Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 60/2009
Ședința publică de la 12 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
JUDECĂTOR 3: Mihaela Florentina
Grefier
Pe rol se află recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 268/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus întâmpinare din partea intimatei pârâte, formulată prin avocat, iar avocat apărător al recurentei reclamante a transmis pe fax o cerere de strigare a cauzei după orele 10.30împreună cu taxa judiciară de timbru de 519 lei și împuternicirea avocațială.
Instanța lasă cauza la a doua strigare, dând curs cererii formulate.
La reluarea cauzei și apelul nominal făcut în cauză după orele 11, se prezintă recurenta reclamantă asistată de avocat și avocat apărător al intimatei pârâte lipsă.
Se constată depusă la dosar o cerere de strigare după orele 11 din partea av., rămasă fără obiect față de prezența acestuia în instanță.
Instanța comunică apărătorului recurentei un exemplar din întâmpinare, care arată că nu solicită termen întrucât a luat cunoștință despre conținutul acesteia din dosar, și depune originalul taxei judiciare de timbru în sumă de 519 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat apărător al recurentei reclamante solicită admiterea recursului declarat, modificarea hotărârii instanței de apel, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate la fond. Cu cheltuieli de judecată, onorariu de avocat 500 lei și taxa judiciară de timbru. Depune chitanță.
-//-
În susținerea recursului arată în esență că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece conține motive contradictorii, din modul de redactare al hotărârii nu se poate înțelege dacă instanța a reținut sau nu existența vreunei sarcini de întreținere instituită prin testamentul a cărei revocare o cer, astfel că nu se poate deduce natura actului juridic. Învederează întâmpinarea, interogatoriul și cele depuse la dosar din care reiese că pârâta nu a cunoscut despre revocarea testamentului lui - decât la decesul acestuia. Mai arată că acțiunea nu este prescrisă întrucât acțiunea în revocarea testamentului pentru neîndeplinirea sarcinii de întreținere este o acțiune patrimonială, iar prescripția de 3 ani începe să curgă după data înmormântării defunctului -, nu de la data deschiderii succesiunii testatoarei defuncte, cum reține instanța de apel. Referitor la calitatea procesuală activă, arată că pârâta justifică un interes juridic fiind unica moștenitoare a defunctului -.
Avocat apărător al intimatei pârâte solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate în apel. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanță.
Referitor la existența vreunei sarcini de întreținere, arată că din conținutul testamentului nu reiese o astfel de sarcină, care impune o anumită conduită și care se stabilește în mod expres. În mod clar reține instanța de apel că nu sunt în prezența unei sarcini de întreținere atâta timp cât existența testamentului a fost ascunsă față de pârâtă. Revocarea testamentului poate fi cerută doar pe art. 830 Cod civ.
Referitor la calitatea procesuală activă, învederează practica judiciară, arătând că testamentul este un act de voință al testatorului iar un terț nu poate cere revocarea judecătorească a acestuia. În speță, soțul recurentei nu a cerut nici revocarea și nici executarea vreunei sarcini de întreținere după decesul primei sale soții, astfel că reclamanta, care este moștenitoarea defunctului și nu este beneficiar al testamentului lăsat de prima soție a acestuia, nu poate avea la îndemână decât acțiunile de care ar fi putut uza antecesorul său, nicidecum o acțiune în revocare a testamentului. Deci, reclamanta nu are calitate procesuală activă.
Față de prescripție, arată că mod legal instanța de apel a constatat că acțiunea este prescrisă, întrucât dreptul la acțiune începe de la nașterea raportului juridic, nu de la epuizarea raportului juridic. În speță, dacă în testamentul defunctei (prima soție a defunctului - ) ar fi existat sarcina de întreținere soțului său, această sarcină ar fi început imediat după decesul acesteia, deoarece testamentul produce efecte după deschiderea succesiunii testatorului. Astfel, defunctul - ar fi putut cerere revocarea testamentului primei sale soții, decedată în 1997, doar în termen de trei ani, dacă ar fi existat un eventual raport juridic între el și pârâta.
