Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 842/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 842
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 2: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul - și pârâta, și de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 124 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul pârât, asistat de avocat, același avocat reprezentând și pe recurentul pârât, și avocat, reprezentându-i pe recurentul reclamant - și recurenta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a fost depusă întâmpinare formulată de recurenții pârâți.
Avocat, pentru recurentul reclamant și recurenta pârâtă, a depus întâmpinare, ce a fost comunicată.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat, pentru recurentul reclamant și recurenta pârâtă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că din hotărârea pronunțată de tribunal nu rezultă cu certitudine că a fost respins apelul, doar în finalul considerentelor se arată că motivele de apel sunt neîntemeiate. De asemenea, instanța nu a dat cuvântul părților pe excepție, acestea fiind în imposibilitate de a formula apărările pe acest aspect.
A arătat că nu a intervenit prescripția, întrucât în cadrul acțiunii din 2002, intervenit o înțelegere cu autoarea pârâților privind încheierea actelor, iar în anul 2004 autoarea a arătat că a intervenit această înțelegere. Apare în convenție înscris și obiectul acesteia.
Analizarea fondului cauzei a fost lipsită de sens, instanța nerăspunzând nici măcar formal criticilor formulate de reclamant.
A pus concluzii de admitere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru recurenții pârâți, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că instanța de apel nu a soluționat cauza în baza excepției invocate de pârâți, ci avându-se în vedere că prin chitanța de mână nu a fost identificat terenul ce făcea obiectul convenției. S-a mai reținut că acesta ar fi identificabil doar în raport de cadastrul efectuat de pârâtă înainte de 2002. Prin declarațiile martorilor, acesta a fost identificat. A mai arătat că terenul a fost înstrăinat prin titlul valabil, oneros, obiectul fiind determinabil, terenul avut în vedere fiind cel înstrăinat numitei.
Totodată, s-a făcut o greșită interpretare a art. 1079 Cod civil, reclamantul nefăcând nicio plată, decât la 4 luni după ce fusese pus în întârziere.
A pus concluzii de admitere a recursului și a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul reclamant și recurenta pârâtă.
Avocat, pentru recurentul reclamant și recurenta pârâtă, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâți, arătând că nu a operat punerea în întârziere, iar rezoluțiunea nu poate opera.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
La data de 05.01.2004, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între părți la data de 19.12.2000, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În motivare, reclamantul a arătat că la data mai sus menționată a cumpărat de la pârâți o suprafață de 189 mp teren, la momentul întocmirii chitanței plătind suma de 6200 dolari USD, urmând ca diferența să o plătească la momentul întocmirii actului autentic asupra imobilului, însă în ciuda stăruințelor sale de a se prezenta la notariat, acestea au rămas fără efect.
La data de 1.03.2004, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale reconvențională pârâta a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți, ca urmare a neplății prețului de către cumpărător.
Prin sentința civilă nr.6985 din 27 iunie 2005, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul cu nr.886/2004, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta.
S-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la 13.12.2000, consemnat în înscrisul sub semnătură privată denumit, convenție s-au repus părțile în situația anterioară încheierii lui, în sensul că pârâții vor redeveni proprietarii imobilului înstrăinat și au fost obligați aceștia la plata către reclamant a sumei de 6200 dolari USD, reprezentând prețul plătit de acesta.
S-a reținut că obiectul convenției nu este determinat sau determinabil, condițiile de valabilitate prevăzute de art.948 pct.3 cod civil nefiind îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat că, în mod greșit a fost soluționată cauza, reținându-se că obiectul convenției nu este determinat.
Suprafața de 189 mp. provine dintr-o suprafață mai mare de 692 mp. teren situat la o adresă determinată, respectiv-.
De asemenea greșit a fost soluționată cererea reconvențională. Astfel, în lipsa unei notificări a vreuneia din părți, instanța deși concluzionează că depozițiile martorilor sunt contradictorii, în final atribuie culpa pentru neperfectarea actului, reclamantului.
Prin decizia civilă nr.554 din 4 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr.4998/2005, s-a admis apelul, s-a desființat sentința civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut că în mod greșit s-a constatat că nu se poate determina obiectul convenției, câtă vreme, în raport de configurația terenului și alte elemente, cum ar fi poziția, structura, îngrădirea totală sau parțială, putea să se stabilească obiectul convenției.
