Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 785/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 785/
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanții, - și împotriva sentinței civile nr. 428/A/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a deciziei civile nr. 950 din 26.10.2007 pronunțată de Judecătoria Snnicolau M în dosar nr-,în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român prin Consiliul Local Snnicolau M, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți avocat, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamanților recurenți depune împuternicire avocațială la dosar.
Nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța procedează la soluționarea recursului și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat in scris, admiterea în totalitate a acțiunii cu obligarea pârâtului intimat la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau M sub nr.951/295 din data de 06.08.2007, reclamanții, și au chemat în judecată pârâtul Statul R prin Consiliul Local Sânnicolau M, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța în cauză să se constate nulitatea titlurilor Statului R asupra imobilului înscris în CF 1326 Sânnicolau M, nr. top 2635-2636, reprezentând casa cu numărul vechi 73, număr nou 18, curte și gradină în suprafața de 1159 mp, trecute în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr.223/1974; să se dispună restabilirea situației anterioare în cartea funciara de mai sus în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamanților conform cotelor deținute anterior; să fie obligat pârâtul să le predea, în deplină proprietate și netulburată posesie, imobilul în litigiu.
In fapt, s-a arătat ca reclamanta a dobândit prin moștenire, în decursul anului 1973, cota de parte din imobilul înscris în CF 1326 Sannicolau M, nr. top 2635-2636, reprezentând casa cu numărul vechi 73, număr nou 18, curte și gradină în suprafața de 1159 mp.
Întrucât în decursul anului 1977, aceasta s-a stabilit in Germania, Statul R i-a preluat cota de parte printr-o decizie emisă în baza Decretului 223/1974.
Reclamanta a arătat că a dobândit prin moștenire, în decursul anului 1973, cota de parte din același imobil iar în cursul anului 1974, dobândit prin donație cota de parte din imobil, la momentul preluării abuzive având în proprietate cota de parte din întregul imobil.
Întrucât în decursul anului 1978, aceasta s-a stabilit în Germania, Statul R i-a preluat cota deținută printr-o decizie emisă în baza Decretului 223/1974.
Reclamantul a menționat că este unicul moștenitor al defunctei, născuta, care este una și aceeași persoană cu, mama sa fiind căsătorita inițial cu, dobândind numele de, iar ulterior, după decesul acestuia, s-a căsătorit cu, dobândind numele de.
Mama reclamantului a dobândit prin moștenire, în cursul anului 1973, cota de parte din același imobil, cotă care ulterior, a trecut în proprietatea Statului R în baza Decretului 223/1974.
În continuare, se arată că titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului român, respectiv Decretul 223/1974, nu constituie titlu valabil în sensul art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, datorită faptului că nu a fost emis cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării.
Din această perspectivă, reclamanții consideră că art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 constituie temei al formulării unor acțiuni în justiție, atât în ceea ce priveste nevalabilitatea titlului în baza căruia anumite bunuri au fost trecute în proprietatea statului cât și în ceea ce priveste vicierea consimțământului celor de la care au fost preluate bunurile.
In drept au fost invocate dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, art.12, 13, 17, 36, si art.37 din Constituția României din 1965, art.12 din Decretul 212/1974, art.17 alin.1 si 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art.480 si 481 Cod civil, Legea nr.7/1996.
Prin sentința civilă nr. 950/26.10.2007, Judecătoria Sânnicolau Mar espins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă reținând că, potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001, persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii sau prin echivalent numai în condițiile legii speciale, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție aceste măsuri, ori, prin acțiunea dedusă judecații, reclamanții au solicitat tocmai restituirea în natura a imobilului la care legea specială face referire.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, și, solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță a apreciat greșit starea de fapt și de drept dedusă judecății, reținând excepția de inadmisibilitate a acțiunii, contrar art.6 al.1 și 2 din Legea nr. 213/1998, deciziei nr.5/20.11.2000 a instanței supreme dată în soluționarea recursului în interesul legii și a deciziei nr.136/21.10.1998 a Curții Constituționale.
Prin aceste decizii s-a stabilit competența instanțelor în a soluționa acțiunile în revendicare imobiliară formulate pe calea dreptului comun și care privesc imobile trecute în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr.223/1974, act normativ ce contravenea atât Constituției de la acea dată cât și tratatelor internaționale ratificate de România.
