Obligație de a face. Decizia 477/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.477 /
Ședința publică din 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Maria Petria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală împotriva sentinței civile nr.27/4.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit B, având ca obiect obligația de a face
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit B se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâta recurentă Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen legal și este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea con stată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit B, consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei in stanței de apel ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Pe rolul Tribunalului Arad, la data de 12 decembrie 2008, constată că prin sentința civilă nr. 7218 din 15 octombrie 2008, fost respinsă excepția de necompetență materială și excepția lipsei calității procesuale pasive, și s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit B, împotriva pârâtei Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
A fost obligată pârâta să semneze cu reclamanta protocolul de predare-primire cu privire la imobilul situat în A- A, jud. A identificat în Anexa HG 964/22.08.2007 și să elibereze acest spațiu, și s-a respins capătul de cerere privind daunele-cominatorii.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin HG 964/22.08.2007 Guvernul României, a aprobat transmiterea unei părți din imobilul aflat în domeniul public al statului, situat în municipiul A,-, județul A, din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A în administrarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, cu destinația de sediu pentru Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și pescuit A, iar la art.2 s-a stabilit că predarea-preluarea părții din imobil se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, însă pârâta a refuzat semnarea protocolului și eliberarea imobilului în litigiu.
Analizând, în condițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă excepțiile invocate de pârâtă, apreciind din coroborarea dispozițiilor art.8, art.10 și art.18 din Legea 554/2004, instanța a apreciat ca neîntemeiată excepția de necompetență materială pe care a respins-
Referitor la cea de-a doua excepție invocată, a considerat că, calitatea de pârât poate aparține doar persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, calitatea procesuală pasivă presupunând existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, iar în conformitate cu HG 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și art.2 lit.j din Legea descentralizării, pârâta este un serviciu public deconcentrat - instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având dreptul de a încheia acte juridice și de a reprezenta interesele instituției în fața instanțelor judecătorești în nume propriu, Hotărârea Guvernului în litigiu nominalizează pârâta ca fiind parte interesată, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prima instanță a mai reținut că, potrivit Notei de fundamentare a hotărârii în litigiu, în luna decembrie 2006 fost acordată acreditarea provizorie, conform Regulamentului CE 885/2006 de stabilire a normelor comunitare detaliatate pentru aplicarea Regulamentului Consiliului nr.1290/2005 privind acreditarea agențiilor de plăți și a altor organisme și lichidarea conturilor și, însoțită de un Plan de instrucțiuni care vizează remedierea deficiențelor constatate în urma procesului de audit, printre acestea aflându-se și situația spațiilor în care funcționează unitățile teritoriale ale Agenției, prin urmare, obligativitatea respectării hotărârii de guvern, instanța a admis primul capăt de cerere, și a obligat pârâta să semneze cu reclamanta protocolul de predare-primire cu privire la imobilul situat în A- A, jud.A identificat în Anexa HG 964/22.08.2007 și să elibereze acest spațiu.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor-cominatorii acesta a fost respins, întrucât, în prezent, această instituție-creație a practicii și doctrinei judiciare, a fost înlocuită prin dispozițiile art.5802și 5803Cod procedură civilă, ce reglementează posibilitatea constrângerii debitorului ce refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, urmând ca în cazul refuzului pârâtei, reclamanta să solicite aplicarea unei amenzi civile pârâtei, de la 20 lei la 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A, și a solicitat admiterea apelului în sensul respingerii acțiunii reclamantei Agenția de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, ca nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului pârâta arată că, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Arad, potrivit art. 10n alin. 1 din legea 554/2004 " litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal al curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel", Hotărârea Guvernului 964/2007 este un act administrativ unilateral cu caracter individual astfel cum este definit de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, deoarece este emis de o autoritate publică în vederea executării ori organizării legii.