Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 710/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.710/R/2008
Ședința publică din 20 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Traian Dârjan Ana Ionescu GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului C- împotriva deciziei civile nr. 595 din 30 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamanta A I și pe pârâții intimați și, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei reclamante A I, av. din Baroul Cluj cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta intimaților pârâți și, av. din Baroul Cluj cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în cauză s-a formulat cerere de abținere de către doamenele judecătoare și în ce privește soluționarea prezentului recurs, pe motiv că s-au pronunțat în decizia civilă nr.2118/28.sept.2006 a Curții de Apel Cluj în dosar civil nr- pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție care și în prezent constituie motiv de recurs.
Cererea de abținere a fost soluționată prin încheiere în ședința camerei de consiliu din data de 20 martie 2008, în sensul respingerii cererii.
Părțile prezente prin, reprezentanții lor, declară că nu doresc să facă cerere de recuzare a doamenlor judecătoare care s-au abținut, că nu au alte cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat și solicită cuvântul în fond.
Instanța constată prezentul recurs în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare orale.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului în principal, în principal ca inadmisibil, pe motiv că s-a statut o practică în privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, prin admiterea acestei excepții, iar în subsidiar, ca nefondat și menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților pârâți, solicită admiterea recursului Consiliului Local al municipiului C-N potrivit motivelor invocate prin întâmpinarea anterioară acestui recurs. Arată că în opinia sa apartamentul din litigiu putea face obiectul Legii nr.112/1995. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1583 din 23.02.2007, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N a fost respinsă, ca neîntemeiata excepția tardivității introducerii cererii de chemare in judecata de către reclamanta A I, invocata de pârâtul și Consiliul Local Al Municipiului C-N, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a - in ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 33098/18 februarie 1997 încheiat in baza Legii nr. 112/1995 intre paratul Consiliul Local Al Muncipiului C-N, in calitate de vânzător și pârâtul, în calitate de cumpărător, pentru o cotă parte de V2 din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris in CF - C-
Prin aceeași sentință a fost admisă in parte cererea formulată de reclamanta - împotriva pârâților și Consiliul Local Al Muncipiului C-N și in consecință, s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr.33098/18 februarie 1997 încheiat in baza Legii nr. 112/1995 intre pârâtul Consiliul Local Al Municipiului C-N, in calitate de vânzător si pârâtul, in calitate de cumpărător, cu privire la transferul unei cote-parți de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris in CF - C-N sub nr. top.108/2/2/S/I, apartamentul nr. 1, compus din 3 camere, cu o suprafața utila de 112,82 mp și o cota-parte de 5,24% din părțile indivize comune înscrise in CF col 32833, 32834 și 32835 C-
Instanța dispus rectificarea CF - C-N in sensul radierii in cota-parte de 1/2adreptului de proprietate al pârâtului asupra imobilului cu nr. top. 108/2/2/S/I, apartamentul nr. 1, compus din 3 camere, cu o suprafața utila de 112,82 mp și o cotă-parte de 5,24 % din părțile indivize comune înscrise in CF col 32833, 32834 și 32835 C-N și restabilirea situației anterioare prin reintabularea, in cotă-parte de 1/2, a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 108/2/2/S/I, apartamentul nr.1. in favoarea Statului
Capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 33098/18 februarie 1997 încheiat in baza Legii nr. 112/1995 intre pârâtul Consiliul Local Al Municipiului C-N, in calitate de vânzător și paratul, in calitate de cumpărător, cu privire la transferul cotei-parți de de rectificarea CF - Cluj-N in sensul radierii cotei-parți complementare celei de la pct.4, de 1/2 din dreptul de proprietate al pârâtului asupra imobilului cu nr. top.108/2/2/S/I, apartamentul nr. 1, și restabilirea situației anterioare in favoarea Statului R, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut ca reclamanta, împreună cu Fondul de Pensii al profesorilor romano catolici au avut calitatea de proprietari tabulari de sub B + 1 și B +2 ai imobilului înscris inițial in CF 193 C sub, sistată, transcris in CF 21182 C-N sub, cu nr. top. 108/2, "casă cu 2 etaje din cărămidă, acoperită cu țiglă, la parter cu 19 camere, 6 bucătării și dependințe, la etajul I cu 12 camere, 4 bucătării și dependințe, la etajul II cu 12 camere, 4 bucătarii și dependințe in-, C-N, astfel cum rezultă din cuprinsul CF 21182 C-N dosar nr. 15234/2004 al Judecătoriei Cluj -N).
