Obligație de a face. Decizia 509/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 509
Ședința publică de la 10 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
GREFIER:
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de pârâtul Consiliul Local I, prin reprezentant legal, împotriva deciziei civile nr.425 din 11 iunie 2008 Tribunalului Iași; cauza având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurentul Consiliul Local I și av. pentru intimatul; lipsă fiind intimata RA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată.
Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul părților.
Consilier juridic solicită admiterea recursului și în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă să se caseze decizia atacată și să se păstreze sentința primei instanțe. a se avea în vedere faptul că nu pot fi reținute prevederile art.9 din Legea nr.112/1995 care stabilesc drepturile chiriașilor din imobilele nerestituire foștilor proprietari de a opta pentru cumpărarea locuințelor ocupate în baza contractului de închiriere, însă această opțiune nu poate fi sinonimă cu obligația de a vinde imobilul întrucât s-ar încălca principiul libertății contractuale. În ceea ce privește art.43 din Legea nr.10/2001, la care face referire și intimatul, arată că, potrivit acestui text de lege s-a stabilit o vocație la cumpărarea imobilelor de către chiriași, și nu un drept, așa cum în mod greșit a interpretat instanța de apel. Or, vocația de a înstrăina nu înseamnă obligația de a vinde, astfel încât Consiliul Local I în calitate de deținător actual și administrator al imobilului, nu poate fi obligat de instanța de judecată să încheie contract de vânzare-cumpărare cu reclamantul-intimat.
Av. depune la dosar concluzii scrise. Apreciază că nu există nici un motiv pentru ca instanța de recurs să caseze decizia Tribunalului Iași, decizie prin care în mod corect a fost obligat pârâtul-recurent să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru spațiul deținut de către intimat cu contract de închiriere. Tribunalul nu a făcut altceva decât să dea o interpretare corectă dispozițiilor legale. Și prin cererea de recurs și prin susținerile orale făcute la acest termen, recurentul s-a referit la o vocație, ca și cum intimatul ar avea o vocație la o succesiune, trebuie să-și exprime voința și nimic nu l-ar putea opri să-și exprime voința să dobândească un bun dacă are vocație. Este imposibil ca recurentul să se opună atât timp cât sunt niște dispoziții legale care favorizează într-adevăr chiriașul care poate depune doar o simplă cerere, și așa trebuie și așa este și normal să se interpreteze acest text, ca intimatul să-și exprime voința că dorește să cumpere acest apartament. În legătură cu celelalte susțineri din cererea de recurs, cu privire la situațiile discriminatorii care le-ar fi reținut instanța, că nu are această posibilitate conform dispozițiilor legale, a făcut referiri în concluziile scrise și sunt situații care nu se mai impun a fi discutate. Față de motivele reținute de către tribunal în considerentele deciziei recurate și față de concluziile intimatului, cere respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 3460/29 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr- s-au respins excepțiile lipsei calității de reprezentant a Consiliului Local, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local I, a inadmisibilității acțiunii s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, s-a respins ca atare acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale de reprezentant a Consiliului local nu este pertinentă cauzei și a fost respinsă, acest pârât nefiind chemat în judecată în calitate de reprezentant, ci de titular al obligației deduse judecății.
Consiliul local I are calitate procesuală pasivă, având atribuții privind administrarea domeniului public și privat al statului, și, potrivit art. 36 al.5 lit. b din Legea 215/2001, așa cum a fost modificată, fiind cel care hotărăște vânzarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a orașului. Pentru acest motiv, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta.
Cu privire la excepția inadmisibilității, aceasta poate fi primită doar dacă reclamantul a ales greșit calea procesuală sau nu a îndeplinit o procedură prealabilă obligatorie. Nefiind nici un astfel de motiv, instanța nu poate reține excepția.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În fapt, reclamanta are calitatea de chiriaș în imobil în baza contractului de închiriere nr.4845/1996.În baza acestui contract, reclamanta a solicitat pârâților cumpărarea locuinței, iar Consiliul local a refuzat să dea curs cererii, motivând că reclamanta are un contract de închiriere ulterior apariției Legii 112/1995.
