Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 924/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 924
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTORI: Eliza Marin, Constanța Pană Elisabeta Gherasim C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în comuna, județ B, împotriva deciziei civile nr. 130 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta - la familia, domiciliată în comuna, sat, județ B și în comuna, județ B, pârâții domiciliată în comuna, sat i Noi, județ B, domiciliată în comuna, județ B, domiciliată în comuna, județ B, domiciliat în B, str.-.- nr.20, județ B și intervenienta Primăria comunei, cu sediul în comuna,județ
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns, recurenta pârâtă, reprezentată de avocat din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale nr.52 din 11.05.2009, intimata reclamantă reprezentată de avocat din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale nr.392 din 16.11.2009, lipsind intimații pârâți, și intimata intervenientă Primăria comunei.
Procedura îndeplinită.
Cererea de recurs este timbrată cu suma de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. 99111 din 11 mai 2009, timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Părțile prezente, prin apărători, având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, părților, prin apărători, în susținerea și combaterea recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă, arată că decizia Tribunalului Buzău este nelegală, reținând greșit în considerente că dreptul de superficie nu este enumerat expres printre drepturile reglementate de codul civil și neenunțarea vreunui text de lege privind constituirea acestuia nu reprezintă o nemotivare în drept a hotărârii, ori acest temei rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiunilor înscrise în art. 489 și 482 Cod civil.
Mai susține recurenta pârâtă, prin apărător că, dreptul de superficie se referă la folosința terenul pe care se află construcția, în acest sens fiind și practica unitară a instanțelor, neputând fi extins și asupra terenului aferent.
În speță, arată recurenta pârâtă, instanța de apel a reținut că suprafața de 500 mp. este o suprafață acceptabilă pentru folosința normală a locuinței stabilind un drept de superficie în favoarea reclamantei, în condițiile în care suprafața de teren pe care se află construcția este de 128 mp., astfel că se încalcă dreptul de proprietate al pârâtei.
Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut drept de superficie pentru suprafața de 500 mp., având în vedere că lățimea la stradă este minimă numai de 11 l. iar lungimea terenului se oprește în spatele cotețului C2, astfel cum este reprezentat pe schița de plan, ori există o contradicție între schița de plan de la fila 147 dosar fond unde construcția C2 se află pe terenul revendicat de primărie și schița de la fila 131 dosar fond, în care construcția C2 este tăiată cu inia de hotar reținută de instanță.
Învederează recurenta pârâtă că,în mod greșit tribunalul a reținut că între proprietarul terenului și constructori a existat o înțelegere, ca aceștia să construiască o casă de locuit pe terenul în litigiu, primind în mod gratuit folosința terenului, instanța interpretând eronat actul juridic dedus judecății a apreciat că între părți a existat o convenție care reprezintă instituirea unui drept de uzufruct cu titlu gratuit, care vine în contradicție cu cererea de chemare în judecată prin care se solicita de intimată un drept de superficie.
De asemenea, susține recurenta pârâtă, instanța de apel a mai reținut că întinderea suprafeței dată în folosință nu poate cuprinde doar terenul de sub clădiri ci întregul loc de casă, respectiv suprafața de 500, astfel că implică stabilirea unei servituți, cerere cu care instanța de fond nu a fost investită.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei tribunalului și în parte a sentinței și pe fond, admiterea în parte a acțiunii constând în existența unui drept de superficie numai pentru suprafața de 128 mp. pe care se află construcția, cu obligarea la plată cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Arată intimata reclamantă, prin apărător că, din probele administrate în cauză a rezultat că dreptul de superficie s-a născut în urma unei înțelegeri, convenție între părți, în acea perioadă soții erau în relații bune, instanțele reținând în mod corect situația de fapt și actul judiciar dedus judecății.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- la Judecătoria Buzău reclamanta (fosta ) a solicitat în contradictoriu cu pârâții, să se constate prin hotărârea ce se va pronunța, existența în favoarea sa a unui drept de superficie asupra suprafeței de 1000 mp. teren situat în com., sat, jud. B, aferent casei de locuit ce i-a fost atribuită prin decizia civila nr. 979 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 2195/2001, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
A susținut aceasta că în timpul căsătoriei a construit alături de fostul soț, cu acordul bunicii lui, o casă de locuit pe terenul acesteia din urmă, că prin hotărâre judecătorească, construcția i-a fost atribuită în proprietate exclusivă urmare a partajării bunurilor comune și că, ulterior, bunica fostului soț a decedat iar moștenitorii acesteia, pârâți în cauza de față, refuză să-i recunoască dreptul de superficie asupra terenului.
