce a redevenit proprietatea intimaților pârâți, deoarece statul era singurul proprietar al terenului și a acestei construcții, iar clădirea a avut un scop multivalent încorporând cel mai performant studio de înregistrări din vestul țării, birouri și la demisol un buncăr pentru emisii speciale în caz de conflict armat și în caz de distrugere a studioului principal de radio aflat pe-.

Recurenta apreciază că decizia tribunalului, precum și sentința primei instanțe sunt greșite, însușindu-și o greșeală a expertului, care prezintă ca soluție a accesului la parterul înalt al clădirii, construirea unei rampe de acces cu scări, fără a avea la dispoziție un certificat de urbanism emis de serviciile specializate ale Primăriei T, clădirea aflându-se pe un bulevard principal al, această rampă afectând fațada și imaginea originală a clădirii.

Mai apreciază că în mod greșit a fost obligată doar recurenta reclamantă și pârâtă reconvențională ca toate cheltuielile cu modificările impuse prin sentința atacată să fie suportate de către aceasta, când ar fi trebuit să fie obligat Statul Român ca autor moral și faptic al acestei situații, deoarece reclamanta nu a făcut decât să preia o situație de fapt de la stat.

Recurenta dorește ca această construcție nouă să-și păstreze destinația de studio de radio și prin urmare, consideră că este necesară intrarea în normalitate doar cu acordurile emise de autoritățile în drept.

- intimat Phillips, precum și intervenienta intimată, au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că, pe parcursul procesului reclamanta recurentă nu a contestat și nu a avut nici un fel de obiecțiuni la raportul suplimentar de expertiză tehnică judiciară ale expertului, astfel încât susținerile din recurs sunt nefondate și apar ca fiind și tardive, nefiind făcute de reclamantă la momentul oportun, respectiv în fața instanței de fond.

Lucrările de separare completă a celor două clădiri trebuie executate de reclamantă pe cheltuiala sa, aceasta fiind cea care a schimbat configurația interiroară a casei scărilor, creîndu-și și alte deschideri în zidurile construcției, astfel că, este firesc ca tot reclamanta să le închidă.

Raportul întocmit de ing. a relevat posibilitatea ca accesul în clădirea reclamantei să fie făcut direct prin executarea unor lucrări relativ simple și prin folosirea intrării de la subsol, iar reclamanta nu a contestat această propunere.

Mai arată că, instanța de fond, precum și tribunalul au însușit judicios cererea reconvențională, precum și cererea de intervenție în sensul de a reda construcției care a aparținut pârâtului și intervenientei configurația anterioară preluării abuzive de către stat a acestei clădiri și de a-i restitui valoarea economică reală, care a fost redusă prin incorporarea acestei clădiri într-un studio de radio.

Analizând recursul declarat în cauză, Curtea îl găsește neîntemeiat și urmează a-l respinge, potrivit art.312 alin.1 pr.civ. Atunci când au fost stabilite lucrările necesare pentru redarea valorii economice reale a imobilului proprietatea pârâtului și intervenientei, s-a avut în vedere raportul de expertiză tehnică întocmit de exp., lucrare ce nu a fost contestată de către reclamantă.

Deoarece toate lucrările ce se impun a fi efectuate, respectiv închidere prin zidărie a unor uși dintre casa scărilor și clădirea reclamantei, deschiderea unor uși de acces spre demisol, construirea unei rampe de acces și a unui podest spre fereastra parterului și alte lucrări care sunt descrise în lucrarea de expertiză și însușită de către instanță, profită reclamantei, care în acest fel își poate utiliza în mod nestingherit construcția anexă în care funcționează de Radio T, este clar că aceasta trebuie să suporte și cheltuielile necesare pentru efectuarea lucrărilor.

Aceste lucrări nu au fost efectuate cu acordul pârâtului și intervenientei și nici cu acordul antecesorilor acestora, acești intimați, pârâți în acțiunea inițială și reclamanți în acțiunea reconvențională, dorind ca imobilul ce a fost preluat abuziv de către stat să le fie restituit în forma în care s-a găsit în momentul naționalizării.

Față de cele mai sus expuse, urmează ca în baza art.312 alin.1 pr.civ. să fie respins recursul reclamantei și în baza art.274 pr.civ. să oblige recurentul să achite intimaților suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Societatea de Radio Difuziune - Teritorial d e Radio T împotriva deciziei civile nr.109/A/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Obligă recurentul să achite intimaților suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER

Red./26.05.2009

Dact.MM/2 ex./26.05.2009

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud.;

Președinte:Marinela Giurgincă
Judecători:Marinela Giurgincă, Cristian Pup, Maria Petria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Timisoara