Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 512/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 512
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Viorica
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de G împotriva deciziei civile nr. 265 din 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul G și consilier juridic C pentru intimații Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al patrulea termen de judecată,se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat având cuvântul,arată că recurentul Gaf ormulat recurs împotriva deciziei civile nr. 265 din 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,prin care s-a respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 11586 din 17 octombrie 2007 Judecătoriei Iași.
Apărătorul apreciază că decizia instanței de apel este nelegală,întrucât deși constată că prima instanță nu a motivat deloc respingerea celui de-al doilea capăt de cerere,a respins acțiunea în întregime,înrăutățindu-i în propria cale de atac situația recurentului,iar pe de altă parte a depășit limitele investirii,motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Susține că prin acțiunea formulată, Gas olicitat constatarea prelungirii de drept a contractului de închiriere cu încă 5 ani începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 8/2003,adică până în anul 2009 și obligarea pârâților să îi vândă apartamentul închiriat,cu stabilirea unui termen în care să execute obligație.
Recurentul a susținut că a formulat acțiunea având în vedere că tuturor salariaților din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră,cât și celorlalți salariați din cadrul sistemului de apărare și ordine publică li s-au vândut locuințele închiriate,astfel încât și recurentul trebuia sa beneficieze de o astfel de măsură.
Instanța de apel a reținut însă greșit că odată cu transferul recurentului la Ministerul Apărării Naționale de la Ministerul d e Interne,contractul de închiriere a încetat,deși potrivit Statutului Polițistului și a Legii nr. 562/2004 aceste locuințe de serviciu fac parte din același sistem de apărare,ordine publică și securitate națională,iar recurentul G,în calitate de pensionar la una din instituțiile publice din sistemul de apărare,ordine publică și securitate națională avea dreptul la locuință.
Avocat susține că instanța de apel a substituit lipsa de motivare cu propria motivare,încălcând dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă,privind limitele investirii instanței și principiul reformatio in pejus.
Apărătorul susține că decizia instanței de apel este nelegală și pentru faptul că instanța de apel,interpretând greșit actul juridic dedus judecății, - în speță contractul de închiriere dedus judecății și legea - schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel,instanța de apel a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere privind prelungirea contractului de închiriere cu încă 5 ani de la data de 01 ianuarie 2001 până în anul 2009.
Apărătorul apreciază că în mod greșit s-a reținut că a încetat contractul de închiriere odată cu transferul recurentului la Ministerul Apărării Naționale,deoarece contractul a fost reînnoit după transfer,ceea ce înseamnă că la acea dată pârâtul Ministerul d e Interne și al Reformei Administrative care are în administrare acest apartament a fost de acord să perfecteze cu recurentul contractul și a avut în vedere toate împrejurările.
Principiul în materie de contracte de închiriere fiind al irevocabilității contractului,conform art. 969 Cod civil,iar revocarea potrivit art. 969 alin. 2 cod civil se face numai pentru cauze autorizate de lege,în speță cele prevăzute de art. 24 și 26 din Legea nr. ]]4/1996 și art. 1020 și 1021 Cod civil care evocă culpa chiriașului.
Între cauzele autorizate de lege pentru revocarea contractului nu figurează însă și transferul la o altă unitate militară.
Contractul fiind legea părților este valabil încheiat și prelungit de drept prin dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 8/2004 pe o perioadă de 5 ani.
Contractul de închiriere fiind perfectat după transferul în interesul serviciului,urmează a fi respectat,nemaiputându-se invoca lipsa calității de salariat,sau că recurentul nu ar mai avea dreptul să dețină cu chirie locuința de serviciu în temeiul Legii nr. 114/2006.
Avocat susține că recurentul G deține locuința în baza unui contract de închiriere care,independent de soluția instanței prin sentința civilă nr. 1281/02.02.2004,a fost prelungit de drept și îi dă dreptul să locuiască în continuare și să cumpere apartamentul.
De altfel,acea sentință civilă nr. 1281/2004 s-a pronunțat la cererea unei persoane lipsită de calitate,respectiv Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră și a trecut și termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 Cod procedură civilă pentru a se solicita executarea silită a hotărârii.
Practica judiciară a statuat posibilitatea de continuare a locațiunii și după încetarea contractului de muncă pentru pensionari și alte categorii de persoane cum ar fi membri de familie. S-a făcut dovada că recurentul locuiește în acel apartament de 11 ani,iar fiul său,care locuiește cu recurentul este angajat la Poliție,astfel încât potrivit art. 27 din legea nr. 114/1996 poate deveni titular al contractului de închiriere.
Avocat susține că decizia este nelegală,întrucât instanța de apel a aplicat în mod greșit legea.
Apărătorul invocă principiul tacitei relocațiuni prevăzut de art. 1437 Cod civil și art. 14 din OUG nr. 40/1999,în sensul că relocațiunea devine regulă chiar dacă este tacită deoarece constituie o prezumție că proprietarul de vreme ce nu a acționat legal a fost de acord cu reînnoirea contractului sau prelungirea contractului de închiriere.
Ministerul d e Interne și Reformă Administrativă care are în administrare acest apartament a fost de acord să perfecteze cu G contractul de închiriere,după transferul său la Ministerul Apărării. Ministerul Internelor și Reformei Administrative este dispus să efectueze un schimb de locuințe cu Ministerul Apărării,iar Primarul Municipiului Iac omunicat posibilitatea repartizării cu prioritate a unei locuințe.
Motivul invocat de instanță al lipsei intenției proprietarului de a schimba locațiunea generată de raporturile de muncă într-o locațiune de drept comun este neîntemeiat, deoarece această intenție a fost manifestată prin însăși faptul prelungirii contractului de închiriere după transferul în interesul serviciului prin actul adițional anexă la contractul de închiriere modificat la 10 ianuarie 2002 cu clauza că va înceta dacă locatarul va cumpăra locuința.
Avocat susține că hotărârea este nelegală și pentru că instanța de apel nu a rezolvat excepția lipsei calității procesuale a Inspectoratului Poliției de Frontieră,această calitate revenindu-i numai Ministerului Internelor în calitate de administrator al locuințelor de serviciu proprietate publică a statului.
De asemenea hotărârea este nelegală și pentru că instanța de apel a admis excepția autorității de lucru judecat,deși în cauză nu există autoritate de lucru judecat,întrucât nu sunt îndeplinite condițiile triplei identități prevăzute de art. 1201 Cod civil.
Obiectul acțiunii în dosarul nr. 10161/2003 a fost de obligare a Ministerului d e Interne să procedeze la vânzarea către recurent a apartamentului,iar obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Iași este să se constate prelungirea contractului de închiriere și obligarea pârâților la vânzarea apartamentului.
De asemenea și calitatea părților este alta,în sensul că în primul dosar părți erau Ministerul d e Interne reprezentat prin Inspectoratul Poliției de Frontieră I și G,iar în cel de-al doilea dosar G în calitate de reclamant,iar pârâți Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră.
Cauza în primul dosar era dispozițiile art. 7 din legea nr. 85/1992,Decretul Lege nr. 61/1990 și OUG nr. 98/2000 și cauza prezentei acțiuni se găsește în dispozițiile art. 1073 și următoarele Cod civil,art. 32 din Legea nr. 360/2002,art. 2 din legea nr. 562/2004 și Legea nr. 357/2006.
Avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,cu cheltuieli de judecată,depunând în acest sens și chitanța reprezentând dovada achitării onorariului de avocat.
Consilier juridic pentru intimați având cuvântul,solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.
În ceea ce privește primul capăt de cerere invocat de recurent,privind obligarea intimaților la vânzarea apartamentului în litigiu, reprezentantul intimaților solicită a se constata că acesta este neîntemeiat,întrucât instanța de fond,prin încheierea de ședință din 28 martie 2007 admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere care are ca obiect obligarea la încheierea contractului de vânzare - cumpărare,ca urmare îndeplinirii condiției triplei identități.
Atât în dosarul nr. 10161/2003 privind evacuarea recurentului aflat pe rolul Judecătoriei Iași,cât și în dosarul nr. 24777/2006 al Judecătoriei Iași există identitate de obiect,respectiv obiectul Ministerului d e Interne la vânzarea apartamentului în litigiu,chiar dacă în primul dosar e cerută prin cerere reconvențională și în al doilea pe cale principală.
Mai mult,scopul final urmărit este același și ca să existe identitate de obiect nu este nevoie ca acesta să fie formulat în ambele acțiuni în același mod,ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că este același.
Există identitate de părți,întrucât în ambele procese Ministerul d e Interne participă ca titular al drepturilor de locator asupra apartamentului în litigiu.