Prin Procesul verbal din 27 februarie 1968, in baza art. 111 din Decretul nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966 Statul Rap reluat de la reclamanta imobilul cu nr. top. 108/2 mai sus arătat și și-a intabulat dreptul de proprietate prin încheierea CF nr. 602/29 februarie 1968, in administrarea Municipiului Cluj-N, astfel cum rezultă din notarea de sub, din CF 21182 C-
Nefiind sesizată cu un eventual petit de constatare a nulității absolute a actului de preluare a imobilului in favoarea Statului R, instanța, având in vedere dispozițiile art. 129 alin. 6.pr.civ. nu s-a pronunțat asupra legalității acestei preluări, reținând doar faptul ca imobilul in cauza a fost preluat de la cele două persoane juridice mai sus enumerate.
La o dată ulterioară neprecizată, pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-N a procedat la partajarea imobilului cu nr. top. 108/2 în mai multe apartamente, din aceasta operațiune rezultând, in final și apartamentul in litigiu, cu nr. top. 108/2/2/S/1.
Începând cu data de 28 noiembrie 1987, apartamentul in litigiu a fost închiriat pârâtului prin contractul nr. -/28 noiembrie 1987.
La data de 15 ianuarie 1997, pârâtul a formulat cererea de cumpărare a locuinței pe care o deținea cu titlul de chirie in temeiul Contractului nr. -/28 noiembrie 1987, cerere înregistrată la pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N sub nr. 5052/15 ianuarie 1997.
In cuprinsul aceleiași cereri, a formulat o declarație prin care a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr.112/1995 pentru a cumpăra imobilul in litigiu și ca a luat la cunoștință despre faptul ca înstrăinările de imobile încheiate cu nerespectarea dispozițiilor art. 9 alin. 6 și art. 10 din Legea nr. 112/1995 sunt lovite de nulitate absolută.
Cererea nr. 5052/ 15 ianuarie 1997 formulata de pârâtul a fost aprobată de către pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N, motiv pentru care la data de 18 februarie 1997, intre paratul Consiliul Local al municipiului Cluj-N, in calitate de vânzător și paratul, in calitate de cumpărător, a intervenit Contractul de vânzare-cumpărare nr. 33098, prin care pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N prin SC SA, in baza Protocolului nr. 28871/30 iulie 1996, vândut paratului imobilul situat in C-N,-, parter,. 1, compus din 3 camere, cu suprafața utila de 112,82 mp și cota indiviză de 5,24 % din suprafața de folosință a imobilului identificat cu nr. top. 108/2/2/8/1 precum și împrejmuirea aferenta și o boxa de 6,86 mp atribuind paratului suprafața de 40/788 mp, respectiv cota de 5,24% contra prețului de 22.065.312 ROL.
Pârâtul și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 108/2/2/8/1 in CF - C-N, părțile indivize comune fiind înscrise in CF col 32833, 32834 și 32835 C-N - prin încheierea CF nr. 9458/18 mai 1999, aspect necontestat de părți.
Reclamanta a formulat o cerere de retrocedare adresata Comisiei speciale, procedura fiind in prezent suspendata până la soluționarea prezentei cauze, astfel cum rezultă din pozițiile concordante ale părților.