Pârâții au formulat întâmpinare,arătând că în principiu sunt de acord cu existența în patrimoniul reclamantei a unui drept de superficie, însă pentru o suprafață mult mai mică de teren, nicidecum pentru 1000 mp.
Au învederat, totodată, că sunt în proces de partaj în ceea ce privește terenul în discuție.
Totodată, pârâții au formulat cerere reconvențională solicitând să fie despăgubiți pentru prejudiciul adus urmare a existenței dreptului de superficie conform dispozițiilor legale.
Prin precizările la cererea reconvențională, prejudiciul solicitat prin cererea reconvenționala a fost evaluat la suma de 10 lei/ mp. lunar pentru acoperirea lipsei de folosință a terenului.
In cauza a formulat cerere de intervenție Primaria Comunei arătând că o suprafață de 500 mp. aflată în imediata vecinătate a proprietății pârâților și împrejmuită cu gard și folosită fără niciun drept de reclamantă, aparține domeniului privat al localității, motiv pentru care a solicitat ca atât reclamanta dar și pârâta să fie obligate să lase în deplină proprietate localității acest teren pe care urmează a se amenaja un drum de acces absolut necesar proprietarilor de terenuri agricole din zonă.
Din oficiu, la termenul de judecata din 18.01.2008 s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, față de împrejurarea că prin sentința civilă 1740/26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosar -, terenul în discuție a fost atribuit în proprietate exclusivă pârâtei reclamante.
A fost atașat spre consultare dosarul acestei instanțe nr. 5302/2000 având anexat dosarul Tribunalului Buzău 2159/2001.
Prin sentința civilă nr. 7693 din 19.12.2008, Judecătoria Buzăua admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor, și invocată din oficiu, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta și în totalitate cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Primaria Comunei,a constatat dreptul de superficie al reclamantei asupra suprafeței de 500 mp. teren aferent casei de locuit, situat in sat, com., jud. B, marcat de coordonatele 09-10-11-12-13-09 pe schița anexă a raportului de expertiză.
A fost obligată reclamanta pârâtă și pârâta reclamantă să lase în deplină proprietate și pașnică posesie intervenientei Primaria Comunei, jud. B, suprafața de 377 mp. teren marcat de coordonatele 01-10-11-12-15-04-03-02-01 pe aceeași schiță anexă a raportului de expertiză și s-a respins acțiunea principală în ceea ce privește pe pârâtele, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
Totodată, s-a respins acțiunea principală în ceea ce privește constatarea dreptului de superficie asupra a încă 500 mp. teren ca neîntemeiata și ca neîntemeiată cererea reconvenționala formulată de pârâta reclamantă în referire la obligarea reclamantei pârâte la plata de despăgubiri.
Instanța de fond a reținut că reclamanta împreună cu fostul soț, fiul pârâtei, au edificat în timpul căsătoriei, pe un teren în suprafață de 1200 mp. situat în sat, com., jud. B tarlaua 20, parcelele 1245- 1247 înscris în titlul de proprietate nr. 0898/54/04.03.2002, un imobil casa de locuit cu anexe.
Urmare a partajării bunurilor comune prin decizia civila nr. 979/07.09.2001 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosar 2159/2001, construcțiile au fost atribuite reclamantei pârâte în exclusivă proprietate.
Dreptul de superficie, deși nu își găsește o consacrare expresă în legislația noastră civilă, este îndeobște recunoscut ca un dezmembrământ al dreptului de proprietate și are la bază înstrăinarea de către titularul dreptului de proprietate asupra unui teren a unuia din atributele acestui drept și anume folosința către un terț proprietar al construcției edificată pe terenul respectiv.
In speță, terenul pe care s-au aflat construcțiile proprietatea reclamantei a fost reconstituit în proprietate, în baza Legilor de fond funciar numitului, bunicul fostului soț al reclamantei, actualmente decedat.
