Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 788/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 788/
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul recurent Consiliul Local al comunei, împotriva deciziei civile nr. 275/A din 8 aprilie 2008 Pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați I T, Consiliul Local T, Consiliul Local, Consiliul Local Român, Consiliul Local, Consiliul Local și Consiliul Local, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantul recurent avocat G, pentru pârâtul intimat Consiliul Local T consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată ca prin registratura instanței pârâtul intimat Consiliul Local Tad epus întâmpinare la dosar.
Reprezentantul reclamantului recurent depune împuternicire avocațială la dosar, taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța procedează la soluționarea recursului și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
Reprezentanta pârâtului intimat Consiliul Local consilier juridic solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei civile nr.275 A din 8.04.2008 pentru considerentele prezentate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr.8884/20.09.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr- a fost respinsă acțiunea civila având ca obiect constatarea conformității delimitării cadastrale a teritoriului administrativ al comunei cu documentația întocmită de SC SRL, in conținutul Proiectului nr. 9/1998, concomitent cu obligarea înscrierii în titlurile de proprietate a terenurilor situate administrativ in comuna, cerere formulata de reclamantul CONSILIUL LOCAL, in contradictoriu cu parații OFICIUL DE cadastru SI PUBLICITATE IMOBILIARA T, ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. Prin aceeași hotărâre judecătorească, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului având obiectul arătat mai sus in contradictoriu cu CONSILIUL LOCAL T, CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL R, CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL.
Pentru a pronunța această sentință, la termenul din data de 13.09.2007 instanța de fond a pus in discuția parților excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului OCPI T si subsecvent excepția inadmisibilității acțiunii fata de parații CONSILIUL LOCAL T, CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL R, CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL, in conformitate cu dispozițiile art. 137 al.1 Cod procedura civila.
Acordând eficiență celor două excepții peremptorii,judecătoria a reținut in esență că potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr.7/1996 la nivelul unitarilor administrativ teritoriale, lucrările tehnice de cadastru constau in " Delimitarea și marcarea hotarelor administrative ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute la alin. (1), precum și limitele intravilanelor localităților se fac de către comisia stabilită în acest scop prin ordin al prefectului; regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de delimitare se aprobă prin ordin al ministrului administrației și internelor", ceea ce conduce la concluzia ca pentru a fixa limitele teritoriului cadastral, unitatea administrativ teritoriala are la indemna o acțiune in realizare reglementata de legea speciala.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitați intre parat si cel obligat in raportul juridic, respectiv intre paratul OCPI T si unitatea administrativ teritoriala îndreptățita sa participe la delimitarea liniei de hotar, ceea ce evident nu exista raportat la primul petit al acțiunii prin care se cere sa se constate ca delimitarea cadastrala corespunde cu documentația întocmita de către SC SRL, iar referitor la capătul de cerere prin care se solicita sa se dispună obligarea OCPI T ca la eliberarea titlurilor de proprietate pentru suprafețele de teren situate in interiorul teritoriului administrativ sa fie inscrise ca fiind ale localității, s-a reținut ca in conformitate cu prevederile art. 26 din HG 1172/2001 comisia județeana analizează propunerile primite de la comisia comunala, validând sau invalidând propunerile, astfel ca organul jurisdicțional care validează propunerile in urma cărora se emite titlul de proprietate este comisia județeana si nicidecum OCPI T, care este unitate cu personalitate juridica in subordinea Agentiei Naționale, ale cărui atribuții sunt prevăzute expres de dispozițiile art. 5 din Legea 7/1996 si care se refera in principiu la evidenta lucrărilor cadastrale si reflectarea situației imobilelor din punct de vedere cadastral.