In consecință, instanța a apreciat ca demersul reclamantei este justificat sub aspectul interesului procesual, soluția Comisiei speciale fiind in relație de dependență fața de prezenta soluție.
In ceea ce privește Contractul de vânzare-cumpărare nr.33098/18 februarie 1997, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din OUG nr. 94/2000, actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul OUG nr. 94/2000 sunt lovite de nulitate absoluta dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor in vigoare la data înstrăinării.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995, foștii proprietari - persoane fizice ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare in proprietate a statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau in posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, precum și moștenitorii foștilor proprietari, potrivit legii, beneficiau de masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din același act normativ, persoanele îndreptățite la restituirea in natura a apartamentelor sau, după caz, la acordarea de despăgubiri urmau sa depună cererii în acest sens, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a legii.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituiau in natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora puteau opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului. Din coroborarea dispozițiilor acestor norme, rezultă fără nici un dubiu ca imobilele cu destinația de locuințe care intrau in sfera de aplicare a Legii nr.112/1995 erau imobilele preluate cu titlu din patrimoniul persoanelor fizice, nu și cele din patrimoniul persoanelor juridice.
Astfel, dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 se refera la apartamentele care nu se restituiau foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora. Ori,in primul rând, foștii proprietari la care se refera Legea nr. 112/1995 sunt acele persoane fizice arătate in art. 1, iar noțiunea de moștenitori" se refera la succesorii persoanelor fizice, nefiind aplicabilă persoanelor juridice. In al doilea rând, nici un act normativ din dreptul român pozitiv nu se refera la persoanele juridice care sunt continuatoarele personalității juridice ale altor persoane juridice prin utilizarea denumirii de "moștenitor, - oare", ci utilizează, in schimb, termenul de,succesor, -oare.
In același sens, dispozițiile art. 4 și, respectiv, art. 5 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 arata indubitabil ca se aplica doar cetățenilor români (și nu și persoanelor juridice romane), respectiv se referă la noțiunea de a locui, care este specifică doar persoanelor fizice, persoanele juridice "având sediul in.".
De altfel, Legea nr. 112/1995, prin art. 25, stabilea, implicit faptul că nu se aplica tuturor imobilelor preluate de stat, prin alte acte normative urmând a fi reglementata situația juridică a altor imobile decât cele care fac obiectul Legii nr. 112/1995, trecute in proprietate a statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițiala, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publica.
O interpretare in sens contrar a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, respective, in sensul ca in baza acestui act normativ s-ar fi putut instrăina către chiriași și imobile preluate de la persoane juridice, ar conduce la inaplicabilitatea parții finale a alin. 1 art. 9 din lege, deoarece persoanele juridice de la care sau preluat imobilele nu puteau formula cereri de restituire in natura sau de despăgubire prin echivalent, iar termenul prevăzut de art. 14 nu începe a sa curgă niciodată, persoanelor juridice nefiindu-le aplicabile prevederile acestui din urma articol.
Susținerea pârâtului Consiliul Local C-N potrivit căreia singurele dispoziții legale imperative care instituiau interdicții de la vânzare-cumpărare aplicabile la încheierea contractului de vânzare-cumpărare in temeiul Legii nr. 112/1995 erau cele cuprinse in dispozițiile art. 9 alin. 6, referitoare la persoanele care dobândiseră sau înstrăinaseră o alta locuință după 1 ianuarie 1990 și in dispozițiile art. 10 referitoare la apartamentele cu dotări speciale, neexistând vreo altă inalienabilitate sau vreo alta interdicție legala, este cu totul netemeinica, ignorând, in general, existenta nulităților virtuale și in particular nulitatea înstrăinării cu nerespectarea dispozițiilor imperative și de interes public ale art. 9 din Legea nr. 112/1995 care se refera strict la imobilele preluate de la persoanele fizice de către pârâtul Statul R și intrate în fondul locativ de stat.