În încheiere, arată soluția propusă pentru echitate - pârâta are cota de din apartament fiind beneficiara testamentului primei soții a defunctului -, pe care a întreținut-o, iar reclamanta, cea de-a doua
-//-
soție a defunctului, cealaltă cotă de din apartament întrucât l-a întreținut doar pe soțul său.
În replică, apărătorul recurentei reclamante susține că pârâta nu a întreținut-o nici pe prima soție a defunctului -, învederând probatoriul testimonial.
Față de actele dosarului și cel neinvocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 2978/2008 Judecătoria Devaa respins în prealabil excepția prescripției dreptului material la acțiune privind revocarea testamentului invocată de pârâta, prin întâmpinare.
Pe fond a fost admisă acțiunea principală precizată și completată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta, dispunându-se:
-revocarea testamentului întocmit de defuncta în favoarea pârâtei autentificat sub nr. 2217/7.10.1996 de P, pentru neîndeplinirea sarcinii întreținerii instituită pentru testatoare.
A fost stabilită masa succesorală după defuncta decedată la 03.05.1997 ca fiind cota de din imobilul înscris în CF 5769/10 D, nr. top. 3139/x/a/8/x și că moștenitor al acesteia este - ca soț supraviețuitor în cotă de 1/1 parte.
S-a stabilit că masa succesorală a acestuia, decedat la rândul său la 14.11.2006 se compune din imobilul sus -menționat și că reclamanta este unica moștenitoare a defunctului în calitate de soție supraviețuitoare.
Prin aceiași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamanta reconvențional având ca obiect constatarea faptului că este unica moștenitoare a defunctei, în baza testamentului autentificat sub nr. 2217/07.10.1996, a se dispune întabularea sa în CF cu privire la cota indiviză de parte din imobil și a sista indiviziunea prin atribuirea imobilului în favoarea sa, cu obligarea corelativă la plata sultei aferente acestei cote ce-i revine reclamantei.
Pe calea întâmpinării a invocat că nu se opune admiterii în parte a acțiunii principale în ce privește compunerea masei succesorale.
Pentru că numita a decedat la 3.05.1997, pârâta a luat la cunoștință de testament la aproape 6 luni după încheierea acestuia, a conchis aceiași instanță.
Testamentul lăsat de - poartă aceiași dată - 07.10.1996 și prin care acesta era convins că pârâta îl va întreține atât pe el cât și pe soția sa, că îl va înmormânta, a fost revocat la 6 zile după căsătoria încheiată cu reclamanta la 21.05.1998.
-//-
-și propriul legat a conchis instanța de apel, acesta a arătat că de fapt nu mai dorește să beneficieze de întreținere din partea pârâtei, nici chiar în virtutea testamentului lăsat de fosta sa soție, act pe care nu a înțeles să-l conteste în instanță.
S-a mai reținut ca stare de fapt că pârâta ajutată de părinți s-a ocupat de înmormântarea defunctei, că a acceptat tacit succesiunea după aceasta, iar - a acceptat că de fapt pârâta este moștenitoarea testamentară a defunctei sale soții, prezentându-se împreună la notariat pentru dezbaterea succesiunii după aceasta, dezbatere nefinalizată datorită taxelor succesorale ridicate.
S-a mai dovedit că după căsătoria lui - cu, relațiile sale cu pârâta s-au deteriorat.
Din punct de vedere al temeiului de drept s-a reținut că în speță s-a invocat revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii, din partea beneficiarului legatului. Sarcina de care este afectat legatul obligă pe legatarul acceptant să o execute, persoanele, cei interesați, cum sunt terțul beneficiar al sarcinii, creditorii sau executorul testamentar putând cere în justiție executarea silită. Acțiunea în revocare judecătorească a legatului pentru neîndeplinirea sarcinii întemeiată pe art. 930 cod civil, raportată la art. 830 cod civil, poate fi promovată de cei care, în caz de admitere urmează a beneficia de efectele revocării, cum sunt moștenitorii universali, cu titlu universal sau chiar cu titlu particular și creditorii.