În acest sens, în virtutea rolului activ, instituit de art.129 Cod pr.civilă, instanța ar fi trebuit să interpeleze părțile, iar expertului desemnat era necesar să i se pună în vedere să ofere propuneri concrete cu privire la așezarea - poziționarea terenului în discuție.
Pe de altă parte, eronat s-a reținut reaua credință a reclamantului, și neplata prețului, respectiv diferența de preț, întrucât aceasta, în raportul încheiat neavând această obligație.
Chiar dacă s-a procedat la consemnarea sumei de către acesta, faptul s-a realizat pentru a da instanței posibilitatea de a se pronunța pe petitul având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, însă nici una din părți nu a notificat celeilalte părți intenția de a încheia actul în formă autentică.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civila nr.2916 din 12.10.2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a constatat că recursul este nefondat și a fost respins.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 21129/C/2006, iar la data de 23.02.2007, pârâta-reclamanta - a depus la dosar precizare, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei, deoarece la data încheierii convenției, reclamantul - era căsătorit cu numita.
La data de 16 mai 2008, decedat pârâta-reclamanta -, potrivit certificatului de deces nr.1254/16.05.2008, acțiunea fiind preluată de către .
Prin sentința civilă nr.11469 din 4 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul -, împotriva pârâților -, - - decedată, acțiune preluată de -, și a fost respinsă cererea reconvențională
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că:
La data de 13.12.2000, între - si -, pe de o parte și - pe de alta parte, s-a încheiat un înscris sub semnătura privata intitulat " chitanța " prin care primii s-au obligat sa-i vândă celui de-al doilea o suprafața de 189 mp în schimbul prețului de 9560 dolari SUA.
În această convenție, părțile au individualizat terenul prin referire la întreaga suprafață pe care vânzătorii o dețineau la momentul respectiv și anume "partea de sud a imobilului de la adresa - -- nr.35 în suprafață de 691 mp ", imobil ce îl dețineau cu actul de moștenitor nr.958 /30.05.1995, din care vindeau teren în suprafața de 189 mp.
De asemenea, părțile au stipulat în convenție si faptul că din suma totală convenită drept preț, cumpărătorul a achitat suma de 6200 dolari SUA, urmând ca diferența de 3360 dolari SUA să fie achitată la data "întocmirii actelor notariale, ce depind de documentația cadastrala ce urmează a fi definitivată".
Rezultă, așadar că la data înțelegerii, suprafața de teren ce urma să fie vândută, respectiv cumpărată, nu a fost individualizată prin dimensiuni și vecinătăți.
Ulterior, vânzătorii, care dețineau în indiviziune imobilul situat în C, str. - -fosta - -, nr. 35, din care face parte și suprafața de 189 mp în litigiu au procedat prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 3557/23.10.2003, la ieșirea din indiviziune.
Concret, pârâta - a primit în natură imobilul, iar primit o suma determinată și dreptul de folosință viageră în camera de zi.
De asemenea, s- reținut că la data de 21.03.2002, același reclamant i-a chemat în judecata pe pârâți, solicitând instanței să constate valabilitatea convenției de vânzare - cumpărare încheiată la data de 13.10.2002 a Judecătoriei Craiova, s-a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea cererii.
Din cele expuse anterior s-a apreciat că la data când a intervenit înțelegerea între părți terenul ce a făcut obiectul convenției de vânzare -cumpărare încheiată la data de 13.10.2000, nu a fost individualizat, deci nu a fost determinat, conform condițiilor impuse de art. 948 din Codul civil, privind valabilitatea convențiilor.
În rejudecare, ținând seama de indicațiile date de instanța de control judiciar în decizia de casare, instanța a pus in discuția părților efectuarea în cauză a unei expertize, specialitatea topografie, care, pe baza actelor deținute de părți, să determine cu exactitate, prin dimensiuni si vecinătăți, terenul ce a fost obiectul convenției din 13.10.2000.
În cuprinsul lucrării efectuate, expertul desemnat în cauza a ținut seama și de actul de dezmembrare și contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4992/21.10.2004 și a propus doua variante de determinare a terenului ce a făcut obiectul convenției părților din data de 13.10.2000.
Instanța a apreciat însă, că raportul de expertiză nu determină cu certitudine terenul în cauză, ci în funcție de situația de la fața locului și relatările părților a determinat terenul din partea de sud a imobilului.
Mai mult, este greu de apreciat că reclamantul ar fi dorit să cumpere o suprafață de teren într-un loc înfundat, pentru care ar fi avut nevoie să traverseze pe toată lungimea, proprietatea reclamantei.