În privința inadmisibilității acțiunii, judecătoria a reținut că prin primul petit al cererii de chemare in judecata reclamanta a solicitat, cu precizarea ulterioara a cadrului procesual, sa se constate ca delimitarea cadastrala a teritoriului administrativ si a limitelor intravilane componente (, M si ) este conform documentației întocmite de SC SR, proiect 9/1998, tinzând pe o cale ocolita sa obțină stabilirea liniei de demarcație fata de unitățile administrative învecinate, de vreme ce proiectul nr. 9/1998 întocmit de SC SRL nu a fost finalizat prin înscrierea in documentele cadastrale deținute de către OCPI T si pe de alta parte avea la indemna acțiunea in realizare reglementata de dispozițiile art. 10 al. 2 din Legea 7/1996, care reglementează modalitatea de delimitare si marcare a hotarelor unităților administrativ teritoriale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel in termenul legal reclamantul Consiliul Local, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 22.11.2007, solicitând desființarea sentinței supusă reformării,in sensul admiterii acțiunii sala,astfel cum a fost formulată și precizată in primul ciclu procesual.
Apelanta a susținut că motivele de apel au vizat in esență greșita apreciere asupra temeiniciei excepțiilor lipsei calității procesual pasive și inadmisibilității, dar și omisiunea de a supune dezbaterii contradictorii a părților cererile de administrare a probatoriului, in contextul in care delimitarea cadastrală a teritoriului administrativ al comunei s-a stabilit prin proiectul 9/1998, întocmit de SC SRL, ulterior numirii prin Ordinul nr. 658/1998,emis de Prefectul Județului Tau nei comisii speciale in acest sens,cu respectarea dispozițiilor legale atunci in vigoare.
Apelantul a mai adaugat că scindarea ulterioară a teritoriului administrativ al comunei avut in vedere prin proiectul menționat, nu poate determina încălcarea limitelor teritoriului administrativ al comunei. De altfel,pentru stabilirea liniei de demarcație între cele două localități limitrofe s-a operat la predarea de către reclamant a unei suprafețe de teren în compensație comunei, respectându-se dispozițiile legale in vigoare în anul 1999.
Apelantul s-a prevalat in susținerea apelului de prevederile art. 295 și 297/pr.civ.
Poziția procesuală a pârâtului ITa fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la fila 11,prin care acesta solicită respingerea apelului, cu argumentul că, in considerarea obiectului cererii de chemare in judecată,soluția instanței de fond,care a constatat lipsa legitimării procesual pasive a oficiului,este legală și temeinică.
O poziție procesuală similară a fost adoptată și de pârâtul Consiliul Local al Municipiului T care prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul de azi a învederat instanței că in mod corect judecătoria nu a pus in discuție probatoriul și a acordat eficiență excepției inadmisibilității acțiunii,cu respectarea întocmai a exigențelor art. 137 alin. 1/pr.civ.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul reclamantului,prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 295 alin. 1 și art. 296/pr.civ. tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat,cu următoarele argumente:
Într-adevăr, așa cum in mod judicios a observat prima instanță, prin cererea de chemare in judecată, reclamantul tinde la stabilirea pe cale judiciară a liniei de demarcație a perimetrului administrativ al Comunei in raport cu unitățile administrative învecinate, pe baza unei documentații tehnice cadastrale pretins a fi fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale in materie, in vigoare la epoca efectuării documentației, respectiv anul 1999.
Ori,acestea fiind în esență limitele investirii,tribunalul constată că, efect al prevederilor legale conținute in corpul art. 11 și 12 din vechea reglementare a Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, in vigoare la data întocmirii documentației prezentată de reclamant, valorificarea in sensul arătat a dreptului subiectiv civil al titularului acțiunii presupune depășirea atribuțiilor puterii judecătorești,ceea ce in mod evident nu poate fi admis.
Dispozițiile legale mai sus menționate, care nu au suferit modificări de substanță in varianta republicată a Legii nr. 7/1996, dau in competența unei comisii speciale, a cărei componență este stabilită prin ordin al prefectului județului stabilirea și marcarea pe teren, prin borne, a hotarelor unității administrativ-teritoriale respective. Normele modificatoare ale legii speciale prevăd in art. 10 alin.2 că regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de delimitare se aprobă prin ordin al ministrului administrației și internelor.
Urmează că în delimitarea perimetrelor unităților administrativ teritoriale atributul de decizie exclusiv aparține prefectului de județ și ministrului de resort, care sunt subordonați in mod direct Guvernului României, respectiv puterii executive.
