Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 841/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 841
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții G, împotriva deciziei civile nr. 130 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 9664 din 11 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, pentru recurenții reclamanți G, și intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Intimatul pârât a depus concluzii scrise și înscrisuri ce au fost comunicate.
Avocat, pentru recurentul reclamant a arătat că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de acestea.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că excepția uzucapiunii a fost invocată și în apel, solicitându-se și proba cu martori, însă instanța a respins această probă și nu a cercetat această excepție.
A arătat că prin hotărârea primei instanțe, menținută de tribunal, a fost stabilită o linie de hotar și au fost obligați reclamanții să lase în liniștită posesie pârâtului suprafața de 5. fără însă a fi formulată o cerere în revendicare, procedându-se la o comparare a titlurilor deținute de părți. Ambele instanțe au procedat însă în mod greșit, întrucât titlul recurenților este preferabil, dacă se reține criteriul datării actelor. A pus concluzii de admitere a recursului, în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal. În subsidiar, admiterea recursului, modificare hotărârilor și admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât a arătat că pe latura proprietății dinspre nu există gard, nici pe lungimea casei. A solicitat respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La data de 2.03.2005, reclamanții G și, au chemat în judecată pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună grănițuirea proprietăților și stabilirea liniei de hotar prin construirea unui gard despărțitor, iar pârâtul să fie obligat să le respecte dreptul de proprietate și posesia asupra fâșiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea lor, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 14.06.2005, pârâtul a depus întâmpinare invocând lipsa calității procesuale active a reclamanților, întrucât aceștia nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 722 din 31.01.2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr. 6139/2005, a fost admisă cererea formulată de reclamanți, obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 7,5. individualizat conform anexei 1 la raportul de expertiză întocmit de expert, stabilind linia de hotar ce delimitează proprietățile situate în C, - - nr.9 și respectiv nr. 11, ca fiind linia ce unește punctele topografice 1 și 13, conform anexei 1 la raport.
A fost obligat pârâtul către reclamanți la 175 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de teren de 218. situată în C,-,conform nr.6162/2003 a Judecătoriei Craiova și contractului de donație nr.256/2001 și se învecinează la vest cu terenul proprietatea pârâtului, proprietarul unei suprafețe de teren de 212. conform contractului de vânzare cumpărare autentic nr.67113/1982,imobil situat în C, STR. - -, nr.11.
Instanța a mai reținut că în fapt reclamanții au în posesie 210,5. iar pârâtul 177,5 mp și ocupă o suprafață de 7,5. din terenul reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie iar prin decizia civilă nr. 945 din 7 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 1838/2006, s-a respins apelul și a fost obligat apelantul pârât către intimații reclamanți la 700 RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate arătând că în mod greșit s-a dispus grănițuirea în varianta I propusă de expert, că prin stabilirea acestei linii de hotar i- fost ocupat terenul său, că deși suprafața de teren dobândită de reclamanți a fost mai mică, în urma introducerii unei acțiuni în constatare la care el nu a fost parte, reclamanții s-au înscris în cu o suprafață de teren mai mare și că în mod greșit s-a da preferință titlului reclamanților pe motiv că l-au înscris în Cartea Funciară.
Recursul a fost admis prin decizia 3113/2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-au casat ambele hotărâri și s-a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Craiova, fiind înregistrată sub nr-.
În rejudecare, în scop probator s-a încuviințat proba testimonială, proba cu acte și efectuarea unei expertize tehnice.
Prin sentința civilă nr. 9664 din 11 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea în revendicare și admisă cererea în grănițuire. A fost stabilită linia de hotar între proprietățile părților situate în C,- și 11, între punctele 4-6-13-14-15 conform anexei nr.3 la raportul de expertiză întocmit de expert.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții au dobândit prin contractul de donație autentificat sub nr. 256/2001 (fila 101), imobilul situat în C,-, compus din teren în suprafață de 191 mp. și o casa de locuit, terenul având dimensiunile: N- 9,2, str. -, iar la V- 18,65 pârâtul.