Se arată că dreptul fundamental de proprietate este consacrat în tratatele internaționale ratificate de România, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție și prin urmare, acest drept nu poate fi paralizat de dispozițiile legii speciale. Se invocă sub acest aspect jurisprudența CEDO, respectiv cauzele, și Păduraru contra României.
În fine, reclamanții susțin că au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului prin violență, argument suficient pentru nu li se refuza dreptul de acces la justiție prevăzut de art.21 din legea fundamentală pe motiv că nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001.
În drept s-a invocat art.282 și următoarele pr.civ.
Intimatul a fost citat cu mențiunea de a formula întâmpinare dar nu s-a conformat celor dispuse de instanță însă această împrejurare nu va atrage consecințele art.225 pr.civ. așa cum se va arăta în continuare.
În apel nu s-au solicitat și administrat probe noi în sensul arătat de art.287 și art.292 pr.civ.
Examinându-se hotărârea apelată în raport de critica formulată în apel, potrivit art.294-297.pr.civ. se constată că apelul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.
Așa cum corect a reținut instanța de fond și cum rezultă din actele și lucrările dosarului, respectiv, CF 1326 Sânnicolau M, deciziile de preluare ale imobilului cu nr.495/1977, nr.1721/1978 și nr.1670/1984, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr.223/1974.
Este adevărat actul normativ de trecere a imobilului în proprietatea Statului Român nu a constituit un titlu valabil din perspectiva art.480 civ. art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 36 din Constituția României, norme ce ocroteau dreptul de proprietate al unei persoane.
De aceea, după anul 1990, legiuitorul, în ideea de a repara nedreptățile săvârșite în trecut, a adoptat o serie de acte normative cu caracter vădit reparatoriu printre care se regăsește și Legea nr.10/2001.
Domeniul de aplicare al acestui act normativ privește numai acele preluări abuzive produse în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Cum în speță, imobilul revendicat de reclamanți a fost preluat abuziv în perioada de referință a Legii nr.10/2001, rezultă că acesta constituie obiect de reglementare al legii speciale de reparație, revendicarea lui fiind posibilă doar prin parcurgerea procedurii administrative prealabile și obligatorii prevăzută de legea specială, așa cum corect a reținut și prima instanță.
Întrucât specialia derogant generalibus, legea specială de reparație nu intră în conflict cu normele de drept comun deoarece prin edictarea normei speciale, legiuitorul a urmărit nu numai restituirea proprietăților abuziv preluate dar și asigurarea unei certitudini și siguranță circuitului juridic civil pentru că o dată rezolvată problema restituirii, subiecții civili să aibă certitudine și previzibilitate asupra drepturilor lor subiective.
În considerarea celor mai sus expuse, se poate conchide că adoptarea legii speciale de reparație nu limitează accesul la justiție și nu încalcă dreptul de proprietate al unei persoane care trebuie să se conformeze dispozițiilor legii speciale dacă intenționează să-și redobândească proprietatea.
Este adevărat că potrivit art.6 al.2 din Legea nr.213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil ( cum este cazul în speță ), inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora însă cu condiția să nu facă obiectul unor legi speciale de reparație.
Deși acest act normativ a fost adoptat anterior Legii nr.10/2001, textul mai sus citat este încă în vigoare și atrage inadmisibilitatea acțiunii în revendicare imobiliară privind un bun ce constituie obiect de reglementare al unei legi speciale, așa cum este cazul în speță.
În susținerea admisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, reclamanții au invocat Decizia nr.136/21.10.1998 a Curții Constituționale și Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele, și Păduraru contra României, hotărâri care însă nu au incidență în speța de față.
Astfel, Decizia nr. 136/21.10.1998 a Curții Constituționale a vizat problema admisibilității acțiunilor prin care se solicită anularea deciziilor fostelor consilii populare județene de trecere în proprietatea statului a unor imobile în baza Decretului nr. 223/1974, statuând că art.6 ( în întergul său ) din Legea nr.213/1998, este constituțional.
Prin această dispoziție s-a recunoscut Statului Român dreptul de a hotărî neîngrădit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în patrimoniul său și de a stabili măsurile reparatorii cuvenite foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.
Nu în ultimul rând se observă că decizia instanței constituționale a fost adoptată anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 și ca atare, trebuie interpretată potrivit principiului tempus regit actum.
Din cuprinsul Hotărârii nr.2/2005 Curții Europene a Drepturilor Omului privind cauza contra României, rezultă că instanța europeană a fost sesizată anterior adoptării Legii nr.10/2001, după ce reclamanții se adresaseră instanțelor de judecată din țară cu o primă acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, formulată la data de 31.05.1994.
Cauza împotriva României a fost soluționată de instanța europeană la data de 30.09.2003 și a avut la bază cererea petentului formulată în anul 1998. Și în acest caz, reclamantul a sesizat instanțele de judecată cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun în anul 1992.
După cum se poate observa, în ambele cazuri, acțiunile în revendicare au fost formulate anterior adoptării legii speciale de reparație, singurul element de identitate fiind preluarea imobilelor revendicate în temeiul aceluiași act normativ, respectiv Decretul nr.223/1974.
Situația este identică sub aspectul sesizării autorităților românești, mai precis la data de 23.10.1996, respectiv la data de 20.03.1997, în cauza Păduraru împotriva României, diferența fiind faptul că imobilul revendicat a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr.92/1950.
Așa cum s-a arătat mai sus, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în anii 1977, 1978 și 1984, fiind pentru prima dată revendicat în dosarul de față. Prin urmare, imobilul nu poate fi considerat un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție întrucât, potrivit jurisprudenței constante a Comisiei, bunurile pot reprezenta fie bunuri existente, fie valori patrimoniale, inclusiv creanțe pentru care reclamantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate. Ori, recunoașterii unui vechi drept de proprietate care de mult timp nu a mai fost susceptibil de o exercitare efectivă, nu poate fi considerată un " bun " în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție. Edificatoare în acest sens sunt cauzele împotriva, și alții împotriva Germaniei.
Față de cele ce preced, s-a constatat că apelul este neîntemeiat, și a fost respins.
Împotriva deciziei civile au declarat recurs reclamanții, - și solicitând modificarea hotărârilor și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenții au arătat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că persoanele îndreptățite nu ar mai avea acces la justiție dacă nu au urmat procedura prevăzută de Legea 10/2001, dreptul de proprietate privată fiind unul dintre drepturile esențiale ale unei societăți democratice, drept ocrotit în mod continuu.
În drept au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și in condițiile prevăzute de art.304 raportat la art. 306 și art. 312 Cod pr.civilă se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Reclamanții au promovat o acțiune directă împotriva Statului Român prin Consiliul Local al orașului Snnicolau M, prin care au solicitat constatarea nulității titlurilor Statului Român asupra imobilului revendicat, restabilirea situației anterioare de carte funciară cu consecința predării posesiei asupra bunului imobil.
Reclamanții au arătat ca dreptul lor de proprietate privată asupra casei și grădinii în suprafață de 1159., evidențiat în CF 1326 Sânnicolau M, nr. top 2635- 2636, a fost în mod brutal încălcat de către fostul stat socialist, care în temeiul Decretului 223/1974 a dispus trecerea proprietății private în patrimoniul statului.
Întrucât actul normativ în temeiul căruia s-a dispus încălcarea proprietății private, era contrar chiar constituției vremii și reglementărilor cu caracter internațional în materie, cererea formulată de către reclamanți, în prezenta cauză, nu poate fi respinsă ca inadmisibilă deoarece ea tinde, la restabilirea adevăratelor raporturi juridice de proprietate privată pe calea acțiunii în justiție.
Într- un stat de drept toate aceste cereri sunt supuse examinării instanței de judecată care urmează să dispună în funcție de conținutul dreptului real de proprietate, însă nu pot fi respinse prin invocarea excepției inadmisibilității, pentru că aceasta ar însemna o limitare a accesului la justiție, împrejurarea contrară dreptului comunitar și practicii Curții Europene de Justiție.
Față de cele arătate Curtea va admite recursul reclamanților, va casa ambele hotărâri și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță respectiv Judecătoria Snnicolau
Instanța de trimitere va proceda la examinarea cererii reclamanților prin prisma liberului acces la justiție și a condițiilor de formă și de fond privind dreptul real de proprietate invocat, urmând a se pronunța, ținând seama, inclusiv de situația juridică actuală a imobilului pretins de către reclamanți, subsumată principiilor reparării integrale a prejudiciului și a garantării drepturilor civile dobândite, securității circuitului juridic civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către reclamanții, - și împotriva deciziei civile nr. 428/A/26.05.2008 pronunțat de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a sentinței civile nr. 950 din 26.10.2007, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosar nr-.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, respectiv Judecătoria Snnicolau
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
Red. LL/ 2.10.2008
Thred. NF/2.10.2008
Ex.2
Tribunalul imiș - Presedinte,
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
