Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 523/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI

- Secția civil și pentru cauze cu minori și de familie -

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 523

Ședința public din data de 16 mai 2008

PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose

Judectori - - -

- C

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de revizuentul domiciliat în com.Mneciu, sat Mneciu, jud.P, împotriva deciziei civile nr.73 din 29 ianuarie 2008 pronunțat de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în C,-, -.6.C.1,.7, jud.

Recurs timbrat cu taxa judiciar de timbru în cuantum de 5,00 lei conform chitanței nr. -/15.05.2008 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.

La apelul nominal fcut în ședinț public, la prima strigare efectuat la ora 9,15, au lipsit toate prțile, împrejurare faț de care curtea a dispus lsarea cauzei la a doua strigare, când a rspuns recurentul-revizuent, lipsind intimatul în revizuire.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz instanței c prin serviciul registratur, intimatul în revizuire a depus cerere de amânare pentru lips aprare.

Recurentul-revizuent se opune cererii de amânare pentru lips aprare formulat de intimatul în revizuire, dup care, revine și solicit s i acorde intimatului un termen pentru lips aprare.

Curtea respinge cererea intimatului în revizuire de amânare pentru lips aprare, nefiind fundamentat pe motive temeinice, având în vedere c recursul revizuentului a fost declarat de 02.04.2008 iar citația a fost primit de intimat la 21.04.2008 - acesta având timp pentru angajarea unui aprtor.

Recurentul-revizuent solicit încuviințarea probei cu înscrisuri.

Curtea respinge cererea reurentului-revizuent de administrare a probei cu înscrisuri și în baza dispozițiilor art.137 cod pr.civil coroborat cu art.299 alin.1 cod pr.civil, invoc excepția inadmisibilitții prezentului recurs având în vedere c, potrivit art. 137 cod pr.civil instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedur iar conform art.299 alin.1 cod pr.civil, se pot ataca cu recurs hotrârile date fr drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotrârilor altor organe cu activitate jurisdicțional - or, decizia recurat prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, este irevocabil.

Recurentul-revizuent las la aprecierea instanței faț de excepția invocat din oficiu.

Curtea:

- 2 -

Prin cererea înregistrat sub nr.7515/105/21.11.2007 revizuentul a chemat în judecat pe intimatul solicitând instanței ca prin hotrârea ce o va pronunța s se dispun revizuirea deciziei nr.19/05.01.2007 a Tribunalului Prahova, desființarea acesteia, admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.1089/14.09.2006 a Judec toriei V lenii d Munte, modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii.

In motivarea cererii revizuentul a artat c în mod nelegal prin decizia nr.19/2007 a Tribunalului Prahovai -a fost respins recursul ca nefondat declarat împotriva sentinței civile nr.1089/2006 a Judec toriei V lenii d Munte în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut și a nume nu a ținut seama ca din probele administrate în cauz rezult existența antecontractului de vânzare-cumprare, plata diferenței de preț achitat prin mandat poștal intimatului, împrejurri recunoscute de ctre acesta din urm și la interogatoriu.

La data de 17.12.2007 intimatul a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilitții cererii și a tardivitții introducerii acesteia în condițiile în care prin decizia contestat a fost respins ca nefondat recursul iar cererea de revizuire a fost formulat dup expirarea termenului de o lun de la data pronunțrii deciziei, solicitând și respingerea cererii ca neîntemeiat atât timp cât instanța s-a pronunțat asupra recursului declarat de revizuent.

In cauz s-au administrat probe cu acte și s-a dispus atașarea dosarului nr-.

Prin decizia civil nr.73 din 29 ianuarie 2008 Tribunalul Prahova a respins excepțiile inadmisibilitții și tardivitții introducerii cererii de revizuire, invocate de intimatul și pe fond a respins cererea de revizuire ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța aceast soluție, instanța de recurs a reținut c in cauz nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 322 pct. 2 Cod pr.civil,în sensul c nu s-a promovat cerere de revizuire asupra unei decizii de recurs prin care se evoc fondul, ci împotriva deciziei nr. 19/2007 prin care s-a respins ca nefondat recursul.

Pe de alt parte s-a reținut c nu s-a fcut dovada omisiunii instanței de recurs de a nu se soluționa ceea ce s-a cerut sau de a soluționa altceva decât s-a cerut.

Impotriva acestei decizii, a formulat recurs recurentul revizuent, cerere înregistrat pe rolul Curții de APEL PLOIE ȘTI sub nr-.

In motivarea acestuia s-a artat c decizia este nelegal și netemeinic întrucât instanța ar fi trebuit s constate valabilitatea convenției încheiat între sus-numitul și pârât la data de 1.09.2002 prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra unor imobile.

De asemenea, a învederat recurentul, instanța de recurs a apreciat în mod greșit probele administrate atâta vreme cât pe baza acestor dovezi ar fi trebuit s admit recursul și pe fond s admit acțiunea, atâta vreme cât din aceste probe rezult indubitabil existența antecontractului de vânzare cumprare, prin care s-a transmis respectivul drept de proprietate.

Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține eventualele aprri.

La termenul de judecat din data de 16 mai 2006, Curtea din oficiu a invocat excepția inadmisibilitții prezentului recurs și, în baza disp. art. 137 Cod

- 3 -

pr.civil, potrivit cruia instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedur și asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, dup ce a supus excepția invocat dezbaterii contradictorii a prților, a rmas în pronunțare cu privire la inadmisibilitate.

Examinând recursul de faț, prin prisma excepției invocate, raportat la actele și lucrrile dosarului, dar și în concordanț cu textele de lege incidente,Curtea reține urmtoarele:

Potrivit art. 299 al. 1 Cod pr.civil, hotrârile date fr drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevzute de lege, hotrârile altor organe cu activitate jurisdicțional sunt supuse recursului. Aceasta înseamn c, pot fi recurate numai acele hotrâri care au caracter definitiv, fie dobândit în urma judecrii apelului, fie date de lege fr drept de apel, nu și hotrâri irevocabile care nu mai pot face decât obiectul unei ci extraordinare de atac în cazurile și limitele prevzute de lege.

Așa cum rezult din însuși dispozitivul hotrârii recurate, respectiv al deciziei civile nr.73 din 29 ianuarie 2008 pronunțat de Tribunalul Prahova - secția civil, prezentul recurs a fost promovat împotriva unei hotrâri irevocabile, ceea ce face ca cererea s aib caracter inadmisibil.

In consecinț, în baza art. 137 coroborat cu art. 299 al. 1 Cod pr.civil, Curtea va admite excepția invocat din oficiu și va respinge prezentul recurs ca fiind inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilitții recursului, invocat din oficiu de instanț.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul, domiciliat în comuna Mneciu, sat Mneciu, județ P, împotriva deciziei civile nr. 73 pronunțat la data de 29 ianuarie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul în revizuire, domiciliat în C,-, - 6,.C,. 1,.7, jud.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public azi,16 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECTORI,

- - - - - C

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Tehnored.ART/CO

2 ex./19.05.2008

f- Trib.

a- Trib.

Președinte:Ana Roxana Tudose
Judecători:Ana Roxana Tudose, Gherghina Niculae Constanța

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 523/2008. Curtea de Apel Ploiesti