Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 110/
Ședința publică din 09 martie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă )., cu sediul în, S, nr.1,.1,.20, județul C și în C,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 423, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 16 septembrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în C,-, județul C, având ca obiect acțiune în declararea simulației - revizuire.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru intimatul pârât, avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 9 dosar, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul nu a fost motivat și nici timbrat, deși recurenta reclamantă a fost citată cu această mențiune.
Recurenta reclamantă a trimis la dosar, la data de 06 martie 2009, prin Serviciul Registratură al instanței, cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivată de împrejurarea că nu se poate prezenta în instanță din motive de sănătate.
Apărătorul intimatului pârât solicită respingerea cererii de amânare a cauzei, formulată de recurenta reclamantă. Arată că recurenta reclamantă a formulat cerere de amânare a cauzei și pentru termenul de judecată anterior, la acea dată fiindu-i încuviințată cererea conform art. 156(1) Cod procedură civilă.
Totodată, invocă excepția anulării recursului ca netimbrat și pune concluzii de admitere, iar în subsidiar, să se constate nulitatea recursului ca nemotivat.
Instanța, rămâne în pronunțare asupra excepției anulării recursului ca netimbrat, formulată astăzi de intimatul pârât prin apărător.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr-, revizuenta-apelantă a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul, revizuirea sentinței civile nr. 6125/23.06.2006 pronunțate în dosarul civil nr. 13272/2005 al Judecătoriei Constanța, solutie mentinuta prin decizia civila nr.324/C/13.06.2007 pronuntata de Curtea de Apel Constanta.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că la pronuntarea solutiei de catre instanta de fond nu a fost valorificat contractul de construire cu nr. 150/14.09.2005 incheiat cu SC SRL Constanta.In acest sens s-a sustinut ca,in baza contractului si a procesului verbal de receptie din 18.01.2006,reclamanta a dobandit proprietatea apartamentului ce a format ulterior si obiectul contractului de vanzare-cumparare analizat de catre instanta de judecata.
In motivarea cererii s-a mai aratat ca, in fapt, pretul apartamentului a fost platit o singura data in baza contractului de construire de catre reclamanta si nu in baza contractului de vanzare -cumparare,iar in sustinerea afirmatiilor au fost depuse la dosar:ordinul de plata din 27.10.2005,dar si extrasul de cont din care reiese ca a fost achitata suma de 360 000 lei catre SC SRL.
Revizuienta a apreciat ca informatiile furnizate de catre Bank la data de 17.08.2007,urmare a cererii formulate de parte in acest sens,privind situatia contului sau ce atesta virarea sumei reprezentand pretul apartamentului, reprezinta un inscris nou ce se impune a fi valorificat in cadrul prezentei cereri de revizuire.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct.5 și urm. pr.civ.
Prin intampinare intimatul a solicitat respingerea cererii de revizuire intrucat nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art.322 pr.civ. Sub un prim aspect, s-a aratat ca nu poate forma obiectul revizuirii o hotarare judecatoreasca irevocabila, intrucat in aceasta cale extraordinara de atac se pot pune in discutie doar hotararile judecatoresti care evoca fondul, ori in prezenta situatie, la judecarea recursului fiind modificata decizia instantei de apel si mentinuta solutia instantei de fond, a fost evocat din nou fondul, astfel ca nu mai poate forma obiectul revizuirii sentinta civila cu nr. 6125/23.06.2006. Pe de alta parte, s-a precizat ca inscrisurile invocate de revizuienta nu constituie "inscrisuri noi" in sensul disp.art.322 pct.5 pr.civ. astfel contractul de construire cu nr. 150/14.09.2005 incheiat cu SC SRL Constanta s-a aflat initial atasat la dosarul instantei de fond.
Referitor la celelalte inscrisuri, intimatul a apreciat ca nu se justifica cerinta unei imprejurari care ar fi putut sa o impiedice pe revizuienta a prezenta in instanta aceste inscrisuri.
Pe cale de exceptie, in cauză, s-a invocat tardivitatea, motivat de faptul ca obiectul cererii nu poate fi reprezentat de o hotarare judecareasca irevocabila prin judecarea recursului, unde nu au fost depuse inscrisuri noi, intrucat ar echivala cu situatia unui "recurs la recurs".