Nici susținerea paratului Consiliul Local al municipiului C-N potrivit căreia buna credință a pârâtului subdobânditor ar "asana" nulitatea ce deriva din vânzarea de către pârâtul Consiliul Local C-N a lucrului altuia, respectiv a apartamentului cu nr. top. 108/2/2/S/1 proprietate a reclamantei, nu se bucură de temeinicie.
Nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 36187/31 martie 1998 deriva din fraudarea de către toți parații a dispozițiilor imperative și de ordine publica ale art. 9 ale Legii nr. 112/1995, iar parații sunt cu toții prezumați ca aveau cunoștința despre conținutul acestui act normativ, conform principiului că nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii. cărțile funciare in care a fost înscris succesiv dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 108/2 (ulterior dezlipit), pârâtul putea observa faptul ca dreptul de proprietate fusese dobândit de pârâtul Statul R de la o persoană juridică și nu de la una fizică. In plus, astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului În Decizia din 1 decembrie 2005 pronunțata in cazul Păduraru contra României, noțiunile juridice de bună credință, titlu și eroare comuna și invincibilă nu au o coerență jurisprudențială suficienta pentru a justifica din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, lipsirea reclamantei de dreptul său de proprietate, din perspectiva previzibilității legii în baza căruia se dispune acest lucru.
Nu se poate reține nici faptul ca vânzările valabil efectuate la care se refera art. 6 alin. 2 OUG nr. 94/2000 (fostul art. 41 introdus prin Legea nr. 247/2005) ar fi cele încheiate in temeiul Legii nr. 112/1995.
In primul rând validitatea unei vânzări efectuate in temeiul Legii nr. 112/1995 trebuie apreciată în raport cu dispozițiile Legii nr. 112/1995 înseși și nu in raport cu dispozițiile altui act normativ, OUG nr. 94/2000, care, de altfel, nu cuprinde o referință expresă la dispozițiile Legii nr. 112/1995.
In al doilea rând, nici un act normativ anterior OUG nr. 94/2000 nu interzice a expres vânzarea in condițiile pieței a unui imobil preluat de pârâtul Statul R de la vreun cult religios. Restricțiile impuse atât de Legea nr. 112/1995 cat și de alte acte normative anterioare, de exemplu Legea nr. 85/1992, se refereau doar la vânzările in sistemul asistenței sociale, la preturi net inferioare celor practicate pe piața imobiliara. In acest context, trebuie menționat și faptul ca valoarea de vânzare conform Legii nr. 112/1995 a apartamentului in litigiu, având o suprafață utilă de 112,82 mp, a fost echivalentul in ROL al sumei de 3078,33 dolari SUA la cursul mediu BNR din anul 1997. In consecință, vânzările la care se referă art. 6 alin. 2 din OUG nr. 94/2000 au o sferă de aplicare proprie și nu se refera la dispozițiile Legii nr. 112/1995.
Având in vedere considerentele mai sus expuse și temeiurile de drept indicate, instanța a reținut încălcarea dispozițiilor imperative și de ordine publică ale art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, a admis în parte cererea și a constatat nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 33098/18 februarie 1997 încheiat in baza Legii nr. 112/1995, pentru cota de V/1/2 parte din apartamentul în litigiu, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară.
La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2007, tribunalul a dispus conexarea la acest dosar a dosarului cu nr- al Tribunalului Cluj, apel, având în vedere că între obiectul celor două dosare există o legătură strânsă, respectiv, este litigioasă situația juridică a apartamentului nr.21 din același imobil situate în C-N,-.
Prin sentinta civilă nr. 2257 din 16 martie 2007 pronunțată în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta, in contradictoriu cu parații Consiliul Local Al Municipiului C-N și și in consecință:
A fost constatată nulitatea absoluta parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 31623 din 18.12.1996 încheiat intre Consiliul Local al municipiului C-N și, cu privire la transmiterea in favoarea paratei a cotei de 1/2 parte din dreptul de proprietate înscris in CF nr. - C sub B3 și cu privire la cota de 1/2 parte din prestația corelativă transmiterii acestui drept de proprietate.