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Hotărârii de Guvern 964/2007, potrivit cărora "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, invocă excepția de nelegalitate a Hotărârii de Guvern nr. 964/2007, privind transmiterea unei părți dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A în administrarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, imobilul a fost construit de instituția apelantei cu destinația Laborator agrochimic, control semințe și protecția plantelor și birouri pentru Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Prin Hotărârea de Guvern nr. 717 din 07.06.2006, acest imobil a fost înscris în domeniul public al statului și dat în administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și dezvoltare Rurală A, apreciind că retragerea dreptului de administrare prin HG 964/22.08.2007 s-a făcut ilegal, deoarece nu s-a avut în vedere prevederile Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și nici nu s-a desfășurat o cercetare prealabilă a stării de fapt a imobilului, mai mult nici nu s-a solicitat acordul reprezentantului legal al instituției care administrează imobilul.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A, consideră că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B este cel care are obligația de a proceda la semnarea protocolului de predare-primire, deoarece acesta a fost cel care a inițiat Hotărârea de Guvern și este partea interesată în semnarea protocolului de predare-primire, iar nu DADR, și potrivit Legii 213/1998 la. art. 12 alin. 4, se precizează faptul că " in litigiile referitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu"., și așa cum rezultă din HG nr. 717/2007, titularul dreptului de administrare asupra imobilului in litigiu este B și nu DADR
Apelanta, mai consideră că, prima instanță în mod greșit a rezolvat procesul fără a intra în cercetare a fondului deoarece a amânat pronunțarea asupra celor două excepții, deși a precizat că dorește să propună noi probe în instanță, instanța respingând excepția de necompetență a Judecătoriei Arad, nu a mai avut posibilitatea de a solicitat probele necesare pentru soluționarea litigiului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală, considerând că în mod corect prima instanță a respins excepția de necompetență materială a Judecătoriei Arad, apreciind în mod corect obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligația de a face specifică unei acțiuni civile, neputând fi reținute susținerile apelantei pârâtei, privind incidența dispozițiilor Legii nr. 554/2994 și art. 3 alin. 1 Cod proc. civilă.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a hotărârii Guvernului nr. 964/2007, consideră că apelanta este de rea credință și refuză predarea spațiului, formulând diverse acțiuni,astfel, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Aaf ormulat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și Codului d e procedură civilă, cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului României, în dosarul nr-, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, dosar unde apelanta a renunțat la judecarea acțiunii formulate.
Intimata mai arată că, elaborarea Hotărârii Guvernului nr. 964/2007, au fost respectate toate dispozițiile legale în materie, în temeiul disp. art. 108 din Constituție, republicată, potrivit art. 12 alin. 1 și 2 din Legea 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, bunurile din domeniul public al statului pot fi date, prin hotărâre de Guvern după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local.
Astfel, imobilul din litigiu, se regăsește, sub MF 152.352 ( cod clasificare 8.29.06), în inventarul bunurilor aflate in domeniul public al statului având ca ordonator principal Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Baza legală de includere în domeniul public al statului este Hotărârea Guvernului nr. 717/2006, prin care s-a dispus înscrierea imobilului situat în A- A, ulterior Guvernul, în calitate de administrator al proprietății publice a statului, a aprobat, prin hotărâre, trecere unei părți din imobil în proprietatea publică a statului.
Referitor la susținerile apelantei-pârâte, potrivit cărora nu s-a desfășurat o cercetare prealabilă a stării de fapt a imobilului, prin adresa nr. 3614/13.06.2007, apelanta pârâtă și- exprimat în prealabil acordul în principiu față de predarea acestui spațiu.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei-pârâte, regimul juridic al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Aaf ost stabilit în mod expres în cuprinsul HG nr. 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv serviciul public deconcentrat, cu personalitate juridică proprie și făcând parte din categoria structurilor care funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și în conformitate cu prevederile Legii Cadru nr. 195/2006 a descentralizării, apelanta pârâtă este un serviciu public deconcentrat, având dreptul de a încheia acte juridice și de a reprezenta interesele instituției în fața instanțelor judecătorești în nume propriu potrivit art. 12 alin. 4 din Legea 213/1998.
Prin decizia civilă nr.27/4.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- Respinge apelul formulat de către pârâta Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A împotriva sentinței civile nr 7218/15.10.2008 pronunțată în dosarul 5086/55/08 al Judecătoriei Arad.