S- reținut că donatoarea deținea imobilul donat în baza certificatului de moștenitor nr. 2243/1987, în memoriu tehnic întocmit în 1987 (fila 104), cu ocazia dezbaterii succesiunii dimensiunea de la fiind menționată a fi 8,8.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 6162/2003 (fila 101), s-a constatat calitatea de proprietar a reclamanților și a donatoarei asupra suprafeței de 218 mp. teren, situat în C,-, prin încheierea nr. 1127/2004 fiind dispusă rectificarea suprafeței de teren înscrisă în 13436 (fila 103), de la 191 la 218 mp.
S- reținut că pârâtul, prin contractul de vânzare cumpărare din 06 ianuarie 1972, dobândit cota de din imobilul situat în C,-, respectiv din suprafața de 424 mp. și casă, cu dimensiunile arătate în memoriul tehnic și schița de plan ce fac parte integrantă din contract, cota indiviză vândută pârâtului fiind deținută de vânzătoare în temeiul actului autentic sub nr. 1487/1946, dobândit anterior prin actele de vânzare cumpărare nr. 823/1945 și 282/1946.
Din considerentele deciziei civile 674/1976 s- reținut că prin sentința civilă 1941/1955 se făcuse ieșirea din indiviziune asupra imobilului din-, stabilindu-se o lățime la stradă de 11,8 pentru fiecare lot,unul din loturi fiind dobândit de pârât prin contractul din 1972.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, se reține că în prezent proprietatea reclamanților are o suprafață de 213,44 mp. cu o deschidere stradală de 9,03, în timp ce proprietatea pârâtului are o suprafață de 180,04 mp. cu o deschidere stradală de 11,42.
Instanța reținut că ambele părți invocă dobândirea dreptului de proprietate prin titluri ce provin de la autori diferiți astfel încât este lipsită de relevanță juridică înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară.
S- reținut că reclamanții invocă dobândirea dreptului de proprietate prin contractul de donație 256/2001 și sentința civilă nr. 6162/2003, în timp ce pârâtul invocă dobândirea dreptului de proprietate, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 06 ianuarie 1972.
Procedând la compararea titlurilor părților, instanța a apreciat că dreptul autorului pârâtului este preferabil față de dreptul autoarei reclamanților, întrucât este anterior titlului invocat de reclamant, dreptul de proprietate al pârâtului fiind transmis prin acte de vânzare - cumpărare autentificate sub nr.823/1945 și 282/1946 în timp ce dreptul de proprietate al reclamanților este transmis în temeiul certificatului de moștenitor nr.256/2001- certificat a cărui putere doveditoare nu poate fi opusă terților ca instrument de dovadă a proprietății, neconstituind față de terți un titlu de proprietate și a nr.6162/2003 care nu este opozabilă pârâtului.
Cum în speță pârâtul deține suprafața de 180,04 mp în loc de 212 mp cu o deschidere de 11,4 în loc de 11,8 instanța a apreciat că titlul pârâtului este preferabil titlului reclamanților urmând ca acțiunea în revendicare să o respingă ca neîntemeiată.
Proprietățile părților au fost delimitate cu semne exterioare ( gard despărțitor), pârâtul deținând o suprafață mai mică decât cea menționată în contractul de vânzare - cumpărare iar la momentul transmiterii imobilului în patrimoniul donatoarei în anul 1987, imobilul avea o lățime stradală de 8,8, astfel încât imobilul putea fi transmis reclamanților doar cu aceste dimensiuni și nu cu 9,03 cât apare în prezent.
Împotriva sentinței au formulat apel reclamanții, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare au arătat faptul că în mod greșit instanța stabilit linia de hotar dintre proprietăți, omologând o variantă a raportului de expertiză prin care le-a diminuat proprietatea în condițiile în care pârâtul nu a avut o cerere în acest sens.