A fost dispusă rectificarea CF nr. - C prin radierea de sub B3 a cotei de din dreptul de proprietate înscris in favoarea paratei și restabilirea situației anterioare de CF in favoarea Statului R cu privire la aceasta cota.
Au fost obligați parații Consiliul Local al Municipiului C-N și sa plătească reclamantei suma de 13,55 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, cate 6,775 fiecare.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că imobilul situat din punct de vedere administrativ in-,.21 a fost transcris din CF nr.193 C in CF nr.21182 C și ulterior in Cf nr. - C-
Potrivit CF 193 C și CF nr.21182 C, imobilul situat din punct de vedere administrativ in-,.21, s-a aflat cu titlu de drept de proprietate in patrimoniul Episcopiei de Latin din A I și a Fondului de pensii a profesorilor romano catolici administrat și reprezentat prin catolic de latin din A I, fiind naționalizat prin Decretul nr.218/1960 și 712/1966. In anul 1968 asupra acestui imobil a fost înscris dreptul de proprietate al Statului R, dreptul de administrare fiind conferit Consiliului Local al municipiului C-
La data de 18.12.1996, intre parații Consiliul local al municipiului C-N și s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.31623 cu privire la imobilul situat din punct de vedere administrativ in C - N,-,.21.
Potrivit mentiunilor din contract, acesta a fost încheiat in baza Legii nr. 112/1995 si al nr.20/ 1996.
Potrivit dispozițiilor art.l din Legea nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, imobilele cu destinație de locuințe cărora li se aplica dispozițiile acestui act normativ sunt numai cele care au aparținut unor foști proprietari persoane fizice și care au trecut in proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu și care se aflau in posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989.
Imobilul situat in C-N,-,.21 a aparținut Episcopiei de Latin din A I și a Fondului de pensii a profesorilor romano catolici, conform CF nr.193 C și nr.21182
Acest imobil a fost exclus de legiuitor din sfera de aplicare a prevederilor art.l și urm. din Legea nr.l12/1995, cu modificările și completările ulterioare, fiind supus in mod expres prin dispozițiile art. 25 din Legea 112/1995 unor dispoziții normative speciale și ulterioare, astfel: "prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute in proprietate a statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițiala". In consecința, pentru reglementarea situației juridice a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România a fost adoptat un act normativ special, si anume OUG 94/2000 pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut
cultelor religioase din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr.501/2002, ulterior modificată si completată.
Instanta a constatat, prin urmare, că față de prevederile exprese ale art.l din Legea nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, care circumscriu sfera de aplicare a actului normativ menționat la imobilele cu destinația de locuințe ai căror foști proprietari au fost exclusiv persoane fizice și față de dispozițiile art.25 din Legea nr.112/1995 care au atras atenția ca regimul juridic al altor categorii de imobile va fi reglementat prin norme speciale, nefiindu-le așadar aplicabile dispozițiile art.9 din acest act normativ, in speță devine aplicabil principiul nemo censetur ignorare legem.
Astfel, prezumția bunei credințe este înlăturată în condițiile in care pârâții, părți contractante ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 31623 din 18.12.1996, aveau datoria de a cunoaște și respecta prevederile Legii nr.112/1995, neputându-se prevala de propria culpă, aceea a necunoașterii legii in vigoare la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 31623/18.12.1996.
Instanța a înlăturat și apărarea paratului Consiliul local al municipiului C-N potrivit căreia este aplicabil principiul"error communis facit jus", având in vedere ca pentru ca acest principiu sa fie operabil, este necesar ca eroarea in care s-au aflat ambele părți contractante sa fi fost nu doar comună, ci și invincibilă, element care nu este incident in speța față de cuprinsul CF nr.21182 C, unde sub BI și B2 este înscris dreptul de proprietate al reclamantei și al Fondului de pensii al profesorilor -catolici.