Există identitate de cauză,întrucât în ambele dosare părțile și-au întemeiat acțiunea pe contractul de închiriere nr. -/2000,generator al drepturilor și obligațiilor acestora.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere invocat de recurent privind constatarea că acel contract de închiriere din 2000 fost prelungit de drept cu încă 5 ani,respectiv până în 2009,odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 8/2004,consilier juridic apreciază că este neîntemeiat,întrucât acest din urmă act normativ prevede prelungirea contractelor de închiriere aflate în executare,iar drepturile locative ale recurentului au încetat la data de 15 2001 ca urmare a încetării raporturilor de muncă cu Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră prin transferul efectuat la cererea recurentului la
Prin urmare,fiind un accesoriu raporturilor de muncă,contractul de închiriere a încetat la momentul transferului recurentului.
Solicită respingerea recursului,depunând și concluzii scrise.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 11.586 din 17.10.2007 a Judecătoriei Iași, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Respinge acțiunea reclamantului G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Reclamantul a solicitat instanței constatarea prelungirii de drept a contractului de închiriere începând cu data intrării în vigoare a nr.OUG 8/2004.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, raportat la obiectul cererii, constatarea prelungirii contractului de închiriere nr. -/05.01.2000 modificat prin actul adițional din 21.05.2001, contract încheiat între reclamant și pârât, instanța apreciază că acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind parte în contract, sens în care se va respinge excepția invocată.
Pe fondul cauzei, instanța apreciază că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și urmează a se respinge.
Reclamantul a fost beneficiarul unui contract de închiriere pentru apartamentul în litigiu în calitate de angajat al 0470, apartamentul fiind unul de serviciu, locatarul fiind obligat să predea locuința în cazul încetării raporturilor de muncă cu unitatea angajatoare.
Din apartamentul în litigiu, reclamantul a fost evacuat prin sentința civilă nr. 1281/2004 irevocabilă, reținându-se că reclamantul nu mai este angajat al unității cu care a încheiat contractul de închiriere, contractul încetând odată cu încetarea contractului de muncă la data transferului reclamantului la 15.12.2001.
Reținându-se cu putere de lucru judecat că între părți nu mai există un contract de închiriere valabil, acesta încetând la data transferului reclamantului de la. la Ap. instanța a respins cererea privind prelungirea de drept a contractului de închiriere, textul de lege invocat făcând trimitere la un contract valabil la data intrării în vigoare a ordonanței, condiție neîndeplinită în cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra celui de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâților să-i vândă apartamentul în litigiu și că totodată hotărârea pronunțată este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a disp. nr.OUG 8/2004, că transferul său s-a făcut în interesul serviciului la 15.12.2001, când contractul său de închiriere era perfect valabil și este în continuare și beneficiază de disp. Legii nr. 357/2007, fiind în drept să locuiască în continuare în acest apartament și chiar să-l cumpere.
Prin decizia civilă nr. 265 din 09.04.2008 a Tribunalului Iașis -a respins apelul formulat de G împotriva sentinței civile nr. 11.586 din 17.10.2007 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că:
Prima instanță a fost investită de reclamant cu soluționarea acțiunii având ca obiect două capete de cerere: constatarea prelungirii cu încă 5 ani a contractului de închiriere nr. -/05.01.2000 în baza nr.OUG 8/2004 și obligarea pârâților la vânzarea apartamentului în litigiu.
Prin încheierea din 28.03.2007 instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere iar prin sentința apelată a fost respinsă acțiunea în întregul ei.
Chiar dacă din cuprinsul hotărârii pronunțate de prima instanță nu au fost expuse motivele avute în vedere la respingerea celui de-al doilea capăt de cerere iar apelul este o cale devolutivă, instanța de prim control judiciar va substitui motivarea succintă a primei instanțe, încât în această situație se va înlătura susținerea potrivit căreia această lipsă de motivare ar echivala cu o nesoluționare a fondului cauzei.
În ceea ce privește fondul litigiului se reține că fiind accesoriu raporturilor de muncă, contractul de închiriere a încetat la momentul transferării reclamantului la Ap. la 15.12.2001.
Rezultă că cererea reclamantului de a se constata prelungirea contractului de închiriere în baza nr.OUG 8/2004 este neîntemeiată atât timp cât la momentul apariției prescripțiilor legale invocate, contractul de închiriere, accesoriu raporturilor de muncă, încetase ca efect al transferării reclamantului la Ap. neputând fi reținute nici susținerile reclamantului în sensul intervenirii tacitei relocațiuni câtă vreme acesta a fost evacuat din locuință și i s-a respins cererea prin care solicita cumpărarea apartamentului conform sentinței civile nr. 1281 din 02.02.2004 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă.