Mai mult, în prezent obiectul convenției la momentul efectuării expertizei este greu de stabilit, având în vedere că reclamanta a înstrăinat din suprafața totală de teren deținută și asta tot în partea de sud a întregii suprafețe de teren.
Așa fiind, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului nu este întemeiată.
De asemenea, instanța respins și cererea reconvențională, având în vedere că pârâta - reclamantă nu a făcut dovada că l-a notificat pe reclamant să achite prețul, dar și pentru motivele expuse anterior cu privire la terenul în litigiu, care nu a putut fi delimitat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât pârâții reclamanți și, cât și reclamanții pârâți și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apelanții pârâți reclamanți și, prin motivele de apel arată că, în mod greșit prima instanță a respins cererea reconvențională, pe considerentul că reclamantul nu a fost notificat pentru plata diferenței de bani, deși din declarațiile martorilor audiați la fond și declarațiile extrajudiciare depuse de autoarea apelanților la instanța de recurs se poate observa că singura care și-a îndeplinit obligațiile contractuale și care i-a cerut reclamantului să achite diferența de bani și să se prezinte la notar, este autoarea apelanților pârâți reclamanți.
Apelanții pârâți reclamanți consideră că, în cauză se impunea respingerea acțiunii principale ca inadmisibilă și admiterea cererii reconvenționale, în sensul de a se dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.12.2000 între pârâta și și reclamantul care era căsătorit cu.
S-a mai arătat că, deși se solicită instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în realitate este vorba despre un antecontract de vânzare-cumpărare, iar, pe de altă parte, au trecut mai mult de trei ani de la data încheierii antecontractului, așa încât apelanții nu mai pot fi obligați să vândă, prin act autentic și, de asemenea, reclamantul până la introducerea cererii autoarei apelanților pârâți reclamanți nu și-au îndeplinit obligația de achitare a prețului către pârâții și.
Apelanții și, prin cererea de apel au arătat, în esență, că prin probele administrate s-a demonstrat că terenul respectiv aparține pârâtei care din suprafața totală de 692 mp i-a înstrăinat o suprafață mai mică, de 189 mp, de unde concluzia că, în cel mai rău caz, apelanții pot fi coproprietari în indiviziune cu pârâta, dar nu se poate susține cu vreun argument că antecontractului de față i-ar lipsi obiectul.
Prin decizia nr.124 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-au respins apelurile formulate de reclamantul și pârâta, împotriva sentinței civile nr.11469/04 07 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova,în contradictoriu cu apelanții-pârâți și .
S-au apreciat ca nefondate criticile pârâților cu privire la soluționarea cererii în rezoluțiunea convenției încheiat la data de 13.12.2000, cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada notificării reclamantului în vederea achitării diferenței de preț, condiție cerută de art.1079 Cod civil, în conformitate cu care, dacă obligația constă în a da sau a face, debitorul trebuie pus în întârziere printr-o notificare, și nu verbal.
Neîntemeiată s-a considerat și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de aceeași apelanți, reținându-se că dreptul promitentului cumpărător de a solicita încheierea contractului în formă autentică este un drept de creanță, supus prescripției extinctive de 3 ani, conform Decretului nr.167/1958, termen care a început să curgă la data încheierii convenției - 13.12.2000 dar s-a împlinit la data când a fost introdusă acțiunea ce face obiectul prezentei cauze.
Pe fond, instanța de apel a apreciat că antecontractul încheiat între părți nu îndeplinește una din condițiile de validitate cerute de lege, respectiv obiectul, adică terenul înstrăinat, nu este determinat prin dimensiuni și vecinătăți.
În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei au declarat recursuri reclamantul și pârâta și pârâții și .
Reclamantul și pârâta au criticat modul ambiguu în care s-a motivat hotărârea recurată, din considerentele acesteia nerezultând dacă a apreciat ca prescris dreptul la acțiune, sau a analizat fondul litigiului.
Excepția prescripției extinctive nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se drepturile procesuale ale acestora.
Potrivit actelor depuse la dosar, reclamantul a mai promovat o acțiune similară, în anii 2002-2003 împotriva autoarei pârâților, proces care nu a fost finalizat, ca urmare a încheierii convenției în forma consemnată în înscrisul sub semnătură privată, dar introducerea acțiunii a avut ca efect întreruperea termenului de prescripție, conform art.16 din Decretul nr.167/1958.