Prin "raspunsul la intampinare" depus la dosarul cauzei la data de 3.12.2007,revizuienta a precizat ca instanta competenta a solutiona cererea de revizuire este Curtea de Apel Constanta, intrucat instanta de recurs a mentinut solutia instantei de fond.
Referitor la inscrisurile noi invocate, revizuienta a precizat ca acestea sunt reprezentate de ordinul de plata din 27.10.2005,dar si extrasul de cont din care reiese ca a fost achitata suma de 360 000 lei catre SC SRL, ce nu au putut fi depuse in fata instantei intrucat au ramas in locuinta inchiriata, in care a locuit impreuna cu reclamantul.Prin urmare, informatiile furnizate de catre Bank la data de 17.08.2007, privind situatia contului ce atesta virarea sumei reprezentand pretul apartamentului de catre revizuienta, reprezinta un inscris nou.
Prin încheierea de ședință din 6.12.2007 instanța a respins ca neintemeiata exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Constanta, avand in vedere obiectul prezentei cereri de revizuire repectiv sentința civila nr. 6125/23.06.2006 pronunțata în dosarul civil nr. 13272/2005 al Judecătoriei Constanța, solutie mentinuta prin decizia civila nr. 324/C/13.06.2007 pronuntata de Curtea de Apel Constanta.
În susținerea cererii, revizuenta a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, fiind depuse la dosar informatiile furnizate de catre Bank la data de 17.08.2007 privind situatia contului revizuientei ce atesta achitarea contravalorii facturii cu nr. -/27.10.2005.
Prin sentința civilă nr.16699/13.12.2007, Judecătoria Constanțaa respins ca neintemeiate exceptia tardivitatii invocată de intimat, cât și cererea de revizuire.
În ceea ce privește excepția tardivității, instanța de fond a reținut în motivarea soluției de respingere că a fost respectat termenul de 1 lună prevăzut de art. 324 pct.4 rap. la art. 322 pct.5 pr.civ. în raport de data la care au fost furnizate relatiile de catre Bank, urmare a cererii formulate de parte in acest sens, privind situatia contului, respectiv data de 17.08.2007 și data formularii cererii de revizuire, 3.09.2007.
Pe fondul cererii de revizuire, s-a retinut ca prin cererea formulata s-a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 6125/23.06.2006 pronunțata în dosarul civil nr. 13272/2005 al Judecătoriei Constanța, irevocabila urmare a solutionarii caii de atac a recursului, sub aspectul ca nu a fost avut in vedere ca plata pretului apartamentului s-a efectuat de catre revizuienta in temeiul contractului de construire cu nr. 150/14.09.2005, față de existența unui înscris nou ce atesta imprejurarea invocata de parte, respectiv extrasul de cont furnizat de catre Bank la data de 17.08.2007.
Raportat la disp. art. 322 pct.5 pr.civ. instanța de fond a apreciat că inscrisul invocat de revizuentă nu indeplineste cerinta "înscrisului doveditor", nefiind de natura a determina o situatie de fapt diferita de cea relevată de sentința a cărei revizuire se cere.
Astfel, s-a arătat că cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Constanța cu nr.13272/2005, solutionata prin hotararea ce se solicita a fi revizuita, a avut ca obiect constatarea caracterului simulat prin interpunere de persoane a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub.nr.2294 din dat de 27.10.2005. Ori, mentiunea achitarii pretului de catre insasi partea revizuienta a fost consemnata si in cuprinsul actului contestat, astfel ca urmare a evocarii fondului,in baza probatoriului administrat, instanta a retinut existenta acordului simulatoriu, adevaratul cumparator fiind in fapt intimatul.
A reținut prima instanța că inscrisul ce atesta contul revizuientei nu reprezintă înscris doveditor, în condițiile în care aspectul nou relevat nu ar determina schimbarea situatiei ce a fost avută în vedere la pronuntarea hotararii instantei de fond, respectiv existenta acordului simulatoriu.
Instanța a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită nici condiția ca înscrisul menționat să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, in conditiile in care acesta releva o situatie juridica din anul 2005, aspect ce ar fi putut fi invocat si in fata instantei de fond.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus a declarat apel revizuenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele considerente:
La judecata cererii în constatarea simulației nu au existat la dosar documentele de plată invocate în revizuire, din care reiese că atât avansul, cât și diferența de preț s-au achitat de către pârâta în baza contractului de construire nr.150/14.09.2005, și nu în baza contractului de vânzare-cumpărare, cum în mod eronat s-a reținut în procesul anterior.
Așa-zisa "intermediere" a agenției imobiliare nu a avut loc, și, deoarece autorizația de construire și procesul verbal de recepție constituie titlu de proprietate, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu s-a mai achitat prețul, ci doar taxele notariale. În această situație, instanțele nu aveau cum să constate achitarea prețului prin altă persoană, reclamantul neavând motiv să apeleze la pârâtă.
Față de disp. art.3 al Titlului X din Legea nr.247/2005, instanța de fond a reținut eronat și faptul că reclamantul, cetățean, nu putea cumpăra teren în România, contractul de vânzare-cumpărare în discuție fiind încheiat după expirarea interdicției pentru cetățenii străini de a cumpăra teren în România.
Totodată, deși contractul de vânzare-cumpărare a avut ca obiect construcție și teren, instanțele anterioare i-au constituit intimatului un drept de superficie pentru teren, deși nu a existat cerere în acest sens, iar legea permite cetățenilor străini să cumpere teren.
Prin decizia civilă nr. 423, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 16 septembrie 2008, în dosarul nr-, a fost respins apelul formulat de apelanta revizuientă (), ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs recurenta reclamantă (), pe care, însă, nu l-a motivat și nici nu l-a timbrat, deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 25 lei și 0,15 lei timbru judiciar, conform rezoluției judecătorului, aflată la fila 2 dosar.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr-, fixându-se termen în vederea judecării recursului, la data de 09 februarie 2009.
Prin încheierea de ședință din 09 februarie 2009, Curtea a dispus amânarea cauzei pentru data de 09 martie 2009 pentru ca recurenta reclamantă să motiveze și să timbreze recursul, încuviințându-se, totodată, cererea acesteia - de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător.
La termenul stabilit pentru judecata recursului - 09 martie 2009, apărătorul intimatului pârât a solicitat respingerea cererii de amânare a cauzei, formulată de recurenta reclamantă, deoarece aceasta a mai formulat o cerere de amânare la un termen anterior, care i-a fost încuviințată conform art. 156(1) Cod procedură civilă. Totodată, a invocat excepția anulării recursului ca netimbrat, a pus concluzii de admitere asupra acesteia, iar în subsidiar, să se constate nulitatea recursului ca nemotivat.
Instanța, a rămas în pronunțare asupra excepției anulării recursului ca netimbrat, formulată de intimatul pârât prin apărător.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Excepția este fondată.
Instanța reține că, în sarcina recurentei reclamante s-a stabilit de achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 25 lei și 0,15 lei timbru judiciar. Prin citațiile emise, aflate la filele 5, 6 și, respectiv, 11, 12 dosar, i-a fost indicat cuantumul taxei de timbru ce urma să fie achitată în recurs, însă recurenta reclamantă nu a depus dovada achitării acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se achită și se depun anticipat sau, până cel târziu, la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau cererii.
Întrucât recurenta reclamantă nu s-a conformat acestor dispoziții legale până la termenul stabilit, nedepunând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 25 lei și 0,15 lei timbru judiciar, urmează a admite excepția invocată de apărătorul intimatului pârât și a anula recursul ca fiind netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul civil formulat de recurenta reclamantă )., cu sediul în, S, nr.1,.1,.20, județul C și în C,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 423, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 16 septembrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în C,-, județul C, având ca obiect acțiune în declararea simulației - revizuire.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 martie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - Pentru judecător, pensionată din 06.04.2009, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, |
Grefier,
- -
Red./tehnored.gref.AB
2 ex./08.04.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă, Eleonora Spiridon