Prin urmare cererea de obligare la vânzarea locuinței a fost soluționată irevocabil prin sentința menționată încât în mod just s-a reținut de prima instanță incidența art. 1201 Cod civil de autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul G, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, motivat de faptul că instanța de apel a substituit lipsa de motivare a instanței de fond cu propria-i motivare încălcând disp. art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, nu a interpretat corect principiul tacitei relocațiuni prev. de art. 1437 Cod civil și art. 14 din nr.OUG 40/1999, a admis excepția autorității de lucru judecat deși în cauză nu există autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 1201 Cod civil, precum și pentru faptul că nu a rezolvat excepția lipsei calității procesuale a Inspectoratului Poliției de Frontieră, conferindu-i această calitate doar Ap. considerând că inspectoratul a avut calitate de reprezentant al, încât actele efectuate în contradictoriu cu această persoană juridică nu-i pot fi opuse, hotărârea astfel pronunțată este nelegală, dată cu aplicarea greșită a legii și interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.
Recursul este nefondat.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține că:
Prin cererea introductivă de instanță reclamantul Gac hemat în judecată pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I, pentru a se constata că contractul de închiriere nr. -/05.01.2000 modificat prin actul adițional din 21.05.2001, în sensul că termenul de închiriat este de 5 ani, începând cu data de 01.01.2001 a fost prelungit de drept cu încă 5 ani începând cu data intrării în vigoare a OUG8/2004, să fie obligați pârâții să-i vândă apartamentul situat în I,-,. 991,. B,. 8,. 30.
Arată reclamantul că locuiește împreună cu familia sa în apartamentul - locuință de serviciu situat în I,-,. 991,. B,. 8,. 30, de la data de 01.06.1994, în baza contractului de închiriere nr. 154/1995, reînnoit la 05.01.2000 sub nr. - încheiat cu Ministerul d e Interne reprezentat de 0470 I și că la data de 21.05.2001 ca urmare a disp. OUG40/1999 prin actul adițional nr. - anexă la contractul de închiriere nr. -/2000 a fost prelungit termenul de închiriere pe o perioadă de încă 5 ani începând cu data de 01.01.2001 cu clauza că va înceta dacă locatarul va cumpăra apartamentul conform nr.OUG 98/2000. În conformitate cu prev. art. 32 din Legea nr. 360/2002, la data de 15.09.2003 reclamantul a formulat cerere înregistrată la Inspectoratul Județean al Poliției de frontieră I sub nr. 28422/24.09.2003 prin care a solicitat să i se vândă apartamentul în condițiile Legii nr. 85/1992, însă Inspectoratul Județean de Poliție a refuzat să perfecteze contractul pentru că s-a transferat la Ap. deși contractul de închiriere este în vigoare și în prezent, motiv pentru care Ap. - 02030 prin actul nr. 333/27.07.2006 a fost de acord să se facă un schimb de locuință între Ap. și - Poliția de Frontieră, fiind astfel în drept să cumpere apartamentul.
Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iaf ormulat întâmpinare, invocând inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant, actul juridic în baza căruia solicită vânzarea apartamentului - contractul de închiriere a încetat de drept la data de 15.12.2001 când a fost transferat la cerere la Ap. conform ordinului II/03783/15.12.2001, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, reclamantul ne mai având calitate de pers. propriu fiind transferat la cerere la alt ministerul, încât nu-i sunt aplicabile disp. Legii nr. 562/2004.
Totodată Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I invocă la termenul din 28.02.2007 excepția autorității de lucru judecat în cauza de față conform art. 1201 Cod civil față de solicitarea reclamantului de a i se vinde apartamentul în litigiu în raport de cererea reconvențională a acestuia formulată în dosarul nr. 10.161/2003 a Judecătoriei Iași, cerere soluționată prin sentința civilă nr. 1281/02.02.2004 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă.
Prin încheierea de ședință din 28.03.2007 a Judecătoriei Iași se constată îndeplinite condițiile prev. de art. 1201 Cod civil pentru cel de-al doilea capăt de cerere din acțiunea principală a reclamantului și admite excepția autorității de lucru judecat.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare invocând lipsa calității sale procesuale pasive în cauza de față, întrucât începând cu data de 15.12.2001 reclamantul nu mai este angajatul acestei instituții fiind transferat la Ap. și, în atare situație nu mai poate avea calitatea de chiriaș a locuinței în litigiu, contractul de închiriere al acestuia încetând de drept de la data transferului, situație în care nu poate fi obligat nici la vânzarea apartamentului, întrucât reclamantul nu îndeplinește condițiile legale stipulate în Legea nr. 562/2004.