La momentul partajării bunurilor comune, era deja decedat iar în cauză a figurat ca parte soția supraviețuitoare a acestuia, Comana care, la interogatoriul ce i-a fost luat de către reclamantă, a recunoscut că cei doi foști soți au edificat construcțiile pe terenul reconstituit soțului său având acordul ei. Tot atunci a arătat că nu are vreo pretenție asupra vreunei suprafețe de teren.
Tot cu ocazia partajării bunurilor comune, prin expertiza efectuată atunci de expert, s-a determinat că terenul pus la dispoziție de bunicii numitului pentru edificarea construcțiilor ar măsura 500 mp., suprafață pe care părțile, inclusiv reclamanta nu au contestat-
Pornind de la împrejurarea că dreptul de superficie nu se constituie de către instanță întrucât nu există un temei legal în acest scop și o asemenea conduită ar însemna o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate, dar și de la faptul că instanța poate doar să constate existența unui asemenea dezmembrământ ce a fost constituit de titularul dreptului de proprietate în favoarea proprietarului construcției edificate pe terenul său, acțiunea a fost apreciată întemeiată în parte, respectiv în limita suprafeței de 500 mp. teren ce a fost marcat de expertiza tehnică efectuată în cauza de față de expert, mai exact completările efectuate de expert pentru termenul de judecata din 27.11.2008 sub titulatura "Precizări suplimentare", ca având coordonatele 09-10-11-12-13-09.
Pe parcursul soluționării cauzei, prin sentința civila 1740/26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosar -, definitivă și irevocabilă, terenul înscris în titlul de proprietate emis de pe urma lui a fost partajat între pârâte, suprafața în discuție revenind în exclusivă proprietate pârâtei, astfel că pârâtele, nu mai justificau vreo calitate procesuala pasivă în cauză.
Referitor la cererea reconvențională, așa cum a fost precizată, prin care pârâta reclamantă a solicitat cu titlu de despăgubiri suma de 10 lei/ mp. lunar pentru lipsa de folosință a terenului, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere că la momentul la care în favoarea reclamantei și a fostului ei soț s-a înstrăinat de către proprietara de atunci a terenului, Comana atributul folosinței, acest lucru s-a făcut cu titlu gratuit așa cum a rezultat tot din interogatoriu luat acesteia în dosarul de partaj atașat.
Ori, instanța nu poate modifica voința de atunci a părților schimbând acum condițiile în care dreptul de proprietate a fost dezmembrat iar, de cealaltă parte, pârâta, în calitate de moștenitoare a autorilor săi, a fost și ea ținută de caracterul gratuit al transmiterii folosinței convenit de aceștia.
Cât privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de Primaria Comunei, aceasta a fost apreciată ca întemeiată în limita suprafeței de 377 mp., teren determinat de expertiza ca având coordonatele 01-10-11-12-15-04-03-02-01 pe schița anexată raportului aflat la fila 161 dosar. Aceasta pornind de la împrejurarea că terenul deținut în proprietate urmare a partajului succesoral de pârâtă și folosit de reclamantă a măsurat cu 377 mp. mai mult decât suprafața înscrisă în titlul de proprietate eliberat lui.
Mai mult, pârâta a recunoscut la termenul de judecată din 20.06.2008 că la momentul la care s-a eliberat titlul de proprietate pe numele autorului său Primăria intenționa să creeze un drum pe terenul existent lângă cel reconstituit acesteia, teren pe care, ulterior, ea l-a inclus în curtea sa.
Împotriva sentinței menționate declarat recurs în termenul prevăzut de dispozițiile procedurale pârâta- reclamanta susținând în esență că prin hotărârea pronunțată s-au încălcat dispozitiile art. 480 civ. și art. 1 CEDO și 44 din Constituția României, deoarece dreptul de superficie nu este reglementat de lege. Dreptul de superficie trebuia să vizeze numai terenul și construcțiile și nu și alt teren sau numai terenul o porțiune stric necesară pentru acces.
S-a mai arătat că motivarea cuprinde aspecte contradictorii și nereale care nu-i sunt opozabile.
La data partajului,tatăl apelantei era decedat, iar decizia civila nr. 979/2001 a Tribunalului Buzău prin care casa a fost atribuită reclamantei, nu ii este opozabilă, în cauza nefiind introduși moștenitorii proprietarului terenului. In aceasta situație, faptul că Comana a precizat că nu are nici o pretenție asupra terenului nu poate să producă efecte.