Pe de alta parte, potrivit art. VI pct.3 din OUG nr.184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor masuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, "actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrăinării".
Prin urmare, având in vedere ca imobilul situat in C-N,-,.21 nu a aparținut unei persoane fizice, ci, conform CF nr.21182 C, Episcopiei -catolice de latin și Fondului de pensii al profesorilor romano-catolici, imobilul nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 1 din Legea nr.112/1995, care puteau fi înstrăinate legal către chiriași, in condițiile art.9 din Legea nr.112/1995.
Față de dispoziția instanței de apel cuprinsa in Decizia civila nr.637 / A/O5.10.2006, potrivit căreia Judecătoria Cluj -N a soluționat în fond acțiunea reclamantei având in vedere calitate procesuală activă a reclamantei cu privire la cota parte de 1/2 parte din imobilul in litigiu, instanța a apreciat că în lipsa unei legitimări procesuale active pentru restul cotei de 1/2 parte din acest imobil, instanța a considerat că nu poate constata nulitatea absolută totală a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 31623 din 18.12.1996 încheiat intre Consiliul Local al municipiului C-N și, nefiind legal sesizată pentru cota care a aparținut Fondului de pensii al profesorilor romano-catolici.
În consecință, constatând încălcarea dispozițiilor legale la încheierea contractului, instanța a admis acțiunea formulată, a constatat nulitatea contractului pentru cota de 1/2 parte din apartamentul nr.21 și a dispus rectificarea cărții funciare în sensul restabilirii dreptului de proprietate al Statului Român.
Prin decizia civilă nr. 595/A din 30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj au fost respinse apelurile declarate de către reclamanta A I, de către pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N și de către pârâtul împotriva sentinței civile nr.1583/23.02.2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, precum și apelurile declarate de către reclamanta A I, de către pârâtul Consiliul Local al Mun. C-N și de către pârâta împotriva sentinței civile nr.2257/16.03.2007, pronunțată în dosarul - al Judecătoriei Cluj -
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că soluția instanțelor de fond cu privire la cele două apartamente situate în C-N,-,sunt în acord cu dispozițiile legale și cu practica judiciară stabilită de către instanțele judecătorești cu privire la această problematică.
Referitor la apelurile declarate de către reclamantă în cele două dosare conexate în apel, tribunalul reținut, la fel ca și instanțele de fond, că reclamanta nu are calitatea să solicite nulitatea contractelor de vânzare cumpărare.
Reclamanta nu a fost proprietară în întregime asupra imobilelor, ci doar asupra unei cote de 1/2 parte, în coproprietate, motiv pentru care, reclamanta nu poate redobândi în proprietate, în temeiul OUG nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, apartamentele în litigiu în întregime. Neavând calitatea cerută de lege pentru a putea beneficia de restituire, reclamanta nu are nici interesul să obțină nulitatea contractelor deoarece nu-i poate profita în nici un fel.
Referitor la apelurile declarate de pârâții, și Consiliul Local C-N, tribunalul le-a găsit, de asemenea, neîntemeiate, deoarece la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, părțile nu au respectat dispozițiile legale în vigoare.
Astfel, din interpretarea art.1 din Legea nr.112/ 1995, care prevede că " proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1 945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege.", rezultă că obiectul acestei legi îl constituie doar imobilele care au fost proprietatea persoanelor fizice.
Cele două apartamente în litigiu nu au aparținut unor persoane fizice ci unor persoane juridice, respectiv, antecesoarei în drepturi a reclamantei și unor fonduri private.
Potrivit art.25 din Legea nr.112j 1995," Prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publica ".
Prin urmare situația juridică a celor două apartamente în litigiu urma să fie reglementată în baza unor legi speciale și nu se impunea vânzarea acestora către chiriași, fiind necesar a se aștepta reglementarea specială.