Este adevărat că datele obținute după finalizarea lucrărilor de cadastru se prelucrează, se înregistrează în documentele tehnice ale cadastrului, art. 11 alin. 6 din lege dând posibilitatea exercitării controlului judiciar, insă nu cu privire la modul de stabilire a limitelor de hotar,ci referitor laexactitatea datelor comunicate.
Concluzionând asupra argumentelor de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul apreciază că reclamantul s-a adresat instanței de fond cu o cerere a cărei soluționare excede atributelor puterii judecătorești. Inadmisibilitatea acesteia a fost corect constatată iar dezbaterea contradictorie a probelor a devenit superfluă prin aplicarea art. 137 alin. 1/pr.civ..
În privința soluției pronunțată asupra excepției lipsei calității procesual pasive a IT, tribunalul a constat că prima instanță a dat o interpretare judicioasă prevederilor speciale ale art. 26 din HG nr. 1172/2001 referitoare la identitatea persoanelor juridice abilitate propună,să valideze și să emită titlurile de proprietate la care a făcut referire reclamantul prin cel de-al doilea petit al cererii de chemare in judecată.
În considerarea raționamentului anterior prezentat, in baza art.295 alin.1 și 296.pr.civ., apelul reclamantului va fi respins,cu consecința evidentă a menținerii sentinței supusă reformării,considerată a fi legală și temeinică, pârâții intimați nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei civile nr.275/A/ din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs Consiliul Local al comunei susținând că în mod greșit instanța de apel a apreciat că delimitarea administrativă a comunei este un atribut al puterii executive, recurentul, în calitate de reclamant, prin cererea de chemare în judecată solicitând instanței doar a se constata că delimitarea cadastrală a teritoriului administrativ este conformă documentației întocmite de SC SRL.
S-a mai arătat că reclamantul a chemat în judecată și celelalte unități administrativ teritoriale cu care se învecinează, pentru a le opune susținerile sale legate de constatării Comisiei de delimitare a teritoriului administrativ.
Cu toate aceste OCPI a început să înregistreze suprafețe de teren acordate persoanelor ce au depus cereri la comuna, ca fiind situate în teritoriul administrativ al comunei.
În finalul recursului s-a arătat că reclamantul a respectat documentația tehnică efectuată de către SC SRL și aceasta este opozabilă celorlalți pârâți.
În drept a invocat motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă.
La fila 8-9 Consiliul Local al municipiului Tad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat, întrucât primele instanțe au soluționat în mod corect excepțiile incidente în cauză, excepții care nu fac posibilă discutarea probatoriului și a fondului cauzei.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile art. 304 raportat la art. 306 și art. 312 Cod pr.civilă se reține că acesta este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 Cod pr.civilă hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Curtea va reține că primele instanțe au interpretat în mod corect raportul juridic dedus judecății, reținând că documentația tehnică invocată de către recurent, întocmită de SC SRL prin proiectul nr. 9/1998, nu este de natură a schimba calitatea procesuală a părților sau opozabilitatea față de acestea a documentului invocat.
Ca atare motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 Cod pr.civilă nu este incident în cauză.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă Curtea va reține că nici acesta nu este incident, excepțiile privind calitatea procesuală și inadmisibilitatea acțiunii, reținute de către primele instanțe fiind incidente în cauză, OCPI fiind un organ administrativ cu atribuții specifice în domeniul evidențelor cadastrale, iar celelalte unități administrativ teritoriale, fiind persoane juridice, între care delimitarea administrativ teritorială se realizează, potrivit legii, prin acte administrative, și nu ca urmare a unor acțiuni civile directe.
Față de cele arătate recursul declarat de către Consiliul local al comunei va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către Consiliul Local al comunei, împotriva deciziei civile nr.275/A din 8 aprilie 2008, pronunțată de către Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
Red. LL/ 2.10.2008
Thred. NF/2.10.2008
Ex.2
Tribunalul Timiș / Vicepreședinte.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Carmina Orza