Deși între părinții apelantei și reclamantă și soțul acesteia a existat o convenție, ca aceștia din urmă să edifice o construcție, presupunea numai folosirea terenului de sub casă, că hotărârea nu este motivată în drept conform dispozițiilor art. 261 proc. civ,cu privire la instituirea dreptului de superficie.
Tribunalul Buzău, prin decizia nr.130 din 15 aprilie 2009, a respins ca nefundat apelul declarat de pârâta, reținând că prezumția prevăzută de art. 492 Cod civil, potrivit căreia orice construcții făcute în pământ sau asupra pământului sunt socotite a fi făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa și că sunt ale lui, are caracter relativ, persoana care a construit având posibilitatea să facă dovada, contrară, că ea este proprietara construcției, în baza convenției cu proprietarul fondului.
Ca urmare, construcția edificată pe terenul altuia pe baza unei convenții și cu respectarea cerințelor legale în vigoare la acea dată,a justificat atât dobândirea dreptului de proprietate al asupra acelei locuințe cât și dreptul său de folosință asupra terenului aferent.
In speță, la data edificării construcției, respectiv în anul 1993, între proprietarul terenului pe de o parte, și soții și, a existat o înțelegere ca aceștia din urmă să construiască o casă de locuit pe terenul în litigiu, primind în mod gratuit folosința terenului.
Faptul că această construcție a fost ridicată în anul 1993, a reieșit din declarația martorilor și, proprietarul terenului a decedat ulterior edificării casei, respectiv în anul 1999, și ca urmare, convenția a intervenit cu proprietarul terenului și nu cu soția acestuia Comana
Din moment ce din anul 1993 și până în anul 1999, proprietarul terenului nu a pretins vreo despăgubire pentru teren, coroborat recunoașterea soției acestuia Comana că nu s-a pretins vreo suma de bani pentru terenul aferent casei, a existat prezumția că între părți a intervenit înțelegerea de folosință gratuită a terenului.
Această convenție a reprezentat instituirea unui drept de uzufruct cu titlu gratuit de către, în calitate de proprietar asupra terenului aferent clădirii, iar după decesul acestuia, la partajul bunurilor din succesiunea acestuia nu putea fi inclusă decât nuda proprietate.
Așa fiind, apelanta nu mai era îndreptățită să solicite despăgubiri pentru terenul aferent construcțiilor.
Referitor la întinderea suprafeței dată în folosință, aceasta nu a putut cuprinde numai terenul de sub clădiri, ci întregul loc de casă dat de proprietarul terenului.
Ca urmare suprafața de 500 mp era o suprafață acceptabilă pentru folosirea normală a locuinței, având în vedere că lățimea la stradă era minimă, de numai 11 ml, iar lungimea terenului s-a oprit în spatele cotețului C2 ( schița de la fila 157 dosar fond).
Deși apelanta a susținut că a existat o convenție privind numai terenul de sub casă, nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
Dreptul de superficie nu este enumerat expres printre drepturile reale reglementate de codul civil și neenunțarea vreunui text de lege privind constituirea acestuia nu a reprezentat o nemotivare în drept a hotărârii.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art.296 proc. civ. apelul dedus judecății a fost respins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâta, considerând-o nelegală și netemeinică în raport de prevederile art.304 pct. 9 Cod pr.civilă, constând în aceea că în situația în care nu există norme de drept aplicabile unei situații cum este cea în speță, judecătorul are obligația de a recurge la metoda analogiei legii, că în realitate însă temeiul legal rezultă din interpretarea dispozițiilor art.489, 482 Cod civil, iar argumentul existenței dreptului de superficie este dedus din dispozițiile art.492 Cod civil.
A mai susținut recurenta că dreptul de superficie vizează dosar folosința terenului pe care se află amplasată o construcție sau plantație, neputând fi extins și asupra terenului aferent, că sub acest aspect instanțele au greșit stabilind un drept de superficie pentru o suprafață mai mare de teren decât cea ocupată de construcție, respectiv pentru o suprafață de 500 mp. pe care au considerat-o acceptabilă pentru folosința normală a locuinței, încălcând în acest fel dreptul de proprietate al recurentei, că prin modalitatea în care s-au pronunțat instanțele au realizat o ingerință în dreptul de proprietate așa cum se menționează în art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, mai mult decât atât, această ingerință nu răspunde criteriului proporționalității.