Prin OUG nr.94/2000 s-a reglementat situația juridică a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase, în sensul că acestea se vor restitui în natură către foștii proprietari.
Neputând face obiectul Legii nr.112/1995,tribunalul a apreciat că cele două contracte de vânzare-cumpărare atacate s-au încheiat prin fraudă la lege, astfel încât, în mod corect, instanțele de fond au constatat nulitatea acestora.
Din acest punct de vedere este irelevant că au fost respectate toate celelalte condiții prevăzute de Legea nr.112/1995 la încheierea contractelor, așa cum au susținut pârâții și, de asemenea, este irelevant că la data vânzării Statul Român era proprietar tabular. cărțile funciare ale imobilelor, cumpărătorii puteau lua la cunoștință nu doar despre proprietarul actual al imobilului, Statul Român, ci și despre fostul proprietar și puteau constata că imobilele în litigiu nu pot face obiectul Legii nr.112/ 1995.
B credință însă nu poate fi reținută atâta timp cât contractele s-au încheiat prin fraudă la lege, deoarece, așa cum au arătat și instanțele de fond, nemo censetur ignorare legem.
Cu referire la motivele de apel invocate de către pârâta,privind dispozițiile Hotărârii nr.20 /1996 privind aplicarea Legii nr.112/1996, în sensul că pot fi vândute și alte imobile, preluate în proprietate a statului cu respectarea legii și a decretelor în vigoare la data respectivă, fiind indiferent care a fost apartenența imobilului înainte de preluare și din ce fonduri a fost acesta construit, tribunalul a apreciat că nu pot fi reținute aceste critici.
Dispozițiile HG nr.20/1996 sunt norme metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 și nu pot contraveni dispozițiilor acesteia. Dispozițiile HG nr.20/1996 pot fi aplicate doar în situația imobilelor ce pot constitui obiectul legii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal pârâtul Consiliul Local al municipiului C- prin primar, solicitând instanței modificarea deciziei în sensul admiterii apelului declarat de el, schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamantă.
În motivarea recursului întemeiat pe prev.art.304 pct.7-9 Cod proc.civ. pârâtul a arătat că imobilul în litigiu a fost înscris inițial în Cf în favoarea Fondului de administrat de de latin de A I și că în baza Decretelor nr.176/1948, 266/1948 și 45/1949 imobilul a fost transcris în favoarea Statului Român în administrarea Ministerului Învățământului Public, de unde prin procesul verbal nr.1256/1950 a fost predat în proprietate Statusului -, fără ca acesta să-și intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilului. Ulterior, imobilul a fost dezmembrat în două numere topografice și intabulat dreptul de administrare al Consiliului Local al municipiului C-N, urmare ofertei de donație Statusului - și a acceptării donației de către Sfatul Popular al orașului
Susținerile reclamantei referitoare la împrejurarea că "fondurile constituie de fapt averile pe care le administrează Statusul -", sunt contrazise de încheiat între Statul Român și S în 1927. Potrivit art.V din acest act, bunurile găsite la 1.01.1932 în posesiunea și administrarea Statusului - sunt bunuri cu caracter ecleziastic și vor fi întrebuințate conform destinațiunii lor inițiale, iar dreptul de proprietate este și rămâne în favoarea fondurilor respective. Prin urmare, în speță, bunul intabulat în favoarea fondului de studii nu este proprietatea reclamantei, aceasta nefiind continuatoarea fondului de studii pe de o parte, iar bunurile fondului de studii nu au fost proprietatea bisericii, ci reprezentau bunuri publice în proprietatea Statului Român, aflate în administrarea ui de Latin de A
Prin mai multe hotărâri judecătorești s- stabilit că Statusul - nu are capacitate juridică de a reprezenta în litigii Fondul de Studii, tocmai pentru că este vorba de un fond public, proprietatea statului, în astfel de litigii Fondul de Studii urmând a fi reprezentat de organele statului.