Reclamanta invocă art. 43 din Legea 10/2001. Potrivit acestui text, imobilele care nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali, și pot fi înstrăinate în condițiile legii, chiriașii având un drept de preemțiune. Legislația la care face textul trimitere este, într-adevăr, Legea 112/1995, care permitea vânzarea imobilelor către chiriași conform art. 9. Ulterior apariției legii, au fost emise Normele metodologice de aplicare a legii112/1995 (HG20/1996, modificată de HG11/1997), care au statuat că au dreptul de a cumpăra imobilele doar chiriașii care au contract de închiriere valabil încheiat la data intrării în vigoare a legii. Aceste dispoziții au contrariat și înainte de apariția Legii 10/2001, apreciindu-se că printr-o hotărâre de guvern nu se poate restrânge sfera de aplicare a legii, dacă aceasta nu cuprinde astfel de restricții. La apariția Legii 10/2001, art.43 nu face nici o distincție, astfel încât se poate considera că au fost abrogate aceste restricții în baza art. 52 din Legea -.
Dar pe lângă această dispoziție legală, neaplicabilă, pârâtul a invocat modul de redactare a art. 43 din Legea 10/2001. Acest text de lege nu a stabilit o obligație de a vinde în sarcina deținătorilor de imobile("pot"vinde), ci o vocație, textul fiind neechivoc. Interpretarea dată de reclamantă ar duce la încălcarea dreptului de proprietate al celui care este titularul acestui drept cu privire la imobil. Or, reclamanta va avea un drept de preemțiune în cazul în care deținătorul bunului se va hotărî să vândă, în cauză nefăcându-se dovada că, în exercitarea dreptului de a dispune, proprietarul bunului a hotărât vânzarea lui.
Prin decizia civilă nr. 857/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, s-a admis apelul și s-a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Consiliul Local I pentru lipsa calității procesuale pasive, păstrându-se restul dispozițiilor sentinței apelate.
Prin decizia civilă nr. 101/19 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI - Secția Civilă, s-a admis recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 857/3.12.2007 a Tribunalului Iași, a fost casată această decizie, s-a constatat calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local al Municipiului I, și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea în fond a apelului, Tribunalului Iași. În considerentele acestei decizii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 astfel cum a fost modificată și completată "autoritățile administrative publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primării ca autorități executive"; reglementând atribuțiile și competențele Consiliului Local, art. 36 din Legea nr. 215/2001 prevede la alin. 1 că acesta "are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, pentru care la alin. 2 lit. c se menționează și atribuția privind administrarea domeniului public și privat al comunei orașului sau municipiului; în continuarea aceluiași articol 36 din Legea nr. 215/2001 la alin. 5 lit. b se menționează că: "În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 2 lit. c, consiliul local hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașul sau municipiului, după caz"; curtea a reținut astfel că, în raport de dispozițiile sus-menționate, instanța de apel a soluționat greșit excepția pusă în discuția părților din oficiu, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 215/2001, ci cele ale art. 36 alin. 2 și 5 lit. b din același act normativ; prin urmare, instanța de apel a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local I reținând greșit că acesta nu ar avea asemenea calitate; și cum instanța de apel a soluționat cauza doar pe calea excepției pe care a invocat-o din oficiu, fără a mai intra pe fondul cauzei și a analiza motivele de apel care au fost invocate de către reclamantul apelant, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 3 teza a III a Cod procedură civilă; a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 857 din 3 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care a casat-o dispunând totodată trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond a apelului aceleiași instanțe.