Celelalte critici, numerotate de la 3 la 5 se referă la greșita interpretare a probelor, la analizarea prin comparație a titlurilor părților dar și a preferabilității acordată de instanță actelor de proprietate prezentate de pârât.
În susținerea ultimului motiv de apel a invocat intervenirea prescripției achizitive ca mod de dobândire proprietății, astfel încât, instanța de fond nu putea să- deposedeze de terenul în suprafață de 5..
Prin decizia civilă nr. 130 din 24 februarie 2009 Tribunalului Doljs - respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a reținut că susținerea apelanților potrivit căreia terenul în minus al intimatului s-ar găsi în proprietățile vecine nu-și găsește fundamentul, lucrarea de expertiză dispusă în cauză aplicând în teren strict numai actele de proprietate ale părților, în conformitate cu limitele înscrise în acestea.
În ceea ce privește operațiunea de compararea titlurilor, s- constatat că instanța de fond subscris dispozițiilor impuse prin decizia de casare nr.3113/1 noiembrie 2006 a Curți de Apel, pronunțată în dosarul nr-, dar și în conformitate art. 315, alin.1 pr.civ. și a avut în vedere actele depuse de părți, a constatat că sunt preferabile celor ale reclamanților, urmând regula potrivit cu care se acordă preferință titlului cu data cea mai veche.
În concordanță cu analiza expusă anterior, susținerea din motivul de 5 de apel, potrivit căreia titlul reclamanților era preferabil a fost considerată neîntemeiată, având în vedere că titlurile părților nu provin de la același autor,doar în caz contrar, această cerință putând reprezenta o delimitare pe acest criteriu al preferabilității dreptului de proprietate.
S-a arătat că invocarea modului de dobândire a proprietății, în temeiul art. 1847 Cod Civil, ca argument de fond, direct în calea de atac a apelului, nu poate fi primită atât timp cât reclamanți nu se află în posesia unui titlu care să le confere acest drept și opozabil intimatului pârât.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând respingerea acțiunii în revendicare. S-a susținut că în mod greșit reclamanții au fost deposedați de o suprafață de 5. fără ca pârâtul să promoveze o acțiune în revendicare, iar instanța a procedat greșit la compararea titlurilor părților, fără să fie investită cu o acțiune în revendicare.
S-a susținut că actul de proprietate al reclamanților este preferabil deoarece familia lor deține imobilul din anul 1939 iar autorii lor au dobândit imobilul la 31.08.1917, în timp ce pârâtul a dobândit terenul în anul 1982 iar în memoriul tehnic ce însoțește actele de proprietate ale autorilor pârâtului lățimea totală a terenului este de 22,30.
Recurenții au arătat că din 1939 terenul reclamanților a fost închis cu gard, operând uzucapiunea ca mod de dobândire a proprietății, iar cererea formulată în acest sens la tribunal ar fi trebuie admisă.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
În conformitate cu dispozițiile art. 315 c, dezlegările date de instanțele de casare asupra unor probleme de drept sunt obligatorii pentru instanțele de trimitere, aceste dispoziții fiind reținute în considerentele deciziei și de tribunal.
Prin decizia civilă 3113 din 1 noiembrie 2006, Curtea de Apel constatat că este greșită soluția de a diminua din terenul pârâtului, în condițiile în care toate părțile dețin suprafețe mai mici decât în acte și nu s-a făcut dovada că pârâtul ar ocupa din terenul reclamanților. Curtea a statuat că este lipsit de relevanță faptul că reclamanții și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în condițiile în care titlurile părților nu provin de la același autor și a dispus ca în rejudecare instanțele să compare titlurile părților, urmând să dea câștig de cauză părții care a dobândit terenul de la autorul cu titlu preferabil.