În cazul în care se apreciază că tribunalul a soluționat cauza pe fond, recurenții consideră că nu s-a răspuns, nici măcar formal, la niciuna din criticile formulate în apel, instanța limitându-se să constate că judecătoria a reținut corect lipsa uneia din condițiile prevăzute de art.948 Cod civil, pentru validitatea convenției.
În ciclul procesual anterior s-a reținut în mod irevocabil că obiectul convenției este cel puțin determinabil, și s-au dat îndrumări instanței de rejudecare de a completa probatoriul în sensul de a se stabili amplasamentul terenului.
Motivele instanțelor sunt străine de principiile generale ale dreptului civil, în speță ale metodelor de interpretare a convențiilor și a dispozițiilor legale ce guvernează materia vânzării și chiar a actului juridic.
În condițiile în care în convenția părților obiectul este înscris ca "teren situat în C,-", nu este justificată constatarea că obiectul nu este determinat.
Recurenții pârâți au invocat greșita aplicare a legii, respectiv art.1097 Cod civil.
Reclamantul a fost pus în întârziere încă din anul 2002, prin întâmpinarea formulată de pârâți, în care s-a arătat că diferența de preț nu a fost achitată.
Diferențele de preț s-au plătit la circa 4 luni de la depunerea cererii reconvenționale, aspecte în măsură să dovedească reaua credință a cumpărătorului și să atragă sancțiunea rezoluțiunii actului juridic.
Termenul de prescripție a dreptului la acțiune a fost greșit calculat, prin raportare la data de 15.12.2003 - ca dată a introducerii acțiunii, în loc de 5.01.2004 -dată la care cererea a fost înregistrată la instanță.
Neperfectarea contractului se datorează reclamantului, care nu a mai dorit să cumpere terenul, el fiind cel care a prezentat vânzătorilor pe numita, persoana cu care a fost încheiat ulterior actul autentic.
Pârâții au depus întâmpinare la recursul reclamantului și pârâtei, solicitând respingerea acestuia, întrucât prin decizia recurată cauza nu s-a soluționat față de excepția prescripției dreptului la acțiune, iar în ciclul procesual anterior casarea cu trimitere s-a dispus pentru necercetarea fondului, fără a se reține că obiectul convenției părților este determinabil.
Reclamantul a depus la rândul său întâmpinare la recursul pârâților, arătând că este corectă soluția pronunțată cu privire la cererea reconvențională, cât și înlăturarea criticilor din apel, referitoare la excepția prescripției extinctive.
Examinând criticile formulate de părți, se constată nefondate ambele recursuri, pentru următoarele considerente:
Considerentele deciziei pronunțată în apel d e Tribunalul Dolj sunt suficient de clare și explicite, din argumentele expuse rezultând fără putință de tăgadă că instanța a examinat fondul acțiunii reclamantului, înlăturând excepția prescripției dreptului la acțiune, opusă de pârâți.
Prescripția dreptului la acțiune a fost invocată de pârâți prin motivele de apel, comunicate reclamantului, conform art.289 alin.(2) Cod pr.civilă. odată cu citarea pentru primul termen acordat în apel, critică la care acesta a răspuns atât prin întâmpinarea depusă la 14.11.2008, formulându-și apărările în raport de prevederile Decretului nr.167/1958, cât și prin concluziile scrise depuse la filele 39-40 în dosarul Tribunalului.
În aceste condiții, nu se poate pretinde încălcarea dreptului reclamantului de a-și formula apărările, critica invocată în recurs sub acest aspect, fiind neîntemeiată.
Motivele din apelul reclamantului au fost examinate de instanța de control judiciar, chiar dacă într-o manieră succintă, dar suficientă pentru asigurarea unei analize în esență a litigiului, a cărui dezlegare este determinată de constatarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor de validitate a convenției, prevăzute de art.948 Cod civil.
Din lecturarea motivelor de apel formulate de reclamant și depuse în dosarul tribunalului la filele 6-8, rezultă că acestea se axează în mare parte pe redarea parcursului dosarului în cele 2 cicluri procesuale, fără a se concretiza în mod distinct cauzele de nelegalitate și netemeinicie vizate prin calea de atac exercitată, aceeași modalitate de redactare fiind reluată și în recurs.
În această situație, era firesc să se deceleze critica privind condiția de validitate prevăzută de art.948 lit.c Cod pr.civilă, condiție care impune ca orice convenție să aibă un obiect determinat sau determinabil conform art.964 Cod civil.