S-a mai arătat de recurentă că instanța de apel a depășit limitele investirii instanței de fond în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat stabilirea unui drept de superficie asupra imobilului casă de locuit, fără să se facă referire la anexa gospodărească identificată în schița de plan cu simbolul C2, că în mod greșit s-a reținut că la data edificării construcțiile între proprietarul terenului și constructor a existat o înțelegere ca aceștia să construiască o casă de locuit pe terenul în litigiu, primind în mod gratuit folosința terenului și pornind de la această situație de fapt s-a soluționat greșit cererea de acordare de despăgubiri pentru suprafața de teren afectată de superficie.
Invocând prevederile art.304 pct.7 Cod pr.civilă, recurenta a susținut că hotărârea atacată este nelegală pentru că în mod greșit s-a apreciat că dreptul de superficie nu se poate acorda numai asupra terenului de sub construcție și că aceeași hotărâre este confuză și plină de contradicții, analizând trunchiat motivele de apel.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat să se constate existența unui drept de superficie în favoarea sa, asupra terenului de 1000 mp. aferent casei de locuit, ce i-a fost atribuită prin decizia civilă nr. 979/7 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Buzău, arătând că în timpul căsătoriei cu fostul soț, cu acordul bunicii acestuia, a construit o casă pe terenului bunicii, imobil ce i-a fost atribuit în proprietate exclusivă urmare acțiunii de partaj bunuri comune, pârâții care sunt moștenitorii bunicii (proprietarii terenului ) refuzând să-i recunoască dreptul de superficie asupra terenului.
Urmare probelor administrate, instanțele anterioare au stabilit în mod corect situația de fapt, respectiv faptul că reclamanta împreună cu fostul soț au edificat imobilul construcție pe terenul proprietatea bunicii fostului soț al reclamantei, cu acordul acesteia, împrejurare recunoscută de Comana la interogatoriul luat.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că dreptul de superficie nu este reglementat ca atare, neexistând un temei legal pentru recunoașterea acestuia, dar în această situație instanța poate să constate existența unui asemenea dezmembrământ al dreptului de proprietate ce a fost constituit de titularul dreptului de proprietate în favoarea proprietarului construcției edificate pe terenul său.
În speță, construcția a fost ridicată în anul 1993, proprietarul terenului decedând în anul 1999, iar convenția prin care s-a permis reclamantei și soțului acesteia să construiască pe teren, a intervenit cu proprietarul terenului.
În aceste împrejurări, este firesc ca reclamantei căreia i s-a atribuit în proprietate construcția edificată în condițiile arătate mai sus, să i se recunoască un drept de folosință asupra terenului pe care se află situată construcția, așa cum corect au apreciat ambele instanțe, dreptul de superficie fiind un dezmembrământ al dreptului de proprietate ce are la bază cedarea folosinței de către titularul dreptului de proprietate către terțul proprietar al construcției edificată pe teren.
Pornind de la acest fapt, instanțele au apelat la prevederile art.492 Cod civil, conform cărora orice construcție făcută pe pământ sau asupra pământului sunt socotite a fi făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa, și că sunt ale lui, aceste dispoziții fiind apreciate ca o prezumție relativă pentru că persoana ce a construit pe terenul altuia, are posibilitatea să facă dovada contrară respectiv că este proprietarul construcției în baza convenției cu proprietarul fondului.
Incidența în speță, prin analogie, a prevederilor art.492 cod civil este susținută chiar și de recurentă prin motivele de recurs care face aceeași teorie asupra dreptului de superficie, dar, susține că dreptul de superficie nu se poate extinde peste limita terenului ocupat de construcție, deci că acest drept se referă numai la folosința terenului ocupat efectiv de construcție, citând în acest sens decizii pronunțate de Inalta C de Casație și Justiție.
O asemenea interpretare este corectă pentru că numai în acest mod i s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al titularului acestui drept asupra terenului, însă ceea ce nu are în vedere recurenta este faptul că atunci când se stabilește dreptul de superficie, instanța trebuie să aibă în vedere și faptul că proprietarul construcției, ca să se poată bucura la rândul lui de toate atributele dreptului de proprietate, trebuie să i se recunoască posibilitatea în primul rând de a ajunge la imobilul respectiv, și de asemenea, posibilitatea de a-l folosi în condiții normale.
Teoria susținută de recurentă în sensul că dreptul de superficie trebuie recunoscut exclusiv asupra terenului afectat deconstrucție, fără a se avea în vedere posibilitatea de acces către acest imobil și posibilitatea folosirii normale a construcției, ar însemna a se recunoaște un drept de superficie formal, care nu ar avea nici o finalitate faptică, pentru că persoana în favoarea căreia se recunoaște un astfel de drept, s-ar bucura de el numai teoretic, pentru că în fapt ar fi pusă în situația de a nu folosi imobilul.
Așa trebuie interpretată modalitatea de constituire a dreptului de superficie în favoarea unei persoane, fără a se pretinde că acest mod s-ar aduce atingere dreptului de proprietate în ce privește terenul și că acest fapt ar echivala cu o ingerință în proprietatea asupra terenului.
S-ar realiza o ingerință în dreptul de proprietate al altei persoane, respectiv al titularului dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile în care s-ar constitui dreptul de superficie pentru o suprafață mult mai mare decât cea absolut necesară accesului la construcție și normalei folosințe a acesteia, ceea ce în speță nu s-a realizat, astfel că nu se poate susține că instanța nu a avut în vedere și acel criteriu al proporționalității la care se face referire în hotărârea CEDO pronunțată în cauza Brumărescu împotriva României.
Susținerea conform căreia instanța a depășit limitele investirii deoarece prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat stabilirea dreptului de superficie numai asupra casei de locuit, fără să facă referire la anexa gospodărească, este neîntemeiată deoarece, prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat stabilirea dreptului de superficie pentru o suprafață de 1000 mp. în timp ce instanța a acordat acest drept în limitele suprafeței de 500 mp., iar faptul că s-a avut în vedere și acea anexă gospodărească care nu a fost nominalizată de reclamantă prin acțiune, nu înseamnă că instanța a depășit limitele investirii, cum greșit apreciază recurenta.
O altă critică formulată de recurentă și care vizează faptul că în mod greșit s-a reținut de instanță că a existat o convenție între proprietarul terenului și constructor, în sensul edificării locuinței pe terenul în discuție, și că o astfel de înțelegere nu se putea face decât cu respectarea condițiilor de fond și de formă privind vânzarea terenului, este neîntemeiată deoarece în primul rând, o atare convenție a fost dovedită pe deplin, atât cu declarațiile martorilor cât și cu recunoașterile la interogator,iar pe de altă parte, nu se pune problema respectării condițiilor de fond și de formă, date fiind relațiile dintre proprietarul terenului și constructori - bunic și nepot și soția acestuia - precum și faptul că în mediul rural unde se află imobilul în discuție, părțile nu obișnuiesc să încheie acte în formele și în condițiile cerute de lege, cu atât mai mult cu cât această înțelegere a avut loc în perioada 1993.
A mai arătat recurenta că în cauză sunt incidente și motivele de casare prev.de art.304 pct.7 Cod pr.civilă pentru că hotărârea este plină de confuzii și contradicții este neîntemeiată, instanțele pronunțând hotărâri clare, astfel că și această critică este nefondată.
Pentru toate considerentele arătate Curtea constată că recursul de față este nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de casare prev.de art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, urmând ca față de prevederile art.312 Cod pr.civilă să fie respins ca atare.
Urmează a se lua act de declarația intimatei reclamante că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta, domiciliată în comuna, județ B, împotriva deciziei civile nr. 130 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta - la familia, domiciliată în comuna, sat, județ B și în comuna, județ B, pârâții domiciliată în comuna, sat i Noi, județ B, domiciliată în comuna, județ B, domiciliată în comuna, județ B, domiciliat în B, str.-.- nr.20, județ B și intervenienta Primăria comunei, cu sediul în comuna,județ
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Eliza Marin, Constanța Pană Elisabeta Gherasim
- - C - - -
Grefier,
- -
Red. EM/BA
10 ex./18.11.2009
f- Jud.
a- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Constanța Pană Elisabeta Gherasim