Prin decizia civilă nr. 425 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis apelul declarat de împotriva sentinței civile nr. 3460 din 29 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință ce a fost schimbată în parte în sensul că s-a admis acțiunea formulată de în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului I, care a fost obligat să vândă reclamantului imobilul situat în I,- și au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Iașia reținut următoarele:
Reclamantul ocupă imobilul situat în I,-, începând din 1.11.1999 în baza contractului de închiriere nr. 2908/8.11.1999 (deși prin acțiunea inițială reclamantul a susținut că locațiunea a început în baza contractului de închiriere nr. 4845/28.03.1996, acest înscris astfel cum a fost prezentat de reclamant, nu probează închirierea pentru imobilul sus-menționat - fila 24 dosar fond.
Prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului I sub nr. 7717/12.04.2003, reclamantul a solicitat cumpărarea apartamentului sus-menționat, prin adresa nr. 7717/17.04.2003 comunicându-i-se că situația sa nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 întrucât nu avea calitatea de chiriaș la momentul apariției acestui act normativ.
La momentul formulării cererii de cumpărare a imobilului erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 42 din Legea nr. 10/2001, imobilele cu destinația de locuință care nu se restituie în cadrul procedurii reglementate de lege, rămân în administrarea deținătorilor actuali, putând fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
Dispozițiile legale enunțate sunt explicitate de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 potrivit cărora, pentru imobilele cu destinație de locuință care nu s-au restituit în natură, deținătorul actual dobândește vocația de a le înstrăina către chiriași, însă această înstrăinare se face potrivit legislației în vigoare, respectiv potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare și Legii nr. 10/2001 -.
legale la care fac trimitere dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 9 din Legea nr. 112/1995 stabilesc dreptul chiriașilor din imobilele nerestituite foștilor proprietari de a opta pentru cumpărarea locuințelor ocupate în baza contractelor de închiriere.
În acest context, se reține că cererea formulată de reclamant cade sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, condițiile prevăzute de art. 42 din acest act normativ fiind îndeplinite în cauză (imobilul nu a fost restituit în cadrul procedurii prev. de Legea nr. 10/2001, la momentul apariției acestei legi reclamantul având calitatea de chiriaș). Prin urmare, refuzul pârâtului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare nu este legal, dispozițiile Legii nr. 10/2001 necondiționând dreptul de a cumpăra locuința de calitatea de chiriaș la data apariției Legii nr. 112/1995, în cauză, astfel cum s-a arătat fiind incidente prevederile art. 42 alin. 1, 3 din Legea nr. 10/2001.
În ce privește natura juridică a dreptului pârâtei cu privire la imobilele nerestituite și pentru care chiriașii și-au exprimat opțiunea de a le cumpăra, prevederile Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în corelare cu dispozițiile Legii nr. 112/1995 în sensul că prin sintagma "pot vinde" legiuitorul nu a lăsat la latitudinea deținătorilor, opțiunea vânzării sau nu a imobilului, o interpretare contrară fiind de natură a crea și un regim discriminatoriu pentru chiriașii ale căror contracte au fost încheiate sub imperiul Legii nr. 10/2001 raportat la cei ale căror contracte de închiriere au fost încheiate sub imperiul Legii nr. 112/1995, fapt ce nu poate fi permis potrivit art. 16 alin. 1 Constituție.
În consecință, a reținut că refuzul pârâtei apare ca neîndreptățit în raport de temeiul legal invocat de acesta, că sunt întemeiate criticile aduse de apelant sentinței atacate astfel că, în baza art. 295, 296 Cod procedură civilă, s-a admis apelul, s- schimbat în parte sentința atacată în sensul admiterii acțiunii formulate în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului I și obligării acestuia să vândă reclamantului imobilul situat în I,-. Totodată, s-a păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate ce nu contravin prezentei decizii.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Consiliul Local I, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Susține recurenta că în mod greșit instanța de apel a reținut că prima instanță, prin sentința pronunțată, ar fi creat un regim discriminatoriu pentru chiriași. Se arată că apelantul - reclamant nu îndeplinește condițiile Legii nr. 112/1995 și, ca urmare, instanța nu poate impune proprietarului obligația de a vinde împotriva voinței sale. Articolul 43 din Legea nr. 10/2001 nu prevede obligativitatea Consiliului Local de a vinde imobilul, ci doar posibilitatea ca aceste locuințe să fie vândute. În condițiile în care legea nu instituie o obligație a proprietarului actual de a vinde imobilul, decizia instanței de a-l obliga la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare constituie o depășire a atribuțiilor judecătorești și o încălcare a principiului libertății contractuale. Prevederile art. 43 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin nr.HG 498/2003 fac referire la vocația de a înstrăina a deținătorului actual, vocație care nu înseamnă obligația de a vinde.