În concluzie, în mod nelegal s- constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul pentru cota de parte, întrucât pe seama cumpărătorului nu s-a făcut dovada relei credințe, acesta din urmă nu a avut cunoștință și nici nu putea să prevadă o astfel de stare de fapt.
Recurentul a mai arătat că reclamanta urmează să beneficieze de celelalte măsuri reparatorii prev.de art.1 pct.3 lit. din Legea nr. 501/2002, pentru cota de parte deținută din imobil, astfel încât drepturile acesteia nu vor fi prejudiciate prin adoptarea unei astfel de măsuri, respectiv aceea de menținere a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele motive:
Imobilul înscris în CF inițial 193 C-N a avut ca proprietari A și Fondul de Pensii al Profesorilor -i administrat de de Latin de A în cotă de parte, dreptul lor fiind înscris sub B + 1 și B + 2, imobil casă cu 2 etaje din cărămidă, acoperită cu țiglă, la parter cu 19 camere, 16 bucătării și dependințe, la etajul I cu 12 camere, 4 bucătării și dependințe, la etajul II cu 12 camere, 4 bucătării și dependințe, situat în C-N,-, fost transcris în Cf 21182 C-
Prin procesul verbal din 27.02.1968 în baza art.III din Decretul nr.218/1960 și Decretul nr.712/1966, Statul Român preluat imobilul în litigiu și și- intabulat dreptul de proprietate.
Sentința instanței de fond menținută prin decizia atacată cu prezentul recurs a reținut că reclamanta nu făcut dovada calității sale de continuatoare a personalității juridice a Fondului de Pensii a Profesorilor romano-catolici. Urmare acestui fapt, instanța constată doar nulitatea absolută parțială, pentru cota de parte contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între pârâtul Consiliul Local al municipiului C- și.
Prin urmare, motivul de recurs referitor la faptul că reclamanta nu este continuatoarea Fondului de Studii al Profesorilor romano-catolici, este nefondat, instanța de fond de altfel nici nu constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru cota de parte ce a aparținut acestui fond.
În ce privește buna credință pârâtului invocată de recurentul Consiliul Local al municipiului C-N, curtea apreciază că buna credință pârâtului nu poate fi reținută în cauză, atâta vreme cât contractul de vânzare-cumpărare fost încheiat prin fraudă la lege.
Art.1 din Legea nr. 112/1995 prevede că "foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după data de 6 martie 1945, cu titlu și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989 beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege".
Din dispozițiile acestui text rezultă că obiectul Legii nr. 112/1995 l-au constituit doar imobilele care au aparținut persoanelor fizice.
Potrivit disp.art.25 din Legea nr. 112/1995 " prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică".
Apartamentul în litigiu nu a aparținut niciodată unei persoane fizice, situație care putea fi constatată cu ușurință de cei doi pârâți, printr-o simplă consultare cărții funciare.
Prin urmare, prezumția bunei credințe este înlăturată, în condițiile în care, părțile contractante ale contractului de vânzare-cumpărare aveau datoria, cât și posibilitatea de cunoaște și respecta prevederile Legii nr. 112/1995 invocate mai sus, neputându-se prevala de propria culpă, aceea necunoașterii legii în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Principul "error communis facit iu jus" nu este operabil în cauză, petnru că eroarea în care s-ar afla părțile contractante trebuie să fie nu numai comună, dar și invincibilă, element care nu este îndeplinit în speță, față de faptul că prin simpla consultare a cărții funciare, puteau să constate că sub B 1 și B 2 este înscris dreptul de proprietate al reclamantei și al Fondului de Pensii al Profesorilor romano-catolici.
Prin urmare, neputând face obiectul Legii nr.112/1995, reținerea celor două instanțe privind sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare este legală, astfel că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N împotriva deciziei civile nr.595 din 30 octombrie 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. IA dact.GC
2 ex/14.04.2008
Jud.apel:,
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Traian Dârjan Ana Ionescu