Terțul beneficiar de regulă nu are interes să ceară acest lucru, cu excepția situației în care are calitatea de succesibil al defunctului și aceasta îi profită, în sensul că legatul ce-i revine fiind mai valoros ca sarcina stipulată în favoarea sa.
Într-o astfel de situație a conchis instanța de apel s-a aflat și - el fiind și terț beneficiar al unei posibile întrețineri, dar și succesibil al primei sale soții.
Acțiunea în revocare într-o atare situație se prescrie în termenul general de 3 ani, ea începând să curgă din momentul stabilirii pentru executare a sarcinii, iar când termenul nu-i stabilit, de la nașterea raportului de drept potrivit art. 7 din 167/1958, în speță de la data deschiderii succesiunii.
În cauză succesiunea deschizându-se prin deces, termenul pentru - a început să curgă de la decesul soției sale respectiv 03.05.1997. Ori, a stabilit instanța, în timpul vieții acesta nu a făcut un atare demers de revocare a legatului soției sale ( prima) de care a beneficiat pârâta, astfel că acțiunea principală formulată de, pe lângă că este tardivă, este intentată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, în contextul în care defunctul, în timpul vieții sale nu a uzitat de o asemenea posibilitate.
În considerarea tuturor acestor aspecte, apelul pârâtei a fost admis, cu consecința schimbării sentinței primei instanțe în limitele menționate.
Împotriva deciziei civile nr. 268/A/2008 a Tribunalului
-//-
H, în termen legal a declarat recurs reclamanta, aducându-i critici sub aspectul nelegalității ei, solicitându-se modificarea acesteia în sensul respingerii apelului și a menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 533/2008 a Judecătoriei Deva.
În expunerea de motive se susține sub un prim aspect că argumentele din considerentele deciziei sunt ambigue, nerezultând în mod cert dacă instanța de apel a apreciat că există sau nu o sarcină de întreținere instituită prin testamentul contestat.
Sub un alt aspect legat tot de starea de fapt se susține că în mod greșit s-a reținut că defunctul - nu ar mai fi dorit să beneficieze de întreținerea pârâtei în virtutea testamentului fostei sale soții.
Greșit se reține că relația acestui defunct cu pârâta s-ar fi deteriorat după a doua lui căsătorie cu, întrucât din însăși conținutul întâmpinării pârâta arată că a știut de revocarea testamentului de către defunct doar după decesul acestuia.
Nevoia de întreținere a defunctului era stringentă, el fiind bolnav în ultimii ani ai vieții sale și în imposibilitate fizică de a purta un proces de revocare judecătorească a testamentului fostei sale soții. Toate aceste contradicții justifică admiterea recursului în condițiile art. 304 punct 7 cod procedură civilă.
Sub un alt aspect s-au invocat împrejurări legate de încălcarea sau interpretarea greșită a dispozițiilor legale privind întinderea sarcinii întreținerii și a momentului nașterii dreptului la acțiune în sens material în legătură cu revocarea legatului pentru neexecutarea sarcinii.
În speță, obligația de întreținere ia naștere la data deschiderii succesiunii testatoarei, respectiv a decesului acesteia ( ) la 03.05.1997 și se întinde pe durata vieții beneficiarului pentru întreținerea în timpul vieții, inclusiv după deces în ce privesc cheltuielile de înmormântare.
Dacă s-ar accepta teza instanței de apel că numai în timpul vieții lui - s-ar fi putut cere revocarea legatului pentru neîndeplinirea sarcinii, ar însemna că această obligație nu se întinde și după deces în ce privesc cheltuielile de înmormântare conform tradiției locului. Prin urmare susține recurenta, dacă obligația întreținerii este indivizibilă conform art. 1057 cod civil, neîndeplinirea ei se poate constata pe toată durata existenței ei, respectiv până la obligația înmormântării lui -, dată de la care începe să curgă prescripția de 3 ani. Acțiunea pentru revocarea testamentului pentru neîndeplinirea sarcinii întreținerii este patrimonială existând de fapt o similitudine între sarcina întreținerii transmisă prin legat și cea transmisă prin contractul de întreținere.
Dată fiind natura acțiunii, patrimonială - aceasta a existat în patrimoniul defunctului la deces, transmițându-se o dată cu activul și pasivul succesoral, astfel încât este unica moștenitoare a lui -, având deci calitate procesuală activă de a introduce acțiune în revocarea judecătorească a testamentului, acest aspect rezultând și din interesul juridic, în contextul în care reîntoarcerea bunului transmis în masa succesorală rămasă după
-//-
, determină mărirea patrimoniului defunctului -, arată în continuare recurenta.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 punct 7 și 9 cod procedură civilă, 830, 930 cod civil, privind revocarea testamentului pentru neîndeplinirea condițiilor, art. 1037 cod civil, art. 3, 7 și 12 din 167/1958.
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, arătând în principal că în mod corect instanța de apel a conchis că nu a existat o sarcină de întreținere inserată în legatul defunctei. Dacă defuncta și-ar fi dorit să fie întreținută de intimată i-ar fi transmis acest aspect la întocmirea actului și nu ar fi pus-o în situația de a afla de această împrejurare cu câteva zile înainte de decesul ei. De fapt revocarea judecătorească a legatului conform art. 930 cod civil poate avea loc doar în situațiile expres stipulate în conținutul art. 830 și 831 alin. 1 și 2 cod civil, respectiv pentru neîndeplinirea condițiilor sau dacă beneficiarul a atentat la viața testatorului sau este culpabil de delicte, de cruzimi sau injurii grave. În speță nu se invocă de reclamantă atari împrejurări.
Pe de altă parte pentru a fi în prezența unei sarcini se impune ca efectele legatului să fie condiționate expres și direct de îndeplinirea acelei sarcini. Prin legatul lăsat, defuncta testatoare își manifestă de fapt un pentiment personal, fără a transforma acea stare într-o obligație expresă impusă intimatei pentru valabilitatea testamentului, astfel că acesta nu este afectat de vreo sarcină, așa cum în mod judicios a stabilit și instanța de apel. Chiar și în lipsa unei sarcini exprese s-a ocupat de întreținerea și înmormântarea defunctei, astfel că nu se poate vorbi de neîndeplinirea unei sarcini cu privire la defunctul -, care de fapt și-a revocat propriul legat ce i l-a lăsat, iar defuncta nu a stipulat o sarcină expresă, astfel că în ce o privește pe aceasta nu există temerea prin intermediul instanței judecătorești să se solicite revocarea testamentului.
Pe de altă parte reclamanta recurentă este lipsită de calitate procesual activă, în promovarea acțiunii în revocare, în contextul în care aceasta reprezintă un act de voință ce aparține testatorului, cât timp este în viață.
Soțul testatoarei este un terț în raport de legat, el putând cel mult să pretindă executarea sarcinii ceea ce nu s-a întâmplat, astfel că recurenta ca moștenitoare a acesteia și nu este beneficiară a legatului lăsat de prima soție a defunctului, nu poate cere personal revocarea acelui testament, ea putând uza doar de acțiunile ce le avea la îndemână antecesorul său.
În contextul în care nu este vorba de o sarcină de întreținere iar recurenta și antecesorul său nu au calitate procesual activă, de a solicita revocarea legatului nici nu se mai impune analiza acțiunii recurentei sub aspectul prescripției. Potrivit art. 7 din 167/1958 prescripția dreptului la acțiune începe la momentul nașterii raportului juridic, care în speță îl reprezintă a doua zi după decesul defunctei - 04.05.1997, rezultă că defunctul poate promova acțiunea în revocarea testamentului cel mai târziu până la 04.05.2000. Ori, nefăcându-se acest lucru în termenul menționat, în mod judicios instanța de apel a stabilit ca fiind prescrisă acțiunea.
Faptul că sarcina întreținerii viza și obligația de înmormântare a beneficiarului nu poate produce alte consecințe juridice, pentru că prescripția începe să curgă la data nașterii raportului juridic și nu la stingerea lui.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate în sensul art. 304 punct 7 și 9 cod procedură civilă, dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin. 2 cod procedură civilă, se constată a fi nefondat în considerarea următoarelor aspecte:
Evident revocarea judecătorească a legatelor - cauză de ineficacitate ca și revocarea voluntară sau nulitatea ori caducitatea, intervine în situațiile în care legatarul săvârșește în mod culpabil o faptă dintre cele limitativ prevăzute de art. 830 sau 831 cod civil. În speță, neîndoielnic s-a invocat ca temei de admitere a acțiunii neîndeplinirea sarcinii.