În apel nu s-au administrat probe noi, iar intimatul nu a depus întâmpinare.
Verificând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la motivele de recurs formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Intimatul - reclamant ocupă locuința situată în I,- în temeiul contractului de închiriere nr. 4845 din 28 martie 1996 și a solicitat obligarea recurentului - pârât Consiliul Local la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil motivat de calitatea sa de chiriaș și de faptul că imobilul nu fost revendicat de foștii proprietari.
Prin urmare, raporturile de locațiune dintre părți s-au născut la data de 28 martie 1996, ceea ce nu atrage incidența art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Este adevărat că art. 47 din Legea nr. 10/2001, așa cum fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 "imobilele care în urma procedurilor privitoare la Capitolul III nu se restituie persoanelor îndreptățite, rămân în administrarea deținătorilor actuali (alin. 1) - Imobilele cu destinația de locuință prevăzute la alin. 1 pot fi înstrăinate, potrivit legislației în vigoare, chiriașilor având drept de preempțiune".
Legea 10/2001 nu a abrogat prevederile Legii nr. 112/1993 privitoare la înstrăinarea către chiriași a spațiilor proprietatea statului. Prin urmare art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu stabilește anumite condiții în care se poate face înstrăinarea, ci doar prevede că înstrăinarea se face potrivit legislației care permite aceasta. Ori, în materie, singura lege care să permită o astfel de vânzare este Legea nr. 112/1995 și care fixează regulile după care se face vânzarea, situație în care au prioritate prevederile art. 9 din această lege, potrivit cărora chiriașii nu pot cumpăra locuința decât dacă ar fi avut contracte de închiriere anterior intrării în vigoare a sus-menționatului act normativ.
Ulterior, normele metodologice de aplicarea Legii nr. 112/1995 au statuat dreptul de cumpăra imobilele doar chiriașilor care au contract de închiriere valabil încheiat la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, condiție pe care intimatul - pârât nu o îndeplinește, contractul său de închiriere fiind încheiat la data de 28.03.1996.
Cât privește sintagma "pot vinde" folosită de legiuitor, legea nu stabilește o obligație în sarcina deținătorului actual, ci o facultate a acestuia. În caz contrar s-ar încălca dreptul de proprietate prevăzut de art. 489 Cod civil, garantat de construcție și art. 1 din Protocolul 1 din CEDO.
În cazul în care ar fi o derogare de la principiul libertății contractuale, aceasta ar fi fost prevăzută expres de către legiuitor, având în vedere că este vorba de restrângere a drepturilor subiecților de drept.
Curtea a statuat că ingerința statului în exercițiul drepturilor cu caracter patrimonial trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de probaționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (cauza James și alții împotriva Marii Britanii - 1986).
Ca atare, prin obligarea la vânzarea imobilului s-ar încălca Protocolul 1 CEDO.
În consecință, față de considerentele expuse, Curtea va admite recursul formulat de Consiliul Local I împotriva deciziei civile nr. 425 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care modifică în tot, în sensul că va respinge apelul declarat de împotriva sentinței civile nr. 3460 din 28 martie 2007 a Judecătoriei Iași, pe care va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Consiliul Local I împotriva deciziei civile nr. 425 din 11 iunie 2008 a Tribunalului Iași, pe care o modifică în tot în sensul că:
Respinge apelul declarat de împotriva sentinței civile nr. 3460 din 29.03.2007 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
04.01.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Adriana Elena AndronicJudecători:Adriana Elena Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta
