Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 783/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 783/

Ședința publică din 18 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița

JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 3: Carmina Orza

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta împotriva încheierii de suspendare pronunțată de către Tribunalul Timiș în ședința publică din 14 aprilie 2008, în contradictoriu cu pârâții intimați și G având ca obiect rectificare de carte Funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta recurentă lipsă fiind celelalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta solicită instanței să ia act că înțelege să renunțe la judecata recursului deoarece va formula o cerere de repunere pe rol a cauzei la Tribunalul Timiș.

Înainte de ridicarea ședinței, reclamanta recurentă, s-a prezentat în fața completului de judecată și a declarat că nu mai înțelege să renunțe la judecarea recursului deoarece suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 Cod.pr.civilă, s-a dispus cu rea credință de către instanța de apel cu scopul de depăși termenul de judecată. precizat că a fost prezentă în sala de judecată a tribunalului, că președinta completului de judecată i-a comunicat faptul că nu a timbrat cererea de repunere pe rol a cauzei însă când a lecturat încheierea de ședință din data de 14.04.2008 a constatat că în încheiere s-a consemnat în mod greșit că suspendarea s-a dispus pentru lipsa părților. Ca urmare solicită admiterea recursului, desființarea încheierii și trimiterea cauzei la tribunal pentru continuarea judecății.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 14.04.2008 Tribunalul Timișa menținut starea de suspendare a cauzei, în baza art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr.civilă, suspendarea fiind dispusă anterior în ședința din 24.04.2007.

Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul a reținut că părțile au absentat nejustificat de la dezbateri și nu au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, că anterior dosarul a fost suspendat prin încheierea de ședință din 24.04.2007 tot în temeiul art. 242 pct. 2 Cod pr.civilă, astfel că se impune menținerea stării de suspendare.

Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs reclamanta criticând hotărârea pentru nelegalitate.

În motivarea recursului a arătat că a fost prezentă în sala de judecată și că președintele completului de judecată i-a comunicat că cererea de repunere pe rol este netimbrată însă tribunalul avea obligația să îi pună în vedere, prin citație, cuantumul taxelor de timbru nicidecum să dispună suspendarea judecății cauzei cu scopul ilicit de a se perima acțiunea.

Analizând recursul declarat de către reclamanta recurentă în raport de motivele invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm. Cod pr.civilă Curtea stabilește că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Din analiza încheierilor de ședință cuprinse în dosar nr- al Tribunalului Timiș rezultă că la termenul de judecată din 24.04.2007 nici una din părți nu a fost prezentă în instanță și față de lipsa nejustificată a părților, instanța a suspendat judecarea cauzei în baza disp.art. 242 pct.2 Cod.pr.civilă.

Ulterior, din oficiu, s-a procedat la repunerea pe rol a dosarului motivat de faptul că, prin hotărârea nr. 10 din 13.09.2007 completul 9 (C9) a fost desființat iar dosarul a fost repartizat la completul 1 (C1).

Rezultă deci că repunerea pe rol nu a fost făcută la cererea reclamantei astfel că nu se impunea citarea acesteia cu mențiunea de achita taxă judiciară de timbru respectiv timbru judiciar pentru repunerea pe rol.

Deși recurenta a susținut că a fost prezentă în sala de judecată la data de 14.04.2008 (când s-a menținut starea de suspendare) nu a dovedit prin nici un mijloc de probă acest fapt iar potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei aparține aceluia care "face o propunere în fața judecății", simplă susținere a reclamantei în lipsa dovezilor fiind inoperantă câtă vreme potrivit consemnărilor din încheierea de ședință de la aceiași dată, niciuna din părți nu a fost prezentă în instanță.

Față de cele ce preced Curtea găsește recursul nefondat motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr.civilă urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș în ședința publică din 14.04.2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 18 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -

GREFIER,

- -

Red. CO / 26.09.2008

Thred. NF/ 26.09.2008

Ex.2

Tribunalul Timiș -

Președinte,.

Președinte:Trandafir Purcărița
Judecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Carmina Orza

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 783/2008. Curtea de Apel Timisoara