Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 483/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 483/2009

Ședința publică de la 27 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte

JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 3: Carla

Grefier

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI împotriva încheierii din 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- prin care s-a dispus suspendarea soluționării apelului declarat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr. 5057/2007 pronunțată de Judecătoria Deva.

Procedura este îndeplinită fără citarea părților.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 20 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față reține:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva sub nr- reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI pentru ca prin hotărâre să se constate că pârâtul, în calitate de concedent, nu a respectat obligațiile ce îi reveneau, potrivit art. 8 din contractul de concesiune nr. 1256/1999 și să se constate că nu a intervenit niciuna din cauzele de încetare a contractului de concesiune.

Prin sentința civilă nr. 5057/2007 Judecătoria Deva a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă și a constatat încetarea contractului de concesiune nr. 1256/1999, respingând în rest acțiunea.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în esență că, reclamanta, în calitate de concesionar avea obligația, conform art. 7 din contract, să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate a terenurilor, să exploateze în mod direct bunurile, activitățile sau serviciile publice care fac obiectul concesiunii. Mai mult, în speță operează prev. art. 9 din contract care stipulează că prezentul contract încetează, printre altele, în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului. Prin adresa nr. 285/2007 Primăria comunei a adus la cunoștința reclamantei că terenul ce face obiectul contractului de concesiune este revendicat în baza Legii 247/2005, motiv pentru care urmează a fi retrocedat foștilor proprietari. U ca părțile să cadă de acord în ceea ce privește plata unei despăgubiri juste în sarcina concedentului, însă niciuna din părți nu a produs o astfel de dovadă, mai mult nici reclamanta nu a invocat un astfel de prejudiciu neacoperit.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta care a solicitat anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de contencios administrativ, ca instanță competentă să soluționeze cauza.

La termenul din 20.11.2008 instanța a dispus suspendarea judecății apelului în baza art. 244 cod pr. civilă, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce formează obiectul dosarului - prin care reclamanta a solicitat nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr. 92177/247 din 30.03.2007 eliberat de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991 a județului H în favoarea numitului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al comunei care a solicitat modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de suspendare și reluarea judecății recursului.

În expunerea de motive s-a arătat că interesul juridic al recurentei în prezentul dosar este strâns legat de existența contractului de concesiune, fiind logic ca dosarul - să fie soluționat mai întâi.

Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului întrucât între cele două dosare există o strânsă legătură, iar soluționarea prezentului dosar ar depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr. -.

Analizând legalitatea încheierii atacate Curtea constată că prezentul recurs este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

În dosarul nr- se discută respectarea clauzelor contractuale, respectiv a obligațiilor ce reveneau părților în baza contractului de concesiune încheiat în anul 1999. Această analiză a respectării unor clauze contractuale nu are nicio legătură cu valabilitatea unui titlu de proprietate eliberat numitului, chiar dacă o parte din terenul atribuit prin titlu face obiectul contractului de concesiune, titlul de proprietate fiind eliberat în anul 2007. Așa cum se constată din acțiunea ce formează obiectul prezentul dosar, reclamanta invocă încălcarea art. 3 și 8, iar în subsidiar se solicită instanței ca, în cazul în care va constata încetarea contractului de concesiune, pârâtul să fie obligat la plata de daune interese. Deci, ceea ce trebuie probat și dovedit în acest dosar ține în mod exclusiv de executarea contractului de concesiune, de respectarea clauzelor contractuale. Or, în dosarul nr. -, având ca obiect anularea absolută parțială a titlului de proprietate se invocă încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii 18/1991 și se impune administrarea altor probe.

Prin urmare, instanța de recurs consideră că între cele două dosare nu există nicio legătură, ele putând fi soluționate în paralel, disp. art. 244 pct. 1 nefiind incidente în cauză, respectiv nu se poate deduce faptul că dezlegarea acestei pricini ar atârna, în tot sau în parte de existența sau inexistența dreptului ce formează obiectul celeilalte judecăți, concluzie la care a ajuns instanța de apel fără nicio motivare a încheierii de suspendare.

Potrivit art. 261 pct. 5 cod pr. civilă judecătorii sunt datori să arate motivele de fapt și de drept care le-au format convingerea, să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat această convingere, iar nerespectarea acestor dispoziții legale, care au caracter imperativ, atrage casarea hotărârii. În speță, considerentele încheierii atacate se limitează la o frază lapidară, care nu enunță nicio motivare în fapt a acesteia, privindu-se astfel ca nemotivată.

Așa fiind, recursul de față se privește ca fondat urmând a se admite și, în temeiul art. 312 cod pr. civilă se va casa încheierea recurată și se va trimite cauza la aceeași instanță de apel pentru continuarea judecății.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local al comunei împotriva încheierii de suspendare pronunțată de Tribunalul Hunedoara la data de 20.11.2008 în dosar - și în consecință:

Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe Tribunalul Hunedoara, pentru continuarea judecății apelului declarat de reclamanta - - împotriva sentinței civile 5057/2007 pronunțată de Judecătoria Deva.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 2009.

Președinte,

- - --

semnează președintele Curții de Apel,

a

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Tehnored.

4ex/30.12.2009

Jud..,

Jud.fond

Președinte:Cristina Gheorghina Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Daniela Mărginean, Carla

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 483/2009. Curtea de Apel Alba Iulia