Față de aceste dispoziții ale deciziei de casare, nu sunt fondate criticile recurenților vizând nelegalitatea comparării titlurilor și lipsirea de eficiență a faptului că au înscris în cartea funciară dreptul lor de proprietate, aceste chestiuni fiind dezlegate de instanța superioară, iar instanțele de fond au respectat prevederile art. 315
În plus, reclamanții au promovat o acțiune având două capete de cerere: atât acțiunea în grănițuire, cât și cererea pentru revendicarea unei suprafețe de teren. În soluționarea acestei cereri, instanțele au obligația de a compara titlurile părților, iar după comparare s-a ajuns la concluzia respingerii acțiunii în revendicare.
În mod corect s-a dat preferință titlului pârâtului, considerându-se că terenul pe care îl deține este mai vechi decât cel al reclamanților. Instanța a avut în vedere nu atât data când terenurile au fost dobândite de autorii părților, ci data de la care se stăpânesc terenurile cu configurația actuală.
Astfel, în timp ce autorii pârâtului au avut în proprietate o suprafață totală de 424. stabilită cu exactitate în actele de proprietate, suprafața deținută de autorii reclamanților nu a fost precizată în actele vechi de proprietate. În contractul de vânzare cumpărare din anul 1939 prin care bunicii reclamantei au dobândit imobilul în proprietate nu se specifică întinderea suprafeței de teren, ci doar vecinii acestuia. În certificatul de moștenitor al autorului din 1987 este prevăzută suprafața de 191. aceeași suprafață apare în certificatul de moștenitor din 1980 eliberat la decesul autoarei, iar în memoriul tehnic emis în anul 1987 pentru este înscrisă suprafața de 208, cu o lățime a terenului la frontul stradal de 8,80.
Reclamanții au primit prin donație în anul 2001 suprafața de 191. și abia în anul 2003 s-a constatat existența unui drept de proprietate pentru suprafața de 218.
Instanța de fond a pronunțat o sentință legală asupra acțiunii în revendicare, această soluție impunându-se chiar dacă nu s-ar fi comparat titlurile părților, deoarece nu s-a făcut dovada ocupațiunii abuzive a terenului de către pârât.
Prin raportul de expertiză s-au identificat terenurile ambelor părți și s-a constatat că pârâtul are în folosință doar suprafața de 180,04. față de 212. cât are înscris în actul de proprietate. Cum anterior instanța de recurs a stabilit că nu se poate lua o parte din terenul pârâtului cât timp acesta deține o suprafață mai mică decât în acte, iar probele administrate după casare nu au relevat că pârâtul ar ocupa din terenul reclamaților, în mod corect s-a respins acțiunea.
Este corectă soluția dată de tribunal asupra cererii pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune deoarece reclamanții nu au dovedit că terenul este stăpânit în configurația actuală de peste 30 ani, susținerea lor în sensul că au existat garduri împrejmuitoare fiind contrazisă de probele administrate.
Cât privește stabilirea liniei de hotar, s-a avut în vedere lățimea terenurilor la stradă, așa cum apare în actele de proprietate, dându-se relevanță memoriului tehnic eliberat în anul 1987 pentru autoarea reclamanților, în care lățimea terenului era de 8,8. Terenul pârâtului a făcut obiectul unei judecăți finalizate prin sentința civilă 674 din 8 aprilie 1976, stabilindu-se că pârâților li se cuvine un teren care are lățimea frontului stradal de 11,8. Chiar dacă această hotărâre nu este opozabilă direct reclamanților pentru că nu au fost părți în litigiul respectiv, ea nu poate fi ignorată, puterea sa de lucru judecat opunându-se terților ca prezumție de adevăr. În speță, instanțele de fond au stabilit o lățime a terenului pârâtului chiar mai mică, linia de hotar respectând un front stradal de 11,6.
Față de aceste considerente, se apreciază că decizia atacată a fost dată de tribunal cu aplicarea corectă a prev. art. 480 și 584 civ. nefiind incidente motive de nelegalitate în sensul art. 304, ceea ce impune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat declarat de reclamanții G, împotriva deciziei civile nr. 130 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 9664 din 11 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect grănițuire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored. GI
2ex/06.07.2009/ Jud. apel, /Jud.fond
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Costel Drăguț, Emilian Lupean
