Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 744/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR.744
Ședința publică din 8 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Veronica Grozescu
JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în P,-,.2,.6,.26, jud. P, împotriva deciziei civile nr.23 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în Câmpina,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr.57/8.09.2008 depusă la dosar, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este netimbrat.
Avocat pentru intimata-reclamantă arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația apărătorului intimatei-reclamante, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimata reclamantă, având cuvântul invocă excepția netimbrării recursului.
Precizează totodată că, în situația în care recursul va fi timbrat până la sfârșitul ședinței de judecată, urmează a fi respins acesta ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 2969 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul său de proprietate asupra utilităților cămin de apă, fosă septică și puț
absorbant cu conducta de canalizare care deservesc locuința acesteia, să se dispună grănițuirea proprietăților pe latura comună astfel încât utilitățile să fie situate pe terenul său, iar în subsidiar (dacă acest lucru nu este posibil prin grănițuire) acordarea unui drept de superficie pentru diferența de suprafață din terenul pârâtei pe care se află utilitățile sau acordarea unui acces permanent la aceste utilități pentru normala folosință, reparația și întreținerea lor.
În urma probelor administrate prin sentința civilă nr.1744/13.06.2007 Judecătoria Câmpinaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul 1, 2, 3, 4, 5 (marcat cu gard din plasă de sârmă) identificat de expertul și a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra fosei septice și puțului absorbant aflate pe terenul său.
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta să permită reclamantei accesul permanent la căminul de apă pentru folosire, reparație și întreținere, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de constituire a unui drept de superficie și obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 736 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta și pârâta, iar prin decizia civilă nr.23/16.01.2008 Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiate cererile de suplimentare a probatoriului formulate de părți și ca nefondate apelurile declarate de părți, precum și cererile acestora privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, pe considerentul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, iar hotărârile pronunțate cuprind motive contradictorii ca urmare a interpretării greșite a actului dedus judecății, a schimbării naturii și înțelesului acesteia.
Având în vedere că pârâta, declarând recursul de față nu a achitat taxa de timbru legală, deși a fost citată cu mențiunea de a timbra cu 33 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, astfel cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 12 dosar recurs, urmează ca în conformitate cu art.20 din Legea nr.146/1997 și art.9 din nr.OUG32/1995, astfel cum au fost modificate, să admită excepția netimbrării invocată de intmata-reclamantă și să dispună anularea recursului pentru netimbrare.
Deoarece recurenta se află în culpă procesuală, în baza disp.art.274 Cod pr.civilă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului invocată de intimata-reclamantă.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de de pârâta, domiciliată în P,-,.2,.6,
.26, jud. P, împotriva deciziei civile nr.23 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în Câmpina,-, jud.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- - - - - - -
GREFIER,
tehnored.
2 ex./9.09.2008
nr- Judec.Câmpina
nr- trib.
,
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Președinte:Veronica GrozescuJudecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra