Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 973/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 18.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 973/
Ședința publică din 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și împotriva Deciziei civile nr. 173/A din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Orașul - prin Primar și, pentru acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de taxă de timbru.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța, văzând că s-a solicitat judecarea recursului în lipsă, în baza art. 242 pct. 2, îl reține spre soluționare.
CURTEA
În deliberare, constată că, prin Decizia civilă nr. 173/A din 15 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins apelul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 968/12.11.2008, pronunțată de Judecătoria Chișineu - C în dosarul nr-.
În consecință, Tribunalul a menținut hotărârea primei instanțe, care a respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Orașul reprezentat de Primar și pârâta, având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilelor înscrise în CF nr. 4054, nr. 4055, nr. 4056 și nr. 4057, compararea titlului reclamanților cu al pârâtei, obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie imobilele și notarea lor în CF.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, ca reclamanții nu au chemat în judecată toți proprietarii tabulari ai imobilului și nici nu au făcut dovada calității de moștenitori cu acte de stare civilă, iar din declarația pârâtei rezultă că aceasta nu a renunțat la calitatea sa de proprietar asupra cotei părți din imobilul ce face obiectul cauzei.
Prima instanță a mai reținut că, potrivit art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001- republicată, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a legii, iar reclamanții au promovat acțiunea după 7 ani de la apariția Legii nr. 10/2001 și la 3 ani de la apariția Legii nr.247/2005, acțiunea fiind prescrisă.
Totodată, instanța de fond a reținut că în regim de carte funciară nu operează compararea titlurilor, întabularea fiind constitutivă de drepturi, precizând că legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 numai în condițiile legii speciale (10/2001), ce se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 Cod civil.
În calea de atac a apelului, reclamanții apelanți au solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu excepția capetelor de cerere referitoare la imobilul înscris în CF nr. 4054 cu nr. top 667/2, proprietatea pârâtei.
În motivare, apelanții au învederat că au chemat în judecată toți proprietarii tabulari și că în mod eronat s-a reținut că nu au făcut dovada calității de moștenitor după defunctul, în condițiile în care s-a depus certificatul de moștenitor.
Apelanții au mai susținut că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, contrar Constituției din 1938 și că și-au păstrat calitatea de proprietari față de prevederile art. 2 alin. 3 din 10/2001, precizând că Decizia nr. 33/09.06.2008 a ÎCCJ nu este obligatorie pentru instanțe, iar pârâtul Orașul nu a făcut dovada înstrăinării imobilelor în baza Legii nr. 112/1995.
Tribunalul a apreciat că este nefondat apelul reclamanților, pe baza următoarelor considerente:
Prin decizia nr.44/9 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr.60/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr.108 din 23.02.2009 s-a statuat în esență că persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, fiind ținute să apeleze la procedura legii speciale. Doar în măsura în care, având în vedere circumstanțele concrete ale speței, sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate iar prioritatea poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de prioritate ori securității raporturilor juridice.
Însă, atât rigorile unei acțiuni în revendicare, cât și ale Legii nr.10/2001, impuneau dovada că la data preluării de către stat, imobilul a aparținut persoanei îndreptățite ori autorilor acesteia, precum și chemarea în judecată a proprietarilor tabulari actuali.
Sub acest aspect, Tribunalul constată din examinarea colii de CF nr.749 că imobilul a fost într-adevăr preluat în cotă de 1/2 parte de la autorul acestora (înscris sub ) și în cotă de parte de la numitul (înscris sub ), dreptul de proprietate al statului prin expropriere fiind înscris sub prin încheierea de CF nr.232 din 22 ianuarie 1948, urmare a reformei agrare din 1945 ce a vizat proprietatea etnicilor germani.
Cu toate acestea, numitului i se restituie proprietatea în anul 1961 potrivit înscrierii de sub (cu titlul de "restituire"), iar cota de 1/2 se atribuie numitei în anul 1962 potrivit înscrierii de sub.
Este vorba de un act de natură reparatorie de care a beneficiat numita, care potrivit susținerilor pârâtei (fila 53) și ale reprezentantului apelanților (consemnate în preambulul prezentei hotărâri) a fost mama lui; acesta din urmă nu a beneficiat de restituire întrucât după al doilea război mondial a plecat în Germania și nu s-a mai întors, însă restituirea proprietății expropriate a operat în persoana mamei sale.
Ulterior acestei atribuiri, imobilul devine proprietatea tabulară a numitelor și în cote egale, cu titlul de drept de moștenire înscris sub -21, iar în anul 1967, urmare dezmembrării imobilului în 5 parcele, parcela cu nr.top 667/2 este transnotată în CF nr.4054 în favoarea pârâtei, parcela cu nr.top.667/3 este transnotată în CF nr.4055 în favoarea numitei, parcela cu nr.top.667/4 este transnotată în CF nr.4056 în favoarea cu titlul de cooperativizare iar parcela cu nr.top.667/5 este transnotată în CF nr.4057 în favoarea " nouă" cu titlul de cooperativizare.
Parcela cu nr.top.667/3 înscrisă în CF nr.4055 în favoarea lui este preluată de Statul Român în baza Decretului nr.223/1974, care se întabulează în 1978 sub B2, acest imobil fiind dat în administrarea operativă a Consiliului Popular al comunei.
Așadar, ultimul proprietar tabular de la care imobilul în discuție a fost preluat în parte de stat, iar în parte cooperativizat nu a fost autorul reclamanților fiind justificate considerentele primei instanțe potrivit cărora reclamanții nu au dovedit calitatea de moștenitori ai acestora.
În cadrul acțiunii în revendicare, reclamanții ar fi trebuit să probeze că autorul lor a rămas proprietarul imobilului în discuție care se găsește în posesia unor neproprietari lucru contrazis de mențiunile de sub - din CF nr.749.
Este relevant sub acest aspect faptul că întreaga cotă de 1/2 din imobil ce a aparținut autorului lor a devenit proprietatea mamei acestuia, de la care s-a transmis prin moștenire către și.
Ori, aceste două persoane ar fi putut contesta parcelările ulterioare urmate de cooperativizare și trecere în proprietatea statului cu atât mai mult cu cât cele două persoane au fost în egală măsură moștenitoare și proprietare, iar reclamanții prin prezentul apel nu mai contestă dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilului înscris în CF nr.4054 cu nr.top 667/2.
Împotriva deciziei Tribunalului au declarat recurs reclamanții, și, solicitând admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii lor, cu excepția capetelor de cerere referitoare la imobilul înscris în CF 4054.
Recurenții și-au motivat în drept recursul cu dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că au dovedit calitatea lor de moștenitori după defunctul, prin certificatul de moștenitor, precum și faptul că de la acesta statul a preluat cota de din imobilul înscris în CF 749, iar proprietari tabulari ai imobilelor în litigiu sunt doar cei chemați în judecată.
Recurenții au mai susținut că acțiunea lor este admisibilă, fără a avea relevanță înscrierile de sub - din CF 749, precizând că nu au considerat necesar să dovedească calitatea de moștenitor a antecesorului lor după mama sa, întrucât revendicarea lor viza întreaga cotă de proprietate abuziv preluată de Statul Român și nu numai cota de care ar fi beneficiat în calitate de moștenitor, niciunui act efectuat de stat după preluare neputându-i-se da eficiență juridică.
Au arătat, de asemenea, că în anul 1967 imobilul înscris în CF 749 a fost dezmembrat în mai multe parcele, iar parcelele 667/2 (), 667/3 (CF 4055), 667/4 (CF 4056) și 667/5 () reprezintă cota de din imobilul înscris în CF 749 pe care antecesorul lor a deținut-o din acel imobil, iar raportat la obiectul acțiunii au chemat în judecată toate persoanele care au interes în cauză.
Totodată, recurenții au arătat că în mod greșit s-a respins acțiunea ca inadmisibilă, întrucât preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil și, deci, nu a operat niciodată transferul proprietății către stat iar reclamanții nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acestor imobile, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art.135 și 41 din Constituția României, art. 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 5 și 16 din Constituția României din anul 1938, art. 2 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 481 din Codul civil.
Cu privire la poziția procesuală a pârâtei, recurenții au arătat ca aceasta nu putea în mod legal să solicite respingerea acțiunii în totalitate, pentru că deține în proprietate numai parcela 667/2 din CF 4057, precizând că acțiunea lor este admisibilă în raport de Decizia nr. 33/09.06.2008 a ÎCCJ.
În sfârșit, au susținut că în cauză nu s-a făcut dovada înstrăinării vreunui imobil în baza Legii nr. 112/1995.
Prin întâmpinare (fila 9), pârâtul intimat Orașul a solicitat respingerea recursului reclamanților, arătând că acțiunea de drept comun formulată de reclamanți este inadmisibilă, având posibilitatea să urmeze procedura prevăzută de legea specială, respectiv de Legea nr.10/2001, acțiunea fiind și tardiv introdusă potrivit art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Intimatul a invocat, de asemenea, Decizia nr. 33/09.06.2008 a ÎCCJ, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii de drept comun în revendicare și prioritatea legii speciale.
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 480, 481 Cod civil, art. 1 Primul Protocol adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, Decizia nr. 33/09.06.2008 a ÎCCJ, Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamanților, pentru argumentele ce succed.
Într-adevăr, potrivit Deciziei nr. 33/09.06.2008 a ÎCCJ, dată în interesul legii, dacă există neconcordanțe între Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Legea nr. 10/2001, are prioritate Convenția în raport cu această lege specială, iar acțiunea în revendicare de drept comun este admisibilă, dacă nu aduce atingere dreptului de proprietate al unui terț ori securității raporturilor juridice, numai că în speța de față problema inadmisibilității acțiunii este subsidiară în raport cu dovada că imobilele au aparținut reclamanților sau autorilor lor, la data preluării de către stat, așa cum a reținut și instanța de apel.
Cu alte cuvinte, deși instanța de apel nu a menționat în mod expres, aceasta a considerat că reclamanții nu au calitate procesuală activă pentru a revendica imobilul, în condițiile în care nu au făcut o dovadă că la data preluării de către stat a fost în proprietatea lor sau a autorilor lor.
Astfel, Curtea reține că instanța de apel a stabilit corect situația imobilului înscris în CF nr. 749 (din care provin celelalte imobile, după dezmembrare), reținând că acest imobil aparținând reclamanților, în cotă de, și numitului, în cotă de, a fost expropriat în 1945, în urma reformei agrare, iar ulterior, în 1961 fost restituit numitului și numitei (mama lui ), în cote egale de, după care a devenit proprietatea tabulară, prin moștenire, numitei și pârâtei, în cote de câte (filele 16, 17 dosar fond).
Ulterior, ca urmare a dezmembrării din anul 1967, parcela cu nr. top 667/2 a fost transnotată în CF în favoarea pârâtei, parcela nr. 667/3 a fost transnotată în CF 4055 în favoarea numitei, parcela cu nr. top 667/4 a fost transnotată în CF 4056 în favoarea CAP cu titlu de cooperativizare, iar parcela cu nr. top 667/5 a fost transnotată în CF 4057 CAP " Nouă" cu titlu de cooperativizare (filele 9-12 dosar fond).
Parcela cu nr. top 667/3 înscrisă în CF nr. 4055, proprietatea numitei a fost preluată de Statul Român în anul 1958 în baza Decretului 223/1974, fiind dat în administrarea Consiliului Popular al comunei (fila 10 dosar fond).
Prin urmare, la preluarea imobilului de către stat, proprietarii tabulari ai imobilului înscris în CF nr. 749 erau și pârâta, în cote de, reclamanții recurenți nefăcând dovada că sunt moștenitorii acestora, iar pe de altă parte, numita nici nu a fost chemată în judecată.
Așa fiind, Curtea apreciază că toate criticile aduse hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 sunt neîntemeiate, urmând ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să respingă recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, și împotriva Deciziei civile nr. 173/A din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red. - 09.11.2009; tehnored. - 20.11.2009; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Chișineu C; Jud.;
Inst.de apel:Trib. A;Jud.;
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