Instanța de apel a reținut că, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în mod corect s-a reținut că, regimul juridic al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Aaf ost stabilit în mod expres în cuprinsul HG nr. 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv serviciul public deconcentrat, cu personalitate juridică proprie și făcând parte din categoria structurilor care funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și în conformitate cu prevederile Legii Cadru nr. 195/2006 a descentralizării, apelanta pârâtă este un serviciu public deconcentrat, astfel că are dreptul de a încheia acte juridice și de a reprezenta interesele instituției în fața instanțelor judecătorești în nume propriu potrivit art. 12 alin. 4 din Legea 213/1998.
În privința nelegalității HG 964/2007 este de reținut faptul că această hotărâre nu a fost anulată sau abrogată astfel că nu există temei juridic pentru ca instanța să poată constata nelegalitatea ei.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii în baza art.312 alin.2 pr.civ. întemeind recursul pe prev.art.304 pct.3,7,8 și 9.pr.civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta invocă și excepția de necompetență materială a Judecătoriei Arad în soluționarea acestei cauze și a secției civile în soluționarea apelului și recursului, considerând că prezentul litigiu este un litigiu de contencios administrativ, care trebuie soluționat de secția de contencios administrativ potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Se arată că HG nr.964/2007 este un act administrativ unilateral cu caracter individual, așa cum este definit de art.2 alin.1 din Legea nr.554/2004, deoarece este emis de o autoritate publică în vederea executării ori organizării executării legii și poate fi supus controlului judecătoresc doar în cadrul secției de contencios administrativ.
In motivele de recurs sunt aduse critici și pe fond soluției pronunțate de Tribunalul Arad, prin prisma textelor de lege ce au fost indicate mai sus respectiv art.304 pct.7,8 și 9.pr.civ.
Reclamanta intimată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit B, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză ca fiind temeinice și legale.
Cu privire la excepția de necompetență materială a Judecătoriei Arad invocată de recurentă, arată că, reclamanta a formulat în justiție o acțiune ce are ca obiect "obligația de a face", respectiv obligația punerii în executare a HG 964/2007 publicată în MO nr.603/31.08.2007, respectiv de a semna Protocolul de predare-primire a unei părți dintr-un imobil și eliberarea acestei părți din imobil care prin sus-menționata hotărâre de guvern revine reclamantei.
Analizând excepția invocată de către recurentă,în temeiul art.137 pr.civ. Curtea o găsește întemeiată și urmează a fi admisă.
Potrivit art.10 din Legea nr.554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
In speța de față, pe calea excepției pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A, a invocat și excepția de nelegalitate a HG964/2007, arătând că, această nelegalitate poate fi constatată doar de către instanța de contencios administrativ potrivit art.10 din Legea nr.554/2004, iar Tribunalul Arad în mod greșit s-a pronunțat asupra acestei excepții, reținând că, această hotărâre de guvern, este în vigoare, că nu a fost anulată sau abrogată, și astfel, prin executarea ei decurge și obligația de a face pretinsă de reclamantă în acțiunea inițială.
In recurs,pârâta reia această excepție de nelegalitate a Hotărârii de Guvern, arătând că, a fost aprobată transferarea unei părți din imobil situat în A în favoarea reclamantei în mod nelegal, deoarece printr-o altă hotărâre de Guvern cu nr.717/7.06.2006, acest imobil a fost înscris în domeniul public al statului și dat în administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Curtea constată că această excepție de nelegalitate a nr.HG964/2007 nu poate fi analizată de către instanța civilă, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, ea trebuind analizată doar de secția de contencios administrativ, astfel că, urmează a fi admis recursul și cauza urmează a fi trimisă secției de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Timișoara, spre competentă soluționare, deoarece Hotărârea de Guvern ce se pune în discuție este emisă de o autoritate publică centrală.G nr.
Urmează ca în baza art.312 alin.1 pr.civ. să fie admis recursul pârâtei și raportat la art.304 pct.3 pr.civ. să fie casate hotărârile pronunțate în cauză, care au pășit la soluționarea cauzei cu încălcarea competenței altei instanțe și să fie trimisă cauza spre competență soluționare la secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală împotriva sentinței civile nr.27/4.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, pe care o casează,
Admite excepția de necompetență materială invocată de pârâți în soluționarea cauzei de către instanța civilă.
Trimite cauza spre competentă soluționare secției de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./21.05.2009
Dact.MM/2 ex./21.05.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Cristian Pup, Maria Petria