Condițiile de valabilitate a actului juridic se analizează față de momentul încheierii acestuia, ori în speță, la întocmirea înscrisului sub semnătură privată intervenit între părți, obiectul convenției nu era nici determinat, nici determinabil, individualizarea suprafeței de teren vizată de transmiterea dreptului de proprietate de la vânzători la cumpărători făcându-se într-o modalitate confuză, prin arătarea adresei la care este situat imobilul, și precizarea că partea de teren vândută este amplasată pe latura sudică a proprietății, elemente insuficiente pentru o determinare concretă a amplasamentului celor 189m.p. în configurația întregii suprafețe, de 692. deținută în proprietate de vânzători.
Așadar, față de constatarea că actul juridic în discuție nu îndeplinește toate condițiile de validitate cerute de dispozițiile art.948 Cod civil, acțiunea reclamantului nu poate fi admisă, conform art.1073 Cod civil, cu atât mai mult cu cât, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4992/2004, terenul de la adresa menționată în act a făcut obiectul unei vânzări încheiată cu respectarea tuturor condițiilor cerute de lege, situație în care bunul nu se mai află în patrimoniul vânzătorului, pentru ca instanța să poată constata transmiterea lui valabilă în patrimoniul reclamantului.
Decizia civilă nr.554/4.04.2006 a Tribunalului Dolj, pronunțată în ciclul procesual anterior nu operează cu putere de lucru judecat în privința regimului juridic al obiectului convenției, întrucât desființarea sentinței s-a dispus numai pentru a se cerceta fondul litigiului și a se examina posibilitatea individualizării terenului, ori din concluziile raportului de expertiză efectuat în rejudecare rezultă că la stabilirea amplasamentului expertul a avut în vedere situația de la fața locului și susținerile părților, aspecte neconcludente, în condițiile în care din înscrisul sub semnătură privată lipsesc elementele concrete de individualizare a obiectului convenției, iar în prezent regimul juridic al imobilului s-a modificat, ca urmare a înstrăinării unei părți din teren prin act autentic.
Nefondate sunt și criticile din recursul pârâților.
Conform dispozițiilor art.1079 alin.1 Cod civil, dacă obligația constă în a da sau a face, debitorul trebuie pus în întârziere prin notificare.
Datorită caracterului sinalagmatic al contractului de vânzare cumpărare, în care fiecare parte are calitate și de creditor și de debitor, debitorul nu devine pasibil de daune-interese prin simpla întârziere în executarea obligației, ci numai după punerea sa în întârziere, care este menită să constate neîndeplinirea la timp a obligației.
În cauză, reclamantul nu a fost pus în întârziere până la data de 1.03.2004, când s-a formulat cererea reconvențională, iar ulterior a achitat diferența de preț prin recipisa nr.136/25336/2.07.2004, depusă la fila 44 din dosarul nr.886/2004 al Judecătoriei Craiova, situație în care nu i se poate imputa nerespectarea obligației contractuale, pentru a se putea dispune rezoluțiunea convenției conform art.1020, 1021 Cod civil.
Întâmpinarea depusă de pârâți în dosarul nr.11012/2002, în care reclamantul a renunțat la judecată,nu valorează punere în întârziere, aceasta putându-se face numai în formele prevăzute de lege, respectiv fie prin notificare scrisă, fie printr-o cerere de chemare în judecată, sau eventual într-o altă formă convenită de părți.
În acest context, nu este întemeiată susținerea pârâților privind culpa reclamantului în neperfectarea convenției.
Termenul de prescripție a dreptului la acțiune a fost corect calculat de instanță, constatându-se că s-a împlinit la data de 15.12.2004, moment ce coincide cu cel al introducerii acțiunii din prezenta cauză.
Observând actele dosarului, rezultă că instanța a fost sesizată la data de 15.12.2003 (fila 2), cererea fiind restituită reclamantului pentru a se depune în numărul corespunzător de exemplare, și apoi a fost înregistrată la 5.01.2004, fără însă ca aceasta să modifice momentul investirii instanței, care este 15.12.2003, situație în care excepția prescripției dreptului la acțiune nu operează.
Față de considerentele expuse, ambele recursuri sunt nefondate și urmează să fie respinse conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul - și pârâții, împotriva deciziei civile nr. 124 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehn.2 ex/14.07.2009
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Costel Drăguț, Emilian Lupean