Conform textelor de lege invocate se poate deci solicita revocarea legatului pentru neîndeplinirea condițiilor sau dacă beneficiarul a atentat la viața testatorului, ori este culpabil de fapte, de delicte, cruzimi sau injurii grave. Condițiile art. 831 cod civil nu sunt incidente pentru că nici nu au fost invocate de reclamanta recurentă.
Pentru a fi în prezența unei sarcini exprese atât doctrina cât și practica judiciară au stabilit că este nevoie ca efectele legatului să fie condiționate direct de îndeplinirea acelei sarcini. Ori, testatorul defunctei nu este afectat de o atare sarcină în contextul în care ea și-a exprimat doar un sentiment de speranță. Nu se poate vorbi deci de o neîndeplinire a unei sarcini care să justifice temeinicia acțiunii așa cum în mod corect a stabilit instanța de apel. De altfel, probațiunea testimonială a demonstrat că și în lipsa unei atari sarcini intimata s-a ocupat de întreținerea și înmormântarea defunctei, astfel că nu poate fi vorba de neîndeplinirea unei obligații cu privire la defunctul său soț -, cu atât mai mult că acesta în timpul vieții și-a revocat propriul legat lăsat pârâtei, iar defuncta așa cum deja s-a menționat nu a impus o sarcină expresă cu privire la întreținerea sau înmormântarea soțului ei.
De altfel, recurenta este lipsită de calitate procesuală activă în a promova acțiunea de revocare a legatului, care reprezintă un act de voință procesual ce aparține testatorului cât timp este în viață.
Soțul testatoarei dacă ar fi considerat că este doar beneficiarul unei sarcini de întreținere ar fi putut pretinde doar executarea obligației, ceea ce evident nu a făcut. Prin urmare, recurenta care este în fapt moștenitoarea acesteia și care desigur nu este nici beneficiara legatului lăsat de prima soție a defunctului nu poate promova decât acțiunile la care ar fi fost îndreptățit acesta. Defunctul nu a contestat niciodată testamentul soției sale.
Criticile sunt nefondate și în legătură cu prescripția dreptului la acțiune. Conform art. 7 din 167/1958 prescripția unui atare drept începe a curge de la momentul nașterii raportului juridic, în speță acesta fiind momentul deschiderii succesiunii.
Pentru că succesiunea se deschide prin deces, termenul în care
-//-
(continuarea deciziei civile 60/2009 dată în dosar -)
defunctul putea solicita revocarea legatului primei sale soții pe cale judecătorească a început să curgă de la decesul acesteia, respectiv 3.05.1997. Cum - în timpul vieții sale nu a înțeles să conteste legatul lăsat pârâtei de prima sa soție, acțiunea recurentei este evident prescrisă, fiind în afara termenului general de prescripție de 3 ani.
De altfel, în condițiile în care defunctul - nu putea solicita revocarea testamentului ci eventual obligarea intimatei la executarea pretinsei sarcini inserată în legat, recurenta ca moștenitoare a defunctului nu are la îndemână sub aspect procesual decât posibilitățile pe care le avea antecesoril său, fiind prin urmare exclusă acțiunea în revocarea acelui testament ca și cea în executarea obligației, în contextul în care ea nu era beneficiara acesteia.
Prin urmare, nedovedindu-se nici unul din motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 punct 7 și 9 cod procedură civilă, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau acestea ar fi contradictorii, străine de natura litigiului, sau decizia este lipsită de temei legal sau s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recursul va fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, urmează a a fi obligată recurenta să plătească intimatei pârâte suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECI D E
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 268/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
.
Tehn. 2 ex/04.03.2009
Jud. fond -
Jud. apel - /
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță, Mihaela Florentina