Prin urmare raportat la obiectul cererii reclamantului, constatarea prelungirii contractului de închiriere nr. -/05.01.2000 modificat prin actul adițional din 21.05.2001 încheiat între reclamant și pârâtul, în mod corect s-a reținut că acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind parte în acel contract, respingând ca neîntemeiată excepția invocată.
Se susține că unitatea contractantă (locatorul) în cauză a fost 0470 I, în prezent Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I, instituție cu personalitate juridică în conformitate cu disp. nr.OG 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră, și care face parte din structura organizatorică a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Prin urmare și sub acest aspect, susținerile recurentului privitoare la faptul că instanța de apel nu a soluționat excepțiile referitoare la calitatea procesuală a pârâților este nefondată și nu va fi primită.
În ceea ce privește fondul pricinii privind constatarea prelungirii contractului de închiriere cu încă 5 ani ca efect al intrării în vigoare a nr.OUG 8/2004 se reține că în mod corect și legal a fost soluționat.
Potrivit ordinului II/03783 din 15.12.2001 al Ministerului d e Interne rezultă că începând cu data de 15.12.2001 reclamantul G - plutonier major în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iaf ost transferat de la Ministerul d e Interne la Ministerul Apărării Naționale.
Rezultă așadar criteriul determinant - raportul de serviciu care a stat la baza încheierii contractului de închiriere a dispărut la data de 15.12.2001 ca urmare a transferului reclamantului la Ap. Fiind un accesoriu al raportului de muncă, contractul de închiriere a încetat la momentul transferului reclamantului la Ap.
Conform art. 9 lit. "h" din contractul de închiriere nr. -/05.01.2000 rezultă că locatarul se obligă să predea necondiționat spațiul locativ atunci când nu mai sunt îndeplinite condițiile legale de închiriere (trecerea în rezervă, decesul locatarului, mutarea în altă unitate, mutarea în altă localitate, încetarea raporturilor de muncă cu unitatea).
Așadar cererea reclamantului de a se constata prelungirea contractului de închiriere în baza nr.OUG 8/2004 este neîntemeiată atât timp cât la momentul apariției acestui act normativ, contractul de închiriere accesoriu raporturilor de muncă, încetase ca efect al transferului reclamantului la Ap. Sub acest aspect nu pot fi reținute nici susținerile reclamantului în sensul intervenirii tacitei relocațiuni, dat fiind lipsa intenției locatorului de a schimba locațiunea generată de raporturile de muncă într-o locațiune de drept comun, aspect rezultat din promovarea acțiunii în evacuare a reclamantului ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1281 din 02.02.2004 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1021 din 18.11.2005 a Curții de APEL IAȘI dispunându-se evacuarea reclamantului din apartamentul în litigiu.
Prin aceeași sentință mai sus-menționată a fost soluționată și cererea reconvențională a recurentului cu privire la obligarea Ministerului d e Interne la vânzarea apartamentului în mod irevocabil, încât în mod corect și sub acest aspect, instanța de apel a statuat existența autorității de lucru judecat.
Excepția autorității lucrului judecat fiind soluționată prin încheierea din 28.03.2007 de Judecătoria Iași, în mod corect instanța de fond s-a pronunțat prin respingerea acțiunii în întregul său.
Contrar celor susținute de recurent, dacă hotărârea primei instanțe este succint motivată în fapt și în drept, eventualele lacune ori inadvertențe ale motivării pot fi suplinite sau remediate prin motivarea instanței de apel (ceea ce s-a realizat în speță), astfel încât nu se impune trimiterea cauzei la tribunal spre rejudecare, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 297 Cod procedură civilă și nici nu s-a produs o încălcare a disp. art. 295 Cod procedură civilă așa cum se susține.
Pentru toate aceste considerente, raportate la motivele de recurs invocate și care nu sunt fondate, în conformitate cu disp. art. 312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de G împotriva deciziei civile nr. 265 din 09.04.2008 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de G împotriva deciziei civile nr. 265 din 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: -,
23.12.2008
2 ex.-
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Cristiana Angelescu, Viorica
